CONVENȚIE privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială

CONVENȚIE privind notificarea și  comunicarea în  străinătate a actelor  judiciare și  extrajudiciare în  materie civilă sau comercială
(adoptată la 15 noiembrie 1965)

STATELE SEMNATARE  ALE PREZENTEI CONVENȚII,
DORIND să creeze mijloacele corespunzătoare  pentru  ca actele judiciare și extrajudiciare care trebuie notificate sau comunicate în străinătate să fie cunoscute de destinatarii lor în timp util,
PREOCUPATE să îmbunătățească în acest scop asistența judiciară reciprocă prin simplificarea și accelerarea procedurii,
AU HOTĂRÂT să încheie o convenție în aceste scopuri și au convenit asupra următoarelor dispoziții:

Articolul 1
Prezenta convenție se aplică, în materie civilă sau comercială, în toate cazurile în care un act judiciar ori extrajudiciar trebuie să fie transmis în vederea notificării sau comunicării în străinătate.
Convenția nu se aplică dacă adresa destinatarului actului nu este cunoscută.

CAPITOLUL I
ACTE JUDICIARE
Articolul 2
Fiecare stat contractant desemnează o autoritate centrală care își asumă sarcina de a primi cererile de notificare sau de comunicare provenind de la un alt stat contractant și de a le da curs în conformitate cu prevederile art. 3-6.
Autoritatea centrală este organizată potrivit normelor prevăzute de statul solicitat.

Articolul 3
Autoritatea sau funcționarul ministerial competent potrivit legilor statului de origine înaintează autorității centrale a statului solicitat o cerere conformă cu formularul-model anexat la prezenta convenție, fără să fie nevoie de supralega­ lizarea actelor și nici de o altă formalitate echivalentă.
Cererea trebuie să fie însoțită de actul judiciar sau de copia sa, ambele în câte două exemplare.

Articolul 4
Dacă autoritatea centrală apreciază că dispozițiile prezentei convenții nu au fost respectate, aceasta informează imediat solicitantul, precizând obiecțiile pe care le are cu privire la cerere.

Articolul 5
Autoritatea centrală a statului solicitat îndeplinește sau transmite spre îndeplinire actul de către o instituție competentă:
a)  fie potrivit modalităților prevăzute de legislația statului solicitat pentru notificarea sau comunicarea actelor întocmite în această țară și care sunt destinate persoanelor care se af lă pe teritoriul său;
b) fie potrivit modalității speciale cerute de solicitant, cu condiția ca aceasta să nu contravină legii statului solicitat. În afara cazului prevăzut la alin. 1 lit. b), actul poate fi oricând înmânat destinatarului care îl acceptă de bunăvoie.
Dacă actul trebuie să fie notificat sau comunicat conform alin. 1, autoritatea centrală poate solicita ca actul să fie redactat ori tradus în limba sau în una dintre limbile oficiale ale țării sale.
Partea cererii, conformă formularului-model anexat la prezenta convenție, care conține elementele esențiale ale actului este înmânată destinatarului.

Articolul 6
Autoritatea centrală a statului solicitat sau oricare autoritate pe care o va desemna în acest scop întocmește o dovadă potrivit formularului-model anexat la prezenta convenție.
Dovada menționează îndeplinirea cererii, indică forma, locul și data îndeplinirii, precum și persoana căreia i-a fost înmânat actul. După caz, aceasta precizează împrejurarea care ar fi împiedicat executarea.
Solicitantul poate cere ca dovada care nu este întocmită de către autoritatea centrală sau de către o autoritate judiciară să fie avizată de către una dintre aceste autorități.
Dovada este înaintată direct solicitantului.

Articolul 7
Mențiunile din formularul-model anexat la prezenta convenție sunt redactate în mod obligatoriu fie în limba franceză, fie în limba engleză.  Ele pot fi redactate, în plus, în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului de origine.
Spațiile albe corespunzătoare acestor mențiuni sunt completate fie în limba statului solicitat, fie în limba franceză, fie în limba engleză.

Articolul 8
Fiecare stat contractant are facultatea să notifice sau să comunice acte judiciare fără constrângere, prin grija agenților săi diplomatici sau funcționarilor săi consulari, persoanelor care se af lă în străinătate.
Orice stat poate declara că se opune folosirii acestei facultăți pe teritoriul său, cu excepția cazului în care actul trebuie să fie notificat sau comunicat unui cetățean al statului de origine.

Articolul 9
Fiecare stat contractant are în plus facultatea de a folosi calea consulară pentru transmiterea, în vederea notificării sau comunicării, a actelor judiciare autorităților unui alt stat contractant pe care acesta l-a desemnat.
Dacă circumstanțe  excepționale o  cer, fiecare stat  contractant  are  facultatea de  a  folosi în  aceleași scopuri  calea diplomatică.

Articolul 10
Prezenta convenție nu împiedică, cu condiția ca statul de destinație să nu declare că se opune la aceasta:
a)  libertatea de a transmite actele judiciare direct, prin poștă, persoanelor care se af lă în străinătate;
b) libertatea, pentru  funcționarii ministeriali, funcționari sau alte persoane competente ale statului de origine, de a proceda la notificarea sau comunicarea actelor judiciare direct prin grija funcționarilor ministeriali, funcționarilor sau altor persoane competente ale statului de destinație;
c)  libertatea, pentru orice persoană interesată într-o acțiune judiciară, de a îndeplini notificarea sau comunicarea de acte judiciare prin grija funcționarilor ministeriali, funcționarilor sau altor persoane competente ale statului de destinație.

Articolul 11
Prezenta convenție nu împiedică statele contractante să convină asupra acceptării, în scopul notificării sau comunicării actelor  judiciare, a  unor  căi  de  transmitere,  altele decât  cele prevăzute  de  articolele precedente, și, în  special, a comunicării directe dintre autoritățile din statele respective.

Articolul 12
Notificările și comunicările de acte judiciare care provin dintr-un stat contractant nu pot da loc la plăți sau rambursări de taxe ori cheltuieli pentru serviciile statului solicitat.
Solicitantul va plăti sau va rambursa cheltuielile prevăzute de:

a)  intervenția unui funcționar ministerial sau a unei persoane competente potrivit legii statului de destinație;
b) folosirea unei forme speciale.

Articolul 13

Îndeplinirea unei cereri de notificare sau de comunicare, conform dispozițiilor prezentei convenții, nu poate fi refuzată decât dacă statul solicitat consideră că această executare este de natură să aducă atingere suveranității sau securității sale.
Îndeplinirea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că legea statului solicitat impune competența judiciară exclusivă în cauza în speță sau nu permite acțiune în justiție pentru obiectul pe care se întemeiază cererea.
În caz de refuz, autoritatea centrală îl informează imediat despre aceasta pe solicitant și indică motivele.

Articolul 14

Dificultățile care apar cu ocazia transmiterii, în vederea notificării sau comunicării, de acte judiciare vor fi reglementate pe cale diplomatică.

Articolul 15

Dacă un act de chemare în judecată sau un act echivalent a trebuit să fie transmis în străinătate în vederea notificării ori comunicării, potrivit dispozițiilor prezentei convenții, și când pârâtul nu se prezintă, judecătorul nu se va pronunța până când nu se stabilește că:
a)  actul a fost notificat sau comunicat potrivit formelor prevăzute de legislația statului solicitat pentru notificarea ori comunicarea de acte întocmite în această țară și care sunt destinate persoanelor care se af lă pe teritoriul său; sau
b) actul a fost înmânat efectiv pârâtului ori la locuința acestuia, conform unei alte proceduri prevăzute de prezenta convenție, și că, în fiecare dintre aceste cazuri, fie notificarea sau comunicarea, fie înmânarea a avut loc în timp util, pentru ca pârâtul să se poată apăra.

Fiecare stat contractant are facultatea să declare că judecătorii săi, cu toate dispozițiile alin. 1, pot hotărî, deși nu a fost primită nici o  dovadă care să ateste fie notificarea, fie comunicarea, fie înmânarea, dacă următoarele condiții sunt întrunite:
a)  actul a fost transmis potrivit uneia dintre modalitățile prevăzute de prezenta convenție;
b) un  termen pe care judecătorul îl va aprecia în fiecare caz și care va fi de cel puțin  6  luni s-a scurs de la data transmiterii actului;
c)  deși s-au făcut toate demersurile necesare pe lângă autoritățile competente ale statului solicitat, nici o dovadă nu a putut fi obținută.
Prezentul articol nu se opune ca, în caz de urgență, judecătorul să dispună orice măsură provizorie sau de conservare.

Articolul 16

Dacă un act de chemare în judecată sau un act echivalent a trebuit să fie transmis în străinătate în scopul notificării ori comunicării, potrivit dispozițiilor prezentei convenții, și o hotărâre judecătorească a fost dată împotriva unui pârât care nu  a  fost  prezent,  judecătorul are  facultatea de  a  pune  în  vedere pârâtului  decăderea care  rezultă  din  expirarea termenelor de exercitare a căilor de atac, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a)  pârâtul, fără să aibă culpă, nu a luat cunoștință în timp util de actul respectiv pentru a se apăra de hotărâre prin exercitarea unei căi de atac;
b) mijloacele de apărare ale pârâtului nu apar lipsite de orice temei.

Cererea vizând înlăturarea decăderii din termen este inadmisibilă dacă nu  a fost formulată într-un termen rezonabil începând din momentul în care pârâtul a avut cunoștință de hotărâre.
Fiecare stat contractant are facultatea să declare că această cerere este inadmisibilă dacă este formulată după expirarea unui termen pe care acesta îl va preciza în declarația sa, cu condiția ca acest termen să nu fie mai mic de un an calculat de la pronunțarea hotărârii.
Prezentul articol nu se aplică hotărârilor privind statutul persoanelor.

CAPITOLUL II

ACTE EXTRAJUDICIARE
Articolul 17

Actele extrajudiciare emise de autoritățile și funcționarii ministeriali ai unui stat contractant pot fi transmise în scopurile notificării sau  comunicării  într-un  alt  stat  contractant,  potrivit  modalităților  și  condițiilor  prevăzute  de  prezenta convenție.

CAPITOLUL III

DISPOZIȚII  GENERALE
Articolul 18

Orice stat contractant poate desemna, în afara autorității centrale, alte autorități, stabilind competențele acestora. Cu toate acestea, solicitantul are întotdeauna dreptul să se adreseze direct autorității centrale.
Statele federale au facultatea să desemneze mai multe autorități centrale.

Articolul 19

Prezenta convenție nu se opune ca legea internă a unui stat contractant să permită alte forme de transmitere care nu sunt prevăzute în articolele precedente, în scopurile notificării sau comunicării pe teritoriul său a actelor provenind din străinătate.
Articolul 20

Prezenta convenție nu se opune ca statele contractante să convină pentru a deroga de la prevederile:
a)  art. 3 alin. 2, în ceea ce privește cerința dublului exemplar al documentelor transmise;
b) art. 5 alin. 3 și art. 7, în ceea ce privește folosirea limbilor;
c)  art. 5 alin. 4;
d) art. 12 alin. 2.

Articolul 21

Fiecare stat contractant va notifica Ministerului Afacerilor Externe al Olandei fie în momentul depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, fie ulterior:
a)  desemnarea autorităților prevăzute la art. 2 și 18;
b) desemnarea autorității competente pentru stabilirea dovezii prevăzute la art. 6;
c)  desemnarea autorității competente pentru primirea actelor transmise pe cale consulară, potrivit art. 9. Acesta va notifica, după caz, în aceleași condiții:
a)  opunerea sa la folosirea căilor de transmitere prevăzute la art. 8 și 10;

b) declarațiile prevăzute la art. 15 alin. 2 și la art. 16 alin. 3;
c)  orice modificare a desemnărilor, opunerilor și declarațiilor menționate mai sus.

Articolul 22

Prezenta convenție va înlocui în raporturile dintre statele care au ratificat-o art. 1-7 ale convențiilor privind procedura civilă, semnate la Haga la 17 iunie 1905 și, respectiv, la 1 martie 1954, în măsura în care statele menționate sunt părți la una sau la cealaltă dintre aceste convenții.

Articolul 23
Prezenta convenție nu aduce atingere aplicării art. 23 al Convenției privind procedura civilă, semnată la Haga la 17 iunie
1905, nici art. 24 al Convenției privind procedura civilă, semnată la Haga la 1 martie 1954.
Aceste articole nu sunt totuși aplicabile decât dacă se folosesc modalități de comunicare identice celor prevăzute de convențiile menționate.

Articolul 24

Acordurile adiționale la convențiile menționate din 1905  și, respectiv, din 1954, încheiate de statele contractante, sunt considerate, de asemenea, aplicabile la prezenta convenție numai dacă statele interesate nu convin altfel.

Articolul 25

Fără a se aduce atingere aplicării art. 22 și 24, prezenta convenție nu derogă de la convențiile la care statele contractante sunt sau vor fi părți și care conțin dispoziții în materiile reglementate de prezenta convenție.

Articolul 26
Prezenta convenție este deschisă spre semnare statelor reprezentate la a 10-a sesiune a Conferinței de la Haga de drept internațional privat.
Aceasta va fi ratificată și instrumentele de ratificare vor fi depuse la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.

Articolul 27

Prezenta convenție va intra în vigoare în a 60-a zi după depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare prevăzut la art. 26 alin. 2.
Pentru fiecare stat semnatar care ratifică ulterior, prezenta convenție va intra în vigoare în a 60-a zi după depunerea instrumentului său de ratificare.

Articolul 28

Orice stat nereprezentat la cea de-a 10-a sesiune a Conferinței de la Haga de drept internațional privat va putea adera la prezenta convenție după intrarea sa în vigoare în baza art. 27 alin. 1. Instrumentul de aderare va fi depus la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.
Prezenta convenție va intra în vigoare pentru acel stat cu condiția ca un stat care a ratificat convenția înaintea acestei depuneri să nu se opună în termen de 6 luni începând de la data la care Ministerul Afacerilor Externe al Olandei îi va notifica această aderare.
În lipsa opunerii, prezenta convenție va intra în vigoare pentru statul care aderă în prima zi din luna care urmează expirării ultimului dintre termenele menționate la alin. 2.

Articolul 29

Orice stat, în  momentul  semnării, ratificării sau aderării, va putea  declara că prezenta  convenție se va extinde la ansamblul teritoriilor pe care le reprezintă pe plan internațional sau la unul ori mai multe dintre ele. Această declarație va avea efect din momentul intrării în vigoare a convenției pentru statul respectiv.
Ca urmare, orice extindere de această natură va fi notificată Ministerului Afacerilor Externe al Olandei.
Prezenta convenție va intra  în  vigoare pentru  teritoriile la care se referă extinderea în  a  60-a  zi după  notificarea menționată la alin. 2.

Articolul 30
Prezenta convenție va avea o durată de 5 ani începând de la data intrării sale în vigoare conform art. 27 alin. 1, chiar pentru statele care o vor ratifica sau care vor adera ulterior la aceasta.
Prezenta convenție va fi reînnoită în mod tacit din 5 în 5 ani, dacă nu există denunțare.
Denunțarea va fi notificată Ministerului Afacerilor Externe al Olandei cu cel puțin 6 luni înaintea expirării termenului de 5 ani.
Ea va putea să se limiteze la unele dintre teritoriile la care se aplică prezenta convenție.
Denunțarea nu va avea efect decât față de statul care a notificat-o. Prezenta convenție va rămâne în vigoare pentru celelalte state contractante.

Articolul 31
Ministerul Afacerilor Externe al Olandei va notifica statelor la care se referă art. 26, precum și statelor care vor adera conform dispozițiilor art. 28:
a)  semnăturile și ratificările prevăzute la art. 26;
b) data la care prezenta convenție va intra în vigoare conform dispozițiilor art. 27 alin. 1;
c)  aderările vizate la art. 28 și data la care acestea vor avea efect;
d) extinderile prevăzute la art. 29 și data la care acestea vor avea efect;
e)  desemnările, opunerile și declarațiile menționate la art. 21;
f)   denunțările vizate la art. 30 alin. 2.
Drept care subsemnații, legal împuterniciți, am semnat prezenta convenție.

Adoptată la Haga la 15 noiembrie 1965,  în limbile franceză și engleză, cele două texte având aceeași valoare, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Guvernului Olandei și a cărui copie certificată pentru conformitate va fi comunicată pe cale diplomatică fiecărui stat reprezentat la a 10-a sesiune a Conferinței de la Haga de drept internațional privat.

Read More

Drept procesual penal - sinteze si teste de autoevaluare rezolvate

Drept procesual penal - sinteze si teste de autoevaluare

Drept procesual penal - sinteze si teste de autoevaluare

De retinut !!!!!

- Dreptul procesual reprezintă o activitate reglementată de lege, desfăşurată de organele competente, cu
participarea părţilor şi a altor persoane, pentru realizarea scopului procesului penal stabilit de legiuitor în
art.1 C.proc.pen;\
- Procesul penal este un complex de acte succesive, ordonate şi progresive care urmăreşte aflarea
adevărului şi pronunţarea unei soluţii corecte în legătură cu conflictul de drept dedus judecăţii;
- Alături de organele competente, în procesul penal mai participă părţile şi alte persoane;
- Procesul penal se caracterizează prin operativitate;
- Procesul penal presupune trei faze: urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a hotărârilor
penale;
- Dreptul procesual penal poate fi definit ca un ansamblu de norme juridice privitoare la reglementarea
procesului penal;
- Dreptul procesual penal are legătură şi cu alte ramuri de drept, însă, este foarte strâns legat de dreptul
penal.

De retinut !!!!!

- Procesul penal se desfăşoară potrivit legii;
- Funcţiile judiciare ale procesului penal sunt: funcţia de urmărire penală; funcţia de dispoziţie asupra
drepturilor şi libertăţilor persoanei; funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi funcţia de
judecată;
- Orice persoană cercetată penal este prezumată a fi nevinovată;
- Aflarea adevărului reprezintă scopul general al procesului penal;
- Când sunt probe, procurorul trebuie să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală;
- Dreptul la apărare reprezintă un principiu fundamental al procesului penal;
- Dreptul la libertate şi siguranţă este garantat oricărei persoane;
- Procesul penal se desfăşoară în limba romană;
- În procesul penal trebuie respectată demnitatea umană şi viaţa privată.

De retinut !!!!! 

- Participanţii în procesul penal sunt: organele judiciare, părţile, avocatul şi subiecţii procesuali.
- Procurorul realizează activitatea judiciară;
- Părţile sunt subiecţi procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercita o acţiune judiciară;
- Părţile în procesul penal sunt: inculpatul, partea civilă şi partea civilmente responsabilă;
- Avocatul este participant în procesul penal ;
- Subiecţi procesuali principali sunt suspectul şi partea vătămată;
- Inculpatul este persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală;
- Persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în procesul penal se numeşte parte civilă;
- În cursul judecăţii, inculpatul, celelalte părţi, precum şi persoana vătămată pot fi reprezentaţi.

De retinut !!!!!

- Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspunderea penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni;
- Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită cand există probe că o persoană a săvârşit o
infracţiune;
- În cursul urmăririi penale acţiunea penală se poate stinge prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti;
- Acţiunea civilă are va obiect repararea prejudiciului moral sau material produs prin infracţiune;
- Acţiunea civilă este introdusă de partea vătămată sau reprezentanţii legali ai acesteia.

De retinut !!!!!

1. Competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de:
- locul săvârşirii infracţiunii;
- locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;
- locuinţa inculpatului, persoană fizică şi sediul inculpatului persoană juridică, la momentul săvârşirii
infracţiunii;
2. În cazul infracţiunilor continuate, al concursului formal de infracţiuni sau în orice alte cazuri când două
sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune, instanţa, poate dispune reunirea acestora;
3. Instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca, chiar dacă, după
schimbarea încadrării juridice, infracţiunea este de competenţa instanţei superioare;
4. Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei
acesteia soluţionează în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice
alte sesizări privind măsurile preventive, asiguratorii, de siguranţă cu caracter provizoriu, actele
procurorului, încuviinţarea percheziţiilor şi a folosirii tehnicii şi administrarea anticipată a probelor;
5. Judecătorul de cameră preliminară verifică: legalitatea trimiterii în judecată dispusă de procuror;
legalitatea administrării probelor şi a actelor procesuale efectuate de organe de urmărire penală;
soluţionează plângerile îndreptate împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, alte
situaţii expres prevăzute de lege;
6. Procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce şi le
supraveghează;
7. Organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, efectuează urmărirea penală pentru orice infracţiune
care nu este dată prin lege în competenţa organelor de cercetare speciale sau ale procurorului, precum şi
în cazuri expres prevăzute de lege;
8. Doar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate strămuta judecarea unei cauze la o altă instanţă egală în
grad şi când există o suspiciune rezonabilă că judecătorii ar fi imparţiali, datorită calităţii părţilor sau când
există pericol de tulburare a ordinii publice;
Nu uita!
1. Constituie probă în procesul penal orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau
inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor
necesare pentru justa
soluţionare a cauzei;
2. Sarcina probei în procesul penal aparţine procurorului;
3. Procurorul în cursul urmăririi penale, trebuie să strângă probe atât
în favoarea cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului;
4. În scopul administrării unor probe este interzis a se folosi violenţa, promisiunea unui avantaj nelegal,
ameninţarea sau orice mijloace de constrângere interzis de lege;
5. Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în cadrul
procesului penal;
6. Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse
liberei aprecieri a organelor judiciare;
7.În cursul procesului penal, pot fi ascultate următoarele persoane:
suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea civilmente
responsabilă, martorii şi experţii;
8.În cursul urmăririi penale, înainte de prima ascultare a suspectului sau inculpatului i se aduc la
cunoştinţă drepturile şi obligaţiile pe care le are;
9.Când organul de urmărire consideră necesar, în cursul urmăririi penale, declaraţia părţii vătămate poate
fi înregistrată prin mijloace tehnice
audio sau video;
10.Părţile şi subiecţii procesuali principali nu pot fi citate şi ascultate în calitate de martor;
11.Nu pot face obiectul declaraţiei martorului acele fapte sau împrejurări al căror secret sau
confidenţialitate poate fi opus prin lege organelor judiciare;
12.Jurământul martorului se face ţinând mâna dreaptă pe Biblie iar când martorul alege să facă o
declaraţie solemnă, textul acesteia este: “Mă oblig ca voi spune adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea
ce ştiu”;
13.Ascultarea martorului se face separat de ceilalţi martori;
14.Suspectul sau inculpatul poate fi ascultat ca martor doar dacă ulterior s-a dispus disjungerea cauzelor
şi renunţă în mod expres la dreptul la tăcere;
15.În cursul urmăririi penale, procurorul, la cererea martorului, poate dispune măsuri de protecţie a
acestuia prin: acordarea unui pseudonim pentru a-i proteja datele de identitate, supravegherea şi paza
locuinţei; protecţia martorilor sau a membrilor de familie şi ascultarea martorului fiindu-i distorsionată
vocea şi imaginea, prin intermediul mijloacelor audio video;
16.Declaraţia martorului protejat se înregistrează prin mijloace video şi audio şi se redă integral în formă
scrisă;
17. Declaraţiile date de persoanele confruntate se consemnează într-un proces -verbal;
18.Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spaţi private se înţelege fotografierea
persoanelor, observarea sau înregistrarea conversaţiilor, mişcărilor ori a altor activităţi ale acestora, în
spaţii private;
19. Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi cu îndeplinirea anumitor
condiţii;
20.Cererea pentru încuviinţarea supravegherii tehnice este formulată de procuror şi se soluţionează în
aceiaşi zi, în camera de consiliu, fără citareA părţilor, dar, cu participarea obligatorie a procurorului;
21.Procurorul poate autoriza o supraveghere tehnică de maxim 48 de ore;
22.După ce au fost efectuate activităţi autorizate de reţinere, predare şi percheziţionare a trimiterilor
poştale, procurorul are obligaţia de a informa, de îndată, în scris pe fiecare subiect al unui mandat despre
măsura luată împotriva sa;
23.Folosirea investigatorilor sub acoperire se autorizează de procuror pe maxim 60 de zile;
24.Punerea în aplicare a livrării supravegheate în condiţiile legii nu constituie infracţiune.
25.Procurorul poate solicita operatorilor de telefonie comunicarea listingului apelurilor telefonice
efectuate şi primite de un anumit post telefonic;
26.Percheziţia poate fi: domiciliară, corporală, informatică sau a unui autovehicul;
27.Probele pentru analize se iau cel puţin în dublu exemplar şi se sigilează, una din probe lăsându-se celui
de la care se ridică proba;
28.Expertul într-o cauză aflată în cursul urmăririi penale se desemnează de către procuror, sau, în faza de
judecată, de către instanţă;
29.Expertiza poate fi efectuată cu privire la obiecte sau persoane iar după efectuarea acesteia, constatările
şi opinia expertului sunt expuse într-un raport scris;
30.Obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite, precum şi orice alte obiecte care pot servi la
aflarea adevărului, sunt mijloace materiale de probă;
31.Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanţe egale în grad.
Nu uita!
1. Măsurile preventive sunt: reţinerea, controlul judiciar; controlul judiciar pe cauţiune; arestul la
domiciliu şi arestarea preventivă;
2. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse;
3. Măsura preventivă a “reţinerii” poate fi luată faţă de suspect sau de inculpat de către organul de
cercetare penală sau de către procuror doar în cursul urmăririi penale;
4. Arestul la domiciliu şi arestarea preventivă, ca măsuri preventive, în cursul urmăririi penale, pot fi luate
numai de către judecătorul de drepturi şi libertăţi iar în cursul judecăţii doar de către judecătorul de
cameră preliminară;
5. Împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a depus măsura arestării preventive
sau a arestării la domiciliu se poate formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare;
6. Reţinerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore şi poate fi luată numai după audierea suspectului
sau inculpatului, în prezenţa avocatului ales sau numit din oficiu.
7. Împotriva ordonanţei prin care s-a dispus măsura reţinerii se poate face plângere la procurorul care
supraveghează urmărirea penală, înainte de expirarea duratei acesteia, care se pronunţa, de îndată, prin
ordonanţă.
8. Măsura preventivă a controlului judiciar este dispusă de procuror în cursul urmăririi penale iar în cursul
judecăţii de către judecătorul de cameră preliminară când sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege;
9. Valoarea cauţiunii este de cel puţin 1000 lei şi se determină în raport cu gravitatea acuzaţiei aduse
inculpatului, cu situaţia materială şi obligaţiile legale ale acestuia;
10. Arestul la domiciliu, ca măsură preventivă, nu poate fi dispus împotriva inculpatului faţă de care
există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru al familiei, dar şi cu privire
la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infracţiunea de evadare;
11. Arestarea preventivă poate fi luată numai faţă de inculpatul pentru care există probe din care rezultă
suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune şi s-a ascuns, încearcă să influenţeze martorii sau
exercită presiuni asupra persoanei vătămate, ori, există suspiciunea că, după punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva sa, acesta a săvârşit cu intenţie sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni;
12. Judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă prin încheiere în legătură cu propunerea de arestare
preventivă întocmită de procuror în cursul urmăririi penale;
13. Durata arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi 30 de zile;
14. Faţă de minor, reţinerea şi arestarea preventivă se poate dispune doar în mod excepţional iar la
stabilirea duratei se ţine cont de vârsta acestuia la data când se dispune măsura preventivă şi numai dacă
luarea măsurii preventive nu ar influenţa dezvoltarea personalităţii acestuia şi sunt disproporţionate faţă
de scopul urmărit prin luarea măsurii;
15. Măsurile asigurătorii se dispun prin ordonanţa în cursul urmăririi penale, de către procuror iar în
cursul judecăţii de către judecătorul de cameră preliminară, din oficiu sau la cererea procurorului;
16. Contestarea măsurilor asiguratorii luate de procuror se poate face în 3 zile de la comunicarea
ordonanţei la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond;
Nu uita!
1. Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau
instanţei de judecată se face prin citaţie scrisă;
2. Citaţia nu este colectivă, ci individuală;
3. Suspectul sau inculpatul au obligaţia ca în termen de cel mult 3 zile de la schimbarea adresei unde
locuieşte să anunţe organul judiciar;
4. Suspectul sau inculpatul pot fi citaţi şi la sediul avocatului ales, dacă nu s-a prezentat după prima citare
legal îndeplinită;
5. Citaţia se înmânează personal celui citat, oriunde este găsit, care va
semna dovada de primire;
6. Citaţia nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani sau unei
persoane lipsite de discernământ;
7. Persoana care nu s-a prezentat în faţa organului judiciar, în mod
nejustificat, când a fost citată, poate fi adusă cu mandat de aducere;
8. Suspectul sau inculpatul pot fi aduşi cu mandat de aducere chiar
dacă nu au fost citaţi, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării
cauzei;
9. Persoana citată prin mandat de aducere, dacă încearcă să se
sustragă prin fugă, va fi adusă prin constrângere;
10. Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia
atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen;
11. La calcularea termenului pe ore sau zile, nu se socoteşte ora sau
ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se
împlineşte;
12. Martorul, expertul şi interpretul chemaţi la organele judiciare au
dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinţa şi a altor
cheltuieli,prilejuite de chemarea lor;
13. Încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea
procesului penal atrage nulitatea în condiţiile legii;
14. Nulităţile absolute se constată din oficiu sau la cerere;
15. Amenda judiciară aplicată pentru abateri în cursul procesului
penal poate fi de la 100 lei la 5000 lei;

Teste grila I

Unitatea de învăţare 1

1.a; 2.c; 3.b; 4.c.

1. Denumirea de proces derivă din:

a) cuvântul latin “processus”;

b) cuvântul grec “produceses”;

c)din cutuma judiciară.

2. La desfăşurarea procesului penal participă:

a) grefierul, procurorul şi inculpatul;

b) martorul, procurorul şi judecătorul;

c) părţile şi alte persoane.

3. Urmărirea penală reprezintă o fază a procesului penal alături de:

a) judecată;

b) judecată şi punere în executare a hotărârilor penale;

c) cercetarea penală.

4. Dreptul procesual penal are legături strânse cu:

a) judecătorul;

b) instituţiile judiciare;

c) alte ramuri de drept.

Unitatea de învăţare 2

1.b; 2.a; 3.c; 4.a.

1. Limba oficială în care se desfăşoară procesul penal este:

a) limba română şi a naţionalităţilor conlocuitoare;

b) limba română;

c) limba oficială în U.E.

2. Legea procesual penală se aplică actelor dispuse pe teritoriul:

a) României, cu excepţiile prevăzute de lege;

b) României;

c) U.E. şi ţările membre O.N.U.

3. Părţile şi subiecţii procesuali au dreptul la:

a) asistenţă mediatică;

b) proces echitabil;

c) avocat.

4. Procesul penal se desfăşoară potrivit:

a) legii;

b) regulamentel or de ordine interioară;

c) cutumei judiciare.

Unitatea de învăţare 3

1.a; 2.b; 3.c; 4.b.

1.Părţile în procesul penal pot fi:

a) reprezentate;

b) asistate de părinţi;

c) asistate obligatoriu.

2. Când inculpatul este minor, asistenţa judiciară este:

a) facultativă;

b) obligatorie;

c) nu se precizează în lege.

3. Suspectul sau inculpatul are dreptul:

a) să fie asistat de un avocat;

b) să fie asistat de rude;

c) să fie asistat de unul sau mai mulţi avocaţi.

4. Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală se numeşte:

a) parte civilă;

b) persoana vătămată;

c) persoană responsabilă civilmente.

Unitatea de învăţare 4

1.c; 2.a; 3.b; 4.a.

1. În cursul judecăţii acţiunea penală se poate stinge prin:

a)ordonanţa de clasare;

b) încheiere;

c) hotărâre judecătorească.

2. Acţiunea penală are ca obiect;

a) tragerea la răspundere penală a celor care au săvârşit infracţiuni;

b) repararea prejudiciului;

c) pedepsirea criminalului.

3. Constituirea ca parte civilă se poate face până la:

a) terminarea procesului penal;

b) începerea cercetării judecătoreşti;

c) începerea urmăririi penale.

4. Hotărârea definitivă a instanţei penale are ca autoritate:

a) putere de lucru judecat;

b) încetarea urmăririi penale;

c) terminarea cercetării judecătoreşti.

Unitatea de învăţare 5

1.a; 2.c; 3.c; 4.a.

1.Infracţiunile privind securitatea naţională a României se judecă de:

a) Curtea de Apel;

b) Tribunal;

c) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

2.Tribunalul militar judecă în primă instanţă:

a) toate infracţiunile comise de militari;

b) doar infracţiunile care îi vizează pe subofiţeri;

c) toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel.

3.Excepţia de necompetenţă materială a instanţei inferioare competente poate fi invocată:

a) până la primul termen de judecată în fondul cauzei;

b) în tot cursul judecăţii;

c) în tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii definitive.

4.În cauzele în care lucrează sau supraveghează, procurorul:

a) poate efectua orice act de urmărire penală;

b) efectuează doar activităţile de îndrumare a organelor de cercetare penală;

c) efectuează actele de urmărire penală prevăzute în Codul de procedură penală.

Unitatea de învăţare 6

1.c; 2.a; 3.c; 4.b; 5.c; 6.b; 7.a; 8.c; 9.b; 10.a.

1. În acţiunea penală, sarcina probei aparţine:

a. instanţei de judecată;

b. părţii vătămate;

c. procurorului.

2. Probele obţinute în mod nelegal, pot fi folosite în procesul penal:

a. în mod excepţional, când prin aceasta nu este încălcat principiu echitabil al procesului penal;

b. când procurorul face propuneri motivate;

c. când acestea vizează infracţiuni de corupţie.

3. În cursul urmăririi penale, ascultarea persoanei vătămate se înregistreză prin mijloace tehnice când:

a. fapta reclamată vizează infracţiuni care aduc atingere avutului

public;

b. când partea vătămată este un minor;

c. când organul de urmărire penală consideră necesar sau atunci

când persoana vătămată solicită în mod expres această.

4. Când martorului s-a dispus o măsură de protecţie a datelor de identitate, acesta:

a. poate face declaraţii în faţa instanţelor de judecată;

b. nu i se pot adresa întrebări privind persoana sa;

c. poate avea o dublă calitate, martor şi inculpat în aceiaşi cauză.

5. Supravegherea tehnică pentru 10 zile se dispune:

a. de către procurorul care anchetează cauza;

b. de către instanţa competenţa să judece cauza pe fond;

c. de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de pe lângă instanţa

competenţa să judece cauza pe fond.

6. Perioada pentru care procurorul autorizează folosirea investigatorilor sub acoperire poate fi dispusă

pentru:

a. 30 de zile;

b. 60 de zile;

c. 90 de zile.

7. Livrarea supravegheată poate fi autorizată de:

a. procuror;

b. judecătorul de drepturi şi libertăţi

c. instanţa competenţa să judece cauza pe fond.

8. Percheziţia poate fi:

a. domiciliară sau corporală;

b. domiciliară, la sediul persoanei juridice şi corporală;

c. domiciliară, corporală, informatică sau a unui autovehicul.

9. Când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că trebuie ridicat un înscris sau datele informatice care pot servi ca mijloc de probă:

a. se ridică obligatoriu originalul;

b. se poate ridica şi o copie dacă se apreciază că este suficientă;

c. se întocmeşte proces- verbal şi înscrisul este lăsat în păstrarea persoanei percheziţionate.

10. Constituie motiv de incompatibilitate:

a. participarea ca expert de mai multe ori în aceiaşi cauză;

b. participarea expertului care desfăşoară şi alte activităţi profesionale în domeniul învăţământului superior;

c. numirea ca expert a unei persoane care nu este agreată de părţile aflate în procesul penal.

Unitatea de învăţare 7

1. b; 2.b; 3.a; 4.c; 5.a; 6.b; 7.b; 8.c; 9.a; 10.b; 11.b.

1. În cursul urmăririi penale, în mod obligatoriu, judecătorul de drepturi şi libertăţi, se pronunţă prin încheiere în legătură cu luarea următoarelor măsuri preventive:

a) reţinerea şi arestarea preventivă;

b) arestul la domiciliu şi arestarea preventivă;

c) arestarea preventivă şi controlul judiciar.

2. Împotriva încheierilor prin care s-a dispus asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare se poate formula:

a) recurs în 24 de ore de la pronunţare;

b) contestaţie în 48 de ore de la pronunţare;

c) apel în 24 de ore de la pronunţare.

3. Instanţa de judecată, în tot cursul judecăţii, dar nu mai târziu de 60 de zile, verifică periodic şi se pronunţă prin încheiere dacă mai subzistă temeiurile care au determinat:

a) menţinerea măsurii arestării preventive şi a arestului la domiciliu;

b) temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive;

c) prelungirea arestării preventive.

4. În timpul procedurilor de cameră preliminară şi a judecăţii, măsura preventivă a controlului judiciar poate fi luată de către:

a) procuror;

b) judecătorul de cameră preliminară;

c) judecătorul de cameră preliminară în timpul procedurii de cameră preliminară şi instanţă de judecată în timpul judecăţii.

5. Măsura preventivă a contractului judiciar pe cauţiune, în timpul urmăririi penale, poate fi luată de:

a) procuror;

b) judecător de cameră preliminară;

c) judecător de drepturi şi libertăţi.

6. Propunerea procurorului făcută în cursul urmăririi penale de arestare la domiciliu se înaintează:

a) instanţei de judecată;

b) judecătorul de drepturi şi libertăţi;

c) judecătorul de cameră preliminară.

7. Durata arestului la domiciliu poate fi:

a) 60 de zile;

b) 30 de zile;

c) 20 de zile.

8. Arestul la domiciliu poate fi prelungit în cursul urmăririi penale până la:

a) 90 de zile;

b) 60 de zile;

c) 180 de zile.

9. În cazul soluţionării propunerii de arestare preventivă:

a) este obligatorie participarea procurorului, a inculpatului şi asistenţă juridică a inculpatului;

b) este obligatorie prezenţa membrilor de familie;

c) este obligatorie în sala de şedinţe a persoanei vătămate şi a părţii civilmente responsabile.

10. În cursul urmăririi penale durata arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi:

a)180 de zile;

b) 30 de zile;

c) 90 de zile.

11. Contestaţia împotriva măsurilor asiguratorii, făcută în 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii asiguratorii:

a) este suspensivă de executare;

b) nu este suspensivă de executare;

c) este lăsată la aprecierea organului judiciar.

Unitatea de învăţare 8

1.b; 2.a; 3.c; 4.b; 5.c.

1. Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a

instanţei de judecată se face prin:

a) curier special;

b)citaţie scrisă sau notă telefonică;

c) scrisoare recomandată.

2. Din citaţie, care este individuală, nu poate lipsi:

a) numele şi prenumele celui citat, calitatea, indicarea datei şi adresa;

b) învinuirea care îi este adusă;

c) menţiunea că dacă nu se poate prezenta, va veni la o altă dată pe care o consideră convenabilă.

3. Citaţia nu se înmânează:

a) membrilor de familie;

b) vecinilor;

c) minorilor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de discernământ.

4. Poate fi adus în faţa instanţei de judecată sau a organului de urmărire penală , cu mandat de aducere:

a) orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani;

b) persoana citată anterior, suspectul şi inculpatul

c) persoana căreia i-a fost emisă o citaţie.

5. Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea:

a) atrage folosirea căilor procesual penale pentru repunerea în termen;

b) atrage pierderea dreptului de vot;

c) atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

#procesual #dreptprocesual #penal #teste #autoevaluare #procuror #protectiamartorilor #judiciara #organele #urmarire

Read More