miercuri, 4 noiembrie 2015

Tema nr.1 Drept Civil anul I

Tema nr.1 Drept Civil anul I
     SPEŢA NR. 1

       Prin cererea formulată în faţa instanţei, S.F., de meserie şofer, a chemat în judecată pe pârâţii S.T. şi T.E., soţ şi soţie, solicitând să se pronunţe o hotărâre prin care aceştia să fie obligaţi să îi lase în deplină proprietate şi posesie autoturismul B.M.W.
         În fapt, reclamantul a arătat că în cursul lunii septembrie 1993 pârâţii i-au oferit spre vânzare autoturismul B.M.W. (dobândit de aceştia în timpul căsătoriei) pe care l-a cumpărat cu suma de 7500 USD. Suma de bani a fost achitată imediat pârâţilor, i-ar aceştia i-au înmânat cheile maşinii şi actele pentru a se folosi de autoturism până în momentul în care părţile urmau să încheie actul în formă autentică.
     Ulterior, pârâţii au refuzat să încheie actul în formă atentică, solicind o sumă de bani în plus şi, la refuzul reclamantului, pârâţii au sustras automobilul folosind o dublură a cheilor predate acestuia.
        Reclamantul a arătat că a reluat posesia automobilului, dar acesta a fost din nou sustras de către pârâţi, la care se află şi în prezent unde există posibilitatea ca aceştia să-l înstrăineze unei terţe persoane.
        Reclamantul a motivat  că este proprietaul autoturismului în baza contractului de vânzare -cumpărare încheiat cu pârâţii. Din depoziţiile martorilor, care au fost de faţă la momentul perfectării convenţiei, instanţa a reţinut că reclamantul a plătit suma de bani cerută, iar pârâţii i-au înmânat cheile  şi actele maşinii.
          Pârâţii au recunoscut că au primit suma de bani cerută, că au predat actele şi cheile, dar au susţinut că au înţeles că atunci când vor ajunge în faţa notarului vor primi o sumă de bani în plus, în completarea preţului.
            Ei mai susţin că instanţa nu poate să-i oblige să-i predea autoturismul reclamantului pentru că între părţi nu a intervenit un contract de vânzare-cumpărare valabil, acesta trebuia făcut în forma scrisă şi nu printr-o simplă înmânare de chei şi acte; prin urmare dreptul nu s-a transmis.

Probleme de soluţionat:
a) Clasificaţi autoturismul BMW (privit ca bun), din punct de vedere al criteriilor pe care le cunoaşteţi. (2 puncte)
b) Se poate considera că între S.F., pe de o parte, şi S.T., T.E.  s-a încheiat un act juridic valabil? Argumentaţi. (3 puncte)
c) Câte părţi identificaţi în raporul juridic născut între S.F., S.T., T.E.? (1 punct)
d) Care este natura raportului juridic civil concret din speţă? (1 punct)
e) Care sunt caracteristicile dreptului lui S.F. , născut din convenţia încheiată? (2 puncte)
f) Ce soluţie va da instanţa? (1 punct)


 SPEŢA NR.2

Petenta A.S. a introdus acțiune în justiție în contradictoriu cu pârâta S.D., solicitând instanței să o oblige pe pârâtă să plătească către reclamantă suma de 4560 lei reprezentând chiria neachitată în perioada mai-decembrie și de 456 lei reprezentând penalități de întârziere.
       Motivându-și acțiunea, petenta A.S. susține că a închiriat pârâtei,  prin contractul încheiat de cele două părți, un spațiu cu destinație de locuință, contract în care s-a stipulat o chirie în cuantum de 65 USD pe lună și 0,05% penalități de neplată a chriei pentru fiecare zi de întârziere.
Pârâta  a susținut că, la rândul ei, a subînchiriat, ceea ce nu era interzis în contractul principal, o cameră lui S.E., iar celelalte două lui D.R., fixând pentru primul o chirie de 25 de USD, iar pentru cel de al doilea 50 USD.
Pârâta s-a apărat arătând că nici ea nu a încasat chiria de la cei doi sub-chiriași și pentru acest motiv nuși-a achitat datoria față de A.S.
Pârâta a depus la dosar actele prin care a subînchiriat, acte sub semnătură privată, dar reclamanta a susținut că aceste acte nu sunt valabile, întrucât trebuiau incheiate în formă autentică, așa cum a fost încheiat contractul principal.

Probleme de soluționat:


1. Identificați natura raportului juridic concret din speță. (1 punct)



2. Care sunt elementele raportului juridic? (enumerați-le și apoi analizati-le pe fiecare în parte). (2 puncte)



3. Identificați subiectul activ și subiectul pasiv din speță (argumentați răspunsul). (2 puncte)



4. Clasificați, în funcție de criteriile cunoscute, dreptul subiectiv al lui A.S., dobândit prin  încheierea contractului de închiriere; aceeași operație și pentru obligația lui S.D. (2 punct)


5. Enumerați  și caracterizați categoriile de fructe reglementate de lege lata. (2 puncte)


6. Explicați distincția dintre fructe și producte.(1 punct)

Urmareste constant acest blog si daca te intereseaza rezolvarea la acesta tema lasa un comentariu.Cei care comenteaza la subiect vor primi rezolvarea acestei spete.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu