sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Tema nr. 1 Drept Civil anul 1 sem. 1

Tema nr. 1 Drept Civil anul 1 sem. 1

tema-nr1-drept-civil-anul-1-sem-1
tema-nr1-drept-civil-anul-1-sem-1

 SPEŢA NR. 1


       Prin cererea formulată în faţa instanţei, S.F., de meserie şofer, a chemat în judecată pe pârâţii S.T. şi T.E., soţ şi soţie, solicitând să se pronunţe o hotărâre prin care aceştia să fie obligaţi să îi lase în deplină proprietate şi posesie autoturismul B.M.W.
         În fapt, reclamantul a arătat că în cursul lunii septembrie 1993 pârâţii i-au oferit spre vânzare autoturismul B.M.W. (dobândit de aceştia în timpul căsătoriei) pe care l-a cumpărat cu suma de 7500 USD. Suma de bani a fost achitată imediat pârâţilor, i-ar aceştia i-au înmânat cheile maşinii şi actele pentru a se folosi de autoturism până în momentul în care părţile urmau să încheie actul în formă autentică.
     Ulterior, pârâţii au refuzat să încheie actul în formă atentică, solicind o sumă de bani în plus şi, la refuzul reclamantului, pârâţii au sustras automobilul folosind o dublură a cheilor predate acestuia.
        Reclamantul a arătat că a reluat posesia automobilului, dar acesta a fost din nou sustras de către pârâţi, la care se află şi în prezent unde există posibilitatea ca aceştia să-l înstrăineze unei terţe persoane.
        Reclamantul a motivat  că este proprietaul autoturismului în baza contractului de vânzare -cumpărare încheiat cu pârâţii. Din depoziţiile martorilor, care au fost de faţă la momentul perfectării convenţiei, instanţa a reţinut că reclamantul a plătit suma de bani cerută, iar pârâţii i-au înmânat cheile  şi actele maşinii.
          Pârâţii au recunoscut că au primit suma de bani cerută, că au predat actele şi cheile, dar au susţinut că au înţeles că atunci când vor ajunge în faţa notarului vor primi o sumă de bani în plus, în completarea preţului.
            Ei mai susţin că instanţa nu poate să-i oblige să-i predea autoturismul reclamantului pentru că între părţi nu a intervenit un contract de vânzare-cumpărare valabil, acesta trebuia făcut în forma scrisă şi nu printr-o simplă înmânare de chei şi acte; prin urmare dreptul nu s-a transmis.

Probleme de soluţionat:
a) Clasificaţi autoturismul BMW (privit ca bun), din punct de vedere al criteriilor pe care le cunoaşteţi. (2 puncte)
b) Se poate considera că între S.F., pe de o parte, şi S.T., T.E.  s-a încheiat un act juridic valabil? Argumentaţi. (3 puncte)
c) Câte părţi identificaţi în raporul juridic născut între S.F., S.T., T.E.? (1 punct)
d) Care este natura raportului juridic civil concret din speţă? (1 punct)
e) Care sunt caracteristicile dreptului lui S.F. , născut din convenţia încheiată? (2 puncte)
f) Ce soluţie va da instanţa? (1 punct)

   SPEŢA NR.2

Petenta A.S. a introdus acțiune în justiție în contradictoriu cu pârâta S.D., solicitând instanței să o oblige pe pârâtă să plătească către reclamantă suma de 4560 lei reprezentând chiria neachitată în perioada mai-decembrie și de 456 lei reprezentând penalități de întârziere.
       Motivându-și acțiunea, petenta A.S. susține că a închiriat pârâtei,  prin contractul încheiat de cele două părți, un spațiu cu destinație de locuință, contract în care s-a stipulat o chirie în cuantum de 65 USD pe lună și 0,05% penalități de neplată a chriei pentru fiecare zi de întârziere.
Pârâta  a susținut că, la rândul ei, a subînchiriat, ceea ce nu era interzis în contractul principal, o cameră lui S.E., iar celelalte două lui D.R., fixând pentru primul o chirie de 25 de USD, iar pentru cel de al doilea 50 USD.
Pârâta s-a apărat arătând că nici ea nu a încasat chiria de la cei doi sub-chiriași și pentru acest motiv nuși-a achitat datoria față de A.S.
Pârâta a depus la dosar actele prin care a subînchiriat, acte sub semnătură privată, dar reclamanta a susținut că aceste acte nu sunt valabile, întrucât trebuiau incheiate în formă autentică, așa cum a fost încheiat contractul principal.

Probleme de soluționat:

1. Identificați natura raportului juridic concret din speță. (1 punct)

2. Care sunt elementele raportului juridic? (enumerați-le și apoi analizati-le pe fiecare în parte). (2 puncte)

3. Identificați subiectul activ și subiectul pasiv din speță (argumentați răspunsul). (2 puncte)

4. Clasificați, în funcție de criteriile cunoscute, dreptul subiectiv al lui A.S., dobândit prin  încheierea contractului de închiriere; aceeași operație și pentru obligația lui S.D. (2 punct)

5. Enumerați  și caracterizați categoriile de fructe reglementate de lege lata. (2 puncte)

6. Explicați distincția dintre fructe și producte.(1 punct)


Rezolvare:

a) Clasificaţi autoturismul BMW (privit ca bun), din punct de vedere al criteriilor pe care le cunoaşteţi.
Autoturismul BMW din punctul de vedere al clasificării bunurilor este un bun mobil (miscator),un bun aflat in circuitul civil,individual determinat,indivizibil,un bun privat sesizabil(care poate fi urmărit pentru recuperarea datoriei)principal si poate fi privit ca un drept real accesoriu deoarece este dat in gaj in schimbul banilor(in teorie pana la întocmirea actului de vânzare autentic).
b) Se poate considera că între S.F., pe de o parte, şi S.T., T.E.  s-a încheiat un act juridic valabil? Argumentaţi. (3 puncte)
Da. Actul juridic civil valabil încheiat, conform codului civil, presupune îndeplinirea a patru condiţii sau elemente de valabilitate:
capacitatea de a contracta; ambele parti din exemplu au capacitatea de a contracta
consimţământul valabil al părţii ce se obligă; exista
un obiect determinat;
o cauză licită. In exemplul nostru toate condițiile sunt îndeplinite
Pentru a fi valabil exprimat, consimţământul trebuie să emane de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat şi să nu fie viciat.
Obiectul actului juridic civil trebuie să existe, să fie licit şi moral, determinat sau determinabil, posibil şi să se afle în circuitul civil.(in cazul nostru autoturismul)
Cauza actului juridic civil trebuie să existe, să fie reală, să fie licită şi morală.
Clasificarea condițiilor de valabilitate a actului juridic civil
I. După aspectul la care se referă:
a. condiţii de fond (sau intrinseci), referitoare la conţinutul actului juridic: capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza;
b. condiţii de formă (extrinseci), referitoare la modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă: forma cerută pentru validitatea actului juridic (forma ad validitatem), forma cerută pentru proba actului juridic (forma ad probationem) şi forma cerută pentru ca anumite acte juridice să fie opozabile terţelor persoane.
II. După criteriul obligativității sau neobligativității lor:
a. condiţii esenţiale, care trebuie în mod obligatoriu îndeplinite pentru valabilitatea actului juridic capacitatea, consimţământul, obiectul, cauza, la care se adaugă forma, în cazul actelor juridice solemne. Lipsa unei condiții esențiale atrage nevalabilitatea actului juridic;
b. condiţii neesenţiale (sau intamplatoare), stabilite prin voinţa părţilor, sunt acelea care pot fi prezente sau pot lipsi din actul juridic. Lipsa conditiilor neesentiale nu afecteaza valabilitatea actului juridic.
III. După sancţiunea aplicabilă în cazul nerespectării condiţiilor:
a. condiţii de validitate, a căror neîndeplinire atrage nulitatea actului juridic;
b. condiţii de eficacitate, a căror neîndeplinire are drept consecinţă lipsa anumitor efecte ale actului, fără a atrage însă nevalabilitatea acestuia.
IV. După vocaţia lor:
a. condiţii generale, referitoare la toate actele juridice civile;
b. condiţii speciale, referitoare doar la anumite categorii de acte juridice civile (ex.: respectarea unei anumite forme în cazul actelor juridice solemne; îndeplinirea unui termen, a unei condiţii sau a unei sarcini, în cazul actelor juridice afectate de modalităţi).
c) Câte părţi identificaţi în raporul juridic născut între S.F., S.T., T.E.?
Doua parti partea activa si partea pasiva. Debitorul si creditorul.
d) Care este natura raportului juridic civil concret din speţă?
Termenul voluntar sau convenţional este stabilit prin voinţa părţii sau a părţilor din actul juridic civil unilateral sau bilateral.
Termenul voluntar se subclasifică în: termen expres şi termen tacit. Este termen expres atunci când părţile l-au prevăzut în mod explicit şi este termen tacit când este dedus din natura raportului juridic concret sau din alte împrejurări.

e)Care sunt caracteristicile dreptului lui S.F. , născut din convenţia încheiată ?

Prin stipulaţia pentru altul, dreptul subiectiv civil se naşte direct şi în puterea convenţiei dintre stipulant şi promitent, însă exerciţiul dreptului subiectiv născut în acest fel depinde doar de voinţa terţului beneficiar. Dacă părţile nu au stabilit altfel, dreptul terţului ia fiinţă de al data încheierii convenţiei dintre stipulant şi promitent, indiferent de acceptarea terţului beneficiar sau chiar dacă acesta nu a ştiut despre existenţa stipulaţiei.
O alta caracteristica ar fi ca acest bun este patrimonial adică poate fi evaluat în bani, adică pecuniar (ex. raportul născut din contractul de vânzare-cumpărare).
Capacitatea civilă a lui SF rezultă din calitatea de a fi subiect de drept în raporturile juridice civile.

f) Ce soluţie va da instanţa?

Anularea contractului conform Art. 1.700. -
(1) Cumparatorul poate cere rezolutiunea vanzarii daca a fost evins de intregul bun sau de o parte a acestuia indeajuns de insemnata incat, daca ar fi cunoscut evictiunea, el nu ar mai fi incheiat contractul.
(2) Odata cu rezolutiunea, cumparatorul poate cere restituirea pretului si repararea prejudiciului suferit.

#dreptcivil 




#dreptcivil   #anul1

Lasati un comentariu daca doriti solutionarea spetelor.Se va raspunde individual.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu