Mihail Udroiu - Grile procedura penala - partea a 2 a

Mihail Udroiu - Grile procedura penala -  partea a 2 a

1.      Când în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale infractorul cetăţean străin, care nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, sustrage bunuri din domiciliul persoanei vătămate cetăţean român situat în Giurgiu, precum şi din casa de vacanţă a acesteia situată în Balcic (Bulgaria), fiind apoi prins în timp ce se plimba prin Bucureşti de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti care au efectuat urmărirea penală pentru ambele acte ale infracţiunii continuate de furt calificat, competenţa teritorială de a judeca cauza aparţine:

a.       Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti;

b.       Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti;

c.       Judecătoriei Giurgiu.

2.      Dacă procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, care efectuează urmărirea penală cu privirea la infracţiunea de dare de mită comisă de inculpat în vederea săvârşirii ulterioare a unei infracţiuni de înşelăciune, dispune disjungerea efectuării urmării penale pentru infracţiunea de dare de mită şi crearea unui nou dosar:

a.       trebuie să trimită cauza parchetului de pe lângă judecătorie pentru continuarea efectuării urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune;

b.       competenţa de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune rămâne dobândită parchetului de pe lângă tribunal care poate continua efectuarea urmăririi penale şi pentru această infracţiune;

c.       poate trimite cauza parchetului de pe lângă judecătorie pentru continuarea efectuării urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune, doar dacă astfel se asigură soluţionarea cu celeritate a dosarului.

3.      În situaţia în care după condamnarea definitivă a participanţilor la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, unul dintre cei condamnaţi se sustrage executării pedepsei, fiind favorizat pe întreaga perioadă în care s-a ascuns de un coparticipant prin asigurarea mijloacelor de trai:

a.       urmărirea penală trebuie întotdeauna efectuată de parchetul care a dispus trimi­terea în judecată a participanţilor la comiterea infracţiunii de luare de mită;

b.      competenţa de judecare a cauzei aparţine tribunalului, care a judecat în primă instanţă şi infracţiunea de luare de mită;

c.       competenţa de judecare a cauzei aparţine judecătoriei, deoarece legea nu prevede o competenţă specială pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului.

4.      Excepţia de necompetenţă materială:

a.       a organului de urmărire penală poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal în scopul constatării nulităţii probelor;

b.       a instanţei inferioare celei competente potrivit legii poate invocată până la începerea dezbaterilor în primă instanţă;

c.       a instanţei superioare celei competente potrivit legii poate invocată până la începerea cercetării judecătoreşti.

5.      Judecătorul de drepturi şi libertăţi este competent să se pronunţe cu privire la:

a.       plângerile formulate împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de procuror în cursul urmăririi penale;

b.      cererea de anulare a amenzii judiciare aplicate de procuror unui subiect procesual;

c.       plângerile formulate împotriva soluţiilor de clasare dispuse de procuror.

6.      Prorogarea de competenţă în situaţia reţinerii existenţei unui caz de reunire a cauzelor:

a.       va opera atunci când toate cauzele se află în faza de urmărire penală, dar numai dacă toate parchetele sunt egale în grad;

b.       nu operează în situaţia în care toate cauzele se află în faţa unor instanţe de apel, chiar egale în grad;

c.       va opera când toate cauzele se află în etapa procesuală a judecăţii în primă instanţă, însă unele dintre acestea provin din trimiteri spre rejudecare din căile de atac.

7.      Reunirea cauzelor este obligatorie în situaţia în care:

a.       infracţiunile aflate în concurs real cu conexitate consecvenţională sunt judecate în cauze diferite;

b.      se reţine existenţa unităţii naturale colective;

c.       trei acte materiale ale infracţiunii continuate sunt în curs de judecată, iar pentru alte patru acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni a fost pronunţată deja o hotărâre de achitare definitivă.

8.      Chestiunile prealabile:

a.       sunt chestiuni de natură penală, de rezolvarea cărora nu depinde soluţia pronunţată în cauza penală;

b.      pot fi chestiuni de natură civilă, de rezolvarea cărora depinde soluţia pronunţată în cauza penală;

c.       pot fi chestiuni de natură penală în legătură cu situaţia premisă a infracţiunii.

9.      Spre deosebire de chestiunile prealabile, chestiunile preliminare:

a.       sunt chestiuni de natură penală;

b.       nu pot fi soluţionate de procuror;

c.       se soluţionează potrivit normelor de procedură penală.

10.  Dacă în cursul cercetării judecătoreşti instanţa schimbă încadrarea juridică a faptei, va dispune întotdeauna:

a.       declinarea de competenţă în favoarea instanţei ierarhic inferioare, dacă noua încadrare juridică atrage competenţa materială a acestei instanţe;

b.       restituirea cauzei la parchetul competent, dacă a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei;

c.       declinarea judecării cauzei la instanţa ierarhic superioară, dacă noua încadrare juridică atrage competenţa materială a acestei instanţe.

11.  În cazul în care instanţa sesizată cu judecarea unei cauze penale admite o excepţie de necompetenţă:

a.       dispune prin încheiere declinarea judecării cauzei către instanţa competentă;

b.      instanţa la care a fost trimisă cauza în urma declinării poate invoca din oficiu o nouă excepţie de necompetenţă;

c.       hotărârea de declinare poate reprezenta, în unele cazuri, atât declinator de com­petenţă, cât şi regulator de competenţă.

12.  Dacă declinarea a fost determinată de competenţa teritorială, instanţa căreia i s-a trimis cauza:

a.       poate menţine măsurile legale dispuse de instanţa care s-a dezînvestit;

b.      este obligată să menţină actele legal îndeplinite de instanţa care s-a dezînvestit;

c.       poate menţine actele legal îndeplinite de instanţa care s-a dezînvestit.

13.  Nu poate exista un conflict de competenţă:

a.       între înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o altă instanţă;

b.      între două secţii ale aceleiaşi instanţe;

c.       între Parchetul de pe lângă Tribunal şi Direcţia Naţională Anticorupţie din cadrul Parchetului General de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

14.  În cazul în care procurorul de Ia parchetul de pe lângă judecătorie declină competenţa efectuării urmăririi penale parchetului de pe lângă tribunal, iar după repartizarea cauzei de şeful acestui din urmă parchet, procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal declină competenţa efectuării urmăririi penale în favoarea parchetului de pe lângă judecătorie care îşi declinase anterior competenţa, conflictul negativ de competenţă va fi soluţionat:

a.       de orice procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal;

b.       numai de procurorul general al Parchetului de pe lângă curtea de apel, ierarhic superior parchetelor aflate în conflict;

c.       de prim-procurorul parchetului de pe lângă tribunal.

15.  Este incompatibil:

a.       să judece o revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) NCPP (fapte sau împrejurări noi) judecătorul care, în cauză, a pronunţat sentinţa în primă instanţă;

b.       să soluţioneze o cerere de revocare a arestării preventive judecătorul de drepturi şi libertăţi care, în săptămâna anterioară formulării cererii de revocare, a pre­lungit arestarea preventivă a inculpatului;

c.       să judece cauza în fond judecătorul care în cursul urmăririi penale a autorizat obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane.

16.  Este incompatibil să judece cauza judecătorul care:

a.       a fost în aceeaşi cauză judecător de cameră preliminară;

b.      a emis în cursul urmăririi penale mandatul de percheziţie informatică;

c.       a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat pentru o fapta concurentă cu cea care face obiectul cauzei pendinte.

17.  Se va reţine existenţa unui caz de incompatibilitate în cazul în care procurorul:

a.       care a efectuat urmărirea penală participă ca procuror de şedinţă la judecarea cauzei în primă instanţă;

b.       care a participat ca procuror de şedinţă la judecata în primă instanţă participă ulterior şi la judecata în apel;

c.       care a participat ca judecător la soluţionarea cauzei în primă instanţă pune concluzii, ca procuror de şedinţă, la judecarea ei în apel.

18.  Este întotdeauna incompatibil să soluţioneze o cauză în primă instanţă judecătorul care:

a.       a activat anterior numirii în magistratură în calitate de ofiţer de poliţie judiciară;

b.      a soluţionat propunerea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu cu privire la inculpatul trimis în judecată;

c.       a participat la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva încheierii prin care s-a soluţionat propunerea de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.

19.  Strămutarea:

a.       unei cauze de la un tribunal la un alt tribunal nu poate fi cerută de ministrul Justiţiei;

b.      poate fi dispusă de Curtea de Apel;

c.       se dispune numai de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

20.  În cazul în care, după strămutarea judecării unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, se dispune în camera preliminară restituirea cauzei la procuror, instanţa competentă să judece cauza după trimiterea în judecată în urma restituirii, în ipoteza în care după reluarea urmăririi penale a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, este:

a.       instanţa iniţial sesizată, dacă nu mai există niciun motiv de strămutare la monientul întocmirii acordului;

b.      instanţa la care judecarea cauzei a fost strămutată, chiar dacă cu privire la instanţa iniţial sesizată nu mai subzistă vreun motiv de strămutare la momentul trimi­terii din nou în judecată;

c.       oricare dintre instanţele de mai sus, dacă urmărirea penală a fost refăcută de parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

21.  Sunt mijloace de probă:

a.       fotografiile;

b.       cercetările la faţă locului;

c.       confruntările.

22.  Fac parte din obiectul probaţiunii:

a.       urmele biologice ale suspectului descoperite pe hainele victimei;

b.      faptele negative determinate;

c.       faptele pozitive nedeterminate.

23.  Constituie fapte sau împrejurări care nu pot fi dovedite:

a.       faptele similare;

b.       faptele auxiliare;

c.       prezumţiile legale absolute.

24.  Constituie fapte sau împrejurări care nu trebuie dovedite:

a.       prezumţiile legale relative;

b.      faptele notorii;

c.       faptele similare.

25.  Sarcina probei:

a.       constituie o instituţie distinctă de propunerea de probe;

b.       aparţine întotdeauna numai procurorului;

c.       aparţine inculpatului ce invocă o chestiune prealabilă.

26.  Nu sunt obligaţi să dea declaraţii în calitate de martori:

a.       fosta soţie a inculpatului;

b.       copiii fraţilor şi surorilor suspectului;

c.       verii primari ai inculpatului.

27.  Declaraţia martorului:

a.       aceste divizibilă;

b.       are întotdeauna o forţă probantă condiţionată;

c.       este retractabilă.

28.  Înscrisurile care poartă o urmă a infracţiunii vor fi analizate de instanţă:

a.       numai ca mijloace materiale de probă;

b.       numai ca înscrisuri;

c.       numai drept corpuri delicte.

29.  Nu este necesară emiterea unui mandat pentru efectuarea:

a.       percheziţiei corporale;

b.      percheziţiei unui vehicul;

c.       percheziţiei informatice.

30.  Persoana cu privire la care se efectuează o percheziţie ca urmare a constatării unei infracţiuni flagrante are întotdeauna dreptul de a solicita participarea unui apărător la efectuarea procedeului probatoriu în cazul:

a.       percheziţiei domiciliare;

b.       percheziţiei corporale;

c.       percheziţiei unui vehicul.

#grile #procedurapenala #partea #generala #udroiu

Read More

Mihail Udroiu - Grile procedura penala - partea generala - rezolvate prima parte

Mihail Udroiu - Grile procedura penala - partea generala - rezolvate

Mihail Udroiu - Grile procedura penala - partea generala - rezolvate prima parte

GRILE UDROIU

Notă: Fiecare grilă are unul sau maximum două răspunsuri corecte.

1.      Numai după începerea procesului penal:

a.       pot fi efectuate acte de investigatorii sub acoperire;

b.       se poate efectua o percheziţie corporală;

c.       poate fi ascultat un martor cu identitatea protejată.

2.      Urmărirea penală:

a.       se începe in rem;

b.       poate fi dispusă prin acelaşi act prin care se dispune punerea în mişcare a acţiunii penale;

c.       are trei etape procesuale.

3.      Principiul oficialităţii:

a.       nu cunoaşte alte excepţii, în afara cazurilor de disponibilitate;

b.       poate fi limitat, prin reglementare expresă de către legiuitor a unor excepţii, care au caracter relativ;

c.       funcţionează pe deplin în cazul urmăririi penale a unei infracţiuni pentru care legea penală română se aplică în baza principiului realităţii.

4.      Constituie limite ale principiului aflării adevărului:

a.       intervenţia graţierii antecondamnatorii;

b.      aplicarea principiului non reformatio in peius cu ocazia judecării unei căi de atac;

c.       neexercitarea rolului activ de către instanţă.

5.      Prezumţia de nevinovăţie:

a.       poate constitui o regulă de probă;

b.       nu poate fi invocată, în niciun caz, după data rămânerii definitive a hotărârii;

c.       poate fi încălcată şi prin comportamentul reprezentanţilor unor organe nejudiciare.

6.      În cazul în care inculpatul, cetăţean străin care nu vorbeşte limba română, a fost asistat în faţa instanţei de un interpret, cheltuielile judiciare reprezentând onorariului interpretului:

a.       vor fi suportate de către stat, numai în cazul în care s-a dispus achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal;

b.       vor fi suportate de inculpat în caz de condamnare;

c.       nu vor fi, în niciun caz, suportate de persoana vătămată.

7.      În situaţia în care persoana vătămată este surdo-mută şi în faţa instanţei îşi manifestă voinţa de a retrage plângerea prealabilă, se va reţine:

a.       întotdeauna nulitatea relativă a retragerii plângerii prealabile, dacă nu a existat interpret numit în cauză pentru aceasta;

b.      valabilitatea retragerii plângerii prealabile dacă a fost efectuată prin înscris depus la dosar, chiar şi în absenţa unui interpret;

c.       nulitatea absolută a retragerii plângerii prealabile, dacă nu a existat interpret numit în cauză pentru aceasta.

8.      Temeiul acţiunii penale îl constituie:

a.       încălcarea dispoziţiei normei de incriminare;

b.      fapta concretă săvârşită;

c.       tragerea la răspundere penală a infractorului.

9.      În cazul în care în urma unui accident auto persoana vătămată corporal decedează în timp ce era transportată la spital, moştenitorii acesteia:

a.       se pot constitui parte civilă în procesul penal în numele persoanei vătămate;

b.       pot renunţa la pretenţiile civile numai până la citirea actului de sesizare, instanţa urmând întotdeauna să ia act de manifestarea acestora de voinţă;

c.       pot transmite altei persoane dreptul la despăgubiri.

10.  Partea responsabilă civilmente nu poate fi introdusă în procesul penal:

a.       după citirea actului de sesizare;

b.      după începerea cercetării judecătoreşti;

c.       de procuror.

11.  Poate fi introdus în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente:

a.       bona, pentru distrugerile provocate de infractorul minor, pe care îl avea sub supraveghere;

b.       moştenitorul inculpatului, acuzat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune;

c.       locatarul, pentru prejudiciile produse prin infracţiunea de tulburare de posesie comisă de sublocatarul său.

12.  În cazul în care partea responsabilă civilmente decedează în cursul judecăţii:

a.       instanţa penală va lăsa acţiunea civilă nesoluţionată;

b.      acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale dacă partea civilă indică moştenitorii părţii responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoştinţă despre deces;

c.       instanţa penală este obligată să disjungă soluţionarea acţiunii civile.

13.  În cazul în care acuzaţia penală dintr-o cauză vizează o singură persoană, punerea în mişcare a acţiunii penale poate fi dispusă:

a.       odată cu începerea urmăririi penale, în cazul infracţiunilor ce nu au un subiect activ calificat;

b.       după luarea măsurii controlului judiciar;

c.       ulterior dispunerii măsurii reţinerii.

14.  Acţiunea penală:

a.       nu poate fi pusă în mişcare prin dispoziţia procurorului din rechizitoriu;

b.       poate fi pusă în mişcare de judecătorul de cameră preliminară care soluţionează o plângere împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată;

c.       nu poate fi pusă niciodată în mişcare în mod legal de instanţă, după sesizarea acesteia prin rechizitoriu.

15.  Cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) NCPP („fapta nu există”):

a.       nu poate constitui temei pentru dispunerea renunţării la urmărirea penală;

b.       constituie motiv de încetare de drept a măsurii controlului judiciar pe cauţiune;

c.       conduce la lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile exercitate în procesul penal.

16.  În cazul în care se reţine că inculpatul a lovit din culpă persoana vătămată, producându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 10-12 zile de îngrijiri medicale, instanţa:

a.       poate dispune obligarea inculpatului la plata de despăgubiri părţii civile;

b.       va dispune achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. d) NCPP;

c.       va dispune achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) NCPP.

17.  În cazul intervenţiei graţierii antecondamnatorii a unei fapte, organele de urmărire penală:

a.       pot începe urmărirea penală împotriva infractorului;

b.       pot pune în mişcare acţiunea penală împotriva infractorului;

c.       nu pot dispune trimiterea în judecată a infractorului.

18.  Solicitarea inculpatului de continuare a procesului penal:

a.       în caz de retragere a plângerii prealabile, atrage aplicarea principiului oficialităţii procesului penal;

b.      va fi întotdeauna respinsă în cazul intervenţiei unei cauze justificative;

c.       poate fi admisă în cazul intervenţiei unei cauze de neimputabilitate.

19.  Dreptul la opţiune în materia exercitării acţiunii civile:

a.       este limitat dacă persoana prejudiciată prin infracţiune este o autoritate publică;

b.      nu poate fi exercitat după renunţarea la pretenţiile civile în faţa instanţei penale;

c.       are caracter definitiv în cazul victimelor minore.

20.  Dacă persoana prejudiciată prin infracţiune a formulat cerere de chemare în judecată a infractorului în faţa instanţei civile, poate părăsi calea civilă:

a.       în toate cazurile în care judecata în faţa instanţei penale a fost reluată după suspendare;

b.       ori de câte ori urmărirea penală a fost redeschisă după dispunerea clasării;

c.       dacă a fost pusă în mişcare acţiunea penală după ce persoana prejudiciată a înregistrat cererea de chemare în judecată la instanţa civilă.

21.  În cazul în care acţiunea în despăgubiri a fost exercitată în faţa instanţei civile, judecata cauzei se suspendă întotdeauna:

a.       după punerea în mişcare a acţiunii penale, pe toată durata procesului penal;

b.       odată cu dispunerea continuării efectuării urmăririi penale faţă de suspect pe tot parcursul urmăririi penale;

c.       după punerea în mişcare a acţiunii penale, pe o durată de un an, în ipoteza în care cauza se află în continuare în cursul urmăririi penale.

22.  Clasarea:

a.       poate fi dispusă dacă se constată atât tipicitatea faptei cât şi pericolul social concret redus al acesteia;

b.      poate fi întemeiată pe absenţa tipicităţii subiective a faptei;

c.       poate fi dispusă numai dacă urmărirea penală a fost anterior începută in rem.

23.  Sunt subiecţi procesuali principali:

a.       suspectul;

b.      peroana vătămată;

c.       avocatul părţii civile.

24.  Atrage sancţiunea nulităţii absolute încălcarea competenţei:

a.       teritoriale a instanţei, atunci când această sancţiune este prevăzută expres de lege;

b.      funcţionale a instanţei;

c.       materiale a organelor de cercetare penală.

25.  Este în competenţa de urmărire penală proprie a procurorului:

a.       furtul calificat care a produs consecinţe deosebit de grave;

b.       înşelăciunea care a produs consecinţe deosebit de grave;

c.       ultrajul în forma de bază.

26.  Un dosar penal înregistrat la parchetul de pe lângă judecătorie poate fi preluat în vederea efectuării urmăririi penale:

a.       numai prin dispoziţia Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

b.       prin dispoziţia oricărui procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal;

c.       prin dispoziţia Procurorului General al parchetului de pe lângă curtea de apel.

27.  În cazul în care inculpatul acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în calitate de judecător pierde, pe parcursul cercetării judecătoreşti, calitatea personală ce a atras competenţa curţii de apel prin demisia din magistratură:

a.       instanţa sesizată îşi va declina competenţa judecării cauzei în favoarea tribunalului;

b.      instanţa sesizată va continua judecarea cauzei;

c.       este obligatorie retrimiterea cauzei în camera preliminară.

28.  În situaţia în care, imediat după săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, făptuitorul dobândeşte calitatea de magistrat-asistent la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa materială de efectuare a urmăririi penale aparţine parchetului de pe lângă:

a.       judecătorie;

b.       curtea de apel;

c.       înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

29.  Competenţa personală de a judeca infracţiunile săvârşite de procurorii militari de la parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel aparţine:

a.       înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

b.       Curţii Militare de Apel;

c.       Curţii de apel.

30.  În cazul în care făptuitorul a fost prins în raza teritorială a unei alte instanţe decât aceea unde a fost săvârşită infracţiunea, iar urmărirea penală s-a efectuat de organele de urmărire penală de care aparţine, teritorial, locul unde făptuitorul a fost prins, competentă să judece cauza este:

a.       instanţa în raza căreia s-a efectuat urmărirea penală;

b.      instanţa în a cărei rază teritorială a fost săvârşită infracţiunea;

c.       întotdeauna instanţa mai întâi sesizată.

#grile #procedurapenala #parteagenerala #udroiu #teste #rezolvate

Read More