Tema 2: Redactaţi un eseu de 60-70 rânduri, în care să
dezvoltaţi, pe lângă idei şi informaţii din alte surse, următoarele aspecte:
- formele de control al legalităţii în cadrul Uniunii
Europene;
- conținutul cetățeniei europene;
- principalele forme de cooperare pentru asigurarea Spaţiului
de libertate, securitate şi justiţie.
Dintre instituțiile ce participă la organizarea și
conducerea Uniunii Europene, rolul de a asigura respectarea dreptului
comunitar, interpretarea și aplicarea Tratatelor revine Curții de Jutiție. Rolul
Curții de Justiție este să asigure uniformitatea interpretării și aplicării
dreptului comunitar în fiecare stat membru. Curtea de Justitie are puterea de a
judeca litigiile dintre statele membre ale Uniunii, dintre institutiile europene,
dintre companii și dintre indivizi[1].
Pentru
a face față numărului mare de cazuri ce sunt înaintate spre soluționare către
Curtea de Justiție și din dorința de a oferi o mai bună protecție juridică
cetățenilor, a fost înființat în 1989 Tribunalul de Primă Instanță, care se
ocupă de soluționarea disputelor dintre Comisia Europeană și persoanele fizice
sau juridice, precum și cele dintre instituțiile comunitare. Pe lângă Tribunalul
de Primă Instanță, din anul 2004, funcționează Tribunalul Funcției Publice al
Uniunii Europene[2] cu scopul de a soluționa disputele
dintre Uniune și corpul de funcționari ai acesteia.
Principala
competență a Curţii de Justiţie cuprinde trei categorii de cauze:
1.
Verificarea legalităţii normelor dreptului
european
Cea
mai importantă prerogativă privind verificarea legalității se referă la
acţiunea în anulare[3] . În cadrul acţiunii în
anulare, reclamantul solicită anularea unei norme juridice CE/UE, adică fie a
unui regulament, fie a unei directive, fie a unei decizii adoptate de o instituţie
UE. Curtea de Justiţie are competență exclusivă în ceea ce priveşte acţiunile
introduse de un stat membru împotriva Parlamentului European şi/sau împotriva
Consiliului de Miniştri.
O
altă arie a verificării legalității în cadrul contenciosului comunitar se
referă la acţiunea în abţinerea de a acţiona. În cadrul acestei acţiuni, este
revizuită legalitatea abţinerii de a acţiona a instituţiilor Comunităţii
Europene. Totuşi, o astfel de acţiune poate fi introdusă numai după ce s-a
solicitat instituţiei în cauză să acţioneze. Dacă abţinerea de a acţiona este
considerată nelegală, instituţia în cauză este cea responsabilă cu încetarea
abţinerii de a acţiona, prin luarea unor măsuri adecvate. Competența de
soluţionare a acţiunilor privind . Art. 230 al Tratatului CE. 181 abţinerea de
a acţiona este împărţită între Curtea de Justiţie şi Tribunalul de Primă
Instanţă, conform aceloraşi criterii care se aplică în cazul acţiunii în
anulare.
2.
Acţiunile împotriva statelor membre pentru
neîndeplinirea obligaţiilor UE
Acţiunile
împotriva statelor membre UE permit Curţii de Justiţie să stabilească dacă un
stat membru UE şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu legislaţia
Comunităţii Europene. Înainte de înaintarea unui caz în faţa Curţii de
Justiţie, Comisia Europeană efectuează o procedură preliminară specială, prin
intermediul căreia statul membru are posibilitatea de a răspunde la plângerile
formulate împotriva sa. Dacă această procedură nu are drept rezultat încetarea
neîndeplinirii obligaţiilor de către statul membru, poate fi iniţiată acţiunea la Curtea de Justiţie, pentru
încălcarea legislaţiei Comunităţii Europene[4].
De
cele mai multe ori, o astfel de acţiune este formulată de Comisia Europeană,
sau de un stat membru UE. În cazul în care Curtea constată că nu a fost
îndeplinită o obligaţie, statul trebuie să înceteze de îndată neîndeplinirea
obligaţiei respective. Dacă se promovează o altă acţiune de către Comisia
Europeană, iar Curtea de Justiţie constată că respectivul stat membru UE nu a
respectat hotărârea sa, Curtea îi poate impune acelui stat o amendă fixă sau
forfetară.
3.
Procedura hotărârilor preliminare
Competenţele
TPI si CJCE sunt reglementate de articolul 234 CE astfel: „Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar,
cu privire la:
(a) interpretarea prezentului tratat;
(b) validitatea şi interpretarea actelor
adoptate de instituţiile Comunităţii şi de BCE;
(c) interpretarea statutelor organismelor
înfiinţate printr-un act al Consiliului, în cazul în care statutele respective
prevăd acest lucru.
În cazul în care o asemenea chestiune se
invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în
cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară
pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii de Justiţie să se pronunţe cu
privire la această chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se
invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii
nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este
obligată să sesizeze Curtea de Justiţie.”
Instanțele
naționale din fiecare stat membru UE sunt responsabile pentru aplicarea
corespunzătoare a legislației europene în statul respectiv. Dar există riscul
ca unele instanțele din diferite țări să interpreteze legislația UE în moduri
diferite. Astfel, intanța națională poate adresa Curții de Justiție o cerere de
pronunţare a unei hotărâri preliminare, justificată în cazul în care instanţa
naţională întâmpină dificultăţi de înţelegere sau de aplicare a hotărârii,
atunci când îi adresează Curţii o nouă întrebare de drept sau dacă îi prezintă
acesteia noi elemente de evaluare care pot determina Curtea să răspundă diferit
la o întrebare deja soluţionată.
4.
Acțiuni în anulare
Dacă
un stat membru, Consiliul, Comisia sau (în anumite condiții) Parlamentul
consideră că un anumit act legislativ european este ilegal, Curții de Justiție
i se poate solicita anularea actului respectiv. Aceste „acțiuni în anulare” pot fi prezentate și de persoanele fizice care
doresc să îi solicite Curții anularea unui anumit act legislativ care le
afectează în mod direct și negativ.
Curtea
îl poate declara nul și neavenit în cazul în care constată că actul respectiv a
fost adoptat incorect sau nu are temei în baza dispozițiilor din Tratate.
5.
Acțiuni în constatarea abținerii de a
acționa
Tratatul
prevede că Parlamentul European, Consiliul și Comisia au obligația de a adopta
anumite decizii în anumite situații. Dacă nu își îndeplinesc această obligație,
celelalte instituții ale UE și persoanele fizice sau întreprinderile (în
anumite împrejurări) pot adresa o plângere Curții pentru ca această abținere de
a acționa să fie consemnată oficial.
6.
Recursul
Curtea
de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept,
formulate împotriva hotărârilor şi a ordonanţelor pronunţate de Tribunalul de
Primă Instanţă. Dacă recursul este admisibil şi fondat, Curtea de Justiţie
anulează decizia Tribunalului de Primă Instanţă. În cazul în care cauza este în
stare de a fi judecată, Curtea poate să o reţină spre soluţionare. În caz
contrar, trebuie să trimită cauza Tribunalului, care este ţinut de decizia
pronunţată în recurs.
7.
Reexaminarea
Deciziile
Tribunalului de Primă Instanţă care statuează asupra acţiunilor introduse
împotriva hotărârilor Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene pot, în
mod excepţional, să facă obiectul unei reexaminări din partea Curţii de
Justiţie.
Indiferent
de natura cauzei, procedura include o fază scrisă şi, în general, o fază orală,
care se desfăşoară în cadrul unei şedinţe publice. Trebuie totuşi să se facă
distincţia între procedura întrebărilor preliminare şi acţiunile directe.
Conținutul
cetățeniei europene
Este
cetățean al Uniunii Europene conform art. 9 TUE și art. 20 TFUE, orice persoană
care are cetățenia unui stat membru ce decurge din aplicarea dispozițiilor
proprii acelui stat. Cetățenia europenă, care completează cetățenia națională,
dar nu o înlocuiește, se compune dintr-un ansamblu de drepturi și de îndatoriri
care se adaugă drepturilor și îndatoririlor legate de cetățenia unui stat
membru.
Conform
statutului cetățeniei Uniunii Europene orice cetățean al Uniunii are:
-
dreptul la libera circulație și dreptul de ședere pe
teritoriul statelor membre;
-
dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul
European, precum și la alegerile locale în statul membru unde își au reședința,
în aceleași condiții ca și resortisanții acestui stat;[5];
-
dreptul de a primi, pe teritoriul unei țări terțe care
nu aparține Uniunii Europene, protecție diplomatică sau consulară din partea
autorităților unui alt stat membru, dacă țara acestuia nu este reprezentată
acolo, în aceeași măsură ca și resortisanții statului membru în cauză;
-
dreptul de a adresa petiții Parlamentului European[6],
de a se adresa Ombudsmanului European[7]
desemnat de Parlamentul European pentru a analiza cazurile de administrare
necorespunzătoare a instituțiilor și organismelor comunitare;
-
dreptul de a se adresa în scris oricărei instituții sau
oricărui organ al Comunității într-una din limbile statelor membre și de a
primi un răspuns redactat în aceeași limbă;
-
dreptul de a avea acces la documentele Parlamentului
European, ale Consiliului și ale Comisiei, sub rezerva anumitor condiții[8].
Principalele
forme de cooperare pentru asigurarea Spaţiului de libertate, securitate şi
justiţie
Libertatea,
securitatea şi justiţia sunt caracteristicile spaţiului pe care îl asigură
Uniunea Europeană pentru cetăţenii săi. Aceştia pot circula liber şi se pot
stabili oriunde pe teritoriul Uniunii Europene. Pentru a preveni apariţia unor
probleme de securitate, sunt necesare măsuri pentru întărirea securităţii la
graniţele externe ale Uniunii, combaterea imigraţiei ilegale, a
infracţionalităţii, a terorismului. Un loc important îl ocupă, în acest
domeniu, Spaţiul Schengen.
În
acest spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, este respectată Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, iar legislaţia trebuie aplicată
uniform, fiind încurajată cooperarea între autorităţile poliţieneşti, vamale şi
judiciare. Cooperarea intensificată între instanţele judiciare presupune ca o
decizie adoptată (de ex. hotărâre de divorţ, de încredinţare a copiilor, cazuri
de faliment, etc.) într-un stat membru să poată fi aplicată şi în celelalte
state membre.
Pentru
a putea garanta cetăţenilor un grad ridicat de protecţie şi pentru a favoriza
cooperarea internaţională într-un domeniu complex precum combaterea
criminalităţii, acţiunea în cooperare este mai eficientă decât acţiunea
fiecărui stat membru. De exemplu, mandatul european de arestare facilitează
reţinerea, pe teritoriul altui stat membru, a infractorilor aflaţi în urmărirea
instanţelor române.
Crearea
Spaţiului de libertate, securitate şi justiţie se bazează pe programele de la Tampere , Haga şi Stockholm,
acest fapt reiese și din Titlul V al Tratatului privind funcţionarea Uniunii
Europene, care reglementează Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie.
Libera
circulaţie a persoanelor, azil şi imigraţie. Libera circulaţie a
persoanelor este un drept fundamental al cetăţenilor Uniunii Europene garantat
prin Tratate, concretizat în Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, fără
frontiere interne. Eliminarea frontierelor interne, impune o gestionare căt mai
bună a frontierelor externe ale Uniunii, cât şi reglementarea intrării şi
şederii cetăţenilor din ţările terţe, adoptând o politică comună în materie de
azil şi imigraţie.
Conceptul
liberei circulaţii a persoanelor a fost definit odată cu semnarea, în 1985, a Acordului Schengen,
iar mai apoi a Convenţiei Schengen, în 1990, care a marcat eliminarea
controalelor la frontieră între ţările participante. Ca parte integrantă a
cadrului juridic şi instituţional al UE, cooperarea Schengen s-a extins
treptat, pentru a include azi majoritatea statelor membre, precum şi unele ţări
terţe.
Cooperarea
judiciară în materie civilă are
ca obiectiv o mai strânsă colaborare între autorităţile statelor membre, eliminând
obstacolele legate de incompatibilităţile existente între diferitele sisteme
juridice şi administrative, pentru a facilita accesul la justiţie. Principiul
recunoaşterii reciproce şi executării hotărârilor şi deciziilor extrajudiciare
stă la baza cooperării între state în materie civilă.
Cooperarea
judiciară în materie penală. Combaterea infracţionalităţii presupune
consolidarea dialogului şi a acţiunilor între autorităţile judiciare în materie
penală din statele membre. În acest sens, Uniunea Europeană a creat organe
specifice pentru a facilita asistenţa reciprocă.
Cooperarea
judiciară în materie penală se bazează pe principul recunoaşterii reciproce a
sentinţelor şi a hotărârilor judiciare de către statele membre, acest lucru
implicând apropierea legislaţiilor naţionale în domeniu şi aplicarea unor norme
minime comune ce se referă în principal, la admisibilitatea probelor şi la
drepturile victimelor infracţiunilor, dar şi a persoanelor care fac obiectul
unor proceduri penale.
Cooperarea
poliţienească şi vamală. Protecţia cetăţenilor necesită îmbunătăţirea
asistenţei reciproce şi a schimburilor de informaţii între autorităţile
responsabile cu aplicarea legii din statele membre. Se impune, în special,
intensificarea cooperării între poliţiile naţionale şi autorităţile vamale
pentru a lupta eficient împotriva infracţionalităţii, atât la nivel local, cât
şi la nivel european.
Asistenţa
reciprocă între serviciile de poliţie se bazează pe organisme ca Europol şi
Colegiul European de Poliţie (Cepol), iar Cooperarea vamală se bazează pe
Convenţia Napoli II. Pentru a asigura realizarea obiectivelor în materie de
cooperare poliţienească şi vamală au fost instituite diverse instrumente cum ar
fi programul specific „Prevenirea şi
combaterea infracţionalităţii”, programul Vamă 2013 şi Codul vamal modernizat.
Lupta
împotriva discriminării. Uniunea Europeană combate discriminarea pe
motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap,
vârstă şi orientare sexuală. Pe lângă acestea, orice discriminare pe criterii
de naţionalitate este interzisă prin Tratate, dreptul la nediscriminare fiind
consolidat prin Carta drepturilor fundamentale, ce are aceeaşi valoare juridică
ca și Tratatele.
Cadrul
juridic în materie de luptă împotriva discriminării a fost iniţiat în 2000 și
conţine trei directive referitoare la tratamentul egal fără deosebire de rasă
sau origine etnică, egalitatea de tratament pe piaţa muncii, precum şi
egalitatea între femei şi bărbaţi în afara mediului profesional.
Lupta
împotriva terorismului. Deoarece terorismul reprezintă o ameninţare la
adresa securităţii, libertăţii şi valorilor Uniunii Europene şi la adresa
cetăţenilor acesteia, acţiunile Uniunii sunt menite să ofere un răspuns adecvat
şi adaptat pentru a combate acest fenomen. Prevenirea, protecţia, urmărirea şi
răspunsul sunt cele patru axe ale abordării globale ale Uniunii prin depunrea
de eforturi susţinute pentru a preveni şi a reprima actele teroriste, pentru a
proteja infrastructurile şi cetăţenii.
Tratatul
de la Amsterdam
a pus bazele acţiunilor UE în acest domeniu, acţiunile intensificându-se după
atacurile teroriste din Statele Unite în septembrie 2001 şi din Europa la Madrid în 2004 și Londra în
2005.
Lupta
împotriva criminalităţii organizate. Criminalitatea organizată
reprezintă o ameninţare la adresa economiei şi societăţii europene. Răspunsul
Uniunii Europene în lupta împotriva criminalităţii organizate este adaptat la
complexitatea acestui fenomen şi vizează atât traficul de persoane, arme şi
droguri, criminalitatea economică şi financiară, corupţia şi spălarea banilor cât
şi criminalitatea informatică şi infracţiunile de mediu.
Abordarea
acestui aspect se face de la prevenire până la aplicarea efectivă a legii,
acțiuni ce sunt bazeate pe o cooperare eficace între autorităţile statelor
membre, în special a organelor responsabile cu aplicarea legii, inclusiv în
ceea ce priveşte schimbul de informaţii şi asistenţa reciprocă pentru capturări
şi confiscări.
Lupta
împotriva traficului de persoane Traficul de persoane reprezintă o
încălcare a drepturilor fundamentale ale omului deoarece afectează grupurile
vulnerabile, în special femeile şi copiii. Pentru a aborda anumite aspecte, cum
ar fi incriminarea şi pedepsele sau circumstanţele agravante în cazul
traficului de persoane, UE a introdus un cadru de dispoziţii comune, concepute să
protejeze victimele traficului de persoane.
Lupta
împotriva drogurilor Acţiunile Uniunii se axează, în principal, pe
reducerea ofertei şi a cererii, asociată cu lupta împotriva criminalităţii
organizate şi un înalt nivel de protecţie a sănătăţii. Aspectele principale se
referă la: o mai bună coordonare între serviciile competente ale UE,
armonizarea legislaţiilor în materie de infracţiuni şi sancţiuni şi o cooperare
internaţională eficace. În acest sens, organisme precum Observatorul European
pentru Droguri şi Toxicomanie şi instrumente ca strategiile şi programele
financiare completează cadrul de acţiune pentru a duce o luptă eficace
împotriva drogurilor şi pentru a realiza toate obiectivele stabilite.
Justiţie,
libertate şi securitate: extinderea. Spaţiul de libertate, securitate
şi justiţie face parte din acquis-ul comunitar. În acest sens, ţările candidate
la aderarea la
Uniunea Europeană trebuie să adopte şi să pună în aplicare
măsurile necesare pentru alinierea la acquis-ul şi practicile comunitare.
Domeniile vizate includ gestionarea frontierelor, justiţia civilă, lupta
împotriva drogurilor, a criminalităţii organizate şi a spălării banilor.
Aderarea
la UE presupune,
de asemenea, acceptarea întregului acquis Schengen, însă, nu atrage după sine o
eliminare automată a controalelor la frontierele interne cu celelalte state
membre ale spaţiului Schengen. Consiliul trebuie să adopte o decizie specifică
în acest sens, odată ce au fost îndeplinite toate condiţiile pentru eliminarea
controalelor.
