Dreptul mediului sinteza curs

I. Modalităţi şi tehnici de garantare şi protecţie a dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic

Dreptul mediului reprezintă, în abstract,

 ansamblul reglementărilor juridice şi instituţiilor stabilite în vederea protecţiei, conservării şi ameliorării mediului conform obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Protecţia mediului poate fi definită ca o activitate umană conştientă, fundamentată ştiinţific, având drept scop prevenirea poluării, menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe Pământ.

Protecţia mediului se realizează, potrivit legii, prin instituirea unor obligaţii, stabilirea unor condiţii speciale şi stipularea unor interdicţii privind utilizarea raţională a resurselor naturale, prevenirea şi combaterea poluării mediului şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor naturale asupra elementelor sale componente.

Protecţia mediului se realizează prin diferite tehnici: instituirea de norme ori standarde ecologice, stabilirea de interdicţii şi limitări, instituirea de zone de protecţie, efectuarea studiului de impact ecologic ş.a.

Ameliorarea mediului are ca obiectiv

îmbunătăţirea stării şi calităţii factorilor naturali şi ai celor creaţi prin activităţi umane în vederea unei optime interacţiuni socio-economico-ecologice dintre om şi natură.

Cauzele poluării sunt:

- ignorarea efectelor negative asupra mediului ale aplicării rezultatelor cercetării ştiinţifice;

- înţelegerea greşită a unor criterii de economicitate şi nerealizarea unor investiţii necesare prevenirii poluării;

- industrializarea excesivă;

- subdezvoltarea, războaiele locale şi industriile de război;

- lipsa unei conştiinţe ecologice;

- alte cauze, precum radioactivitatea apărută datorită experienţelor nucleare şi accidentelor la centralele atomoelectrice, folosirea neştiinţifică a pesticidelor şi insecticidelor, deşeurile menajere ş.a.

La nivelul dreptului internaţional sunt considerate principii specifice:

principiul cooperării;

obligaţia statelor de a soluţiona pe cale paşnică diferendele în materie de mediu;

principiul responsabilităţii comune, dar diferenţiate a statelor;

răspunderea statelor pentru pagubele aduse mediului ş.a.

Ca principii ale dreptului mediului sunt prevăzute:

- principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale (art. 3 lit. a));

- principiul precauţiei în luarea deciziei [art. 3 lit. b)];

- principiul acţiunii preventive [art. 3 lit. c)];

- principiul reţinerii poluanţilor la sursă [art. 3 lit. d)];

- principiul „poluatorul plăteşte” [art. 3 lit. e)];

- principiul conservării biodiversităţii şi ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural [art. 3 lit. f)].

Drept elemente strategice ale dreptului mediului sunt considerate:

- dezvoltarea durabilă a resurselor naturale;

- informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu;

- dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.

Principiul conservării

Într-o accepţie generală conservarea presupune menţinerea nivelurilor cantitative şi calitative durabile ale resurselor mediului.

Conform Strategiei mondiale de conservare a Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii (1980), conservarea presupune:

a) menţinerea proceselor ecologice esenţiale şi a ecosistemelor care reprezintă suportul vieţii;

b) prezervarea diversităţii genetice;

c) realizarea utilizării durabile a speciilor şi ecosistemelor.

În concepţia legislaţiei noastre, în consens cu documentele internaţionale, conservarea semnifică protecţia ecosistemelor, conservarea biodiversităţii şi gospodărirea durabilă a resurselor naturale.

Principiul prevenirii

Este principiul care dă raţiune activităţii umane de protecţie a mediului.

Principiul prevenirii vizează, în mod deosebit, agenţii economici care desfăşoară activităţi generatoare de poluare.

În funcţie de natura activităţii, aceştia sunt obligaţi să utilizeze cele mai bune tehnici în scopul prevenirii emisiilor, iar dacă acest fapt nu este posibil, să acţioneze pentru reducerea globală a emisiilor şi a impactului asupra mediului în întregul său.

Principiul precauţiei

Urmăreşte asigurarea unei protecţii mărite a mediului, a sănătăţii populaţiei, a plantelor şi a animalelor şi prevenirea adoptării unor măsuri sau întreprinderii unor acţiuni atunci când datele ştiinţifice nu permit o evaluare completă a riscului

5. Principiul „poluatorul plăteşte”

determină poluatorul să plătească toate măsurile de respectare a standardelor legale existente, dar şi toate efectele (costurile externe) poluării cauzate.

Principiile strategiei protecţiei mediului sunt:

- conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor;

- dezvoltarea durabilă;

- evitarea poluării prin măsuri preventive;

- conservarea biodiversivităţii;

- cine poluează plăteşte;

- stimularea activităţilor de redresare a mediului.

Imperativele strategiei naţionale pentru o dezvoltare durabilă sunt:

- eliminarea sărăciei în condiţiile satisfacerii nevoilor esenţiale pentru locurile de muncă, hrană, energie, apă, locuinţe şi sănătate;

- asigurarea creşterii populaţiei la un nivel acceptabil şi reducerea creşterii demografice necontrolate;

- conservarea şi sporirea resurselor naturale, întreţinerea diversităţii ecosistemelor, supravegherea impactului economiei asupra mediului;

- descentralizarea formelor de guvernare, creşterea gradului de participare la luarea deciziilor privind mediul şi economia;

- reorientarea tehnologiei şi a riscului managerial

Informaţia de mediu este definită ca fiind orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă materială privind:

- starea elementelor de mediu, cum ar fi aerul şi atmosfera, apa, solul, pământul, peisajul şi zonele naturale, diversitatea biologică şi componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic şi interacţiunea dintre aceste elemente;

- factori cum sunt: substanţele, energia, zgomotul şi radiaţia, activităţile ori măsurile, inclusiv măsurile administrative, acordurile de mediu, politicile, legislaţia, planurile şi programele care afectează sau pot afecta elementele de mediu amintite anterior, analizele cost-beneficiu sau alte analize şi prognoze analitice folosite în luarea deciziei de mediu;

- starea sănătăţii şi siguranţei umane, condiţiile de viaţă umană, zonele culturale şi construcţiile şi modul în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu ori de factorii, activităţile sau măsurile enunţate mai sus.

O solicitare de informaţie de mediu poate fi refuzată dacă:

- autoritatea publică căreia îi este adresată solicitarea nu deţine informaţia respectivă;

- cererea este nerezonabilă sau formulată într-o manieră prea generală;

- cererea se referă la documente aflate în curs de elaborare sau priveşte sistemul de comunicaţii interne al autorităţii publice;

- dacă dezvoltarea informaţiei ar afecta negativ:

- confidenţialitatea procedurilor autorităţilor publice (atunci când aceasta este prevăzută de legislaţia naţională);

- relaţiile internaţionale, siguranţa naţională sau securitatea publică;

- cursul justiţiei, dreptul unei persoane de a beneficia de o judecată dreaptă sau dreptul unei autorităţi publice de a conduce o anchetă de natură penală sau disciplinară;

- confidenţialitatea informaţiilor comerciale şi industriale;

- drepturile de proprietate intelectuală;

- confidenţialitatea unor date personale şi/sau a unor dosare aparţinând unei persoane fizice, atunci când acea persoană nu a consimţit la publicarea informaţiilor;

- interesele unei terţe părţi care a oferit informaţia cerută fără ca acea parte să fie pusă sub/sau să existe posibilitatea punerii sale sub o obligaţie legală de afaceri astfel, în situaţia în care această parte nu a consimţit la publicarea materialului;

- mediul la care se referă informaţia, cum ar fi locurile de cuibărit al speciilor rare.

Categorii de acte de reglementare

Avizul de mediu, reprezintă actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării

Acordul de mediu reprezintă actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz, măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect.

Este obligatoriu pentru proiectele publice sau private sau pentru modificarea ori extinderea activităţilor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, care pot avea impact asupra mediului

Autorizaţia de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare al unei activităţi existente sau al unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune.

II. Regimul juridic general al substanţelor şi preparatelor periculoase

În conformitate cu prevederile art. 25 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005,

 transportul internaţional şi tranzitul substanţelor şi preparatelor periculoase se realizează potrivit acordurilor şi convenţiilor privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase, la care România este parte.

Articolul 28 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 stipulează o serie de obligaţii pentru persoanele fizice şi juridice care gestionează substanţe şi preparate periculoase, respectiv:

- să ţină evidenţa strictă – cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare – a substanţelor şi preparatelor periculoase, inclusiv a recipientelor aferente şi să furnizeze informaţiile cerute de autorităţile competente;

- să elimine, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu, substanţele şi preparatele periculoase care au devenit deşeuri ;

- să identifice şi să prevină riscurile pe care substanţele şi preparatele periculoase le pot prezenta pentru sănătatea populaţiei şi să anunţe iminenţa unor descărcări neprevăzute sau accidente autorităţilor pentru protecţia mediului şi de apărare civilă.

Principiile care stau la baza activităţilor ce implică substanţe si preparate chimice periculoase, în sensul art. 2 din Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor si preparatelor chimice periculoase, sunt:

- principiul precauţiei în gestionarea substanţelor şi a preparatelor chimice periculoase, în vederea prevenirii pagubelor faţă de sănătatea populaţiei si de mediu;

- principiul transparenţei faţă de consumatori, asigurându-se accesul la informaţii privind efectele negative pe care le pot genera substanţele si preparatele chimice periculoase;

- principiul securităţii operaţiunilor de gestionare a substanţelor si preparatelor chimice periculoase.

Deşeurile periculoase sunt deşeurile care au cel puţin un constituent sau o proprietate care face ca acestea să fie periculoase

Deşeurile reciclabile sunt deşeurile care prin orice operaţiune de valorificare sunt transformate în produse, materiale sau substanţe pentru a-şi îndeplini funcţia iniţială ori pentru alte scopuri

Regimul produselor de uz fitosanitar

Fabricarea, comercializarea, importul, distribuirea şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+)” şi produse „toxice (T)”, se pot face numai de către persoanele juridice care dispun de personal calificat, de atestat în domeniul protecţiei plantelor şi de mijloace necesare depozitării, manipulării şi utilizării în siguranţă a acestor produse.

Dacă producătorii agricoli, persoane juridice au nevoie de produse “clasificate ca foarte toxice (T+)” şi produse „toxice (T)”, le pot cumpăra şi utiliza numai dacă solicită şi obţin autorizaţia de utilizare.

Regimul activităţilor nucleare

Condiţiile de desfăşurare a activităţilor nucleare în ţara noastră:

- folosirea energiei nucleare în scopuri exclusiv paşnice.

- desfăşurarea activităţilor nucleare numai sub îndrumarea şi controlul statului, fiind supuse regimului de autorizare în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear au următoarele obligaţii:

a) să evalueze, direct sau prin structuri abilitate, riscul potenţial, să solicite şi să obţină autorizaţia de mediu;

b) să aplice procedurile şi să prevadă echipamentele pentru activităţile noi, care să permită realizarea nivelului raţional cel mai scăzut al dozelor de radioactivitate şi al riscurilor asupra populaţiei şi mediului şi să ceară acord şi autorizaţie de mediu;

c) să aplice, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive a mediului, care să asigure respectarea condiţiilor de eliminare a substanţelor radioactive prevăzute în autorizaţie şi a menţinerii dozelor în limitele admise;

d) să menţină în stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local, pentru a depista orice contaminare radioactivă semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare accidentală de substanţe radioactive;

e) să raporteze prompt autorităţii competente orice creştere semnificativă a contaminării mediului şi dacă aceasta se datorează sau nu activităţii desfăşurate;

f) să verifice continuu exactitatea presupunerilor făcute prin evaluările probabilistice privind consecinţele radiologice ale eliberărilor radioactive;

g) să asigure depozitarea deşeurilor radioactive, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi a mediului.

Răspunderea pentru daune nucleare, provocate în timpul sau ca urmare a accidentelor ce pot surveni prin desfăşurarea activităţilor prevăzute în autorizaţie ori a altor activităţi care au avut ca urmare decesul, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, distrugerea, degradarea ori imposibilitatea temporară de folosire a vreunui bun, revine în întregime titularului autorizaţiei, în condiţiile stabilite prin lege şi prin angajamentele internaţionale la care România este parte.

Conform art. 26, titularul autorizaţiei pentru desfăşurarea unei activităţi nucleare care generează sau a generat deşeuri radioactive este obligat:

a) să răspundă pentru gospodărirea deşeurilor radioactive generate de activitatea proprie;

b) să suporte cheltuielile aferente colectării, manipulării, transportului, tratării, condiţionării şi depozitării temporare sau definitive a acestor deşeuri;

c) să achite contribuţia legală la constituirea surselor financiare pentru gospodărirea deşeurilor radioactive şi depozitarea definitivă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat şi dezafectarea instalaţiilor nucleare.

Despăgubirile legate de o daună nucleară, profitul şi cheltuielile de judecată stabilite de instanţa competentă se exprimă în lei, iar persoanele care au suferit daune nucleare îşi vor invoca drepturile la despăgubire printr-o singură acţiune, fără a fi necesar să întreprindă demersuri separate legate de originea fondurilor destinate despăgubirii

Titularul activităţii nucleare (operatorul) nu are drept la acţiune în regres decât:

a) dacă un asemenea drept a fost prevăzut expres într-un contract scris;

b) dacă accidentul nuclear rezultă dintr-o acţiune ori omisiune săvârşită cu intenţia de a cauza o daună nucleară contra persoanei fizice care a acţionat sau a omis să acţioneze cu această intenţie.

Dreptul la despăgubire împotriva operatorului se prescrie

dacă o acţiune nu este intentată în decurs de:

a) 30 de ani de la data producerii accidentului nuclear, dacă acţiunea este legată de deces sau rănire;

b) 10 ani de la data producerii accidentului nuclear, dacă acţiunea este legată de celelalte daune nucleare.

Dreptul la despăgubire împotriva operatorului se prescrie

dacă o acţiune nu a fost introdusă pe parcursul unei perioade de 3 ani de la data la care victima daunei nucleare a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască identitatea operatorului responsabil.

Operatorul este obligat să încheie un contract de asigurare sau o garanţie financiară, care să îi acopere răspunderea civilă pentru daune nucleare şi să dovedească autorităţii naţionale competente existenţa acesteia, în vederea eliberării autorizaţiei.

Asiguratorul sau oricare alt garant financiar este obligat să notifice autorităţii naţionale competente, cu cel puţin două luni înainte, orice suspendare sau anulare a asigurării ori a garanţiei financiare

Regimul răspunderii civile pentru daune nucleare

Operatorul unei instalaţii nucleare răspunde în mod obiectiv şi exclusiv pentru orice daună, dacă s-a dovedit a fi provocată de un accident:

a) survenit în instalaţia nucleară;

b) implicând un material nuclear care provine din instalaţia nucleară

c) implicând un material nuclear trimis acestei instalaţii nucleare

În cazul în care o daună nucleară antrenează răspunderea mai multor titulari, aceştia răspund pentru daune în mod solidar şi integral, în măsura în care este imposibil să se determine cu certitudine care este partea din daune imputabilă fiecăruia.

Acesta este exonerat de răspundere dacă face dovada că dauna nucleară este rezultatul direct al unor acte de conflict armat, război civil, insurecţie sau ostilitate.

Persoana fizică care a cauzat o daună nucleară printr-o acţiune sau omisiune săvârşită cu intenţia de a cauza o daună nucleară şi pentru care operatorul nu este răspunzător, răspunde pentru dauna nucleară produsă

Statul răspunde pentru dauna nucleară, dacă aceasta:

- este rezultatul direct şi nemijlocit al unui act de terorism în domeniul nuclear;

- este rezultatul direct şi nemijlocit al unui accident nuclear, în toate situaţiile prevăzute de lege în care operatorul unei instalaţii nucleare nu este în măsură să obţină acoperire de pe piaţa naţională şi/sau internaţională a asigurărilor de răspundere civilă pentru daune nucleare sau o altă garanţie financiară corespunzătoare.

III. DEZVOLTAREA, CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA COMPONENTELOR NATURALE ALE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Solul îndeplineşte următoarele funcţii ecologice:

a) filtrare, amortizare şi transformare; această funcţie permite solurilor să lupte cu substanţele dăunătoare prin filtrarea mecanică a componentelor organice, anorganice şi radioactive;

b) rezerva de gene şi protecţia florei şi a faunei, funcţie prin care solul protejează numeroasele organisme şi microorganisme care pot trăi numai în interiorul solului.

Solul îndeplineşte şi funcţii socio-economice, precum:

a) suport pentru aşezările umane; solul furnizează teren pentru construirea de clădiri, drumuri, construcţii industriale, facilităţi de recreere şi posibilităţi pentru înlăturarea deşeurilor;

b) sursă de materii prime; solul oferă numeroase resurse de materii prime, inclusiv apă, lut, nisip, pietriş şi minerale, precum şi combustibil (cărbune şi petrol);

c) protecţia şi conservarea patrimoniului cultural şi geologic; ca patrimoniu cultural şi geologic solul constituie o parte esenţială a peisajului geografic şi reprezintă o sursă importantă a descoperirilor arheologice

Regimul juridic al protecţiei solului

Conform art. 65 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005, protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre se efectuează prin măsuri adecvate de gospodărire, conservare, organizare şi amenajare a teritoriului, acţiuni care sunt obligatorii pentru toţi deţinătorii, cu orice titlu.

Potrivit prevederilor art. 79 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, modificată şi completată, protecţia şi ameliorarea solului se realizează prin lucrări de prevenire şi de combatere a proceselor de degradare şi poluare a solului, provocate de fenomene naturale sau cauzate de activităţi economice şi sociale.

În situaţia în care, prin degradare şi poluare, terenurile şi-au pierdut în total sau în parte capacitatea de producţie pentru culturi agricole şi silvice, ele se vor constitui în perimetre de ameliorare.

Grupele de terenuri care intră în aceste perimetre se stabilesc în comun de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, la propunerile ce au la bază situaţiile întocmite de consiliile locale comunale, orăşeneşti şi municipale.

Consideraţii generale privind poluarea aerului

Poluanţii din atmosferă se împart în două grupe mari:

- poluanţi primari, care sunt emişi direct de surse identificate sau identificabile;

- poluanţi secundari, care sunt produşi indirect prin interacţiunea a doi sau mai mulţi poluanţi.

În funcţie de starea lor de agregare, poluanţii din aer pot fi poluanţi gazoşi şi solizi.

În vederea protecţiei atmosferei, persoanele fizice sau juridice sunt obligate:

- să respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând măsuri tehnologice adecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici;

- să doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de automonitorizare şi să asigure corecta lor funcţionare;

- să asigure personal calificat şi să furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru conformare, autorităţilor competente pentru protecţia mediului, datele necesare;

- să îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi să nu pună în exploatare instalaţiile prin care se depăşesc limitele maxime admise prevăzute de lege;

- să asigure, la cererea autorităţilor competente pentru protecţia mediului, diminuarea, modificarea sau încetarea activităţii generatoare de poluare;

- să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, astfel încât să nu conducă, prin funcţionarea acestora, la depăşirea nivelurilor limită a zgomotului ambiental.

Reglementări legate de efectul de seră

Efectul de seră este un fenomen global de poluare a aerului, datorat gazelor cu efect de seră: dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), monoxid de azot (N2O) etc. Acest fenomen produce importante modificări climatice la nivel global, concretizate în încălzirea climei.

Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice

Protecţia apelor se realizează sub trei aspecte ce nu pot fi izolate:

a) cantitativ,- utilizatorii de apă sunt obligaţi să economisească apa prin folosire judicioasă. În acest scop, vor folosi cele mai bune tehnologii disponibile, care permit utilizarea unor cantităţi reduse de apă, precum şi un consum mic de apă prin recircularea şi/sau refolosirea apei. Au obligaţia să asigure întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii şi, după caz, a celor din sistemele de alimentare cu apă şi canalizare. Autorităţile publice locale sunt obligate să gestioneze în mod eficient apa distribuită în localităţi, respectiv colectarea apelor meteorice, canalizarea şi epurarea apelor uzate

b) calitativ sunt interzise:

- spălarea în cursuri de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora a vehiculelor, a altor utilaje şi agregate mecanice, precum şi a ambalajelor sau obiectelor care conţin substanţe periculoase;

- evacuarea apelor uzate în apele subterane, lacurile naturale sau de acumulare, în bălţi, heleşteie sau în iazuri, cu excepţia iazurilor de decantare;

- spălarea animalelor domestice deparazitate în afara locurilor special amenajate în acest scop;

- aruncarea sau evacuarea în instalaţii sanitare ori în reţelele de canalizare a deşeurilor periculoase şi/sau substanţelor periculoase.

c) sanitara - ansamblul de măsuri în vederea evitării proceselor de poluare a apei potabile, ca urmare a activităţilor umane, economice şi sociale.

Protecţia ecosistemelor forestiere

Proprietarii de păduri şi deţinătorii cu orice titlu trebuie să asigure respectarea reglementărilor referitoare la regimul silvic, care privesc:

- paza pădurilor, în vederea prevenirii tăierilor ilegale, distrugerii sau degradării vegetaţiei forestiere, păşunatului abuziv, braconajului şi a altor fapte infracţionale sau contravenţionale. Neasigurarea pazei prin structurile silvice autorizate atrage răspunderea contravenţională;

- executarea lucrărilor necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor pădurilor, stabilite de organele autorităţii publice pentru silvicultură, cu mijloace proprii sau contra cost, prin unităţi silvice specializate;

- respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi, după caz, dotarea cu mijloace de primă intervenţie;

- efectuarea lucrărilor de împădurire şi de ajutorare a regenerării naturale, potrivit prevederilor amenajamentelor silvice şi ale normelor tehnice specifice;

- efectuarea unor lucrări de întreţinere a plantaţiilor şi regenerărilor naturale până la realizarea stării de masiv;

- executarea la timp, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale normelor tehnice specifice, lucrărilor de îngrijire a arboretelor - degajări, curăţări, rărituri, tăieri de igienă;

- tăieri de arbori numai după punerea în valoare şi eliberarea documentelor specifice, de către personalul silvic autorizat.

Gospodărirea fondului forestier proprietate publică

Legislaţia cu privire la gospodărirea fondului forestier are în vedere următoarele aspecte: amenajarea fondului forestier; regenerarea şi îngrijirea pădurilor; protecţia pădurilor; paza fondului forestier; produsele specifice fondului forestier; exploatarea masei lemnoase.

Prin protecţia pădurilor se înţelege, în general, protecţia împotriva tăierilor iraţionale, apărarea pădurilor împotriva bolilor şi dăunătorilor şi protecţia împotriva poluării

Fondul forestier proprietate privată

Deţinătorii de păduri proprietate privată au obligaţia să execute la timp lucrările de igienă şi cele de protecţie, cu sprijinul tehnic al Regiei Naţionale a Pădurilor, să asigure paza pădurilor împotriva tăierilor ilegale de arbori, incendiilor, furturilor, păşunatului neautorizat.

Protecţia terenurilor acoperite cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier

Vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier este constituită din:

-      vegetaţia forestieră de pe păşunile împădurite;

-      perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole;

-      plantaţiile forestiere de pe terenurile degradate;

-      plantaţiile forestiere şi arborii din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare, precum şi cei situaţi de-a lungul cursurilor de apă şi a canalelor de irigaţie;

-      perdelele forestiere de protecţie şi arborii situaţi de-a lungul căilor de comunicaţie din extravilan;

-      zonele verzi din jurul oraşelor, comunelor, altele decât cele cuprinse în fondul forestier, parcurile din intravilan cu specii forestiere exotice, precum şi jnepenişurile din zona alpină;

-      parcurile dendrologice, altele decât cele cuprinse în fondul forestier naţional.

Regimul juridic al perdelelor forestiere de protecţie

Perdelele forestiere de protecţie sunt formaţiuni cu vegetaţie forestieră, înfiinţate prin plantare, cu lungimi diferite şi lăţimi relativ înguste, amplasate la o anumită distanţă unele de altele sau faţă de un obiectiv, cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători

Deţinătorii cu orice titlu de perdele forestiere de protecţie au obligaţia să asigure paza acestora împotriva furtului şi păşunatului neautorizat, să ia măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, să respecte dispoziţiile cu privire la protecţia pădurilor şi la circulaţia materialelor lemnoase prevăzute în Codul silvic şi în alte reglementări specifice domeniului şi să execute lucrări de îngrijire, conform normelor tehnice.

Protecţia factorilor naturali de mediu în aşezările umane

Agenţii economici, persoane fizice sau juridice sunt obligaţi, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, să doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de automonitorizare, să asigure corecta lor funcţionare, să îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi să nu pună în exploatare instalaţiile prin care se depăşesc limitele maxime admise, să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii.

Calitatea aerului poate fi îmbunătăţită prin crearea şi întreţinerea spaţiilor verzi care influenţează fenomenele meteorologice şi totodată o circulaţie mai rapidă a diferitelor gaze (extinderea şi întreţinerea spaţiilor verzi, a gardurilor vii, interzicerea temporară sau permanentă a anumitor tipuri de autovehicule.)

În asigurarea calităţii apelor un rol deosebit revine serviciilor comunitare de utilităţi publice, care trebuie să urmărească: exploatarea instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă şi industrială prin valorificarea cu prioritate a surselor locale; preluarea apei din subteran, din râuri sau lacuri, precum şi evacuarea apelor uzate după epurare, prin adoptarea unor soluţii optime de folosire a surselor de alimentare, a receptorilor cei mai apropiaţi şi a celor mai scurte trasee; supravegherea zonelor de protecţie a captărilor, instalaţiilor de tratare, rezervoarelor, staţiilor de pompare, apeductelor şi celorlalte construcţii speciale de alimentare cu apă.

Reglementarea activităţilor de construcţii în aşezările urbane

În ţara noastră, activitatea de construcţie în aşezările urbane este reglementată printr-o sferă largă de acte normative, care se referă la:

- organizarea şi dezvoltarea pe plan naţional şi teritorial a aşezărilor umane;

- administrarea şi controlul activităţii de construcţii;

- planificarea organizării teritoriale şi a executării construcţiilor;

- activitatea de executare a lucrărilor de dezvoltare a aşezărilor umane;

- protecţia monumentelor arhitectonice;

- crearea de spaţii verzi.

Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării de construcţii, republicată şi modificată, prevede în art. 10 că, pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie, prevăzut în documentaţiile de urbanism, în planurile urbanistice şi în planurile de amenajare a teritoriului aprobate, se va proceda după cum urmează:

- în zonele construite protejate, în zonele de protecţie a monumentelor istorice, în ansamblurile de arhitectură şi siturile arheologice, solicitantul va obţine avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor;

- în cazul lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor monumente istorice, pe lângă avizul Ministerului Culturii şi Cultelor se vor obţine avizele specifice cerinţelor de calitate a construcţiilor, potrivit prevederilor legale;

- în zonele naturale protejate, stabilite potrivit legii, în zonele de siguranţă şi protecţie ale amenajărilor hidrotehnice de interes public, precum şi în alte arii protejate solicitantul va obţine avizul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

- în zonele de siguranţă şi de protecţie a infrastructurilor de transport de interes public, precum şi în zonele aferente construirii căilor de comunicaţie, stabilite prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi/sau de urbanism, se va obţine şi autorizaţia Ministerului Transporturilor, conform prevederilor legale;

- în zonele unde s-a instituit alt tip de restricţie solicitantul va obţine avizul organismelor competente.

Terenurile aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, destinate construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitaţie publică, potrivit legii, în condiţiile respectării prevederilor documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea realizării de către titular a construcţiei

Terenurile aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale se pot concesiona numai în vederea realizării de construcţii sau de obiective de uz şi/sau de interes public, cu respectarea documentaţiilor de urbanism aprobate potrivit legii.

La baza activităţii de amenajare a teritoriului ce se exercită pe întregul teritoriu al României, stă principiul ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel naţional, regional şi judeţean, iar obiectivele principale ale acestei activităţi sunt următoarele:

- dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea specificului acestora;

- îmbunătăţirea calităţii vieţii colectivităţilor umane;

- gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului;

- utilizarea raţională a teritoriului.

Rezumat

Protecţia şi ameliorarea solului se realizează prin lucrări de prevenire şi de combatere a proceselor de degradare şi poluare a solului, provocate de fenomene naturale sau cauzate de activităţi economice şi sociale.

Prin protecţia atmosferei se urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii acesteia, pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului şi a sănătăţii umane.

Apele fac parte integrantă din domeniul public al statului, iar cunoaşterea, protecţia, punerea în valoare şi utilizarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general.

Fondul forestier naţional este supus în întregime regimului silvic, care reprezintă un sistem de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza acestui fond, având ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere.

Alături de păduri şi alte forme de vegetaţie sunt supuse protecţiei, în condiţiile legii, fauna terestră şi acvatică, protecţie ce poate fi asigurată atât prin protejarea speciilor înseşi, cât şi prin protejarea mediului pe care îl locuiesc.

Modul de constituire şi de administrare a ariilor naturale protejate va lua în considerare interesele comunităţilor locale, facilitându-se participarea reprezentanţilor în consiliile consultative pentru aplicarea măsurilor de protecţie, conservare şi utilizare durabilă a resurselor naturale, încurajându-se menţinerea practicilor şi cunoştinţelor tradiţionale locale în valorificarea acestor resurse, în beneficiul comunităţilor locale.

Rezolvarea problemelor ecologice în aşezările umane depinde de mai mulţi factori: reţeaua localităţilor şi mărimea lor, raporturile cu teritoriul liber, mărimea, natura şi modul de exploatare a acestui teritoriu, resursele existente, modul de prelucrare industrială.

IV. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI

Încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la protecţia mediului atrage răspunderea juridică a persoanei vinovate.

Prin răspundere juridică se înţelege obligaţia unei persoane de a suporta o anumită consecinţă juridică sau o anumită sancţiune, ca urmare a încălcării unui drept al altuia.

Criteriul principal în determinarea câmpului de aplicare a regimului special de răspundere îl reprezintă natura prejudiciului.

Astfel, art. 95 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005, dispune că:

- răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv, iar

- prejudiciul este definit ca fiind „efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanţi, activităţi dăunătoare ori dezastre”.

Răspunderea obiectivă, independentă de culpă este întemeiată pe ideea de risc, în sensul că activitatea care creează pentru altul un risc, face pe autorul său responsabil pentru prejudiciul pe care îl poate cauza

Victima va trebui să dovedească numai existenţa prejudiciului şi raportului de cauzalitate între faptă şi pagubă

Prin art. 95 alin. (1) din acelaşi act normativ se introduce un nou principiu al răspunderii, cel privitor la răspunderea solidară, în cazul pluralităţii de autori.

În cazul prejudiciului ecologic coautorii săi răspund solidar, independent de culpă, obiectiv. Victima va putea urmări pe oricare dintre coautori pentru repararea integrală a pagubei.

În articolul 95 alin. (2) se stipulează că, în mod excepţional, răspunderea poate fi subiectivă pentru prejudiciile cauzate speciilor protejate şi habitatelor naturale, conform reglementărilor specifice.

Răspunderea contravenţională

În doctrină răspunderea contravenţională a fost definită ca fiind acea formă a răspunderii juridice ce constă în aplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor vinovate de încălcarea dispoziţiilor legale care prevăd şi sancţionează contravenţiile.

Sancţiunile ce se aplică faptelor care sunt calificate drept contravenţii sunt principale şi complementare

Sancţiunile contravenţionale principale sunt:

- avertismentul,

- amenda contravenţională,

- prestarea unei activităţi în folosul comunităţii

Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:

- confiscarea bunurilor destinate, folosite ori rezultate din contravenţii;

- suspendarea sau anularea, după caz, a avizului acordat sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;

- închiderea unităţii; blocarea contului bancar;

- suspendarea activităţii agentului economic;

- retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;

- desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială

Răspunderea penală

În sens restrâns, prin răspundere penală se înţelege obligaţia unei persoane de a suporta o sancţiune penală datorită faptului că a săvârşit o infracţiune.

În sens larg, prin răspundere penală se înţelege nu numai obligaţia celui care a săvârşit o infracţiune de a suporta o sancţiune, ci şi dreptul de a aplica o sancţiune penală, drept exercitat de stat prin organele sale specializate

Specificul angajării răspunderii penale în domeniul protecţiei mediului este determinat de natura obiectului ocrotit de lege. Pentru a angaja răspunderea penală, fapta săvârşită trebuie să aibă un grad de pericol social ridicat şi să reprezinte o serioasă ameninţare a intereselor societăţii în domeniul ocrotirii mediului, al folosirii resurselor naturale ori chiar să ameninţe viaţa sau sănătatea oamenilor.

Actul normativ intern este Legea nr. 101/2011 care prevede o serie de infracţiuni prin care se apără anumite valori solicitate a fi apărate prin norme de drept penal în cuprinsul actului normativ european.

Infracţiunile sunt menţionate în cadrul art. 3 – 8, elementul material al laturii obiective realizându-se prin diferite acţiuni, care au diferite urmări socialmente periculoase, respectiv:

- colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri etc., care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului (...);

- exportul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale (...);

- exploatarea cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu a unei instalaţii în care se desfăşoară o activitate periculoasă sau în care sunt depozitate ori utilizate substanţe sau preparate periculoase, de natură a provoca în afara instalaţiei decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului (...);

- comerţul cu exemplare din speciile de faună sau floră sălbatică protejate ori cu părţi sau derivate ale acestora (...);

- producţia, importul, exportul, introducerea pe piaţă sau folosirea de substanţe care diminuează stratul de ozon (...);

- deversarea emiterea sau introducerea, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, a unei cantităţi de materiale în aer sau sol care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane, sau un prejudiciu semnificativ adus mediului (...);

- deversarea, emiterea sau introducerea, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, de surse de radiaţii ionizate în aer, apă, sol care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului (...);

- producţia, manipularea, prelucrarea, tratarea, depozitarea temporară sau definitivă, importul, exportul, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, de materiale nucleare de materiale radioactive periculoase (...).

Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele de urmărire penală, conform competenţelor legale.

Read More

Curs Drept Civil unitatea I,II,III,IV rezumate si Teste de Autoevaluare rezolvate

Rezumat curs 1 dr civil

Contractul de vânzare este cel mai în amănunt reglementat de Codul civil, fiind , fiind contractul cadru pentru toate celelalte contracte ce cuprind prestații reciproce. Ca element de noutate, Codul civil unifica regimul juridic al contractelor civile și comerciale, consacrându-i-se un capitolul întreg (art. 1650-1762), alături de o serie de alte norme speciale care fac referire si la vânzare. Având caractere juridice speciale care îl delimitează de toate celelalte contracte, contractul de vânzare-cumparare se încheie, în regula generala, pe baza principiului libertatii convențiilor si cel al autonomiei de voința, respectându-se conditiile generale de validitate prevazute C. civ., la care se adauga câteva particularitati. Din noua reglementare lipseste prohibirea vânzarii între soti – ceea ce, însa, nu a atras si renuntarea la revocarea donatiilor între acestia, pe timpul casatoriei. În privinta efectelor contractului, au fost expuse obligatiile vânzatorului si ale 
cumparatorului, ele fiind de altfel, de cele mai multe ori în practica, sursa litigiilor civile dintre parti. În dreptul nostru, de regula, dreptul de proprietate se transmite din chiar momentul încheierii contractului de vânzare-cumparare, de   unde  rezulta  ca   ratiunea  încheierii  contractului  o reprezinta însasi transmiterea proprietatii. fiind, asa cum se cunoaste, legea partilor. Majoritatea normelor expuse în cazul acestui contract, au caracter supletiv, partile putând deroga de la acestea, potrivit vointei lor.

Rezumat curs 2 dr civil

Donatia este un contract si nu un act juridic unilateral, ea presupunând acordul de  vointa  al celor  doua  parti,  donator  si  donatar,  însa  se  încadreaza  în categoria contractelor unilaterale, deoarece da nastere la obligatii numai în sarcina uneia dintre parti, respectiv a donatarului, a celui care primeste. Codul civil contine o serie de dispozitii speciale prin care, dupa ce atrage atentia asupra cerintelor de fond si de forma ale contractului de donatie, de natura a proteja vointa dispunatorului cu titlu gratuit, consacra caracterul definitiv,irevocabil al acestei dispozitii.Prin contractul de întretinere o parte se obliga sa efectueze în folosul celeilalte parti sau al unui anumit tert prestatiile necesare întretinerii si îngrijirii pentru o anumita durata. Daca prin contract nu s-a prevazut durata întretinerii ori s-a prevazut numai caracterul viager al acesteia, atunci întretinerea se datoreaza pentru toata durata vietii creditorului întretinerii. Potrivit art. 2257 C. civ.,principala obligatie a întretinatorului consta în prestarea întretinerii catre întretinut care, din cauza caracterului ei alimentar, trebuie executata în natura, zi de zi. Cerinta prestatiilor succesive trebuie sa vizeze deopotriva, cele doua planuri al obligatiei de  întretinere: material  si  spiritual.  Locul  executarii întretinerii este acela prevazut de parti, iar în  lipsa de stipulatie expresa, întretinerea se executa la domiciliul întretinutului. Debitorul este obligat în special  sa  asigure  creditorului  hrana,  îmbracaminte, încaltaminte,  menaj,precum si folosinta unei locuinte corespunzatoare. Întretinerea  cuprinde, de asemenea, îngrijirile si cheltuielile necesare în caz de boala. În cazul în care întretinerea are caracter viager sau atunci când creditorul decedeaza în cursul duratei contractului, debitorul are obligatia sa-l înmormânteze.
Prin contractul de  renta  viagera o  parte, numita debirentier, se  obliga  sa efectueze  în folosul  unei  anumite  persoane,  numita credirentier,  prestatii periodice, constând în sume de bani sau alte bunuri fungibile. De esenta acestui contract este elementul viager, adica durata contractului sa fie legata de timpul vietii unei persoane. În general, renta este constituita în favoarea aceluia care beneficiaza de ea, adica trebuie sa-i fie platita pe toata durata vietii si se va stinge la moartea sa. Iata provenienta caracterului aleatoriu al acestui contract, care nu depinde, nu poate fi influentat, stabilit prin vointa omului. Renta poate sa fie stabilita si în favoarea unei terte persoane, sau chiar în favoarea a mai multe persoane. este lovit de nulitate absoluta contractul care stipuleaza o renta constituita pe durata vietii unei persoane care  era decedata în ziua încheierii contractului. Nu produce,de asemenea, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o renta pe durata vietii unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea de o boala din cauza careia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la aceasta data.

Rezumat curs 3

Locatiunea este un contract prin care o persoana ,numita locator pune la dispozitia altei persoane,numita locatar ,folosinta temporara a unui bun,in schimbul unei sume de bani,numita chirie.Contractul se considera încheiat odata ce partile convin asupra bunului si a pretului (art. 1781);chiria poate consta nu numai într-o suma de bani, ci si în orice alte bunuri ori prestatii (art.1780). Noul Cod civil stabileste, în art. 1783, duratmaxima a locatiunii,anume 49 de ani; daca partile au stipulat un termen mai lung, acesta se reduce de drept la 49 de ani. Potrivit art. 1784 alin. 3 C.civ., daca legea nu dispune altfel, locatiunile încheiate de persoanele care, potrivit legii nu pot face decat acte de administrative nu vor depasi 5 ani, ceea ce are întelsul ca, la fel ca si în prezent, contractele de locatiune pe o perioada mai mare reprezinta acte de dispozitie. Sunt prevazute moduri de determinare a duratei locatiunii, în cazul în care partile nu au aratat aceasta si nici nu au dorit sa contracteze pe durata nedeterminata (art. 1785). Remarcam ca, potrivit art. 1798 C.civ., contractele de locatiune încheiate în forma autentica, la fel cu cele încheiate prin înscris sub semnatura privata si înregistrate la organele fiscale, reprezinta, în conditiile legii, titluri executorii pentru plata chiriei. Daca bunul reprezinta o locuinta, contractul se intituleaza contract de închiriere. 
Contractul de mandat este acel contract prin care o persoana, numita mandant, împuterniceste o alta persoana, numita mandatar, sa o reprezinte la încheierea de acte juridice, în numele ei. Forma mandatului. Împuternicirea data pentru încheierea unui act juridic supus, conform legii, unei anumite forme (e.g.forma autentica) trebuie sa respecte acea forma, sub sanctiunea aplicabila actului juridic însusi. Cu toate acestea, obligatia mentionata, instituita prin Cod Civil nu se aplica în cazul actelor juridice a caror forma este necesara doar pentru opozabilitatea actului fa?a de ter?i. Durata mandatului. Contractul de mandat va înceta în termen de trei ani de la data încheierii lui, daca partile nu  prevad  alt  termen.  Pluralitatea  de  mandatari.  În  situatia  în  care  sunt împuternicite  mai  multe  persoane  pentru  îndeplinirea  anumitor  sarcini, mandatul va trebui acceptat de catre toate aceste persoane, pentru a-si putea produce  efectele. 
 Mandatul  fara  reprezentare.  Notiune  si  varietati.
Mandatul fara reprezentare nu a mai avut pâna la intrarea în vigoare a Noului Cod Civil o reglementare expresa, interpretarile în materie având în vedere pâna în prezent concluziile impuse de doctrina. Varieta?ile acestui tip de contract sunt frecvent uzitate în practica comerciala, fiind aplicabile activitatii profesionistilor. 

Rezumat curs 4

Rezumat

Antrepriza este  un  contract  prin  care  o  persoana, numita  antreprenor, se obliga  se  execute  o lucrare,  independent  si  pe  riscul sau,  pentru  o  alta  persoana, numita client, în schimbul unui pret. Caracteristic antreprizei este faptul ca antreprenorul îsi pastreaza independenta economica si operativa si realizeaza lucrarea pe riscul sau. Antrepriza are un caracter civil numai atunci când niciuna dintre  partile  contractante  nu  are  calitatea  de comerciant. 
Societatea civila este un contract prin care doua sau mai multe persoane fizice sau persoane juridice se obliga sa puna în comun aportul lor în bani, bunuri sau munca,în vederea constituirii unui fond comun, necesar desfasurarii unei activitati în scopul împartirii beneficiilor. Tranzactia este un contract prin care se finalizeaza sau se previne un litigiu, prin concedii între parti, care constau în renuntari reciproce la pretentii sau în promisiunea unei prestatii noi în  schimbul unei  renuntari  facute  de  cealalta  parte.Tranzactia  prezintă asemanari  cu achiesarea  (recunoasterea  neconditionata a  unor  pretentii formulate  în justitie),  desistarea  (renuntarea  la  o  pretentie  proprie)  si ratificarea (manifestarea unilaterala de vointa prin care o persoana confirma, cu efect retroactiv, un act juridic). Deosebirea dintre cele tranzactie si aceste institutii juridice consta în aceea ca tranzactia presupune recunoasterea si, totodata, renuntarea reciproca la drepturi paralel si antagoniste formulate de parti. Reciprocitatea concesiilor dintre parti este de esenta tranzactiei.




Teste de autoevaluare curs 1

Unitatea 1 - 1. c; 2. b; 3. b; 4. a, b; 5. c; 6. a; 7. b; 8. b; 9. c; 10. b.


1. Contractul de vânzare:

a) este un contract unilateral;
b) poate fi cu titlu gratuit;
c) este solemn, când are ca obiect un teren, dar numai daca acesta este situat în extravilan. Raspuns corect !

2. În materia vânzarii, clauzele îndoielnice se interpreteaza în favoarea:
a) vânzatorului;
b) cumparatorului; Raspuns corect !
c) proprietarului sub conditie suspensiva.

3. În caz de evictiune partiala:
a) cumparatorul poate cere rezolutiunea contractului, în orice caz;
b) cumparatorul poate cere mentinerea contractului, cu despagubiri;Raspuns corect !
c) cumparatorul are dreptul la despagubiri în toate cazurile.

4. Dreptul de preemptiune poate avea natura:
a) contractuala;Raspuns corect !
b) legala;
c) judecatoreasca. 


5. Cum opereaza transferul dreptului de proprietate catre cumparator a bunului individual determinat vândut:
a) numai daca s-a facut predarea bunului;
b) numai daca s-a facut plata pretului;
c) indiferent daca s-a facut predarea bunului ori plata pretului.Raspuns corect !

6. În cazul contractului de vânzare care sunt obligatiile vânzatorului?
a)   sa predea lucrul vândut;Raspuns corect !
b)   sa suporte cheltuielile de ridicare a bunului; 
c)   sa îl apere pe cumparator împotriva tulburarilor de fapt provocate prin fapta unui tert.

7.  Daca evictiune este pe cale sa se produca, vânzatorul are o obligatie:
a)   de a da;
b)   de a face;Raspuns corect !
c)   de a nu face.

8.  Regulile privind raspunderea vânzatorului pentru vicii ascunse:
a)   nu se aplica la vânzarile simulate;
b)   nu se aplica la vânzarile siliteRaspuns corect !
c)   se aplica la toate vânzarile.

9.  Vânzatorul raspunde pentru vicii ascunse:
a)  numai daca a cunoscut aceste vicii;
b)  daca a neglijat bunul vândut;
c)  indiferent daca le-a cunoscut sau nu.Raspuns corect !

10. Este interzisa prin lege:
a)   vânzarea unei mosteniri;
b)   vânzarea unei mosteniri nedeschise;Raspuns corect !
c)   vânzarea drepturilor litigioase;
d)   vânzarea bunurilor viitoare;
e)   toate variantele sunt corecte.

Teste de autoevaluare curs 2

Unitatea 2 - 1. a, b, c; 2. a; 3. c; 4. c; 5. a, b.


1. Donatorul poate revoca donatia:
a) pâna în momentul primirii comunicarii de acceptare;Raspuns corect !
b) nu numai expres, ci si tacit;Raspuns corect !
c) fara a notifica donatarului revocarea.Raspuns corect !

2. Actul estimativ:
a) Este prevazut de lege pentru donatia de bunuri mobile;Raspuns corect !
b) Este prevazut de lege pentru donatia de bunuri imobile;
c) Lipsa lui nu atrage nulitatea absoluta a donatiei.

3. Donatia între absenti produce efecte:
a) din momentul acceptarii ei de catre donatar;
b) din momentul facerii ofertei;
c) din momentul primirii actului de acceptare.Raspuns corect !

4. Natura  juridica  a  contractului  prin  care  o  persoana  transmite  un  bun  altei persoane, în schimbul unei sume de bani si a întretinerii pe viata, este:
a) contract de întretinere;
b) contract de vânzare-cumparare;
c) contract de vânzare-cumparare, daca prestatia în bani reprezinta mai mult de jumatate din valoarea bunului transmis.Raspuns corect!

5. Contractul de renta viagera se poate constitui:
a) cu titlu oneros;Raspuns corect !
b) cu titlu gratuit, dar numai prin donatie;Raspuns corect !
c) cu  titlu  gratuit,  prin  donatie,  chiar  daca  nu  este  îndeplinita  forma prevazuta de lege pentru donatii.

Teste de autoevaluare curs 3

Teste de autoevaluare

Unitatea 3 - 1. a, c; 2. b; 3. b; 4. b; 5. a; 6. a; 7. b;8. a,c


1. Contractul de locatiune:
a) este cu titlu oneros;Raspuns corect !
b) poate fi cu titlu gratuit;
c) este un contract comutativ.Raspuns corect !

2. Chiria trebuie sa fie:
a) determinata sau cel putin determinabila;
b) în bani sau alte prestatii;Raspuns corect !
c) numai în bani pentru ca tine de esenta contractului.

3. Tacita relocatiune opereaza:
a) în cazul unui contract de locatiune încheiat fara a se preciza durata locatiunii;
b) daca locatarul ramâne în folosinta lucrului dupa expirarea contractului si fara ca locatorul sa-l împiedice;Raspuns corect !
c) prin consimtamântul tacit al partilor.

4. În cazul în care opereaza tacita relocatiune, contractul de locatiune:
a) nu poate fi denuntat unilateral;
b) poate fi denuntat unilateral;Raspuns corect !
c) nu produce nici un efect.

5. Pentru tulburarile de fapt provenite de la terti, locatarul se poate apara:
a) prin actiunea posesorie;Raspuns corect !
b) îl cheama în garantie pe locator;
c) prin indicarea titularului dreptului.

6.  Remiterea  spre  folosinta temporara unei  altei  persoane  a  unui  lucru  în schimbul unui pret, cu obligatia pentru aceasta din urma de a-l restitui în natura, constituie:
a) contractul de comodat (împrumut de folosinta);Raspuns corect !
b) contract de împrumut (împrumut de consumatie);
c) contract de locatiune.

7. În ce conditii actele de dispozitie pot fi încheiate de mandatar:
a)  numai în baza unei procuri generale;
b)  numai în baza unei procuri speciale; Raspuns corect !
c)  în baza unui acord tacit.

8. Mandatul înceteaza:
a)  prin revocarea de catre mandant; Raspuns corect !
b)  prin revocarea de catre mandatar; 
c)  prin moartea mandatarului.Raspuns corect !

Teste de autoevaluare Curs 4

Unitatea 4 -1. b, c; 2. b, c; 3. b, c; 4. a; 5. c.

1. Constituie caractere juridice ale contractului de societate civila:
a) oneros, aleatoriu;
b) sinalagmatic, consensual;Raspuns corect !
c) intuitu personae.Raspuns corect !

2. În cazul contractului de societate civila, aportul asociatilor poate consta în:
a) exclusiv numerar;
b) natura;Raspuns corect !
c) industrie.Raspuns corect !

3. Tranzactia, având ca obiect stingerea tuturor litigiilor dintre parti:
a) este nula 
b) este  valabila,  chiar  daca  ulterior  realizarii  ei se  descopera  acte necunoscute ambelor parti;Raspuns corect !
c) este anulabila, daca ulterior realizarii ei se descopera acte ce au fost ascunse de una din partile contractante.Raspuns corect !

4. Contractul de tranzactie care produce efecte declarative:
a) poate constitui just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 de ani Raspuns corect !
b) produce efecte de la data încheierii sale
c) da nastere la obligatii în sarcina partilor cocontractante, în sensul ca acestea sunt tinute sa garanteze drepturile recunoscute prin tranzactie. 



5. Riscul pieirii fortuite a bunurilor aduse ca aport la constituirea unei societati civile este suportat de:
a) coindivizarii  asociati,  daca  aportul  social  a  constat  în  dreptul  de proprietate asupra acestor bunuri, chiar daca societatea a dobândit personalitate juridica;
b) coindivizarii asociati, în cazul în care aportul a constat în folosinta bunurilor respective;
c) societate, daca aceasta a dobândit personalitate juridica, iar aportul social a constat în dreptul de proprietate asupra acestor bunuri.Raspuns corect !


Raspunsuri la întrebarile din testele de autoevaluare 

Unitatea 1 - 1. c; 2. b; 3. b; 4. a, b; 5. c; 6. a; 7. b; 8. b; 9. c; 10. b.

Unitatea 2 - 1. a, b, c; 2. a; 3. c; 4. c; 5. a, b.

Unitatea 3 - 1. a, c; 2. b; 3. b; 4. b; 5. a; 6. a; 7. b;8. a,c

Unitatea 4 -1. b, c; 2. b, c; 3. b, c; 4. a; 5. c.


#dreptcivil  #teste  #autoevaluare  #cumparator  #evictiv  #anul3 #rezolvate #rezumate #locator

Read More

Teste autoevaluare Dreptul Transporturilor anul 3 sem. 1

Teste autoevaluare Dreptul Transporturilor anul 3 sem. 1

Teste autoevaluare Dreptul Transporturilor anul 3 sem. 1

1. Transportul, ca obiect al dreptului transporturilor, reprezinta:

b)activitatea de deplasare in spatiu a unor persoane sau bunuri prin intermediul unui mijloc de transport si prin utilizarea unei cai de transport adecvate;

2. Dreptul transporturilor reprezinta:

a)ansamblul de reglementari privitoare la activitatea profesionala organizata de carausi, cu vehicule corespunzatoare, pentru a deplasa,pe baze contractuale si in conditii legale, persoane si/sau bunuri;

3. Transportul e clasificat in transport de persoane si transport de bunuri in functie de:

b)obiectul transportului;

4. Fiecare mod de transport are in compunere:

a)infrastructura si mijloacele de transport;

5. Prin transportatori se înțelege:

a)persoanele fizice sau juridice autorizate sa efectueze transporturi, interne sau internationale, de persoane sau bunuri, in interes public sau in interes propriu, cu mijloace de transport detinute in
proprietate sau in chirie, precum si in leasing;

6. Prin modificarea art. 9 alin.1 din O.G. nr.17/1997, survenita ca urmare a adoptarii Legii nr. 51/2002, infrastructurile de transport sunt calificate ca fiind:

a)de interes national sau european;

7. Mijloacele de transport sunt definite in cuprinsul art. 9 alin.2 din O.G. nr.17/1997 ca fiind:

b)mijloace mobile amenajate pentru transportul de persoane sau bunuri, cu sau fara propulsie, special destinate da se deplaseze pe o cale de comunicatie rutiera, navala, feroviara sau aeriana;


Unitatea I
1.b; 2.a; 3.b; 4.a; 5.a; 6a;7b.

Teste de autoevaluare

1. Conditiile de suspendare sau de anulare a atestatelor, certificatelor, licentelor sau brevetelor acordate sunt stabilite de:

a)transportatori;

2. Contractul de transport de marfuri este acel contract în care:

a)o parte, în calitate de caraus, se obliga în schimbul unei sume de bani sa transporte sub paza sa si înauntrul uni termen o anumita cantitate de marfuri pe care se obliga sa le predea destinatarului indicat de expeditor;

3. Calitatea de debitor al pretului contractului de transport apartine, în principiu: 

b)expeditorului; 

4. Contractul de transport se considera, din punct de vedere practic, ca are deplin efect:

a)din momentul aplicarii stampilei carausului pe document;

5. In caz de transport deficitar expeditorul poate:

c)sa mentina contractul sau sa rezilieze unilateral contractul.

6. Executarea obligatiei caracteristice carausului are loc în momentul:

a)sosirii marfii la destinatie si receptia acesteia de catre destinatar;

7. Eliberarea mijlocului de transport dupa predarea marfii este una din obligatiile:

c)destinatarului;

8. In controlul calitativ si cantitativ al marfurilor, daca se constata urme de violare, avarie, sustragere:

c)se încheie proces-verbal de constatare pentru înlaturarea prezumtiei de raspundere a carausului.

9. La ajungerea marfii la destinatie, carausul poate cere sechestrul:

a)daca destinatarul nu poate fi gasit sau exista neîntelegeri în privinta marfii transportate;

10. Pentru ca instanta sa autorizeze sechestrul asupra marfii la cererea unui creditor al expeditorului sau al destinatarului, cel interesat trebuie:

c)sa dovedeasca ca a formulat actiune contra debitorului si sa achite o cautiune.

11. Raspunderea civila (delictuala sau contractuala) a carausului ara caracter:

a)reparatoriu;

12. In transportul de marfuri carausul raspunde:

c)atât pentru paguba efectiva, cat si pentru beneficiul nerealizat.

13. Daca întârzierea transportului este de doua ori mai mare decât termenul în care acesta trebuia efectuat, carausul poate:

b)pierde întreg pretul transportului;

14. Raspunderea carausului poate interveni:

a)atât în cazul raspunderii delictuale cat si în cazul raspunderii contractuale; 

15. Transporturile succesive sunt transporturi care se executa de doi sau mai multi carausi si se întâlnesc, în special, în transporturile:

a)feroviare;

Unitatea II
1. a; 2. a; 3. b; 4. a; 5. c; 6. a;7. c, 8. c, 9. a,10. c,11. a,12. c,13. b,14. a,15. a.


1. Expeditia de marfuri este o operatiune de intermediere intre:

a) furnizor si caraus;

2. In virtutea contractului de expeditie, clientul este obligat sa plateasca: 

c) pretul serviciilor  prestate  de  catre  expeditionar, precum  si  spezele suportate pentru îndeplinirea contractului.

3. Pentru plata comisionului, expeditionarul beneficiaza de:

c) un drept de retentie si de un privilegiu asupra marfii transportate.

4. Expeditionarul garanteaza clientului:

b) sosirea încarcaturii la destinatie,conservarea bunei stari a marfurilor pe parcurs si executarea corecta a obligatiilor de catre comisionarul substituit;

5. Expeditionarul are ca obiectiv esential în organizarea transportului:

a) realizarea deplasarii cat mai rapid si economic; 

6. Expeditia de marfuri are ca obiect:

a) asigurarea   de   catre   expeditionar   în   beneficiul   expeditorului   a circuitului marfii de la expeditor la destinatar, adica tot ce este necesar pentru a face posibila deplasarea marfii;

7. Expeditia constituie o activitate:

a) de prestari servicii;

8. Expeditionarul  îsi asuma fata de client o obligatie:

a) de rezultat;

Unitatea III
1. a; 2. c; 3. c; 4. b; 5. a; 6. a;7. a, 8. a.

Teste de autoevaluare

1. Cu privire la infrastructura feroviara, legea reglementeaza expres sau implicit urmatoarele categorii de contracte speciale:

c)contractul de concesiune, contractul de acces si contractul de activitate.

2. Contractul de concesiune în transportul feroviar are ca obiect:

a)infrastructura privata si se încheie intre C.N.C.F.R. si Ministerul Transporturilor;
.
3. Pentru angajarea culpei carausului feroviar, cel îndreptatit la despagubiri:

b)formuleaza o reclamatie administrativa înainte de introducerea actiunii în instanta;

4. In interesul O.U.G. nr. 12/1998, modificata  si completata prin O.U.G 55/2011, transportul feroviar semnifica:

b)orice deplasare de persoane si bunuri realizata cu vehicule feroviare de  catre operatori de transport feroviar; 

5. Activitatile care au ca obiect asigurarea desfasurarii în siguranta a transportului feroviar constituie:

b)serviciile adiacente transportului feroviar;

6. Siguranta si protectia infrastructurii feroviare se asigura prin instituirea: 

c)unei zone de siguranta si a unei zone de protectie a infrastructurii feroviare publice.

7. Contractul de concesiune care are ca obiect infrastructura feroviara se încheie pentru:

b)50 de ani;

8. In baza contractului de acces, C.N.C.F.R. pune la dispozitia carausului:

a)utilizarea caii ferate si a macazurilor, curentul electric de tractiune necesar, accesul la facilitatile din statii, magazii sau statii de depozitare, precum si accesul la telecomunicatiile speciale feroviare;

9. Contractele de activitate încheiate la nivel national cu Ministerului Transporturilor, în numele statului, reglementeaza:

c)raporturile dintre gestionarul infrastructurii feroviare publice si operatorii de transport feroviar, pe de o parte si institutiile publice, pe de alta parte.

10. Contractele de activitate se aproba de catre Guvern si se încheie pentru o perioada de:

c) 4 ani.

11. Documentul de transport pe calea ferata este:

b) scrisoarea de trasura;

12. Termenele în transportul feroviar de stabilesc functie de:

b) felul vagoanelor;

13. Raspunderea carausului feroviar este angajata pentru urmatoarele forme de încalcare a contractului de transport:

a) pentru pierderea totala sau partiala a marfii, pentru avarierea marfii,pentru depasirea termenului contractului;

14. In caz de întârziere în efectuarea transportului, calea ferata este obligata sa plateasca:

b) 2% din tariful de transport pentru fiecare zi de întârziere, fara ca suma totala sa depaseasca jumatate din tariful de transport;

15. Termenul general de prescriptie în transportul feroviar intern este de:

a)1 an si, prin exceptie, de 2 ani pentru unele dintre actiunile determinate de regulamentul de transport pe caile ferate;

Raspunsuri la întrebarile din testele de autoevaluare

Unitatea IV
1. c; 2. a; 3. b; 4. b; 5. b; 6. c; 7. b; 8. a; 9. c; 10. c; 11. b; 12. b; 13. a; 14. b; 15. a.

#autoevaluare #teste #dreptultransporturilor #scrisoare #trasura #concesiune

Read More

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea IV

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea IV

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea IV

Rezumat unitatea 4

Transportul feroviar reprezinta orice deplasare de persoane si de bunuri, realizata cu vehicule feroviare de catre operatori de transport pe infrastructura feroviara. 
Transportul feroviar de marfuri în trafic intern revine societatii nationale de transport feroviar de marfa (S.N.T.F.M.), iar cel de persoane revine societatii nationale de transport feroviar de calatori (S.N.T.F.C.). S.N.T.F.M. si S.N.T.F.C. sunt, practic, carausii în transportul feroviar.
Societatea Nationala a Cailor Ferate Române este în prezent reorganizata, din ea tacând parte:

a)Compania Nationala de Cai Ferate - „C.F.R.”, cu statut de societate comerciala,

 b)Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa „C.F.R. - Marfa”, cu statut de societate comerciala.

 c)Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori - „C.F.R. - Calatori”, cu statut de societate comerciala,

d) Societatea de Administrare Active Feroviare - „S.A.A.F.”, cu statut de societate comerciala. 

Infrastructura feroviara reprezinta ansamblul elementelor necesare circulatiei si manevrei materialului rulant, cladirile statiilor de cale ferata, cu facilitatile aferente, precum si celelalte cladiri si facilitati destinate desfasurarii transportului feroviar si este compusa din infrastructura feroviara proprietate publica a statului, precum si cea aflata în proprietate privata. Siguranta si proiectia infrastructurii feroviare se asigura, printre altele, prin instituirea unei zone de siguranta si a unei zone de

protectie a infrastructurii feroviare publice. Cu privire la infrastructura feroviara, legea reglementeaza, expres sau implicit, trei categorii de contracte speciale, respectiv contractul de concesiune, contractul de acces si contractul de activitate. Contractul de concesiune are ca obiect infrastructura feroviara publica si se încheie între C.N.C.F.R., în calitate de concesionar, si Ministerul Transporturilor, în calitate de concedent, în numele statului. Contractul de acces se încheie de operatorul licentiat (respectiv, cei doi carausi, S.N.T.F.M. si S.N.T.F.C.) cu C.N.C.F.R. si permite accesul si circulatia pe infrastructura publica operatorilor de transport feroviar detinatori ai unei licente eliberate de Ministerul Transporturilor. Transportul feroviar intern este reglementat în principal de Regulamentul de transport pe caile ferate din România aprobat prin O.G. nr. 41/1997, act normativ care utilizeaza pentru documentul de transport denumirea de „scrisoare de trasura”, în executarea contractului de transport pe calea ferata retin atentia trei aspecte, respectiv, plata tarifului de transport (care revine în principiu expeditorului, si doar prin exceptie destinatarului), obligatia de transport al marfii într-un anumit termen (care revine carausului) si obligatia de eliberare a marfii catre destinatar (care revine, de asemenea, carausului). Carausul va trebui sa restituie si parte din tariful de transport, taxe vamale, precum si alte cheltuieli auxiliare transportului corespunzator marfii pierdute/avariate. Pentru angajarea culpei carausului feroviar, cel îndreptatit la despagubiri este obligat sa formuleze o reclamatie administrativa, înainte de introducerea actiunii în instanta. Neîndeplinirea acestei proceduri prealabile duce la respingerea actiunii contra carausului ca inadmisibila. Cu privire la partile contractului de transport feroviar de marfuri în trafic international, CJM contine norme referitoare la  transportator, transportatori succesivi si transportatori substituiti, în privinta efectelor contractului, retin atentia obligatia de plata a tarifului (care revine ca regula expeditorului), eliberarea marfii catre destinatar (ce trebuie facuta de catre caraus la termenul stabilit), precum si posibilitatea de modificare unilaterala a contractului (drept al destinatarului si, prin exceptie, si al expeditorului). Limitele de raspundere a carausului sunt strict prevazute în C.I.M.: în caz de pierdere (totala/partiala) sau avarie, valoarea marfii pierdute/avariate se calculeaza la maximum 17 unitati de cont (DST) pe fiecare kg lipsa din masa bruta, iar în caz de întârziere, despagubirea nu poate depasi de 4 ori pretul transportului. Aceste limite pot fi depasite ca regula generala, în cazul unui prejudiciu ce rezulta dintr-o actiune, o omisiune savârsita de transportator, fie cu intentia de a provoca acest prejudiciu, fie în mod temerar si în cunostinta de cauza ca ar putea rezulta un astfel de prejudiciu (culpa grava sau dol), precum si în situatia declararii valorii marfii sau a unui interes special la livrare/eliberare. si S.N.T.F.C.) cu C.N.C.F.R. si permite accesul si circulatia pe infrastructura publica operatorilor de transport feroviar detinatori ai unei licente eliberate de Ministerul Transporturilor. Transportul feroviar intern este reglementat în principal de Regulamentul de transport pe caile ferate din România aprobat prin O.G. nr. 41/1997, act normativ care utilizeaza pentru documentul de transport denumirea de „scrisoare de trasura”, în executarea contractului de transport pe calea ferata retin atentia trei aspecte, respectiv, plata tarifului de transport (care revine în principiu expeditorului, si doar prin exceptie destinatarului), obligatia de transport al marfii într-un anumit termen (care revine carausului) si obligatia de eliberare a marfii catre destinatar (care revine, de asemenea, carausului). Carausul va trebui sa restituie si parte din tariful de transport, taxe vamale, precum si alte cheltuieli auxiliare transportului corespunzator marfii pierdute/avariate. Pentru angajarea culpei carausului feroviar, cel îndreptatit la despagubiri este obligat sa formuleze o reclamatie administrativa, înainte de introducerea actiunii în instanta.

Neîndeplinirea acestei proceduri prealabile duce la respingerea actiunii contra carausului ca inadmisibila. Cu privire la partile contractului de transport feroviar de marfuri în trafic international, CJM contine norme referitoare fa transportator, transportatori succesivi si transportatori substituiti, în privinta efectelor contractului, retin atentia obligatia de plata a tarifului (care revine ca regula expeditorului), eliberarea marfii catre destinatar (ce trebuie facuta de catre caraus la termenul stabilit), precum si posibilitatea de modificare unilaterala a contractului (drept al destinatarului si, prin exceptie, si al expeditorului). Limitele de raspundere a carausului sunt strict prevazute în C.I.M.: în caz de pierdere (totala/partiala) sau avarie, valoarea marfii pierdute/avariate se calculeaza la maximum 17 unitati de cont (DST) pe fiecare kg lipsa din masa bruta, iar în caz de întârziere, despagubirea nu poate depasi de 4 ori pretul transportului. Aceste limite pot fi depasite ca regula generala, în cazul unui prejudiciu ce rezulta dintr-o actiune, o omisiune savârsita de transportator, fie cu intentia de a provoca acest prejudiciu, fie în mod temerar si în cunostinta de cauza ca ar putea rezulta un astfel de prejudiciu (culpa grava sau dol), precum si în situatia declararii valorii marfii sau a unui interes special la livrare/eliberare. si S.N.T.F.C.) cu C.N.C.F.R. si permite accesul si circulatia pe infrastructura publica operatorilor de transport feroviar detinatori ai unei licente eliberate de Ministerul Transporturilor. Transportul feroviar intern este reglementat în principal de Regulamentul de transport pe caile ferate din România aprobat prin O.G. nr. 41/1997, act normativ care utilizeaza pentru documentul de transport denumirea de „scrisoare de trasura”, în executarea contractului de transport pe calea ferata retin atentia trei aspecte, respectiv, plata tarifului de transport (care revine în principiu expeditorului, si doar prin exceptie destinatarului), obligatia de transport al marfii într-un anumit termen (care revine carausului) si obligatia de eliberare a marfii catre destinatar (care revine, de asemenea, carausului). Carausul va trebui sa restituie si parte din tariful de transport, taxe vamale, precum si alte cheltuieli auxiliare transportului corespunzator marfii pierdute/avariate. Pentru angajarea culpei carausului feroviar, cel îndreptatit la despagubiri este obligat sa formuleze o reclamatie administrativa, înainte de introducerea actiunii în instanta. Neîndeplinirea acestei proceduri prealabile duce la respingerea actiunii contra carausului ca inadmisibila. Cu privire la partile contractului de transport feroviar de marfuri în trafic international, CJM contine norme referitoare fa transportator, transportatori succesivi si transportatori substituiti, în privinta efectelor contractului, retin atentia obligatia de plata a tarifului (care revine ca regula expeditorului), eliberarea marfii catre destinatar (ce trebuie facuta de catre caraus la termenul stabilit), precum si posibilitatea de modificare unilaterala a contractului (drept al destinatarului si, prin exceptie, si al expeditorului). Limitele de raspundere a carausului sunt strict prevazute în C.I.M.: în caz de pierdere (totala/partiala) sau avarie, valoarea marfii pierdute/avariate se calculeaza la maximum 17 unitati de cont (DST) pe fiecare kg lipsa din masa bruta, iar în caz de întârziere, despagubirea nu poate depasi de 4 ori pretul transportului. Aceste limite pot fi depasite ca regula generala, în cazul unui prejudiciu ce rezulta dintr-o actiune, o omisiune savârsita de transportator, fie cu intentia de a provoca acest prejudiciu, fie în mod temerar si în cunostinta de cauza ca ar putea rezulta un astfel de prejudiciu (culpa grava sau dol), precum si în situatia declararii valorii marfii sau a unui interes special la livrare/eliberare.

Teste de autoevaluare

1. Cu privire la infrastructura feroviara, legea reglementeaza expres sau implicit urmatoarele categorii de contracte speciale:

c)contractul de concesiune, contractul de acces si contractul de activitate.

2. Contractul de concesiune în transportul feroviar are ca obiect:

a)infrastructura privata si se încheie intre C.N.C.F.R. si Ministerul Transporturilor;

.

3. Pentru angajarea culpei carausului feroviar, cel îndreptatit la despagubiri:

b)formuleaza o reclamatie administrativa înainte de introducerea actiunii în instanta;

4. In interesul O.U.G. nr. 12/1998, modificata  si completata prin O.U.G

55/2011, transportul feroviar semnifica:

b)orice deplasare de persoane si bunuri realizata cu vehicule feroviare de

catre operatori de transport feroviar;

5. Activitatile care au ca obiect asigurarea desfasurarii în siguranta a

transportului feroviar constituie:

b)serviciile adiacente transportului feroviar;

6. Siguranta si protectia infrastructurii feroviare se asigura prin instituirea:

a)unei zone de siguranta a infrastructurii feroviare publice;

c)unei zone de siguranta si a unei zone de protectie a infrastructurii feroviare publice.

7. Contractul de concesiune care are ca obiect infrastructura feroviara se încheie pentru:

b)50 de ani;

8. In baza contractului de acces, C.N.C.F.R. pune la dispozitia carausului:

a)utilizarea caii ferate si a macazurilor, curentul electric de tractiune necesar, accesul la facilitatile din statii, magazii sau statii de depozitare, precum si accesul la telecomunicatiile speciale feroviare;

9. Contractele de activitate încheiate la nivel national cu Ministerului

Transporturilor, în numele statului, reglementeaza:

c)raporturile dintre gestionarul infrastructurii feroviare publice si operatorii de transport feroviar, pe de o parte si institutiile publice, pe de alta parte.

10. Contractele de activitate se aproba de catre Guvern si se încheie pentru o

perioada de:

c)4 ani.

11. Documentul de transport pe calea ferata este:

b)scrisoarea de trasura;

12. Termenele în transportul feroviar de stabilesc functie de:

b)felul vagoanelor;

13. Raspunderea carausului feroviar este angajata pentru urmatoarele forme de

încalcare a contractului de transport:

a)pentru pierderea totala sau partiala a marfii, pentru avarierea marfii,

pentru depasirea termenului contractului;

14. In caz de întârziere în efectuarea transportului, calea ferata este obligata sa

plateasca:

b)2% din tariful de transport pentru fiecare zi de întârziere, fara ca suma

totala sa depaseasca jumatate din tariful de transport;

15. Termenul general de prescriptie în transportul feroviar intern este de:

a)1 an si, prin exceptie, de 2 ani pentru unele dintre actiunile

determinate de regulamentul de transport pe caile ferate;

Unitatea IV

1. c; 2. a; 3. b; 4. b; 5. b; 6. c; 7. b; 8. a; 9. c; 10. c; 11. b; 12. b; 13. a; 14. b; 15.a.


#scrisoarea #trasura #document #transport #caleaferata #feroviar #prescriptie #termenul

Read More

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea III

                        Rezumat Dreptul transporturilor unitatea III

Rezumat unitatea 3

 

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea III

Expeditia, fiind o activitate de prestari de servicii în cadrul careia expeditionarul intermediaza între expeditor si caraus, poate fi inclusa în categoria întreprinderii de comision, agentie si oficii de afaceri, Ia care se refera art. 3 pct. 7 C.com. 

Expeditionarul faciliteaza perfectarea si derularea tranzactiilor comerciale în beneficiul clientelei sale: ei încheie, pe seama clientului, acte juridice, procura informatii comerciale sau parteneri contractuali si efectueaza, în general, operatiunile sau faptele de comert solicitate de clientul sau.

 In virtutea contractului de expeditie, clientul este obligat fata de expeditionar sa-l puna în posesia încarcaturii si sa garanteze ca el este proprietarul încarcaturii de transportat (sau agentul autorizat al proprietarului).

 De asemenea, clientul trebuie sa puna la dispozitia expeditionarului documentele necesare efectuarii transportului si instructiunile aferente, sa garanteze exactitatea si acuratetea datelor transmise si sa plateasca pretul serviciilor prestate de catre expeditionar (comision). Expeditionarul îsi asuma fata de client o obligatie de rezultat, iar nu o obligatie de mijloace, întrucât el trebuie sa garanteze ca încarcatura va ajunge în conditiile cele mai bune la destinatie. Obligatiile expeditionarului în cursul executarii, contractului sunt diferite dupa cum contractul se deruleaza în conditii uzuale sau în circumstante ori împrejurari neprevazute. Pentru asigurarea încasarii creantei sale constând în comision, expeditionarul beneficiaza de garantii având ca obiect însasi marfa a carei deplasare s-a angajat sa o organizeze: privilegiul expeditionarului (denumit si gaj tacit în unele clauze standardizate)si dreptul de retenție. Daca lucrurile mandantului au fost vândute de catre mandatar, privilegiul subzista asupra prețului. Pe planul raspunderii, expeditionarul detine o pozitie independenta de cea a transportatorului.

Expeditionarul raspunde fata de client (comitent), atât, pentru fapta proprie, cât si pentru caraus, care este un tert în raport cu contractul de expeditie. Spre deosebire de raspunderea carausului, raspunderea expeditionarului pentru acoperirea prejudiciului stabilita sub forma de daune compensatorii este integrala, daca partile nu au stabilit altfel prin contract. Pentru întârziere în executarea obligatiilor contractuale, daunele moratorii se cumuleaza cu executarea efectiva de catre expeditionar a însarcinarii de a organiza deplasarea marfii convenite. In vederea stabilirii raspunderii expeditionarului, înainte de a intenta actiunea în instanta împotriva acestuia clientul trebuie sa introduca o reclamatie administrativa, asemanatoare celei din transportul feroviar, reclamatie impusa printr-o clauza contractuala tip existenta în Conditiile generale USER.

 Expeditia marfurilor uzuale se realizeaza, în general, în baza unor contracte tipizate de expeditie, care pot fi calificate drept contracte de adeziune. 

Marfurile cu regim special, însa. presupun conditii specifice: este vorba de marfuri periculoase care necesita mijloace de transport si precautii speciale, date fiind riscurile inerente tipului respectiv de marfa sau de marfuri perisabile unde trebuie luat în calcul riscul prezumat de degradare a marfii. Conditiile specifice sunt stabilite de normele internationale si în cazul expeditiilor de marfuri în trafic combinat si expeditiilor de marfuri in containere.

Teste de autoevaluare

1. Expeditia de marfuri este o operatiune de intermediere intre:

a) furnizor si caraus;

2. In virtutea contractului de expeditie, clientul este obligat sa plateasca:

c) pretul serviciilor  prestate  de  catre  expeditionar, precum  si  spezele suportate pentru îndeplinirea contractului.

3. Pentru plata comisionului, expeditionarul beneficiaza de:

c) un drept de retentie si de un privilegiu asupra marfii transportate.

4. Expeditionarul garanteaza clientului:

b) sosirea încarcaturii la destinatie,conservarea bunei stari a marfurilor

pe parcurs si executarea corecta a obligatiilor de catre comisionarul substituit;

5. Expeditionarul are ca obiectiv esential în organizarea transportului:

a) realizarea deplasarii cat mai rapid si economic;

6. Expeditia de marfuri are ca obiect:

a) asigurarea   de   catre   expeditionar   în   beneficiul   expeditorului   a circuitului marfii de la expeditor la destinatar, adica tot ce este necesar pentru a face posibila deplasarea marfii;

7. Expeditia constituie o activitate:

a) de prestari servicii;

8. Expeditionarul  îsi asuma fata de client o obligatie:

a) de rezultat;

Unitatea III

1. a; 2. c; 3. c; 4. b; 5. a; 6. a;7. a, 8. a.

#expeditia  #comisionar #prestariservicii  #rezultat  #caraus  #destinatie  #marfuri

Read More

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea II

                    Rezumat Dreptul transporturilor unitatea II

 

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea II

Efectele oricarui contract constau în drepturile si obligatiile ce rezulta,din acest contract. In cazul efectelor contractului de transport de marfuri, se identifica patru faze ale transportului, în functie de care efectele contractului sunt diferite: - faza precontractuala, la punctul de pornire, în cursul deplasarii/transportului, la destinatie. 

Obligatiile partilor capata accente specifice în transporturile deficitare sau în cazurile îti care conditiile initiale ale contractului de transport sunt modificate unilateral de expeditor ori de catre destinatar, situatii în care efectele contractului se vor modifica corespunzator.

 In cursul transportului, carausul devine titular al unor drepturi asupra încarcaturii, în virtutea contractului de transport. 

Aceste drepturi sunt influentate atât de raporturile juridice între expeditor si destinatar, cât si de raporturile juridice între acestia si creditorii lor. 

Carausul este un detentor al marfii aflate în curs de transport, fiind asimilat de Codul civil cu un depozitar în cadrul unui depozit necesar. Având în vedere specificul regimului juridic al marfurilor transportate, precum si situatia carausului de-a lungul transportului, riscurile la care este supus pe parcursul calatoriei, carausului i se recunosc o serie de drepturi asupra marfurilor transportate, respectiv: dreptul de retentie asupra marfurilor; privilegiul asupra marfurilor; posibilitatea de a sechestra marfurile; posibilitatea de a vinde marfuri le în anumite conditii pentru a-si recupera creantele rezultate din contractul de transport. Desi este titular al dreptului de retentie si al unui privilegiu asupra marfurilor transportate obligatiile ce incumba carausului în cadrul raportului juridic si a caror neîndeplinire poate determina angajarea raspunderii acestuia sunt obligatii comerciale, chiar daca este vorba de o raspundere delictuala (extracontractuata), întrucât sunt obligatii ce rezulta din exercitiul comertului unui comerciant (art. 4 C. corn. instituie o prezumtie de comercialitate pentru toate aceste obligatii ce rezulta din activitatea comerciantului). 

Raspunderea contractuala a carausului consta în obligatia de a acoperi prejudiciul rezultat din încalcarea îndatoririlor sale contractuale. 

Conditiile generale ale raspunderii contractuale, aplicabile raspunderii carausului, sunt cele din dreptul comun, si anume: - fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu; - vinovatia autorului; - prejudiciul suferit de creditor; - legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, în anumite conditii, autorul prejudiciului raspunde chiar si în cazul în care faptei îi lipseste caracterul ilicit. 

Raspunderea carausului pentru fapta altuia poate interveni atât în cazul raspunderii delictuale, cât si al celei contractuale. Acelasi transport poate sa angajeze raspunderea carausului pentru alta persoana, atât pe plan delictual, cât si pe plan contractual. 

Raspunderea delictuala poate interveni pentru situatia în care un prepus al carausului comite o fapta prejudiciabila în dauna unui tert. In aceasta situatie se aplica integral regulile de drept comun. Raspunderea comitentului pentru fapta prepusului sau decurge dintr-un principiu general de raspundere care are la baza ideea de garantie a comitentului pentru riscul de activitate a prepusului sau. Carausul poate fi facut responsabil, însa, de fapta altuia, si pe plan contractual. Stabilirea întinderii obligatiei de dezdaunare implica evaluarea despagubirilor, evaluare care poate fi judiciara, legala sau conventionala; în ceea ce priveste evaluarea legala, raspunderea carausului doar la damnum emergem, exceptând cazurile de culpa grava si doi, când carausul raspunde pentru întregul prejudiciu provocat, fara limite legale. Odata constatata neexecutarea corespunzatoare a contractului de transport de catre caraus, cel îndreptatit trebuie sa-si poata exercita dreptul la actiune împotriva acestuia pentru recuperarea pagubelor suferite. De cele mai multe ori actiunea în instanta este conditionata de o procedura prealabila.

Neîndeplinirea acestei proceduri duce la inadmisibilitatea actiunii împotriva carausului.

Teste de autoevaluare

1. Conditiile de suspendare sau de anulare a atestatelor, certificatelor, licentelor

sau brevetelor acordate sunt stabilite de:

a)transportatori;

2. Contractul de transport de marfuri este acel contract în care:

a)o parte, în calitate de caraus, se obliga în schimbul unei sume de bani sa transporte sub paza sa si înauntrul uni termen o anumita cantitate de marfuri pe care se obliga sa le predea destinatarului indicat de expeditor;

3. Calitatea de debitor al pretului contractului de transport apartine, în principiu:

a)destinatarului;

b)expeditorului;

c)carausului.

4. Contractul de transport se considera, din punct de vedere practic, ca are

deplin efect:

a)din momentul aplicarii stampilei carausului pe document;

5. In caz de transport deficitar expeditorul poate:

c)sa mentina contractul sau sa rezilieze unilateral contractul.

6. Executarea obligatiei caracteristice carausului are loc în momentul:

a)sosirii marfii la destinatie si receptia acesteia de catre destinatar;

7. Eliberarea mijlocului de transport dupa predarea marfii este una din

obligatiile:

c)destinatarului;

8. In controlul calitativ si cantitativ al marfurilor, daca se constata urme de

violare, avarie, sustragere:

c)se încheie proces-verbal de constatare pentru înlaturarea prezumtiei de

raspundere a carausului.

9. La ajungerea marfii la destinatie, carausul poate cere sechestrul:

a)daca destinatarul nu poate fi gasit sau exista neîntelegeri în privinta

marfii transportate;

10. Pentru ca instanta sa autorizeze sechestrul asupra marfii la cererea unui

creditor al expeditorului sau al destinatarului, cel interesat trebuie:

c)sa dovedeasca ca a formulat actiune contra debitorului si sa achite o

cautiune.

11. Raspunderea civila (delictuala sau contractuala) a carausului ara caracter:

a)reparatoriu;

12. In transportul de marfuri carausul raspunde:

c)atât pentru paguba efectiva, cat si pentru beneficiul nerealizat.

13. Daca întârzierea transportului este de doua ori mai mare decât termenul în

care acesta trebuia efectuat, carausul poate:

b)pierde întreg pretul transportului;

14. Raspunderea carausului poate interveni:

a)atât în cazul raspunderii delictuale cat si în cazul raspunderii contractuale;

contractuale;

15. Transporturile succesive sunt transporturi care se executa de doi sau mai

multi carausi si se întâlnesc, în special, în transporturile:

a)feroviare;

Unitatea II

1. a; 2. a; 3. b; 4. a; 5. c; 6. a;7. c, 8. c, 9. a,10. c,11. a,12. c,13. b,14. a,15. a.

Read More