slide 1

all right reserved to https://univ-danubius.blogspot.com/ This theme is Bloggerized by @mariapescaru

slide 2

all right reserved to https://univ-danubius.blogspot.com/

slide 3

all right reserved to https://univ-danubius.blogspot.com/

slide 4

all right reserved to https://univ-danubius.blogspot.com/

slide 5

all right reserved to https://univ-danubius.blogspot.com/

Se afișează postările cu eticheta credinta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta credinta. Afișați toate postările

joi, 25 februarie 2016

Tema 2 Psihologie Judiciara an2 sem2

TEMA 2
Identificaţi şi caracterizaţi factorii psihologici care contribuie la apariţia unghiului de deviere in fiecare etapă a procesului de constituire a mărturiei judiciare de bună credinţă


Ținând cont de faptul că, în cele mai multe cazuri infractorul nu își recunoște fapta încercând să o nege, în dovedirea unei infracțiuni și pentru aflarea adevărului și pedepsirea infractorului, pe lângă alte probe directe și indirecte analizate, mărturiile unor persoane ce au participat indirect la infracțiune sunt de un real folos în ancheta judiciară.
Martorii, persoane fizice, se împart în două categorii:
-          martori de bună credință a căror mărturie este depusă sub prestare de jurământ, nu este mincinoasă și prin urmare nu intra sub incidenșa legii penale.
-          martori de rea credință sunt cei a căror depoziții sunt false din mai multe motive și anume: fie sunt prieteni cu infactorul sau dușmani ai victimei, fie au interese de ordin material sau spiritual.
Potrivit afirmațiilor lui Enrico Altavila, „fenomenul psihologic al mărturiei are un dublu aspect ce nu trebuie neglijat: unul subiectiv reprezentat de capacitatea psihologică a individului de a depune mărturie, și unul obiectiv reprezentat de evenimentul ce formează obiectul mărturiei”.
Recepția senzorială a unor evenimente este prima etapă a formării mărturiei, un proces de cunoaștere[1]. Autorul susține că eroarea ce apare atât în relatarea subiectului infracțiunii cât și în depoziția martorului în justiție poate fi consecința percepției eronate sau lacunare, ori un interval mai lung de la percepție la relatare sau, a unor întrebări sugestive ori discuții purtate între martori. Pe lângă acestea, o altă cauză a alterării mărturiei este și „unghiul de deviere” prin care se susține că „mărturia sinceră nu reprezintă decât o reflectare a realității prin prisma subiectivității martorului iar între realitatea obiectivă și reflectarea ei subiectivă, există un unghi de deviere[2].
Mărturia este un proces de formare/cunoaștere a realității obiective, ce are ca moment inițial evenimentul judiciar care este independent de subiectul psihologic (viitorul martor) și mărturia ca și moment final, fiind structurat pe patru faze:[3]
1. Recepția senzorială a informațiilor este prima fază a trecerii de la eveniment la constituirea mărturiei care se caracterizează prin obținerea de către obiectul psihologic a informațiilor despre eveniment, devenit pentru acesta obiect de recepție senzorială. Aceasta se caracterizeză prin procesele psihice: senzații și percepții.[4]
Senzațiile se împart în mod obișnuit în două grupe: senzații care reflectă mișcarea corpului sau a unor părți ale corpului; și senzații care reflectă însușiri ale obiectelor și fenomenele lumii externe. Cele care prezintă inters în procesul constituirii mărturiei judiciare sunt cele din cea de-a  doua categorie și anume: senzațiile vizuale, auditive și tactile (cutanate).
Percepțiile pot fi definite ca acte de organizare a senzațiilor prin care omul cunoaște prezența actuală a unui obiect exterior având o anumită consistență, formă, etc. Percepția organizează informațiile primite în funcție de necesitățile, dorințele și experiența persoanei.
Recepția senzorială, ca funcție de primă captare și organizare a informațiilor, are o importanță decisivă în formarea unei mărturii, realizându-se în funcție de: starea organelor de recepție, vârsta subiectului, cunoscut fiind faptul că până la maturizarea organelor senzoriale (în perioada copilăriei) percepțiile nu sunt fidele cu realitatea, iar în etapa involutivă (în a doua parte a vieții), vederea și auzul sunt diminuate, astfel că relatările martorilor prea tineri sau prea în vârstă trebuiesc verificate cu multă atentie.
Recepția sezorială poate fi modificată în unele cazuri prin deformarea subiectivă a unui conținut perceptiv obiectiv, fenomen definit iluzie (iluzia optică, deformarea distanțelor și a proporțiilor obiectelor sau persoanelor existente într-un anumit loc, etc.).
Totodată, recepția senzorială poate fi neuniformă în intensitate și calitate fiind condiționată de procesele atenției, oscilațiile ei, creșterea sau scăderea intensității acesteia ce fac ca din imensa multitudine de stimuli care bombardeaza continuu organele de simț, doar unii să fie recepționați cu multă claritate, iar alții cu mai puțină claritate, în timp ce alții sunt recepționați foarte slab.
De asemenea, concentrarea ce constă în urmărirea conștientă și concomitentă a mai multor obiecte, persoane, activitati într-un spațiu și timp relativ restrâns, și distribuția sunt încă doi parametri ce contribuie la formarea psihologică a mărturiei.
Starea de veghe a conștiinței orientată spre înregistrarea unui anumit tip de informații reprezintă fenomenul expectanței ce intră în analiza cauzelor care generează „unghiul de deviere”.
O seamă de fenomene ce țin de sfera afectiv emoțională a funcționării psihicului cum sunt emoțiile, determină ca receptarea evenimenului cu tot conținutul informațional să fie distorsionat provocând disfuncții în perceperea imaginilor, producându-se astfel un blocaj în perceperea și reținerea secvențelor finale fiind vorba de așa-zisa amnezie proactivă sau, putând fi anulate secvențele percepute anterior persoana suferind o amnezie retroactivă. Motivația este și el unul din factorii ce pot influența percepția pe lângă așa numitul „efect halo” care constă în tendința de a extinde un detaliu în mod neadecvat.
Reprezentarea este reflectarea sub formă de imagine intuitivă a unui obiect sau fenomen, care în momentul respectiv nu este perceput, și care a acționat în trecut asupra subiectului, este deci o imagine reprodusă, bazată pe experiența perceptivă trecută. Reprezentările pot fi evocate, actualizate pe baza de cuvant sau de stimuli concreți neverbali percepuți odată cu stimulii ce au constituit obiectul perceperii.
Între percepții și reprezentări există deosebiri în sensul că: perceptia este întotdeauna o reflectare selectivă a realității, stimuli externi acționând prin intermediul condițiilor interne, ce sunt rezultatul interacțiunii organismului cu mediul, iar reprezentările sunt rezultatul unei prelucrări și generalizări a experienței perceptive anterioare.
Reprezentările au un caracter intuitiv și un grad de generalizare mai mare dacât percepțiile, reprezentările fiind imagini generalizate ale aceluiași obiect cu un caracter singular, sau ale unei clase de obiecte cu un caracter general, în vreme ce percepțiile au întotdeauna un caracter singular. Reprezentările pot fi instabile și mai puțin clare decât percepțiile care stau la baza lor, sunt mai sărace în amănunte, cu mai multe goluri și lacune având un caracter fragmentar.
2. Prelucrarea sau decodarea informațiilor
Obiectele, lucrurile, tot ce ne înconjoară devin parte intrinsecă din viața noastră. Între momentul perceptiv al mărturiei și cel al reproducerii în fașa organelor judiciare a faptelor percepute se interpune momentul conservării pentru o anumită perioadă a informațiilor dobândite – memorarea. Din momentul percepției – a existenței informației – și până la reactualizarea lor există un alt moment și anume decodarea sau prelucrarea informațiilor. Aparatul uman senzorial nu receptează imaginea lucrurilor și fenomenelor, ci doar lumini, sunete, mirosuri, care la nivelul cortical, în scoarta cerebrală, sunt sintetizate, integrate în ansambluri și, totodată, vor fi prelucrate și decodate.[5]
Informațiile emise, recepționate integral sau parțial, sunt decodate și se structurează logic-semantic, dobândind un sens. Acest sens este fixat în cuvant, purtator de informație (copac, masă, scaun, etc.). Decodarea semnalelor odată efectuată, găsirea cuvantului potrivit nu constituie punctul final al procesului de prelucrare. Fiecare cuvant este purtător de sens și în afară de faptul că nu desemnează numai obiecte, stări, fenomene, ele au și asa-zisele conotații. Cunoașterea conotațiilor de către ofițerii de poliție este deosebit de importantă, deoarece numai așa vor întelege nuanțele pe care le exprimă un martor sau un învinuit în depoziția lui.
Odată cu actul perceptiv subiectul reflectă obiectele și fenomenele nu numai denumindu-le, ci și ca desfășurare a lor în timp, în spatiu și în mișcare. Se consideră însă că abia în procesul de decodare se conștientizează pe deplin calitățile spațio-temporale și se estimează valoarea lucrurilor, ființelor, deplasarea lor. În acest moment apar însă o serie de distorsiuni involuntare, deoarece reflectarea timpului, a spațiului și a vitezei se efectuează prin interacțiunea mai multor organe de simț, ceea ce potențează relativitatea lor.
Alături de informațiile receptate senzorial, timpul și spatiul se reflectă în psihicul uman și prin procesele gândirii care, într-o măsură mai mare sau mai mică, participă la orice fenomen de reflectare.
În cadrul unei depoziții,  de cele mai multe ori, aprecierea timpului, a distanțelor, etc. este decisivă,  caci de astfel de aprecieri poate depinde încadrarea juridică a actului infracțional. Astfel, orice subapreciere sau supraapreciere poate să schimbe esențial situația creeată.
3. Memorarea evenimentului judiciar – stocarea informației în raport cu dinamica uitării
Din perspectiva psihologică, memorarea reprezintă ansamblul procedeelor de întipărire, păstrare și recunoaștere a experienței dobândite anterior.[6] Elementele de informație referitoare la conținutul acțiunii la care a participat martorul sunt întipărite (memorate), păstrate.
Martorul care percepe și memorează cu ușurință, dacă faptele percepute și memorate se consumă într-un interval scurt de timp, și dacă va fi ascultat imediat, va fi capabil să facă o depoziție exactă însă, după un interval mai lung de timp depoziția acestuia va tinde să devină lacunară și inexactă[7].
Martorul care percepe și își fixează în mod lent informațiile care îi parvin mai ales de la cazuri complexe cu o succesiune raidă și într-un intreval de timp scurt, va percepe lacunar iar memorarea și conservarea vor fi și ele deficitare[8].
Caracteristic mărturiei este memorarea involuntară, faptele fiind reținute cel mai adesea involuntar și neintenționat. Totodată, memorarea poate fi voluntară potrivit atitudinii interesului manifestat de martor în reținerea aspectelor percepute.
Memorarea vizuală și auditivă prezintă importanță deoarece, marea majoritate a aspectelor legate de o infracțiune, sunt mai bine percepute fiind formate din imagini și sunete, zgomote percepute prin analizatorii vizuali și auditivi. La tipul vizual, accentul se pune pe capacitatea de a reține figurile, ial la cel auditiv, capacitatea de reține și reda fidel sunete și zgomote[9].
Memoria reprezintă elementul central de stocare a informațiilor, astfel că psihologii susțin existența memoriei de scurtă durată atunci când informația este stocată pe perioade foarte scurte de timp, și memoria de lungă durată. Durata stocării informațiilor variază în funcție de tipul de material ce se reține, vârsta subiectului și capacitățile sale intelectuale, capacitate ce scade însă sensibil în cazul: oboselii, al consumului de alcool sau sub influența unor informații ce distrag atenția sa.
4. Reproducerea/recunoașterea/reactivarea reprezintă ultimul moment al formării mărturiei. Este momentul în care cel ce a perceput desfășurarea faptelor apare în fața organelor judiciare în calitate de martor.
Printre particularitățile individuale care influențează depozițiile martorului, pe lângă timpul scurs de la producerea evenimentului, este memoria (ținerea de minte) pe de o parte, iar pe de altă parte, capacitatea de a reda verbal evenimentele derulate în fata martorului, evenimente ce au fost receptate în mod intuitiv. Ținând cont de faptul că, odată cu trecerea timpului calitatea informațiilor receptate este afectată, putem spune că perioada optimă pentru audierea martorului este imediat după consumarea actului la care acesta a asistat, sau în cel mai scurt timp posibil. Pe lângă acești factori, mărturia poate fi influențată și de atitudinea pe care o are  persoana care anchetează martorul, de cele mai multe ori oamenii reacționând în mod diferit în funcție de sentimentul de simpatie sau antipatie față de anchetator.
La distorsiuni în relatarea faptelor mai contribuie și așa numitul fenomen denumit ”schimbare de rol”, în care unii martori de conditie modestă, datorită evenimetului la care au luat parte, consideră că sunt persoane importante (au devenit cineva), putând prin poziția lor să să influențeze cursul evenimentelor. În dorința lor de a servi cauza cu mult elan, ei vor evita răspunsurile negative producând astfel grave distorsiuni.
Așadar, organul de justiție va trebui să ia în considerare din depoziția martorului toate aceste elemente care influențează, într-un fel sau altul, atât păstrarea celor văzute și auzite, cât și redarea lor cu mai mare sau mai mică fidelitate.


#psihologiejudiciara #an2 #sem2 #marturie ##martori #tema2

[1] Al. Roșca, Psihologie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975, p. 237.
[2] T. Bogdan, Probleme de psihologie judiciară, Editura Științifică, București, 1973, p.
[3] T. Butoi, I.T. Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară- teorie și practică, Editura Phobos , București, 2003 , p. 78.
[4] Idem, pp. 80-84.
[5] Idem, p. 90.
[6] Al. Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale în procesul penal, Editura Junimea, Iași, 1979, p. 114.
[7] Idem, pp. 116-117.
[8] T. Butoi, I.T. Butoi, op. cit., p.90.
[9] Al. Ciopraga, op.cit., pp. 124-125.