Mihail Udroiu - Grile procedura penala - partea a 2 a

Mihail Udroiu - Grile procedura penala -  partea a 2 a

1.      Când în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale infractorul cetăţean străin, care nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, sustrage bunuri din domiciliul persoanei vătămate cetăţean român situat în Giurgiu, precum şi din casa de vacanţă a acesteia situată în Balcic (Bulgaria), fiind apoi prins în timp ce se plimba prin Bucureşti de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti care au efectuat urmărirea penală pentru ambele acte ale infracţiunii continuate de furt calificat, competenţa teritorială de a judeca cauza aparţine:

a.       Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti;

b.       Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti;

c.       Judecătoriei Giurgiu.

2.      Dacă procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, care efectuează urmărirea penală cu privirea la infracţiunea de dare de mită comisă de inculpat în vederea săvârşirii ulterioare a unei infracţiuni de înşelăciune, dispune disjungerea efectuării urmării penale pentru infracţiunea de dare de mită şi crearea unui nou dosar:

a.       trebuie să trimită cauza parchetului de pe lângă judecătorie pentru continuarea efectuării urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune;

b.       competenţa de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune rămâne dobândită parchetului de pe lângă tribunal care poate continua efectuarea urmăririi penale şi pentru această infracţiune;

c.       poate trimite cauza parchetului de pe lângă judecătorie pentru continuarea efectuării urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune, doar dacă astfel se asigură soluţionarea cu celeritate a dosarului.

3.      În situaţia în care după condamnarea definitivă a participanţilor la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, unul dintre cei condamnaţi se sustrage executării pedepsei, fiind favorizat pe întreaga perioadă în care s-a ascuns de un coparticipant prin asigurarea mijloacelor de trai:

a.       urmărirea penală trebuie întotdeauna efectuată de parchetul care a dispus trimi­terea în judecată a participanţilor la comiterea infracţiunii de luare de mită;

b.      competenţa de judecare a cauzei aparţine tribunalului, care a judecat în primă instanţă şi infracţiunea de luare de mită;

c.       competenţa de judecare a cauzei aparţine judecătoriei, deoarece legea nu prevede o competenţă specială pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului.

4.      Excepţia de necompetenţă materială:

a.       a organului de urmărire penală poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal în scopul constatării nulităţii probelor;

b.       a instanţei inferioare celei competente potrivit legii poate invocată până la începerea dezbaterilor în primă instanţă;

c.       a instanţei superioare celei competente potrivit legii poate invocată până la începerea cercetării judecătoreşti.

5.      Judecătorul de drepturi şi libertăţi este competent să se pronunţe cu privire la:

a.       plângerile formulate împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de procuror în cursul urmăririi penale;

b.      cererea de anulare a amenzii judiciare aplicate de procuror unui subiect procesual;

c.       plângerile formulate împotriva soluţiilor de clasare dispuse de procuror.

6.      Prorogarea de competenţă în situaţia reţinerii existenţei unui caz de reunire a cauzelor:

a.       va opera atunci când toate cauzele se află în faza de urmărire penală, dar numai dacă toate parchetele sunt egale în grad;

b.       nu operează în situaţia în care toate cauzele se află în faţa unor instanţe de apel, chiar egale în grad;

c.       va opera când toate cauzele se află în etapa procesuală a judecăţii în primă instanţă, însă unele dintre acestea provin din trimiteri spre rejudecare din căile de atac.

7.      Reunirea cauzelor este obligatorie în situaţia în care:

a.       infracţiunile aflate în concurs real cu conexitate consecvenţională sunt judecate în cauze diferite;

b.      se reţine existenţa unităţii naturale colective;

c.       trei acte materiale ale infracţiunii continuate sunt în curs de judecată, iar pentru alte patru acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni a fost pronunţată deja o hotărâre de achitare definitivă.

8.      Chestiunile prealabile:

a.       sunt chestiuni de natură penală, de rezolvarea cărora nu depinde soluţia pronunţată în cauza penală;

b.      pot fi chestiuni de natură civilă, de rezolvarea cărora depinde soluţia pronunţată în cauza penală;

c.       pot fi chestiuni de natură penală în legătură cu situaţia premisă a infracţiunii.

9.      Spre deosebire de chestiunile prealabile, chestiunile preliminare:

a.       sunt chestiuni de natură penală;

b.       nu pot fi soluţionate de procuror;

c.       se soluţionează potrivit normelor de procedură penală.

10.  Dacă în cursul cercetării judecătoreşti instanţa schimbă încadrarea juridică a faptei, va dispune întotdeauna:

a.       declinarea de competenţă în favoarea instanţei ierarhic inferioare, dacă noua încadrare juridică atrage competenţa materială a acestei instanţe;

b.       restituirea cauzei la parchetul competent, dacă a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei;

c.       declinarea judecării cauzei la instanţa ierarhic superioară, dacă noua încadrare juridică atrage competenţa materială a acestei instanţe.

11.  În cazul în care instanţa sesizată cu judecarea unei cauze penale admite o excepţie de necompetenţă:

a.       dispune prin încheiere declinarea judecării cauzei către instanţa competentă;

b.      instanţa la care a fost trimisă cauza în urma declinării poate invoca din oficiu o nouă excepţie de necompetenţă;

c.       hotărârea de declinare poate reprezenta, în unele cazuri, atât declinator de com­petenţă, cât şi regulator de competenţă.

12.  Dacă declinarea a fost determinată de competenţa teritorială, instanţa căreia i s-a trimis cauza:

a.       poate menţine măsurile legale dispuse de instanţa care s-a dezînvestit;

b.      este obligată să menţină actele legal îndeplinite de instanţa care s-a dezînvestit;

c.       poate menţine actele legal îndeplinite de instanţa care s-a dezînvestit.

13.  Nu poate exista un conflict de competenţă:

a.       între înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o altă instanţă;

b.      între două secţii ale aceleiaşi instanţe;

c.       între Parchetul de pe lângă Tribunal şi Direcţia Naţională Anticorupţie din cadrul Parchetului General de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

14.  În cazul în care procurorul de Ia parchetul de pe lângă judecătorie declină competenţa efectuării urmăririi penale parchetului de pe lângă tribunal, iar după repartizarea cauzei de şeful acestui din urmă parchet, procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal declină competenţa efectuării urmăririi penale în favoarea parchetului de pe lângă judecătorie care îşi declinase anterior competenţa, conflictul negativ de competenţă va fi soluţionat:

a.       de orice procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal;

b.       numai de procurorul general al Parchetului de pe lângă curtea de apel, ierarhic superior parchetelor aflate în conflict;

c.       de prim-procurorul parchetului de pe lângă tribunal.

15.  Este incompatibil:

a.       să judece o revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) NCPP (fapte sau împrejurări noi) judecătorul care, în cauză, a pronunţat sentinţa în primă instanţă;

b.       să soluţioneze o cerere de revocare a arestării preventive judecătorul de drepturi şi libertăţi care, în săptămâna anterioară formulării cererii de revocare, a pre­lungit arestarea preventivă a inculpatului;

c.       să judece cauza în fond judecătorul care în cursul urmăririi penale a autorizat obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane.

16.  Este incompatibil să judece cauza judecătorul care:

a.       a fost în aceeaşi cauză judecător de cameră preliminară;

b.      a emis în cursul urmăririi penale mandatul de percheziţie informatică;

c.       a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat pentru o fapta concurentă cu cea care face obiectul cauzei pendinte.

17.  Se va reţine existenţa unui caz de incompatibilitate în cazul în care procurorul:

a.       care a efectuat urmărirea penală participă ca procuror de şedinţă la judecarea cauzei în primă instanţă;

b.       care a participat ca procuror de şedinţă la judecata în primă instanţă participă ulterior şi la judecata în apel;

c.       care a participat ca judecător la soluţionarea cauzei în primă instanţă pune concluzii, ca procuror de şedinţă, la judecarea ei în apel.

18.  Este întotdeauna incompatibil să soluţioneze o cauză în primă instanţă judecătorul care:

a.       a activat anterior numirii în magistratură în calitate de ofiţer de poliţie judiciară;

b.      a soluţionat propunerea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu cu privire la inculpatul trimis în judecată;

c.       a participat la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva încheierii prin care s-a soluţionat propunerea de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.

19.  Strămutarea:

a.       unei cauze de la un tribunal la un alt tribunal nu poate fi cerută de ministrul Justiţiei;

b.      poate fi dispusă de Curtea de Apel;

c.       se dispune numai de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

20.  În cazul în care, după strămutarea judecării unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, se dispune în camera preliminară restituirea cauzei la procuror, instanţa competentă să judece cauza după trimiterea în judecată în urma restituirii, în ipoteza în care după reluarea urmăririi penale a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, este:

a.       instanţa iniţial sesizată, dacă nu mai există niciun motiv de strămutare la monientul întocmirii acordului;

b.      instanţa la care judecarea cauzei a fost strămutată, chiar dacă cu privire la instanţa iniţial sesizată nu mai subzistă vreun motiv de strămutare la momentul trimi­terii din nou în judecată;

c.       oricare dintre instanţele de mai sus, dacă urmărirea penală a fost refăcută de parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

21.  Sunt mijloace de probă:

a.       fotografiile;

b.       cercetările la faţă locului;

c.       confruntările.

22.  Fac parte din obiectul probaţiunii:

a.       urmele biologice ale suspectului descoperite pe hainele victimei;

b.      faptele negative determinate;

c.       faptele pozitive nedeterminate.

23.  Constituie fapte sau împrejurări care nu pot fi dovedite:

a.       faptele similare;

b.       faptele auxiliare;

c.       prezumţiile legale absolute.

24.  Constituie fapte sau împrejurări care nu trebuie dovedite:

a.       prezumţiile legale relative;

b.      faptele notorii;

c.       faptele similare.

25.  Sarcina probei:

a.       constituie o instituţie distinctă de propunerea de probe;

b.       aparţine întotdeauna numai procurorului;

c.       aparţine inculpatului ce invocă o chestiune prealabilă.

26.  Nu sunt obligaţi să dea declaraţii în calitate de martori:

a.       fosta soţie a inculpatului;

b.       copiii fraţilor şi surorilor suspectului;

c.       verii primari ai inculpatului.

27.  Declaraţia martorului:

a.       aceste divizibilă;

b.       are întotdeauna o forţă probantă condiţionată;

c.       este retractabilă.

28.  Înscrisurile care poartă o urmă a infracţiunii vor fi analizate de instanţă:

a.       numai ca mijloace materiale de probă;

b.       numai ca înscrisuri;

c.       numai drept corpuri delicte.

29.  Nu este necesară emiterea unui mandat pentru efectuarea:

a.       percheziţiei corporale;

b.      percheziţiei unui vehicul;

c.       percheziţiei informatice.

30.  Persoana cu privire la care se efectuează o percheziţie ca urmare a constatării unei infracţiuni flagrante are întotdeauna dreptul de a solicita participarea unui apărător la efectuarea procedeului probatoriu în cazul:

a.       percheziţiei domiciliare;

b.       percheziţiei corporale;

c.       percheziţiei unui vehicul.

#grile #procedurapenala #partea #generala #udroiu