Omorul calificat (art. 189)

                             Omorul calificat (art. 189)

Omorul calificat

Omorul calificat - Art. 189 Omorul calificat
(1) Omorul savârșit în vreuna dintre urmatoarele împrejurari:
a. cu premeditare;
b. din interes material;
c. pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la raspundere penala sau de la executarea unei pedepse;
d. pentru a înlesni sau a ascunde savârșirea altei infracțiuni;
e. de catre o persoana care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativa la infracțiunea de omor;
f. asupra a doua sau mai multor persoane;
g. asupra unei femei gravide;
h. prin cruzimi, se pedepsește cu detențiune pe viața sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepsește.

COMENTARIU
Spre deosebire de reglementarea anterioara infractiunea de omor are o singura forma calificata si nu doua, fiind eliminat omorul deosebit de grav (art. 176 C. pen. 1969). De la aceasta infractiune au fost pastrate unele circumstante, fie în forma în care se regaseau în legislatia anterioara, fie într-o forma diferita. Acelasi lucru s-a întâmplat si cu unele dintre circumstantele de la omorul calificat (art. 175 C. pen. 1969).                                                              
În ceea ce priveste analiza acestei infractiuni, cele discutate la infractiunea de omor, sunt valabile si pentru aceasta infractiune, astfel ca aici ne vom ocupa strict de analiza circumstantelor ce dau acestei fapte caracterul calificat.                                                                                
a) Omorul comis cu premeditare. În sensul obisnuit al cuvântului, o fapta premeditata înseamna o actiune îndelung gândita sau desfasurata pe baza unei deliberari anterioare, a unei chibzuinte anticipate[1].            
În doctrina penala[2], premeditarea este considerata ca o reactie pur subiectiva, constând într-o chibzuire mai îndelungata si într-o stare de relativ calm cu privire la actiune (inactiune), timpul, locul si modul de comitere a faptei precum si trecerea unei perioade de timp de la luarea hotarârii pâna la punerea ei în executare,  pentru a exista cât mai multe sanse sa se produca urmarea dorita.                                        
tinând cont de cele prezentate, putem spune ca pentru a exista premeditarea trebuie îndeplinite cumulativ trei conditii:                                                                                            
1) trecerea unui interval de timp din momentul luarii hotarârii de a comite omorul si pâna la momentul propriu-zis al comiterii. Durata acestui interval de timp nu este fixa si nici nu poate sa fie stabilita anterior, deoarece în fiecare caz concret se va stabili daca este îndeplinita conditia, organele tinând cont si de faptuitor, deoarece, de la caz la caz, persoanele pot avea nevoie de mai mult sau mai putin timp pentru a pune la cale comiterea infractiunii.                                  
În orice caz, acest interval de timp trebuie sa fie suficient de mare pentru a se putea stabili ca este vorba de o deliberare anterioara a persoanei si nu de o decizie luata pe moment.
Practica judiciara a considerat ca este îndeplinita aceasta conditie în situatia inculpatului care, în urma unui conflict avut cu victima, a mers acasa si, dupa ce   s-a înarmat cu un cutit, a revenit  la locul unde stia ca se afla aceasta, a pândit-o o ora si la aparitia acesteia, i-a aplicat o lovitura cu cutitul în inima[3].                                                              
În sens contrar, s-a statuat ca intervalul de timp nu a fost suficient pentru a se putea retine premeditarea în situatia în care inculpatul, dupa ce s-a insultat si îmbrâncit reciproc cu victima aflata în stare de ebrietate, fiind despartiti de cei prezenti, inculpatul a plecat spre casa, unde a luat un par si s-a deplasat în apropierea locuintei victimei pe care a asteptat-o 20-30 minute, iar la sosirea acesteia i-a aplicat o lovitura în regiunea capului si mai multe în zona picioarelor, cu consecinta decesului acesteia[4].          
2) efectuarea unor acte de pregatire materiala în vederea comiterii faptei. Actele trebuie sa constea în procurarea instrumentelor necesare comiterii actiunii (achizitionarea pistolului, ascutirea lamei toporului), strângerea de informatii în legatura cu victima (pândirea victimei) etc.
Aceste acte trebuie realizate în intervalul de timp cuprins între momentul luarii rezolutiei infractionale si momentul savârsirii faptei[5].                                                                          
3) activitatea psihica a faptuitorului de gândire asupra modului în care va comite infractiunea. Faptuitorul, în intervalul de timp dintre momentul luarii rezolutiei infractionale si momentul comiterii infractiunii, trebuie sa mediteze, sa se gândeasca la cea mai buna metoda de a comite omorul.                            
Instanta Suprema a considerat ca sunt îndeplinite conditiile premeditarii atunci când amenintarea repetata a unei persoane cu moartea, o durata mai mare de timp, este urmata de deplasarea inculpatului înarmat cu topor si cutit la domiciliul victimei si uciderea acesteia[6].
Premeditarea nu poate fi retinuta în situatia în care faptuitorul nu a putut sa mediteze, sa cântareasca posibilitatile de realizare a hotarârii luate[7].                                        
În practica, s-a stabilit ca nu poate fi retinuta ca omor comis cu premeditare fapta inculpatilor care, în urma unui incident cu victima, produs întâmplator la întâlnirea lor cu aceasta, în afara localului unde se aflasera împreuna, folosind ciomegele si cutitul care le aveau asupra lor, deoarece inculpatii nu au fost în situatia de a medita cu privire la savârsirea infractiunii, asupra timpului, locului si mijloacelor de realizare a faptei[8].                  
Pentru a se putea retine premeditarea, cele trei conditii trebuie îndeplinite cumulativ. În caz contrar, agravanta va fi înlaturata, iar fapta comisa va constitui infractiunea de omor în forma simpla.          
Premeditarea poate fi retinuta chiar daca s-a retinut în aceeasi cauza si provocarea, sau daca se stabileste ca faptuitorul era în stare de betie completa voluntara si chiar si în situatia în care faptuitorul s-a aflat în eraore cu privire la identitatea victimei.                                  
În literatura de specialitate, pe lânga teoria prezentata, denumita si teoria obiectiva, sustinuta de majoritatea doctrinei, a mai aparut o teorie- teoria subiectiva.                            
Adeptii acesteia[9], au sustinut ca pentru a se putea premeditarea sunt suficiente doua conditii:                  
- existenta unui interval de timp între luarea rezolutiei infractionale;            
- stabilirea existentei actului de chibzuinta în acest interval de timp.          
În favoarea acestei opinii s-a argumentat ca actele preparatorii nu constituie elemente componente ale premeditarii, ele fiind elemente de proba cu ajutorul carora se poate dovedi premeditarea.            
Adeptii acestei teorii preiau sensul literal al cuvântului premeditare si anume gândire anticipata asupra unei activitati viitoare.                                                                              
În ceea ce ne priveste nu suntem de acord cu aceasta opinie si consideram ca premeditarea, în sens juridic înseamna mai mult decât o gândire anticipata si de aceea, nu este suficient sa se stabileasca doar faptul ca infractorul s-a gândit sa actioneze într-un anume fel într-un anumit interval de timp, ci trebuie sa efectueze si anumite acte de pregatire, adica hotarârea infractionala sa se transpuna într-o activitate concreta.                                                  
Numai astfel se poate stabili fara dubiu ca faptuitorul a premeditat fapta de omor.
b) Omorul comis din interes material.  Legiuitorul penal a considerat ca cel care ucide o persoana pentru a dobândi un avantaj patrimonial denota o periculozitate crescuta, reprezinta un pericol pentru societate, astfel ca a introdus între circumstantele care agraveaza fapta de omor si omorul comis din interes material.                                                                          
Interesul material îl constituie orice avantaj patrimonial pe care faptuitorul îl poate avea de pe urma mortii victimei.                                                                                                        
El poate consta în bunuri, bani, avantaje la locul de munca, stingerea unei datorii, s.a. si, faptuitorul le dobândeste pe cale aparent legala.                                                                
În practica s-a statuat ca în cazul omorului savârsit din itneres material, autorul actioneaza cu convingerea ca, savârsind omorul, interesele sale materiale vor fi satisfacute pe cale aparent legala, ori ca banii sau lucrurile victimei îi vor reveni de drept[10].                    
Într-o alta situatie s-a stabilit ca fapta inculpatului de a-si ucide sotia, hotarârea de divort nefiind definitiva, s-a comis cu premeditare si din interes material, întrucât autorul a reflectat asupra curmarii vietii victimei, a gândit asupra ascunderii urmelor infractiunii si ca el a fost preocupat ca în urma partajului va ramâne fara o parte din bunuri, despre care afirma ca îi apartine în totalitate, sotia neavând nici o contributie[11].                                                    
Nu este necesar ca folosul material ce îl urmareste faptuitorul prin comiterea infractiunii sa fie realizat ci este suficient ca la momentul comiterii omorului mobilul sa fi existat.
Omorul se va considera ca fiind comis din interes material atunci si când actiunea inculpatului care urmarea uciderea unei persoane în realizarea unor interese materiale nu a dus la uciderea acelei persoane ci a alteia[12].                                                                                
Cu alte cuvinte, agravanta poate fi retinuta si în cazul infractiunii deviate, atât în cazul erorii asupra identitatii persoanei (error in personam), cât si în cazul mânuirii defectuoase a instrumentului vulnerant (aberratio ictus), deoarece mobilul este cel care a stat la baza luarii rezolutiei infractionale.              
Agravanta nu va putea fi retinuta daca omorul este comis din alte motive, precum razbunarea sau gelozia, chiar daca moartea victimei i-ar aduce faptuitorului un avantaj material[13].
Aceasta circumstanta este personala, ea priveste latura subiectiva a infractiunii si, prin urmare nu se rasfrânge asupra participantilor la infractiune decât în masura în care se stabileste ca si ei au comis fapta din acelasi motiv ca faptuitorul, deci, din interes material.          
c) Omorul comis pentru a se sustrage sau a sustrage pe altul de la tragerea la raspunderea penala sau de la executarea unei pedepse. În ceea ce priveste agravanta prevazuta de art. 189 lit. c) NCP, se poate observa o diferenta fata de legislatia anterioara în sensul ca circumstanta avea urmatoarea forma: „pentru a se sustrage ori a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse”.                                        
Raspunderea penala poate fi definita ca fiind o institutie juridica ce cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile juridice, care formeaza obiectul dreptului penal si, care se nasc în sfera activitatii de tragere la raspundere penala a tuturor celor care încalca sau ignora ordinea de drept, savârsind infractiuni.                                                          
Aceasta activitate se desfasoara de autoritatile publice în temeiul legii si este guvernata de principii proprii având drept scop apararea valorilor sociale esentiale, în vederea promovarii ordinii juridice si a binelui public        .                                                                      
Tragerea la raspundere penala reprezinta un fenomen complex, care în practica se concretizeaza în câteva etape: arestarea, începerea urmaririi penale, dobândirea calitatii de inculpat a învinuitului, pronuntarea hotarârii de condamnare, executarea pedepsei si expirarea termenului antecedentului penal.                
Se poate deci, observa ca noua reglementare este binevenita, ea fiind mult mai detaliata decât cea actuala, care cuprinde urmarirea, arestarea si executarea pedepsei.              
d. Omorul comis pentru a înlesni sau a ascunde savârșirea altei infracțiuni. Agravanta este conditionata de scopul pe care faptuitorul îl urmareste, adica înlesnirea comiterii unei infractiuni sau ascunderea unei infractiuni pe care acesta a comis-o.                        
În textul legal nu se face nicio limitare în privinta infractiunilor care ar putea fi ascunse sau a caror comitere ar putea fi înlesnita prin comiterea omorului, astfel ca putem concluziona ca se încadreaza în dispozitiile acestui articol orice infractiune.      
Nu are nicio relevanta împrejurarea  daca faptuitorul a participat sau nu la comiterea infractiunii pe care a ascuns-o sau a carei comitere a înlesnit-o uciderea persoanei. Nu conteaza nici calitatea pe care acesta o are în cadrul infractiunii ascunse sau a carei comitere a fost înlesnita.
Nu prezinta importanta nici daca scopul a fost atins sau nu sau daca infractiunea s-a consumat sau a ramas în faza de tentativa[14].                                                                            
De asemenea, daca infractiunea a carei înlesnire s-a urmarit a fost comisa de autorul omorului, se aplica regulile de la concursul de infractiuni[15].                                          
e. Omorul comis de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune de omor sau o tentativa la infractiunea de omor. Agravanta exista atunci când subiectul activ este calificat, acesta fiind o persoana care anterior a mai comis un omor.          
Agravanta se justifica prin aceea ca faptuitorul da dovada de persistenta în activitatea infractionala, el având un antecedent pentru  acelasi tip de infractiune, dovedindu-se astfel, ca prezinta un o periculozitate sporita pentru societate.                                                                  
Pentru retinerea agravantei nu conteaza calitatea pe care faptuitorul a avut-o când a comis primul omor. De asemenea nu intereseaza nici daca a fost reabilitat[16] si nici daca a intervenit amnistia, prescriptia sau daca exista circumstante atenuante sau vreo cauza care înlatura caracterul penal al faptei.                                                                                                      
Nu vor intra în continutul notiunii „alt omor” faptele care nu sunt incriminate în legea penala sub denumirea de omor si anume: uciderea din culpa, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte,etc.[17].                                                                                                
Circumstanta este personala astfel încât ea nu se va rasfrânge asupra celorlati participanti la comiterea infractiunii decât în situatia în care si acestia au mai comis anterior o infractiune de omor sau o tentativa la aceasta infractiune.                                                                
Trebuie mentionat si faptul ca odata cu adoptarea acestei forme a agravantei s-a pus capat si controverselor iscate în doctrina si practica în reglementarea anterioara, când o parte întelegea sa aplice agravanta atât pentru forma consumata a infractiunii cât si pentru tentativa, iar cealalta parte, nu o aplica decât pentru forma consumata.                                                                  
f. Omorul comis asupra a doua sau mai multor persoane. Agravanta este conditionata de numarul de victime ale infractiunii.                                                                      
Astfel, pentru a putea fi retinuta, trebuie sa fie doua sau mai multe victime ale omorului comis de catre faptuitor. Pericolul social foarte ridicat al faptei deriva în acest caz din numarul persoanelor ucise si din temerea pe care o inspira persoana faptuitorului.                        
Daca uciderea unei persoane constituie ea însasi o fapta grava, este firesc ca uciderea mai multor persoane sa constituie o fapta deosebit de grava care prezinta un grad de pericol social sporit[18].                                                                                                                    
Aceasta agravanta se refera la pluralitatea de victime ale infractiunii si ia în considerare omorul comis asupra a doua sau mai multe persoane comis prin aceeasi actiune sau prin diferite, daca s-a produs cu aceeasi ocazie, în aceeasi împrejurare.
Circumstanta este reala si se rasfrânge asupra participantilor în masura în care acestia au cunoscut-o sau au prevazut modul în care va actiona autorul.  
Textul legal nu ofera mai multe detalii în legatura cu aceasta agravanta, astfel ca s-au format doua curente de opinie.                                                                                  
1. O parte a teoreticienilor[19] a statuat ca moartea a doua sau mai multe persoane trebuie sa fie rezultatul unei singure actiuni, cum ar fi punerea de otrava în mâncare, sau folosirea unei explozii care cauzeaza moartea a doua sau mai multe persoane.                                      
2. O alta parte a teoreticienilor considera ca agravanta poate fi retinuta si daca moartea a doua sau mai multe persoane se produce prin actiuni diferite însa în aceeasi împrejurare.          
În ceea ce ne priveste suntem de acord cu cea de-a doua opinie. Aceasta o  consideram a fi corecta, deoarece, prin interpretarea in extenso a textului legal concluzionam ca trebuie sa se retina agravanta si daca faptuitorul ucide doua sau mai multe persoane prin actiuni diferite însa în aceeasi împrejurare, altfel, s-ar ajunge ca acestuia sa nu îi fie aplicata o justa sanctiune, proportionala cu rezultatele faptei sale.                                                                          
În plus facând aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus- unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem, statuam ca deoarece legiutorul nu a prevazut în textul legal în ce mod se va aplica agravanta, putem sa o aplicam si pentru cazurile în care moartea a doua sau mai multe persoane se produce prin actiuni diferite., cu scopul de a acoperi o paleta mai larga de încalcari ale legii penale.                                                      
De altfel, si fostul Tribunal Suprem, printr-o decizie de îndrumare a recomandat instantelor sa aplice textul legal în acest sens[20].
g. Omorul comis asupra unei femei gravide. Circumstanta agravanta se refera de aceasta data la subiectul pasiv al infractiunii, femeia gravida. Gradul de pericol social este unul sporit, deoarece prin uciderea unei femei gravide se suprima viata acesteia si, în acelasi timp produsul de conceptie.                                                                                                
Cu toate ca fatul, în legislatia noastra nu este considerat o persoana în viata, putem considera ca acesta reprezinta o „viata în devenire[21]”, astfel ca faptuitorul prezinta o periculozitate crescuta si da dovada de lipsa de respect pentru viata umana.                          
Starea de graviditate trebuie sa fie reala. În situatia în care faptuitorul a crezut ca femeia este gravida, însa în realitate aceasta nu era, agravanta nu se va  putea retine.                
De asemenea, pentru a se putea retine, faptuitorul trebuia ca la momentul comiterii faptei sa fi cunoscut ca victima este o femeie gravida.                                                          
Cunoasterea de catre faptuitor a acestei circumstante se va stabili în concret, în functie de împrejurarile concrete ale fiecarei cauze.
h. Omorul comis prin cruzimi. Aceasta sintagma nu a fost explicata de legiuitor, astfel ca a revenit doctrinei si a practicii judiciare sarcina de a o defini.                          
Omorul se considera savârsit prin cruzimi atunci când faptuitorul a conceput si executat fapta în asa fel încât a produs victimei suferinte mari, prelungite în timp, care depasesc cu mult suferintele inerente actiunii de ucidere[22].                                                                                  
Fostul Tribunal Suprem, a stabilit prin cruzimi trebuie sa se înteleaga nu numai provocarea de suferinte fizice victimei, dar si aspectul de ferocitate, iesit din comun, cu care infractorul comite omorul, trezind în constiinta cxelor ce iau la cunostinta de aceasta fapta un sentiment de oroare[23].                                                                                                        
Într-o alta decizie, aceeasi instanta a statuat ca prin cruzimi se întelege o actiune violenta savârsita într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate, care inspira oroare, groaza, atât victimei, cât si persoanelor în a caror prezenta se savârseste ori care afla pe alte cai de comiterea ei[24].                                                                                                                            
În practica s-a stabilit ca reprezinta infractiunea de omor deosebit de grav savârsita prin cruzimi, uciderea victimei prin lovituri aplicate cu pumnul[25], prin lovituri cu o curea pe tot corpul[26], sau  fapta inculpatilor de a lovi cu totprul si cu parul cu o deosebita intensitate, pe o durata mare de timp si pe aproape toata suprafata corpului si lasarea victimei pe timpul noptii în zapada[27].                                                                                                          
Suferintele victimei pot fi atât de natura fizica cât si psihica. Nu prezinta importanta daca suferintele au dus la moartea victimei sau doar au fost folosite pentru a chinui victima[28], ele trebuind totusi sa fie anterioare omorului.
1. TENTATIVA sI CONSUMAREA.                                                                
1.1 Actele preparatorii sunt posibile, dar legiuitorul a ales sa nu le pedepseasca.  
1.2 Tentativa este posibila si se pedepseste în conformitate cu dispozitiile art. 189 alin. (2).                                                                                                                                            
1.3 Consumarea are loc în momentul producerii mortii victimei sau victimelor.    
2. SANCtIUNE. Omorul calificat este pedepsit cu detentiune pe viata alternativ cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.            
3. ASPECTE PROCESUALE. Actiunea penala se pune în miscare din oficiu. Competenta de judecata în prima instanta revine, conform art. 36 alin. (1) lit. a), tribunalului.  

Bibliografie

[1] Vasile DOBRINOIU, Drept penal. Partea speciala, vol. I, Teorie si practica judiciara, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p.84.
[2] Matei BASARAB, Drept penal, partea generala, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1976, p. 50
[3] Trib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 862/1985, în Constantin SIMA, Codul penal adnotat cu practica judiciara 1969-1995, Ed. Atlas Lex, Bucuresti, 1996, p. 287.
[4] C.A. Iasi, sect. pen. dec. nr. 89/1999, în Buletinul Jurisprudentei. Culegere de practica judiciara pe anul 1999, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, pp. 89-90
[5] Tudorel TOADER, Drept penal. Parte speciala, ed. a 3-a revazuta si adaugita, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008, p. 40.
[6] Î.C.C.J. sect. pen., dec. nr. 4582/2005, www.scj.ro.
[7] Gheorghe ALECU,  Institutii de drept penal. Partea generala si partea speciala, Ovidius University Press, Constanta, 2010, p. 303.
[8] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 2997/1974, , în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI, Repertoriu alfabetic de practica judiciara în materie penala pe anii 1969-1975, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977, p. 308
[9] Oliviu Augustin STOICA, Drept penal special, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, p. 70.
[10] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 1321/1977, Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI, Repertoriu alfabetic de practica judiciara în materie penala pe anii 1976-1980, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982, p. 283.
[11] Î.C.C.J. sect. pen., dec. nr. 2047/06.06.2008 www.scj.ro.
[12] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 1721/1981, în Constantin SIMA, op.cit., p.288.
[13] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 1004/1987, în R.R.D. nr. 3/1988, p.71.
[14] Trib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 388/1979, în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1982, p. 281.
[15] Trib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 216/1979, în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1982, p. 282.
[16] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 2899/1976, în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1982, p. 289.
[17] Ruxandra RaDUCANU, Drept penal. Partea speciala, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p. 59.
[18] Vintila DONGOROZ, Siegfried KAHANE, Ion OANCEA, Iosif FODOR, Nicoleta ILIESCU, Constantin BULAI, Rodica STaNOIU, Victor ROsCA, Explicatii teoretice ale Codului penal român, vol III, Partea speciala, Ed. Academiei, Bucuresti, 1971, p.198.
[19] Vintila DONGOROZ, s.a., op. cit., p. 198, Octavian LOGHIN, Tudorel TOADER, Drept penal român. Partea speciala, ed. a IV-a revazuta si adaugita, Ed. Casa de editura si Presa „sansa” SRL, Bucuresti, 2001, p. 104.
[20] Plenul Trib. Suprem, dec. de îndrumare nr. 4/1970, în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1977, p. 309.
[21] Ruxandra RaDUCANU, op.cit., p. 61.
[22] Octavian LOGHIN, Tudorel TOADER, op. cit., p. 104.
[23] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 9/1970, în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1977, p. 309.
[24] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 18/1980, în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1982, p. 284.
[25] C.S.J., sect. pen., dec. nr. 3765/17.10.1999, în Buletinul Jurisprudentei, culegere de decizii pe anul 1999, Ed. Juris Argessis, Curtea de Arges, p.225.
[26] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 29/1975, în  Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1977, p. 309.
[27] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr.986/19.05.1977, în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1977, Editura stiintifica, Bucuresti, 1978, pp. 259-260.
[28] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 3696/1973, în  Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1977, p. 310.

#omorul #omorulcalificat #tentativa #dreptpenalspecial #drept #penal #dreptpenal