Codul Penal din 1968 - abrogat

PARTEA GENERALĂ

TITLUL I
LEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE EI DE APLICARE

CAP. 1
DISPOZIŢII PRELIMINARE

ART. 1
Scopul legii penale Legea penalã apara, impotriva infracţiunilor, Republica Socialistã România, suveranitatea, independenta şi unitatea statului, proprietatea socialistã, persoana şi drepturile acesteia, precum şi intreaga ordine de drept.
ART. 2
Legalitatea incriminãrii Legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor şi mãsurile ce se pot lua în cazul sãvîrşirii acestor fapte.

CAP. 2
LIMITELE APLICĂRII LEGII PENALE

Secţiunea 1
Aplicarea legii penale în spaţiu

ART. 3
Teritorialitatea legii penale
Legea penalã se aplica infracţiunilor sãvîrşite pe teritoriul României.
ART. 4
Personalitatea legii penale
Legea penalã se aplica infracţiunilor în afarã teritoriului tarii, dacã fãptuitorul este cetãţean roman sau dacã, neavînd nici o cetãţenie, are domiciliul în ţara.
ART. 5
Realitatea legii penale
Legea penalã se aplica infracţiunilor sãvîrşite în afarã teritoriului tarii, contra securitãţii statului roman, sau contra vieţii unui cetãţean roman, ori prin care s-a adus o vãtãmare grava integritãţii corporale sau sãnãtãţii unui cetãţean roman, cînd sînt sãvîrşite de cãtre un cetãţean strãin sau de o persoana fãrã cetãţenie care nu domiciliazã pe teritoriul tarii. Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile prevãzute în alineatul precedent se face numai cu autorizarea prealabilã a Procurorului General.
ART. 6
Universalitatea legii penale
Legea penalã se aplica şi altor infracţiuni decît celor prevãzute în art. 5 alin. 1, sãvîrşite în afarã teritoriului tarii, de un cetãţean strãin sau de o persoana fãrã cetãţenie care nu domiciliazã pe teritoriul tarii, dacã:
a) fapta este prevãzutã ca infracţiune şi de legea penalã a tarii unde a fost sãvîrşitã;
b) fãptuitorul se afla în ţara. Pentru infracţiunile îndreptate impotriva intereselor statului roman sau contra unui cetãţean roman, infractorul poate fi judecat şi în cazul cînd s-a obţinut extrãdarea lui. Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplica în cazul cînd, potrivit legii statului în care infractorul a savirsit infracţiunea, exista vreo cauza care impiedica punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau cînd pedeapsa a fost executatã ori este consideratã ca executatã. Cînd pedeapsa nu a fost executatã sau a fost executatã numai în parte, se procedeazã potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotãrîrilor strãine.
ART. 7
Legea penalã şi convenţiile internaţionale
Dispoziţiile cuprinse în art. 5 şi 6 se aplica dacã nu se dispune altfel printr-o convenţie internationala.
ART. 8
Imunitatea de jurisdicţie
Legea penalã nu se aplica infracţiunilor sãvîrşite de cãtre reprezentanţii diplomatici ai statelor strãine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sînt supuse jurisdicţiei penale a statului roman.
ART. 9
Extrãdarea
Extrãdarea se acorda sau poate fi solicitatã pe baza de convenţie internationala, pe baza de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.

Secţiunea 2
Aplicarea legii penale în timp

ART. 10
Activitatea legii penale
Legea penalã se aplica infracţiunilor sãvîrşite în timpul cît ea se afla în vigoare.
ART. 11
Neretroactivitatea legii penale
Legea penalã nu se aplica faptelor care, la data cînd au fost sãvîrşite, nu erau prevãzute ca infracţiuni.
ART. 12
Retroactivitatea legii penale
Legea penalã nu se aplica faptelor sãvîrşite sub legea veche, dacã nu mai sînt prevãzute de legea noua. În acest caz executarea pedepselor, a mãsurilor de siguranta şi a mãsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotãrîrilor judecãtoreşti privitoare la aceste fapte, înceteazã prin intrarea în vigoare a legii noi. Legea care prevede mãsuri de siguranta sau mãsuri educative se aplica şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate pînã la data intrãrii în vigoare a legii noi.
ART. 13
Aplicarea legii penale mai favorabile
În cazul în care de la sãvîrşirea infracţiunii pînã la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabilã. Cînd legea anterioarã este mai favorabilã, pedepsele complimentare care au corespondent în legea penalã noua se aplica în conţinutul şi limitele prevãzute de aceasta, iar cele care nu mai sînt prevãzute în legea penalã noua nu se mai aplica.
ART. 14
Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
Cînd dupã rãmînerea definitiva a hotãrîrii de condamnare şi pînã la executarea completa a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai uşoarã, sancţiunea aplicatã, dacã depãşeşte maximul special prevãzut de legea noua pentru infracţiunea sãvîrşitã, se reduce la acest maxim. Dacã dupã rãmînerea definitiva a hotãrîrii de condamnare la moarte şi pînã la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi fapta pedeapsa închisorii, pedeapsa cu moartea se înlocuieşte cu maximul închisorii prevãzut pentru acea infracţiune. Dacã legea noua prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicatã se înlocuieşte cu amenda, fãrã a se putea depãşi maximul special prevãzut în legea noua. Tinindu-se seama de partea executatã din pedeapsa închisorii, se poate inlatura în totul sau în parte executarea amenzii. Pedepsele complimentare, mãsurile de siguranta, precum şi mãsurile educative neexecutate şi neprevãzute în legea noua, nu se mai executa, iar cele care au corespondent în legea noua se executa în conţinutul şi limitele prevãzute de aceasta lege. Cînd o dispoziţie din legea noua se referã la pedepse definitiv aplicate, se tine seama, în cazul pedepselor executate pînã la data intrãrii în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusã sau înlocuitã potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente.
ART. 15
Aplicarea facultativã a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
Cînd dupã rãmînerea definitiva a hotãrîrii de condamnare şi pînã la executarea completa a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai uşoarã, iar sancţiunea aplicatã este mai mica decît maximul special prevãzut de legea noua, tinindu-se seama de infracţiunea sãvîrşitã, de persoana condamnatului, de conduita acestuia dupã pronunţarea hotãrîrii sau în timpul executãrii pedepsei şi de timpul cît a executat din pedeapsa, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicatã nu poate fi coborita sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevãzut pentru infracţiunea sãvîrşitã. Dispoziţiile art. 14 alin. 5 se aplica şi în cazul condamnãrilor arãtate în prezentul articol, executate pînã la data intrãrii în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotãrîre reducindu-se cu o treime.
ART. 16
Aplicarea legii penale temporare
Legea penalã temporarã se aplica infracţiunii sãvîrşite în timpul cînd era în vigoare, chiar dacã fapta nu a fost urmãritã sau judecata în acel interval de timp.

TITLUL II
INFRACŢIUNEA

CAP. 1
DISPOZIŢII GENERALE

ART. 17
Trãsãturile esenţiale ale infracţiunii
Infracţiunea este fapta care prezintã pericol social, sãvîrşitã cu vinovãţie şi prevãzutã de legea penalã. Infracţiunea este singurul temei al rãspunderii penale.
ART. 18
Pericolul social al faptei
Fapta care prezintã pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arãtate în art. 1 şi pentru sancţionarea cãreia este necesarã aplicarea unei pedepse.
ART. 19
Vinovãţia
Vinovãţie exista cînd fapta care prezintã pericol social este sãvîrşitã cu intenţie sau din culpa.
1) Fapta este sãvîrşitã cu intenţie cînd infractorul:
a. prevede rezultatul faptei sale, urmãrind producerea lui prin sãvîrşirea acelei fapte;
b. prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-l urmãreşte, accepta posibilitatea producerii lui.
2) Fapta este sãvîrşitã din culpa cînd infractorul:
a. prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fãrã temei ca el nu se va produce;
b. nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea sa-l prevadã. Fapta constind într-o acţiune sãvîrşitã din culpa constituie infracţiune numai atunci cînd în lege se prevede în mod expres aceasta. Fapta constind într-o inacţiune constituie infracţiune fie ca este sãvîrşitã cu intenţie, fie din culpa, afarã de cazul cînd legea sancţioneazã numai sãvîrşirea ei cu intenţie.

CAP. 2
TENTATIVA

ART. 20
Conţinutul tentativei
Tentativa consta în punerea în executare a hotãrîrii de a savirsi infracţiunea, executare care a fost însã întreruptã sau nu şi-a produs efectul. Exista tentativa şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibila datoritã insuficienţei sau defectuozitãţii mijloacelor folosite, ori datoritã împrejurãrii ca în timpul cînd s-au savirsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde fãptuitorul credea ca se afla. Nu exista tentativa atunci cînd imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datoritã modului cum a fost conceputã executarea.
ART. 21
Pedepsirea tentativei
Tentativa se pedepseşte numai cînd legea prevede expres aceasta. Tentativa se sancţioneazã cu o pedeapsa cuprinsã între jumãtatea minimului şi jumãtatea maximului prevãzute de lege pentru infracţiunea consumatã, fãrã ca minimul sa fie mai mic decît minimul general al pedepsei. În cazul cînd pedeapsa prevãzutã de lege este moartea, se aplica pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
ART. 22
Desistarea şi împiedicarea rezultatului
Este aparat de pedeapsa fãptuitorul care s-a desistat ori o împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului. Dacã actele îndeplinite pînã în momentul desistãrii sau împiedicãrii producerii rezultatului constituie o alta infracţiune, se aplica pedeapsa pentru acea infracţiune.

CAP. 3
PARTICIPAŢIA

ART. 23
Participanţii
Participanţi sînt persoanele care contribuie la sãvîrşirea unei fapte prevãzute de legea penalã în calitate de autori, instigatori sau complici.
ART. 24
Autorul
Autor este persoana care sãvîrşeşte în mod nemijlocit fapta prevãzutã de legea penalã.
ART. 25
Instigatorul
Instigator este persoana care, cu intenţie, determina pe o alta persoana sa savirseasca o fapta prevãzutã de legea penalã.
ART. 26
Complicele
Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajuta în orice mod la sãvîrşirea unei fapte prevãzute de legea penalã. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul sãvîrşirii faptei, ca va tãinui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe fãptuitor, chiar dacã dupã sãvîrşirea faptei promisiunea nu este îndeplinitã.
ART. 27
Pedeapsa în caz de participaţie Instigatorul şi complicele la o fapta prevãzutã de legea penalã sãvîrşitã cu intenţie se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se tine seama de contribuţia fiecãruia la sãvîrşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 72.
ART. 28
Circumstanţele personale şi reale
Circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se rasfring asupra celorlalţi. Circumstanţele privitoare la fapta se rasfring asupra participanţilor, numai în mãsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevãzut.
ART. 29
Instigare neurmatã de executare
Actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum şi actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de cãtre acesta a producerii rezultatului, se sancţioneazã cu o pedeapsa între minimul special al pedepsei pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. În cazul cînd pedeapsa prevãzutã de lege este moartea, se aplica pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani. Actele arãtate în alineatul precedent nu se sancţioneazã, dacã pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mica, afarã de cazul cînd actele îndeplinite de autor pînã în momentul desistãrii constituie alta fapta prevãzutã de legea penalã.
ART. 30
Împiedicarea sãvîrşirii faptei
Participantul nu se pedepseşte dacã în cursul executãrii, dar înainte de descoperirea faptei, impiedica consumarea acesteia. Dacã actele sãvîrşite pînã în momentul împiedicãrii constituie o alta fapta prevãzutã de legea penalã, participantului i se aplica pedeapsa pentru aceasta fapta.
ART. 31
Participaţia improprie
Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la sãvîrşirea din culpa de cãtre o alta persoana, a unei fapte prevãzute de legea penalã, se sancţioneazã cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisã cu intenţie. Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la sãvîrşirea unei fapte prevãzute de legea penalã, de cãtre o persoana care comite acea fapta fãrã vinovãţie, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru acea infracţiune. Dispoziţiile art. 28-30 se aplica în mod corespunzãtor.

CAP. 4
PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI

ART. 32
Formele pluralitãţii
Pluralitatea de infracţiuni constituie, dupã caz, concurs de infracţiuni sau recidiva.
ART. 33
Concursul de infracţiuni
Concurs de infracţiuni exista:
a) cînd doua sau mai multe infracţiuni au fost sãvîrşite de aceeaşi persoana, înainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele. Exista concurs chiar dacã una dintre infracţiuni a fost comisã pentru sãvîrşirea sau ascunderea altei infracţiuni;
b) cînd o acţiune sau inacţiune, sãvîrşitã de aceeaşi persoana, datoritã împrejurãrilor în care a avut loc şi urmãrilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.
ART. 34
Pedeapsa principala în caz de concurs de infracţiuni
În caz de concurs de infracţiuni se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplica pedeapsa dupã cum urmeazã:
a) cînd s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporitã pînã la maximul ei special, iar cînd acest maxim nu este îndestulãtor, se poate adauga un spor pînã la 3 ani;
b) cînd s-au stabilit numai amenzi, se aplica amenda cea mai mare, care poate fi sporitã pînã la maximul ei special, iar dacã acest maxim nu este îndestulãtor, se poate adauga un spor pînã la o pãtrime din acel maxim;
c) cînd s-a stabilit o pedeapsa cu închisoare şi o pedeapsa cu amenda, se aplica pedeapsa închisorii, la care se poate adauga amenda, în totul sau în parte;
d) cînd s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amenda, se aplica pedeapsa închisorii potrivit dispoziţiei de la lit. a, la care se poate adauga amenda potrivit dispoziţiei de la lit. b. Sporul prevãzut la lit. a se poate mari pînã la 5 ani, dacã una dintre infracţiunile aflate în concurs este o infracţiune contra securitãţii statului, contra avutului obştesc, ori o infracţiune de omor, sau o infracţiune contra pãcii şi omenirii, ori o infracţiune prin care s-a produs o paguba importanta economiei naţionale. Prin aplicarea dispoziţiilor din alineatele precedente nu se poate depãşi totalul pedepselor stabilite de instanta pentru infracţiunile concurente.
ART. 35
Pedeapsa complimentarã şi mãsurile de siguranta în caz de concurs de infracţiuni
Dacã pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsa complimentarã, aceasta se aplica alãturi de pedeapsa închisorii. Dacã s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de natura diferita, sau chiar de aceeaşi natura dar cu conţinut diferit, acestea se aplica alãturi de pedeapsa închisorii. Dacã s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de aceeaşi natura şi cu acelaşi conţinut, se aplica cea mai grea dintre acestea. Dispoziţiile alineatului precedent se aplica şi în cazul pedepsei confiscãrii parţiale a averii. Mãsurile de siguranta de natura deosebita, luate în cazul infracţiunilor concurente, se cumuleazã.
ART. 36
Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente
Dacã infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurenta, se aplica dispoziţiile art. 34 şi 35. Dispoziţiile art. 34 şi 35 se aplica şi în cazul în care, dupã ce o hotãrîre de condamnare a rãmas definitiva, se constata ca cel condamnat suferise şi o alta condamnare definitiva pentru o infracţiune concurenta. Dacã infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicatã prin hotãrîrea anterioarã, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente. Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplica şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu moartea a fost comutatã sau înlocuitã cu pedeapsa închisorii.
ART. 37
Recidiva
Recidiva exista în urmãtoarele cazuri:
a) cînd dupã rãmînerea definitiva a unei hotãrîri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat sãvîrşeşte din nou o infracţiune înainte de începerea executãrii pedepsei, în timpul executãrii acesteia sau în stare de evadare;
b) cînd dupã executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, dupã graţierea totalã sau a restului de pedeapsa, ori dupã împlinirea termenului de prescripţie a executãrii unei asemenea pedepse, cel condamnat sãvîrşeşte din nou o infracţiune;
c) cînd dupã condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare pînã la 6 luni sau dupã executare, dupã graţierea totalã sau a restului de pedeapsa, ori dupã prescrierea executãrii a cel puţin trei asemenea pedepse, cel condamnat sãvîrşeşte din nou infracţiune. Pentru stabilirea stãrii de recidiva în cazurile prevãzute la lit. a şi b se poate tine seama şi de hotãrîrea de condamnare pronunţatã în strãinãtate, pentru o fapta prevãzutã şi de legea romana, dacã hotãrîrea de condamnare a fost recunoscuta potrivit dispoziţiilor legii.
ART. 38
Condamnãrile care nu atrag starea de recidiva
La stabilirea stãrii de recidiva nu se tine seama de hotãrîrile de condamnare privitoare la:
a) infracţiunile sãvîrşite în timpul minoritãţii;
b) infracţiunile amnistiate;
c) faptele care nu mai sînt prevãzute ca infracţiuni de legea penalã. De asemenea, nu se tine seama de condamnãrile pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privinta cãrora s-a împlinit termenul de reabilitare.
ART. 39
Pedeapsa în caz de recidiva
În cazul recidivei prevãzute în art. 37 lit. a, pedeapsa stabilitã pentru infracţiunea sãvîrşitã ulterior şi pedeapsa aplicatã pentru infracţiunea anterioarã se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi 35. Sporul prevãzut în art. 34 lit. a se poate mari pînã la 5 ani. Dacã pedeapsa anterioarã a fost executatã în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rãmas de executat şi pedeapsa aplicatã pentru infracţiunea sãvîrşitã ulterior. În cazul sãvîrşirii unei infracţiuni dupã evadare, prin pedeapsa anterioarã se înţelege pedeapsa care se executa, cumulatã cu pedeapsa aplicatã pentru evadare. În cazul recidivei prevãzute în art. 37 lit. b, se poate aplica o pedeapsa pînã la maximul special. Dacã maximul special este neîndestulãtor, în cazul închisorii se poate adauga un spor pînã la 5 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica o pedeapsa pînã la maximul general al amenzii, sau închisoarea de la 15 zile la 3 luni. În cazul recidivei prevãzute în art. 37 lit. c se aplica în mod corespunzãtor dispoziţiile din alineatele precedente. Dacã dupã rãmînerea definitiva a hotãrîrii de condamnare şi mai înainte ca pedeapsa sa fi fost executatã sau consideratã ca executatã, se descoperã ca cel condamnat se afla în stare de recidiva, instanta aplica dispoziţiile din alin. 1 în cazul recidivei prevãzute în art. 37 lit. a şi dispoziţiile din alin. 4 în cazul recidivei prevãzute în art. 37 lit. b. Dispoziţiile alineatului precedent se aplica şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu moartea a fost comutatã sau înlocuitã cu pedeapsa închisorii. Sporurile prevãzute în prezentul articol se pot mari pînã la 7 ani, dacã infracţiunea sãvîrşitã ulterior este infracţiune contra securitãţii statului, contra avutului obştesc, ori o infracţiune de omor, sau o infracţiune contra pãcii şi omenirii, ori o infracţiune prin care s-a produs o paguba importanta economiei naţionale.
ART. 40
Pedeapsa în unele cazuri cînd nu exista recidiva
Cînd dupã condamnarea definitiva cel condamnat sãvîrşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executãrii pedepsei, în timpul executãrii acesteia sau în stare de evadare, şi nu sînt întrunite condiţiile prevãzute de lege pentru starea de recidiva, pedeapsa se aplica potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.
ART. 41
Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe
În cazul infracţiunii continuate şi al infracţiunii complexe nu exista pluralitate de infracţiuni. Infracţiunea este continuatã cînd o persoana sãvîrşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintã, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Infracţiunea este complexa cînd în conţinutul sau intra, ca element sau ca circumstanţã agravatã, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însãşi o fapta prevãzutã de legea penalã.
ART. 42
Pedeapsa pentru infracţiunea continuatã
Infracţiunea continuatã se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvîrşitã, la care se poate adauga un spor potrivit dispoziţiilor art. 34.
ART. 43
Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuatã sau complexa
Dacã infractorul condamnat definitiv pentru o infracţiune continuatã sau complexa este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intra în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, tinindu-se seama de infracţiunea sãvîrşitã în întregul ei, se stabileşte o pedeapsa corespunzãtoare, care nu poate fi mai uşoarã decît cea pronunţatã anterior.

CAP. 5
CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

ART. 44
Legitima apãrare
Nu constituie infracţiune fapta prevãzutã de legea penalã, sãvîrşitã în stare de legitima apãrare. Este în stare de legitima apãrare acela care sãvîrşeşte fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc. Este de asemenea în legitima apãrare şi acela care din cauza tulburãrii sau temerii a depãşit limitele unei apãrãri proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurãrile în care s-a produs atacul.
ART. 45
Starea de necesitate
Nu constituie infracţiune fapta prevãzutã de legea penalã, sãvîrşitã în stare de necesitate. Este în stare de necesitate acela care sãvîrşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlãturat altfel, viata, integritatea corporalã sau sãnãtatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obştesc. Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul cînd a savirsit fapta şi-a dat seama ca pricinuieşte urmãri vadit mai grave decît cele care s-ar fi putut produce dacã pericolul nu era înlãturat.
ART. 46
Constringerea fizica şi constringerea morala
Nu constituie infracţiunea fapta prevãzutã de legea penalã, sãvîrşitã din cauza unei constringeri fizice cãreia fãptuitorul nu i-a putut rezista. De asemenea, nu constituie infracţiune fapta prevãzutã de legea penalã, sãvîrşitã din cauza unei constringeri morale, exercitatã prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana fãptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlãturat în alt mod.
ART. 47
Cazul fortuit
Nu constituie infracţiune fapta prevãzutã de legea penalã, al carei rezultat este consecinta unei împrejurãri care nu putea fi prevãzutã.
ART. 48
Iresponsabilitatea
Nu constituie infracţiune fapta prevãzutã de legea penalã, dacã fãptuitorul, în momentul sãvîrşirii faptei, fie din cauza alienaţiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale, ori nu putea fi stapin pe ele.
ART. 49
Beţia
Nu constituie infracţiune fapta prevãzutã de legea penalã, dacã fãptuitorul, în momentul sãvîrşirii faptei, se gãsea, datoritã unor împrejurãri independente de vointa sa, în stare de beţie completa produsã de alcool sau de alte substanţe. Starea de beţie voluntara completa produsã de alcool sau de alte substanţe nu inlatura caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, dupã caz, o circumstanţã atenuantã sau agravantã.
ART. 50
Minoritatea fãptuitorului
Nu constituie infracţiune fapta prevãzutã de legea penalã, sãvîrşitã de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a rãspunde penal.
ART. 51
Eroarea de fapt
Nu constituie infracţiune fapta prevãzutã de legea penalã, cînd fãptuitorul, în momentul sãvîrşirii acesteia, nu cunoştea existenta unei stãri, situaţii sau împrejurãri de care depinde caracterul penal al faptei. Nu constituie o circumstanţã agravantã împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul sãvîrşirii infracţiunii. Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplica şi faptelor sãvîrşite din culpa pe care legea penalã le pedepseşte, numai dacã necunoaşterea stãrii, situaţiei sau împrejurãrii respective nu este ea însãşi rezultatul culpei. Necunoaşterea sau cunoaşterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul penal al faptei.

TITLUL III
PEDEPSELE

CAP. 1
DISPOZIŢII GENERALE

ART. 52
Pedeapsa şi scopul ei
Pedeapsa este o mãsura de constringere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea sãvîrşirii de noi infracţiuni. Prin executarea pedepsei se urmãreşte formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept şi fata de regulile de convieţuire socialã. Executarea pedepsei nu trebuie sa cauzeze suferinţe fizice şi nici sa înjoseascã persoana condamnatului.

CAP. 2
CATEGORIILE ŞI LIMITELE GENERALE ALE PEDEPSELOR

ART. 53
Felurile pedepselor
Pedepsele sînt principale, complimentare şi accesorii.
1) Pedepsele principale sînt:
a. închisoarea de la 15 zile la 25 de ani;
b. amenda de la 500 la 5.000 lei.
2) Pedepsele complimentare sînt:
a. interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani;
b. degradarea militarã;
c. confiscarea averii, parţialã sau totalã.
3) Pedeapsa accesorie este interzicerea unor drepturi anume prevãzute de lege.
ART. 54
Pedeapsa cu moartea
Ca mãsura exceptionala pentru infracţiunile cele mai grave se aplica, în cazurile şi condiţiile prevãzute de lege, pedeapsa cu moartea. Pedeapsa cu moartea nu se aplica infractorului care nu implinise virsta de 18 ani de la data sãvârşirii infracţiunii. De asemenea, pedeapsa cu moartea nu se aplica femeii gravide sau care are copil în virsta pînã la 3 ani la dat sãvîrşirii infracţiunii ori pronunţãrii hotãrîrii; în aceste cazuri se aplica pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani. Cînd legea prevede ca pedeapsa cu moartea nu poate fi aplicatã, se pronunţa pe lîngã pedeapsa principala a închisorii şi pedeapsa confiscãrii averii, dacã este prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvîrşitã, precum şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maxima.
ART. 55
Înlocuirea pedepsei cu moartea
Pedeapsa cu moartea nu poate fi executatã dacã condamnata este gravida sau are copil în virsta pînã la 3 ani; în aceste cazuri pedeapsa cu moartea se înlocuieşte cu închisoarea pe timp de 25 de ani. Pedeapsa cu moartea se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani, dacã nu a fost executatã în termen de 2 ani în cazul cînd condamnatul a fost prezent la judecata, iar pentru cel care nu a fost prezent la judecata sau care s-a sustras de la executare, în termen de 2 ani de la data cînd s-a predat sau a fost prins, ori de 7 ani de la data cînd hotãrîrea de condamnare a rãmas definitiva. Cînd pedeapsa cu moartea definitiv pronunţatã se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii, se menţine pedeapsa confiscãrii averii. Instanta aplica în mod obligator pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maxima.

CAP. 3
PEDEPSELE PRINCIPALE

Secţiunea 1
Închisoarea

ART. 56
Regimul general al executãrii pedepsei
Regimul executãrii pedepsei închisorii se întemeiazã pe obligaţia condamnaţilor de a presta o munca utila, dacã sînt apţi pentru aceasta, pe acţiunea educativã ce trebuie desfasurata fata de condamnaţi, pe respectarea de cãtre aceştia a disciplinei muncii şi a ordinii interioare a locurilor de deţinere, precum şi pe stimularea şi recompensarea celor stãruitori în munca, disciplinaţi şi care dau dovezi temeinice de îndreptare. Toate aceste mijloace trebuie folosite în asa fel încît sa conducã la reeducarea celor condamnaţi. Dupã împlinirea virstei de 60 de ani pentru bãrbaţi şi de 55 de ani pentru femei, condamnaţii nu au obligaţia de a muncii în timpul executãrii pedepsei; ei pot fi admişi la munca dacã cer aceasta.
ART. 57
Regimul de deţinere
Executarea pedepsei închisorii se face, potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, în locuri de deţinere anume destinate. Femeile condamnate la pedeapsa închisorii executa aceasta pedeapsa separat de condamnaţii bãrbaţi. Minorii condamnaţi la pedeapsa închisorii executa pedeapsa separat de condamnaţii majori sau în locuri de deţinere speciale, asigurindu-li-se posibilitatea de a continua învãţãmîntul general obligatoriu şi de a dobîndi o pregãtire profesionalã potrivit cu aptitudinile lor.
ART. 58
Regimul de munca
Munca prestatã de condamnat este remuneratã, cu excepţia muncilor cu caracter gospodãresc necesare locului de deţinere. Prin legea privind executarea pedepselor se stabilesc cazurile în care şi aceste din urma munci sînt remunerate. Normele, timpul de munca şi remuneraţia muncii condamnaţilor sînt cele stabilite prin lege. Din remuneraţia muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealaltã parte revine administraţiei locului de deţinere. Aceste pãrţi, precum şi modul de folosire a lor se stabilesc prin legea privind executarea pedepselor.
ART. 59
Liberarea condiţionatã
Dupã ce a executat cel puţin jumãtate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depãşeşte 10 ani, sau cel puţin doua treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stãruitor în munca, disciplinat şi da dovezi temeinice de îndreptare, tinindu-se seama de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei. În calculul fracţiunilor de pedeapsa prevãzute în alin. 1 se tine seama de partea din durata pedepsei care poate fi consideratã, potrivit legii, ca executatã pe baza muncii prestate. În acest caz însã, liberarea condiţionatã nu poate fi acordatã înainte de executarea efectivã a cel puţin o treime din durata pedepsei cînd aceasta nu depãşeşte 10 ani şi a cel puţin jumãtate cînd pedeapsa este mai mare de 10 ani. Cînd condamnatul executa mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsa arãtate la alin. 1 se socotesc în raport de totalul pedepselor.
În aplicarea dispoziţiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o executa condamnatul.
ART. 60
Liberarea condiţionatã în cazuri speciale
În cazul condamnãrilor pentru infracţiuni contra securitãţii statului, contra avutului obştesc, ori pentru infracţiunea de omor, sau pentru infracţiuni contra pãcii şi omenirii, ori pentru infracţiuni prin care s-a produs o paguba importanta economiei naţionale, liberarea condiţionatã prevãzutã în art. 59 alin. 1 poate fi acordatã numai dupã ce condamnatul a executat cel puţin doua treimi din durata pedepsei în cazul cînd aceasta nu depãşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pãtrimi în cazul pedepsei închisorii mai mari de 10 ani. În cazul condamnãrilor prevãzute în alin. 1, dacã condamnatul beneficiazã de reducerea fracţiunilor de pedeapsa potrivit art. 59 alin. 2, liberarea condiţionatã nu poate fi acordatã înainte de executarea efectivã a cel puţin jumãtate din durata pedepsei cînd aceasta nu depãşeşte 10 ani, sau de doua treimi cînd pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Condamnatul care din cauza sãnãtãţii sau din alte cauze nu a fost niciodatã folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat dupã executarea fracţiunilor de pedeapsa arãtate în art. 59 sau, dupã caz, în alin. 1 şi 2 din prezentul articol, dacã da dovezi temeinice de disciplina şi de îndreptare. Cei condamnaţi în timpul minoritãţii cînd ajung la virsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de virsta de 60 de ani pentru bãrbaţi şi de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, dupã executarea unei pãtrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depãşeşte 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacã îndeplinesc celelalte condiţii prevãzute în art. 59 alin. 1. La calculul fracţiunii de o pãtrime sau o treime se tine seama de partea din durata pedepsei consideratã, potrivit legii, ca executatã pe baza muncii prestate. Dispoziţiile art. 59 alin. 3 şi 4 se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 61
Efectele liberãrii condiţionate
Pedeapsa se considera executatã dacã în intervalul de timp de la liberare şi pînã la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a savirsit din nou o infracţiune. Dacã în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanta, ţinînd seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberãrii condiţionate, fie revocarea. În acest din urma caz, pedeapsa stabilitã pentru infracţiunea sãvîrşitã ulterior şi restul de pedeapsa ce a mai rãmas de executat din pedeapsa anterioarã se contopesc, putindu-se aplica un spor pînã la 5 ani. Revocarea este obligatorie în cazul cînd fapta sãvîrşitã este o infracţiune contra securitãţii statului, contra avutului obştesc, ori o infracţiune de omor, sau o infracţiune contra pãcii şi omenirii, ori o infracţiune prin care s-a produs o paguba importanta economiei naţionale.
ART. 62
Executarea pedepsei într-o închisoare militarã
Executarea pedepsei închisorii care nu depãşeşte 2 ani, de cãtre militarii în termen, se face într-o unitate militarã disciplinarã în cazurile prevãzute de lege, precum şi în cazurile cînd instanta judecãtoreascã, ţinînd seama de împrejurãrile cauzei şi de persoana condamnatului, dispune aceasta. Dacã militarul condamnat a executat jumãtate din durata pedepsei şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai rãmas de executat se reduce cu o treime, iar dacã s-a evidenţiat în mod deosebit, reducerea poate depãşi o treime, putind cuprinde tot restul pedepsei. Dacã în timpul executãrii pedepsei militarul condamnat devine inapt serviciului, este liberat condiţionat. Dacã în timpul executãrii pedepsei militarul condamnat sãvîrşeşte din nou infracţiune, instanta care pronunţa condamnarea pentru aceasta infracţiune face, dupã caz, aplicarea art. 39 alin. 1 şi 2 sau a art. 40. Pedeapsa astfel stabilitã se executa într-un loc de deţinere.
Dupã executarea pedepsei potrivit alin. 1-3 sau dupã graţierea totalã ori dupã graţierea restului de pedeapsa, cel condamnat este reabilitat de drept. Dispoziţiile alineatelor precedente sînt aplicabile şi celor care au devenit militari în termen dupã rãmînerea definitiva a hotãrîrii de condamnare.

Secţiunea 2
Amenda

ART. 63
Stabilirea amenzii
Pedeapsa amenzii consta în suma de bani pe care infractorul este condamnat sa o plãteascã. Ori de cîte ori legea prevede ca o infracţiune se pedepseşte cu amenda, fãrã a-i arata limitele, minimul special al acesteia este de 1.000 lei, iar maximul special de 4.000 lei. În caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor, amenda nu poate sa depãşeascã limitele generale arãtate în art. 53 pct. 1 lit.b. Amenda se stabileşte tinindu-se seama de dispoziţiile art. 72, fãrã a-l pune însã pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea, creşterea, învãţãtura şi pregãtirea profesionalã a persoanelor fata de care are aceste obligaţii legale.

CAP. 4
PEDEPSELE COMPLIMENTARE ŞI PEDEPSELE ACCESORII

Secţiunea 1
Pedepsele complimentare

ART. 64
Interzicerea unor drepturi
Pedeapsa complimentarã a interzicerii unor drepturi consta în interzicerea unuia sau unora din urmãtoarele drepturi:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în organele puterii de stat şi în funcţii elective de stat sau obşteşti;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicind exerciţiul autoritãţii de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru sãvîrşirea infracţiunii;
d) drepturile pãrinteşti;
e) dreptul de a fi tutore sau curator. Interzicerea drepturilor prevãzute la lit. b nu se poate pronunţa decît pe lîngã interzicerea drepturilor prevãzute la lit. a, afarã de cazul cînd legea dispune altfel.
ART. 65
Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi
Pedeapsa complimentarã a interzicerii unor drepturi poate fi aplicatã, dacã pedeapsa principala stabilitã este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanta constata ca, fata de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurãrile cauzei şi persoana infractorului, aceasta pedeapsa este necesarã. Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie cînd legea prevede aceasta pedeapsa. Condiţia arãtatã în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie sa fie îndeplinitã şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevãzute în acel alineat este obligatorie.
ART. 66
Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi
Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe dupã executarea pedepsei închisorii, dupã graţierea totalã sau a restului de pedeapsa, ori dupã prescripţia executãrii pedepsei.
ART. 67
Degradarea militarã
Pedeapsa complimentarã a degradãrii militare consta în pierderea gradului şi dreptului de a purta uniforma. Degradarea militarã se aplica în mod obligatoriu condamnaţilor militari şi rezervişti, dacã pedeapsa principala stabilitã este închisoarea mai mare de 10 ani. Degradarea militarã poate fi aplicatã condamnaţilor militari şi rezervişti pentru infracţiuni sãvîrşite cu intenţie, dacã pedeapsa principala stabilitã este de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.
ART. 68
Confiscarea parţialã şi confiscarea totalã a averii
Pedeapsa complimentarã a confiscãrii parţiale a averii consta în trecerea în proprietatea statului a unuia sau mai multor bunuri ale condamnatului, anume determinate prin hotãrîrea de condamnare. Confiscarea parţialã a averii se aplica în mod facultativ şi numai în cazul infracţiunilor pentru care este prevãzutã în partea specialã. Pedeapsa confiscãrii totale a averii este obligatorie şi se aplica în cazurile anume prevãzute de lege. Prin bunurile condamnatului se înţeleg atît bunurile care se gãseau în patrimoniul acestuia la data sãvîrşirii infracţiunii, cît şi bunurile intrate în patrimoniul sau pînã la data rãmînerii definitive a hotãrîrii de condamnare. Pedeapsa confiscãrii se aplica chiar dacã la data pronunţãrii hotãrîrii nu sînt cunoscute bunurile care aparţin condamnatului şi care ar putea fi confiscate; în acest caz, dacã se aplica confiscarea parţialã a averii, întinderea acesteia se determina prin fixarea unei cote-pãrţi.
ART. 69
Efectele confiscãrii averii
Bunurile confiscate trec în patrimoniul statului din momentul rãmînerii definitive a hotãrîrii de condamnare, fãrã a se aduce atingere sarcinilor reale ce le greveazã, cît şi altor drepturi de orice natura izvorite din obligaţiile celui condamnat, nãscute înainte de începerea urmãririi penale sau chiar dupã începerea urmãririi penale dacã acestea decurg din fapte ilicite, ori sînt urmarea unor acte încuviinţate de organele de urmãrire penalã sau de instanţele de judecata. Drepturile reale şi obligaţiile prevãzute în alineatul precedent se lichideazã în condiţiile stabilite de lege.
ART. 70
Bunurile exceptate de la confiscare
Nu sînt supuse confiscãrii bunurile necesare uzului casnic sau folosinţei personale a condamnatului şi familiei sale, bunurile care servesc la exercitarea profesiei condamnatului ori a membrilor familiei sale, precum şi bunurile care sînt de stricta trebuinta pentru asigurarea traiului acestuia sau al familiei sale. Determinarea acestor bunuri se face prin lege.

Secţiunea 2
Pedepsele accesorii

ART. 71
Conţinutul şi executarea pedepsei accesorii
Pedeapsa accesorie consta în interzicerea tuturor drepturilor prevãzute în art. 64. Condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor arãtate în alineatul precedent din momentul în care hotãrîrea de condamnare a rãmas definitiva şi pînã la terminarea executãrii pedepsei, pînã la graţierea totalã sau a restului de pedeapsa, ori pînã la împlinirea termenului de prescripţie a executãrii pedepsei.

CAP. 5
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Secţiunea 1
Dispoziţii generale

ART. 72
Criteriile generale de individualizare
La stabilirea şi aplicarea pedepselor se tine seama de dispoziţiile partii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate în partea specialã, de gradul de pericol social al faptei sãvîrşite, de persoana infractorului şi de împrejurãrile care atenueazã sau agraveazã rãspunderea penalã. Cînd pentru infracţiunea sãvîrşitã legea prevede pedepse alternative, se tine seama de dispoziţiile alineatului precedent atît pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cît şi pentru proporţionalizarea acesteia.

Secţiunea 2
Circumstanţele atenuante şi agravante

ART. 73
Circumstanţe atenuante
Urmãtoarele împrejurãri constituie circumstanţe atenuante:
a) depãşirea limitelor legitimei apãrãri sau ale stãrii de necesitate;
b) sãvîrşirea infracţiunii sub stapinirea unei puternice tulburãri sau emoţii, determinata de o provocare din partea persoanei vãtãmate, produsã prin violenta, printr-o atingere grava a demnitãţii persoanei sau prin alta acţiune ilicitã grava.
ART. 74
Împrejurãri care pot constitui circumstanţe atenuante
Urmãtoarele împrejurãri pot fi considerate circumstanţe atenuante:
a) conduita buna a infractorului înainte de sãvîrşirea infracţiunii;
b) staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuitã;
c) atitudinea infractorului dupã sãvîrşirea infracţiunii, rezultind din prezentarea sa în fata autoritãţii, comportarea sincerã în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestãrii participanţilor. Împrejurãrile enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.
ART. 75
Circumstanţe agravante
Urmãtoarele împrejurãri constituie circumstanţe agravante:
a) sãvîrşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreunã;
b) sãvîrşirea infracţiunii prin acte de cruzime sau prin metode ori mijloace care prezintã pericol public;
c) sãvîrşirea infracţiunii de cãtre un infractor major, dacã aceasta a fost comisã împreunã cu un minor;
d) sãvîrşirea infracţiunii din motive josnice;
e) sãvîrşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocatã în vederea comiterii faptei;
f) sãvîrşirea infracţiunii de cãtre o persoana care a profitat de situaţia prilejuitã de o calamitate. Instanta poate retine ca circumstanţe agravante şi alte împrejurãri care imprima faptei un caracter grav.
ART. 76
Efectele circumstanţelor atenuante
În cazul în care exista circumstanţe atenuante, pedeapsa principala se reduce sau se schimba dupã cum urmeazã:
a) cînd minorul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboarã sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani;
b) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboarã sub minimul special, dar nu mai jos de un an;
c) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboarã sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni;
d) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboarã sub acest minim, pînã la minimul general;
e) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboarã sub acest minim, pînã la minimul general, sau se poate aplica amenda care nu poate fi mai mica de 1.000 lei, iar cînd minimul special este sub 3 luni se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 700 lei;
f) cînd pedeapsa prevãzutã de lege este amenda, aceasta se coboarã sub minimul ei special, putind fi redusã pînã la minimul general. În cazul infracţiunilor contra securitãţii statului, contra avutului obştesc, ori al infracţiunii de omor, sau al infracţiunilor contra pãcii şi omenirii, ori al infracţiunilor prin care s-a produs o paguba importanta economiei naţionale, dacã se constata ca exista circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusã cel mult pînã la o treime din minimul special. Cînd exista circumstanţe atenuante, pedeapsa complimentarã privativã de drepturi prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvîrşitã poate fi înlãturatã, iar în locul pedepsei complimentare a confiscãrii totale a averii se aplica confiscarea parţialã.
ART. 77
Circumstanţe atenuante în cazul pedepsei detenţiunii pe viata
Cînd pentru infracţiunea sãvîrşitã legea prevede pedeapsa cu moartea, dacã exista circumstanţe atenuante se aplica pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani.
ART. 78
Efectele circumstanţelor agravante
În cazul în care exista circumstanţe agravante se poate aplica o pedeapsa pînã la maximul special. Dacã maximul special este neîndestulãtor, în cazul închisorii se poate adauga un spor pînã la 3 ani, care nu poate depãşi o treime, din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica o pedeapsa pînã la maximul general al amenzii sau închisoarea de la 15 zile la 3 luni. Sporul prevãzut în alineatul precedent este pînã la 5 ani în cazul infracţiunilor contra securitãţii statului, contra avutului obştesc, ori al infracţiunii de omor, sau în cazul infracţiunilor contra pãcii şi omenirii, ori în cazul infracţiunilor prin care s-a adus o paguba importanta economiei naţionale.
ART. 79
Indicarea circumstanţelor
Orice împrejurare reţinutã ca circumstanţã atenuantã sau ca circumstanţã agravantã trebuie arãtatã în hotãrîre.
ART. 80
Concursul între cauzele de agravare şi cauzele de atenuare
În caz de concurs între cauzele de agravare şi cauzele de atenuare, pedeapsa se stabileşte tinindu-se seama de circumstanţele agravante, de circumstanţele atenuante şi de starea de recidiva. În caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante, coborirea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie. În cazul aplicãrii concomitente a dispoziţiilor cu privire la circumstanţe agravante, recidiva şi la concurs de infracţiuni, pedeapsa nu poate depãşi 20 de ani, dacã maximul special pentru fiecare infracţiune este de 10 ani sau mai mic, şi 25 de ani dacã maximul special pentru cel puţin una dintre infracţiuni este mai mare de 10 ani.

Secţiunea 3
Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei

ART. 81
Condiţiile de aplicare a suspendãrii condiţionate
Instanta poate dispune suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei pe o anumitã durata, dacã sînt întrunite urmãtoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicatã este închisoarea de cel mult 2 ani sau amenda, iar pentru infracţiunile contra avutului obştesc pedeapsa aplicatã este de cel mult un an;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, afarã de cazul cînd condamnarea intra în vreunul dintre cazurile prevãzute în art. 38;
c) se apreciazã ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fãrã executarea acesteia. Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei poate fi acordatã şi în caz de concurs de infracţiuni, dacã pedeapsa aplicatã este închisoarea de cel mult un an şi sînt întrunite condiţiile prevãzute în alin. 1 lit. b şi c. Dacã una dintre faptele aflate în concurs este o infracţiune contra avutului obştesc, suspendarea poate fi acordatã dacã pedeapsa aplicatã este închisoarea de cel mult 6 luni şi sînt întrunite condiţiile prevãzute în alin. 1 lit. b şi c. În cazul condamnãrii pentru o infracţiune prin care s-a produs o paguba avutului obştesc instanta poate dispune suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei numai dacã paguba a fost integral reparatã pînã la pronunţarea hotãrîrii.
Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei nu atrage suspendarea executãrii mãsurilor de siguranta şi a obligaţiilor civile prevãzute în hotãrîrea de condamnare. Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei trebuie motivatã.
ART. 82
Termenul de încercare
Durata suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp de 2 ani. În cazul cînd pedeapsa a carei executare a fost suspendatã este amenda, termenul de încercare este de un an. Termenul de încercare se socoteşte de la data cînd hotãrîrea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei a rãmas definitiva.
ART. 83
Revocarea în cazul sãvîrşirii unei infracţiuni
Dacã în cursul termenului de încercare cel condamnat a savirsit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitiva chiar dupã expirarea acestui termen, instanta revoca suspendarea condiţionatã, dispunind executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicatã pentru noua infracţiune. Revocarea suspendãrii pedepsei nu are loc însã, dacã infracţiunea sãvîrşitã ulterior a fost descoperitã dupã expirarea termenului de încercare. Dacã infracţiunea ulterioara este sãvîrşitã din culpa, se poate aplica suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei chiar dacã infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendãri. La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea sãvîrşitã dupã rãmînerea definitiva a hotãrîrii de suspendare nu se mai aplica sporul prevãzut de lege pentru recidiva.
ART. 84
Revocarea în cazul neexecutãrii obligaţiilor civile
Dacã pînã la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotãrîrea de condamnare, instanta poate dispune revocarea suspendãrii executãrii pedepsei, afarã de cazul cînd cel condamnat dovedeşte ca nu a avut putinta de a îndeplini acele obligaţii.
ART. 85
Anularea suspendãrii pentru infracţiuni sãvîrşite anterior
Dacã se descoperã ca cel condamnat mai savirsise o infracţiune înainte de pronunţarea hotãrîrii prin care s-a dispus suspendarea sau pînã la rãmînerea definitiva a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar dupã expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei se anuleazã, aplicindu-se, dupã caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidiva. Anularea suspendãrii executãrii pedepsei nu are loc, dacã infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperitã dupã expirarea termenului de încercare. În cazurile prevãzute în alin. 1, dacã pedeapsa rezultatã în urma contopirii nu depãşeşte un an, instanta aplica dispoziţiile art. 81 alin. 2. În cazul cînd se dispune suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, termenul de încercare se calculeazã de la data rãmînerii definitive a hotãrîrii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei.
ART. 86
Reabilitarea în cazul suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei
Dacã condamnatul nu a savirsit din nou o infracţiune înãuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei în baza art. 83 şi 84, el este reabilitat de drept.

Secţiunea 4
Calculul pedepselor

ART. 87
Durata executãrii
Durata executãrii pedepsei închisorii se socoteşte din ziua în care condamnatul începe sa execute hotãrîrea definitiva de condamnare. Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care înceteazã se socotesc în durata executãrii. Timpul în care condamnatul, în cursul executãrii pedepsei, se afla bolnav în spital, intra în durata executãrii, afarã de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar aceasta împrejurare se constata în cursul executãrii pedepsei.
ART. 88
Computarea reţinerii şi a arestãrii preventive
Timpul reţinerii şi al arestãrii preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scãderea se face şi atunci cînd condamnatul a fost urmãrit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacã a fost scos de sub urmãrire, s-a încetat urmãrirea penalã sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivã. Scãderea reţinerii şi arestãrii preventive se face şi în caz de condamnare la amenda, prin înlãturarea în totul sau în parte a executãrii amenzii.
ART. 89
Computarea privaţiunii de libertate executatã în afarã tarii
În cazul infracţiunilor sãvîrşite în condiţiile art. 4, 5 sau 6, partea din pedeapsa precum şi reţinerea şi arestarea preventivã executate în afarã teritoriului tarii se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune de instanţele romane.

TITLUL IV
ÎNLOCUIREA RĂSPUNDERII PENALE

ART. 90
Formele de înlocuire
Rãspunderea penalã poate fi înlocuitã cu rãspunderea care atrage fie aplicarea unei forme de influentare obsteasca, fie o sancţiune cu caracter administrativ ce se aplica de instanta de judecata.
ART. 91
Formele de influentare obsteasca
În caz de înlocuire a rãspunderii penale, formele de influentare obsteasca se realizeazã prin:
a) rezolvarea directa a unor anumite cauze de cãtre organul de influentare obsteasca din organizaţiile prevãzute în art. 145;
b) trimiterea cauzei la o organizaţie din cele prevãzute în art. 145, în vederea luãrii unei mãsuri de influentare obsteasca;
c) încredinţarea fãptuitorului pe garanţie unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145. Organizaţia cãreia i se trimite cauza, organul competent sa ia mãsuri de influentare obsteasca, mãsurile de influentare obsteasca, precum şi persoanele exceptate de la competenta acestui organ, sînt stabilite prin lege.
ART. 92
Sancţiunile cu caracter administrativ
Sancţiunile cu caracter administrativ pe care le aplica instanta de judecata în caz de înlocuire a rãspunderii penale sînt:
a) mustrarea;
b) mustrarea cu avertisment;
c) amenda de la 100 la 1.000 lei.
ART. 93
Rezolvarea directa a cauzei de cãtre organul de influentare obsteasca
Înlocuirea rãspunderii penale prin rezolvarea directa a cauzei de cãtre organul de influentare obsteasca se face în cazul infracţiunilor sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni, pentru care acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate şi procedura de impaciuire este obligatorie, dacã nu s-a ajuns la împãcarea pãrţilor şi persoana vãtãmatã cere sa se ia fata de fãptuitor mãsuri de influentare obsteasca de cãtre acest organ.
ART. 94
Înlocuirea rãspunderii penale de cãtre instanta de judecata
Cînd cauza nu a fost rezolvatã de organul de influentare obsteasca şi persoana vãtãmatã a sesizat instanta de judecata, aceasta, dacã constata din atitudinea fãptuitorului dupã sãvîrşirea infracţiunii ca regreta fapta şi ca a depus staruinta pentru a repara paguba pricinuitã prin infracţiune, poate înlocui rãspunderea penalã, aplicind una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevãzute în art. 92.
ART. 95
Trimiterea cauzei la o organizaţie
Trimiterea cauzei la o organizaţie din cele prevãzute în art. 145 poate fi dispusã de cãtre procuror în faza de urmãrire penalã sau de cãtre instanta de judecata, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni şi pentru care procedura de impaciuire nu este obligatorie, dacã din atitudinea fãptuitorului dupã sãvîrşirea infracţiunii rezulta ca regreta fapta şi ca a depus staruinta pentru a repara paguba pricinuitã prin infracţiune. În cazul prevãzut în alineatul precedent, organizaţia trimite cauza organului de influentare obsteasca, care va lua fata de fãptuitor o mãsura de influentare, de natura sa contribuie la educarea acestuia. Dacã fãptuitorul este o persoana exceptatã de la competenta organului de influentare obsteasca potrivit prevederilor art. 91 alin. 2, instanta dispunind înlocuirea rãspunderii penale, va aplica ea însãşi sancţiunile potrivit dispoziţiilor art. 94.
ART. 96
Încredinţarea fãptuitorului pe garanţie
Încredinţarea fãptuitorului pe garanţie se poate dispune pe timp de un an, de cãtre procuror sau de cãtre instanta de judecata, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni, dacã sînt îndeplinite urmãtoarele condiţii:
a) fapta, în conţinutul ei concret şi în împrejurãrile în care a fost sãvîrşitã, prezintã un grad de pericol social redus şi nu a produs urmãri grave;
b) din comportarea trecutã şi prezenta a fãptuitorului rezulta suficiente temeiuri ca acesta poate fi îndreptat fãrã a i se aplica o pedeapsa. Încredinţarea pe garanţie poate fi dispusã numai la cererea organizaţiei din care face parte fãptuitorul, dacã fapta a fost sãvîrşitã la locul de munca sau în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. În celelalte cazuri, încredinţarea pe garanţie se poate dispune de asemenea la cererea organizaţiei, dacã se stabileşte ca aceasta este în mãsura de a supraveghea conduita fãptuitorului.
Cererea pentru încredinţare de garanţie se face numai pe baza hotãrîrii luate de adunarea generalã a angajaţilor sau a membrilor organizaţiei. Adunarea generalã, hotarind ca este cazul sa fie cerutã încredinţarea pe garanţie, dispune asupra mãsurilor ce urmeazã a fi luate în vederea îndreptãrii fãptuitorului şi desemneazã colectivul care se va îngriji de aducerea la îndeplinire a mãsurilor luate. Dacã fãptuitorul cere, procesul penal continua.
Fãptuitorul încredinţat pe garanţie trebuie sa aibã o buna conduita, sa dea dovada de sirguinta la locul de munca şi sa respecte mãsurile pe care organizaţia le-a luat în vederea îndreptãrii sale.
ART. 97
Revocarea încredinţãrii pe garanţie
Încredinţarea pe garanţie se revoca dacã, înãuntrul termenului de încredinţare, organizaţia, constatind ca fãptuitorul nu da dovada de îndreptare, renunţa la luarea pe garanţie. Încredinţarea pe garanţie poate fi revocatã şi dacã înãuntrul termenului de încredinţare fãptuitorul este condamnat pentru alta infracţiune sau dacã se descoperã ca a fost anterior condamnat.
ART. 98
Înlocuirea în caz de pluralitate de infractori sau de infracţiuni
În caz de participaţie, înlocuirea rãspunderii penale poate avea loc numai pentru acei fãptuitori fata de care sînt îndeplinite condiţiile prevãzute în prezentul titlu. Înlocuirea rãspunderii penale poate fi dispusã şi în cazul concursului de infracţiuni, dacã pentru fiecare infracţiune aflatã în concurs sînt îndeplinite condiţiile de înlocuire a rãspunderii penale.

TITLUL V
MINORITATEA

ART. 99
Limitele rãspunderii penale
Minorul care nu a împlinit virsta de 14 ani nu rãspunde penal. Minorul care are virsta între 14 şi 16 ani rãspunde penal, numai dacã se dovedeşte ca a savirsit fapta cu discernamint. Minorul care a împlinit virsta de 16 ani rãspunde penal.
ART. 100
Consecinţele rãspunderii penale
Fata de minorul care rãspunde penal se poate lua o mãsura educativã ori i se poate aplica o pedeapsa. La alegerea sancţiunii se tine seama de gradul de pericol social al faptei sãvîrşite, de starea fizica, de dezvoltarea intelectualã şi morala, de comportamentul lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trãit şi de orice alte elemente de natura sa caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplica numai dacã se apreciazã ca luarea unei mãsuri educative nu este suficienta pentru îndreptarea minorului.
ART. 101
Mãsurile educative
Mãsurile educative care se pot lua fata de minor sînt:
a) mustrarea;
b) libertatea supravegheatã;
c) internarea într-un centru de reeducare;
d) internarea într-un institut medical-educativ.
ART. 102
Mustrarea
Mãsura educativã a mustrãrii consta în dojenirea minorului, în arãtarea pericolului social al faptei sãvîrşite, în sfãtuirea minorului sa se poarte în asa fel încît sa dea dovada de îndreptare, atragindu-i-se totodatã atenţia ca dacã va savirsi din nou o infracţiune, se va lua fata de el o mãsura mai severã sau i se va aplica o pedeapsa.
ART. 103
Libertatea supravegheatã
Mãsura educativã a libertãţii supravegheate consta în lãsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebita. Supravegherea poate fi încredinţatã, dupã caz, pãrinţilor minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacã aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfãcãtoare, instanta dispune încredinţarea supravegherii minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinta unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituţii legal însãrcinate cu supravegherea minorilor. Instanta pune în vedere celui cãruia i s-a încredinţat supravegherea îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptãrii lui. De asemenea, i se pune în vedere ca are obligaţia sa înştiinţeze instanta de îndatã, dacã minorul se sustrage de le supravegherea ce se exercita asupra lui sau are purtãri rele, ori a savirsit din nou o fapta prevãzutã de legea penalã.
Totodatã instanta atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportãrii sale. Dupã luarea mãsurii libertãţii supravegheate, instanta încunoştinţeazã şcoala unde minorul învaţã sau unitatea la care este angajat, pentru ca acestea sa colaboreze la reeducarea minorului împreunã cu persoana cãreia acesta i-a fost încredinţat. Dacã înãuntrul termenului prevãzut în alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercita asupra lui sau are purtãri rele, ori sãvîrşeşte o fapta prevãzutã de legea penalã, instanta revoca libertatea supravegheatã şi ia fata de minor mãsura internãrii într-un centru de reeducare.
Dacã fapta prevãzutã de legea penalã constituie infracţiune, instanta ia mãsura internãrii sau aplica o pedeapsa. Termenul de un an prevãzut în alin. 1 curge de la data punerii în executare a libertãţii supravegheate.
ART. 104
Internarea într-un centru de reeducare
Mãsura educativã a internãrii într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducãrii minorului, cãruia i se asigura posibilitatea de a dobîndi învãţãtura necesarã şi o pregãtire profesionalã potrivit cu aptitudinile sale. Mãsura internãrii se ia fata de minorul în privinta cãruia celelalte mãsuri educative sînt neîndestulãtoare.
ART. 105
Internarea într-un institut medical-educativ
Mãsura internãrii într-un institut medical-educativ se ia fata de minorul care, din cauza stãrii sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie.
ART. 106
Durata mãsurilor
Mãsurile prevãzute în art. 104 şi 105 se iau pe timp nedeterminat, însã nu pot dura decît pînã la împlinirea virstei de 18 ani. Mãsura prevãzutã în art. 105 trebuie sa fie ridicatã de îndatã ce a dispãrut cauza care a impus luarea acesteia. Instanta, dispunind ridicarea mãsurii prevãzute în art. 105, poate, dacã este cazul, sa ia fata de minor mãsura internãrii într-un centru de reeducare. La data cînd minorul devine major, instanta poate dispune prelungirea internãrii pe o durata de cel mult 2 ani, dacã aceasta este necesarã pentru realizarea scopului internãrii.
ART. 107
Liberarea minorului înainte de a deveni major
Dacã a trecut cel puţin un an de la data internãrii în centrul de reeducare şi minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sirguinta la învãţãtura şi la însuşirea pregãtirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major.
ART. 108
Revocarea liberãrii sau internãrii minorului
Dacã în perioada liberãrii acordate potrivit articolului precedent, minorul are o purtare necorespunzãtoare, se poate dispune revocarea liberãrii. Dacã în perioada internãrii într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori a liberãrii înainte de a deveni major, minorul sãvîrşeşte din nou o infracţiune pentru care se apreciazã ca este cazul sa i se aplice pedeapsa închisorii, instanta revoca internarea. În cazul cînd nu este necesarã o pedeapsa, se menţine mãsura internãrii şi se revoca liberarea.
ART. 109
Pedepsele pentru minori
Pedepsele ce se pot aplica minorului sînt închisoarea sau amenda prevãzute de lege pentru infracţiunea sãvîrşitã. Limitele acestor pedepse se reduc cu o treime. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depãşi 5 ani. Cînd legea prevede pentru infracţiunea sãvîrşitã pedeapsa cu moartea, se aplica minorului închisoarea de la 5 la 20 ani. Pedepsele complimentare nu se aplica minorului. Condamnãrile pronunţate pentru fapte sãvîrşite în timpul minoritãţii nu atrag incapacitãţi sau decãderi.
ART. 110
Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei
În caz de suspendare condiţionatã a executãrii pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adauga un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanta. Dacã pedeapsa aplicatã este amenda, termenul de încercare este de 6 luni. Odatã cu suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei se poate dispune încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii din cele arãtate în art. 103, cãreia îi revin obligaţiile prevãzute de acelaşi articol. Aceasta mãsura nu poate dura decît pînã la împlinirea virstei de 18 ani.

TITLUL VI
MĂSURILE DE SIGURANTA

CAP. 1
DISPOZIŢII GENERALE

ART. 111
Scopul mãsurilor de siguranta
Mãsurile de siguranta au ca scop înlãturarea unei stãri de pericol şi preintimpinarea sãvîrşirii faptelor prevãzute de legea penalã. Mãsurile de siguranta se iau fata de persoanele care au comis fapte prevãzute de legea penalã. Mãsurile de siguranta se pot lua chiar dacã fãptuitorului nu i se aplica o pedeapsa, cu excepţia mãsurii prevãzute în art. 112 lit. d.
ART. 112
Felurile mãsurilor de siguranta
Mãsurile de siguranta sînt:
a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicalã;
c) interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o alta ocupaţie;
d) interzicerea de a se afla în anumite localitãţi;
e) expulzarea strãinilor;
f) confiscarea specialã.

CAP. 2
REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANTA

ART. 113
Obligarea la tratament medical
Dacã fãptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicãrii cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintã pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratamentul medical pînã la însãnãtoşire. Cînd persoana fata de care s-a luat aceasta mãsura nu se prezintã regulat la tratament, se poate dispune internarea medicalã. Dacã persoana obligatã la tratament este condamnata la pedeapsa închisorii, tratamentul se efectueazã şi în timpul executãrii pedepsei. Mãsura obligãrii la tratament medical poate fi luatã în mod provizoriu şi în cursul urmarii penale sau al judecaţii.
ART. 114
Internarea medicalã
Cînd fãptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se afla într-o stare care prezintã pericol pentru societate, se poate lua mãsura internãrii într-un institut medical de specialitate, pînã la însãnãtoşire. Aceasta mãsura poate fi luatã în mod provizoriu şi în cursul urmãririi penale sau al judecaţii.
ART. 115
Interzicerea unei funcţii sau profesii
Cînd fãptuitorul a savirsit fapta datoritã incapacitãţii, nepregãtirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcţii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupaţii, se poate lua mãsura interzicerii de a ocupa acea funcţie sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupaţie. Aceasta mãsura poate fi revocatã la cerere, dupã trecerea unui termen de cel puţin un an, dacã se constata ca temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O noua cerere nu se poate face decît dupã trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
ART. 116
Interzicerea de a se afla în anumite localitãţi
Cînd persoana condamnata la pedeapsa închisorii de cel puţin un an a mai fost condamnata pentru alte infracţiuni, dacã instanta constata ca prezenta acesteia în localitatea unde a savirsit infracţiunea sau în alte localitãţi constituie un pericol grav pentru societate, poate lua fata de aceasta persoana mãsura interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localitãţi anume determinate prin hotãrîrea de condamnare. Condiţia ca fãptuitorul sa fi fost condamnat anterior pentru alte infracţiuni nu se cere, cînd se pronunţa o condamnare mai mare de 5 ani.
Aceasta mãsura poate fi luatã pe o durata pînã la 5 ani şi poate fi prelungitã dacã pericolul social subzistã. Prelungirea nu poate depãşi durata mãsurii luate iniţial. Mãsura de siguranta poate fi revocatã la cerere sau din oficiu, dupã trecerea unui termen de cel puţin un an, dar numai dacã temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O noua cerere nu se poate face decît dupã trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
ART. 117
Expulzarea
Cetãţeanului strãin care a comis o infracţiune i se poate interzice rãmînerea pe teritoriul tarii. Dispoziţia alineatului precedent se aplica şi persoanei fãrã cetãţenie care nu are domiciliu în ţara. În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa închisorii, aducerea la îndeplinire a expulzãrii are loc dupã executarea pedepsei.
ART. 118
Confiscarea specialã
Sînt supuse confiscãrii speciale:
a) lucrurile produse prin fapta prevãzutã de legea penalã;
b) lucrurile care au servit sau care au fost destinate sa serveascã la sãvîrşirea unei infracţiuni, dacã sînt ale infractorului;
c) lucrurile care au fost date pentru a determina sãvîrşirea unei infracţiuni sau pentru a rasplati pe infractor;
d) lucrurile dobîndite în mod vadit prin sãvîrşirea infracţiunii, dacã nu sînt restituite persoanei vãtãmate şi în mãsura în care nu servesc la despãgubirea acesteia;
e) lucrurile deţinute în contra dispoziţiilor legale.

TITLUL VII
CAUZELE CARE INLATURA RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII

CAP. 1
AMNISTIA ŞI GRAŢIEREA

ART. 119
Efectele amnistiei
Amnistia inlatura rãspunderea penalã pentru fapta sãvîrşitã. Dacã intervine dupã condamnare, ea inlatura şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnãrii. Amenda încasatã anterior amnistiei nu se restituie. Amnistia are efecte asupra confiscãrii averii numai în mãsura în care aceasta pedeapsa nu a fost executatã. Amnistia nu are efecte asupra mãsurilor de siguranta, mãsurilor educative şi asupra drepturilor persoanei vãtãmate.
ART. 120
Efectele graţierii
Graţierea are ca efect înlãturarea, în totul sau în parte, a executãrii pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uşoarã. Graţierea are ca efecte şi asupra pedepselor a cãror executare este suspendatã condiţionat. În acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintã durata pedepsei pronunţate de instanta se reduce în mod corespunzãtor. Dacã suspendarea condiţionatã este revocatã sau anulatã, se executa numai partea de pedeapsa rãmasã negraţiatã. Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complimentare, afarã de cazul cînd se dispune altfel prin actul de graţiere. În cazul comutãrii pedepsei cu moartea în pedeapsa închisorii, se aplica cu privire la pedeapsa complimentarã privativã de drepturi dispoziţiile art. 55 alin. 3. Graţierea nu are efecte asupra mãsurilor de siguranta şi mãsurilor educative.

CAP. 2
PRESCRIPŢIA

ART. 121
Prescripţia rãspunderii penale
Prescripţia inlatura rãspunderea penalã. Prescripţia nu inlatura rãspunderea penalã în cazul infracţiunilor contra pãcii şi omenirii.
ART. 122
Termenele de prescripţie a rãspunderii penale
Termenele de prescripţie a rãspunderii penale sînt:
a) 15 ani, cînd legea prevede pentru infracţiunea sãvîrşitã pedeapsa cu moartea sau pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani;
b) 10 ani, cînd legea prevede pentru infracţiunea sãvîrşitã pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depãşeşte 15 ani;
c) 8 ani, cînd legea prevede pentru infracţiunea sãvîrşitã pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depãşeşte 10 ani;
d) 5 ani, cînd legea prevede pentru infracţiunea sãvîrşitã pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depãşeşte 5 ani;
e) 3 ani, cînd legea prevede pentru infracţiunea sãvîrşitã pedeapsa închisorii care nu depãşeşte un an sau amenda. Termenele arãtate în prezentul articol se socotesc de la data sãvîrşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetãrii acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data sãvîrşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.
ART. 123
Întreruperea cursului prescripţiei
Cursul termenului prescripţiei prevãzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricãrui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfãşurarea procesului penal. Dupã fiecare întrerupere începe sa curgã un nou termen de prescripţie. Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte fata de toţi participanţii la infracţiune chiar dacã actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei.
ART. 124
Prescripţia specialã
Prescripţia inlatura rãspunderea penalã oricite întreruperi ar interveni, dacã termenul de prescripţie prevãzut în art. 122 este depãşit cu încã jumãtate.
ART. 125
Prescripţia executãrii pedepsei
Prescripţia nu inlatura executarea pedepsei principale Prescripţia nu inlatura executarea pedepselor principale pronunţate pentru infracţiunile contra pãcii şi omenirii.
ART. 126
Termenele de prescripţie a executãrii pedepsei
Termenele de prescripţie a executãrii pedepsei sînt:
a) 20 de ani, cînd pedeapsa care urmeazã a fi executatã este închisoarea mai mare de 15 ani;
b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmeazã a fi executatã, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
c) 3 ani, în cazul cînd pedeapsa este amenda. Termenul de prescripţie a executãrii sancţiunilor cu caracter administrativ prevãzute în art. 18-1 şi art. 92 este de un an. Termenele arãtate în alin. 1 se socotesc de la data cînd hotãrîrea de condamnare a rãmas definitiva, iar cele arãtate în alin. 2 curg de la rãmînerea definitiva a hotãrîrii sau, dupã caz, de la data cînd poate fi pusã în executare, potrivit legii, ordonanta prin care s-a aplicat sancţiunea. În cazul revocãrii suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei sau, dupã caz, a obligãrii la munca corecţionalã, termenul de prescripţie începe sa curgã de la data cînd hotãrîrea de revocare a rãmas definitiva. Mãsurile de siguranta nu se prescriu.
ART. 127
Întreruperea cursului prescripţiei executãrii
Cursul termenului prescripţiei prevãzute în art. 126 se întrerupe prin începerea executãrii pedepsei sau prin sãvîrşirea din nou a unei infracţiuni. Sustragerea de la executare, dupã începerea executãrii pedepsei, face sa curgã un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.
ART. 128
Suspendarea cursului prescripţiei
Cursul termenului prescripţiei prevãzute în art. 122 este suspendat pe timpul cît o dispoziţie legalã sau o împrejurare de neprevãzut ori de neînlãturat impiedica punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Cursul termenului prescripţiei prevãzute în art. 126 este suspendat în cazurile şi condiţiile prevãzute în Codul de procedura penalã. Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
ART. 129
Termenele de prescripţie pentru minori
Termenele de prescripţie a rãspunderii penale şi a executãrii pedepsei se reduc la jumãtate pentru cei care la data sãvîrşirii infracţiunii erau minori.
ART. 130
Prescripţia executãrii pedepsei care a înlocuit pedeapsa cu moartea
Executarea pedepsei închisorii, atunci cînd aceasta înlocuieşte pedeapsa cu moartea potrivit art. 55, se prescrie în 20 de ani.
Termenul de prescripţie curge de la rãmînerea definitiva a hotãrîrii de condamnare la moarte.

CAP. 3
LIPSA PLINGERII PREALABILE ŞI ÎMPĂCAREA PĂRŢILOR

ART. 131
Lipsa plingerii prealabile
În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionatã de introducerea unei plingeri prealabile de cãtre persoana vãtãmatã, lipsa acestei plingeri inlatura rãspunderea penalã. Retragerea plingerii prealabile, de asemenea, inlatura rãspunderea penalã. Fapta care a adus vãtãmare mai multor persoane atrage rãspunderea penalã, chiar dacã plîngerea prealabilã s-a fãcut sau se menţine numai de cãtre una dintre ele. Fapta atrage rãspunderea penalã a tuturor participanţilor la sãvîrşirea ei, chiar dacã plîngerea prealabilã s-a fãcut sau se menţine cu privire numai la unul dintre ei. Plîngerea prealabilã nu este necesarã în cazul în care cel vãtãmat este o persoana lipsitã de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrînsa.
ART. 132
Împãcarea pãrţilor
Împãcarea pãrţilor în cazurile prevãzute de lege inlatura rãspunderea penalã şi stinge şi acţiunea civilã. Împãcarea este personalã şi produce efecte numai dacã intervine pînã la rãmînerea definitiva a hotãrîrii. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu împãcarea se face numai de reprezentanţii lor legali. Cei cu capacitate de exerciţiu restrînsa se pot împacã cu încuviinţarea persoanelor prevãzute de lege.

CAP. 4
REABILITAREA

ART. 133
Efectele reabilitãrii
Reabilitarea face sa înceteze decãderile şi interdicţiile precum şi incapacitãţile care rezulta din condamnare. Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care infractorul a fost scos în urma condamnãrii, ori de rechemare în cadrele permanente ale armatei sau de redare a gradului militar pierdut. De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra mãsurilor de siguranta, cu excepţia celei prevãzute în art. 112 lit. d.
ART. 134
Reabilitarea de drept
Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnãrii la amenda sau la pedeapsa închisorii care nu depãşeşte un an, dacã în decurs de 3 ani condamnatul nu a savirsit nici o alta infracţiune. Reabilitatea de drept prevãzutã în alineatul precedent nu are loc în cazul condamnãrii pentru infracţiuni contra avutului obştesc.
ART. 135
Reabilitarea judecãtoreascã
Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanta judecãtoreascã:
a) în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii pînã la 5 ani pentru infracţiuni contra avutului obştesc, precum şi în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de un an pînã la 5 ani pentru celelalte infracţiuni, dupã trecerea unui termen de 4 ani, la care se adauga jumãtate din durata pedepsei pronunţate;
b) în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani pînã la 10 ani, dupã trecerea unui termen de 5 ani, la care se adauga jumãtate din durata pedepsei pronunţate;
c) în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani dupã trecerea unui termen de 7 ani, la care se adauga jumãtate din durata pedepsei pronunţate;
d) în cazul pedepsei cu moartea comutate sau înlocuite cu pedeapsa închisorii, dupã trecerea unui termen de 7 ani, la care se adauga jumãtate din durata pedepsei cu închisoare. Procurorul General poate dispune, în cazuri excepţionale, reducerea termenelor prevãzute în acest articol.
ART. 136
Calculul termenului de reabilitare
Termenele prevãzute în art. 134 şi 135 se socotesc de la data cînd a luat sfîrşit executarea pedepsei principale sau de la data cînd aceasta s-a prescris. Pentru cei condamnaţi la pedeapsa cu amenda termenul curge din momentul în care amenda a fost achitatã sau executarea ei s-a stins în alt mod. În caz de graţiere totalã sau de graţiere a restului de pedeapsa, termenul curge de la data actului de graţiere.
ART. 137
Condiţiile reabilitãrii judecãtoreşti
Cererea de reabilitare judecãtoreascã se admite dacã cel condamnat întruneşte urmãtoarele condiţii:
a) nu a suferit o noua condamnare în intervalul prevãzut în art. 135;
b) îşi are asigurata existenta prin munca sau prin alte mijloace oneste, precum şi în cazul cînd are virsta de a fi pensionat sau este incapabil de munca;
c) a avut o buna conduita;
d) a achitat în întregime cheltuielile de judecata şi despãgubirile civile la plata cãrora a fost obligat, afarã de cazul cînd partea vãtãmatã a renunţat la despãgubiri, sau cînd instanta constata ca cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la dispoziţiile civile din hotãrîrea de condamnare. Cînd instanta constata ca nu este îndeplinitã condiţia de la lit. d, dar aceasta nu se datoreşte relei-voinţe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.
ART. 138
Reînnoirea cererii de reabilitare
În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o noua cerere decît dupã un termen de 3 ani, în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dupã un termen de 2 ani în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani şi dupã un termen de un an în celelalte cazuri; aceste termene se socotesc de la data respingerii cererii. Condiţiile arãtate în art. 137 trebuie sa fie îndeplinite şi pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere. Cînd respingerea cererii se bazeazã pe lipsa de forme, ea poate fi reînnoitã potrivit dispoziţiilor Codului de procedura penalã.
ART. 139
Anularea reabilitãrii
Reabilitarea judecãtoreascã va fi anulatã cînd dupã acordarea ei s-a descoperit ca cel reabilitat mai suferise o alta condamnare, care dacã ar fi fost cunoscutã, ducea la respingerea cererii de reabilitare.

TITLUL VIII
ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU SUGESTII ÎN LEGEA PENALĂ

ART. 140
Dispoziţii generale
Ori de cîte ori legea penalã foloseşte un termen sau o expresie din cele arãtate în prezentul titlu, înţelesul acestora este cel prevãzut în articolele urmãtoare, afarã de cazul cînd legea penalã dispune altfel.
ART. 141
Legea penalã
Prin "lege penalã" se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsã în legi sau decrete.
ART. 142
Teritoriul Prin termenul "teritoriu" din expresiile "teritoriul României" şi "teritoriul tarii" se înţelege întinderea de pãmînt şi apele cuprinse între frontiere, cu subsolul şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorialã cu solul, subsolul şi spaţiul aerian ale acesteia.
ART. 143
Infracţiune sãvîrşitã pe teritoriul tarii
Prin "infracţiune sãvîrşitã pe teritoriul tarii" se înţelege orice infracţiune comisã pe teritoriul arãtat în art. 142 sau pe o nava o aeronava romana. Infracţiunea se considera sãvîrşitã pe teritoriul tarii şi atunci cînd pe acest teritoriu ori pe o nava sau aeronava romana s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii.
ART. 144
Sãvîrşirea unei infracţiuni
Prin "sãvîrşirea unei infracţiuni" sau "comiterea unei infracţiuni" se înţelege sãvîrşirea oricãreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumatã sau ca tentativa, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.
ART. 145
Obştesc
Prin termenul "obştesc" se înţelege tot ce intereseazã organizaţiile de stat, organizaţiile obşteşti sau orice organizaţii care desfãşoarã o activitate utila din punct de vedere social şi care funcţioneazã potrivit legii.
ART. 146
Consecinţe grave şi consecinţe deosebit de grave
Infracţiunile cuprinse în partea specialã, Titlurile III şi IV, se considera ca au avut "consecinţe grave" sau "consecinţe deosebit de grave", atunci cînd au produs pagube materiale mari, au avut repercursiuni asupra realizãrii planului de stat sau al unitãţii, au produs o stinjenire importanta activitãţii unitãţii ori au cauzat alte asemenea urmãri.
ART. 147
Funcţionar
Prin "funcţionar" se înţelege orice salariat care exercita, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacã şi cum a fost investit, o însãrcinare în serviciul unui organ sau instituţii de stat, ori unei întreprinderi sau organizaţii economice de stat. Sînt asimilate cu functionarii persoanele care îndeplinesc o însãrcinare în serviciul unei organizaţii din cele prevãzute în alin. 1, indiferent dacã primesc sau nu o retributie.
ART. 148
Alţi salariaţi
Prin "alţi salariaţi" se înţeleg salariaţii care exercita, în condiţiile art. 147 alin. 1, o însãrcinare în serviciul uneia dintre celelalte organizaţii prevãzute în art. 145. Sînt asimilate cu "alţi salariaţi" persoanele care îndeplinesc o însãrcinare în serviciul unei organizaţii din cele prevãzute în alin. 1, indiferent dacã primesc sau nu o retributie.
ART. 149
Rude apropiate
"Rude apropiate" sînt ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude. Dispoziţiile din legea penalã privitoare la rude apropiate, în limitele prevãzute de alineatul precedent, se aplica în caz de înfiere cu efecte depline, persoanei înfiate cît şi descendenţilor acesteia şi în raport cu rudele fireşti, iar în caz de înfiere cu efecte restrînse, înfiatului cît şi descendenţilor acestuia şi în raport cu rudele înfietorului.
ART. 150
Secrete de stat şi înscrisuri oficiale
"Secrete de stat" sînt documentele şi datele care prezintã în mod vadit acest caracter, precum şi cele declarate sau calificate astfel prin hotãrîre a Consiliului de Miniştri. "Înscris oficial" este orice înscris care emana de la o organizaţie din cele prevãzute în art. 145, sau care aparţine unei asemenea organizaţii.
ART. 151
Arme
"Arme" sînt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţiile legale. Sînt asimilate armelor orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac.
ART. 152
Fapta sãvîrşitã în public
Fapta se considera sãvîrşitã "în public" atunci cînd a fost comisã:
a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacã nu este prezentatã nici o persoana;
b) în orice alt loc accesibil publicului, dacã sînt de fata doua sau mai multe persoane;
c) în loc neaccesibil publicului, cu intenţia însã ca fapta sa fie auzitã sau vãzutã şi dacã acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate ca au caracter de familie, datoritã naturii relaţiilor dintre persoanele participante;
e) prin orice mijloace cu privire la care fãptuitorul şi-a dat seama ca fapta ar putea ajunge la cunostinta publicului.
ART. 153
Timp de rãzboi
"Timp de rãzboi" este intervalul de timp de la data declarãrii mobilizãrii sau de la începerea operaţiilor de rãzboi pînã la data trecerii armatei la starea de pace.
ART. 154
Calculul timpului
La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore şi saptamina de 7 zile. Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzãtoare datei de la care au început sa curgã.

PARTEA SPECIALĂ

TITLUL I
INFRACŢIUNI CONTRA STATULUI

ART. 155
Trãdarea
Fapta cetãţeanului roman sau a persoanei fãrã cetãţenie domiciliata pe teritoriul statului roman, de a intra în legatura cu o putere sau cu o organizaţie strãinã ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea, suveranitatea sau independenta statului, prin acţiuni de provocare de rãzboi contra tarii sau de înlesnire a ocupaţiei militare strãine, ori de subminare economicã sau politica a statului, ori de aservire fata de o putere strãinã, sau de ajutare a unei puteri strãine pentru desfãşurarea unei activitãţi duşmãnoase impotriva securitãţii statului, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 156
Trãdarea prin ajutarea inamicului
Fapta cetãţeanului roman sau a persoanei fãrã cetãţenie domiciliata pe teritoriul statului roman, care, în timp de rãzboi:
a) preda teritorii, oraşe, poziţii de apãrare, depozite ori instalaţii ale armatei romane sau care servesc apãrãrii;
b) preda nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot sluji purtãrii rãzboiului;
c) procura duşmanului oameni, valori şi materiale de orice fel;
d) trece de partea inamicului sau efectueazã alte acţiuni care sînt de natura sa favorizeze activitatea duşmanului, ori sa slãbeascã puterea de lupta a armatei romane sau a armatelor aliate, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totalã a averii. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã cetãţeanul roman sau persoana fãrã cetãţenie domiciliata pe teritoriul statului roman, care, în timp de rãzboi, lupta sau face parte din formaţii de lupta impotriva statului roman sau a aliaţilor sãi.
ART. 157
Trãdarea prin transmitere de secrete
Transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii strãine ori agenţilor acestora, precum şi procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, ori deţinerea de asemenea documente de cãtre acei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii strãine ori agenţilor acestora, sãvîrşite de un cetãţean roman sau de o persoana fãrã cetãţenie domiciliata pe teritoriul statului roman, se pedepseşte cu detenţiune pe viata şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Aceleaşi fapte, dacã privesc alte documente sau date care prin caracterul şi importanta lor fac ca fapta sãvîrşitã sa pericliteze securitatea statului, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 158
Acţiunile duşmãnoase contra statului
Faptele prevãzute în art. 155 şi în art. 156, sãvîrşite de un cetãţean strãin sau de o persoana fãrã cetãţenie care nu domiciliazã pe teritoriul statului roman, se pedepsesc cu detenţiune pe viata şi cu confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 159
Spionajul
Faptele prevãzute în art. 157, sãvîrşite de un cetãţean strãin sau de o persoana fãrã cetãţenie care nu domiciliazã pe teritoriul statului roman, se pedepsesc cu detenţiune pe viata şi cu confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani şi cu confiscarea parţialã a averii.
ART. 160
Atentatul care pune în pericol securitatea statului
Atentatul savirsit contra vieţii, integritãţii corporale ori sãnãtãţii unei persoane care îndeplineşte o activitate importanta de stat sau obsteasca, în împrejurãri care fac ca fapta sa punã în pericol securitatea statului, se pedepseşte cu detenţiune pe viata şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 161
Atentatul contra unei colectivitãţi
Atentatul savirsit contra unei colectivitãţi prin otrãviri în masa, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, de natura sa slãbeascã puterea de stat, se pedepseşte cu detenţiune pe viata şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 162
Subminarea puterii de stat
Acţiunea armata de natura sa slãbeascã puterea de stat se pedepseşte cu moartea şi cu confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Orice alte acţiuni violenţe sãvîrşite de mai multe persoane împreunã, de natura sa atragã aceleaşi urmãri, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 163
Actele de diversiune
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a uzinelor, instalaţiilor industriale, maşinilor, cãilor de comunicaţie, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicaţie, construcţiilor, produselor industriale sau agricole, ori a altor bunuri, dacã fapta este de natura sa aducã în orice mod atingere securitãţii statului, se pedepseşte cu detenţiune pe viata şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 164
Sabotajul
Fapta prevãzutã în art. 248 alin. 2, dacã este de natura sa aducã în orice mod atingere securitãţii statului, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 165
Subminarea economiei naţionale
Fapta de a folosi o organizaţie din cele prevãzute în art. 145, ori de a impiedica activitatea normalã a acesteia, dacã fapta este de natura sa submineze economia nationala, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Dacã fapta prevãzutã în alineatul precedent a produs pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este detenţiune pe viata şi confiscarea totalã a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 166
Propaganda impotriva orinduirii socialiste
Propaganda cu caracter fascist sãvîrşitã prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Propaganda sau întreprinderea oricãrei acţiuni pentru schimbarea orinduirii socialiste, sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 167
Complotul
Iniţierea sau constituirea unei asociaţii sau grupãri în scopul sãvîrşirii vreuneia dintre infracţiunile prevãzute în art. 155-165, ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unei astfel de asociaţii sau grupãri, se pedepseşte cu detenţiune pe viata şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
Pedeapsa pentru complot nu poate fi mai mare decît sancţiunea prevãzutã de lege pentru cea mai grava dintre infracţiunile care intra în scopul asociaţiei sau grupãrii. Cu pedeapsa prevãzutã în alin. 1 se sancţioneazã şi asocierea mai multor persoane în vederea desfãşurãrii unei activitãţii cu caracter fascist ori antidemocratic, sau a oricãrei alte activitãţi prin care se urmãreşte schimbarea orinduirii socialiste, precum şi aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unei astfel de asocieri. Dacã faptele prevãzute în alin. 1 sau 3 au fost urmate de sãvîrşirea unei infracţiuni, se aplica regulile de la concursul de infracţiuni.
Nu se pedepseşte persoana care, savirsind fapta prevãzutã în alin. 1 sau 3, o denunta mai înainte de a fi fost descoperitã.
ART. 168
Compromiterea unor interese de stat
Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sînt stabilite drepturi ale statului roman în raport cu o putere strãinã, dacã fapta este de natura a compromite interesele de stat, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 169
Divulgarea secretului care pericliteazã securitatea statului
Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie secrete de stat ori altor documente sau date, de cãtre cel care le cunoaşte datoritã atribuţiilor de serviciu, dacã fapta este de natura sa punã în pericol securitatea statului, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Deţinerea în afarã îndatoririlor de serviciu a unui document ce constituie secret de stat, dacã fapta este de natura sa punã în pericol securitatea statului, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani. Cu pedeapsa prevazuta în alin. 2 se sancţioneazã deţinerea în afarã îndatoririlor de serviciu a altor documente în vederea divulgãrii, dacã fapta este de natura sa punã în pericol securitatea statului. Dacã faptele prevãzute în alineatele precedente sînt sãvîrşite de orice alta persoana, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.
ART. 170
Nedenunţarea
Omisiunea de a denunta de îndatã sãvîrşirea vreuneia dintre infracţiunile prevãzute în art. 155-165 şi în art. 167 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Omisiunea de a denunta, sãvîrşitã de soţ sau de o ruda apropiatã, se pedepseşte numai atunci cînd prin denunţare s-ar fi putut impiedica consumarea vreuneia dintre infracţiunile arãtate în alin. 1. În acest caz, limitele pedepsei prevãzute în alin. 1 se reduc la jumãtate. Nu se pedepseşte persoana care mai înainte de a se fi început urmãrirea penalã pentru infracţiunea nedenunţatã, încunoştinţeazã autoritãţile competente despre acea infracţiune sau chiar dupã ce s-a început urmãrirea penalã ori dupã ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora.
ART. 171
Infracţiuni contra reprezentantului unui stat strãin
Infracţiunile contra vieţii, integritãţii corporale, sãnãtãţii, libertãţii sau demnitãţii, sãvîrşite impotriva reprezentantului unui stat strãin, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta sãvîrşitã, al carei maxim se sporeşte cu 2 ani. Acţiunea penalã se pune în mişcare la dorinta exprimatã de guvernul strãin.
ART. 172
Unele cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei
Participantul la infracţiunile prevãzute în prezentul titlu nu se pedepseşte, dacã denunta în timp util sãvîrşirea infracţiunii, astfel ca sa fie împiedicatã consumarea ei, sau dacã impiedica el însuşi consumarea infracţiunii şi apoi o denunta. Participantul care, dupã ce urmãrirea penalã a început ori infractorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora, se sancţioneazã cu o pedeapsa ale carei limite se reduc la jumãtate.
ART. 173
Sancţionarea tentativei, tãinuirii şi favorizãrii
Tentativa infracţiunilor prevãzute în prezentul titlu se pedepseşte. Se considera tentativa şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de mãsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevãzute în art. 156, 157, 159-166 şi art. 158 raportat la infracţiunea de trãdare prin ajutarea inamicului. Tãinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani. Pedeapsa aplicatã tãinuitorului sau favorizatorului nu poate fi mai mare decît pedeapsa prevãzutã de lege pentru autor.
Tãinuirea şi favorizarea sãvîrşite de soţ sau de o ruda apropiatã în cazul infracţiunilor prevãzute în art. 155-165 şi în art. 167 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevãzute în alin. 3 se reduc la jumãtate, iar în cazul celorlalte infracţiuni, tãinuirea şi favorizarea nu se pedepsesc.

TITLUL II
INFRACŢIUNI CONTRA PERSOANEI

CAP. 1
INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII, INTEGRITĂŢII CORPORALE ŞI SĂNĂTĂŢII

Secţiunea 1
Omuciderea

ART. 174
Omorul
Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte.
ART. 175
Omorul calificat
Omorul savirsit în vreuna din urmãtoarele împrejurãri:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) asupra soţului sau unei rude apropiate;
d) profitind de starea de neputinţã a victimei de a se apara;
e) prin mijloace ce pun în pericol viata mai multor persoane;
f) în legatura cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau obşteşti ale victimei;
g) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmãrire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;
h) pentru a înlesni sau a ascunde sãvîrşirea altei infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte.
ART. 176
Omorul deosebit de grav
Omorul savirsit în vreuna din urmãtoarele împrejurãri:
a) prin cruzimi;
b) asupra a doua sau mai multor persoane;
c) de cãtre o persoana care a mai savirsit un omor;
d) pentru a savirsi sau a ascunde sãvîrşirea unei tilharii sau piraterii;
e) asupra unei femei gravide, se pedepseşte cu detenţiune pe viata, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte.
ART. 177
Pruncuciderea
Uciderea copilului nou-nãscut, sãvîrşitã imediat dupã naştere de cãtre mama aflatã într-o stare de tulburare pricinuitã de naştere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
ART. 178
Uciderea din culpa
Uciderea din culpa a unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Uciderea din culpa ca urmare a nerespectãrii dispoziţiilor legale ori a mãsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activitãţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cînd uciderea din culpa a unei persoane este sãvîrşitã de un conducãtor de vehicul cu tracţiune mecanicã, avînd în singe o îmbibaţie alcoolicã care depãşeşte limita legalã, sau care se afla în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã fapta sãvîrşitã din culpa, de orice alta persoana în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se afla în stare de ebrietate. Dacã prin fapta sãvîrşitã s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevãzute în alineatele precedente se poate adauga un spor pînã la 3 ani.
ART. 179
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
Fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacã sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Cînd fapta prevãzutã în alineatul precedent s-a savirsit fata de un minor sau fata de o persoana care nu era în stare sa-şi dea seama de fapta sa, ori nu putea fi stapina pe actele sale, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Secţiunea 2
Lovirea şi vãtãmarea integritãţii corporale sau a sãnãtãţii

ART. 180
Lovirea sau alte violenţe
Lovirea sau orice acte de violenta cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda. Lovirea sau actele de violenta care au pricinuit o vãtãmare ce necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 181
Vãtãmarea corporalã
Fapta prin care s-a pricinuit integritãţii corporale sau sãnãtãţii o vãtãmare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 182
Vãtãmarea corporalã grava
Fapta prin care s-a pricinuit integritãţii corporale sau sãnãtãţii o vãtãmare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna dintre urmãtoarele consecinţe: pierderea unui simt sau organ, încetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihicã, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Cînd fapta a fost sãvîrşitã în scopul producerii consecinţelor prevãzute în alineatul precedent, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 8 ani. Tentativa faptei prevãzute în alin. 2 se pedepseşte.
ART. 183
Loviturile sau vãtãmãrile cauzatoare de moarte
Dacã vreuna dintre faptele prevãzute în art. 180-182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
ART. 184
Vãtãmarea corporalã din culpa
Fapta prevãzutã în art. 181 sãvîrşite din culpa se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda. Dacã fapta a avut vreuna din urmãrile prevãzute în art. 182 alin. 1, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Cînd sãvîrşirea faptei prevãzute în alin. 1 sau 2 este urmarea nerespectãrii dispoziţiilor legale sau a mãsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activitãţi, pedeapsa este în cazul alin. 1 închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar în cazul alin. 2, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Pentru faptele prevãzute în alin. 1 şi 3, acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.

Secţiunea 3
Avortul

ART. 185
Provocarea ilegala a avortului
Întreruperea cursului sarcinii prin orice mijloace, în afarã condiţiilor admise de lege, cu consimţãmîntul femeii însãrcinate, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani. Fapta prevãzutã în alin. 1, sãvîrşitã fãrã consimţãmîntul femeii însãrcinate, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani. Dacã prin fapta prevãzutã în alineatele precedente s-a cauzat femeii însãrcinate vreo vãtãmare corporalã grava, pedeapsa este în cazul prevãzut în alin. 1 închisoarea de la 2 la 5 ani, iar în cazul prevãzut în alin. 2, închisoarea de la 3 la 6 ani. Dacã prin fapta prevãzutã în alin. 1 sau 2 s-a cauzat moartea femeii însãrcinate, pedeapsa este în cazul prevãzut în alin. 1 închisoarea de la 5 la 10 ani, iar în cazul alin. 2, închisoarea de la 7 la 12 ani.
Cînd fapta s-a comis în scopul de a abţine un folos material, maximul special al pedepsei se sporeşte cu 2 ani. În cazul cînd avortul a fost provocat de un medic, pe lîngã pedeapsa închisorii se va putea aplica şi interdicţia exercitãrii profesiei de medic potrivit art. 64 li. c.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 186
Avortul provocat de femeie
Întreruperea cursului sarcinii, sãvîrşitã de cãtre femeia insarcinata, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã fapta femeii însãrcinate de a fi consimţit la întreruperea cursului sarcinii efectuatã de alta persoana.
ART. 187
Deţinerea de instrumente sau materiale avortive
Deţinerea, în afarã instituţiilor sanitare de specialitate, a oricãror instrumente speciale pentru întreruperea cursului sarcinii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã deţinerea în afarã instituţiilor sanitare de specialitate, în vederea întreruperii cursului sarcinii, a oricãror alte mijloace avortive, stabilite de organul competent.
ART. 188
Omisiunea de a anunta efectuarea avortului
Fapta medicului care, dupã ce a efectuat în caz de extrema urgenta întreruperea cursului sarcinii, fãrã a avea autorizaţie legalã, nu anunta despre aceasta organul competent, în termenul prevãzut de lege, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni.

CAP. 2
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI

ART. 189
Lipsirea de libertate în mod ilegal
Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
În cazul în care fapta este sãvîrşitã prin simulare de calitãţi oficiale, prin rãpire, ori de cãtre o persoana înarmatã, sau de cãtre doua ori mai multe persoane împreunã, sau dacã în schimbul eliberãrii se cere un folos material, ori dacã victima este un minor sau este supusã unor suferinţe, ori dacã sãnãtatea sau viata îi sînt puse în pericol, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.
ART. 190
Sclavia
Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte.
ART. 191
Supunerea la munca forţatã sau obligatorie
Fapta de a supune o persoana, în alte cazuri decît cele prevãzute de dispoziţiile legale, la prestarea unei munci contra voinţei sale sau la o munca obligatorie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
ART. 192
Violarea de domiciliu
Pãtrunderea fãrã drept, în orice mod, într-o locuinta, încãpere, dependinta sau loc împrejmuit ţinînd de acestea, fãrã consimţãmîntul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le pãrãsi la cererea acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amenda. În cazul în care fapta se sãvîrşeşte de o persoana înarmatã, de doua sau mai multe persoane împreunã, în timpul nopţii, sau prin folosire de calitãţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Pentru fapta prevãzutã în alin. 1, acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 193
Ameninţarea
Fapta de a ameninta o persoana cu sãvîrşirea unei infracţiuni sau a unei fapte pãgubitoare îndreptate impotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacã este de natura sa o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda, fãrã ca pedeapsa aplicatã sa poatã depãşi sancţiunea prevãzutã de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţãrii. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 194
Şantajul
Constringerea unei persoane prin violenta sau prin ameninţare, sa dea, sa facã, sa nu facã sau sa sufere ceva, dacã fapta este comisã spre a dobîndi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Cînd constringerea consta în ameninţarea dãrii în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţãtoare pentru persoana ameninţatã, pentru soţul acesteia sau pentru o ruda apropiatã, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
ART. 195
Violarea secretului corespondentei
Deschiderea, fãrã drept, a unei corespondente, adresate altuia, ori interceptarea unei convorbiri sau comunicãri efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanta, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondente, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondente, chiar atunci cînd a fost trimisa deschisã sau a fost deschisã din greseala, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicãri interceptate, chiar în cazul în care fãptuitorul a luat cunostinta de acesta din greseala sau din intimplare. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 196
Divulgarea secretului profesional
Divulgarea, fãrã drept, a unor date, de cãtre acela cãruia i-au fost încredinţate, sau de care a luat cunostinta în virtutea profesiei ori funcţiei, dacã fapta este de natura a aduce prejudicii unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.

CAP. 3
INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA VIATA SEXUALĂ

ART. 197
Violul
Raportul sexual cu o persoana de sex feminin, prin constringerea acesteia, sau profitind de imposibilitatea ei de se apara ori de a-şi exprima vointa, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, dacã:
a) victima nu implinise virsta de 14 ani;
b) fapta a fost sãvîrşitã de doua sau mai multe persoane împreunã;
c) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul fãptuitorului;
d) s-a cauzat victimei o vãtãmare grava a integritãţii corporale sau a sãnãtãţii. Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani, dacã fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.
Acţiunea penalã pentru fapta prevãzutã în alin. 1 se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Faptele prevãzute în alin. 1 şi 2 nu se pedepsesc, dacã înainte ca hotãrîrea sa fi rãmas definitiva a intervenit cãsãtoria dintre autor şi victima, iar în caz de participaţie, dacã a intervenit cãsãtoria dintre victima şi oricare dintre participanţi. Aceasta cauza de nepedepsire produce efecte fata de toţi participanţii.
ART. 198
Raportul sexual cu o minora
Raportul sexual cu o persoana de sex feminin care nu a împlinit virsta de 14 ani se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã raportul sexual cu o persoana de sex feminin între 14-18 ani, dacã fapta este sãvîrşitã de tutore sau curator, ori de cãtre supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa. Cînd fapta prevãzutã în alin. 1 a fost sãvîrşitã în împrejurãrile prevãzute în art. 197 alin. 2 lit. c, ori dacã faptele prevãzute în alin. 1 şi 2 au avut urmãrile prevãzute în art. 197 lit. d, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Dacã fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani. Dispoziţiile art. 197 alin. final se aplica şi în cazul faptelor prevãzute în alin. 1-3.
ART. 199
Seducţia
Fapta aceluia care, prin promisiuni de cãsãtorie, determina o persoana de sex feminin mai mica de 18 ani de a avea cu el raport sexual, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 200
Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex
Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani. Fapta prevãzutã în alin. 1, sãvîrşitã asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitate de a se apara, ori de a-şi exprima vointa, sau prin constringere, se pedepseşte cu închisoare de 2 la 7 ani. Dacã fapta prevãzutã în alin. 2 are ca urmare vãtãmarea grava a integritãţii corporale sau a sãnãtãţii, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacã are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicãrii faptei prevãzute în alin. 1 se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
ART. 201
Perversiunea sexualã
Sãvîrşirea actelor de perversiune sexualã care au produs scandal public se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Dispoziţiile art. 200 alin. 2-4 se aplica în mod corespunzãtor.
Constituie acte de perversiune sexualã orice acte nefireşti în legatura cu viata sexualã, altele decît cele prevãzute în art. 200.
ART. 202
Corupţia sexualã
Actele cu caracter obscen sãvîrşite asupra unui minor sau în prezenta unui minor se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
ART. 203
Incestul
Raportul sexual între rude în linie directa sau între fraţi şi surori se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
ART. 204
Sancţionarea tentativei
Tentativa infracţiunilor prevãzute în art. 197-198 şi 200-203 se pedepseşte.

CAP. 4
INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII

ART. 205
Insulta
Atingerea adusã onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda. Aceeaşi pedeapsa se aplica şi în cazul cînd se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 206
Calomnia
Afirmarea ori imputarea în public a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, dacã ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penalã, administrativã sau disciplinarã, ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amenda. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 207
Proba veritãţii
Proba veritãţii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvîrşitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie.

TITLUL III
INFRACŢIUNI CONTRA AVUTULUI PERSONAL SAU PARTICULAR

ART. 208
Furtul
Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fãrã consimţãmîntul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Se considera bunuri mobile şi orice energie care are o valoare economicã, precum şi înscrisurile. Fapta constituie furt chiar dacã bunul aparţine în întregime sau în parte fãptuitorului, dar în momentul sãvîrşirii acel bun se gãsea în posesia sau deţinerea legitima a altei persoane. De asemenea, constituie furt luarea în condiţiile alin. 1 a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept.
ART. 209
Furtul calificat
Furtul savirsit în urmãtoarele împrejurãri:
a) de doua sau mai multe persoane împreunã;
b) de o persoana avînd asupra sa o arma sau o substanta narcoticã;
c) într-un loc public;
d) în vreun mijloc de transport în comun;
e) în timpul nopţii;
f) în timpul unei calamitati;
g) prin efracţie, escaladare, sau prin folosirea fãrã drept a unei chei adevãrate ori a unei chei mincinoase, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã furtul unui act care serveşte pentru dovedirea stãrii civile, pentru legitimare sau identificare.
ART. 210
Pedepsirea unor furturi la plîngerea prealabilã
Furtul savirsit între soţi ori între rude apropiate, sau de cãtre un minor în paguba tutorelui sau, ori de cãtre cel care locuieşte împreunã cu persoana vãtãmatã sau este gãzduit de acesta, se urmãreşte numai la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 211
Tilharia
Furtul savirsit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţãri, ori prin punerea victimei în stare de inconstienta sau neputinţã de a se apara, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru pãstrarea bunului furat sau pentru înlãturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca fãptuitorul sa-şi asigure scãparea, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacã tilharia a avut vreuna dintre urmãrile arãtate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Tilharia care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 de ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 212
Pirateria
Jefuirea prin acte de violenta sãvîrşite în scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave impotriva persoanelor sau bunurilor care se gãsesc pe acea nava ori impotriva altei nave, dacã navele se afla în marea libera sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui stat, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacã pirateria a avut vreuna dintre urmãrile arãtate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Pirateria care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dispoziţiile alineatelor precedente se aplica în mod corespunzãtor şi cînd infracţiunea de piraterie s-a comis pe o aeronava sau între aeronave şi nave.
ART. 213
Abuzul de încredere
Însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 214
Gestiunea frauduloasã
Pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinţa, cu ocazia administrãrii sau conservãrii bunurilor acesteia, de cãtre cel care are ori trebuie sa aibã grija administrãrii sau conservãrii acelor bunuri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
ART. 215
Înşelãciunea
Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea cu adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasã a unei fapte adevãrate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacã s-a pricinuit o paguba, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Înşelãciunea sãvîrşitã prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplica regulile privind concursul de infracţiuni. Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvîrşitã în asa fel încît fãrã aceasta eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate.
ART. 216
Însuşirea bunului gãsit
Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun gãsit autoritãţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al sau, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare în posesia fãptuitorului.
ART. 217
Distrugerea
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinînd altuia, sau împiedicarea luãrii mãsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlãturarea mãsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda. În cazul în care bunul are deosebita valoare artisticã, ştiinţificã, istorica, arhivistica sau o alta valoare socialã, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 3 ani. Cu pedeapsa prevãzutã în alin. 2 se sancţioneazã şi distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui cablu telegrafic, telefonic sau de inalta tensiune ori a unei conducte petroliere. Dacã distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare se sãvîrşeşte prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacã rezulta pericol public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. Dispoziţiile prevãzute în alin. 2, 3 şi 4 se aplica chiar dacã bunul aparţine fãptuitorului.
Acţiunea penalã pentru fapta prevãzutã în alin. 1 se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 218
Distrugerea calificatã
Dacã faptele prevãzute în articolul precedent au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacã au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dezastrul consta în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mãrfuri sau persoane, ori a unor instalaţii sau lucrãri şi care a avut ca urmare moartea sau vãtãmarea grava a integritãţii corporale ori sãnãtãţii mai multor persoane.
ART. 219
Distrugerea din culpa
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpa, a unui bun, chiar dacã acesta aparţine fãptuitorului, dacã fapta este sãvîrşitã prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacã rezulta pericol public, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã distrugerea ori degradarea din culpa a unui cablu telegrafic, telefonic sau de inalta tensiune ori a unei conducte petroliere, dacã a avut ca urmare aducerea în stare de neîntrebuinţare a acestora. Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpa, a unui bun, chiar dacã acesta aparţine fãptuitorului, dacã a avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacã a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Cînd dezastrul ori consecinţele deosebit de grave s-au produs ca urmare a pãrãsirii postului, sau a sãvîrşirii oricãrei alte fapte de cãtre personalul de conducere al unui mijloc de transport în comun, ori de cãtre personalul care asigura direct securitatea unor asemenea transporturi, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
ART. 220
Tulburarea de posesie
Ocuparea în întregime sau în parte, fãrã drept, prin violenta sau ameninţare, ori prin desfiinţarea sau strãmutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda.
Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 221
Tãinuirea
Primirea, dobindirea sau transformarea unui bun, ori înlesnirea valorificãrii acestuia, cunoscind ca bunul provine din sãvîrşirea unei fapte prevãzute de legea penalã, dacã prin aceasta s-a urmãrit obţinerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, fãrã ca sancţiunea aplicatã sa poatã depãşi pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea din care provine bunul tãinuit.
Tãinuirea sãvîrşitã de soţ sau de o ruda apropiatã nu se pedepseşte.
ART. 222
Sancţionarea tentativei Tentativa infracţiunilor prevãzute în art. 208-212, 215, 217 şi 218 se pedepseşte.

TITLUL IV
INFRACŢIUNI CONTRA AVUTULUI PUBLIC

ART. 223
Delapidarea
Însuşirea, folosirea sau traficarea de cãtre un funcţionar ori alt salariat, în interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri din avutul obştesc, pe care la gestioneazã sau administreazã, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi confiscarea parţialã a averii. În cazul în care delapidarea a avut consecinţe grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Dacã delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este moartea şi confiscarea totalã a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 224
Furtul în paguba avutului public
Furtul savirsit în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani. Cînd furtul a avut consecinţe grave ori este calificat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Dacã furtul a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este moartea şi confiscarea totalã a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 225
Tilharia în paguba avutului obştesc
Tilharia sãvîrşitã în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 luni, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Cînd tilharia a avut consecinţe grave ori vreuna dintre urmãrile prevãzute în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Dacã tilharia a avut ca urmare moartea victimei sau alte consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este moartea şi confiscarea totalã a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 226
Pirateria în paguba avutului obştesc
Pirateria sãvîrşitã în paguba avutului obştesc se sancţioneazã cu pedepsele prevãzute în art. 225.
ART. 227
Abuzul de încredere în paguba avutului obştesc
Abuzul de încredere savirsit în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.
ART. 228
Gestiunea frauduloasã în paguba avutului obştesc
Gestiunea frauduloasã sãvîrşitã în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 229
Înşelãciunea în paguba avutului obştesc
Înşelãciunea sãvîrşitã în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Înşelãciunea sãvîrşitã în condiţiile art. 215 alin. 2, ori care a avut consecinţe grave se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Dacã înşelãciunea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este moartea şi confiscarea totalã a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 230
Însuşirea în paguba avutului obştesc a bunului gãsit
Însuşirea în paguba avutului obstesc a unui bun gãsit se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
ART. 231
Distrugerea în paguba avutului obştesc
Distrugerea sãvîrşitã în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Distrugerea sãvîrşitã în condiţiile art. 217 alin. 2-4 se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Dacã distrugerea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Cînd distrugerea a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este moartea şi confiscarea totalã a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 232
Distrugerea din culpa în paguba avutului obştesc
Distrugerea din culpa în paguba avutului obştesc, sãvîrşitã în condiţiile art. 219 alin. 1 şi 2, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani. Cînd distrugerea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 6 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacã distrugerea a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Cînd dezastrul sau consecinţele deosebit de grave s-au produs în condiţiile deosebit de grave s-au produs în condiţiile art. 219 alin. 4, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 233
Tulburarea de posesie în paguba avutului obştesc
Tulburarea de posesie sãvîrşitã în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
ART. 234
Tãinuirea în paguba avutului obştesc
Tãinuirea sãvîrşitã în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tãinuirea sãvîrşitã de soţ sau de o ruda apropiatã în cazul infracţiunilor prevãzute în art. 223 alin. 3, 224 alin. 3, 225 alin. 3 şi 229 alin. 3 se pedepseşte. Limitele pedepsei prevãzute în alin. 1 se reduc la jumãtate, iar în cazul celorlalte infracţiuni, tãinuirea nu se pedepseşte.
ART. 235
Sancţionarea tentativei
Tentativa infracţiunilor prevãzute în art. 223-226, 229 şi 231 se pedepseşte.

TITLUL 5
INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR

ART. 236
Ofensa adusã unor însemne
Orice manifestare prin care se exprima dispreţ pentru însemnele Republicii Socialiste România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Manifestarea prin care se exprima dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritãţile se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amenda.
ART. 237
Defãimarea unei organizaţii
Defãimarea unei organizaţii de stat sau obşteşti, prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
ART. 238
Ofensa adusã autoritãţii
Atingerea adusã onoarei sau ameninţarea, în public, sãvîrşitã impotriva uneia dintre persoanele prevãzute în art. 160, în legatura cu activitatea acesteia şi de natura sa aducã atingere autoritãţii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Lovirea sau orice acte de violenta sãvîrşite impotriva uneia dintre persoanele şi în condiţiile arãtate în alineatul precedent se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.
ART. 239
Ultrajul
Insulta, calomnia ori ameninţarea sãvîrşitã nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa, contra unui funcţionar care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autoritãţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Lovirea sau orice acte de violenta, precum şi vãtãmarea corporalã sãvîrşite impotriva persoanei prevãzute în alineatul precedent, aflatã în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 240
Uzurparea de calitãţi oficiale
Folosirea fãrã drept a unei calitãţi oficiale, însoţitã sau urmatã de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
ART. 241
Portul nelegal de decoraţii sau de semne distinctive
Purtarea, fãrã drept, de decoraţii, de uniforme sau de semne distinctive ale unui organ de stat, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda. Purtarea, fãrã drept, de uniforme, grade sau insigne militare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Dacã fapta prevãzutã în alineatul precedent se sãvîrşeşte în timp de rãzboi, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
ART. 242
Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
Sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt înscris care se afla în pãstrarea ori în deţinerea unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Distrugerea din culpa a vreunuia dintre înscrisurile prevãzute în alineatul precedent, care prezintã o valoare artisticã, ştiinţificã, istorica, arhivistica sau o alta valoare socialã, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda. Dacã faptele prevãzute în alin. 1 şi 2 sînt sãvîrşite de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, maximul pedepselor prevãzute în aceste alineate se majoreazã cu un an.
Tentativa infracţiunii prevãzute în alin. 1 se pedepseşte.
ART. 243
Ruperea de sigilii
Înlãturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda.
Dacã fapta a fost sãvîrşitã de custode, pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
ART. 244
Sustragerea de sub sechestru
Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda. Dacã fapta a fost sãvîrşitã de custode, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
ART. 245
Trecerea frauduloasã a frontierei
Intrarea sau ieşirea din ţara prin trecerea frauduloasã a frontierei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Tentativa la ieşirea frauduloasã din ţara se pedepseşte. Se considera tentativa şi procurarea de mijloace ori instrumente sau luarea de mãsuri, dacã rezulta în mod neîndoios ca fãptuitorul urmãreşte sa treacã fraudulos frontiera.

TITLUL VI
INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE ACTIVITĂŢII ORGANIZAŢIILOR DE STAT, ORGANIZAŢIILOR PUBLICE SAU ALTOR ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE

CAP. 1
INFRACŢIUNI DE SERVICIU SAU ÎN LEGATURA CU SERVICIUL

ART. 246
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor
Fapta funcţionarului care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţa, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzeazã o vãtãmare intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
ART. 247
Abuzul în serviciu prin îngrãdirea unor drepturi
Îngrãdirea de cãtre un funcţionar a folosinţei sau a exerciţiul drepturilor vreunui cetãţean, ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasa, sex sau religie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 248
Abuzul în serviciu contra intereselor publice
Fapta funcţionarului care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţa, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzeazã o tulburare însemnatã bunului mers al unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145 sau o paguba avutului obştesc, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Fapta prevãzutã în alin. 1, dacã a avut ca urmare o perturbare deosebit de grava a activitãţii unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145, ori a produs o paguba importanta economiei naţionale, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 249
Neglijenţa de serviciu
Încãlcarea din culpa de cãtre un funcţionar a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasã, dacã s-a cauzat o tulburare însemnatã bunului mers al unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145, ori o vãtãmare importanta intereselor legale ale unei persoane, sau o paguba avutului obştesc, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda. Fapta prevãzutã în alin. 1, dacã a avut ca urmare o perturbare deosebit de grava a activitãţii unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145, ori a produs o paguba importanta economiei naţionale, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.
ART. 250
Purtarea abuzivã
Întrebuinţarea de expresii jignitoare fata de o persoana, de cãtre un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o luna la un an.
Lovirile sau alte violenţe sãvîrşite în aceleaşi condiţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
ART. 251
Divulgarea unor secrete privind interesele obşteşti
Divulgarea secretului de stat, dacã nu constituie infracţiunea prevãzutã în art. 169, precum şi divulgarea de date sau informaţii care deşi nu constituie secrete de stat, nu sînt destinate publicitãţii, dacã fapta este de natura sa aducã atingere intereselor obşteşti, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 252
Neglijenţa în pãstrarea secretului de stat
Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat, precum şi neglijenţa care a dat prilej altei persoane sa afle un asemenea secret, dacã fapta este de natura sa aducã atingere intereselor statului, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
ART. 253
Refuzul înapoierii în ţara
Fapta cetãţeanului roman care, avînd o însãrcinare de stat în strãinãtate, nu se întoarce în ţara la terminarea misiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Fapta prevãzutã în alin. 1, dacã este sãvîrşitã de o persoana avînd o însãrcinare de interes obştesc în strãinãtate, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
ART. 254
Luarea de mitã
Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a intirzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au fãcut obiectul luãrii de mitã se confisca, iar dacã acestea nu se gãsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
ART. 255
Darea de mitã
Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arãtate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Fapta prevãzutã în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci cînd mituitorul a fost constrîns prin orice mijloace de cãtre cel care a luat mitã. Mituitorul nu se pedepseşte dacã denunta autoritãţii fapta mai înainte ca organul de urmãrire sa fi fost sesizat pentru acea infracţiune. Dispoziţiile art. 254 alin. 2 se aplica în mod corespunzãtor, chiar dacã oferta nu a fost urmatã de acceptare. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arãtate în alin. 2 şi 3.
ART. 256
Primirea de foloase necuvenite
Primirea de cãtre un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, dupã ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda. Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confisca, iar dacã acestea nu se gãsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
ART. 257
Traficul de influenta
Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, sãvîrşitã de cãtre o persoana care are influenta sau lasa sa se creadã ca are influenta asupra unui funcţionar sau alt salariat, pentru a-l determina sa facã ori sa nu facã un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Dispoziţiile art. 256 alin. 2 se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 258
Faptele sãvîrşite de alţi salariaţi
Dispoziţiile art. 248 şi 249 privitoare la funcţionari se aplica şi altor salariaţi, dacã s-a cauzat o paguba avutului obştesc ori economiei naţionale. De asemenea, dispoziţiile din prezentul capitol privitoare la funcţionari se aplica şi altor salariaţi, cu excepţia cazurilor prevãzute în alin. 1, maximul pedepsei reducindu-se însã cu o treime.

CAP. 2
INFRACŢIUNI CARE IMPIEDICA ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI

ART. 259
Denunţarea calomnioasã
Învinuirea mincinoasã facuta prin denunţ sau plîngere, cu privire la sãvîrşirea unei infracţiuni de cãtre o anume persoana, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacã cel care a savirsit fapta declara mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale fata de persoana în contra cãreia s-a fãcut denunţul sau plîngerea, ori impotriva cãreia s-au produs probele, ca denunţul, plîngerea sau probele sînt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art. 76.
ART. 260
Mãrturia mincinoasã
Fapta martorului care într-o cauza penalã, civilã, disciplinarã sau în orice alta cauza în care se asculta martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurãrile esenţiale asupra cãrora a fost întrebat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Fapta prevãzutã în alineatul precedent nu se pedepseşte dacã, în cazurile penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotãrîre sau de a se fi dat o alta soluţie ca urmare a mãrturiei mincinoase, martorul îşi retrage mãrturia.
Dacã retragerea mãrturiei a intervenit în cauzele penale dupã ce s-a produs arestarea inculpatului sau în toate cauzele dupã ce s-a pronunţat o hotãrîre sau dupã ce s-a dat o alta soluţie ca urmare a mãrturiei mincinoase instanta va reduce pedeapsa potrivit art. 76. Dispoziţiile alin. 1-3 se aplica în mod corespunzãtor şi expertului sau interpretului.
ART. 261
Încercarea de a determina mãrturia mincinoasã
Încercarea de a determina o persoana prin constringere ori corupere sa dea declaraţii mincinoase într-o cauza penalã, civilã, disciplinarã sau în orice alta cauza în care se asculta martori, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Dispoziţiile din alineatul precedent se aplica şi în cazul în care fapta este sãvîrşitã fata de un expert sau de un interpret.
ART. 262
Nedenunţarea unor infracţiuni
Omisiunea de a denunta de îndatã sãvîrşirea vreuneia dintre infracţiunile prevãzute în art. 174, 175, 176, 211, 212, 223-226, 229, 231 alin. 2-4 şi art. 276 alin. 3, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Fapta prevãzutã în alin. 1, sãvîrşitã de soţ sau de o ruda apropiatã, nu se pedepseşte. Nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a se fi început urmãrirea penalã pentru infracţiunea nedenunţatã, incunostiinteaza autoritãţile competente despre acea infracţiune sau care, chiar dupã ce s-a început urmãrirea penalã ori dupã ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora.
ART. 263
Omisiunea sesizãrii organelor judiciare
Fapta funcţionarului sau a altui salariat care luind cunostinta de sãvîrşirea unei infracţiuni în legatura cu serviciul în cadrul cãruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndatã a procurorului sau a organului de urmãrire penalã potrivit legii de procedura penalã, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Dacã fapta este sãvîrşitã de cãtre o persoana cu funcţie de conducere într-o organizaţie socialistã, sau de cãtre o persoana cu atribuţii de control, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
ART. 264
Favorizarea infractorului
Ajutorul dat unui infractor fãrã o înţelegere stabilitã înainte sau în timpul sãvîrşirii infracţiunii, pentru a ingreuna sau zãdãrnici urmãrirea penalã, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Dacã fapta prevãzutã în alin. 1 priveşte o persoana care a savirsit o infracţiune contra avutului obştesc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani. Pedeapsa aplicatã favorizatorului nu poate fi mai mare decît pedeapsa prevãzutã de lege pentru autor. Favorizarea sãvîrşitã de soţ sau de o ruda apropiatã în cazul infracţiunilor prevãzute în art. 233 alin. 3, 224 alin. 3, 225 alin. 3, 229 alin. 3 şi 231 alin. 4 se pedepseşte. Limitele pedepsei prevãzute în alin. 2 se reduc la jumãtate, iar în cazul celorlalte infracţiuni favorizarea nu se pedepseşte.
ART. 265
Omisiunea de a incunostinta organele judiciare
Fapta de a nu aduce la cunostinta organelor judiciare a unor împrejurãri care, dacã ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovãţiei unei persoane trimise în judecata sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane ţinute în arest preventiv pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an. Fapta prevãzutã în alineatul precedent nu se pedepseşte dacã prin aducerea la cunostinta, persoana care are aceasta obligaţie ar produce un prejudiciu pentru ea, pentru soţul sau sau pentru o ruda apropiatã.
ART. 266
Arestarea nelegalã şi cercetarea abuzivã
Reţinerea sau arestarea nelegalã, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, mãsuri de siguranta sau educative, în alt mod decît cel prevãzut prin dispoziţiile legale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţãri sau violenţe impotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, ancheta penalã ori de judecata, pentru obţinerea de declaraţii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã şi întrebuinţarea de promisiuni, ameninţãri sau violenţe fata de un martor, expert sau interpret.
ART. 267
Supunerea la rele tratamente
Supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei mãsuri de siguranta sau educative, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.
ART. 268
Represiunea nedreaptã
Fapta de a pune în mişcare acţiunea penalã, de a dispune arestarea, de a trimite în judecata sau de a condamna pe o persoana, ştiind ca este nevinovatã, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
ART. 269
Evadarea
Evadarea din starea legalã de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Dacã fapta este sãvîrşitã prin folosire de violenţe, de arme sau de alte instrumente, ori de cãtre doua sau mai multe persoane împreunã, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. Pedeapsa aplicatã pentru infracţiunea de evadare se adauga la pedeapsa ce se executa, fãrã a se putea depãşi maximul general al închisorii. Tentativa se pedepseşte.
ART. 270
Înlesnirea evadãrii
Înlesnirea prin orice mijloace a evadãrii se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacã fapta s-a savirsit de cãtre o persoana care avea îndatorirea de a pãzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Înlesnirea evadãrii în condiţiile art. 269 alin. 2 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar dacã fapta este sãvîrşitã de o persoana care avea îndatorirea de a pãzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Înlesnirea evadãrii unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 10 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacã fapta este sãvîrşitã de o persoana care avea îndatorirea de a pãzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoare de la 3 la 12 ani.
Înlesnirea evadãrii sãvîrşitã din culpa, de cãtre o persoana care avea îndatorirea de a pãzi pe cel care a evadat, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Tentativa la faptele prevãzute în alin. 1, 2 şi 3 se pedepseşte.
ART. 271
Nerespectarea hotãrîrilor judecãtoreşti
Împotrivirea la executarea unei hotãrîri judecãtoreşti prin acte de violenta sau de ameninţare fata de organul de executare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinta ori parte dintr-o locuinta sau imobil, deţinute în baza unei hotãrîri judecãtoreşti, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Dacã fapta prevãzutã în alin. 2 se sãvîrşeşte prin ameninţare sau violenta, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Nerespectarea hotãrîrilor judecãtoreşti, prin sustragerea de la executarea mãsurilor de siguranta prevãzute în art. 112 lit. c şi d, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda.
ART. 272
Reţinerea sau distrugerea de înscrisuri
Reţinerea sau distrugerea unui înscris emis de un organ de urmãrire penalã, de o instanta de judecata sau de un alt organ de jurisdicţie, ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele sus-arãtate sa ajungã la acesta, cînd astfel de înscrisuri sînt necesare soluţionãrii unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

CAP. 3
INFRACŢIUNI CONTRA SIGURANŢEI CIRCULAŢIEI PE CĂILE FERATE

ART. 273
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasã, din culpa
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasã, din culpa, de cãtre angajaţii cãilor ferate, dacã aceasta ar fi putut pune în pericol siguranta circulaţiei mijloacelor de transport ale cãilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Cînd fapta prevãzutã în alineatul precedent a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea feratã sau un accident de cale feratã, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 7 ani, iar în cazul cînd s-a produs o catastrofa de cale feratã, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.
ART. 274
Neîndeplinirea cu ştiinţa a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasã
Neîndeplinirea cu ştiinţa a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasã, de cãtre angajaţii cãilor ferate, dacã aceasta ar putea pune în pericol siguranta circulaţiei mijloacelor de transport ale cãilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de unu la 5 ani.
Dacã îndeplinirea defectuoasã sau neîndeplinirea cu ştiinţa arãtatã în alin. 1 a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea feratã sau un accident de cale feratã, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar în cazul cînd s-a produs o catastrofa de cale feratã, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 275
Pãrãsirea postului şi prezenta la serviciu în stare de ebrietate
Pãrãsirea postului, în orice mod şi sub orice forma, de angajaţii care asigura direct siguranta circulaţiei mijloacelor de transport ale cãilor ferate, dacã prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranta circulaţiei mijloacelor de transport, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã exercitarea atribuţiilor de serviciu în stare de ebrietate de cãtre angajaţii care asigura direct siguranta circulaţiei mijloacelor de transport ale cãilor ferate. Cînd prin faptele prevãzute în alineatele precedente s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea feratã sau un accident de cale feratã, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, iar în cazul cînd s-a produs o catastrofa de cale feratã, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 276
Distrugerea şi semnalizarea falsa
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale feratã, ori aşezarea de obstacole pe linia feratã, dacã prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranta mijloacelor de transport ale cãilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã sãvîrşirea de acte de semnalizare falsa sau sãvîrşirea oricãror alte acte de natura a induce în eroare personalul cãilor ferate în timpul executãrii serviciului, dacã aceste fapte ar fi putut expune la un pericol de accident sau de catastrofa de cale feratã.
În cazul cînd faptele prevãzute în alineatele precedente au avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea feratã sau un accident de cale feratã, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii, iar dacã au produs o catastrofa de cale feratã, pedeapsa este moartea şi confiscarea totalã a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Sãvîrşirea din culpa a faptelor arãtate în alin. 1, 2 şi 3 se pedepseşte în cazul alin. 1 şi 2 cu închisoare de la unu la 5 ani, iar în cazul alin. 3, cu închisoare de la 3 la 7 ani dacã s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea feratã sau un accident de cale feratã, şi închisoare de la 10 la 15 ani dacã s-a produs o catastrofa de cale feratã.
Dacã vreuna dintre faptele prevãzute în acest articol este sãvîrşitã de cãtre un angajat al cãilor ferate, la maximul pedepsei prevãzute pentru fapta comisã se poate adauga un spor pînã la 2 ani, fãrã a se putea depãşi maximul general al pedepsei.
Tentativa la faptele prevãzute în alin. 1-3 se pedepseşte.
ART. 277
Accidentul şi catastrofa de cale feratã
Accidentul de cale feratã consta în distrugerea sau degradarea importanta adusã materialului rulant de cale sau altor instalaţii feroviare în cursul circulaţiei sau manevrei mijloacelor de transport ale cãilor ferate. Catastrofa de cale feratã consta în deraierea, rãsturnarea sau prãbuşirea unui mijloc de transport al cãilor ferate, sau în producerea unui alt asemenea rezultat, precum şi în ciocnirea a doua mijloace de transport ale cãilor ferate sau a unui mijloc de transport al cãilor ferate cu un alt vehicul, dacã s-au produs urmãri deosebit de grave prin moartea sau vãtãmarea integritãţii corporale a unor persoane, ori prin distrugerea sau degradarea mijloacelor de transport ale cãilor ferate, a instalaţiilor de cale feratã sau a mãrfurilor încredinţate pentru transport.
ART. 278
Punerea în mişcare a acţiunii penale
Acţiunea penalã pentru faptele prevãzute în art. 273 alin. 1, 274 alin. 1 şi 275 alin. 1 şi 2 se pune în mişcare numai la sesizarea organelor competente ale cãilor ferate.

CAP. 4
INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL STABILIT PENTRU UNELE ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE

ART. 279
Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
Deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme, fãrã drept, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã şi nedepunerea armei sau a muniţiei în termenul fixat de lege la organul competent, de cãtre cel cãruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilitãţii permisului. Se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani:
a) deţinerea, înstrãinarea sau portul, fãrã drept, de arme ascunse ori de arme militare, precum şi a muniţiei pentru astfel de arme;
b) deţinerea, înstrãinarea sau portul, fãrã drept, a mai multor arme cu excepţia celor prevãzute la lit. a, precum şi a armelor de panoplie, ori muniţiei respective în cantitãţi mari;
c) portul de arme, fãrã drept, în localul organizaţiilor de stat sau obşteşti, la întruniri publice ori în localuri de alegeri.
ART. 280
Nerespectarea regimului materiilor explozive sau radioactive
Fabricarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice operaţie privind circulaţia materiilor explozive ori radioactive, fãrã drept, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 281
Exercitarea fãrã drept a unei profesii
Exercitarea fãrã drept a unei profesii sau a oricãrei alte activitãţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decît cele legale, dacã legea specialã prevede ca sãvîrşirea unor astfel de fapte se sancţioneazã potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda.

TITLUL VII
INFRACŢIUNI DE FALS

CAP. 1
FALSIFICAREA DE MONEDE TIMBRE SAU ALTE VALORI

ART. 282
Falsificarea de monede sau de alte valori
Falsificarea de moneda metalicã, moneda de hirtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plãţilor, emise de instituţia bancarã ori de alte instituţii de credit competente, sau falsificarea oricãror alte titluri ori valori asemãnãtoare, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã punerea în circulaţie, în orice mod, a valorilor falsificate arãtate în alineatul precedent, sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie.
Dacã faptele prevãzute în alineatele precedente ar fi putut cauza o paguba importanta sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii, iar dacã au cauzat o paguba importanta sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 283
Falsificarea de timbre, mãrci sau de bilete de transport
Falsificarea de timbre, mãrci poştale, plicuri poştale, cãrţi poştale, bilete ori foi de cãlãtorie sau transport, cupoane rãspuns internaţional, ori punerea în circulaţie a unor astfel de valori falsificate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 284
Falsificarea de valori strãine
Dispoziţiile cuprinse în acest capitol se aplica şi în cazul cînd infracţiunea priveşte monede sau timbre ale altor state ori alte valori strãine.
ART. 285
Deţinerea de instrumente în vederea falsificãrii de valori
Fabricarea ori deţinerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

CAP. 2
FALSIFICAREA INSTRUMENTELOR DE AUTENTIFICARE SAU DE MARCARE

ART. 286
Falsificarea instrumentelor oficiale
Falsificarea unui sigiliu, unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc organizaţiile prevãzute în art. 145 se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 287
Folosirea instrumentelor oficiale false
Folosirea instrumentelor false arãtate în art. 286 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Folosirea fãrã drept a unui sigiliu ori a unei ştampile cu stema tarii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

CAP. 3
FALSURI ÎN ÎNSCRISURI

ART. 288
Falsul material în înscrisuri oficiale
Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natura sa producã consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Falsul prevãzut în alineatul precedent, savirsit de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Sînt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producãtoare de consecinţe juridice. Tentativa se pedepseşte.
ART. 289
Falsul intelectual
Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de cãtre un funcţionar ori alt salariat aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurãri necorespunzãtoare adevãrului, ori prin omisiunea cu ştiinţa de a insera unele date sau împrejurãri, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 290
Falsul în înscrisuri sub semnatura privatã
Falsificarea unui înscris sub semnatura privatã prin vreunul din modurile arãtate în art. 288, dacã fãptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţeazã altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 291
Uzul de fals
Folosirea unui înscris oficial ori sub semnatura privatã, cunoscind ca este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani cînd înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda cînd înscrisul este sub semnatura privatã.
ART. 292
Falsul în declaraţii
Declararea necorespunzãtoare a adevãrului facuta unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cînd potrivit legii ori împrejurãrilor declaraţia facuta serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
ART. 293
Falsul privind identitatea
Prezentarea sub o identitate falsa ori atribuirea unei asemenea identitãţi altei persoane, pentru a induce sau menţine în eroare o organizaţie din cele prevãzute în art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stãrii civile ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit fãrã drept.
ART. 294
Falsul prin folosirea emblemei Crucii Roşii
Folosirea fãrã drept a emblemei sau denumirii de "Crucea Roşie" ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia, precum şi folosirea oricãrui semn sau oricãrei denumiri care constituie o imitaţie a vreunei asemenea embleme ori denumiri, dacã fapta a cauzat pagube materiale, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 1 an.
Dacã fapta se sãvîrşeşte în timp de rãzboi, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

TITLUL VIII
INFRACŢIUNI LA REGIMUL STABILIT PENTRU ANUMITE ACTIVITĂŢI ECONOMICE

ART. 295
Specula
Sãvîrşirea uneia dintre urmãtoarele fapte:
a) cumpãrarea în scop de revinzare a produselor industriale sau agricole care potrivit dispoziţiilor legale nu pot face obiectul comerţului particular;
b) cumpãrarea de produse industriale sau agricole, în scop de prelucrare în vederea revinzarii, dacã ceea ce ar rezulta din prelucrare nu poate face, potrivit dispoziţiilor legale, obiectul comerţului particular;
c) exercitarea comerţului fãrã autorizaţie, ca îndeletnicire;
d) darea de bani cu dobinda ca îndeletnicire sau cu dobinda mai mare decît cea legalã, precum şi primirea de dobinda la dobinda, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 296
Înşelãciunea la mãsurãtoare
Înşelarea prin folosirea unui instrument de mãsurat inexact, ori prin folosirea frauduloasã a unui instrument de mãsurat exact, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Tentativa se pedepseşte.
ART. 297
Înşelãciunea cu privire la calitatea mãrfurilor
Falsificarea ori substituirea de mãrfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vînzare sau vînzarea de asemenea bunuri, cunoscind ca sînt falsificate ori substituite se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacã mãrfurile sau produsele au devenit, prin falsificare sau substituire, vãtãmãtoare sãnãtãţii, sînt aplicabile dispoziţiile art. 313.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 298
Divulgarea secretului economic Divulgarea unor date sau informaţii care nu sînt destinate publicitãţii, de cãtre cel care le cunoaşte datoritã atribuţiilor de serviciu, dacã fapta este de natura sa producã pagube avutului obştesc, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacã fapta prevãzutã în alineatul precedent este sãvîrşitã de alta persoana, oricare ar fi modul prin care a ajuns sa cunoascã datele sau informaţiile, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
ART. 299
Contrafacerea obiectului unei invenţii
Contrafacerea sau folosirea, fãrã drept, a obiectului unei invenţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
ART. 300
Punerea în circulaţie a produselor contrafãcute
Punerea în circulaţie a produselor realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii, fãrã drept, a obiectului unei invenţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
ART. 301
Concurenta neloialã
Fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor care poarta denumiri de origine ori indicaţii de provenienta false, precum şi aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda.
ART. 302
Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export
Efectuarea, fãrã autorizaţie, a oricãror acte sau fapte care potrivit dispoziţiilor legale sînt considerate operaţiuni de import, export, sau tranzit, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi confiscarea parţialã a averii.

TITLUL IX
INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ

CAP. 1
INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI

ART. 303
Bigamia
Încheierea unei noi cãsãtorii de cãtre o persoana cãsãtoritã se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Persoana necãsãtoritã care se cãsãtoreşte cu o persoana pe care o ştie cãsãtoritã se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Faptele prevãzute în prezentul articol nu se sancţioneazã dacã prima sau cea de-a doua cãsãtorie este declarata nulã pentru alt motiv decît bigamia.
ART. 304
Adulterul
Fapta persoanei cãsãtorite de a avea relaţii sexuale afarã de cãsãtorie se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amenda. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a soţului nevinovat. Soţul nevinovat poate cere oricind încetarea urmãririi penale sau a procesului penal, iar dupã rãmînerea definitiva a hotãrîrii, încetarea executãrii pedepsei. Proba adulterului se poate face numai prin procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante sau prin scrisori care emana de la soţul vinovat. Urmãrirea sau procesul penal înceteazã şi în caz de moarte a soţului care a fãcut plîngerea, precum şi în caz de anulare a cãsãtoriei soţului vinovat. Urmãrirea penalã nu poate începe dacã fapta a fost comisã dupã îndemnul sau încurajarea celuilalt soţ, sau dacã viata conjugalã era întreruptã în fapt şi sotii trãiau despãrţiţi.
Dispoziţiile art. 27 nu sînt aplicabile.
ART. 305
Abandonul de familie
Sãvîrşirea de cãtre persoana care are obligaţia legalã de întreţinere, fata de cel îndreptãţit la întreţinere, a uneia dintre urmãtoarele fapte:
a) pãrãsirea, alungarea sau lãsarea fãrã ajutor, expunindu-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea cu rea-credinţa a obligaţiilor de întreţinere prevãzute de lege;
c) neplata cu rea-credinţa, timp de 2 luni, a pensiei de întreţinere stabilitã pe cale judecãtoreascã, se pedepseşte, în cazurile prevãzute la lit. a şi b cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, iar în cazul prevãzut la lit. c, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã. Dacã pãrţile nu s-au împãcat, dar în cursul judecaţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanta, în cazul cînd stabileşte vinovãţia pronunţa impotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, chiar dacã nu sînt îndeplinite condiţiile prevãzute în art. 81. Revocarea suspendãrii condiţionate nu are loc decît în cazul cînd, în cursul termenului de încercare, condamnatul sãvîrşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie.
ART. 306
Relele tratamente aplicate minorului
Punerea în primejdie grava prin mãsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltãrii fizice, intelectuale sau morale a minorului, de cãtre pãrinţi sau de orice persoana cãreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
ART. 307
Nerespectarea mãsurilor privind încredinţarea minorului
Reţinerea de cãtre un pãrinte a copilului sau minor, fãrã consimţãmîntul celuilalt pãrinte sau al persoanei cãreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, dacã creşterea şi educarea copilului ar fi primejduita, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã fapta persoanei cãreia i s-a încredinţat minorul prin hotãrîre judecãtoreascã, spre creştere şi educare, de a impiedica în mod repetat pe oricare dintre pãrinţi sa aibã legãturi personale cu minorul, în condiţiile stabilite de pãrţi sau de cãtre organul competent. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.

CAP. 2
INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE

ART. 308
Zadarnicia combaterii bolilor
Nerespectarea mãsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare, dacã a avut ca urmare raspindirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani.
ART. 309
Contaminarea venericã
Transmiterea unei boli venerice prin raport sexual, prin relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, sau prin acte de perversiune sexualã, de cãtre o persoana care ştie ca suferã de o astfel de boala, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
ART. 310
Raspindirea bolilor la animale sau plante
Nerespectarea mãsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare la animale sau plante ori a dãunãtorilor, dacã a avut ca urmare raspindirea unei asemenea boli ori a dãunãtorilor, sau alte urmãri grave, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda.
ART. 311
Infectarea apei
Infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apa, dacã este dãunãtoare sãnãtãţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda.
ART. 312
Traficul de stupefiante
Producerea, deţinerea sau orice operaţie privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe, ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, toate acestea fãrã drept, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã prescrierea de cãtre medic, fãrã a fi necesar, a produselor sau substanţelor stupefiante, precum şi organizarea ori îngãduirea consumului de asemenea produse sau substanţe, în locuri anumite.
ART. 313
Falsificarea de alimente sau alte produse
Prepararea de alimente ori bãuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vãtãmãtoare sãnãtãţii, expunerea spre vînzare sau vînzarea unor astfel de alimente sau bãuturi cunoscind ca sînt falsificate sau alterate ori interzise consumului, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni al 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã falsificarea sau substituirea altor mãrfuri sau produse, dacã prin falsificare sau substituire acestea au devenit vãtãmãtoare sãnãtãţii. Punerea în consumul public de carne sau produse de carne, provenite din tãieri de animale sustrase controlului veterinar, dacã a avut ca urmare îmbolnãvirea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

CAP. 3
INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA ASISTENTA CELOR ÎN PRIMEJDIE

ART. 314
Punerea în primejdie a unei persoane în neputinţã de a se îngriji
Pãrãsirea, alungarea sau lãsarea fãrã ajutor, în orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putinta de a se îngriji, de cãtre acela care o are sub paza sau îngrijire, punîndu-i în pericol iminent viata, sãnãtatea sau integritatea corporalã, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Este apãratã de pedeapsa persoana care, dupã sãvîrşirea faptei, îşi reia de bunãvoie îndatoririle.
ART. 315
Lãsarea fãrã ajutor
Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înştiinţa autoritatea, de cãtre cel care a gãsit o persoana a carei viata, sãnãtate sau integritate corporalã este în primejdie şi care este lipsitã de putinta de a se salva, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda.
ART. 316
Lãsarea fãrã ajutor prin omisiunea de înştiinţare
Neînştiinţarea autoritãţii de cãtre cel ce gãseşte o persoana abandonatã sau pierdutã, care are nevoie de ajutor, fiindu-i pusã în pericol viata, sãnãtatea ori integritatea corporalã, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amenda.

CAP. 4
ALTE INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ

ART. 317
Propaganda naţionalist-şovinã
Propaganda naţionalist-şovinã, atitarea urii de rasa sau naţionale, dacã fapta nu constituie infracţiunea prevãzutã în art. 166, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 318
Împiedicarea libertãţii cultelor
Împiedicarea sau tulburarea libertãţii de exercitare a vreunui cult religios, care este organizat şi funcţioneazã potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amenda. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã fapta de a obliga o persoana, prin constringere, sa participe la serviciile religioase ale vreunui cult, sau sa îndeplineascã un act religios legat de exercitarea unui cult.
ART. 319
Profanarea de morminte
Profanarea prin orice mijloace a unui mormint, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
ART. 320
Tulburarea folosinţei locuinţei
Fapta prin care se tulbura în mod repetat folosinta locuinţei locatarilor dintr-un imobil, ori prin care se impiedica normalã folosinta a locuinţei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.
ART. 321
Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice
Fapta persoanei care, în public, sãvîrşeşte acte sau gesturi, profereazã cuvinte ori expresii, sau se deda la orice alte manifestãri prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Dacã prin fapta prevãzutã în alin. 1 s-a tulburat grav liniştea publica, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
ART. 322
Încãierarea
Participarea la o încãierare între mai multe persoane se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amenda. Dacã în cursul încãierãrii s-a cauzat o vãtãmare grava integritãţii corporale sau sãnãtãţii unei persoane, cel care a savirsit aceasta fapta se pedepseşte pentru infracţiunea sãvîrşitã, al carei maxim se reduce cu un an. Ceilalţi participanţi la încãierare se pedepsesc cu pedeapsa prevãzutã în alin. 1. În cazul prevãzut în alin. 2, dacã nu se cunoaşte care dintre participanţi au savirsit faptele arãtate în acel alineat, se aplica tuturor închisoarea de la 6 luni la 5 ani pentru fapta de vãtãmare a integritãţii corporale sau sãnãtãţii. În cazul în care s-a cauzat moartea, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încãierare impotriva voinţei sale, sau care a încercat sa despartã pe alţii, sa respingã un atac ori sa apere pe altul.
ART. 323
Asocierea pentru sãvîrşirea de infracţiuni
Fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul sãvîrşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decît cele arãtate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, fãrã a se putea depãşi pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea ce intra în scopul asocierii. Dacã fapta de asociere a fost urmatã de sãvîrşirea unei infracţiuni, se aplica celor care au savirsit infracţiunea respectiva pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevãzutã în alin. 1. Nu se pedepsesc persoanele prevãzute în alin. 1, care denunta autoritãţilor asocierea mai înainte de a fi fost descoperitã şi de a se fi început sãvîrşirea infracţiunii care intra în scopul asocierii.
ART. 324
Instigarea publica şi apologia infracţiunilor
Fapta de a indemna publicul prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile, ori de a savirsi fapte ce constituie infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, fãrã a se putea depãşi pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea la sãvîrşirea cãreia s-a instigat. Dacã instigarea publica a avut ca urmare sãvîrşirea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevãzutã de lege pentru acea infracţiune. Purtarea în public a unei uniforme, embleme, insigne sau altor asemenea semne distinctive neautorizate, în scopurile arãtate în alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã lãudarea în public a celor care au savirsit infracţiuni sau a infracţiunilor sãvîrşite de aceştia.
ART. 325
Raspindirea de materiale obscene
Fapta de a vinde sau raspindi, precum şi de a confecţiona ori deţine în vederea rãspîndirii, obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
ART. 326
Cerşetoria
Fapta persoanei care, avînd capacitatea de a munci, apeleazã în mod repetat la mila publicului, cerind ajutor material, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 ani.
ART. 327
Vagabondajul
Fapta persoanei care nu are locuinta statornicã şi nici mijloace de trai şi care, deşi are capacitatea de a munci, nu exercita în mod obişnuit o ocupaţie sau profesie, ori nu presteazã nici o alta munca pentru întreţinerea sa, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 ani.
ART. 328
Prostituţia
Fapta persoanei care îşi procura mijloacele de existenta sau principalele mijloace de existenta, practicind în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
ART. 329
Proxenitismul
Îndemnul sau constringerea la prostituţie, ori înlesnirea practicãrii prostituţiei, sau tragerea de foloase de pe urma practicãrii prostituţiei de cãtre o persoana, precum şi recrutarea unei persoane pentru prostituţie, ori traficul de persoane în acest scop, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacã fapta prevãzutã în alin. 1 este sãvîrşitã fata de un minor sau prezintã un alt caracter grav, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 330
Jocul de noroc Organizarea sau îngãduirea jocurilor de noroc pentru public, fãrã autorizare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã organizarea sau îngãduirea în mod obişnuit a jocurilor de noroc, într-o casa particularã, în scopul de a realiza foloase materiale.

TITLUL X
INFRACŢIUNI CONTRA CAPACITĂŢII DE APĂRARE A ROMÂNIEI

CAP. 1
INFRACŢIUNI SĂVÎRŞITE DE MILITARI

Secţiunea 1
Infracţiuni contra ordinii şi disciplinei militare

ART. 331
Absenta nejustificatã
Absenta nejustificatã de la unitate sau serviciu, care a depãşit de 24 ore dar nu mai mult de 3 zile, a militarului, în termen sau concentrat, pînã la gradul de sergent inclusiv, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an. Pedeapsa aplicatã militarului în termen se executa într-o unitate militarã disciplinarã. În timp de rãzboi, absenta nejustificatã a oricãrui militar de la unitate sau serviciu, care a depãşit 4 ore dar nu mai mult de 24 ore, se pedepseşte, cu închisoare de la unu la 5 ani.
ART. 332
Dezertarea
Absenta nejustificatã de la unitate sau serviciu, care depãşeşte 3 zile, oricãrui militar, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani. În timp de rãzboi, absenta nejustificatã a oricãrui militar de la unitate sau serviciu, care a depãşit 24 ore, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.
ART. 333
Cãlcarea de consemn
Cãlcarea regulilor serviciului de garda, de paza, de însoţire sau de securitate, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã şi pãrãsirea comenzii sau oricãrui alt post de cãtre militar. Cãlcarea consemnului de cãtre santinela aflatã în serviciu de garda sau de paza pe lîngã depozitele de armament, muniţii sau materiale explozive, la frontiera ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat, ori dacã fapta ar fi putut avea urmãri grave, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Faptele de mai sus sãvîrşite în timp de rãzboi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani.
ART. 334
Insubordonarea
Refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Dacã fapta este sãvîrşitã de un ofiţer, de un maistru militar sau subofiţer, de doi sau mai mulţi militari împreunã, ori în fata trupei adunate, sau dacã fapta are urmãri grave, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. În timp de rãzboi, pedeapsa pentru fapta prevãzutã în alin. 1 este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru fapta prevãzutã în alin. 2, de la 3 la 12 ani.
ART. 335
Lovirea sau insulta superiorului
Lovirea superiorului de cãtre inferior sau a şefului de cãtre subordonat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. În cazul în care cel lovit se gãseşte în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoare de la unu la 5 ani. Insulta superiorului de cãtre inferior sau a şefului de cãtre subordonat se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an. Dacã faptele de mai sus sînt sãvîrşite în timp de rãzboi, maximul pedepselor se sporeşte cu 2 ani.
ART. 336
Lovirea sau insulta inferiorului
Lovirea inferiorului ori subordonatului de cãtre superior sau şef se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an. Insulta inferiorului ori subordonatului de cãtre superior sau şef se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 6 luni. Dispoziţiile alin. 1 şi 2 nu se aplica în timp de rãzboi, dacã faptele au fost determinate de o necesitate militarã.
ART. 337
Punerea în mişcare a acţiunii penale
Acţiunea penalã pentru infracţiunile din prezenta secţiune se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.

Secţiunea 2
Infracţiuni pe cimpul de lupta

ART. 338
Capitularea
Predarea în miinile inamicului de cãtre comandant a forţelor militare pe care le comanda, lãsarea în miinile duşmanului, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare de cãtre comandant a mijloacelor de lupta sau a altor mijloace necesare pentru purtarea rãzboiului, fãrã ca aceasta sa fi fost determinata de condiţiile de lupta, se pedepsesc cu moartea şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totalã a averii.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 339
Pãrãsirea cimpului de lupta
Pãrãsirea cimpului de lupta sau refuzul de a acţiona, sãvîrşite în timpul luptei, ori predarea în captivitate, sau sãvîrşirea altor asemenea fapte de natura a servi cauza duşmanului, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totalã a averii.
Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3
Infracţiuni specifice aviaţiei şi marinei militare

ART. 340
Zborul neautorizat
Zborul cu o aeronava aparţinînd forţelor armate ale statului roman, fãrã prealabilã autorizare, precum şi nerespectarea regulilor de zbor, dacã prin aceasta se pericliteazã securitatea zborului în spaţiul aerian sau a aeronavei, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Dacã fapta prevãzutã în alineatul precedent a cauzat urmãri grave, pedeapsa este închisoare de la unu la 5 ani, iar dacã a cauzat un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 341
Pãrãsirea navei
Pãrãsirea unei nave militare în caz de naufragiu, de cãtre comandant, mai înainte de a-şi fi exercitat pînã la capãt îndatoririle de serviciu, precum şi de cãtre orice persoana ce face parte din echipajul navei, fãrã ordinul comandantului, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Aceeaşi fapta sãvîrşitã în timp de rãzboi se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totalã a averii.
ART. 342
Pãrãsirea comenzii
Pãrãsirea comenzii de cãtre comandantul unei nave sau al unei grupãri de nave militare, în situaţii ce ar fi putut periclita nava sau navele militare ori echipajul acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. În cazul în care pãrãsirea comenzii s-a savirsit în timpul luptei, de cãtre comandantul unei nave sau al unei grupãri de nave militare, pedeapsa este moartea şi confiscarea totalã a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totalã a averii.
ART. 343
Neluarea mãsurilor necesare în operaţiile navale
Fapta comandantului unei nave militare sau grupãri de nave militare care fãrã a fi fost oprit prin vreun ordin, sau fãrã a fi fost împiedicat de misiunea specialã pe care o avea, nu ia mãsurile necesare sa atace, sa lupte impotriva duşmanului, sa ajute o nava a statului roman sau a unei tari aliate urmãritã de duşman ori angajata în lupta, sau nu ia mãsurile necesare pentru a distruge un convoi duşman, ori nu urmãreşte navele de rãzboi sau comerciale ale duşmanului, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totalã a averii.
ART. 344
Coborirea pavilionului
Coborirea pavilionului în timpul luptei, în scopul de a servi cauza duşmanului, sãvîrşitã de cãtre comandantul unei nave militare sau al unei grupãri de nave militare, precum şi de cãtre orice alta persoana ambarcatã, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totalã a averii.
ART. 345
Coliziunea
Fapta comandantului unei nave militare sau a oricãrei persoane aflate la bordul navei, prin care s-a cauzat, din culpa, o coliziune sau punerea pe uscat a navei, dacã fapta a avut ca urmare avarierea grava a navei sau alte urmãri grave, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În cazul în care fapta prevãzutã în alineatul precedent a fost sãvîrşitã cu intenţie, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. În timp de rãzboi, fapta prevãzutã în alin. 2 se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totalã a averii.
ART. 346
Sancţionarea tentativei
Tentativa infracţiunilor prevãzute în art. 340, 341, 342, 344 şi 345 alin. 2 şi 3 se pedepseşte.
ART. 347
Infracţiuni privitoare la aeronave
Dispoziţiile art. 341-346 se aplica în mod corespunzãtor şi în ce priveşte aeronavele militare.

CAP. 2
INFRACŢIUNI SĂVÎRŞITE DE MILITARI SAU CIVILI

ART. 348
Sustragerea de la serviciul militar
Fapta persoanei care îşi provoacã vãtãmãri integritãţii corporale sau sãnãtãţii, simuleazã o boala sau infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar în timp de rãzboi cu închisoare de la 3 la 10 ani. Acţiunea penalã se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.
ART. 349
Defetismul
Raspindirea sau publicarea în timp de rãzboi de zvonuri sau informaţii false, exagerate sau tendenţioase relative la situaţia economicã şi politica a tarii, la starea morala a populaţiei în legatura cu declararea şi mersul rãzboiului, precum şi sãvîrşirea altor asemenea fapte de natura sa slãbeascã rezistenta morala a populaţiei, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 350
Jefuirea celor cãzuţi pe cimpul de lupta
Jefuirea pe cimpul de lupta a morţilor sau rãniţilor de obiectele aflate asupra lor se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã fapta arãtatã în alineatul precedent, care, fãrã sa fie sãvîrşitã pe cimpul de lupta, este urmarea unor operaţii de rãzboi.
ART. 351
Folosirea emblemei Crucii Roşii în timpul operaţiilor militare
Folosirea, fãrã drept, în timp de rãzboi şi în legatura cu operaţiile militare, a emblemei ori denumirii de "Crucea Roşie" sau a celor asimilate acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
ART. 352
Sustragerea de rechiziţii militare
Refuzul nejustificat de a pune la dispoziţia forţelor armate bunurile legal rechiziţionate, sustragerea de la îndeplinirea acestor obligaţii, ori nedeclararea la recensamint a bunurilor supuse rechiziţionãrii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. În cazul cînd fapta se sãvîrşeşte în timp de rãzboi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

CAP. 3
INFRACŢIUNI SĂVÎRŞITE DE CIVILI

ART. 353
Sustragerea de la recrutare
Sustragerea de la recrutare în timp de pace se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda. Sustragerea de la recrutare în timp de rãzboi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
ART. 354
Neprezentarea la încorporare sau concentrare
Neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoştinţare, iar dacã termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militarã, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã şi neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi. În timp de mobilizare sau rãzboi, precum şi în caz de chemare urgenta, expres prevãzutã în ordinul de chemare, termenele de prezentare vor fi cele specificate în ordin. În caz de neprezentare, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Termenele de prezentare prevãzute în alineatele precedente se sporesc cu 10 zile în cazul în care cei chemaţi se afla în strãinãtate.
ART. 355
Punerea în mişcare a acţiunii penale
Acţiunea penalã pentru infracţiunile prevãzute în prezentul capitol se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.

TITLUL XI
INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI OMENIRII

ART. 356
Propaganda pentru rãzboi
Propaganda pentru rãzboi raspindirea de ştiri tendenţioase sau inventate, de natura sa serveascã atitarii la rãzboi, sau orice alte manifestãri în favoarea dezlãnţuirii unui rãzboi, sãvîrşite prin grai, scris, radio, televiziune, cinematograf sau prin alte asemenea mijloace, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 357
Genocidul
Sãvîrşirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial, sau religios, a vreuneia dintre urmãtoarele fapte;
a) uciderea membrilor colectivitãţii sau grupului;
b) vãtãmarea grava a integritãţii fizice sau mintale a membrilor colectivitãţii sau grupului;
c) supunerea colectivitãţii ori grupului la condiţii de existenta sau tratament de natura sa ducã la distrugere fizica;
d) luarea de mãsuri tinzind la împiedicarea naşterilor în sinul colectivitãţii sau grupului;
e) transferarea forţatã a copiilor aparţinînd unei colectivitãţi sau unui grup, în alta colectivitate sau în alt grup, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Dacã fapta este sãvîrşitã în timp de rãzboi, pedeapsa este moartea şi confiscarea totalã a averii. Înţelegerea în vederea sãvîrşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.
ART. 358
Tratamentele neomenoase
Supunerea la tratamente neomenoase a rãniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de rãzboi şi în general a oricãrei alte persoane cãzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sînt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã sãvîrşirea fata de persoanele arãtate în alineatul precedent a vreunuia dintre urmãtoarele fapte:
a) constringerea de a servi în forţele armate ale adversarului;
b) luarea de ostateci;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fãrã temei legal;
e) condamnarea sau execuţia fãrã o judecata prealabilã efectuatã de cãtre un tribunal constituit în mod legal şi care sa fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevãzute de lege. Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevãzuţi în alin. 1 se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Dacã faptele prevãzute în prezentul articol sînt sãvîrşite în timp de rãzboi, pedeapsa este moartea şi confiscarea totalã a averii.
ART. 359
Distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri
Distrugerea în întregime sau în parte;
a) a clãdirilor, a oricãror alte construcţii sau a navelor care servesc de spitale;
b) a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Roşie, ori al organizaţiilor asimilate acesteia pentru transportul rãniţilor, bolnavilor, materialelor sanitare sau al materialelor Crucii Roşii ori ale organizaţiilor asimilate acesteia;
c) a depozitelor de materiale sanitare, dacã toate acestea poarta semnele distinctive reglementare, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã însuşirea sub orice forma, nejustificatã de o necesitate militarã şi sãvîrşitã în proporţii mari, a mijloacelor sau materialelor destinate pentru ajutorul ori îngrijirea rãniţilor sau bolnavilor cãzuţi sub puterea adversarului. Tot astfel se sancţioneazã distrugerea în întregime sau în parte, ori însuşirea sub orice forma, nejustificatã de vreo necesitate militarã şi sãvîrşitã în proporţii mari, a oricãror alte bunuri.
ART. 360
Distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale
Distrugerea sub orice forma, fãrã necesitate militarã, de monumente sau construcţii care au o valoare artisticã, istorica ori arheologicã, de muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorica sau ştiinţificã, opere de arta, manuscrise, cãrţi de valoare, colecţii ştiinţifice sau colecţii importante de cãrţi, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus şi în general a oricãror valori culturale ale popoarelor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã jefuirea sau însuşirea sub orice forma a vreuneia dintre valorile culturale arãtate în prezentul articol, de pe teritoriile aflate sub ocupaţie militarã.
ART. 361
Sancţionarea tentativei, tãinuirii şi favorizãrii
Tentativa infracţiunilor prevãzute în prezentul titlu se pedepseşte. Tãinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani. Tãinuirea şi favorizarea sãvîrşite de soţ sau de o ruda apropiatã în cazul infracţiunilor prevãzute în art. 357 şi 358 alin. 3 şi 4 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevãzute în alin. 2 se reduc la jumãtate, iar în cazul celorlalte infracţiuni, tãinuirea şi favorizarea nu se pedepsesc.

DISPOZIŢII FINALE

ART. 362
Dispoziţiile din partea generalã a acestui cod se aplica şi faptelor sancţionate penal prin legi speciale, afarã de cazul cînd legea dispune astfel.
ART. 363
Prezentul cod intra în vigoare la data de 1 ianuarie 1969.

Aceasta lege a fost votatã de Marea Adunare Nationala la 21 iunie 1968, cu unanimitatea voturilor celor 432 deputaţi prezenţi la şedinţa.

EXPUNERE DE MOTIVE: la Codul penal

Poporul roman, sub conducerea partidului comunist, a obținut rezultate de însemnãtate istorica în dezvoltarea economiei şi culturii, în faurirea societãţii socialiste şi ridicarea nivelului de trai material şi cultural. Înaintarea cu succes a tarii pe calea noii orânduiri a schimbat din temelii înfãţişarea societãţii noastre. Relațiile de producţie socialiste au cuprins intreaga economie nationala, au fost lichidate clasele exploatatoare, orice forma de exploatare şi asuprire a omului de cãtre om. Da roade bogate politica partidului de infaptuire a industrializarii, de dezvoltare a agriculturii, de creare a unei economii multilaterale, echilibrate, bazate pe cuceririle contemporane ale ştiinţei şi tehnicii.
În procesul construirii socialismului s-a realizat unitatea strinsa dintre clasa muncitoare, taranime şi intelectualitate, dintre poporul roman şi nationalitatile conlocuitoare, infratite în lupta comuna pentru inflorirea patriei. Se dezvolta democraţia noastrã socialistã, care asigura participarea maselor largi ale poporului la conducerea societãţii, dezvoltarea capacitãţilor creatoare ale tuturor cetãţenilor, afirmarea plenara în viata socialã a personalitãţii fiecãrui individ. Transformãrile petrecute în structura societãţii noastre, intensa activitate politico-educativã desfasurata de partid, au determinat profunde schimbãri innoitoare în profilul spiritual al oamenilor muncii.
Se dezvolta morala noua, intemeiata pe inaltele îndatoriri fata de societate, pe atitudinea înaintatã fata de munca, de proprietatea obsteasca, fata de legile statului şi regulile de convieţuire socialã.
Constienti de faptul ca legile constituie intruchiparea intereselor lor fundamentale, marea masa a cetãţenilor le respecta din convingere, participa activ la combaterea manifestãrilor înapoiate, retrograde, care prezintã pericol social, ceea ce contribuie la întãrirea continua a ordinii de drept.
Este pe deplin firesc ca noile realitati ale tarii - economice, sociale, politice şi culturale - sa-şi gãseascã reflectarea pe planul dreptului, expresie a voinţei şi nazuintelor poporului de asigurare a progresului multilateral al patriei.
Constituţia Republicii Socialiste România, legea fundamentalã a statului, consacra cuceririle istorice ale poporului, cele mai de seama drepturi de care se bucura cetãţenii, creeazã ordinea de drept necesarã pentru înaintarea tarii pe calea desavirsirii construcţiei noii orinduiri, a dezvoltãrii democraţiei socialiste.
În conformitate cu prevederile Constituţiei, întregul sistem de drept trebuie pus de acord cu realitatile actuale ale societãţii noastre. "Dreptul socialist", sublinia tovarasul Nicolae Ceauşescu la Conferinţa Nationala a partidului, "trebuie sa oglindeasca schimbãrile profunde economice şi social-politice care au avut loc în procesul revoluţiei şi al construcţiei socialiste. Normele de drept trebuie sa consacre şi sa apere cuceririle fundamentale ale poporului nostru, sa asigure dezvoltarea avutului obştesc, exercitarea drepturilor şi libertãţilor cetatenesti".
În ansamblul normelor de drept, un loc important îl deţine legislaţia penalã, care, determinînd faptele ce constituie infracţiuni şi stabilind pedepsele corespunzãtoare pentru aceste încãlcãri ale legii, contribuie în mod eficient la apãrarea şi consolidarea cuceririlor obţinute de poporul nostru, la reglementarea raporturilor dintre individ şi societate, dintre cetãţenii tarii, în spiritul respectãrii principiilor socialismului, a drepturilor şi libertãţilor democratice. Codul penal adoptat cu mai mult de 30 de ani în urma cuprinde numeroase prevederi invechite şi, în ansamblul sau, în pofida modificãrilor şi completãrilor ce i s-au adus în decursul anilor, apare ca depãşit.
Fiind elaborat în alte condiţii istorice, el nu mai corespundea realitatilor noi, conceptiilor contemporane privitoare la aprecierea caracterului infractional al unor fapte, la mijloacele de prevenire şi combatere a acestora, la rolul pedepsei ca mãsura de îndreptare şi reeducare a infractorilor, precum şi de prevenire a sãvîrşirii de noi infracţiuni.
A devenit astfel necesarã elaborarea unui nou cod penal care sa corespundã cerinţelor etapei actuale de dezvoltare a tarii.
Proiectul noului cod penal a fost întocmit de cãtre un colectiv de specialişti din cadrul Ministerului Justiţiei, Procuraturii Generale, Tribunalului Suprem, Ministerului Afacerilor Interne, Institutul de cercetãri juridice al Academiei, cu consultarea a numerosi teoreticieni şi practicieni ai dreptului. La elaborarea proiectului s-a pornit de la prevederile Constituţiei tarii, a fost utilizat tot ceea ce s-a dovedit valoros în ştiinţa juridicã româneascã şi în practica noastrã judiciarã, au fost consultate legislaţia şi literatura de specialitate din celelalte tari socialiste, precum şi din alte tari, avîndu-se mereu în centrul atentiei condiţiile specifice tarii noastre.
Proiectul noului cod penal a fost prezentat de cãtre consiliul de Miniştri, Comitetul Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, care l-a examinat şi a hotãrît sa fie supus dezbaterii specialiştilor, precum şi a meselor largi de oameni ai muncii, urmînd sa fie pus în discuţia Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Roman şi apoi înaintat spre legiferare Marii Adunãri Naţionale.
Oglindind realitatile sociale actuale ale tarii, dezvoltarea democraţiei socialiste, şi exprimind grija deosebita pentru întãrirea legalitãţii, codul penal este conceput pe principiul fundamental ca numai legea este aceea care stabileşte faptele antisociale ce constituie infracţiuni, determina pedepsele şi mãsurile educativ-preventive ce urmeazã sa se aplice persoanelor care au comis astfel de fapte.
Intreaga alcãtuire a codului penal urmãreşte sa creeze condiţii pentru ca nimeni sa nu fie tras la rãspundere penalã pentru o fapta pe care legea nu a considerat-o infracţiune în momentul sãvîrşirii ei şi nici sa nu fie supus la executarea vreunei pedepse neprevãzute de lege. Este cunoscut ca în trecut s-au fãcut abuzuri, încãlcãri ale legalitãţii şi interpretãri arbitrare ale legii care au avut drept consecinţe trimiterea în judecata şi condamnarea unor oameni fãrã dovezi temeinice, aplicindu-se astfel impotriva unor cetãţeni mãsuri cu caracter penal nejustificate de actele şi manifestãrile acestora. Prevederile noului cod penal creeazã o puternica garanţie pentru a preveni sãvîrşirea unor asemenea abuzuri şi ilegalitati, pentru desfãşurarea întregii activitãţi judiciare cu respectarea stricta a Constituţiei, a legilor tarii.
În acelaşi timp, pentru ca societatea noastrã sa fie apãratã impotriva infractorilor, a daunelor pe care aceştia le pot aduce, reglementãrile cuprinse în codul penal urmãresc ca toţi cei care incalca legea penalã sa fie pedepsiţi potrivit vinovatiei lor.
Toate acestea dau o puternica expresie conţinutului socialist al codului penal, rolului ce revine acestui important instrument juridic în întãrirea legalitãţii, în promovarea intereselor fundamentale ale societãţii socialiste şi, totodatã, în asigurarea exercitãrii depline a drepturilor şi libertãţilor cetatenesti.
Inspirindu-se din principiile dreptului nostru socialist, respectînd prevederile Constituţiei, normele cuprinse în codul penal au menirea sa apere cuceririle revoluţionare ale poporului, orinduirea socialã şi de stat, suveranitatea şi independenta tarii, avutia nationala, drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor, intreaga ordine de drept.
Considerind ca infracţiunile impotriva orinduirii socialiste, impotriva a ceea ce poporul nostru a cucerit prin lupte grele şi indelungate, constituie crimele cele mai grave fata de popor, codul penal prevede pedepse aspre impotriva acelora care savirsesc acţiuni contra statului sau a capacitãţii sale de apãrare.
În condiţiile orinduirii noastre, cînd progresul economic al tarii şi ridicarea bunastarii întregului popor depind de creşterea şi consolidarea proprietãţii socialiste, apãrarea acestei proprietãţi reprezintã o îndatorire fundamentalã a tuturor cetãţenilor.
Tot ceea ce lezeaza proprietatea obsteasca, de stat sau cooperatista, rodul muncii pline de daruire şi abnegatie a poporului nostru, loveste în interesele oamenilor muncii, ale societãţii socialiste. De aceea, dind expresie apãrãrii acestor interese, codul penal prevede pedepse corespunzãtoare impotriva hotilor şi delapidatorilor, impotriva celor care irosesc sau manifesta lipsa de grija fata de avutul obştesc. Codul penal conţine, de asemenea, norme menite sa asigure munca, liniştea şi avutul fiecãrui cetãţean, libertãţile şi drepturile cetatenesti, în vederea împiedicãrii oricãror abuzuri şi încãlcãri ale legii.
În acest scop, sînt stabilite pedepse pentru faptele îndreptate impotriva vieţii, integritãţii corporale, libertãţii şi demnitãţii persoanei, impotriva avutului personal al cetãţenilor al cãrui izvor este munca. Garanţia ferma a acestor drepturi şi libertãţi intareste sentimentul de siguranta al fiecãrui cetãţean, creeazã un regim de ordine în viata socialã, caracteristic pentru o societate civilizata şi totodatã indispensabila pentru manifestarea libera, multilaterala a oamenilor în toate domeniile activitãţii sociale.
În orinduirea noastrã, dezvoltarea şi consolidarea familiei constituie o preocupare de mare importanta a statului, a societãţii în ansamblul sau, ocrotirea familiei, apãrarea intereselor mamei şi copilului, reprezintã un principiu constituţional care sta la baza întregii reglementãri a relaţiilor de familie şi a tuturor mãsurilor de ordin economic şi social destinate sa întãreascã aceasta celula de baza a societãţii noastre.
În acest spirit a fost largita sfera faptelor care pot fi pedepsite ca infracţiuni contra familiei şi s-au inasprit pedepsele pentru asemenea încãlcãri ale legii. Potrivit noului cod, constituie infracţiune de abandon familial nu numai pãrãsirea cu rea-credinţa şi neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere fata de membrii familiei, ci şi alungarea sau lãsarea lor fãrã ajutor.
Codul penal reflecta grija orinduirii noastre fata de om, preocuparea atît pentru apãrarea legalitãţii, cît şi pentru reeducarea persoanelor care au savirsit infracţiuni, pentru transformarea lor în cetãţenii utili societãţii, pentru prevenirea încãlcãrii legii şi a regulilor de convieţuire socialã.
Ca o reflectare a schimbãrilor petrecute în societate, a principiilor ce guverneazã dreptul socialist, codul nu mai prevede munca silnica pe viata, temnita grea şi detenţiunea riguroasã, ci instituie o singura pedeapsa privativã de libertate şi anume închisoarea, al carei termen maxim este stabilit la 20 de ani.
În cazul infractorilor periculosi şi al recidivistilor, care au savirsit infracţiuni deosebit de grave, dacã instanta judecãtoreascã socoteşte ca pedeapsa de 20 de ani este neîndestulãtoare, poate aplica un spor, fãrã a depãşi în total 25 de ani. Totodatã, se prevede ca pedeapsa amenzii nu mai poate fi transformata în închisoare. Dind expresie dorintei de a preveni sãvîrşirea unor infracţiuni deosebit de grave cum sînt crimele impotriva pãcii şi omenirii, trãdarea de patrie, omorul savirsit prin cruzimi sau asupra mai multor persoane, jefuirea cu consecinţe deosebit de grave a bunului obştesc, codul penal menţine în mod excepţional pedeapsa cu moartea.
Transformãrile profunde survenite în structura economicã şi socialã a societãţii, realizarea unitãţii întregului popor, determina importante modificãri şi în caracterizarea unor fapte pe care legislaţia penalã le considera infracţiuni.
Întrucît pericolul social îl reprezintã asemenea fapte este astãzi considerabil redus, noul cod penal restringe domeniul de aplicare a constringerii prin sancţiuni penale. Astfel, numeroase fapte incriminate în trecut ca infracţiuni sînt eliminate din codul penal, altele sînt declarate contravenţii, iar o parte dintre ele nu vor mai fi pedepsite de legea penalã atunci cînd se savirsesc pentru prima oara.
Totodatã, codul penal, ţinînd seama de creşterea continua a rolului opiniei publice - importanta manifestare a democraţiei socialiste - în respectarea regulilor de convieţuire socialã şi în educarea cetãţenilor, prevede forme noi de experimentare a influentei colectivitãţii.
Astfel, codul reglementeazã posibilitatea înlocuirii rãspunderii penale cu o rãspundere care atrage fie aplicarea unor mãsuri de influentare obsteasca, fie a unor sancţiuni cu caracter administrativ.
În acest scop au fost stabilite modalitãţi de trimitere a unor cauze spre soluţionare a consiliilor de judecata, care în condiţiile legii, pot aplica mãsuri specifice de influentare obsteasca: mustrarea, mustrarea cu avertisment, amenda şi altele.
Ca o consecinta a acestor mãsuri un numãr important de cauze care pînã în prezent erau soluţionate de instanţele judecãtoreşti, sînt date în competenta organelor de influentare obsteasca, ceea ce exprima încã o data rolul important pe care îl are colectivitatea în apãrarea şi întãrirea ordinii de drept.
În codul penal se aduc precizãri notiunii de infracţiune şi trasaturilor ei fundamentale, se realizeazã o mai buna sistematizare prin gruparea infracţiunilor în raport cu natura relaţiilor sociale pe care legea penalã le apara, precum şi prin înlãturarea unor paralelisme şi suprapuneri.
De asemenea, s-au concretizat instituţii juridice noi şi au fost reconsiderate instituţiile existente, pe baza unei concepţii unitare, întemeiate pe principiile dreptului socialist, toate acestea contribuind la interpretarea şi aplicarea corecta a normelor penale în practica judiciarã. Sînt în curs de elaborare proiectul codului de procedura penalã, precum şi legi penale cu caracter special care se vor referi la domenii restrînse de activitate.
Pregãtirea lor se face pe aceleaşi principii şi în acelaşi spirit în care este întocmit codul penal, de intarire a orinduirii socialiste, a legalitãţii, de garantare şi apãrare a drepturilor şi libertãţilor democratice pentru toţi cetãţenii tarii. Adoptarea acestor importante acte normative va contribui la sistematizarea şi perfecţionarea întregii noastre legislaţii. Întregul cod penal este strabatut de grija fata de om, pentru manifestarea sa tot mai larga în intreaga viata socialã, pentru întãrirea legalitãţii şi asigurarea ordinii de drept, corespunzãtor cerinţelor actualei etape de dezvoltare a societãţii, ale adincirii democraţiei socialiste.

Tema:

Redacteaza un eseu structurat pe 100-150 rânduri (12 Times
New Roman la 1,5 rânduri), în care sa dezvolti, pe lânga idei si informatii din alte surse, urmatoarele aspecte:

Delimitarea falsului material de falsul intelectual

Elemente de diferentiere între incriminarea din Codul penal din 1968 si Codul penal în vigoare, cu privire la uzul de arma letala si uzul de arma neletala

PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL nr. 79 - 79 bis din 21 iunie 1968

#codulpenal  #codulpenal1968 #abrogat #eseu

Read More

Tema 1 an 2 sem 2 Etica si deontologie judiciara

Tema 1 Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri (12 Times New Roman la 1,5 rânduri), în care să dezvolţi, pe lângă idei şi informaţii din alte surse, următoarele aspecte:

a) Organizarea şi conducerea instanţelor judecătoreşti;

b) Ministerul Public.

Organizarea şi conducerea instanţelor judecătoreşti

Importanţa puterii judecătoreşti este dată de către Constituţie, care evidenţiază în conţinutul art. 126 că, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite delege”.

Organizată sub forma unui serviciu public, justiţia este o funcţie în slujba Statului de drept, cu titlu de monopol[1] asupra acesteia, ne mai putând funcţiona și alte servicii ce pot exercita atribuţii de justiţie cu caracter privat.

Ca și serviciu public, activitatea justiţiei este organizată pe fundamentul unor principii proprii de organizare şi funcţionare, apte să ofere justiţiabililor apărarea, dar şi recunoaşterea drepturilor acestora în mod echitabil şi într-un termen rezonabil.

Principiile, structura şi modul de organizare a sistemului judiciar român sunt consacrate în Constituţia României şi Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară republicată. Justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţi de apel, tribunale, tribunale specializate, instanţe militare şi judecătorii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este singura instanţă supremă care funcţionează în România, cu sediul în capitala ţării, fiind organizată în 4 secţii (secţia civilă şi de proprietate intelectuală, secţia penală, secţia comercială, secţia de contencios administrativ şi fiscal), Completul de 9 judecători şi Secţiile Unite. Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se exercită de preşedinte, vicepreşedinte şi colegiul de conducere.

Curţile de apel sunt instanţe în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate. În cadrul curţilor de apel funcţionează complete specializate pentru cauze civile, penale, comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Tribunalele sunt organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ. În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau complete specializate pentru: cauze civile, penale, comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. Există însă, și tribunale specializate înființate pe domenii la nivelul judeţelor şi al municipiului cum sunt: Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov; Tribunalul Comercial Cluj; Tribunalul Comercial Mureş; Tribunalul Comercial Argeş.

Judecătoriile sunt instanţe organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti. În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înfiinţa secţii sau complete specializate. La nivelul acestor instanţe, legea prevede organizarea secţiilor sau a completelor specializate pentru minori şi familie. Fiecare instanţă judecătorească este condusă de un preşedinte care exercită atribuţii manageriale. Secţiile instanţelor judecătoreşti sunt conduse de câte un preşedinte de secţie. În cadrul fiecărei instanţe funcţionează un colegiu de conducere, care hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei.

Cu excepţia judecătoriilor şi a tribunalelor specializate, toate celelalte instanţe judecătoreşti menţionate au personalitate juridică.

Instanţele militare sunt organizate în tribunale militare, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi Curtea Militară de Apel Bucureşti. Fiecare are statut de unitate militară, cu indicativ propriu, iar circumscripţiile acestor instanţe sunt prevăzute în Anexa 2 la Legea nr. 304/2004 republicată. Tribunalele militare funcţionează în municipiile: Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara, iar Tribunalul Militar Teritorial şi Curtea Militară de Apel, în municipiul Bucureşti.

MINISTERUL PUBLIC

Constituția României și Legea 304/2004 actualizează instituția Ministerului Public ca organ al autorității judecătorești.[2] Potrivit prevederilor art.131 alin. 1 din Constituție, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept precum și drepturile și libertățile cetățenilor“.

Activitatea Ministerului Public este organizată potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic. Procurorul nu poate acţiona decât în limitele competenţei sale, prin mijloacele şi în cazurile stabilite prin dispoziţiile legale.

Potrivit principiului imparţialităţii, în spiritul prevederilor art.16 din Constituţie care statuează că „Nimeni nu este mai presus de lege”, procurorul trebuie să vegheze ca organele la a căror activitate participă sau a căror activitate o supraveghează, să aplice legea fără discriminare.

Subordonarea ierarhică, un alt principiu al activităţii Ministerului Public, se concretizează în aceea că procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului acelui parchet, iar acesta din urmă este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie teritorială. Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, dar în instanţă procurorul de şedinţă este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză.

Procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuţiile procurorilor din subordine şi să suspende ori să infirme actele şi dispoziţiile acestora dacă sunt contrare legii. În soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Lucrările repartizate pot fi trecute altui procuror numai în cazul suspendării sau al încetării calităţii acestuia, ori în absenţa sa, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rezolvarea sa.

Atribuţiile Ministerului Public pot fi grupate, în mod convenţional, în două categorii:

-          Judiciare cum ar fi: sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale; exercitarea acţiunii civile în cazurile prevăzute de lege; participarea, în condiţiile legii, la soluţionarea cauzelor penale sau civile; exercitarea căilor de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege.

-          Extrajudiciare printre care amintim: studierea cauzelor care generează sau favorizează criminalitatea, elaborarea de propuneri în vederea eliminării ecestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei în domeniu.

Există însă şi atribuţii ale Ministerului Public ce au un caracter judiciar şi deopotrivă administrativ, ca: efectuarea urmăririi penale şi, după caz, supravegherea acesteia, controlul activităţii altor organe de cercetare penală; apărarea drepturilor şi interesele minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii.

Cele mai importante atribuţii ale Ministerului Public sunt exercitate de către procurori în cadrul procesului civil şi penal.

Modul de organizare a Ministerului Public este prevăzut în legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Parchetul constituie structura organizatorică de bază a Ministerului Public și este alcătuit din totalitatea magistraţilor (procurorilor) care exercită funcţiile specifice Ministerului Public pe lîngă o anumită instanţă de judecată.

Parchetele funcționează câte unul pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie. Pe lângă fiecare instanţă militară funcţionează un parchet militar. Parchetele au sediul în localităţile în care îşi au sediul instanţele pe lângă care funcţionează şi au aceeaşi circumscripţie cu acestea.

Parchetele de pe lângă curţile de apel şi parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică și au în structura lor secţii, în cadrul cărora pot funcţiona servicii şi birouri. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structură şi câte o secţie pentru minori şi familie.

Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali, iar parchetele de pe lângă tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii sunt conduse de prim-procurori.

Secţiile, serviciile şi birourile parchetelor de pe lângă instanţe sunt conduse de procurori şefi. În cadrul fiecărui parchet funcţionează colegii de conducere, care avizează problemele generale de conducere ale parchetelor.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct, un adjunct şi trei consilieri, are personalitate juridică, gestionează bugetul Ministerului Public și coordonează activitatea tuturor parchetelor

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea reglementate în Legea nr. 508/2004 modificată şi completată.

Departamentul Naţional Anticorupţie funcționează, ca structură autonomă și cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind independent în raport cu instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice. D. N. A. este condus de un procuror şef, ajutat de 2 procurori şefi adjuncţi şi 2 consilieri, fiind coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Departamentului Naţional Anticorupţie sunt stabilite în O.U.G. nr. 43/2002 modificată şi completată.

#tema1 #eticasideontologiejudiciara #etica #deontologie #judiciara #tema1 #an2 #sem2

---

[1] I. Leș, Instituții judiciare contemporane, Editura C.H. Beck, București, 2007, p.32.

[2] F. Măgureanu, Organizarea sistemului judiciar, Editura Universul Juridic, București, 2006, p. 94.

Read More