Teste Grila Drept Civil - teoria obligațiilor an 2 sem. - 2
Teste Grila Drept Civil - teoria obligațiilor an 2 sem. 2 |
1.
Obligaţiile se pot stinge prin:
C. plată,
novaţie, remitere voluntară, compensaţie, confuziune, pierderea lucrului,
anulare sau rezoluţiune, prin efectul condiţiei rezolutorii şi prin
prescripţie;
2.
Constituie subrogaţie legală:
B. subrogaţia
consimţită de debitor;
3.
Constituie obligaţie a accipiensului de bună-credinţă:
C. accipiensul
de bună-credinţă este ţinut să restituie lucrul, putând însă păstra fructele
lui, deoarece, ca un posesor de bună-credinţă ce a fost, a dobândit
proprietatea asupra lor;
4.
Reprezintă cauze exoneratoare de răspundere:
C. cazul
fortuit în materia răspunderii pentru lucruri;
5.
Novaţia:
B. dă
naştere întotdeauna unei obligaţii contractuale;
6.
Nulitatea se aseamănă cu rezoluţiunea prin:
C. ambele
sunt cauze de ineficacitate a actului juridic în genere.
7.
Subiectele cesiunii de creanţă sunt:
A. cedentul
(creditorul iniţial);
8.
Sancţiunea specifică simulaţiei este:
A.
nicio varianta nu e corecta.
9.
Excepţia de neexecutare:
A. poate
fi invocată ori de câte ori există obligaţii care s-au născut simultan;
10. În
materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri:
C. victima
prejudiciului nu are dreptul de a urmări direct pe păzitorul material al
lucrului, în temeiul răspunderii pentru fapta proprie
11.
Oferta de a contracta (policitatiunea):
A. este
propunerea pe care o persoana o face unei alte persoane sau publicului în
general de a încheia un contract în anumite conditii;
12. În
cazul în care comitentul a reparat victimei prejudiciul
C. el
are drept de regres împotriva prepusului, care este autorul faptei ilicite si
prejudiciabile;
13.
Plata lucrului nedatorat este:
C. executarea
de către o persoană a unei obligaţiuni cu valoare de plată la care nu era
ţinută, fără intenţia de a plăti datoria altuia.
14.
Acţiunea oblică:
A. se
mai numeste si subrogatorie;
15. În
materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general:
C. forta
majora exonerează de răspundere.
16.
Excepţia de neexecutare a contractului poate fi invocată numai dacă:
C. a
fost sesizată instanţa;
17.Răspunderea
civilă se întemeiază:
C. pe
ideea reparării unui prejudiciu adus unui anumit subiect de drept;
18.
Principiul „pacta sunt servanda” exprima ideea ca:
B.
partile contractante sunt obligate sa respecte conventiile legal încheiate.
19.
Răspunderea institutorului pentru fapta elevului:
B. se
fundamentează pe neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către
institutor a îndatoririi de supraveghere a elevului;
20. În
materia simulaţiei:
C. părţile
simulaţiei nu pot opune terţilor de bună-credinţă contractul secret;
21. Obligatia fara justa cauza este:
A. executarea de către o persoană a unei
obligaţiuni cu valoare de plată la care nu era ţinută, fără intenţia de a plăti
datoria altuia.
B. nicio varianta nu e corecta.
C. faptul juridic prin care patrimoniul
unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru
aceasta să existe un temei juridic.
22.
Sunt efecte specifice ale neexecutarii contractelor sinalagmatice:
C.
exceptia de neexecutare a contractului, rezolutiunea (rezilierea) si riscul
contractului;
23.
Spre deosebire de rezoluţiune, rezilierea:
B. are
ca efect doar încetarea efectelor viitoare ale contractului.
24.
Daca, înainte de acceptarea ofertei, ofertantul devine incapabil ori
decedeaza:
B. oferta
devine caduca, iar acceptarea ei, chiar în termen, devine fara efect.
25.
Riscul contractului sinalagmatic:
A. vizează
toate acele cazuri în care una dintre părţi nu îşi mai poate executa obligaţia
asumată;
(B. se suportă, în toate contractele netranslative de proprietate, de
către debitorul obligaţiei imposibil de executat;)
26.
Răspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate de prepusul sau:
A. este
o răspundere delictuala obiectiva, întemeiata pe ideea de garanție.
27.
Constituie excepţii de la principiul relativităţii efectelor
contractului:
B. stipulaţia
pentru altul;
28.
Plata lucrului nedatorat este:
B. executarea
de către o persoană a unei obligaţiuni cu valoare de plată la care nu era ţinută,
fără intenţia de a plăti datoria altuia.
29.
Gestiunea intereselor altei persoane este:
B. ca
fiind un fapt ilicit, unilateral şi voluntar prin care o persoană intervine
fără a fi primit mandatul sau încuviinţarea altei persoane şi săvârşeşte în
folosul sau interesul acesteia acte materiale ori juridice;
30. Cât
priveste repararea prejudiciului în materia raspunderii civile delictuale:
A. se
repara numai paguba efectiva, nu si câstigul nerealizat;
31. În
materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri:
B. victima
prejudiciului nu are dreptul de a urmări direct pe păzitorul material al
lucrului, în temeiul răspunderii pentru fapta proprie.
32.
Rezolutiunea:
A. produce
efecte ex tunc;
33. În
cazul contractului încheiat prin telefon, locul încheierii contractului este
acela:
A. unde
se află ofertantul;
34.
Constituie un efect specific contractului sinalagmatic cu executare
succesivă:
A. rezilierea;
35.
Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale nu poate fi angajata
împotriva:
B. celui care
detine paza juridica a unui animal salbatic.
36.
Riscul contractului sinalagmatic netranslativ de proprietate se suporta
de:
B. debitorul
obligatiei imposibil de executat;
37.
Tăcerea sau inacţiunea destinatarului nu valoreză acceptare, decât atunci când
aceasta rezultă din:
B. uzante;
38. În
ipoteza în care minorul avea vârsta de 14 ani împliniti în momentul savârsirii
faptei ilicite sau se poate dovedi ca a avut discernamânt, victima:
A. poate
pretinde reparatia numai de la minor, nu si de la parintii sai.
39.
Rezilierea se aplică:
C. contractelor
sinalagmatice cu executare succesivă.
40.
Novaţia:
B. dă
naştere întotdeauna unei obligaţii contractuale;
41.
Constituie un efect specific contractului sinalagmatic:
C. excepţia de neexecutare;
42.
Constituie subrogaţie legală:
B. subrogaţia
consimţită de debitor;
1.
Obligaţia de a da presupune:
a.
îndatorirea de a constitui sau de a transmite un drept real;
2. În
cazul contractului încheiat prin telefon, locul încheierii contractului este
acela:
a. unde se află ofertantul;
3.
Constituie excepţii de la principiul relativităţii efectelor contractului:
b.
stipulaţia pentru altul;
4.
Nulitatea se aseamănă cu rezoluţiunea prin:
c.
ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic în genere.
5.
Actele juridice unilaterale pot produce:
b. atât
efecte patrimoniale, cât şi nepatrimoniale;
1.
Constituie condiţii ale gestiunii de afaceri:
b.
gerantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a gera interesele altuia;
2.
Constituie obligaţie a accipiensului de bună-credinţă:
a. accipiensul de bună-credinţă este ţinut să
restituie lucrul, putând însă păstra fructele lui, deoarece, ca un posesor de
bună-credinţă ce a fost, a dobândit proprietatea asupra lor;
3. În
materia răspunderii delictuale, este supus reparaţiunii:
b. şi
prejudiciul moral;
4.
Sarcina probei civile delictuale incumbă:
a. reclamantului;
1.
Plata poate fi făcută:
a. de codebitor sau fidejusor
2.
Daunele cominatorii nu se aplică:
a. obligaţiilor având obiect sume de bani;
b. când este posibilă executarea obligaţiilor
pe cale silită prin executor judecătoresc sau de creditor, pe contul
debitorului;
c. ambele variante
3.
Dreptul de gaj general al creditorilor chirografari:
b.
include totalitatea bunurilor mobile şi imobile ale debitorului prezente şi
viitoare;
4.
Cesiunea de creanţă:
b. este
un mijloc juridic direct de schimbare a persoanei creditorului;
1.
Obligaţiile se pot stinge prin:
b.
plată, novaţie, remitere voluntară, compensaţie, confuziune, pierderea lucrului,
anulare sau rezoluţiune, prin efectul condiţiei rezolutorii şi prin
prescripţie;
2.
Compensaţia este:
a. acel mod de stingere a două obligaţii
reciproce până la concurenţa celei mai mici din ele;
3.
Constituie garanţie personală:
b.
fidejusiunea;
4.
Contractul de gaj:
c. este
unilateral.
5.
Contractul de ipotecă este un contract:
c.
solemn.
1.Obligaţia
este raportul juridic în conţinutul căruia intră:
a)
dreptul
creditorului şi îndatorirea corelativă a debitorului;
2.
Statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot fi subiecte al unui raport
juridic obligaţional
când
participă:
a) nemijlocit
şi în nume propriu;
3.
Determinarea subiectelor raportului juridic operaţional are loc:
b) de regulă,
la naşterea acestui contract;
4.
Contractul de locaţiune este:
a) consensual;
5.Contractul
de vânzare-cumpărare este:
a)consensual;
6.Contractul
de mandat este:
a)consensual;
7.Contractul
de vânzare asupra bunurilor imobile este:
b)solemn;
8.Contractul
de donaţie este:
b)solemn;
9.Contractul
de depozit este:
c)real;
10.Contractul de asigurare este:
a)consensual;
11.Contractul de gaj este:
b)solemn;
c)real;
12.Contractul de comodat este:
c)real;
13.Contractul de împrumut de consumaţie este:
c)real;
14.Contractul de locaţiune este:
a)sinalagmatic;
15.Contractul
de antrepriză este:
a)sinalagmatic;
16.Contractul
de donaţie fără sarcină este:
b)unilateral;
17.Contractul
de donaţie cu sarcină este:
b)unilateral;
18.Contractul
de împrumut de folosinţă este:
a)sinalagmatic;
19.Transferul
proprietăţii nu operează la momentul încheierii contractului, în cazul în care
transmisiunea dreptului este afectată de:
a)condiţie
suspensivă;
20.Dacă
se încheie mai multe contracte succesive translative, drepturile de proprietate
care au ca obiect transmiterea aceluiaşi bun mobil corporal transmiterea
proprietăţii va opera către cel care:
a)intră cu
bună credinţă în posesia bunului;
21.În
cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale, creditorul:
c)poate obţine
rezoluţiune, respectiv reziliere
22.Rezilierea
constă în:
c)încetarea
contractului pentru viitor;
23.Rezilierea
nu constă în:
a)desfacerea
retroactivă a contractului;
24.Rezoluţiunea
nu poate fi invocată:
b)de partea
care nu şi-a executat culpabil propria obligaţie;
25.Rezoluţiunea
(rezilierea) este un efect specific al neexecutării obligaţiilor născute
dintr-un:
c)act juridic
bi(multi)lateral
26.
Actul juridic unilateral constă într-o manifestare de voinţă:
b)a unei
părţi;
27.Actul
juridic unilateral este în principiu:
a)irevocabil;
28.
Executarea prestaţiei prevăzută în promisiune publică de recompensă:
b)trebuie
realizată în condiţiile stipulate în promisiune;
29.
Executarea prestaţiei prevăzută în promisiune publică de recompensă obligă pe
promitent:
c)şi dacă
terţul a acţionat promisiunea făcută;
30.
Gerantul trebuie să săvârşească gestiunea:
a)fără mandat
din partea geratului;
31.
Plata nedatorată presupune ca prestaţia executată:
a) să se fi
făcut cu titlu de plată;
32.
Debitorul nu este exonerat de răspunderea delictuală pentru:
c) impreviziune;
33.
Evenimentul de neprevăzut şi de neîmpiedicat de către persoana chemată să
răspundă delictual este:
b) forţa
majoră;
34. Nu
răspunde pentru prejudiciul cauzat:
b) minorul
între 14-16 ani, dacă se dovedeşte că a fost lipsit de discernământ, la data
săvârşirii
faptei;
35.
Răspunde pentru prejudiciile cauzate de animale:
b) paznicul
juridic;
36.
Pentru prejudiciul cauzat de către animalele sălbatice din circuri răspunde:
c) paznicul
juridic;
1. Terti in materia simulatiei sunt:
b. creditorii
chirografari ai partilor simulatiei
2. Actiunea in simulatie:
b. poate fi
exercitata de orice persoana care are interes sa invoce in favoarea sa actul
juridic secret;
c. parti contractante
sunt numai promitentul si stipulantul
4. Constituie efect specific al contractului
sinalagmatic:
c. exceptia de
neexecutare
5. Spre deosebire de rezotiune, rezilierea:
c. are ca efect doar
incetarea efectelor viitoare ale contractului
6. Riscul contractului sinalagmatic netranslativ de
proprietate se suporta:
b. de debitorul
obligatiei imposibil de executat;
7. Este supus reparatiunii in materia raspunderii
civile delictuale:
a. si prejudiciul
moral
8. Ce este pactul comisoriu de gradul I:
b. in caz de
neexecutare culpabila, contractul se desfiinteaza
9. Ce este pactul comisoriu de gradul III:
a. consta intr-o
clauza in care se afirma ca pe data neexecutarii culpabile a obligatiei,
contractul este rezolvit de plin drept
b. partile urmaresc
sa ascunda insasi natura juridica a contractului, adica in actul public se
indica un anumit contract, iar in actul secret se arata adevaratul contract
incheiat de parti;
11. Constituie un efect specific al contractului
sinalagmatic cu executare succesiva:
a. rezilierea;
12. Clauzele indoielnice ale contractului de
vanzare-cumparare se interpreteaza in favoarea:
b. cumparatorului,
a. instrainator
(acesta fiind nu numai proprietar sub conditie rezolutorie, dar si debitor al
obligatiei imposibil de executat);
14. Ce sunt despagubirile moratorii:
b. reprezinta
echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executarii cu
intarziere a obligatiei;
15. Spre deosebire de actiunea revocatorie (pauliana),
actiunea in simulatie are ca scop:
a. inlaturarea
contractului aparent
16. Creditorul unei obligatii nascute dintr-un contract
sinalagmatic nu poate obtine rezolutiunea daca:
b. cealalata parte
contractanta invoca, in mod intemeiat, error in subtantiam
a. dobanditor, daca
lucrul a pierit partial;
18. Ce este clauza penala:
a. are ca scop
determinarea anticipata a cuantumului despagubirilor ce vor fi platite de
debitor in caz de neexecutare sau executare necorespunzatoare ori cu intarziere
a obligatiei asumate;
19. Care din urmatoarele contracte sunt contracte
dezinteresate:
a. fidejusiunea si
mandatul gratuit
20. Care din urmatoarele contracte sunt contracte
aleatorii:
c. contractul de
renta viagera si contractul de intretinere pe viata.
21. Care sunt cazurile de restrangere a fortei
obligatorii:
b. incetarea
contractului de mandat din cauza mortii, interdictiei, insolvabilitatii sau
falimentului mandantului sau mandatarului
22. Cesiunea de creanta este un contract:
c. solemn, daca este
cu titlu gratuit, si consensual altfel
b. public (simulat)
24. Ce se intelege prin cesiune de creanta:
a. o conventie prin
care un creditor transmite o creanta a sa unei alte persoane;
25. Sunt parti ale cesiunii de creanta:
b. cesionarul,
cedentul si debitorul cedat
26. Care este efectul subrogatiei personale:
a. solvensul
dobandeste toate drepturile accipiensului
27. Care este situatia creantei si a accesoriilor sale
in cazul unei subrogatii partiale:
a. creanta si a
accesoriile sale se impart intre solvens si accipiens, ce doi venind in concurs
28. Cand subrogatia opereaza numai in masura platii
efectuate inseamna ca:
b. solvensul va putea
recupera de la debitor numai suma platita
29. Ce se intelege prin novatie obiectiva:
c. atunci cand se
produce intre aceleasi parti ale raportului juridic obligational, dar cu
schimbarea obiectului sau cauzei acestuia
a. deplina de
exercitiu
31. Care sunt conditiile specifice novatiei:
a. existenta unei
obligatii valabile, care urmeaza a se stinge prin novatie
32. Ce se intelege prin delegatie:
a. o conventie prin
care un debitor aduce creditorului sau angajamentul unui al doilea debitor,
alaturi de el sau in locul lui
33. Parti in cazul delegatiei sunt:
c. delegantul,
delagatul si delegatarul
34. Delegatie este perfecta atunci cand:
a. delegatarul,
prin declaratie expresa, il libereaza pe delegant, multumindu-se cu noua
obligatie a delegatului
c. daca esxista un
conflict intre terti, vor avea de castig acei terti care cu buna-credinta se
intemeiaza pe actul aparent
36. Constituie o conditie pentru ca instanta sa
pronunte rezolutiunea:
b. neexecutarea
obligatiei sa fie imputabila debitorului acesteia
37. Exceptia de neexecutare a contractului poate fi
invocata numai daca:
c. raportul
contractual presupune o executare simultana a obligatiilor celor doua parti
sau, cel putin, obligatia partii careia i se opune exceptia sa fie exigibila la
data invocarii exceptiei.
38.In cazul stipulatiei pentru altul, daca promitentul
nu-si executa obligatia:
b. stipulantul poate
obliga pe promitent sa-si execute obligatia fata de terta persoana beneficiara
39. Dreptul nascut din contractul in folosul unei
terte persoane:
b. apartine tertului
beneficiar
a. incheierii
contractului intre stipulant si promitent
41. Constituie pact comisoriu de gradul III urmatoarea
clauza inserata intr-un contract:
c. pe data
neexecutarii culpabile, contractul este rezolvit de drept
a. unde se afla
ofertantul
43. Daca o terta persoana incalca un drept ce apartine
unei alte parti dintr-un contract, raspunderea acesteia va fi:
a. extracontractuala
c. instanta are
posibilitatea sa acorde debitorului un termen de gratie pentru ca acesta sa-si
execute obligatia
45. Existenta unor pacte comisorii intr-un contract
sinalagmatic cu executare uno ictu:
b. nu mai determina
necesitatea interventiei instantei judecatoresti, cu exceptia pactului
comisoriu de gradul I
46. Rolul instantei judecatoresti este redus doar la
constatarea punerii in intarziere a debitorului si, drept urmare, rezolutiunea
contractului, cand in contract este inserat un pact comisoriu de gradul:
b. III
47. Constituie contract juridic unilateral:
b. actul juridic
civil care reprezinta vointa concordata a doua persoane, dintre care una se
obliga
48. Stingerea unei obligatii existente prin inlocuirea
acesteia cu o noua obligatie constituie
c. novatie
49. Cand un tert se angajeaza fata de
creditor sa plateasca datoria, fara ca, pentru aceasta, sa se ceara concursul
debitorului initial, are loc:
b. o novatie
subiectiva prin schimbare de debitor
50. Atunci cand partile convin ca in locul unei sume
de bani datorate sa execute o alta prestatie, se realizeaza:
c. o novatie
obiectiva prin schimbarea obiectului raportului juridic obligational
51. Conventia prin care un debitor aduce creditorului
sau angajamentul unui al doilea debitor, alaturi de el sau in locul lui, se
numeste:
a. delegatie
52. Se numeste delegant:
a. debitorul care
face delegatia
53. Constituie moduri de transformare a obligatiilor:
c. novatia
54. Constituie moduri de transformare a
obligatiilor:
b. delegatia
55. Executarea in natura a obligatiei poate fi
cumulata intotdeauna cu:
b. daunele interese
moratorii
56. Creditorii chirografari sunt acei creditori care:
c. au numai un drept
de gaj general asupra bunurilor debitorilor lor
57. Solvensul poate cere restituirea platii facute
accipiensului:
b. chiar daca, cu
buna-stiinta, a platit stiind ca obligatia era lovita de nulitate absoluta
58. Cum se clasifica obligatiile dupa opozabilitatea
lor:
a) Obligatii
obisnuite, obligatii reale, obligatii opozabile tertilor
59. Cum se clasifica obligatiile dupa sanctiunea lor:
b) Obligatii
civile si obligatii naturale
60. Dupa modul de formare, contractele se clasifica
in:
a) Contracte
consensuale, contracte solemne si contracte reale
61. Este contract unilateral:
c) Contractul de
donatie
62. Contractele sinalagmatice se caracterizeaza prin:
a) Reciprocitatea si
interdependenta obligatiilor existente
63. Dupa scopul urmarit de catre parti, contractele se
clasifica in:
b) Contracte cu titlu
gratuit si contracte cu titlu oneros
64. Contractele cu titlu gratuit sunt:
c) Contracte intuituu
personae
65. Dupa modul in care se exprima vointa partilor in
contracte, acestea se clasifica in:
a) Contracte
negociate, contracte de adeziune si contracte obligatorii
66. Este valabila o oferta:
c) Serioasa, ferma,
neviciata, neechivoca, precisa si completa
67. Daca oferta cu termen a ajuns la destinatar:
b) Ofertantul este
dator a o mentine pana la pana la expirarea termenului
68. Retragerea ofertei inainte de expirarea
termenului:
a) Atrage raspunderea
ofertantului pentru toate prejudiciile produse ca urmare a revocarii intempestive
69. Incheierea contractului prin corespondenta are
loc:
c) La momentul
receptiei acceptarii de catre ofertant
70. Sunt creditori chirografari:
a) Creditorii care nu
se bucura de o garantie reala
71. Sunt succesori universali si succesori cu titlu
universal:
a) Persoanele care au
dobandit patrimoniul, in tot sau in parte, ca universalitate de drepturi si
obligatii
72. Este o exceptie veritabila de la principiul
relativitatii efectelor contractului:
b) Stipulatia pentru
altul
c) Efectele
contractului se produc numai intre creditor si debitor
74. Obligatia asumata de debitor fata de creditor in
cadrul promisiunii faptei altuia este o obligatie:
b) De rezultat
75. Dreptul nascut din contractul in folosul unei terte
persoane apartine:
b) Tertului
beneficiar
76. Reprezinta o exceptie de la opozabilitatea fata de
terti a contractului:
a) Simulatia
b) Direct si
nemijlocit in patrimoniul acestuia indiferent de orice acceptarea a sa
78. Efectul actiunii in simulatie consta in:
a) Inlaturarea
efectelor contractului aparent, singurul contract eficient ramanand contractul
secret
79. Rezolutiunea:
c) Desfiinteaza
retroactiv contractul
80. Intr-un contract translativ de proprietate, riscul
contractului este suportat de:
a) Proprietarul
bunului la momentul pieirii fortuite a acestuia
81. Rezilierea este aplicabila:
c)
Numai contractelor cu executare succesiva
82. Sanctiunea specifica aplicabila simulatiei este:
b) Inopozabilitatea
fata de terti a situatiei juridice create prin actul secret
83. Care sunt modurile de transmitere a obligatiilor?
a) Cesiunea
de creanta, retractul litigios, subrogatia in drepturile creditorului prin
plata creantei, cesiunea de datorie
84. Care sunt caracterele juridice ale cesiunii de
creanta?
b) Contract
sinalagmatic (cand are loc cu titlu oneros), contract
consensual, caracter solemn (cand se realizeaza cu titlu gratuit)
85.Care sunt conditiile de fond ale cesiunii de
creanta?
c) Capacitatea
de exercitiu, consimtamantul partilor, obiectul cesiunii de creanta, cauza
cesiunii de creanta
86.Care sunt formalitati cerute de lege pentru
asigurarea opozabilitatii cesiunii de creanta?
a) Notificarea
debitorului cedat, acceptarea din partea debitorului cedat
87. In cadrul efectelor specifice al
cesiunii de creanta, transmiterea dreptului de creanta se face:
c) de
la cedent la cesionar
88. Intre cesiunea de creanta si subrogatie exista
(printre altele) urmatoarea distinctie:
b) scopul urmarit in
principal de subrogatie este liberarea debitorului in raport cu
creditorul initial, iar cesiunea urmareste de regula vanzarea si
cumpararea unei creante
89. Intre cesiunea de creanta si novatie exista
(printre altele) urmatoarea distinctie:
a)
la novatie obligatia veche se transforma intr-o alta obligatie, iar
in cazul cesiunii de creanta, obligatia existenta din raportul initial ramane
aceeasi
90. Intre cesiunea de creanta si delegatie
exista (printre altele) urmatoarea distinctie:
c)
la delegatie nu este necesara indeplinirea unor cerinte speciale
pentru opozabilitate, iar la cesiunea de creantanotificarea debitorului
sau acceptarea autentica a acestuia reprezinta singurele modalitati de
realizare a opozabilitatii
91. Retractul litigios reprezinta:
b) facultatea pe care
o detine cel in contra caruia un drept litigios a fost cedat de a se
subroga in dreptul cesionarului, platindu-i pretul cesiunii si celelalte
accesorii
92.Care sunt conditiile pentru exercitarea retractului
litigios:
a) sa existe un
proces neterminat asupra fondului dreptului, cesiunea sa fie facuta in schimbul
uni pret, manifestarea de vointa trebuie insotita de platii pretului real al
cesiunii
93. Prin efectul retractului litigios:
c) are loc desfiintarea
retroactiva a cesiunii de creanta litigioase fata de retractant
94. Prin subrogatie intelegem:
b) substituirea
persoanei creditorului de catre o alta persoana care, platind obligatia
debitorului, devine creditor al acestuia
95. Care sunt felurile subrogatiei:
a) subrogatie legala
si subrogatie conventionala
96.Care din exemplele de mai jos reprezinta o
subrogatie legala:
c) subrogatia in
folosul mostenitorului sub beneficiu de inventar, care a platit din propriul
sau patrimoniu datoriile succesiunii
97. Care sunt felurile subrogatiei conventionale:
b) subrogatia
consimtita de creditor si subrogatia consimtita de debitor
98. Efectul principal al subrogatiei este acela ca:
a) subrogatul ia
locul creditorului platit, dobandind toate drepturile si actiunile acestuia
impotriva debitorului
99. Intre subrogatie si cesiunea de creanta exista
(printre altele) urmatoarea distinctie:
c) cesiunea de
creanta se face la un pret care este inferior valorii nominale a creantei iar
subrogatul nu poate cere debitorului decat suma pe care a platit-o creditorului
100. Cesiunea de datorie a fost definita ca fiind:
b) operatia juridica
prin care un debitor (debitor cedent) transmite datoria sa unei alte persoane
(debitor cesionar), care se obliga in locul sau fata de creditorul cedat
101. Cesiunea de datorie se caracterizeaza prin:
a) transferul
datoriei se face prin acordul de vointa intervenit exclusiv intre cedent si
cesionar
102. Realizarea indirecta a cesiunii de datorie are
loc prin unul din urmatoarele procedee:
c) delegatia
imperfecta si stipulatia pentru altul
103. Care sunt mijloacele juridice de transformare a
obligatiilor:
b) novatia si
delegatia
104. Novatia este acea operatiune juridica prin care:
a) o obligatie veche
se stinge, concomitent cu nasterea unei noi obligatii care o inlocuieste pe
prima
105. Care sunt felurile novatiei:
c) novatia obiectiva
si novatia subiectiva
106. De cate feluri este novatia obiectiva?
b) novatia prin
schimbarea obiectului, novatia prin schimbarea cauzei si novatia prin schimbarea
modalitatilor
107. De cate feluri este novatia subiectiva?
a) novatia prin
schimbare de debitor si novatia prin schimbare de creditor
108. Cum se clasifica obligatiile in functie de
izvorul lor:
c.
|
obligatii nascute
din acte juridice si din fapte juridice.
|
109. Cum se clasifica obligatiile in raport de
obiectul lor:
a.
|
obligatii de a da,
obligatii de a face si obligatii de a nu face ceva;
|
110. Cum se clasifica obligatiile dupa sanctiunea
lor:
a.
|
obligatie civila
perfecta;
|
111. Cum se clasifica obligatiile dupa
opozabilitatea lor:
b.
|
obligatii opozabile
si tertilor;
|
112. Care este definitia contractului:
c.
|
acordul intre doua
sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge intre dansii un raport
juridic.
|
113. Cum se clasifica contractele dupa modul de
formare:
a.
|
contracte
consensuale, contracte solemne, contracte reale;
|
114. Cum se clasifica contractele dupa continutul
lor:
b.
|
contracte
unilaterale si contracte bilaterale;
|
115. Cum se clasifica contractele dupa scopul
urmarit de parti:
c.
|
contracte cu titlu
oneros si contracte cu titlu gratuit.
|
116. Cum se subclasifica contractele cu titlu
oneros:
b.
|
contracte
comutative si contracte aleatorii;
|
117. Cum se subclasifica contractele cu titlu
gratuit:
b.
|
liberalitati si
acte dezinteresate;
|
118. Cum se clasifica contractele dupa durata
(modul) lor de executare:
a.
|
contracte cu
executare imediata si contracte cu executare succesiva;
|
119. Cum se clasifica
contractele dupa nominalizarea lor in legislatie:
b.
|
contracte numite si
contracte nenumite;
|
120. Cum se clasifica contractele dupa corelatia
dintre ele:
c.
|
contracte
principale si contracte accesorii.
|
121. Cum se clasifica contractele dupa modul in
care se exprima vointa partilor:
b.
|
contracte negociate
si contracte obligatorii;
|
122. Care sunt conditiile cerute pentru
validitatea contractelor:
a.
|
capacitatea de a
contracta;
|
123. Ce este capacitatea de a contracta:
a.
|
conditie pentru
validitatea unei conventii;
|
124. Care sunt incapacitatile generale in materia
capacitatii de a contracta:
b.
|
interzisii
judecatoresti;
|
125. Care sunt incapacitatile partiale sau
speciale in materia capacitatii de a contracta:
a.
|
vanzarea intre
soti;
|
126. Care sunt conditiile consimtamantului:
c.
|
sa fie exprimat cu
intentia de a produce efecte juridice.
|
127. Ce este oferta de a contracta
(policitatiunea):
a.
|
este o propunere
facuta unei anumite persoane sau publicului de a incheia un contract in
anumite conditii;
|
128. Care este forta obligatorie a ofertei:
c.
|
oferta devine
caduca in situatia in care ofertantul devine incapabil sau moare mai inainte
de acceptarea ofertei.
|
129. Care sunt conditiile cerute pentru
acceptarea ofertei:
a.
|
sa fie pura si
simpla;
|
130. Care este momentul incheierii contractului:
c.
|
cel stabilit
conform sistemului receptiei acceptarii de catre ofertant (sistemul primirii
acceptarii).
|
131. Care este importanta determinarii momentului
incheierii contractului:
a.
|
determina locul
incheierii contractului;
|
132. Care este locul incheierii contractului:
c.
|
daca incheierea
contractului se realizeaza prin telefon, locul incheierii contractului este
acela unde se afla ofertantul.
|
133. Care este importanta determinarii locului
incheierii contractului:
b.
|
in cadrul
relatiilor de drept international privat, cand apare un conflict de legi in
spatiu, locul incheierii contractului stabileste legea aplicabila;
|
134. Care sunt principiile care guverneaza
efectele contractului:
a.
|
pacta sunt
servanda;
|
135. Ce inseamna interpretarea contractului:
a.
|
a determina intelesul
exact al clauzelor unui contract, prin cercetarea manifestarii de vointa a
partilor, in stransa corelatie cu vointa lor interna;
|
136. Ce inseamna principiul obligativitatii
contractului:
b.
|
conventiile legal
facute au putere de lege intre partile contractante;
|
137. Care sunt exceptiile de la principiul
obligativitatii contractului in raporturile dintre parti:
c.
|
denuntarea
unilaterala a contractului.
|
138. Ce este principiul relativitatii efectelor
contractului:
c.
|
regula de drept
conform careia contractul produce efecte numai fata de partile contractante.
|
139. Care sunt exceptii de la principiul
relativitatii efectelor contractului:
c.
|
stipulatia pentru
altul.
|
140. Ce este promisiunea faptei altuia
(promisiunea pentru altul):
a.
|
este un contract
prin care debitorul se obliga fata de creditor sa determine o terta persoana
sa-si asume un angajament juridic in folosul creditorului din contract;
|
141. Cum este definita stipulatia pentru altul:
b.
|
este un contract
prin care o parte dispune ca cealalta parte sa dea, sa faca sau sa nu faca
ceva in folosul unei terte persoane care nu participa la incheierea
contractului;
|
142. Care sunt aplicatiile stipulatiei pentru
altul:
a.
|
in materia rentei
viagere;
|
143. Care sunt conditiile de valabilitate
ale stipulatiei pentru altul:
c.
|
vointa de a stipula
(animus stipulandi).
|
144. Care sunt efectele stipulatiei pentru altul:
b.
|
in favoarea
tertului se naste un drept, direct si nemijlocit, independent de manifestarea
de vointa a tertului;
|
145. Ce este actiunea directa prin invocarea
contractului de catre tert:
a.
|
posibilitatea
recunoscuta de lege unor persoane straine de un contract de a actiona
impotriva uneia din partile contractante, invocand contractul la a carui
incheiere nu au participat;
|
146. Cum este definita simulatia:
c.
|
ca fiind o exceptie
de la principiul opozabilitatii contractului.
|
147. Care sunt conditiile simulatiei:
b.
|
actul secret sa se
incheie anterior sau concomitent cu actul public;
|
148. Care sunt formele simulatiei:
b.
|
contractul
deghizat;
|
149. Care sunt scopurile urmarite prin simulatie:
c.
|
scopul general si
abstract este acela al ascunderii de catre parti a cuprinsului ori a
existentei acordului de vointa fata de terti.
|
150. Care sunt efectele simulatiei:
b.
|
inopozabilitatea
fata de terti a situatiei juridice create prin actul secret;
|
151. Ce este actiunea in declararea simulatiei:
a.
|
actiunea civila
prin care se urmareste constatarea caracterului simulat al contractului
secret;
|
152. Care sunt efectele specifice ale
contractelor sinalagmatice:
a.
|
riscul
contractului;
|
153. Care este notiunea exceptiei de neexecutare:
c.
|
un mijloc de
aparare aflat la dispozitia uneia din partile contractului sinalagmatic, in
cazul in care i se pretinde executarea obligatiei ce-i incumba, fara ca
partea care pretinde aceasta executare sa-si execute propria obligatie.
|
154. Care sunt cazurile practice ale exceptiei de
neexecutare:
a.
|
in materia
contractului de schimb;
|
155. Care este temeiul juridic al exceptiei de
neexecutare a contractului:
c.
|
reciprocitatea si
interdependenta obligatiilor nascute din contractul sinalagmatic.
|
156. Care sunt conditiile exceptiei de
neexecutare:
a.
|
obligatiile
reciproce ale partilor sa-si aiba temeiul in acelasi contract;
|
157. Ce este rezolutiunea contractului:
b.
|
o sanctiune a
neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic cu executare imediata;
|
158. Prin ce se deosebeste rezolutiunea
contractului de nulitatea contractului:
b.
|
cauza rezolutiunii
este intotdeauna posterioara incheierii contractului;
|
159. Care este temeiul juridic al
rezolutiunii contractului:
a.
|
reciprocitatea si
interdependenta obligatiilor nascute din contractul sinalagmatic,
imprejurarea ca fiecare dintre obligatiile reciproce este cauza juridica a
celeilalte;
|
160. Care sunt conditiile cerute pentru admiterea
rezolutiunii judiciare:
b.
|
neexecutarea
sa fi fost imputabila partii care nu si-a indeplinit obligatia;
|
161. Ce sunt pactele comisorii:
a.
|
sunt clauze
contractuale exprese prin care partile prevad rezolutiunea contractului
pentru neexecutarea obligatiilor uneia din ele;
|
162. Care sunt efectele rezolutiunii
contractului:
b.
|
fata de terti,
rezolutiunea contractului are ca efect desfiintarea tuturor drepturilor
consfintite in favoarea lor de catre dobanditorul bunului care a format
obiectul contractului rezolvit;
|
163. Ce este rezilierea contractului:
a.
|
este sanctiunea
care se aplica in cazul neexecutarii culpabile a unui contract cu
executare succesiva;
|
164. Ce este riscul contractului:
a.
|
un efect specific
al contractelor sinalagmatice;
|
165. Care sunt aplicatiile regulii res perit
debitori:
b.
|
in materia
contractului de antrepriza;
|
166. Cine suporta riscul in contractele
sinalagmatice translative de proprietate:
a.
|
vanzator, in cazul
unui bun cert, daca inainte de pieirea lucrului, vanzatorul fusese pus in
intarziere intrucat nu-si executase la termenul prevazut obligatia de
predare;
|
167. Ce este raspunderea civila contractuala:
b.
|
obligatia
debitorului de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului sau
prin neexecutarea, executarea necorespunzatoare ori cu intarziere a
obligatiilor nascute dintr-un contract valabil incheiat;
|
168. Care sunt conditiile raspunderii civile
contractuale:
c.
|
existenta unui
raport de cauzalitate intre fapta ilicita a debitorului si prejudiciul
creditorului.
|
169. Cum se clasifica despagubirile sau daunele –
interese:
b.
|
despagubiri
compensatorii;
|
170. Care sunt modalitatile de evaluare a
despagubirilor sau daunelor-interese:
a.
|
evaluarea legala;
|
171. Care sunt conventiile de modificare a
raspunderii contractuale:
b.
|
exoneratoare de
raspundere;
|
172. In ce cazuri se considera ca tacerea
poate sa insemne acceptare a ofertei:
c.
|
daca partile au
convenit, anterior, ca simpla tacere dupa primirea ofertei sa aiba valoare de
acceptare.
|
173. Care sunt consecintele pe care le produce
momentul incheierii contractului:
b.
|
in raport de acest
moment se apreciaza posibilitatea de revocare, precum si caducitatea ofertei;
|
174. Care sunt regulile speciale de interpretare
a contractelor:
c.
|
clauzele
indoielnice se interpreteaza in sensul care reiese din natura contractului.
|
175. Care sunt exceptiile de la principiul
obligativitatii contractului:
a.
|
prorogarea legala;
|
177. Ce este denuntarea unilaterala a
contractului:
a.
|
exceptie de la
principiul obligativitatii contractului;
|
178. Ce este incetarea contractelor intuitu
personae:
c.
|
exceptie de la
principiul obligativitatii contractului.
|
179. Ce este prorogarea legala:
a.
|
un caz de
modificare a fortei obligatorii a contractului, independent de vointa
partilor;
|
180. Care sunt trasaturile caracteristice ale
promisiunii pentru fapta altuia:
a.
|
debitorul nu este
obligat sa garanteze fata de terți executarea angajamentului de catre terta
persoana;
|
181. Care sunt cazurile de actiuni directe
reglementate de Codul civil:
b.
|
in materia
contractului de mandat;
|
182. Care sunt cazurile de aplicatii ale
stipulatiei pentru altul:
a.
|
in materia donatiei
cu sarcina in favoarea unui tert;
|
183. Ce presupune simulatia prin incheierea unui
contract fictiv:
c.
|
presupune o
disimulare totala a realitatii, in sensul ca actul public este lipsit de
orice continut juridic fiind anihilat de prevederile contrainscrisului.
|
184. Cand trebuie incheiat actul secret pentru a
ne afla in prezenta simulatiei:
a.
|
anterior sau
concomitent cu actul public;
|
185. Care sunt conditiile cerute pentru
exercitarea actiunii in rezolutiune:
c.
|
debitorul
obligatiei neexecutate sa fi fost pus in intarziere.
|
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu