I. Modalităţi şi tehnici de garantare şi protecţie a
dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic
Dreptul mediului reprezintă, în abstract,
ansamblul reglementărilor juridice şi
instituţiilor stabilite în vederea protecţiei, conservării şi ameliorării
mediului conform obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Protecţia mediului poate fi
definită ca o activitate umană conştientă, fundamentată ştiinţific, având drept
scop prevenirea poluării, menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe
Pământ.
Protecţia mediului se realizează, potrivit legii, prin
instituirea unor obligaţii, stabilirea unor condiţii speciale şi stipularea
unor interdicţii privind utilizarea raţională a resurselor naturale, prevenirea
şi combaterea poluării mediului şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor
naturale asupra elementelor sale componente.
Protecţia mediului se realizează prin diferite tehnici:
instituirea de norme ori standarde ecologice, stabilirea de interdicţii şi
limitări, instituirea de zone de protecţie, efectuarea studiului de impact
ecologic ş.a.
Ameliorarea mediului are ca
obiectiv
îmbunătăţirea
stării şi calităţii factorilor naturali şi ai celor creaţi prin activităţi
umane în vederea unei optime interacţiuni socio-economico-ecologice dintre om
şi natură.
Cauzele poluării sunt:
- ignorarea
efectelor negative asupra mediului ale aplicării rezultatelor cercetării
ştiinţifice;
- înţelegerea
greşită a unor criterii de economicitate şi nerealizarea unor investiţii
necesare prevenirii poluării;
- industrializarea
excesivă;
- subdezvoltarea,
războaiele locale şi industriile de război;
- lipsa unei
conştiinţe ecologice;
- alte cauze,
precum radioactivitatea apărută datorită experienţelor nucleare şi accidentelor
la centralele atomoelectrice, folosirea neştiinţifică a pesticidelor şi
insecticidelor, deşeurile menajere ş.a.
La nivelul dreptului
internaţional sunt considerate principii specifice:
principiul
cooperării;
obligaţia
statelor de a soluţiona pe cale paşnică diferendele în materie de mediu;
principiul
responsabilităţii comune, dar diferenţiate a statelor;
răspunderea
statelor pentru pagubele aduse mediului ş.a.
Ca principii ale dreptului
mediului sunt prevăzute:
-
principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale
(art. 3 lit. a));
-
principiul precauţiei în luarea deciziei [art. 3 lit. b)];
-
principiul acţiunii preventive [art. 3 lit. c)];
-
principiul reţinerii poluanţilor la sursă [art. 3 lit. d)];
-
principiul „poluatorul plăteşte” [art. 3 lit. e)];
-
principiul conservării biodiversităţii şi ecosistemelor specifice cadrului
biogeografic natural [art. 3 lit. f)].
Drept elemente strategice ale
dreptului mediului sunt considerate:
-
dezvoltarea durabilă a resurselor naturale;
-
informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul
la justiţie în probleme de mediu;
-
dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.
Principiul conservării
Într-o
accepţie generală conservarea presupune menţinerea nivelurilor cantitative şi
calitative durabile ale resurselor mediului.
Conform
Strategiei mondiale de conservare a Uniunii Internaţionale de Conservare
a Naturii (1980), conservarea presupune:
a)
menţinerea proceselor ecologice esenţiale şi a ecosistemelor care reprezintă
suportul vieţii;
b)
prezervarea diversităţii genetice;
c)
realizarea utilizării durabile a speciilor şi ecosistemelor.
În
concepţia legislaţiei noastre, în consens cu documentele internaţionale,
conservarea semnifică protecţia ecosistemelor, conservarea biodiversităţii şi
gospodărirea durabilă a resurselor naturale.
Principiul prevenirii
Este
principiul care dă raţiune activităţii umane de protecţie a mediului.
Principiul
prevenirii vizează, în mod deosebit, agenţii economici care desfăşoară
activităţi generatoare de poluare.
În
funcţie de natura activităţii, aceştia sunt obligaţi să utilizeze cele mai bune
tehnici în scopul prevenirii emisiilor, iar dacă acest fapt nu este posibil, să
acţioneze pentru reducerea globală a emisiilor şi a impactului asupra mediului
în întregul său.
Principiul precauţiei
Urmăreşte
asigurarea unei protecţii mărite a mediului, a sănătăţii populaţiei, a
plantelor şi a animalelor şi prevenirea adoptării unor măsuri sau
întreprinderii unor acţiuni atunci când datele ştiinţifice nu permit o evaluare
completă a riscului
5. Principiul
„poluatorul plăteşte”
determină poluatorul să plătească toate măsurile de
respectare a standardelor legale existente, dar şi toate efectele (costurile
externe) poluării cauzate.
Principiile strategiei protecţiei
mediului sunt:
- conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de
sănătate a oamenilor;
- dezvoltarea durabilă;
- evitarea poluării prin măsuri preventive;
- conservarea biodiversivităţii;
- cine poluează plăteşte;
-
stimularea activităţilor de redresare a mediului.
Imperativele strategiei naţionale
pentru o dezvoltare durabilă sunt:
- eliminarea sărăciei în condiţiile satisfacerii
nevoilor esenţiale pentru locurile de muncă, hrană, energie, apă, locuinţe şi
sănătate;
- asigurarea creşterii populaţiei la un nivel
acceptabil şi reducerea creşterii demografice necontrolate;
- conservarea şi sporirea resurselor naturale,
întreţinerea diversităţii ecosistemelor, supravegherea impactului economiei
asupra mediului;
- descentralizarea formelor de guvernare,
creşterea gradului de participare la luarea deciziilor privind mediul şi
economia;
-
reorientarea tehnologiei şi a riscului managerial
Informaţia de mediu este definită
ca fiind orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă
materială privind:
- starea elementelor de mediu, cum ar fi aerul şi
atmosfera, apa, solul, pământul, peisajul şi zonele naturale, diversitatea
biologică şi componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic şi
interacţiunea dintre aceste elemente;
- factori cum sunt: substanţele, energia, zgomotul şi
radiaţia, activităţile ori măsurile, inclusiv măsurile administrative,
acordurile de mediu, politicile, legislaţia, planurile şi programele care
afectează sau pot afecta elementele de mediu amintite anterior, analizele
cost-beneficiu sau alte analize şi prognoze analitice folosite în luarea
deciziei de mediu;
- starea sănătăţii şi siguranţei umane, condiţiile de viaţă umană,
zonele culturale şi construcţiile şi modul în care acestea sunt sau pot fi
afectate de starea elementelor de mediu ori de factorii, activităţile sau
măsurile enunţate mai sus.
O solicitare de informaţie de
mediu poate fi refuzată dacă:
- autoritatea publică căreia îi este adresată solicitarea
nu deţine informaţia respectivă;
- cererea este nerezonabilă sau formulată într-o manieră
prea generală;
- cererea se referă la documente aflate în curs de elaborare sau
priveşte sistemul de comunicaţii interne al autorităţii publice;
- dacă dezvoltarea informaţiei ar afecta negativ:
- confidenţialitatea procedurilor autorităţilor publice
(atunci când aceasta este prevăzută de legislaţia naţională);
- relaţiile internaţionale, siguranţa naţională sau
securitatea publică;
- cursul justiţiei, dreptul unei persoane de a beneficia
de o judecată dreaptă sau dreptul unei autorităţi publice de a conduce o
anchetă de natură penală sau disciplinară;
- confidenţialitatea informaţiilor comerciale şi
industriale;
- drepturile de proprietate intelectuală;
- confidenţialitatea unor date personale şi/sau a unor
dosare aparţinând unei persoane fizice, atunci când acea persoană nu a
consimţit la publicarea informaţiilor;
- interesele unei terţe părţi care a oferit informaţia
cerută fără ca acea parte să fie pusă sub/sau să existe posibilitatea punerii
sale sub o obligaţie legală de afaceri astfel, în situaţia în care această
parte nu a consimţit la publicarea materialului;
- mediul la care se referă informaţia, cum ar fi locurile de cuibărit
al speciilor rare.
Categorii de
acte de reglementare
Avizul de mediu, reprezintă actul administrativ emis de autoritatea
competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor
privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării
Acordul de mediu reprezintă actul administrativ emis de autoritatea
competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi,
după caz, măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul
realizării unui proiect.
Este
obligatoriu pentru proiectele publice sau private sau pentru modificarea ori
extinderea activităţilor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare,
care pot avea impact asupra mediului
Autorizaţia de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă
pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau
parametrii de funcţionare al unei activităţi existente sau al unei activităţi
noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în
funcţiune.
II. Regimul juridic general al substanţelor şi preparatelor
periculoase
În conformitate cu
prevederile art. 25 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005,
transportul
internaţional şi tranzitul substanţelor
şi preparatelor periculoase se
realizează potrivit acordurilor şi convenţiilor privind transportul internaţional
al mărfurilor periculoase, la care România este parte.
Articolul
28 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 stipulează o serie de obligaţii pentru persoanele fizice şi
juridice care gestionează substanţe şi preparate periculoase, respectiv:
- să ţină evidenţa strictă – cantitate,
caracteristici, mijloace de asigurare – a substanţelor şi preparatelor
periculoase, inclusiv a recipientelor aferente şi să furnizeze informaţiile
cerute de autorităţile competente;
- să elimine, în condiţii de siguranţă pentru
sănătatea populaţiei şi pentru mediu, substanţele şi preparatele periculoase
care au devenit deşeuri ;
- să identifice şi să prevină riscurile pe care
substanţele şi preparatele periculoase le pot prezenta pentru sănătatea
populaţiei şi să anunţe iminenţa unor descărcări neprevăzute sau accidente
autorităţilor pentru protecţia mediului şi de apărare civilă.
Principiile care stau la baza
activităţilor ce implică substanţe si preparate chimice periculoase, în sensul art. 2 din
Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor si preparatelor chimice
periculoase, sunt:
- principiul
precauţiei în gestionarea substanţelor şi a preparatelor chimice
periculoase, în vederea prevenirii pagubelor faţă de sănătatea populaţiei si de
mediu;
- principiul transparenţei
faţă de consumatori, asigurându-se accesul la informaţii privind efectele negative pe care le
pot genera substanţele si preparatele chimice periculoase;
- principiul securităţii
operaţiunilor de gestionare a substanţelor si preparatelor chimice periculoase.
Deşeurile periculoase sunt deşeurile care au cel
puţin un constituent sau o proprietate care face ca acestea să fie periculoase
Deşeurile reciclabile sunt deşeurile care prin
orice operaţiune de valorificare sunt transformate în produse, materiale sau
substanţe pentru a-şi îndeplini funcţia iniţială ori pentru alte scopuri
Regimul produselor de uz
fitosanitar
Fabricarea,
comercializarea, importul, distribuirea şi utilizarea produselor de protecţie a
plantelor clasificate ca foarte toxice (T+)” şi produse „toxice (T)”, se pot
face numai de către persoanele juridice care dispun de personal calificat, de
atestat în domeniul protecţiei plantelor şi de mijloace necesare depozitării,
manipulării şi utilizării în siguranţă a acestor produse.
Dacă
producătorii agricoli, persoane juridice au nevoie de produse “clasificate ca
foarte toxice (T+)” şi produse „toxice (T)”, le pot cumpăra şi utiliza numai
dacă solicită şi obţin autorizaţia de utilizare.
Regimul activităţilor
nucleare
Condiţiile de desfăşurare
a activităţilor nucleare în ţara noastră:
- folosirea energiei nucleare în scopuri exclusiv
paşnice.
- desfăşurarea activităţilor nucleare numai sub
îndrumarea şi controlul statului, fiind supuse regimului de autorizare în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
Persoanele fizice şi juridice
care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear au următoarele obligaţii:
a) să evalueze, direct sau prin
structuri abilitate, riscul potenţial, să solicite şi să obţină autorizaţia de
mediu;
b) să aplice procedurile şi să
prevadă echipamentele pentru activităţile noi, care să permită realizarea
nivelului raţional cel mai scăzut al dozelor de radioactivitate şi al
riscurilor asupra populaţiei şi mediului şi să ceară acord şi autorizaţie de
mediu;
c) să aplice, prin sisteme
proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive a mediului, care
să asigure respectarea condiţiilor de eliminare a substanţelor radioactive
prevăzute în autorizaţie şi a menţinerii dozelor în limitele admise;
d) să menţină în stare de
funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local, pentru a depista
orice contaminare radioactivă semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare
accidentală de substanţe radioactive;
e) să raporteze prompt
autorităţii competente orice creştere semnificativă a contaminării mediului şi
dacă aceasta se datorează sau nu activităţii desfăşurate;
f) să verifice continuu
exactitatea presupunerilor făcute prin evaluările probabilistice privind
consecinţele radiologice ale eliberărilor radioactive;
g) să asigure depozitarea deşeurilor radioactive, în
condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi a mediului.
Răspunderea pentru daune nucleare, provocate în timpul sau ca urmare a accidentelor ce pot
surveni prin desfăşurarea activităţilor prevăzute în autorizaţie ori a altor
activităţi care au avut ca urmare
decesul, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane,
distrugerea, degradarea ori imposibilitatea temporară de folosire a vreunui
bun, revine în întregime titularului
autorizaţiei, în condiţiile stabilite prin lege şi prin angajamentele
internaţionale la care România este parte.
Conform
art. 26, titularul autorizaţiei
pentru desfăşurarea unei activităţi nucleare care generează sau a
generat deşeuri radioactive este
obligat:
a) să răspundă pentru
gospodărirea deşeurilor radioactive generate de activitatea proprie;
b) să suporte cheltuielile
aferente colectării, manipulării, transportului, tratării, condiţionării şi
depozitării temporare sau definitive a acestor deşeuri;
c) să achite contribuţia legală la constituirea surselor
financiare pentru gospodărirea deşeurilor radioactive şi depozitarea definitivă
a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat şi dezafectarea
instalaţiilor nucleare.
Despăgubirile legate de o daună
nucleară, profitul şi cheltuielile de judecată stabilite de instanţa competentă se
exprimă în lei, iar persoanele care au suferit daune nucleare îşi vor invoca
drepturile la despăgubire printr-o singură acţiune, fără a fi necesar să întreprindă
demersuri separate legate de originea fondurilor destinate despăgubirii
Titularul activităţii nucleare
(operatorul) nu are drept la acţiune în
regres decât:
a) dacă un asemenea drept a fost prevăzut expres într-un
contract scris;
b) dacă accidentul nuclear rezultă dintr-o acţiune ori
omisiune săvârşită cu intenţia de a cauza o daună nucleară contra persoanei
fizice care a acţionat sau a omis să acţioneze cu această intenţie.
Dreptul la despăgubire împotriva
operatorului se prescrie
dacă
o acţiune nu este intentată în decurs de:
a) 30 de ani de la data producerii accidentului nuclear, dacă
acţiunea este legată de deces sau rănire;
b) 10 ani de la data producerii accidentului nuclear, dacă
acţiunea este legată de celelalte daune nucleare.
Dreptul la despăgubire împotriva
operatorului se prescrie
dacă
o acţiune nu a fost introdusă pe parcursul unei perioade de 3 ani de la
data la care victima daunei nucleare a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască
identitatea operatorului responsabil.
Operatorul este obligat să încheie un
contract de asigurare sau o garanţie financiară, care să îi
acopere răspunderea civilă pentru daune nucleare şi să dovedească autorităţii
naţionale competente existenţa acesteia, în vederea eliberării autorizaţiei.
Asiguratorul sau oricare alt garant
financiar este obligat să notifice autorităţii naţionale
competente, cu cel puţin două luni înainte, orice suspendare sau anulare a
asigurării ori a garanţiei financiare
Regimul
răspunderii civile pentru daune nucleare
Operatorul unei instalaţii
nucleare răspunde în mod obiectiv şi exclusiv pentru orice daună, dacă s-a dovedit a fi
provocată de un accident:
a) survenit în instalaţia nucleară;
b) implicând un material nuclear care provine din
instalaţia nucleară
c) implicând un material nuclear trimis acestei
instalaţii nucleare
În
cazul în care o daună nucleară
antrenează răspunderea mai multor titulari, aceştia răspund pentru daune în mod solidar şi integral, în măsura în care este imposibil
să se determine cu certitudine care este partea din daune imputabilă fiecăruia.
Acesta
este exonerat de răspundere dacă face dovada că dauna nucleară este rezultatul direct al unor acte de
conflict armat, război civil, insurecţie sau ostilitate.
Persoana fizică care a cauzat o
daună nucleară printr-o acţiune sau omisiune săvârşită cu intenţia de a cauza o daună
nucleară şi pentru care operatorul nu este răspunzător, răspunde pentru dauna
nucleară produsă
Statul răspunde pentru dauna
nucleară, dacă aceasta:
- este rezultatul direct şi nemijlocit
al unui act de terorism în domeniul nuclear;
- este rezultatul direct şi nemijlocit al unui accident
nuclear, în toate situaţiile prevăzute de lege în care operatorul unei
instalaţii nucleare nu este în măsură să obţină acoperire de pe piaţa naţională
şi/sau internaţională a asigurărilor de răspundere civilă pentru daune nucleare
sau o altă garanţie financiară corespunzătoare.
III. DEZVOLTAREA,
CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA COMPONENTELOR NATURALE ALE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
Solul îndeplineşte următoarele funcţii ecologice:
a) filtrare, amortizare şi
transformare; această funcţie permite solurilor să lupte cu substanţele
dăunătoare prin filtrarea mecanică a componentelor organice, anorganice şi
radioactive;
b) rezerva de gene şi protecţia florei şi a faunei,
funcţie prin care solul protejează numeroasele organisme şi microorganisme care
pot trăi numai în interiorul solului.
Solul îndeplineşte şi funcţii socio-economice, precum:
a) suport pentru aşezările umane; solul furnizează
teren pentru construirea de clădiri, drumuri, construcţii industriale,
facilităţi de recreere şi posibilităţi pentru înlăturarea deşeurilor;
b) sursă de materii prime; solul oferă numeroase
resurse de materii prime, inclusiv apă, lut, nisip, pietriş şi minerale, precum
şi combustibil (cărbune şi petrol);
c) protecţia şi conservarea patrimoniului cultural
şi geologic; ca patrimoniu cultural şi geologic solul constituie o parte
esenţială a peisajului geografic şi reprezintă o sursă importantă a
descoperirilor arheologice
Regimul juridic al
protecţiei solului
Conform
art. 65 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005, protecţia solului, a subsolului
şi a ecosistemelor terestre se efectuează prin măsuri adecvate de gospodărire,
conservare, organizare şi amenajare a teritoriului, acţiuni care sunt
obligatorii pentru toţi deţinătorii, cu orice titlu.
Potrivit
prevederilor art. 79 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991,
modificată şi completată, protecţia şi ameliorarea solului se realizează prin
lucrări de prevenire şi de combatere a proceselor de degradare şi poluare a
solului, provocate de fenomene naturale sau cauzate de activităţi economice şi
sociale.
În situaţia în care, prin degradare şi
poluare, terenurile şi-au pierdut în
total sau în parte capacitatea de producţie pentru culturi agricole şi silvice,
ele se vor constitui în perimetre de ameliorare.
Grupele
de terenuri care intră în aceste perimetre se stabilesc în comun de Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, la
propunerile ce au la bază situaţiile întocmite de consiliile locale comunale,
orăşeneşti şi municipale.
Consideraţii
generale privind poluarea aerului
Poluanţii din atmosferă se împart
în două grupe mari:
- poluanţi
primari, care sunt emişi direct de surse identificate sau identificabile;
- poluanţi secundari, care sunt
produşi indirect prin interacţiunea a doi sau mai mulţi poluanţi.
În funcţie de starea
lor de agregare, poluanţii din aer
pot fi poluanţi gazoşi şi solizi.
În vederea protecţiei atmosferei,
persoanele fizice sau juridice sunt obligate:
- să
respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând măsuri
tehnologice adecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici;
- să
doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de
automonitorizare şi să asigure corecta lor funcţionare;
- să asigure
personal calificat şi să furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru
conformare, autorităţilor competente pentru protecţia mediului, datele
necesare;
- să
îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi să nu
pună în exploatare instalaţiile prin care se depăşesc limitele maxime admise
prevăzute de lege;
- să
asigure, la cererea autorităţilor competente pentru protecţia mediului,
diminuarea, modificarea sau încetarea activităţii generatoare de poluare;
- să asigure măsuri şi dotări
speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot
şi vibraţii, astfel încât să nu conducă, prin funcţionarea acestora, la
depăşirea nivelurilor limită a zgomotului ambiental.
Reglementări
legate de efectul de seră
Efectul de seră este un fenomen global
de poluare a aerului, datorat gazelor cu efect de seră: dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), monoxid de azot (N2O) etc. Acest fenomen produce
importante modificări climatice la nivel global, concretizate în încălzirea
climei.
Protecţia
apelor şi a ecosistemelor acvatice
Protecţia
apelor se realizează sub trei aspecte
ce nu pot fi izolate:
a) cantitativ,- utilizatorii de apă sunt obligaţi să economisească apa
prin folosire judicioasă. În acest scop, vor folosi cele mai bune tehnologii
disponibile, care permit utilizarea unor cantităţi reduse de apă, precum şi un
consum mic de apă prin recircularea şi/sau refolosirea apei. Au obligaţia să
asigure întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii şi, după caz, a celor
din sistemele de alimentare cu apă şi canalizare. Autorităţile publice locale
sunt obligate să gestioneze în mod eficient apa distribuită în localităţi,
respectiv colectarea apelor meteorice, canalizarea şi epurarea apelor uzate
b) calitativ sunt interzise:
- spălarea în cursuri de apă sau în lacuri şi pe
malurile acestora a vehiculelor, a altor utilaje şi agregate mecanice, precum
şi a ambalajelor sau obiectelor care conţin substanţe periculoase;
- evacuarea apelor uzate în apele subterane,
lacurile naturale sau de acumulare, în bălţi, heleşteie sau în iazuri, cu
excepţia iazurilor de decantare;
- spălarea animalelor domestice deparazitate în
afara locurilor special amenajate în acest scop;
- aruncarea sau evacuarea în instalaţii sanitare
ori în reţelele de canalizare a deşeurilor periculoase şi/sau substanţelor
periculoase.
c) sanitara - ansamblul de măsuri în
vederea evitării proceselor de poluare a apei potabile, ca urmare a
activităţilor umane, economice şi sociale.
Protecţia
ecosistemelor forestiere
Proprietarii de păduri şi
deţinătorii cu orice titlu trebuie să
asigure respectarea reglementărilor referitoare la regimul silvic, care
privesc:
- paza pădurilor, în vederea
prevenirii tăierilor ilegale, distrugerii sau degradării vegetaţiei forestiere,
păşunatului abuziv, braconajului şi a altor fapte infracţionale sau
contravenţionale. Neasigurarea pazei prin structurile silvice autorizate atrage
răspunderea contravenţională;
- executarea lucrărilor necesare pentru prevenirea şi
combaterea bolilor şi dăunătorilor pădurilor, stabilite de organele autorităţii
publice pentru silvicultură, cu mijloace proprii sau contra cost, prin unităţi
silvice specializate;
- respectarea măsurilor de
prevenire şi stingere a incendiilor şi, după caz, dotarea cu mijloace de primă
intervenţie;
- efectuarea lucrărilor de
împădurire şi de ajutorare a regenerării naturale, potrivit prevederilor
amenajamentelor silvice şi ale normelor tehnice specifice;
- efectuarea unor lucrări de
întreţinere a plantaţiilor şi regenerărilor naturale până la realizarea stării
de masiv;
- executarea la timp, în
conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale normelor tehnice
specifice, lucrărilor de îngrijire a arboretelor - degajări, curăţări,
rărituri, tăieri de igienă;
- tăieri de arbori numai după punerea în valoare şi
eliberarea documentelor specifice, de către personalul silvic autorizat.
Gospodărirea
fondului forestier proprietate publică
Legislaţia cu privire
la gospodărirea fondului forestier are în vedere următoarele aspecte:
amenajarea fondului forestier; regenerarea şi îngrijirea pădurilor; protecţia
pădurilor; paza fondului forestier; produsele specifice fondului forestier;
exploatarea masei lemnoase.
Prin protecţia pădurilor se
înţelege, în general, protecţia împotriva tăierilor iraţionale, apărarea pădurilor
împotriva bolilor şi dăunătorilor şi protecţia împotriva poluării
Fondul forestier
proprietate privată
Deţinătorii
de păduri proprietate privată au obligaţia să execute la timp lucrările de
igienă şi cele de protecţie, cu sprijinul tehnic al Regiei Naţionale a
Pădurilor, să asigure paza pădurilor împotriva tăierilor ilegale de arbori,
incendiilor, furturilor, păşunatului neautorizat.
Protecţia
terenurilor acoperite cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier
Vegetaţia forestieră situată pe
terenuri din afara fondului forestier este
constituită din:
-
vegetaţia forestieră de pe păşunile împădurite;
-
perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole;
-
plantaţiile forestiere de pe terenurile degradate;
-
plantaţiile forestiere şi arborii din zonele de protecţie
a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare, precum şi cei situaţi
de-a lungul cursurilor de apă şi a canalelor de irigaţie;
-
perdelele forestiere de protecţie şi arborii situaţi de-a
lungul căilor de comunicaţie din extravilan;
-
zonele verzi din jurul oraşelor, comunelor, altele decât
cele cuprinse în fondul forestier, parcurile din intravilan cu specii
forestiere exotice, precum şi jnepenişurile din zona alpină;
-
parcurile dendrologice, altele decât cele cuprinse în
fondul forestier naţional.
Regimul juridic al
perdelelor forestiere de protecţie
Perdelele forestiere de protecţie
sunt formaţiuni cu vegetaţie forestieră, înfiinţate prin plantare, cu lungimi
diferite şi lăţimi relativ înguste, amplasate la o anumită distanţă unele de
altele sau faţă de un obiectiv, cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor
unor factori dăunători
Deţinătorii cu orice titlu de perdele forestiere de
protecţie au obligaţia să
asigure paza acestora împotriva furtului şi păşunatului neautorizat, să ia
măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, să respecte dispoziţiile cu
privire la protecţia pădurilor şi la circulaţia materialelor lemnoase prevăzute
în Codul silvic şi în alte reglementări specifice domeniului şi să execute
lucrări de îngrijire, conform normelor tehnice.
Protecţia
factorilor naturali de mediu în aşezările umane
Agenţii economici, persoane
fizice sau juridice sunt obligaţi, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005, să doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu
sisteme de automonitorizare, să asigure corecta lor funcţionare, să
îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi să nu
pună în exploatare instalaţiile prin care se depăşesc limitele maxime admise,
să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a
surselor generatoare de zgomot şi vibraţii.
Calitatea aerului poate fi îmbunătăţită prin crearea şi întreţinerea spaţiilor verzi care
influenţează fenomenele meteorologice şi totodată o circulaţie mai rapidă a
diferitelor gaze (extinderea şi
întreţinerea spaţiilor verzi, a gardurilor vii, interzicerea temporară sau
permanentă a anumitor tipuri de autovehicule.)
În asigurarea calităţii apelor un rol
deosebit revine serviciilor comunitare de utilităţi publice, care trebuie să urmărească:
exploatarea instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă şi industrială prin
valorificarea cu prioritate a surselor locale; preluarea apei din subteran, din
râuri sau lacuri, precum şi evacuarea apelor uzate după epurare, prin adoptarea
unor soluţii optime de folosire a surselor de alimentare, a receptorilor cei
mai apropiaţi şi a celor mai scurte trasee; supravegherea zonelor de protecţie
a captărilor, instalaţiilor de tratare, rezervoarelor, staţiilor de pompare,
apeductelor şi celorlalte construcţii speciale de alimentare cu apă.
Reglementarea
activităţilor de construcţii în aşezările urbane
În
ţara noastră, activitatea de
construcţie în aşezările urbane este reglementată printr-o sferă largă
de acte normative, care se referă la:
- organizarea şi dezvoltarea pe
plan naţional şi teritorial a aşezărilor umane;
- administrarea şi controlul
activităţii de construcţii;
- planificarea organizării
teritoriale şi a executării construcţiilor;
- activitatea de executare a
lucrărilor de dezvoltare a aşezărilor umane;
- protecţia monumentelor
arhitectonice;
- crearea de spaţii verzi.
Legea
nr. 50/1991 privind autorizarea
executării de construcţii, republicată şi modificată, prevede în art.
10 că, pentru autorizarea executării
lucrărilor de construcţii în
zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de
protecţie, prevăzut în documentaţiile de urbanism, în planurile
urbanistice şi în planurile de amenajare a teritoriului aprobate, se va proceda după cum urmează:
- în zonele construite protejate,
în zonele de protecţie a monumentelor istorice, în ansamblurile de arhitectură
şi siturile arheologice, solicitantul va obţine avizul conform al Ministerului
Culturii şi Cultelor;
- în cazul lucrărilor de
intervenţii asupra construcţiilor monumente istorice, pe lângă avizul
Ministerului Culturii şi Cultelor se vor obţine avizele specifice cerinţelor de
calitate a construcţiilor, potrivit prevederilor legale;
- în zonele naturale protejate,
stabilite potrivit legii, în zonele de siguranţă şi protecţie ale amenajărilor
hidrotehnice de interes public, precum şi în alte arii protejate solicitantul
va obţine avizul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi al Ministerului Agriculturii
şi Dezvoltării Rurale;
- în zonele de siguranţă şi de
protecţie a infrastructurilor de transport de interes public, precum şi în
zonele aferente construirii căilor de comunicaţie, stabilite prin
documentaţiile de amenajare a teritoriului şi/sau de urbanism, se va obţine şi
autorizaţia Ministerului Transporturilor, conform prevederilor legale;
- în zonele unde s-a instituit alt tip de restricţie
solicitantul va obţine avizul organismelor competente.
Terenurile aparţinând domeniului
privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, destinate
construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitaţie
publică, potrivit legii, în condiţiile respectării prevederilor documentaţiilor
de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea
realizării de către titular a construcţiei
Terenurile aparţinând domeniului
public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale se pot concesiona numai în
vederea realizării de construcţii sau de obiective de uz şi/sau de interes
public, cu respectarea documentaţiilor de urbanism aprobate potrivit legii.
La baza activităţii de amenajare
a teritoriului ce se exercită pe întregul teritoriu al României, stă principiul ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale,
la nivel naţional, regional şi judeţean, iar obiectivele principale ale acestei activităţi sunt următoarele:
- dezvoltarea economică şi socială echilibrată a
regiunilor şi zonelor, cu respectarea specificului acestora;
- îmbunătăţirea calităţii vieţii colectivităţilor
umane;
- gestionarea responsabilă a resurselor naturale
şi protecţia mediului;
- utilizarea raţională a teritoriului.
Rezumat
Protecţia şi ameliorarea solului
se realizează prin lucrări de prevenire şi de combatere a proceselor de degradare şi
poluare a solului, provocate de fenomene naturale sau cauzate de activităţi
economice şi sociale.
Prin protecţia atmosferei se
urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii acesteia,
pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului şi a sănătăţii
umane.
Apele fac parte integrantă din
domeniul public al statului, iar cunoaşterea, protecţia, punerea în valoare şi
utilizarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general.
Fondul forestier naţional este
supus în întregime regimului silvic, care reprezintă un sistem de norme tehnice
silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea,
protecţia şi paza acestui fond, având ca finalitate asigurarea gospodăririi
durabile a ecosistemelor forestiere.
Alături de păduri şi alte forme
de vegetaţie sunt supuse protecţiei, în condiţiile legii, fauna terestră şi acvatică,
protecţie ce poate fi asigurată atât prin protejarea speciilor înseşi, cât şi
prin protejarea mediului pe care îl locuiesc.
Modul de constituire şi de
administrare a ariilor naturale protejate va lua în considerare interesele comunităţilor
locale, facilitându-se participarea reprezentanţilor în consiliile consultative
pentru aplicarea măsurilor de protecţie, conservare şi utilizare durabilă a
resurselor naturale, încurajându-se menţinerea practicilor şi cunoştinţelor
tradiţionale locale în valorificarea acestor resurse, în beneficiul
comunităţilor locale.
Rezolvarea problemelor ecologice în aşezările umane
depinde de mai mulţi factori:
reţeaua localităţilor şi mărimea lor, raporturile cu teritoriul liber, mărimea,
natura şi modul de exploatare a acestui teritoriu, resursele existente, modul
de prelucrare industrială.
IV. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ
ÎN DREPTUL MEDIULUI
Încălcarea dispoziţiilor legale
referitoare la protecţia mediului atrage răspunderea juridică a persoanei
vinovate.
Prin răspundere juridică se
înţelege obligaţia unei persoane de a suporta o anumită consecinţă juridică sau o
anumită sancţiune, ca urmare a încălcării unui drept al altuia.
Criteriul principal în
determinarea câmpului de aplicare a regimului special de răspundere îl
reprezintă natura prejudiciului.
Astfel,
art. 95 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005, dispune că:
- răspunderea pentru
prejudiciu are caracter obiectiv, iar
- prejudiciul este
definit ca fiind „efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra
sănătăţii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanţi, activităţi
dăunătoare ori dezastre”.
Răspunderea obiectivă, independentă de culpă este întemeiată pe ideea de
risc, în sensul că activitatea care creează pentru altul un risc, face pe
autorul său responsabil pentru prejudiciul pe care îl poate cauza
Victima va trebui să dovedească numai existenţa prejudiciului şi raportului
de cauzalitate între faptă şi pagubă
Prin
art. 95 alin. (1) din acelaşi act normativ se introduce un nou principiu al răspunderii, cel privitor la răspunderea solidară, în cazul
pluralităţii de autori.
În cazul prejudiciului ecologic
coautorii săi răspund solidar, independent de culpă, obiectiv. Victima va putea
urmări pe oricare dintre coautori pentru repararea integrală a pagubei.
În articolul 95 alin.
(2) se stipulează că, în mod excepţional, răspunderea poate fi subiectivă
pentru prejudiciile cauzate speciilor protejate şi habitatelor naturale,
conform reglementărilor specifice.
Răspunderea contravenţională
În doctrină răspunderea contravenţională a fost definită ca fiind acea
formă a răspunderii juridice ce constă în aplicarea de sancţiuni
contravenţionale persoanelor vinovate de încălcarea dispoziţiilor legale care
prevăd şi sancţionează contravenţiile.
Sancţiunile ce se aplică faptelor care sunt calificate drept contravenţii sunt principale şi complementare
Sancţiunile contravenţionale principale
sunt:
- avertismentul,
- amenda contravenţională,
- prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:
- confiscarea bunurilor destinate, folosite ori rezultate
din contravenţii;
- suspendarea sau anularea, după caz, a avizului acordat
sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;
- închiderea unităţii; blocarea contului bancar;
- suspendarea activităţii agentului economic;
- retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite
operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
- desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea
iniţială
Răspunderea penală
În sens restrâns, prin răspundere
penală se înţelege obligaţia unei persoane de a suporta o sancţiune penală
datorită faptului că a săvârşit o infracţiune.
În sens larg, prin răspundere
penală se înţelege nu numai obligaţia celui care a săvârşit o infracţiune
de a suporta o sancţiune, ci şi dreptul de a aplica o sancţiune penală, drept
exercitat de stat prin organele sale specializate
Specificul angajării răspunderii penale în domeniul protecţiei mediului este determinat de natura obiectului
ocrotit de lege. Pentru a angaja răspunderea penală, fapta săvârşită
trebuie să aibă un grad de pericol social ridicat şi să reprezinte o serioasă
ameninţare a intereselor societăţii în domeniul ocrotirii mediului, al
folosirii resurselor naturale ori chiar să ameninţe viaţa sau sănătatea
oamenilor.
Actul normativ intern
este Legea nr. 101/2011 care prevede o serie de infracţiuni prin care se apără
anumite valori solicitate a fi apărate prin norme de drept penal în cuprinsul
actului normativ european.
Infracţiunile
sunt menţionate în cadrul art. 3 – 8, elementul
material al laturii obiective realizându-se prin diferite acţiuni, care au
diferite urmări socialmente periculoase, respectiv:
- colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea
de deşeuri etc., care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane
sau un prejudiciu semnificativ adus mediului (...);
- exportul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale
(...);
- exploatarea cu încălcarea dispoziţiilor legale în
domeniu a unei instalaţii în care se desfăşoară o activitate periculoasă sau în
care sunt depozitate ori utilizate substanţe sau preparate periculoase, de
natură a provoca în afara instalaţiei decesul ori vătămarea gravă a unei
persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului (...);
- comerţul cu exemplare din speciile de faună sau floră
sălbatică protejate ori cu părţi sau derivate ale acestora (...);
- producţia, importul, exportul, introducerea pe piaţă
sau folosirea de substanţe care diminuează stratul de ozon (...);
- deversarea emiterea sau introducerea, cu încălcarea
dispoziţiilor legale în domeniu, a unei cantităţi de materiale în aer sau sol
care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane, sau un prejudiciu
semnificativ adus mediului (...);
- deversarea, emiterea sau introducerea, cu încălcarea
dispoziţiilor legale în domeniu, de surse de radiaţii ionizate în aer, apă, sol
care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu
semnificativ adus mediului (...);
- producţia, manipularea, prelucrarea, tratarea, depozitarea temporară
sau definitivă, importul, exportul, cu încălcarea dispoziţiilor legale în
domeniu, de materiale nucleare de materiale radioactive periculoase (...).
Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din
oficiu de către organele de urmărire penală, conform competenţelor legale.
