SUBIECTUL
NR. 1 (10 p.)
Proprietatea lui Primus este delimitată în mod
natural de cea a lui Secundus, printr-un râu cu un debit mic de apă. În
anotimpurile ploioase acesta se umflă şi devine adânc şi periculos, apele sale
fiind tulburi şi greu de trecut dacă nu există un pod sau ceva improvizat în
acest sens. După topirea bruscă a zăpezii, acesta s-a umflat şi a inundat
proprietăţile celor doi riverani. După retragerea apelor între aceştia a
izbucnit un litigiu, care a fost dedus judecăţii instanţei competente.
Conflictul de interese adus în faţa instanţei constă în următoarele:
- la momentul retragerii râul şi-a schimbat
cursul, cu alte cuvinte a lăsat o porţiune de teren în plus pe proprietatea lui
Secundus şi a ocupat o porţiune corespunzătoare pe proprietatea lui Primus; în
această situaţie, Primus a revendicat de la Secundus partea din terenul cu care
proprietatea lui Secundus a crescut, respectiv proprietatea lui Primus s-a
diminuat;
- de asemenea, în momentul umflării râului, din
porţiunea de teren proprietatea lui Secundus s-a desprins o bucată însemnată de
teren care s-a alipit la proprietatea lui Primus; Secundus a reclamat această
porţiune de teren, dar Primus a refuzat, considerând că, prin situaţia creată,
pretenţiile părţilor au fost compensate;
- în această stare de neînţelegere, Primus a prins
de multe ori în capcanele sale o serie de animale de casă ale lui Secundus,
acesta din urmă solicitând despăgubiri pentru animalele prinse şi ucise. Primus
a recunoscut că acestea au fost prinse de el, dar nu le-a ademenit, ci au venit
singure şi nu vede de ce să le mai restituie. Instanţa a dat dreptate atât lui
Secundus, dar şi lui Primus.
Probleme de soluţionat:
1. Ce instituţie de drept civil este incidentă în
speţă?
2. De câte feluri este aceasta, stabilind şi
exemple pentru fiecare caz.
3. Definiţi modalitatea şi arătaţi sediul
materiei.
4. Câte tipuri ale instituţiei identificaţi în
speţă?
5. Cum soluţionaţi speţa?
Rezolvare
Conform art. 557 alin. 1 din noul Cod civil, „dreptul de proprietate se poate dobândi, în
condiţiile legii, prin convenţie, moştenire legală sau testamentară, accesiune,
uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi
al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre
judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi.”
Prezenta speţă face referire la dobândirea
dreptului de proprietate prin accesiune. Noul Cod civil prevede în art. 567că:
„Prin accesiune, proprietarul unui bun
devine proprietarul a tot ce se alipeşte cu bunul ori se încorporează în
acesta, dacă legea nu prevede altfel.”
Textul
consacră principiul potrivit căruia proprietarul unui bun dobândeşte, în
temeiul accesiunii, proprietatea a tot ce se uneşte sau se încorporează cu
acesta. Esenţial în materia accesiunii este ca cele două bunuri care se unesc
să aibă proprietari diferiţi. De regulă, proprietarul bunului considerat mai
important va fi proprietar al bunului mai puţin important.
Accesiunea
este un mod de dobândire a proprietăţii originar, cel care invocă accesiunea
este considerat primul proprietar al bunului, fără să opereze o transmisiune a
dreptului de proprietate. „Această dobândire nu presupune o transmitere a
dreptului de proprietate de la o persoană la alta. În cazul accesiunii dreptul
de proprietate asupra unui lucru (cel accesoriu) se stinge şi fie se naşte un
drept nou de proprietate în patrimoniul proprietarului bunului principal, fie
se măreşte obiectul dreptului de proprietate asupra acestui bun”.
[1]
Prin
accesiune nu pot fi dobândite bunurile ce fac parte din domeniul public.
Potrivit art.
568 din noul Cod civil, accesiunea este de două feluri:
-
naturală atunci când unirea sau încorporarea este urmarea
unui eveniment natural;
-
artificială când rezultă din fapta proprietarului ori a unei
alte persoane.
Din textele
consacrate accesiunii de către noul Cod civil, rezultă că accesiunea poate
privi bunuri imobile ori bunuri mobile, ceea ce înseamnă că accesiunea poate fi
imobiliară şi mobiliară.
[2]
În speţa
prezentată suntem sub incidenţa accesiunii
imobiliare naturale ca şi instituţie de drept civil.
1. Prima situaţie potrivit art. 570 din noul Cod
civil, cea în care râul şi-a schimbat cursul lăsând o porţiune de teren în plus
pe proprietatea lui Secundus şi a ocupat o porţiune corespunzătoare pe
proprietatea lui Primus, „proprietarul
fondului riveran dobândeşte, de asemenea, terenul lăsat de apele curgătoare
care s-au retras treptat de la ţărmul respectiv.” Această situaţie
reprezintă o variantă a
aluviunii din moment ce
proprietarul riveran dobândeşte, de asemenea, terenurile astfel formate, expresia „de asemenea” folosită de art. 570
urmând a fi raportată la dispoziţiile art. 569 noul Cod civil privitoare la
aluviune care dispune că „adăugirile de
teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului fondului riveran,
numai dacă ele se formează treptat”. Textul se aplică în ipoteza în care o persoană deţine un teren pe malul
unei ape curgătoare, aceasta se retrage treptat, eliberând astfel o suprafaţă
de teren, iar proprietarul terenului situat pe malul apei curgătoare va dobândi
în proprietate şi suprafaţa de
teren astfel apărută.
În vechea reglementare (art. 496 C. civ. 1864) era
prevăzut expres că „tot ale
proprietarului riveran sunt şi pământurile lăsate de apele curgătoare, când ele
se retrag pe nesimţite de la unul din ţărmuri şi se îndreaptă spre celălalt
ţărm; proprietarul ţărmului de unde apa s-a retras profită de aluviune, fără ca
proprietarul ţărmului opus să poată reclama pământul cel pierdut”.
Astfel, proprietarul fondului spre care s-a retras apa (Primus)
nu va putea să ceară despăgubiri pentru pierderea suferită de la cel căruia i-a
profitat retragerea apelor (Secundus) şi nici nu poate revendica terenul ce a
fost descoperit. Aşadar, Secundus nu-i datorează despăgubiri lui Primus,
instanţa va respinge acţiunea în revendicare formulată de Primus.
2. Şi în cea de a doua situaţie avem de a face cu accesiunea
imobiliară naturală ca şi mod de dobândire a proprietăţii – avulsiunea –, deoarece unirea sau încorporarea porţiunii de teren
desprinsă din proprietatea lui Secundus este urmarea unui eveniment natural ce
are loc fără intervenţia lui Primus, cel căruia i s-a alipit terenul desprins.
Avulsiunea este reglementată în noul Cod civil de art. 572 ce constă în
ruperea unei bucăţi de teren, ca urmare a acţiunii apelor curgătoare (de regulă
în caz de viituri), şi alipirea ei la un teren riveran situat în aval ce
aparţine altui proprietar.
Textul
dispune că proprietarul terenului de la care o apă curgătoare a smuls brusc o
porţiune de mal din teren, alipind-o la terenul altui proprietar riveran, nu
pierde dreptul de proprietate asupra părţii desprinse, dacă o revendică în
termen de 1 an de la data săvârşirii evenimentului. Dacă nu o face, terenul va deveni proprietatea celui unde
acesta s-a alipit, chiar dacă acesta nu a intrat în posesia lui.
[3]
Avulsiunea
nu poate opera în detrimentul proprietăţii publice, care este inalienabilă, iar
acţiunea în revendicare a terenului proprietate publică smuls este imprescriptibilă.
Instanţa va admite acţiunea în revendicare formulată de
Secundus doar dacă acesta se va încadra în termenul de 1 an de la data
producerii evenimentului.
3. Cea de a treia situaţie, Primus a prins de
multe ori în capcanele sale o serie de animale de casă ale lui Secundus, se referă
la accesiunea naturală asupra animalelor reglementată de alin. (1) şi alin. (2)
al art. 576 din noul Cod civil, care prevede că:
„(1) Animalele
domestice rătăcite pe terenul altuia îi revin acestuia din urmă, dacă proprietarul
nu le revendică în termen de 30 de zile de la data declaraţiei făcute la
primărie de către proprietarul terenului pe care acestea au fost găsite.”
Din această dispoziţie rezultă că animalele
domestice trebuie să intre pe terenul altei persoane din pură întâmplare, fără
ca aceasta să fi provocat în vreun fel pătrunderea animalului pe terenul său.
Proprietarul terenului pe care a fost găsit animalul domestic rătăcit are
obligaţia să declarare această împrejurare la primăria localităţii pe raza căreia
se află terenul. În termen de 30 de zile de la data declaraţiei făcute de
proprietarul care a găsit animalele, proprietarul animalelor rătăcite poate
cere restituirea lor fără a fi nevoie de introducerea unei acţiuni în justiţie;
simpla solicitare a restituirii animalelor adresată de proprietarul acestora
„găsitorului” este suficientă pentru a reintra în stăpânirea lor.
[4]
(2) „Porumbeii,
iepurii, peştii şi alte asemenea animale care trec pe fondul altui proprietar aparţin acestuia cât timp rămân pe fond,
cu excepţia cazului în care trecea a fost provocată prin fraudă sau prin
artificii”.
Conform textului animalele aparţin proprietarului
fondului din momentul în care se stabilesc pe fond, proprietarul pierzând
proprietatea acestora din momentul în care acestea părăsesc fondul. Din acest
motiv proprietarul fondului nu poate să revendice sau să ceară daune interese
de la proprietarul fondului vecin.
Pentru faptul că Primus a prins în capcanele sale
animalele domestice ale lui Secundus, acţiune ce contravine dispoziţiilor art.
576 alin. (1) şi alin (2) din noul Cod civil, primus va fi obligat de către
instanţă să restituie animalele domestice sau să îl despăgubească pe Secundus
în situaţia în care acestea nu mai există.
SUBIECTUL
NR. 2 (5 p.)
Analizaţi comparativ uzucapiunea pornind de la
prevederile acestora în Vechiul Cod civil şi actuala reglementare.
Rezolvare
Analizând comparativ cele două reglementari ale
acestei instituţii - uzucapiunea- observăm că vechiul cod civil nu se mai află în
concordanţă cu evoluţia şi dinamica situaţiei sociale şi mai ales economice când
inflaţia are un rol determinant în stabilirea valori economice a unui bun.
Posesia, în vechiul cod civil este definită ca „deţinerea
unui lucru sau folosinţa unui drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine
sau de altul în numele nostru”, spre deosebire de noul cod civil care foloseşte
un limbaj nu atât de ambiguu: „posesia este exercitarea în fapt a
prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl
stăpâneşte şi care se comportă ca un proprietar”.
Analizând posesia ca stare de fapt, se observă
calitatea acesteia de a produce unele drepturi
independente de vreun drept anterior al posesorului. Posesia creează o
aparenţă a dreptului de proprietate, astfel încât posesorul este prezumat însăşi
titularul dreptului de proprietate.
Efectul cel mai important, este dobândirea
dreptului de proprietate asupra bunului posedat o perioada îndelungată de timp,
anume, prin uzucapiune. În vechiul cod civil termenele prescripţiei achizitive
diferă după cum posesorul este de bună – credinţă, caz în care imobilul se
uzucapează în 10-20 de ani, iar când este de rea credinţă, în 30 de ani.
În noua reglementare, termenele de prescripţie
achizitivă sunt foarte mult reduse, 10 ani pentru uzucapiunea extratabulară,
respectiv 5 ani pentru cea tabulara ţinându-se
seama de momentul înscrierii în cartea funciară. După cum se observă, daca în
codul de la 1865 punctul de referinţă era buna – credinţă sau justul titlu,
noul cod civil consacră înscrierea în cartea funciară, momentul de referinţă
fiind data la care s-au făcut menţiunile în cartea funciară, şi desigur s-a menţinut
condiţia bunei – credinţe.
În cadrul acestei instituţii atât în vechiul cod cât
şi în noua reglementare, când imobilul este posedat de doi posesori succesiv,
există posibilitatea contopirii perioadelor de timp cât aceştia au posedat
bunul, operaţie ce poartă denumirea de „joncţiunea posesiilor”.
Spre deosebire de bunurile imobile, bunurile
mobile se dobândesc prin prescripţie instantanee, excepţie făcând bunurile
furate sau pierdute unde noul cod civil nu aduce nicio schimbare.
Având în vedere că termenele prescripţiei
achizitive au fost stabilite încă din dreptul roman, se impunea o schimbare
radicală ale acestei instituţii.
