Drept penal anul 3 - omorul sinteza
Enunţ Uciderea unei persoane
CONDIŢII PREEXISTENTE
Obiectul infracţiunii Ob. juridic general Relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă pt a proteja viata omului
Ob. juridic special principal Corpul unui om în viaţă, indiferent de vârstă, sex, starea sănătăţii sau a normalităţii bio-antropologice.
Ob. juridic special secundar
Ob. material Corpul uman
Subiecţii infracţiunii Subiectul activ Orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale psihofizice ale răspunderii penale
Subiectul pasiv principal Persoana vătămată (vie-condiţie sine qua non) care a suferit moartea sau punerea în pericol a vieţii
Subiectul pasiv secundar
Participaţia penală Este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare şi complicitate
CONŢINUTUL CONSTITUTIV
Latura obiectivă Elementul material Orice activitate materială care are ca rezultat moartea unui om şi poate consta într-o acţiune sau într-o inacţiune
un act care să posede o anume forţă distructivă, apt obiectiv să provoace moartea persoanei în condiţiile date. Acţiunea ucigătoare poate fi săvârşită în mod direct sau nemijlocit asupra victimei, sau în mod indirect, mijlocit: prin folosirea sau antrenarea unor forţe sau energii neanimate sau animate (de exemplu, asmuţirea unui câine, folosirea unui animal sălbatic, a unei reptile veninoase etc.), sau chiar prin folosirea energiei fizice a victimei, constrânse fizic sau moral la aceasta (să se împuşte, să se înjunghie, să se arunce de la înălţime etc.).
Cerinţa esenţială Fiind o infracţiune de rezultat, se cere deci producerea unui rezultat determinat, indiferent dacă moartea s-a produs chiar în timpul efectuării activităţii de ucidere, imediat după aceasta sau mai târziu.
Urmarea imediată Rezultatul din descrierea acţiunii. Actul de violenţă devine relevant, sub aspectul infracţiunii de omor, în momentul în care se produce rezultatul, constând în moartea victimei.
Legatura de cauzalitate De regulă, este cauză a rezultatului orice acţiune care a constituit condiţia necesară producerii rezultatului (condiţia sine qua non). Între activitatea desfăşurată de făptuitor şi moartea victimei trebuie să existe un raport de cauzalitate. descrierea faptei de omor
rezultă, implicit, din descrierea acţiunii (fiind o acţiune cu rezultat comprimat).
Condiţii speciale
(de loc/de timp)
Latura subiectiva Forma de vinovăţie Omorul se săvârşeşte cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane, adică, fie cu intenţie directă, atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul acţiunii sale (moartea victimei) şi a urmărit producerea acestuia, fie cu intenţie indirectă, când făptuitorul a prevăzut rezultatul acţiunii sale şi fără a l urmări, a acceptat totuşi posibilitatea survenirii acestuia. Latura subiectivă a omorului nu include cerinţa săvârşirii faptei dintr un anumit mobil. Aceasta înseamnă că infracţiunea există, chiar dacă nu s a stabilit mobilul săvârşirii faptei.
Mobilul faptei Pentru existenţa omorului simplu este indiferent mobilul săvârşirii faptei
Scopul Omorul nu este condiţionat, în forma sa simplă, nici de săvârşirea faptei într un anumit scop. Curmarea suferinţelor fizice ale victimei, care suferă de o boală incurabilă, fapta va constitui infracţiune . Întrucât scopul, ca şi mobilul, influenţează periculozitatea socială a faptei şi a făptuitorului.
FORME Consumarea infracţiunii Infracţiunea de omor se consumă în momentul în care activitatea de ucidere a produs urmarea imediată, adică moartea victimei. Este o infracţiune comisivă (care poate fi reali¬zată atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune) şi o infracţiune materială.
Actele preparatorii Nu se pedepsesc
Tentativa Se pedepseşte, fiind posibilă în toate formele sale.
În lipsa rezultatului (moartea victimei), actul de violenţă poate fi luat în considerare ca element al tentativei de omor sau al altei infracţiuni de violenţă, dar nu ca element constitutiv al infracţiunii de omor.
Forma tentativei perfecte se realizează atunci când acţiunea tipică a fost executată în întregime, dar rezultatul – moartea victimei – nu s-a produs.
Tentativa poate îmbrăca şi modalitatea tentativei relativ improprie, care se caracterizează prin caracterul impropriu sau inapt al mijloacelor folosite, precum şi prin lipsa obiectului de la locul unde făptuitorul credea că se află.
Tentativa de omor poate fi comisă şi cu intenţie indirectă, dacă inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri, cu obiecte grele, din care unele asupra capului, şi cu intensitate, prevăzând posibilitatea morţii victimei, rezultat pe care, deşi nu l-a dorit, l-a acceptat.
MODALITĂŢI Simple Infracţiunea de omor constituie forma tipică, modalitatea simplă a acţiunii de ucidere.
Poate prezenta numeroase şi variate modalităţi faptice, determinate de împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită (mijloace folosite, locul şi timpul săvârşirii, relaţiile dintre făptuitor şi victimă, mobilul faptei).
Agravate
SANCŢIUNI Închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Acţiunea penală pentru infracţiunea de omor se pune în mişcare din oficiu.
Judecata în primă instanţă a acestei fapte penale revine în competenţa tribunalului.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal.
Conţinutul legal (art. NCP) 189 OMORUL CALIFICAT
Enunţ (1) Uciderea unei persoane în una din următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
art. 189 lit. a) Omorul săvârşit cu premeditare
Premeditarea înseamnă gândire anticipată, chibzui¬re asupra unei activităţi viitoare.
În sens juridic, înseamnă comiterea faptei după o gândire prealabilă cu intensitate; durata în¬delungată şi chibzuinţa făptuitorului la rece sau cu stăpânire de sine, netulburat de afecte sau emoţii puternice.
În accepţiunea legii penale, înseamnă neîndoios trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi până în mo¬mentul executării infracţiunii; durata acestui interval de timp nu este fixă şi nici nu poate fi dinainte stabilită.
Instanţa de judecată va constata dacă această condiţie este sau nu îndeplinită, ţinând seama de împrejurările concrete ale cauzei şi, îndeosebi, de particularităţile făptuitorului pe când o altă persoană poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, o anumită persoană poate să se hotărască mai repede.
Pe lângă activitatea psihică a făptuitorului, de reflectare, de chibzuire a modului cum va săvârşi infracţiunea, în intervalul de timp cuprins între momentul luării ho¬tărârii infracţionale şi momentul începerii executării acestei hotărâri, premeditarea mai presupune să se fi trecut la săvârşirea unor acte de pregătire, de natură să întă¬rească hotărârea luată şi să asigure realizarea ei.
Premeditarea, ca să atragă răspunderea pentru omor calificat, tre¬buie să întrunească ambele cerinţe, şi anume:
- autorul trebuie să fi chibzuit săvârşirea faptei
- să fi luat măsuri de pregătire a săvârşirii faptei, de creare a condiţiilor pentru producerea rezultatului aflat în reprezentarea sa.
Circumstanţa agravantă a premeditării poate exista şi în cazul erorii asupra per¬soanei victimei, ca şi în cazul devierii loviturii (aberratio ictus), deoarece, ceea ce in¬teresează este ca făptuitorul să fi premeditat suprimarea vieţii unui om.
Deşi premeditarea presupune o stare de calm, iar provocarea presupune o stare de tulburare, totuşi nu este exclusă posibilitatea să fie îndeplinite condiţiile ambelor circumstanţe este posibil ca făptuitorul să premediteze omorul, condiţionând săvârşirea acestuia de un act provocator comis de victimă. De asemenea, este posibil ca cel provocat să nu riposteze imediat prin săvârşirea omorului, ci după scurgerea unui interval de timp, în care să mediteze asupra hotărârii luate şi să efec¬tueze acte de pregătire.
Deşi premeditarea presupune chibzuinţă, sân¬ge rece, stăpânire de sine, pe când provocarea se caracterizează prin impulsivitate, spontaneitate, reacţie incomplet controlată, aceste procese ar putea să se opună nu „în general”, ci numai în raport cu datele concrete ale speţei, fie că provocarea este anterioară premeditării, fie posterioară.
art. 189 lit. b) Omorul săvârşit din interes material
Interesul material, care stă la baza omorului agravat, se poate prezenta sub diver¬se forme concrete; el se poate înfăţişa ca un avantaj sau beneficiu, de natură materială, cum ar fi: bani, bunuri, titluri de valoare sau dobândirea unei succesiuni.
De asemenea, poate consta în stingerea unor datorii sau în obţinerea altor avantaje (de exemplu, autorul omorului spera să fie promovat după moartea victimei). Interesul material îl constituie orice avantaj patrimonial pe care făptuitorul îl poate avea de pe urma morţii victimei, dobândit pe cale aparent legală.
În toate aceste cazuri este vorba de interese materiale pe care autorul şi le poate satisface în urma omorului şi după comiterea faptei.
În cazul omorului din interes material, făptuitorul intră în folosinţa bunurilor sau drepturilor, invocând vocaţia patrimonială rezultată din faptul morţii victimei şi care nu poate fi înlăturată.
Nu interesează valoarea avantajelor sau bunurilor care pot fi obţinute. Este impor¬tant însă ca aceste avantaje să fi constituit mobilul comiterii omorului.
Săvârşirea omorului din interes material este o circumstanţă personală, deoarece priveşte latura subiectivă a infracţiunii. În consecinţă, ea nu este transmisibilă partici¬panţilor. Dacă participanţii au acţionat însă din acelaşi motiv, agravanta va fi apli¬cabilă şi acestora.
art. 189 lit. c) Omorul săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
Peri¬colul social sporit al omorului săvârşit în aceste condiţii decurge din scopul urmărit de făptuitor de a se sustrage pe sine ori alte persoane de la răspun¬derea penală (de la urmărirea penală, de la arestarea preventivă sau de la executarea unei pedepse).
Pentru existenţa elementului circumstanţial la care ne referim, nu interesează dacă scopul în care a acţionat făptuitorul a fost sau nu realizat; este suficient să se constate că el a fost urmărit prin săvârşirea omorului.
Dacă scopul lipseşte, agravan¬ta nu poate fi aplicată.
Lipseşte scopul cerut de lege împotriva inculpatului atunci când, nefiind luată nici măsura reţinerii şi nici măsura arestării, nu se poate vorbi de un omor săvârşit în scopul sustragerii de la urmărirea penală.
art. 189 lit. d) Omorul săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infrac¬ţiuni
Există această circumstanţă agravantă, indiferent dacă infracţiunea a fost săvârşită chiar de cel care a comis omorul sau de o altă persoană. Pentru existenţa agravantei este necesară şi suficientă dovada scopului urmărit, indiferent dacă acest scop s a realizat ori nu.
Agravanta este condiţionată de scopul pe care făptuitorul îl urmăreşte, adică înlesnirea comiterii unei infracţiuni sau ascunderea unei infracţiuni pe care acesta a comis-o.
Nu are nicio relevanţă împrejurarea dacă făptuitorul a participat sau nu la comiterea infracţiunii pe care a ascuns-o sau a cărei comitere a înlesnit-o uciderea persoanei. Nu contează nici calitatea pe care acesta o are în cadrul infracţiunii ascunse sau a cărei comitere a fost înlesnită.
De asemenea, dacă infracţiunea a cărei înlesnire s-a urmărit a fost comisă de autorul omorului, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni
Textul de lege foloseşte expresia „altă infracţiune” în sens larg, referindu se la orice faptă pe care legea o pedepseşte ca infracţiune consumată sau tentativă; prin urmare, agravanta operează şi omorul se consideră calificat, chiar în cazul în care infracţiunea a cărei ascundere s a urmărit a rămas în faza de tentativă.
Legea pretinde ca înlesnirea sau ascunderea săvârşirii altei infracţiuni să fi alcă¬tuit scopul suprimării vieţii victimei.
Dacă scopul s a realizat, va exista un concurs de infracţiuni între infracţiunea de omor calificat şi infracţiunea înlesnită prin săvârşirea omorului.
art. 189 lit. e) Omorul săvârşit de o persoană care a mai comis un omor sau o tentativă la infracţiunea de omor
Circumstanţa agravantă se referă la un antecedent al făptuitorului – săvâr¬şirea anterioară a altui omor, împrejurare care demonstrează persistenţa autorului în ceea ce priveşte săvârşirea faptei şi îl caracterizează ca deosebit de periculos.
Antecedentul făptuitorului, se referă la săvâr¬şirea anterioară a altui omor, deci a unei infracţiuni de omor;
Potrivit art. 174 NCP, prin „săvârşirea unei infracţiuni” se înţelege comiterea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau tentativă, precum şi par¬ticiparea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.
Din punctul de vedere al periculozităţii sociale a făptuitorului, nu există deosebiri esenţiale între cel ce comite o tentativă de omor, moartea persoanei nepro¬ducându se datorită unor împrejurări independente de voinţa acestuia şi cel ce săvâr¬şeşte un omor consumat, din moment ce, în ambele cazuri, săvârşirea unui nou omor denotă o aceeaşi gravă lipsă de respect faţă de viaţa omului.
Aplicarea agravantei implică un omor anterior care să nu fi fost săvârşit într o împrejurare care înlătură caracterul penal al faptei, ca de exemplu, în legitimă apărare, deoarece, în caz contrar, nu se poate vorbi de omor, în sensul dispoziţiilor art. 188 NCP.
Nu interesează dacă pentru omorul săvârşit anterior, făptuitorul a beneficiat sau nu de vreo cauză de atenuare a pedepsei.
Incriminând omorul calificat, legiuitorul a avut în vedere un antecedent al făptuitorului, şi anume, săvârşirea anterioară a altui omor şi acest antecedent există, caracterizându l ca deosebit de periculos, indiferent dacă a intervenit sau nu reabilita¬rea, amnistia ori prescripţia, cu atât mai mult cu cât aceste împrejurări înlătură numai răspunderea penală sau consecinţele condamnării, nu şi fapta în realitatea ei.
Dacă omorurile săvârşite constituie o pluralitate de infracţiuni sub forma con¬cursu¬lui sau a recidivei, se aplică, după caz, şi dispoziţiile referitoare la concursul de infrac¬ţiuni sau la recidivă.
Întrucât tentativa la forma agravată a unei infracţiuni presupune existenţa, în momentul întreruperii executării ori rămânerii acesteia fără rezultat, a împrejurării care constituie circumstanţa agravantă, în cazul omorului calificat prevăzut de art. 189 lit. e) NCP, există tentativă atunci când o persoană, care a mai săvârşit un omor, începe executarea unui alt omor, executare care este însă întreruptă sau rămasă fără rezultat, datorită unor împrejurări independente de voinţa ei .
Circumstanţa este personală şi, în consecinţă, nu se transmite participanţilor. Aceştia vor răspunde pentru omor calificat numai dacă şi în persoana lor există antecedentul cerut de lege autorului.
Nu vor intra în conţinutul noţiunii „alt omor” faptele care nu sunt incriminate în legea penală sub denumirea de omor şi anume: uciderea din culpă, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, etc.
art. 189 lit. f) Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane
întrucât textul nu face nicio precizare, s ar putea concepe că şi omorul comis prin acţiuni diferite asu¬pra a două sau mai multe persoane ar trebui să aibă un tratament similar.
Agravanta se aplică numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două per¬soane, caz în care ne aflăm în prezenţa omorului calificat în formă con¬sumată, sau dacă activitatea de ucidere îndreptată împotriva a două sau mai multor persoane rămâne fără rezultatul cerut de lege, în sensul că nu se produce moartea nici uneia dintre aceste persoane, caz în care ne aflăm în prezenţa tentativei la infrac¬ţiunea de omor calificat.
Pentru aplicarea agravantei, făptuitorul trebuie să aibă reprezentarea consecin¬ţelor constând în suprimarea vieţii a două sau mai multor persoane, să urmărească sau să accepte un asemenea rezultat în împrejurările în care acţionează.
Pentru stabilirea in¬tenţiei de omor calificat, constând în uciderea a două sau mai multor per¬soane, se impune să se procedeze la o analiză amănunţită asupra mijloacelor folosite de făptuitor pentru a ucide, cât şi asupra circumstanţelor şi împrejurărilor cauzei susceptibile de a oferi indicaţii asupra finalităţii actului.
Numai în situaţia în care se ajunge la concluzia că făptuitorul a acţionat astfel încât rezultatul, constând în uciderea a două sau mai multor persoane a fost prevăzut şi urmărit sau cel puţin acceptat, iar rezultatul respectiv s a şi produs ori, din motive independente de făptuitor, a rămas în fază de tentativă, se reţine intenţia pentru omor calificat, conform art. 189 lit. f) NCP. Nu este necesar ca inculpatul să aibă de la început intenţia de a ucide două sau mai multe persoane, ci este suficient ca intenţia respectivă să survină ulterior şi să se releve în modul de săvârşire ulte¬rioară a faptelor.
art. 189 lit. g) Omorul săvârşit asupra unei femei gravide
Nu are semnificaţie stadiul evoluţiei sarcinii, deoarece textul foloseşte expresia „femeie gravidă”, fără nicio limitare. Starea de graviditate trebuie să fie reală.
Dacă făptuitorul săvârşeşte omorul, con¬vins fiind că victima este însărcinată, dar în realitate se constată inexistenţa sar¬cinii, agra¬vanta nu funcţionează. Dacă acţiunea este îndreptată împotriva unei femei gravide, dar este deviată dintr un motiv oarecare şi produce efecte asupra altei femei care nu este gravidă, consi¬derăm că, în baza aceluiaşi principiu al realităţii, agravanta nu are aplicare.
În momentul în care făptuitorul săvârşeşte actul de ucidere el trebuie să cunoască starea de graviditate a victimei. Este necesar ca făptuitorul – indiferent din care sursă – să aibă cunoaştinţă despre starea de gravi¬ditate a victimei.
art. 189 lit. h) Prin cruzimi, se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere.
Instanţă a statuat că prin cruzimi se înţelege o acţiune violentă săvârşită într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate, care inspiră oroare, groază, atât victimei, cât şi persoanelor în a căror prezenţă se săvârşeşte ori care află pe alte căi de comiterea ei (uciderea victimei prin lovituri aplicate cu pumnul, prin lovituri cu o curea pe tot corpul, fapta inculpaţilor de a lovi cu totprul şi cu parul cu o deosebită intensitate, pe o durată mare de timp şi pe aproape toată suprafaţa corpului şi lăsarea victimei pe timpul nopţii în zăpadă).
FORME Consumarea infracţiunii Consumarea are loc în momentul în care, datorită acţiunii de uci¬dere, victima a decedat
Este o infracţiune materială de rezultat, susceptibilă de desfăşurare în timp, şi forme imperfecte.
Actele preparatorii Sunt posibile, dar nu sunt incriminate.
Tentativa Este incriminată şi sancţionată
MODALITĂŢI Simple
Agravate Prezintă diferite modalităţi normative pre¬v㬬zute de lit. a) g) din art. 189 NCP.
În afară de aceste modalităţi normative poate prezenta numeroase şi variate modalităţi faptice, determinate de îm-prejurările concrete în care a fost săvârşită fiecare faptă.
SANCŢIUNI Detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Competenţa de judecată în primă instanţă revine, conform art. 36 alin. (1) lit. a), tribunalului.
Conţinutul legal (art. NCP) 190 UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI
Enunţ Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat.
CONDIŢII PREEXISTENTE
Obiectul infracţiunii Ob. juridic general Relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă pt a proteja viata omului
Ob. juridic special principal Corpul unui om în viaţă, indiferent de vârstă, sex, starea sănătăţii sau a normalităţii bio-antropologice.
Ob. juridic special secundar
Ob. material Corpul uman
Subiecţii infracţiunii Subiectul activ Orice persoană fizică care îndeplineşte condiţiile de vârstă şi responsabilitate
Subiectul pasiv principal Persoana în viaţă care suferă de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat.
Subiectul pasiv secundar
Participaţia penală Este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare şi complicitate. Coautoratul va exista şi atunci când făptuitorii prin acţiunile comise s au completat reciproc.
CONŢINUTUL CONSTITUTIV
Latura obiectivă Elementul material Implică o acţiune sau o inacţiune de ucidere a persoanei în viaţă care suferă de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat. Uciderea să se facă la cererea victimei.
Cerinţa esenţială Cererea victimei trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie explicită, adică să nu lase loc de interpretări din partea autorului;
- să fie serioasă, nu va fi apreciată ca fiind o cerere serioasă atunci când ea este făcută în glumă;
- să fie conştientă, victima să fie responsabilă în momentul cererii; responsabilitatea victimei în momentul cererii se va aprecia de la caz la caz avându-se în vedere starea de fapt în care se afla victima la acel moment.
- să se facă în mod repetat.
Urmarea imediată Constă în moartea victimei
Legatura de cauzalitate Este necesar ca între acţiunea de ucidere la cererea victimei şi rezultatul produs să existe un raport de cauzalitate.
Condiţii speciale
(de loc/de timp) Nu există cerinţe speciale cu privire la timpul şi locul săvârşirii faptei.
Latura subiectiva Forma de vinovăţie Fapta trebuie să fie săvârşită cu intenţie directă sau indirectă, fiind necesar prin urmare ca făptuitorul să prevadă că victima ca deceda, ca urmare a activităţii sale.
Mobilul faptei
Scopul
FORME Consumarea infracţiunii În momentul în care fapta de ucidere a produs moartea victimei.
Actele preparatorii Nu se pedepsesc
Tentativa Nu se pedepseşte
MODALITĂŢI Simple Infracţiunea constituie forma tipică, modalitatea simplă a acţiunii de ucidere.
Poate prezenta numeroase şi variate modalităţi faptice, determinate de împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită (mijloace folosite, locul şi timpul săvârşirii, etc.).
Agravate
SANCŢIUNI Închisoare de la 1 la 5 de ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Judecata în primă instanţă a acestei fapte penale revine în competenţa tribunalului.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal.
Conţinutul legal (art. NCP) 191 DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII
Enunţ (1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
CONDIŢII PREEXISTENTE
Obiectul infracţiunii Ob. juridic general Este şi el similar infracţiunilor de omucidere şi constă în relaţiile referitoare la dreptul la viaţă.
Ob. juridic special principal Incriminarea faptelor care instiga la autosuprimarea vieţii.
Ob. juridic special secundar
Ob. material Corpul persoanei care s a sinucis sau a încercat să se sinucidă.
Subiecţii infracţiunii Subiectul activ Orice persoană fizică care îndeplineşte condiţiile pentru a fi su¬biect activ al infracţiunii.
Subiectul pasiv principal Orice persoană asupra căreia se efec¬tuează acţiunea de determinare sau de înlesnire a sinuciderii.
În cazul formelor agra¬vate, subiectul pasiv nu poate fi decât un minor sau o persoană care nu era în stare să şi dea seama de fapta sa ori nu putea fi stăpână pe actele sale.
Subiectul pasiv secundar
Participaţia penală Este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare şi complicitate.
CONŢINUTUL CONSTITUTIV
Latura obiectivă Elementul material Implică o acţiune de determinare, de convingere sau înlesnire a sinuciderii unei persoane. Determinarea la sinucidere se poate realiza prin îndemnuri sau amăgire acte de tortură, prin supunerea la chinuri repetate, scandaluri şi bătăi, care pot să o aducă pe victimă în stare de disperare, culminând cu sinuciderea sau încercarea de sinucidere.
Cerinţa esenţială Înlesnirea sinuciderii unei persoane presupune orice acţiune de sprijinire a su¬biectului pasiv în realizarea hotărârii sale de a se sinucide. Hotărârea aparţine deci subiectului pasiv.
Înlesnirea se poate realiza numai prin acte pozitive (comisiune), o atitudine pasivă (omisiune) faţă de persoana care încearcă să se sinucidă neputând fi considerată o înlesnire a sinuciderii şi deci susceptibilă să realizeze elementul material al in¬frac¬ţiunii (de exemplu, neîmpiedicarea unei persoane de a sări de la etaj, de a se îneca).
Urmarea imediată Trebuie să se producă un anumit rezultat, fie sinuciderea victimei, fie încercarea de sinucidere a acesteia, rezultate pe care legea le prevede explicit în conţinutul incriminării.
Legatura de cauzalitate Este necesar ca între acţiunea de deter¬minare sau înlesnire şi rezultatul produs să existe un raport de cauzalitate.
Condiţii speciale
(de loc/de timp) Nu există cerinţe speciale cu privire la timpul şi locul săvârşirii faptei.
Latura subiectiva Forma de vinovăţie Fapta trebuie să fie săvârşită cu intenţie directă sau indirectă, este necesar prin urmare ca făptuitorul să prevadă că victima, ca urmare a activităţii sale, de îndem¬nare ori înlesnire, se va sinucide şi să dorească sau să accepte acest rezultat.
Mobilul faptei
Scopul
FORME Consumarea infracţiunii În momentul în care sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc.
Actele preparatorii Nu se pedepsesc
Tentativa Nu se pedepseşte
MODALITĂŢI Simple În forma atenuată, pentru oricare dintre faptele descrise, actele de determinare sau înlesnire au fost urmate de o încercare de sinucidere. Limitele pedepsei se vor reduce la jumătate.
Agravate Sunt prevăzute patru modalităţi agravate ale infracţiunii, şi anume:
- când fapta s a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani;
- faţă de o persoană cu discernământul dimunuat [ art. 191 NCP alin. (2)];
- când fapta s-a săvârşit faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani;
- faţă de o persoană care nu era în stare să şi dea seama de fapta sa, ori nu putea fi stăpână pe actele sale [ art. 191 NCP alin. (3)].
În toate aceste modalităţi agravate este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut sau să fi existat suficiente indicii din care
făptuitorul să şi fi putut da seama de condiţia victimei.
În lipsa acestei cerinţe esen¬ţiale împrejurarea agravantă nu se poate reţine.
SANCŢIUNI În forma sa tipică se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
În cazul formei agravate prevăzute în alin. (2) al art. 191 NCP fapta se pe¬depseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
Dacă fapta s-a realizat în modalitatea reglementată de alin. (3) al art. 191 NCP, atunci pedeapsa aplicată va fi închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Judecata în primă instanţă a acestei fapte penale revine în competenţa tribunalului.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal.
Conţinutul legal (art. NCP) 192 UCIDEREA DIN CULPĂ
Enunţ (1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.
CONDIŢII PREEXISTENTE
Obiectul infracţiunii Ob. juridic general Relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă pt a proteja viata omului
Ob. juridic special principal Corpul unui om în viaţă, indiferent de vârstă, sex, starea sănătăţii sau a normalităţii bio-antropologice.
Ob. material Corpul fizic al omului asupra căruia se exercită acţiunea (inacţiunea) făptuitorului.
Subiecţii infracţiunii Subiectul activ În varianta simplă, orice persoană fizică care îndeplineşte condiţiile pentru a fi su¬biect activ al infracţiunii.
În varianta ¬agravată, legea cere ca autorul infracţiunii să aibă o anumită calitate sau orice altă persoană aflată în exerciţiul profesiei sau al meseriei.
Subiectul pasiv principal Persoana ucisă din culpă. Aceeaşi persoană poate fi uneori, în mod concomitent, subiect activ şi subiect pasiv al infracţiunii de ucidere din culpă (de exemplu, în cazul unui accident de circulaţie cauzat din culpa conducătorului unui vehicul, accident în care şi a găsit şi el moartea).
Participaţia penală Este posibilă sub forma participaţiei improprii (unii autori ai infracţiunii au acţionat cu intenţie, iar alţii din culpă). Parti¬cipaţia improprie există pentru persoanele care au comis fapta cu intenţie, deoarece acestea s au folosit de existenţa unei acţiuni din culpă pentru a realiza scopuri proprii deliberate.
Coautoratul este posibil atunci când rezultatul este produs prin actele culpabile săvârşite simultan sau succesiv de mai multe persoane. Persoana care a comis fapta, din culpă răspunde autonom, răspun¬derea sa nefiind influenţată de cea a persoanei care a instigat sau ajutat intenţionat la comiterea faptei din culpă.
CONŢINUTUL CONSTITUTIV
Latura obiectivă Elementul material Se realizează printr o acţiune sau inacţiune. În materie de ucidere din culpă, nu avem un act de violenţă, ci o conduită greşită a agentului într o situaţie peri¬culoasă, sus¬ceptibilă ca, în anume împrejurări, să producă consecinţe grave pentru viaţa persoanei.
Cerinţa esenţială Se realizează printr-o activitate de ucidere, care poate consta dintr-o acţiune sau dintr-o inacţiune, ce are drep rezultat moartea unei personae.
Urmarea imediată Moartea unei persoane
Legatura de cauzalitate Prin modul şi condiţiile în care este săvârşită, relevă şi legătura cauzală între acea acţiune sau inacţiune şi rezultatul survenit. Există însă situaţii când inter¬vin elemente sau factori adiacenţi, fie anterior sau concomitent cu acţiunea sau inacţiunea făptuitorului, fie mai târziu, până la producerea rezultatului constând în moartea persoanei, care se interferează şi provoacă o complexitate a legăturii cauzale. În situaţia în care acţiunile sau inacţiunile mai multor persoane sunt concordante şi de natură să realizeze împreună rezultatul infracţional, toate aceste acţiuni sau inac¬ţiuni alcă¬tuiesc antecedenţa cauzală a rezultatului produs.
Condiţii speciale
(de loc/de timp) Nu există cerinţe speciale cu privire la timpul şi locul săvârşirii faptei.
Latura subiectiva Forma de vinovăţie Fapta este săvârşită din: culpa cu previziune (uşurinţa) şi culpa simplă (neglijenţa).
În cazul uciderii din culpă, făptuitorul nu voieşte să se producă rezultatul, constând în moartea persoanei, dar, într o primă ipoteză, speră în mod uşuratic şi fără temei că rezultatul aflat în reprezentarea sa nu se va produce, iar în a doua ipoteză, nici nu l prevede, deşi trebuia şi putea să l prevadă.
Mobilul faptei
Scopul
FORME Consumarea infracţiunii Este o faptă comisivă (care poate rezulta atât dintr o activitate pozitivă, cât şi din atitudini negative) şi o infracţiune materială (de rezultat).
Actele preparatorii Nu există
Tentativa Nu există
MODALITĂŢI Simple Uciderea din culpă a unei persoane.
Agravate 1. Nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru desfăşurarea unei anumite activităţi.
2. Fapta a produs moartea a două sau mai multe personae, fiind considerată o unitate infracţională, o infracţiune complexă (nu concurs de infracţiuni). Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
SANCŢIUNI În forma simplă, descrisă la alineatul 1, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
În formă agravată:
- datorită nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru desfăşurarea unei anumite activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
- dacă fapta a produs moartea a două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepselor prevăzute în alin. 1 şi 2 se vor majora cu jumătate.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Judecata în primă instanţă a acestei fapte penale revine judecătoriei.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal.
Conţinutul legal (art. NCP) 193 LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE
Enunţ (1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
CONDIŢII PREEXISTENTE
Obiectul infracţiunii Ob. juridic general
Ob. juridic special principal Îl formează relaţiile sociale care se referă la ocrotirea integrităţii corporale sau sănătăţii fiecărei persoane, împo¬triva ¬faptelor care aduc atingere integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei, indife¬rent că este o persoană oarecare sau un membru al familiei.
Ob. material Corpul persoanei privit în integritatea sa psiho¬fizică.
Subiecţii infracţiunii Subiectul activ Orice persoană, întrucât legea nu cere să existe o calitate specială a subiectului activ.
Când loviturile sau violenţele sunt exercitate de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, fapta va constitui infracţiunea de purtare abuzivă [art. 296 alin. (2) NCP]; în acest caz, fapta de lovire sau alte violenţe este absorbită în cea de purtare abuzivă.
În forma agravată subiectul activ trebuie să îndeplinească calitatea de soţ sau rudă apropiată cu subiectul pasiv.
Subiectul pasiv principal Orice per¬soană, întrucât legea nu cere să existe o calitate specială.
Participaţia penală Posibilă în oricare din formele sale (coautorat, instigare sau complicitate).
CONŢINUTUL CONSTITUTIV
Latura obiectivă Elementul material În varianta simplă se realizează printr o lovire sau prin orice alte acte de violenţă producătoare de suferinţe fizice.
În varianta agravată, se realizează prin leziuni vindecabile în cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale.
Cerinţa esenţială Fapta se poate realiza atât prin acţiunea directă a făptuitorului, cât şi indirect, prin folosirea unor obiecte, a unui animal, sau chiar prin propria faptă a victimei cons¬trânsă să se accidenteze. Fapta se poate săvârşi prin acţiune, dar şi prin inacţiune, victima fiind expusă să se lovească.
Urmarea imediată În varianta simplă,suferinţele fizice create persoanei vătămate (iritarea pielii, excoriaţii sau echimoze, adică simple semne exterioare superficiale şi care nu necesită îngrijiri medicale pentru vindecare).
În varianta agravată, urmarea imediată trebuie să constea în vătămări care necesită îngrijiri medicale de una până la 90 de zile, inclusiv.
Legatura de cauzalitate Mijloacele utilizate de făptuitor pot fi materiale sau pot fi folosite violenţe morale.
Între activitatea făptuitorului şi rezultat trebuie să existe o legătură de cauza¬litate.
Condiţii speciale
(de loc/de timp)
Latura subiectiva Forma de vinovăţie Constă în vinovăţia sub forma intenţiei directe sau indirecte.
Mobilul faptei
Scopul
FORME Consumarea infracţiunii Fapta se consumă în momentul în care s-a produs urmarea prevăzută de lege: suferinţa fizică, respectiv leziunea sau afectarea sănătăţii cu consecinţa îngrijirilor medicare pentru vindecare în cel mult 90 de zile.
Infracţiunea poate fi săvârşită în formă continuată, atunci când făptuitorul loveşte o persoană, în împrejurări diferite, în baza aceleiaşi rezoluţii.
Dacă făptuitorul loveşte mai multe persoane, există concurs real de infracţiuni.
Actele preparatorii
Tentativa Posibilă, nu se pedepseşte.
MODALITĂŢI Simple Lovirea şi alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice
Agravate Constă în vătămări care necesită îngrijiri medicale de una până la 90 de zile, inclusiv.
SANCŢIUNI În formă simplă, infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
În formă agravată, sancţiunea va fi închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda, iar dacă fapta a fost săvârşită asupra unui membru de familie, pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani sau amenda.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătă¬mate pentru alin. 1 şi 2.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu pentru lovirile sau violenţele săvârşite contra unui membru al familiei.
Retragerea plângerii înlătură răspunderea penală.
Judecata în primă instanţă a acestei fapte penale revine judecătoriei.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal.
Conţinutul legal (art. NCP) 194 VĂTĂMAREA CORPORALĂ
Enunţ (1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:
a) o infirmitate; b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; c) un prejudiciu estetic grav şi permanent; d) avortul; e) punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.
CONDIŢII PREEXISTENTE
Obiectul infracţiunii Ob. juridic general
Ob. juridic special principal Îl formează relaţiile sociale care se referă la ocrotirea integrităţii corporale sau sănătăţii fiecărei persoane, împo¬triva ¬faptelor care aduc atingere integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei, indife¬rent că este o persoană oarecare sau un membru al familiei.
Ob. material Corpul persoanei privit în integritatea sa psiho¬fizică.
Subiecţii infracţiunii Subiectul activ Orice persoană, întrucât legea nu cere să existe o calitate specială a subiectului activ.
Când loviturile sau violenţele sunt exercitate de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, fapta va constitui infracţiunea de purtare abuzivă [art. 296 alin. (2) NCP]; în acest caz, fapta de lovire sau alte violenţe este absorbită în cea de purtare abuzivă.
În forma agravată subiectul activ trebuie să îndeplinească calitatea de soţ sau rudă apropiată cu subiectul pasiv.
Subiectul pasiv principal Orice per¬soană, întrucât legea nu cere să existe o calitate specială.
Participaţia penală Posibilă în oricare din formele sale (coautorat, instigare sau complicitate).
CONŢINUTUL CONSTITUTIV
Latura obiectivă Elementul material În varianta simplă se realizează printr o lovire sau prin orice alte acte de violenţă producătoare de suferinţe fizice.
În varianta agravată, se realizează prin leziuni vindecabile în cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale.
Cerinţa esenţială Fapta se poate realiza atât prin acţiunea directă a făptuitorului, cât şi indirect, prin folosirea unor obiecte, a unui animal, sau chiar prin propria faptă a victimei cons¬trânsă să se accidenteze. Fapta se poate săvârşi prin acţiune, dar şi prin inacţiune, victima fiind expusă să se lovească.
Urmarea imediată Producerea unei infirmităţi. Infirmitatea înseamnă o stare anormală a organismului din punct de vedere al integrităţii corporale şi a sănătăţii, care face ca persoana să fie pusă într-o stare de inferioritate fizică sau psihică, în raport cu alte persoane. Infirmitatea trebuie să fie permanentă şi ireversibilă, astfel că evaluarea ei ca atare se poate face numai după vindecare.
Cauzarea unei vătămări care a necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale peste 90 de zile.
Cauzarea unui prejudiciu estetic grav şi permanent are în vedere modificarea înfăţişării fizice a corpului persoanei, astfel încât aceasta capătă un aspect respingător, urât şi inestetic, iar revenirea la aspectul iniţial nu se mai poate face printr-o vindecare natural (o cicatrice adâncă pe obraz, pierderea definitivă a podoabei capilare, desfigurarea cauzată de aruncarea asupra feţei victimei de acid sulfuric, etc.).
Producerea avortului. Această consecinţă presupune întreruperea cursului sarcinii şi expulzarea fătului.
Punerea în primejdie a vieţii persoanei. Acţiunea făptuitorului are ca rezultat o vătămare care prin amploarea tulburărilor pe care le produce, conduce la periclitarea vieţii victimei, cu posibilitatea survenirii morţii ei.
În această ipoteză, făptuitorul nu urmăreşte moartea victimei şi nici nu acceptă acest rezultat, deoarece altfel fapta ar fi încadrată ca tentativă de omor. Dacă totuşi moartea se produce, fapta va constitui infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.
Legatura de cauzalitate Între acţiune şi urmarea ei trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Condiţii speciale
(de loc/de timp)
Latura subiectiva Forma de vinovăţie Constă în vinovăţia sub forma intenţiei directe, indirecte sau praeterintenţie.
În cazul praeterintenţiei, făptui¬to¬rul acţionează cu intenţie în ceea ce priveşte fapta de lovire sau vătămare, dar este, totodată, în culpă faţă de consecinţa mai gravă produsă.
Pentru fapta prevăzută în alin. (2), forma de vinovăţie este intenţia directă calificată prin scop.
Mobilul faptei
Scopul
FORME Consumarea infracţiunii Infracţiunea se consumă în momentul când se produce vreuna dintre urmă¬rile prevăzute de art. 193 NCP.
Actele preparatorii
Tentativa În varianta tip a infracţiunii, tentativa nu se pedepseşte
Se pedepseşte doar dacă fapta a fost săvârşită în scopul producerii: a) o infirmitate; b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; c) un prejudiciu estetic grav şi permanent, conf. alin (2).
MODALITĂŢI Simple Fapta a cauzat una dintre următoarele consecinţe:
a) o infirmitate; b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; c) un prejudiciu estetic grav şi permanent; d) avortul; e) punerea în primejdie a vieţii persoanei.
Agravate Fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c)
SANCŢIUNI În formă simplă, infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
În formă agravată, sancţiunea va fi închisoarea de la 3 la 10 ani.
Conf. art. 199 alin. 1, dacă faptele sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei se majorează cu o pătrime.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătă¬mate pentru alin. 1 şi 2.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu pentru lovirile sau violenţele săvârşite contra unui membru al familiei.
Retragerea plângerii înlătură răspunderea penală.
Judecata în primă instanţă a acestei fapte penale revine judecătoriei.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal.
Conţinutul legal (art. NCP) 195 LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE
Enunţ Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 (Lovirea sau alte violenţe) şi art. 194 (Vătămarea corporală)a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.
CONDIŢII PREEXISTENTE
Obiectul infracţiunii Ob. juridic general
Ob. juridic special principal Îl formează relaţiile sociale care se referă la ocrotirea vieții persoanei împotriva faptelor de lovire sau vătămare.
Ob. material Corpul persoanei privit în integritatea sa psiho¬fizică.
Subiecţii infracţiunii Subiectul activ Orice persoană, fizică care îndeplineşte condiţiile de vârstă şi responsabilitate.
Când loviturile sau violenţele sunt exercitate de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, fapta va constitui infracţiunea de purtare abuzivă [art. 296 alin. (2) NCP]; în acest caz, fapta de lovire sau alte violenţe este absorbită în cea de purtare abuzivă.
În forma agravată subiectul activ trebuie să îndeplinească calitatea de soţ sau rudă apropiată cu subiectul pasiv.
Subiectul pasiv principal Orice persoana în viaţă împotriva căreia sunt în¬dreptate acţiunile violente ale făptuitorului, acţiuni de natură să i provoace moartea.
Participaţia penală Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale. Precizăm că forma coautoratului va exista şi atunci când făptuitorii prin acţiunile comise s au completat reciproc şi loviturile aplicate de ei au produs împreună moartea victimei, chiar dacă rezultatul survenit ar fi la prima vedere datorat numai unuia dintre ei.
CONŢINUTUL CONSTITUTIV
Latura obiectivă Elementul material În varianta agravată, se realizează printr o lovire sau prin orice alte acte de violenţă care au avut ca urmare imediată moartea victimei.
Cerinţa esenţială Fapta se poate săvârşi prin acţiune, dar şi prin inacţiune.
Urmarea imediată Moartea victimei.
Legatura de cauzalitate Între acţiune şi urmarea ei trebuie să existe legătură de cauzalitate. Această legătură nu este înlăturată dacă la activitatea făptuitorului se adaugă şi alţi factori contributivi, anteriori, concomitenţi sau surveniţi (de exemplu, consti¬tuţia slăbită a victimei, asociată, eventual, cu consumul de alcool sau refuzul victimei de a fi spitalizată ori aplicarea unui tratament medical inadecvat).
Condiţii speciale
(de loc/de timp) Nu Exista
Latura subiectiva Forma de vinovăţie Forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este praete¬rin¬tenţia (intenția depășită). Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urma¬rea mai gravă produsă, moartea victimei, are loc din culpa subiectului. Cu alte cuvinte făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima sau să i producă o vătă¬mare corporală, dar nu urmăreşte şi nici nu acceptă posibilitatea producerii morţii
Mobilul faptei
Scopul
FORME Consumarea infracţiunii Infracţiunea se consumă în momentul când se produce moartea victimei.
Actele preparatorii Posibile dar nu sunt incriminate
Tentativa Nu este posibilă.
MODALITĂŢI Simple Infracţiunea este susceptibilă de modalităţile normative analizate la infracţiunile prevăzute în art. 193 şi art. 194.
Fiecăreia din aceste modalităţi normative poate să i corespundă o varietate de modalităţi faptice.
Agravate
SANCŢIUNI Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani.
Conf. art. 199 alin. 1, dacă faptele sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei se majorează cu o pătrime.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Retragerea plângerii înlătură răspunderea penală.
Judecata în primă instanţă a acestei fapte penale revine tribunalului.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal.
Conţinutul legal (art. NCP) 196 VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ
Enunţ (1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
CONDIŢII PREEXISTENTE
Obiectul infracţiunii Ob. juridic general Îl formează relaţiile sociale care se referă la dreptul persoanei la integritate corporală și sănătate.
Ob. juridic secundar În cazul formelor agravante conf. alin (3) și (4) consta în relațiile sociale referitoare la respectarea măsurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități.
Ob. material Corpul persoanei victimă a infracțiunii.
Subiecţii infracţiunii Subiectul activ Orice persoană.
Subiectul pasiv principal Orice persoana în viaţă împotriva căreia sunt în¬dreptate acţiunile violente ale făptuitorului, acţiuni de natură să i provoace v. ătămari corporale din culpă.
Participaţia penală Poate fi săvârșită și în participație improprie.
CONŢINUTUL CONSTITUTIV
Latura obiectivă Elementul material Se realizează prin leziuni sau alte violenţe ori prin vătămări corporale vindecabile în cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale.
Cerinţa esenţială făptuitorul să se fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.
Urmarea imediată Provocarea de leziuni traumatice sau afectarea sanatatii unei personae pentru care sunt necesare cel mult 90 de zile de ingrijiri mediacle.
Legatura de cauzalitate Trebuie să existe legătură de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea făp¬tuito¬rului şi rezultat
Condiţii speciale
(de loc/de timp)
Latura subiectiva Forma de vinovăţie Presupune: culpa cu previziune, făptuitorul prevede că fapta sa ar putea să conducă la vătămarea integrității sau sănătății persoanei, rezultat pe care nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se va produce; culpa simplă, făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.
Mobilul faptei Nu există
Scopul Nu există
FORME Consumarea infracţiunii Are loc când s-a produs urmarea imediată
Actele preparatorii Nu există
Tentativa Nu există
MODALITĂŢI Simple
Agravate Prima formă agravantă: fapta care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe: a) o infirmitate; b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; c) un prejudiciu estetic grav şi permanent; d) avortul; e) punerea în primejdie a vieţii persoanei.
A doua formă agravantă: fapta a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii, meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități.
A treia formă agravantă: se ia în considerare pluralitatea de victime(doua sau mai multe persoane).
SANCŢIUNI Fapta prevăzută de art . 196 alin. (1) – închisoarea de la 3 luni la 1 an sau amenda.
Fapta prevăzută în art. 194 alin (1) săvârșită din culpă – închisoarea 6 luni la 2 ani sau amenda.
Fapta prevăzută de art . 196 alin. (2) – închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Fapta prevăzută de art . 196 alin. (1)-(3) s-a produs față de 2 sau mai multe persoane – limitele speciale de pedeapsă se majorează cu o treime
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătă¬mate.
Retragerea plângerii înlătură răspunderea penală.
Când vătămarea corporală din culpă este săvârşită asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. În acest caz, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Judecata în primă instanţă a acestei fapte penale revine judecătoriei.
Conţinutul legal (art. NCP) 197 RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI
Enunţ Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul.
CONDIŢII PREEXISTENTE
Obiectul infracţiunii Ob. juridic general Îl formează relaţiile sociale referitoare la conviețuirea socială în cadrul familiei, relații care implică grija față de dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a minorului.
Ob. juridic secundar Relaţiile referitoare la dezvoltarea fizică intelectuală și morală a minorului, relații care exclud relele tratamente aplicate acestuia.
Ob. material Corpul minorului, victimă a infracțiunii.
Subiecţii infracţiunii Subiectul activ Este calificat şi poate fi numai părintele sau persoana în grija căreia se află minorul.
Orice alt subiect care nu are acestă calitate determină calificarea faptei la infracțiune a de lovire sau alte violențe, vătămare corporală, etc.
Subiectul pasiv principal Minorul.
Participaţia penală Posibilă sub forma instigării și a complicității.
CONŢINUTUL CONSTITUTIV
Latura obiectivă Elementul material Constă în orice măsuri sau tratamente aplicate minorului.
Cerinţa esenţială Măsurile sau tratamentele să pericliteze dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.
Dacă fapta are ca urmare o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, se aplică regulile referitoare la concursul de infracţiuni (ex. Lipsirea de libertate, vatamare corporală).
Urmarea imediată Constă în punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului.
Legatura de cauzalitate Trebuie să existe legătură de cauzalitate între faptă și urmarea imediată.
Condiţii speciale
(de loc/de timp)
Latura subiectiva Forma de vinovăţie Forma de vinovăţie este intenţia care poate fi directă sau in¬directă. Făptuitorul îşi dă seama de caracterul periculos al faptei, prevede urmările (pri¬mejduirea dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului), le urmăreşte sau le acceptă.
Mobilul faptei Nu există
Scopul Nu există
FORME Consumarea infracţiunii Are loc în momentul în care dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului este primejduită prin tratamentele aplicate.
Dacă măsurile sau tratamentele se repetă în baza aceleiași rezoluții, infracțiunea prezintă forma continuată și în acest caz infracțiunea se epiuzează când încetează măsurile sau tratamentele aplicate minorului.
Actele preparatorii posibile, nu se pedepsesc
Tentativa posibilă, nu se pedepsește
MODALITĂŢI Simple Legea nu prevede în textul incriminator decât o singură modalitate de săvârşire (modalitate simplă). Acesteia poate să i corespundă însă o varietate de modalităţi agravate
Agravate
SANCŢIUNI Este închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Judecata în primă instanţă a acestei fapte penale revine judecătoriei.
Conţinutul legal (art. NCP) 198 ÎNCĂIERAREA
Enunţ (1) Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepţia victimei, care răspunde potrivit alin. (1).
(3) Când prin fapta săvârşită în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(4) Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a încercat să-i despartă pe alţii.
CONDIŢII PREEXISTENTE
Obiectul infracţiunii Ob. juridic general Îl constituie relaţiile sociale referitoare la persoană, şi anume, cele legate de viaţa, integritatea corporală, sănătatea persoanei
Ob. juridic secundar Relaţiile referitoare la conviețuirea socială,, la menținerea ordinii și liniștii publice, a climatului de securitate socială necesar conviețuirii armonioase între cetățeni.
Ob. material Corpul persoanelor (prin producerea vătămărilor corporale sau a decesului) sau bunurile asupra cărora se exercită actele de violență.
Subiecţii infracţiunii Subiectul activ Este reprezentat de o pluritate de făptuitori (orice persoană) fiecare având calitatea de autor
Subiectul pasiv principal Persoana sau persoanele care au avut de suferit de pe urma manifestărilor violente.
Participaţia penală Posibilă sub forma instigării și a complicității.
CONŢINUTUL CONSTITUTIV
Latura obiectivă Elementul material Se caracterizează printr o acţiune de participare la o încăierare între mai multe persoane. Acţiunea de participare trebuie să fie asociată cu săvârşirea sau încercarea de a săvârşi acte de violenţă (loviri, îmbrânciri etc.). Este consi¬derat participant la încăierare şi persoana care intervine după ce încăierarea a început, precum şi cea care se retrage înainte ca ea să fi luat sfârşit
Cerinţa esenţială Există încăierare numai atunci când mai multe persoane împărţite în grupuri adverse îşi aplică unele altora lovituri sau alte violenţe, când toţi au calitatea de subiecţi activi, şi, de asemenea, toţi pot avea calitatea de subiecţi pasivi, astfel că acţiu¬nile lor sunt greu de determinat. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită, fapta nu constituie infracţiunea de încăierare, ci, eventual, o altă infracţiune
Urmarea imediată Constă în vătămarea inte¬grităţii corporale, a sănătăţii ori în uciderea unei persoane.
Dacă se ştie cine a cauzat vătămarea corporală gravă, în ceea ce o priveşte pe această per¬soană va exista concurs de infracţiuni între încăierare şi vătămare cor¬porală.
Legatura de cauzalitate Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Dacă urmarea constă în crearea stării de pericol, legătura de cauzalitate rezultă implicit din săvârşirea infracţiunii. Dacă urmarea constă în vătămarea corporală sau moartea unei persoane, legătura de cauzalitate trebuie stabilită întocmai ca la infracţiunile contra persoanei.
Condiţii speciale
(de loc/de timp) Nu sunt prevăzute
Latura subiectiva Forma de vinovăţie Forma de vinovăţie este intenţia care poate fi directă sau in¬directă ca şi praeterintenţia în cazul formei agravate.
Mobilul faptei Nu există
Scopul Nu există
FORME Consumarea infracţiunii Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care mai multe persoane s au încăierat, adică atunci când mai multe persoane sunt angajate într un conflict violent, în aşa fel încât acţiunile lor se împletesc şi sunt greu de delimitat
Actele preparatorii posibile, nu se pedepsesc
Tentativa posibilă, nu se pedepsește
MODALITĂŢI Simple Participarea la o încăierare între mai multe persoane
Agravate Prima formă agravantă: dacă s a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările.
A doua formă agravantă: când prin fapta săvârşită în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei personae, sau mai multor personae.
A treia formă agravantă: când în încăierare se cauzează moartea a două sau mai multe persoane, rezultat imputabil pe baza de intenție depășită, numai dacă nu se cunoaște care dintre participanți aprodus urmările.
SANCŢIUNI Cauza de nepedepsire: persoanei care a fost prinsă în încăierare împotriva voinţei sale sau care a încercat să despartă pe alţii, să respingă un atac ori să apere pe altul.
În forma simplă (alin. 1): închisoarea de la 3 luni la un an, alternativ cu amenda pentru participantul ce s-a lăsat antrenat în încăerare.
Prima formă agravantă: pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepţia victimei, pentru care este prevăzută închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă potrivit alin. (1) al art. 198 NCP.
A doua formă agravantă: moartea unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani,
A treia formă agravantă: moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Judecata în primă instanţă a acestei fapte penale revine judecătoriei pt formele prevazute de alin (1) și (2).
Judecata în primă instanţă revine tribunalului pt forma prevazută de alin (3).
