Mihail Udroiu - Grile procedura penala - partea a 2 a |
1. Când
în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale infractorul cetăţean străin, care nu
are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, sustrage bunuri din domiciliul
persoanei vătămate cetăţean român situat în Giurgiu, precum şi din casa de
vacanţă a acesteia situată în Balcic (Bulgaria), fiind apoi prins în timp ce se
plimba prin Bucureşti de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti care au efectuat urmărirea penală pentru
ambele acte ale infracţiunii continuate de furt calificat, competenţa
teritorială de a judeca cauza aparţine:
a.
Judecătoriei
sectorului 1 Bucureşti;
b.
Judecătoriei
sectorului 2 Bucureşti;
c. Judecătoriei
Giurgiu.
2.
Dacă procurorul din
cadrul parchetului de pe lângă tribunal, care efectuează urmărirea penală cu privirea
la infracţiunea de dare de mită comisă de inculpat în vederea săvârşirii
ulterioare a unei infracţiuni de înşelăciune, dispune disjungerea efectuării
urmării penale pentru infracţiunea de dare de mită şi crearea unui nou dosar:
a. trebuie
să trimită cauza parchetului de pe lângă judecătorie pentru continuarea
efectuării urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune;
b.
competenţa
de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune rămâne dobândită
parchetului de pe lângă tribunal care poate continua efectuarea urmăririi
penale şi pentru această infracţiune;
c.
poate
trimite cauza parchetului de pe lângă judecătorie pentru continuarea efectuării
urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune, doar dacă astfel se
asigură soluţionarea cu celeritate a dosarului.
3.
În situaţia în care după
condamnarea definitivă a participanţilor la săvârşirea infracţiunii de luare de
mită, unul dintre cei condamnaţi se sustrage executării pedepsei, fiind
favorizat pe întreaga perioadă în care s-a ascuns de un coparticipant prin
asigurarea mijloacelor de trai:
a.
urmărirea
penală trebuie întotdeauna efectuată de parchetul care a dispus trimiterea în
judecată a participanţilor la comiterea infracţiunii de luare de mită;
b. competenţa
de judecare a cauzei aparţine tribunalului, care a judecat în primă instanţă şi
infracţiunea de luare de mită;
c.
competenţa
de judecare a cauzei aparţine judecătoriei, deoarece legea nu prevede o
competenţă specială pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului.
4. Excepţia
de necompetenţă materială:
a.
a
organului de urmărire penală poate fi invocată pe tot parcursul procesului
penal în scopul constatării nulităţii probelor;
b.
a
instanţei inferioare celei competente potrivit legii poate invocată până la
începerea dezbaterilor în primă instanţă;
c. a
instanţei superioare celei competente potrivit legii poate invocată până la
începerea cercetării judecătoreşti.
5. Judecătorul
de drepturi şi libertăţi este competent să se pronunţe cu privire la:
a. plângerile
formulate împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de procuror în cursul
urmăririi penale;
b. cererea
de anulare a amenzii judiciare aplicate de procuror unui subiect procesual;
c.
plângerile
formulate împotriva soluţiilor de clasare dispuse de procuror.
6. Prorogarea
de competenţă în situaţia reţinerii existenţei unui caz de reunire a cauzelor:
a.
va
opera atunci când toate cauzele se află în faza de urmărire penală, dar numai
dacă toate parchetele sunt egale în grad;
b.
nu
operează în situaţia în care toate cauzele se află în faţa unor instanţe de
apel, chiar egale în grad;
c. va
opera când toate cauzele se află în etapa procesuală a judecăţii în primă
instanţă, însă unele dintre acestea provin din trimiteri spre rejudecare din
căile de atac.
7. Reunirea
cauzelor este obligatorie în situaţia în care:
a.
infracţiunile
aflate în concurs real cu conexitate consecvenţională sunt judecate în cauze
diferite;
b. se
reţine existenţa unităţii naturale colective;
c.
trei
acte materiale ale infracţiunii continuate sunt în curs de judecată, iar pentru
alte patru acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni a fost pronunţată deja o
hotărâre de achitare definitivă.
8. Chestiunile
prealabile:
a.
sunt
chestiuni de natură penală, de rezolvarea cărora nu depinde soluţia pronunţată
în cauza penală;
b. pot
fi chestiuni de natură civilă, de rezolvarea cărora depinde soluţia pronunţată
în cauza penală;
c.
pot
fi chestiuni de natură penală în legătură cu situaţia premisă a infracţiunii.
9. Spre
deosebire de chestiunile prealabile, chestiunile preliminare:
a. sunt
chestiuni de natură penală;
b.
nu
pot fi soluţionate de procuror;
c. se
soluţionează potrivit normelor de procedură penală.
10.
Dacă în cursul cercetării
judecătoreşti instanţa schimbă încadrarea juridică a faptei, va dispune
întotdeauna:
a. declinarea
de competenţă în favoarea instanţei ierarhic inferioare, dacă noua încadrare
juridică atrage competenţa materială a acestei instanţe;
b.
restituirea
cauzei la parchetul competent, dacă a fost sesizată cu un acord de recunoaştere
a vinovăţiei;
c. declinarea
judecării cauzei la instanţa ierarhic superioară, dacă noua încadrare juridică
atrage competenţa materială a acestei instanţe.
11. În
cazul în care instanţa sesizată cu judecarea unei cauze penale admite o
excepţie de necompetenţă:
a.
dispune
prin încheiere declinarea judecării cauzei către instanţa competentă;
b. instanţa
la care a fost trimisă cauza în urma declinării poate invoca din oficiu o nouă
excepţie de necompetenţă;
c. hotărârea
de declinare poate reprezenta, în unele cazuri, atât declinator de competenţă,
cât şi regulator de competenţă.
12. Dacă
declinarea a fost determinată de competenţa teritorială, instanţa căreia i s-a
trimis cauza:
a.
poate
menţine măsurile legale dispuse de instanţa care s-a dezînvestit;
b. este
obligată să menţină actele legal îndeplinite de instanţa care s-a dezînvestit;
c.
poate
menţine actele legal îndeplinite de instanţa care s-a dezînvestit.
13. Nu
poate exista un conflict de competenţă:
a. între
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o altă instanţă;
b. între
două secţii ale aceleiaşi instanţe;
c.
între
Parchetul de pe lângă Tribunal şi Direcţia Naţională Anticorupţie din cadrul
Parchetului General de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
14. În
cazul în care procurorul de Ia parchetul de pe lângă judecătorie declină
competenţa efectuării urmăririi penale
parchetului de pe lângă tribunal, iar după repartizarea cauzei de şeful acestui
din urmă parchet, procurorul
din cadrul parchetului de pe lângă tribunal declină competenţa efectuării
urmăririi penale în favoarea
parchetului de pe lângă judecătorie care îşi declinase anterior competenţa,
conflictul negativ de competenţă va fi soluţionat:
a.
de
orice procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal;
b.
numai
de procurorul general al Parchetului de pe lângă curtea de apel, ierarhic
superior parchetelor aflate în conflict;
c. de
prim-procurorul parchetului de pe lângă tribunal.
15. Este
incompatibil:
a. să
judece o revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) NCPP
(fapte sau împrejurări noi) judecătorul care, în cauză, a pronunţat sentinţa în
primă instanţă;
b.
să
soluţioneze o cerere de revocare a arestării preventive judecătorul de drepturi
şi libertăţi care, în săptămâna anterioară formulării cererii de revocare, a
prelungit arestarea preventivă a inculpatului;
c. să
judece cauza în fond judecătorul care în cursul urmăririi penale a autorizat
obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane.
16. Este
incompatibil să judece cauza judecătorul care:
a.
a
fost în aceeaşi cauză judecător de cameră preliminară;
b. a
emis în cursul urmăririi penale mandatul de percheziţie informatică;
c.
a
dispus condamnarea aceluiaşi inculpat pentru o fapta concurentă cu cea care
face obiectul cauzei pendinte.
17. Se
va reţine existenţa unui caz de incompatibilitate în cazul în care procurorul:
a.
care
a efectuat urmărirea penală participă ca procuror de şedinţă la judecarea
cauzei în primă instanţă;
b.
care
a participat ca procuror de şedinţă la judecata în primă instanţă participă
ulterior şi la judecata în apel;
c. care
a participat ca judecător la soluţionarea cauzei în primă instanţă pune concluzii,
ca procuror de şedinţă, la judecarea ei în apel.
18. Este
întotdeauna incompatibil să soluţioneze o cauză în primă instanţă judecătorul
care:
a.
a
activat anterior numirii în magistratură în calitate de ofiţer de poliţie
judiciară;
b. a
soluţionat propunerea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura
arestului la domiciliu cu privire la inculpatul trimis în judecată;
c.
a
participat la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva încheierii prin
care s-a soluţionat propunerea de luare a măsurii arestării preventive a
inculpatului în cursul urmăririi penale.
19. Strămutarea:
a. unei
cauze de la un tribunal la un alt tribunal nu poate fi cerută de ministrul
Justiţiei;
b. poate
fi dispusă de Curtea de Apel;
c.
se
dispune numai de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
20.
În cazul în care, după
strămutarea judecării unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă
egală în grad, se dispune în camera preliminară restituirea cauzei la procuror,
instanţa competentă să judece cauza după trimiterea în judecată în urma
restituirii, în ipoteza în care după reluarea urmăririi penale a fost încheiat
un acord de recunoaştere a vinovăţiei, este:
a.
instanţa
iniţial sesizată, dacă nu mai există niciun motiv de strămutare la monientul
întocmirii acordului;
b. instanţa
la care judecarea cauzei a fost strămutată, chiar dacă cu privire la instanţa
iniţial sesizată nu mai subzistă vreun motiv de strămutare la momentul trimiterii
din nou în judecată;
c.
oricare
dintre instanţele de mai sus, dacă urmărirea penală a fost refăcută de
parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
21. Sunt
mijloace de probă:
a. fotografiile;
b.
cercetările
la faţă locului;
c.
confruntările.
22. Fac
parte din obiectul probaţiunii:
a. urmele
biologice ale suspectului descoperite pe hainele victimei;
b. faptele
negative determinate;
c.
faptele
pozitive nedeterminate.
23. Constituie
fapte sau împrejurări care nu pot fi dovedite:
a.
faptele
similare;
b.
faptele
auxiliare;
c. prezumţiile
legale absolute.
24. Constituie
fapte sau împrejurări care nu trebuie dovedite:
a. prezumţiile
legale relative;
b. faptele
notorii;
c.
faptele
similare.
25. Sarcina
probei:
a. constituie
o instituţie distinctă de propunerea de probe;
b.
aparţine
întotdeauna numai procurorului;
c. aparţine
inculpatului ce invocă o chestiune prealabilă.
26. Nu
sunt obligaţi să dea declaraţii în calitate de martori:
a. fosta
soţie a inculpatului;
b.
copiii
fraţilor şi surorilor suspectului;
c. verii
primari ai inculpatului.
27. Declaraţia
martorului:
a. aceste
divizibilă;
b.
are
întotdeauna o forţă probantă condiţionată;
c.
este
retractabilă.
28. Înscrisurile
care poartă o urmă a infracţiunii vor fi analizate de instanţă:
a. numai
ca mijloace materiale de probă;
b.
numai
ca înscrisuri;
c.
numai
drept corpuri delicte.
29. Nu
este necesară emiterea unui mandat pentru efectuarea:
a. percheziţiei
corporale;
b. percheziţiei
unui vehicul;
c.
percheziţiei
informatice.
30.
Persoana cu privire la
care se efectuează o percheziţie ca urmare a constatării unei infracţiuni flagrante
are întotdeauna dreptul de a solicita participarea unui apărător la efectuarea
procedeului probatoriu în cazul:
a. percheziţiei
domiciliare;
b.
percheziţiei
corporale;
c.
percheziţiei
unui vehicul.
#grile #procedurapenala #partea #generala #udroiu
