Speţa nr. 1
Prin înscrisul sub semnatură privată datat 1 septembrie 1997 şi intitulat „Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere” M.T. şi M.G. au convenit cu M.T.V. să-i transmită în proprietate o casă şi anexe gospodăreşti, terenul aferent gospodăriei, precum şi 8 terenuri agricole în schimbul întreţinerii obligându-se a face demersurile legale pentru transferul dreptului de proprietate .
Promitentul M.T. a decedat la 15 septembrie 1997.
La data de 6 ianuarie 1998 M.A., fiică a defunctului M.T., a solicitat constatarea nulităţii absolute a convenţiei din 1 septembrie 1997 şi partajarea bunurilor obiect al acestei convenţii între moştenitorii lui M.T., anume reclamanta M.A. (fiica) şi M.G. soţia supravieţuitoare.
Probleme de soluţionat:
a) Clasificaţi bunurile cuprinse în contractual încheiat între M.T. şi M.G., pe de o parte, şi M.T.V., pe de altă parte, ţinând cont de criteriile pe care le cunoaşteţi. (2 puncte).
b) Se poate considera că între M.T: şi M.G, pe de o parte, şi M.T.V, pe de altă parte, s-a încheiat un act juridic valabil? Argumentaţi. (3 puncte)
c) Câte părţi identificaţi în raporul juridic născut între M.T, M.G şi M.T.V.? (1 punct)
d) Care este natura raportului juridic civil concret din speţă? (1 punct)
e) Care sunt caracteristicile dreptului lui M.T.V., născut din convenţia încheiată? (2 puncte)
f) Ce soluţie va da instanţa? (1 punct)
Speţa nr. 2
Petenta A.S. a introdus acțiune în justiție în contradictoriu cu pârâta S.D., solicitând instanței să o oblige pe pârâtă să plătească către reclamantă suma de 4560 lei reprezentând chiria neachitată în perioada mai-decembrie și de 456 lei reprezentând penalități de întârziere.
Motivându-și acțiunea, petenta A.S. susține că a închiriat pârâtei, prin contractul încheiat de cele două părți, un spațiu cu destinație de locuință, contract în care s-a stipulat o chirie în cuantum de 65 USD pe lună și 0,05% penalități de neplată a chriei pentru fiecare zi de întârziere.
Pârâta a susținut că, la rândul ei, a subînchiriat, ceea ce nu era interzis în contractul principal, o cameră lui S.E., iar celelalte două lui D.R., fixând pentru primul o chirie de 25 de USD, iar pentru cel de al doilea 50 USD.
Pârâta s-a apărat arătând că nici ea nu a încasat chiria de la cei doi sub-chiriași și pentru acest motiv nuși-a achitat datoria față de A.S.
Pârâta a depus la dosar actele prin care a subînchiriat, acte sub semnătură privată, dar reclamanta a susținut că aceste acte nu sunt valabile, întrucât trebuiau incheiate în formă autentică, așa cum a fost încheiat contractul principal.
Probleme de soluționat:
1. Identificați natura raportului juridic concret din speță. (1 punct)
2. Care sunt elementele raportului juridic? (enumerați-le și apoi analizati-le pe fiecare în parte). (2 puncte)
3. Identificați subiectul activ și subiectul pasiv din speță (argumentați răspunsul). (2 puncte)
4. Clasificați, în funcție de criteriile cunoscute, dreptul subiectiv al lui A.S., dobândit prin încheierea contractului de închiriere; aceeași operație și pentru obligația lui S.D. (2 punct)
5. Enumerați și caracterizați categoriile de fructe reglementate de lege lata. (2 puncte)
6. Explicați distincția dintre fructe și producte.(1 punct)