Tema nr.1 sem.1 anul 3 Dreptul Transporturilor

Particularitățile juridice ale contractului de transport în raport cu Codul civil nou               

Contractul de transport, Definiție şi reglementare. Părțile contractului. Forma și proba contractului de transport. Modalități de transport. Încetarea contractului de transport

Particularitățile juridice ale contractului de transport în raport cu Codul civil nou

Definiție și reglementare

Codul civil consacră contractului de transport art. 1.955-2.008, reglementând contractul de transport de bunuri şi contractul de transport de persoane şi bagaje.
Legiuitorul Codului civil se preocupă şi de definirea contractului de transport. Astfel, potrivit art. 1.955 Noul Cod Civil, prin contractul de transport, o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preţ pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul şi locul convenite.
Părţile contractului
Ca regulă, părţile contractului de transport sunt expeditorul şi transportatorul. Transportul bunurilor poate fi contractat şi de către destinatarul bunurilor ce urmează a fi transportate, caz în care părţile contractului de transport sunt transportatorul şi destinatarul bunurilor transportate. în cazul transportului de bunuri, chiar dacă expeditorul este cel care contractează transportul, anumite consecinţe juridice se produc şi în persoana destinatarului bunurilor transportate. Se înţelege că derularea contractului de transport de bunuri presupune participarea a trei subiecte, respectiv expeditorul, transportatorul şi destinatarul bunurilor transportate.

Forma şi proba contractului de transport

Art. 1.956 noul cod civil dispune: „contractul de transport se dovedeşte prin documente de transport, precum scrisoare de trăsură, recipisă de bagaje, foaie de parcurs, conosament, tichet ori legitimaţie de călătorie sau altele asemenea, de la caz la caz" Codul civil nu face niciun fel de precizări în legătură cu forma contractului de transport, ceea ce înseamnă că înscrisurile despre care face vorbire norma legală privesc proba iar nu validitatea contractului.

Modalități de transport

Codul civil reglementează două modalităti principale de transport, transportul succesiv şi transportul combinat (multimodal)
Potrivit art. 1957 C. civ, transportul poate fi realizat de unul sau mai mulţi transportatori, în acest din urmă caz putând fi succesiv ori combinat. Transportul succesiv este cel efectuat de 2 sau mai mulți transportatori succesivi care utilizează acelaşi mod de transport. Transportul combinat este cel în care acelaşi transportator sau aceiaşi transportatori succesivi utilizează moduri de transport diferite, motiv pentru care mai este cunoscut şi sub numele de transport multimodal. Transportatorii care se succed îşi predau unul altuia bunurile şi bagajele transportate, până la destinație, fără intervenția expeditorului sau a călătorului [referire la art. 1.957 alin. (3) noul Cod Civil].

Încetarea contractului de transport

Spre deosebire de alte contracte, Codul civil nu reglementează cazurile de încetare a contractului de transport, nici pentru transportul de bunuri şi nici pentru transportul de persoane şi bagaje. în atare situaţie, contractul de transport, atât cel de bunuri cât şi transportul de persoane şi bagaje este supus cazurilor generale de încetare a contractelor.
în consecinţă, principalele cazuri de încetare a contractului de transport privesc: efectuarea transportului şi ajungerea bunurilor, persoanelor sau bagajelor la destinația stabilită în contract, imposibilitatea efectuării transportului, refuzul expeditorului de a preda bunurile spre transport, pieirea totală sau parţială a bunurilor înainte de efectuarea transportului etc. în baza principiului libertăţii de a contracta, părţile pot stipula şi alte cazuri de încetare a contractului de transport.


#temanr1 #an3 #dreptultransporturilor #sem1 #juridice

Read More

Relaţia dintre Teoria generala a dreptului şi disciplinele juridice de ramura - eseu structurat - exemplu

I. Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri (12 Times New Roman la 1,5 rânduri), în care să dezvolţi, pe lângă idei şi informaţii din alte surse, următoarele intercondiţionări:-relaţia dintre Teoria generală a dreptului şi disciplinele juridice de ramură;-relația dintre drept și morală-compară interpretarea oficială a dreptului cu interpretarea oficioasă.

Tema nr.1 rezolvata

                    Relaţia dintre Teoria generala a dreptului şi disciplinele juridice de ramura

In 1890 un jurist german,A. Merkel (1830 - 1896),publica lucrarea "Elemente der allgemeinen Rechtslehre" (Elemente ale teoriei generala a dreptului ).De la sfarsitul anilor 80 si pana acum disciplina a cunoscut imbunatatiri foarte importante pentru problematica generala a stiintei juridice.Aportul lui Merkel a fost acela de a indica sub acesta expresie mai multe cercetari si studii in care prindeau contur exigenta antica de a unifica conceptul de drept pozitiv.Teoria generala a dreptului ne ajuta sa înțelegem fenomenul juridic prin însușirea conceptelor și categoriilor juridice teoretice pe care le elaboreaza; elaboreaza și definește norma juridica și raportul juridic, noțiunea de subiect de drept, noțiunea de raspundere juridica, de aplicare ori interpretare a dreptului. Stiintele juridice de ramura, pe de alta parte, sunt stiinte juridice care analizeaza normele juridice si raporturile de drept aferente , dupa criteriul obiectului de reglementare.Toate aceste stiinte juridice, ca parte a stiintelor sociale, sunt stiinte dedicate studiuluiexistentei, facand parte din efortul urias depus de catre oameni in dorinta lor de cunoastere riguroasa, prin abstractizare si generalizare a legilor care guverneaza societatea, in evolutia sa.Teoria generala a dreptului investigheaza problematica generala a dreptului, fiind astfel o disciplina stiintifica distincta de teoria generala a statului, impreuna cu care intr-un modinterconditional se ocupa de studiul categoriilor de stat si de drept, atat din punct de vedere geneticcat si din punct de vedere structural si functional.Teoria generala a dreptului studiaza dintr-o pespectiva maxima de generalitate fenomenul dreptului. Stiintele juridice de ramura studiaza in mod aplicat, specific anumite aspecte rezultate din fenomenalitatea dreptului.Teoria generala a dreptului, din pespectiva maxima de generalitate a studierii fenomenuldreptului, surprinde aparitia, dezvoltarea si transformarea dreptului, a normelor si raporturilor  juridice, problematica elaborarii, sistematizarii, interpretarii si aplicarii dreptului, sistemului dreptuluisi diviziunile sale, respectarea normelor de drept si raspunderea juridica. Din acest punct de vedere,teoria generala a dreptului investigheaza dintr-o perspectiva complementara perspectivei stiintelor  juridice de ramura, care studiaza fenomenul dreptului in mod concret, specializat si aplicat.Stiintele juridice de ramura aduc, din cercetarea proprie, date concrete care transformademersul de generalizare al teoriei generale a dreptului, fara ca aceasta sa devina o speculatie sterila,o pura generalizare teoretica .Totodata, teoria generala a dreptului confera stiintelor juridice de ramura premisa general-teoretica a intelegerii fenomenului juridic, perspectiva general sintetica.Teoria generala a dreptului studiaza, in caliatea sa de stiinta sociala, un fenomen eminamente social- dreptul. Teoria generala a dreptului ca stiinta juridica cu caracter eminamente general seocupa, intr-un cadru mai larg, de fenomenul juridic in ansamblul lui, incluzand pe langa normele dedrept, constiinta juridica, si raporturile juridice din societate. Impreuna cu sociologia, istoria,economia, politologia, etc descifreaza continutul specific al socialului, in raport cu naturalul si spiritualul.

Normele de morala implica un model al conduitei necesare, cat si sanctiunile cu caracter moral in caz de nerespectare a exigentelor valorice ale modelului. Sanctiunile se diferentiaza dupa faptul daca sunt reactia mediului social la comportamentul imoral sau a cugetului moral al subiectului care constientizeaza vinovatia sa. Mediul social sanctioneaza prin oprobiul public, prin dispret etc., iar subiectul vinovat, constient de fapta sa, se autopedepseste prin mustrari de cuget, prin pareri de rau. Pentru normele morale, constrangerea fizica se aplica numai cu rol de adaos la sanctiunea propriu-zis morala a opiniei publice si doar in cazurile in care respectiva fapta imorala este interzisa si de normele de drept.

Relaţia dintre Teoria generala a dreptului şi disciplinele juridice de ramura - eseu structurat

Interactiunea complexa dintre morala si drept a preocupat gandirea juridica inca din Antichitate. Legiuirile cele mai vechi invoca expres principiile morale, lasand chiar impresia identitatii lor cu regulile juridice. Faptul ca atare nu denota un neajuns teoretic (care poate fi reprosat, eventual, cunoasterii juridice ulterioare, in situatia in care confunda dreptul cu morala), ci situatia caracteristica stadiului initial al dreptului, aflat in relatie sincretica (de nediferentiere) cu morala. De exemplu, regele Hammurabi centra codul sau pe “normele juridice de echitate”, daruite poporului “pentru a calauzi cu dreptate pe cei asupriti”; ansamblul indatoririlor concrete care revin persoanei pentru implinirea virtutii reprezinta in dreptul traditional hindus dharma; principiul lui “li”, in dreptul traditional chinez, constituie comandamentul moral, caruia i se atribuie intaietate asupra lui “fa” – comandamentul juridic.Pentru grecii antici, etica (de la ethos = morav, obicei, caracter), ca parte a conceptiei filosofice, are a defini notiunea de bine, cu corelativele datorie, virtute, fericire etc., care, cum se observa, apartin intr-o masura data si dreptului. Ei aveau o viziune etica asupra dreptului; desi dreptatea era dedusa din conformarea la lege, legea insasi era extrasa din principiul moral al echitatii.Spiritul practic roman, atasat regulilor traditionale, aseza, de asemenea, dreptul sub semnul moralei. Pentru Cicero, dreptul nu deriva din vointa cuiva, ci de la natura; justitia e naturala si, ca atare, imuabila si necesara.

Interpretarea  oficiala reprezinta determinarea intelesului unei norme juridice de catre autoritatea emitenta a actului normativ. Sub acest aspect, legiuitorul este pus in situatia de a constata ca legea pe care a adaptat-o se aplica neuniform, dand nastere unei diversitati de solutii juridice pe care non-contradictorialitatea dreptului nu le accepta. In astfel de cazuri, el poate interveni, printr-o lege de interpretare, pentru a obliga pe toti destinatarii legii sa o aplice in acelasi mod. Spre deosebire de interpretatea oficiala, cea oficioasa reprezintă părerea oficialității, fără a fi recunoscut expres ca atare.

Bibliografie: Francesco Viola PROBLEMI DI TEORIA DEL DIRI TTO. Universita di Catania

Wikipedia:  Teoria Generala a dreptului

Elemente de Teoria Generala a Dreptului-Clement Gheorghe Universitatea din Craiova

Nota: Acest eseu este un exemplu si a fost publicat cu intentia de a va oferi o mana de ajutor la realizarea temei dumneavoastra!Ramane la latitudinea dumneavoastra daca vreti sa fiti depunctati pentru plagiat!

#teoriagenerala #drept #eseu #anulI

Read More

Teste de autoevaluare Drept Civil an 1 sem 1 rezolvate

Teste de autoevaluare anul I sem I

1)    Prin drept pozitiv se înţelege:

                        a) posibilitatea recunoscută de lege subiectului activ al raportului juridic civil;

                        b) totalitatea regulilor de conduită care reglementează relaţiile sociale;

                        c) ramura ştiinţelor juridice care se ocupă cu cercetarea sistemului juridic.

2)    Legea civilă intră în vigoare:

a)    la data publicării în Monitorul Oficial;

b)   la data promulgării;

                               c)    la 3 zile de la publicare sau la data prevăzută în textul ei.

3)    Legea civilă nouă se aplică:

a)  situaţiilor juridice care apar din momentul intrării ei în vigoare;

                               b)  situaţiilor juridice născute anterior intrării ei în vigoare şi care nu şi-au produs încă toate efectele;

                              c)  situaţiilor juridice născute anterior intrării ei în vigoare, care şi-au produs în întregime efectele.

4)   Sunt izvoare ale dreptului civil:

a)  practica judiciară;

b)  doctrina juridică;

                          c)  legile, ca acte normativa emise de puterea legislativă.

5)   Are caracter general obligatoriu:

                        a)  interpretarea autentică; 

                        b)  interpretarea judiciară;

                       c)interpretarea neoficială.

1)   Raporturile juridice obligaţionale au în conţinut:

a)  drepturi personale nepatrimoniale;

b)  drepturi de creanţă;

                            c)  drepturi reale.

2)   Titularul obligaţiei într-un raport juridic obligaţional se numeşte:

                             a)  subiect activ; 

                             b)  subiect pasiv; 

                             c)  creditor.

3)   Într-un raport juridic cu pluralitate de creditori vorbim de:

a)  pluralitate pasiva

b)  pluralitate activă;

c)   pluralitate mixtă.

4)   Recoltele care încă se ţin de rădăcini şi fructele de pe arbori, neculese încă, sunt bunuri:

a)   imobile prin obiectul la care se aplică;

b)  mobile prin determinarea legii;

c)   imobile prin natura lor.

5) După cum pot fi sau nu înlocuite în executarea unei obligaţii civile, bunurile se clasifică în:

a)   divizibile şi indivizibile; b)  fungibile şi nefungibile; c)   sesizabile şi insesizabile.

1) Normele care reglementează prescripţia extinctivă:

a) au caracter imperativ;

b) pot fi înlăturate prin dispoziţii de voinţă contrare ale părţilor actului

                         juridic civil;

c) pot fi invocate de părţile interesate, dar nu pot fi aplicate din oficiu de către instanţă.

2) Termenul de prescripţie pentru acţiunile posesorii începe să curgă:

a) de la data primului act prin care posesia a fost tulburată;

b) de la data ultimului act prin care posesia a fost tulburată;

                               c) de la data când posesorul a cunoscut sau trebuia să cunoască tulburarea şi pe cel care răspunde de ea.

3) Cursul prescripţiei se suspendă:

a) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată;

b) între soţi în timpul căsătoriei;

c) cât timp persoana cu capacitate de exerciţiu deplină are  reprezentant

legal.

4) Efectul repunerii în termen constă în:

a) reluarea cursului prescripţiei;

b) soluţionarea acţiunii pe fond, deşi termenul de prescripţie a expirat;

c) socotirea prescripţiei ca neîmplinită.

Read More