Tema 1: Redactaţi un eseu de 60-70 rânduri, în care
să dezvoltaţi, pe lângă idei şi informaţii din alte surse, următoarele aspecte:
- principalele izvoare de drept ale
Uniunii Europene;
- principiile stabilirii
competenţelor Uniunii Europene;
- sistemul distribuirii
competenţelor şi al exercitării lor în comun între instituţiile Uniunii
Europene.
Ordinea juridică comunitară, ca
orice altă ordine juridică, este formată dintr-un ansamblu organizat de norme
care îşi trag valoarea din normele juridice de bază cuprinse în tratate.
Astfel, distingem dreptul primar ce este constituit din normele cuprinse în
tratatele constitutive, și dreptul derivat care cuprinde normel juridice emise
în baza tratatelor constitutive şi cu respectarea procedurilor expres prevăzute
de aceste tratate.
Analiza succintă a actelor normative
din sistemul comunitar presupune prezentarea principalelor surse de drept
primar (tratatele), drept derivat (regulamentele, deciziile şi directivele) dar
şi o prezentare sumară a izvoarelor nescrise (cutuma, jurisprudenţa şi
principiile generale ale dreptului comunitar în general).
Astfel, izvoarele de drept ale
Uniunii Europene se împrt în trei categorii:
a) Izvoarele primare (legislaţia primară) cuprind în principal
Tratatele de instituire a Uniunii Europene ce definesc elementele fundamentale
ale Uniunii şi precizează competenţa instituţiilor din sistemul comunitar care
participă la procesul de luare a deciziilor, procedurile legislative, precum şi
puterile şi prerogativele care sunt recunoscute acestor instituţii. Legislația
primară mai cuprinde: tratatele de modificare ale UE; protocoalele anexate la
tratatele fondatoare şi la tratatele de modificare; și tratatele de aderare a
statelor membre la UE.
b) Izvoarele secundare sunt constituite din elemente ale dreptului
fondat pe Tratate, incluzând legislaţia secundară, legislaţia secundară
unilaterală şi dreptul convenţional.
Actele
unilaterale se se împart în două categorii și anume:
- cele care figurează în
nomenclatura articolului 288 din Tratatul privind funcţionarea UE:
regulamentul, directiva, decizia, avizele şi recomandările;
- cele care nu figurează în
nomenclatura din articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea UE, cum sunt
comunicările, recomandările, cărţile albe şi cărţile verzi.
Actele
convenţionale cuprind atât acordurile internaţionale semnate între U.E.
şi o ţară sau o organizaţie terţă, cât și acordurile între statele membre, dar
și acordurile semnate între instituţiile UE
c) Izvoarele legislației complementare sunt alcătuite din elemente ale
dreptului care nu sunt prevăzute în Tratate. Este vorba despre jurisprudenţa
Curţii de Justiţie, despre dreptul internaţional şi despre principiile generale
ale dreptului. Aceste surse au permis Curţii de Justiţie să acopere lacunele
atât din legislaţia primară cât şi din legislaţia secundară.
Delimitarea competenţelor în Uniunea
Europeană este guvernată de principiul atribuirii.
Principiul
atribuirii[1]
guvernează delimitarea competenţelor în Uniunea Europeană, potrivit art. 5
alin. 1 TUE. Principiul competenţei de atribuire îşi are corespondentul în
dreptul internaţional public denumit principiul specialităţii organizaţiilor
internaţionale. Principiul competenţei de atribuire a fost stabilit, la
început, prin Tratatul de constituire al Comunităţii Economice Europeane
(TCEE), confirmat ulterior prin Tratatul ce instituie Comunitatea Europeană
(TCE) în art. 5, după care a fost translatat prin Tratatul de la Lisabona în Tratatul
asupra Uniunii Europene (TUE).
În temeiul principiului atribuirii,
Uniunea acţionează numai în limitele competenţelor care i-au fost atribuite de
statele membre prin tratate, pentru realizarea obiectivelor stabilite conform
art. 5 TUE. Statele transferă, prin voinţa lor, competenţe Uniunii pentru
realizarea obiectivelor. Același art. 5 prevede că ,,orice competenţă care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparţine
statelor membre”. Rezultă astfel, un alt principiu, potrivit căruia
competenţa care nu este atribuită Uniunii prin tratate revine statelor membre
ca şi o competenţă reziduală[2]
. Și art. 13 TUE face referire expresă la competenţa de atribuţie a
instituţiilor Uniunii și prevede că ,,fiecare
instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin
tratate, în conformitate cu procedurile, condiţiile şi scopurile prevăzute de
acestea”.
Principiul
subsidiarității este prevăzut în art. 5 TUE care precizează că, „în domeniile în care nu sunt de competența
sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele
acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele member
nici la nivel central, nici la nivel regional și local, dar datorită
dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la
nivelul Uniunii”.
Potrivit acestui principiu, Uniunea
Europeană acționează numai în cazul cand obiectivele pe care le are de îndeplinit
pot fi realizate mai bine la nivel comunitar decât la nivelul statelor membre,
ceea ce înseamnă că trebuie să se facă împreună numai ceea ce nu poate fi făcut
de catre un singur stat.
Principiul
proporționalității, consacrat tot în art. 5 TUE, prevede că „acțiunea Uniunii, în conținut și formă, nu
depășesc ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor”.
Astfel, conform acestui prinipiu,
obligațiile impuse destinatarilor reglementărilor comunitare trebuie să se
limiteze la măsurile strict necesare pentru atingerea obiectivului urmărit și
să implice sacrificii minime din partea acestora. ,,Sarcina impusă persoanelor interesate nu trebuie să depăsească măsurile
cerute pentru a satisface interesul public implicat”. Altfel spus,
obligațiile impuse de normele comunitare nu trebuie sa fie disproporționate în
raport cu scopul urmărit.
Atunci când există mai multe posibilități
de acțiune pentru a-și exercita competențele, Comunitatea trebuie să recurgă la
acelea care dau o mai mare libertate destinatarilor (state, particulari etc.).
aceleși principiu impune ca atunci când măsurile de constrangere nu pot fi
evitate, reglementările adoptate să nu fie excesive. În acest sens, într-o
hotarare a Cuții de Justiție, din 5 mai 1988 (speța The Queen), în care se
spune că principiul proporționalității, care face parte din principiile
generale ale dreptului comunitar, ,,cere
ca actele instituțiilor comunitare să nu depășească limitele a ceea ce este
potrivit și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de
reglementarea în cauză, fiind înțeles că dacă există o alegere între mai multe
măsuri potrivite, urmează să se recurgă la cea cu un grad mai mic de constrângere
și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu
scopurile urmărite”.
Constituția Europeană grupează și
simplifică legislația privind domeniul competențelor în cadrul Uniunii Europene
pentru domeniile în care statele au transferat puterea de acțiune către Uniune
și face o clasificare a acestor competențe.
Pentru unele domenii specifice în
privința cărora Uniunea acționează în numele statelor membre, ca și primă
categorie, o constituie competențele exclusive, în care acțiunea Uniunii este
mult mai eficientă decât dacă fiecare stat ar acționa în parte. Aici utem
exemplifica concurența pe piața internă și comerțul cu alte țări aflate în
afara spațiului U.E..
Competențele partajate reprezintă a
doua categorie de competențe ce fac obiectul politicii agricole comune,
transporturilor, mediului, a dreptului de azil și imigrare, dar și cooperarea
în domeniul justiției sau al poliției.
Pentru cea de a treia categorie de
competențe, competențe de sprijin, Uniunea
intervine doar cu scopul de a sprijini acțiunile statlor membre, păstrând o
mare libertate de acțiune și responsabilitate a statelor față de proprii
cetățeni, ea ne putând proceda la armonizarea legislațiilor naționale în
domenii precum: sportul, cultura, educația sau protecția civilă. Pentru
politicile economice, protecție socială sau muncă, Uniunea trebuie să
coordoneze politicile naționale pentru a putea fi mai eficiente.
Uniunea poate duce o politică
externă și de securitate comună bazată pe solidaritatea statelor membre.
La nivelul Uniunii Europene,
asemenea unui stat, funcționează o serie de instituții decizionale, ce
elaborează politici și adoptă regulamente, directive, decizii, ce sunt aplicate
pe întreg teriotoriul Uniunii. Principalele
trei instituţii decizionale ce alcătuiesc „triunghiul
instituțional” sunt:
Parlamentul
European
– reprezintă cetăţenii UE, este ales direct de către aceştia și are trei
funcţii principale:
-
Funcţia legislativă ce constă în adoptarea
actelor normative cu caracter general necesare înfăptuirii prevederilor din
tratate precum și îndeplinirea orientărilor politice stabilite de Consiliul
European aplicându-se de cele mai multe ori procedura de codecizie. Pentru
aderarea unui sta nou la U.E.
este necesar doar avizul conform al Parlamentului European, care poate aproba
sau respinge fără însă să o poată modifica. În cazul agriculturii sau al
politicii economice, Consiuliul Uniunii Europene are obligația doar de a
consulta Parlamentul European.
Parlamentul poate cere Comisiei Europene să prezinte
propuneri legislative Consiliului Europei și examinează anual programul de
lucru al Comisiei, indicând actele ce se doresc a fi adoptate.
-
Funcția bugetară prin care Bugetul Uniunii
se stabilește anual de către parlament și Consiliul U.E. pe baza propunerii
Comisiei. Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului monitorizează
modul în care este utilizat bugetul. Anual, gestionarea de către Comisie a
bugetului pentru anul financiar anterior este supusă aprobării Parlamentului –
așa zisa „descărcare
de gestiune”.
-
Controlul
democratic a tuturor instituțiilor europene, exercitat prin:
o
aprobarea numirii preşedintelui Comisiei
Europene şi a întregului colegiu al comisarilor;
o
posibilitatea de obliga toţi membrii Comisiei
Europene să demisioneze, prin votul unei moţiuni de cenzură (cu o majoritate de
2/3).
Comisia prezintă periodic
Parlamentului Raportul anual al Comisiei privind funcţionarea Comunităţilor sau
Raportul anual privind execuţia bugetului. Membrii Parlamentului European au
posibilitatea de a adresa întrebări, în scris şi oral, membrilor Comisiei
Europene, la care aceştia sunt obligaţi să răspundă.
Consiliul
Uniunii Europene
– reprezintă Statele Membre, la reuniunile sale participând miniştri ai
acestora, și îndeplinește șase funcții principale:
-
Funcția
legislativă prin care adoptă, împreună cu Parlamentu European, acela mai
mare parte a legislației Uniunii Europene.
-
Coordonarea
politicilor Statelor Membre în baza
unor orientări generale în domeniu și este responsabil în ce privește metoda de
coordonare aplicată în domenii precum sănătatea, educația su ocuparea forței de
muncă.
-
Încheierea
acordurilor internaționale între U.E. și alte state sau organizații internaționale
prin semnarea acordurilor între acestea în domenii cum ar fi protecția
consulară, dreptul societăților comerciale, cooperarea polițienească și
judiciară, precum și impozitarea.
-
Funcția bugetară
– anual, Bugetul Uniunii este decis împreună cu Parlamentul European, deciziile
finale privind cheltuielile obligatorii fiind luate de Consiliul uniunii
Europene.
-
Elaborarea
politicii externe și de securitate comună în cadrul Consiliului în care
statele membre U.E. iau decizii comune în acest domeniu, acțiunea comună
dovedindu-se mai eficientă privind politica externă, securitatea și apărarea.
-
Coordonarea
cooperării polițienești și judiciară în materie penală cu scopul de a
combate infracțiunile transfrontaliere prin cooperarea tribunalelor,
serviciilor vamale, serviciilor de imigrație și a forțelor de poliție din toate
Statele Membre.
Din componența Consiliului Uniunii
Europene fac parte miniștrii tuturor Statelor Membre, ce alcătuiesc formații
pentru fiecare domeniu în parte și se întrunesc ori de câte ori este nevoie. Astfel,
putem enumera: Consiliul Afacerilor Generale şi Relaţiilor Externe (CAGRE); Consiliul
Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN); Consiliul Ocupării Forţei de
Muncă, Politicii Sociale, Sănătăţii şi Consumatorilor (EPSCO); Consiliul Competitivităţii,
Consiliul Cooperării în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI); Consiliul
Transporturilor, Telecomunicaţiilor şi Energiei (TTE); Consiliul Agriculturii
şi Pescuitului; Consiliul Mediului; Consiliul Educaţiei, Tineretului şi Culturii.
Comisia
Europeană,
instituție independentă de guvernele naționale, reprezintă și apără interesele
Uniunii Europene și îndeplinește următorele patru funcții principale:
-
Dreptul de inițiativă în elaborarea actelor comunitare
și elaborarea propunerilor legislative în colaborare cu Comitetul Economic și
Social și Comitetul Regiunilor și solicitând opinia guvernelor și parlamentelor
naționale[3].
-
Gestionarea și implementarea
politicilor, programelor și bugetului Uniunii Europene prin:
o
supravegherea
cheltuielilor efectuate din bugetul Uniunii Europene de către autoritățile
naționale și locale, la rândul ei, Comisia fiind supravegheată de Curtea de
Conturi Europeană;
o
gestionarea
unor programe comunitare în diverse domenii ca cel al educației (Erasmus),
cercetare prin Programul Cadru, etc.
-
„Gardianul tratatelor” veghind la
aplicarea dipozițiilor Tratatelor și a deciziilor luate în cadrul acestora.
Astfel, în situația în care un stat membru nu-și îndeplinește vreuna dintre
obligațiile asumate în tratate, Comisia emite un aviz motivat printr-o
scrisoare oficială adresată Guvernului respectiv, iar dacă statul refuză să ia
măsuri de îndreptare a situației, Comisia sesizează Curtea de Justiție.
-
Reprezentare la nivel
internațional
a Uniunii Europene în forumuri internaționale. În numele Uniunii Europene, în
responsabilitatea Comisiei îi revine si: negocierea acordurilor internaționale;
deschide și conduce negocieri cu state terțe sau organizații internaționale;
rolul de negociator privind acordurile încheiate cu statele candidate.
În afară de cele trei
instituții principale, la nivelul Uniunii Europene funcționează și alte
instituții care conduc la bunul mers al acesteia. Dintre acestea putem enumera:
Curtea de Justiţie a
Comunităţilor Europene constituită din trei
instanțe: Curtea de Justiție, tribunalul de Primă Instanță și Tribunalul
Funcției Publice, reprezintă instituția jurisdicțională a Uniunii Europene cu rolul de a veghea
respectarea dreptului comunitar. Litigiile ce se nasc la nivel comunitar între
Statele Membre, instituții, societăți comerciale și persoane fizice sunt
judecate de aceasta.
Tribunalul de Primă Instanţă
a fost înfiinţat cu scopul de a consolida garanţiile judiciare acordate
persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea nivel al autorităţii judiciare,
permiţând astfel Curţii de Justitie să se concentreze asupra atribuţiei sale de
bază, interpretarea uniformă a legislaţiei comunitare.
Tribunalul Funcţiei Publice a
fost înfiinţat pentru a judeca litigii între Uniunea Europeană şi funcţionarii
săi.
Curtea de Conturi Europeană are funcția:
-
de
a asigura auditul independent asupra modului de formare şi de utilizare
a fondurilor Uniunii Europene;
-
de
a evalua modul în care instituţiile europene îşi îndeplinesc aceste
atribuţii;
-
de a îmbunătăţi gestionarea resurselor financiare şi de
a informa cetăţenii Uniunii Europene cu privire la utilizarea fondurilor
publice de către autorităţile cu responsabilităţi de gestiune.
Curtea de Conturi nu are prerogative
jurisdicţionale. În cazul în care auditorii descoperă nereguli, inclusiv
fraudă, organismele comunitare competente, Oficiul European de Luptă împotriva
Fraudei este informat în legatură cu acestea. Anual, Curtea prezintă un raport de audit
referitor la anul financiar anterior, în baza căruia Parlamentul aprobă
gestionarea bugetului de către Comisie.
Comitetul Regiunilor are rolul de a veghea la aplicarea principiului de
subsidiaritate, conform căruia deciziile trebuie luate la nivelul autorităţilor
publice cel mai aproape de cetăţeni, fiind o instituţie consultativă şi
reprezentare a colectivităţilor locale şi regionale ale Uniunii Europene, ce
pot participa la elaborarea politicilor comunitare.
Comisia Europeană, Consiliul UE şi
Parlamentul European au obligaţia de a consulta Comitetul Regiunilor în domenii
de competenţa colectivităţilor locale şi regionale: educaţia şi tineretul,
cultura, sănătatea publică, transporturi, telecomunicaţii şi energie, politica
regională (Fondurile structurale), cooperare transfrontalieră, mediul
înconjurător etc.
Banca Europeană de Investiţii acordă
împrumuturi pentru investiţii productive care contribuie la atingerea
obiectivelor prioritare ale Uniunii Europene: dezvoltarea regională, creşterea
economică, competitivitatea, ocuparea forţei de muncă, crearea de
întreprinderi, îmbunătăţirea mijloacelor de comunicare, protecţia mediului
înconjurător, precum şi pentru investiţii în afaceri mici.
Banca Centrală Europeană are o
activitate independentă cu rolul de a gestiona zona euro, fiind responsabilă şi
cu elaborarea şi aplicarea politicii economice şi monetare a UE. Obiectivul cel
mai important este să menţină stabilitatea preţurilor din zona euro[4],
pentru a menţine puterea de cumpărare a euro, ceea ce presupune ţinerea sub
control strict a inflaţiei: Acest obiectiv este îndeplinit prin: controlul
ofertei de monedă pentru a nu se ajunge la inflație; stabilirea ratei dobânzilor
în zona euro; monitorizarea evoluţiei preţurilor şi evaluarea riscului pe care
îl reprezintă aceasta pentru stabilitatea preţurilor din zona euro.
Ombudsmanul European înfiinţat în 1993 prin Tratatul de la Maastricht în vederea
atingerii obiectivului de democratizare şi de transparenţă administrativă, are
rol de intermediar între cetăţeni şi autorităţile UE. Primește plângeri de la
cetăţeni, societăţi comerciale şi instituţii de pe teritoriul UE, în urma
cărora examinează cazurile de administrare defectuoasă (de ex. practici
inechitabile, discriminare, abuz de putere, absenţa informaţiilor sau refuzul
de a le furniza, întârzireri nejustificate).
#drepteuropean #tema1 #sem2 #an2
[1] Andrei
Popescu, Ion Diaconu, Organizaţii
europene şi euroatlantice, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p.
210.
[3] Comisia
urmează „principiul subsidiarității”, în acest sens, elaborează o propunere la
nivel european atunci când problema nu poate fi rezolvată la nivel național,
regional sau local.
[4] Zona euro este constituită din țările care au adoptat
moneda euro.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu