slide 1

all right reserved to https://univ-danubius.blogspot.com/ This theme is Bloggerized by @mariapescaru

slide 2

all right reserved to https://univ-danubius.blogspot.com/

slide 3

all right reserved to https://univ-danubius.blogspot.com/

slide 4

all right reserved to https://univ-danubius.blogspot.com/

slide 5

all right reserved to https://univ-danubius.blogspot.com/

vineri, 31 mai 2019

SUBIECTELE PENTRU EXAMENUL LA DISCIPLINA DREPTUL EUROPEAN AL CONTRACTELOR



SUBIECTELE PENTRU EXAMENUL LA DISCIPLINA DREPTUL EUROPEAN AL CONTRACTELOR



Subiectul I: Dreptul aplicabil obligațiilor contractuale

 Expuneți semnificația principiului libertății de alegere în stabilirea dreptului aplicabil contractului.

Contractul este guvernat de legea aleasă de părți. Alegerea trebuie să fie exprimată sau să fie în mod rezonabil certă din dispozițiile contractului sau din circumstanțe. Părțile pot desemna legea aplicabilă întregului contract sau doar unei părți a acestuia.

 Stabiliți, conform prevederilor Regulamentului CE nr.593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, modalitățile determinării dreptul aplicabil contractelor.

Dreptul aplicabil contractului poate li determinat in două moduri: subiectiv, adică prin voinţa părţilor contractante, şi obiectiv, adică prin criterii obiective de localizare a contractului în spaţiul unui anumit sistem de drept
(11)
Libertatea părților de a alege legea aplicabilă ar trebui să fie unul dintre elementele esențiale ale sistemului de norme care reglementează conflictul de legi în materia obligațiilor contractuale.

(12)
Pentru a determina dacă a fost exprimată clar alegerea privind aplicarea unei anumite legi, unul din factorii de care ar trebui să se țină seama îl reprezintă convenția părților, prin care se conferă uneia sau mai multor instanțe dintr-un stat membru competența exclusivă de a judeca litigiile rezultate din contract.

(13)
Prezentul regulament nu înlătură posibilitatea părților de a include printr-o mențiune de trimitere în contractul lor un corp de norme nestatale sau o convenție internațională.

(14)
În cazul în care Comunitatea adoptă, în cadrul unui instrument juridic adecvat, norme de fond în materia contractelor, inclusiv clauze și condiții standard

Determinați, conform prevederilor Regulamentului CE nr.593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, dreptul aplicabil contractelor de vânzare-cumpărare, de franciză, de distribuție şi de transport, în lipsa alegerii de către părți. 
Articolul 4
Legea aplicabilă în absența alegerii
(1)   În măsura în care legea aplicabilă contractului nu a fost aleasă în conformitate cu articolul 3, și fără a aduce atingere articolelor 5-8, legea aplicabilă contractului se determină după cum urmează:
(a)
 contractul de vânzare-cumpărare de bunuri este reglementat de legea țării în care își are reședința obișnuită vânzătorul;

(e)
 contractul de franciză este reglementat de legea țării în care își are reședința obișnuită beneficiarul francizei;

(f)
 contractul de distribuție este reglementat de legea țării în care își are reședința obișnuită distribuitorul;

Articolul 5
Contractele de transport
(2)   În măsura în care legea aplicabilă contractului de transport de pasageri nu a fost aleasă de părți în conformitate cu al doilea paragraf, legea aplicabilă este legea țării în care își are reședința obișnuită pasagerul, cu condiția ca locul de plecare sau cel de sosire să fie, de asemenea, situate în țara respectivă. Dacă nu sunt întrunite aceste cerințe, se aplică legea țării în care își are reședința obișnuită transportatorul.
(3)   În cazul în care, în lipsa unei alegeri a legii aplicabile, rezultă fără echivoc din ansamblul circumstanțelor cauzei că respectivul contract are în mod vădit o legătură mai strânsă cu o altă țară decât cea menționată la alineatele (1) sau (2), se aplică legea din acea altă țară.




Subiectul I: Încheierea unui contract în Uniunea Europeană

Relatați noțiunea acceptării

încheierea contractului se realizează prin exprimarea acordului de voință. Acordul de voință are loc prin întâlnirea concomitentă a 2 sau mai multe voințe individuale, aceasta având loc prin propunerea unei persoane făcută alteia de a încheia un contract, după care, acesta acceptă într-o formă pură şi simplă această propunere, care, la rândul său este şi oferta.

Consimțământul exprimat fără rezervă de destinatarul ofertei se numește acceptare.

Expuneți obligațiile suplimentare privind furnizarea de informații în contractele la distanță care urmează să fie încheiate prin mijloace electronice.

Informarea preliminară a clienților
Înainte de încheierea contractului, trebuie să îi furnizați clientului, într-un limbaj clar și ușor de înțeles, următoarele informații:
       -Coordonatele dumneavoastră
-identitatea
-adresa poștală și adresa de e-mail
-numărul de telefon (dacă este disponibil)
Bunuri și servicii
-caracteristicile esențiale ale bunurilor sau serviciilor
-Livrare și returnare
În acest context, normele privind returnările nu se referă la neconformitatea produsului, ci la dreptul consumatorului de a se retrage dintr-un contract
eventuale restricții în materie de livrare
-dispoziții privind livrarea
-obligația clientului de a plăti pentru returnarea produselor și o estimare a costurilor returnării produselor care în general nu pot fi returnate prin poștă (ex. produsele voluminoase) – dacă nu îi informați pe clienți de la început vă asumați costul returnării produselor
Prețuri, plăți și taxe
-prețul bunurilor sau serviciilor – inclusiv toate costurile suplimentare, cum ar fi comisioanele și cheltuielile de livrare, taxele poștale etc.
-mijloacele de plată acceptabile
-detalii privind efectuarea plății
-cheltuielile pe care trebuie să le suporte clientul dacă vă contactează pentru a rezilia contractul, în cazul în care acestea sunt mai mari decât tariful de bază (ex. numere de telefon cu suprataxă pentru contractele negociate la telefon)
-condițiile privind eventuale depozite care urmează a fi plătite
-condițiile privind eventuale garanții financiare
-Dacă doriți să percepeți taxe pentru utilizarea unui anumit mijloc de plată (ex. cardul de credit), taxa respectivă nu poate fi mai ridicată decât costurile efective pe care le suportați pentru a procesa plata. În unele țări, aceste taxe pot fi interzise în totalitate.

Codul de conduită și condițiile contractuale
-modalitățile de accesare a codului de conduită aplicabil
-durata contractului și condițiile de reziliere a acestuia
Dreptul de retragere din contract
-condiții, termene-limită și proceduri
-formularul de retragere
-obligația clientului de a plăti pentru serviciile (sau utilitățile publice) furnizate deja în cursul perioadei de retragere (în cazul în care a cerut ca serviciile să fie furnizate imediat după încheierea contractului și, ulterior, a decis să se retragă din contract)
-obligația clientului de a plăti pentru returnarea produselor și o estimare a costului aferent returnării produselor care în general nu pot fi returnate prin poștă (ex. produsele voluminoase)
-eventualele acțiuni care anulează dreptul de retragere (ex. desigilarea unui DVD sau CD)
cazuri în care nu se aplică dreptul de retragere (ex. produsele perisabile). În astfel de situații nu trebuie să îi informați pe clienți cu privire la normele referitoare la dreptul de retragere.
În anexa I la directivă găsiți instrucțiuni privind furnizarea informațiilor referitoare la condițiile de retragere.
Garanții și soluționarea litigiilor
-mecanisme de soluționare a plângerilor
-informații privind procedurile extrajudiciare de soluționare a litigiilor comerciale
-menționarea existenței unei garanții legale pentru bunuri
condițiile privind serviciile post-vânzare sau garanțiile comerciale
Cum se oferă aceste informații?
Trebuie să furnizați toate informațiile menționate mai sus într-un limbaj clar și ușor de înțeles.
Înainte de a finaliza comanda (prin apăsarea butonului „plătește"/„cumpără"), clientul trebuie să vadă lângă butonul respectiv informații clare privind:
-principalele caracteristici ale bunurilor și serviciilor
-prețul total, inclusiv toate taxele suplimentare
-durata contractului și condițiile de reziliere a acestuia
-durata minimă a obligațiilor care îi revin consumatorului conform contractului (dacă este cazul).
-De asemenea, trebuie să îi dați clientului posibilitatea de a confirma că, odată transmisă comanda, se obligă să o plătească. De exemplu: butonul de confirmare a comenzii trebuie să indice în mod clar obligația de a plăti folosind, de exemplu, formula „Comandă și plătește".
Opțiuni predefinite
-Nu aveți dreptul să bifați automat casetele pentru servicii suplimentare contra cost (de ex. asigurarea de călătorie la rezervarea unui zbor). Clienții trebuie să aibă întotdeauna posibilitatea de a accepta în mod explicit eventuale plăți adiționale.
    Comercializarea conținutului digital
Dacă vindeți conținut digital on-line, precum muzică, înregistrări video sau software, trebuie, de asemenea, să informați clienții cu privire la:

-interoperabilitatea conținutului cu hardware-ul și software-ul relevant
funcționalitatea conținutului – eventualele restricții geografice, posibilitatea de a face sau nu copii pentru uz personal.
-Din momentul în care începe să acceseze conținutul, prin descărcare, streaming sau alte metode, clientul nu mai poate rezilia contractul.

-Însă, mai întâi, trebuie să îi dați clientului posibilitatea să își exprime acordul în această privință în mod explicit și să declare că e conștient că își pierde dreptul de retragere în momentul în care accesează conținutul (descărcare etc.).

-Trebuie să includeți o confirmare a acordului și declarației în contractul pe care i-l trimiteți clientului.

Comunicarea post-vânzare prin telefon
-Dacă puneți la dispoziția clienților o linie telefonică pentru întrebări/plângeri legate de contracte, trebuie să vă asigurați că apelurile respective sunt taxate cu același tarif ca și convorbirile obișnuite.

Nu puteți utiliza linii telefonice cu suprataxă pentru furnizarea acestui tip de serviciu.
 Articolul 7. Condiții de formă pentru contractele la distanţă
(2) Dacă un contract la distanță care urmează să fie încheiat prin mijloace electronice obligă consumatorul la plata unor sume, comerciantul aduce la cunoștința consumatorului de o manieră clară și foarte vizibilă, imediat înainte ca acesta să facă comanda, informațiile prevăzute in legea Nr. 8 din 26.02.2016 la art. 5 alin. (1) lit.:
 a) principalele caracteristici ale produselor sau serviciilor, corespunzător cu mijlocul de comunicare utilizat şi cu produsele sau serviciile în cauză;
 e) preţul total al produselor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care costul nu poate fi calculat din timp în mod rezonabil dată fiind natura produselor ori a serviciilor, modalitatea de calcul al preţului și toate costurile suplimentare de transport, de livrare, taxele poștale ori de orice altă natură, sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate din timp în mod rezonabil, menționarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator. În cazul unui contract pe durată nedeterminată sau al unui contract care include un abonament, preţul total va include costurile totale pe perioada de facturare. În cazul în care aceste contracte sînt taxate la un tarif fix, preţul total va cuprinde și costurile lunare totale. În cazul în care costul total nu poate fi calculat din timp, trebuie indicată modalitatea de calcul al preţului;
  o) acolo unde este cazul, durata contractului sau, dacă contractul este încheiat pe o durată nedeterminată ori urmează să fie reînnoit în mod automat, condițiile de reziliere a contractului;
   p) acolo unde este cazul, durata minimă de valabilitate a obligațiilor care revin consumatorului conform contractului; În cazul contractelor încheiate prin intermediul unor pagini web, respectivele informaţii se afișează în imediata apropiere a confirmării solicitate pentru efectuarea comenzii.

Analizați condițiile de validitate ale contractelor.
Condițiile pentru validitatea unui contract sunt următoarele: 
A. Capacitatea de a contracta; 
B. consimțământul părților contractante;
 C. un obiect determinat şi licit;
 D. o clauză licită şi morală;
 E. forma contractului, atunci când legea prevede o anumită formă a acestuia.
 Aceste condiții sunt, de fapt, necesare pentru validitatea oricărui act juridic civil, manifestările de voință care nu le respectă neputând produce efectele pe care legea le recunoaște unei astfel de operațiuni juridice.
Prin condițiile actului juridic se înțeleg acele componente care trebuie sau pot să intre în structura actului juridic civil. Aceste elemente structurale (condiții esențiale de validitate) sunt proprii tuturor contractelor, de aceea ele pot fi denumite şi condiții generale. La acestea se mai pot adăuga, uneori, în cazul anumitor categorii de contracte, şi alte condiții cu caracter special, prevăzute expres prin norme juridice imperative.



Subiectul I: Situația actuală a dreptului european al contractelor: aspecte generale
Numiți instrumente internaționale relevante pentru Dreptul european al contractelor.

Unificarea regulilor privind conflictele de jurisdicții şi conflictele de legi aplicabile obligațiilor contractuale (prin „comunitarizarea” convențiilor de drept internațional privat şi adoptarea Regulamentelor Bruxelles I şi Roma I) au consolidat un al doilea pilon al dezvoltării acestui domeniu
Diversitatea instrumentelor care, în prezent, alcătuiesc dreptul european al contractelor (aparţinând dreptului pozitiv european şi unui drept transnaţional de origine savantă) şi, nu mai puţin, schimbările discursului politic contribuie la caracterul deloc facil al demersului ştiinţific asupra subiectului. Originalitatea abordării este dată de tripla perspectivă în care cercetarea apare ca fiind legitimată: dimensiunea comparativă, normativă şi prospectivă.

Caracterizați legislația UE relevantă în domeniul dreptului contractelor.

"Regimul juridic al contractelor în Uniunea Europeană este determinată de Tratatul Uniunii Europene, Regulamentele, Directivele, Recomandările, Rezoluțiile, Comunicările instituţiilor UE, hotărârile Curţii de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind interpretarea actelor UE, principiile de Drept European Contractual (în calitate de lex mercatoria), legislaţiile naţionale ale statelor membre, precum şi tratatele internaţionale şi uzanţele comerciale.
Actualmente, dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale la nivel comunitar a contribuit la apariţia de noi contracte, care includ clauze mai complexe, fapt ce poate genera noi reglementări în domeniul contractual. Utilizarea termenului de contract în acquis-ul comunitar relevă că acesta este un acord de voinţă şi un document contractual. Contractul nu este obiectul principal de reglementare a actelor normative ale Uniunii Europene şi nu are o definiţie autonomă. Contractul este un instrument juridic de circulare a mărfurilor, capitalurilor şi nu este definit de actele normative ale UE. Textele de drept comunitar au ca obiect principal favorizarea schimburilor comerciale în diferite sectoare şi mai puţin s-au concentrat pe definirea contractului. În schimb, directivele UE definesc obiectul contractului în cele mai frecvente cazuri ca fiind axat pe preeminenţa reciprocităţii părţilor. În justificarea acestei abordări art. 1 al Directivei nr. 85/577 din 20 decembrie 1985 stipulează că se aplică contractelor încheiate între un comerciant care furnizează bunuri şi servicii şi un consumator. De asemenea, la art. 2 al Directivei 97/7/CE, contractul la distanţă este orice contract care vizează bunurile şi serviciile, fiind încheiat între furnizor şi consumator în cadrul unui sistem de vânzări şi prestări de servicii la distanţă organizat de furnizor, care utilizează în mod exclusiv una sau mai multe tehnici de comercializare la distanţă până la încheierea contractului. O aproximare în materia contractelor fondată pe principiul reciprocităţii şi interdependenţei este caracteristică tuturor statelor UE. Redactarea textelor contractelor trebuie să corespundă imperativelor la care dreptul urmează să instituie un cadru dacă nu unificat, cel puţin armonizat [1]. Prevederile surselor originare ale dreptului comunitar nu acoperă în mod necesar şi suficient domeniile destinate dezvoltării liberalizării economice. În acest context, a apărut necesitatea reglementării unor domenii specifice ale contractelor prin intermediul directivelor.
    Legislatorul Uniunii Europene a urmat o apropiere selectivă în materia contractelor, adoptând directive privind anumite contracte sau tehnici de comercializare, dar necesitatea de armonizare este evidentă din realitatea practică. Divergenţele în materia contractuală în Uniunea Europeană suscită probleme de la caz la caz. Funcţionarea pieţei interne poate fi împiedicată de problemele legate de încheierea, interpretarea şi aplicarea contractelor transfrontaliere; astfel încât este imperioasă dezvoltarea dreptului european al contractelor.
Acesta se manifestă prin natura sa bidimensională în sensul în care se dovedeşte a fi o excelentă ilustrare a relaţiilor complexe stabilite între ordinea juridică europeană şi dreptul contractelor. Dreptul european al contractelor se vrea în acelaşi timp un drept al integrării prin directivele în materia protecţiei consumatorilor şi un drept european al coordonării prin instrumentele comunitare de drept internaţional privat.
     Comunitarizarea materiei contractuale s-a manifestat pe terenul protecţiei consumatorilor, ulterior s-a dezvoltat prin Regulamentele Roma I şi Bruxelles, au fost unificate regulile de drept internaţional privat aplicabile contractelor transfrontaliere. Competenţa în temeiul căreia, urmarea intrării în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, au fost adoptate Regulamentul Bruxelles I şi Roma I prin transformarea în instrumente comunitare a Convenţiilor internaţionale de la Bruxelles (1968), şi respectiv, Roma (1980) este cea referitoare la adoptarea de măsuri în domeniulcooperării judiciare în materie comercială cu incidenţă transfrontalieră. Regulamentul Roma I stabileşte că, în acest sens, contractul este supus legii aleasă de părţi, adică alegerea de către părţi a unei legi străine, combinată sau nu cu alegerea unei instanţe străine. Atunci când toate celelalte elemente ale situaţiei sunt localizate, în momentul alegerii, în aceeaşi ţară, nu poate să aducă atingere dispoziţiilor imperative ale acelei ţări. Principiul autonomiei de voinţă este admis de majoritatea legislaţiilor statelor membre ale UE şi convenţiile internaţionale la care acestea sunt parte. Aceasta fiind o cristalizare a principiului autonomiei de voinţă. În cazul în care părţile nu au ales legea aplicabilă, contractul este supus legii statului cu care are legătura cea mai strânsă.
      Deşi alegerea unei legi naţionale care să guverneze contractul părţilor nu este o opţiune valabilă, având în vedere costurile pe care le implică un astfel de contract precum şi faptul că negocierea nu poate să ţină seama de aceste elemente (una dintre părţi poate în cadrul negocierilor să arate că nu poate să încheie contracte decât dacă respectă anumite condiţii de ordine publică).
       În doctrină s-a subliniat importanţa libertăţii de alegere a legii contractelor, consacrată prin jurisprudenţa CJUE. Nu s-a făcut aplicarea regulilor referitoare la libera circulaţie în situaţia în care partenerii comerciali pot evita dreptul unui stat membru care restrânge drepturile acestora.
        În hotărârea Alsthom, Curtea a fost sesizată cu o trimitere preliminară pentru a se pronunţa dacă regulile din dreptul francez cu privire la răspunderea vânzătorului pentru viciile unui produs echivalează cu o restricţie a liberei circulaţii a mărfurilor prevăzute de articolele 28, 29 TUE. Curtea a afirmat că părţile într-un contract de vânzare internaţional sunt libere să determine dreptul aplicabil relaţiilor lor contractuale şi pot astfel să evite a se supune dreptului francez. Aceasta echivalează cu o recunoaştere explicită a libertăţii contractuale a părţilor."

1.3. Argumentați necesitatea armonizării legislației Republicii Moldova privind contractele cu reglementările europene în materie.
   
În perspectiva integrării europene, ajustarea legislației Republicii Moldova la standardele europene a devenit o necesitate imperioasă. Un domeniu de importanță primordială în acest sens îl reprezintă dreptul contractelor. Contractul constituie instrumentul care asigură libera concurență şi care stimulează inițiativa privată, fiind acea formă juridică care organizează schimbul de valori în societate. De asemenea, contractul este un instrument important prin care se realizează schimbul internațional de bunuri, servicii şi cunoștințe într-o lume pe cale de globalizare. Pentru Europa a devenit evident că contractul este condiția fundamentală a constituirii pieței interne în Uniunea Europeană.
Deși în mare parte legislația În Uniunea Europeană este armonizată, până în prezent dreptul contractelor prezintă diferențe între statele membre, creând obstacole pentru comercianții şi consumatorii care doresc să desfășoare activități de comerț transfrontalier în cadrul pieței interne. Obstacolele create de aceste diferențe au un efect disuasiv asupra comercianților în ceea ce privește desfășurarea activităților de comerț transfrontalier sau de extindere pe noi piețe ale statelor membre şi limitează accesul consumatorilor la produsele oferite de comercianții stabiliți în alte state membre.
Pentru a depăși aceste obstacole create de legislația în materie contractuală, pârțile trebuie să aibă posibilitatea să convină asupra unui set unitar de norme în materie contractuală care să reglementeze raporturile lor contractuale, care să aibă un înțeles şi o interpretare unitare în toate statele membre, respectiv o Legislație comună în materie de contracte. Aceasta trebuie să reprezinte o opțiune suplimentară care să sporească posibilitățile de alegere aflate la dispoziția părților şi să se poată recurge la aceasta ori de câte ori este considerată, de comun acord, utilă pentru a facilita în mod real comerțul transfrontalier şi a reduce costurile de tranzacționare şi de oportunitate, precum şi alte obstacole generate de legislația în materie contractuală în ceea ce privește comerțul transfrontalier.

http://lex.justice.md/md/378504%20/
HOTĂRÎRE Nr. 1171  din  28.11.2018 pentru aprobarea Regulamentului privind  armonizarea legislației Republicii Moldova  cu legislația Uniunii Europene
  10. Procesul de armonizare a legislației Republicii Moldova cu legislația Uniunii Europene se realizează prin:
    1) întreprinderea măsurilor de ordin general și special necesare pentru a asigura introducerea legislației Uniunii Europene în ordinea juridică internă a Republicii Moldova;
    2) crearea de norme sau introducerea de proceduri noi, care să includă normele din legislația Uniunii Europene;
    3) modificarea normelor sau a procedurilor existente pentru a include norme din legislația europeană;
    4) eliminarea normelor, procedurilor, practicilor sau a altor măsuri incompatibile cu legislația Uniunii Europene sau legislația armonizată;
    5) asigurarea implementării și aplicării eficiente a legislației armonizate.



Subiectul I: Protecţia consumatorilor în Uniunea Europeană
Expuneți noțiunile consumatorului şi comerciantului conform Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
1.
„consumator” înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale comerciale, industriale, artizanale sau profesionale;

2.
„comerciant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care acționează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele sau în contul ei, în scopuri ce țin de activitatea sa comercială, de afaceri, meșteșugărească sau profesională în legătură cu contractele care intră sub incidența prezentei directive;


Determinați cerințele de informare pentru contractele la distanță şi cele negociate în afara spațiilor comerciale.
Articolul 5. Cerințe de informare pentru contractele la distanță şi cele negociate în afara spațiilor comerciale
    (1) Înainte ca un contract la distanță sau negociat în afara spațiilor comerciale sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii pentru consumator, comerciantul trebuie să furnizeze consumatorului următoarele informații într-un mod clar și inteligibil:
    a) principalele caracteristici ale produselor sau serviciilor, corespunzător cu mijlocul de comunicare utilizat şi cu produsele sau serviciile în cauză;
    b) denumirea completă sau prescurtată, în limba de stat, şi numărul de identificare de stat (IDNO) ale comerciantului persoană juridică sau, respectiv, numele, prenumele şi numărul de identificare de stat (IDNP) ale comerciantului persoană fizică;
    c) adresa sediului la care este stabilit comerciantul, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de poștă electronică ale acestuia, în cazul în care sunt disponibile, pentru a-i permite consumatorului să ia rapid legătura cu comerciantul şi să comunice cu acesta în mod eficient, şi, dacă este cazul, adresa sediului şi identitatea comerciantului în numele căruia acționează intermediarul;
    d) adresa locului în care comerciantul își desfășoară activitatea, în cazul în care aceasta este diferită de adresa furnizată în conformitate cu lit. c),  și, după caz, adresa poștală a comerciantului în numele căruia acționează intermediarul, la care consumatorul poate trimite eventualele reclamații;
    e) prețul total al produselor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care costul nu poate fi calculat din timp în mod rezonabil dată fiind natura produselor ori a serviciilor, modalitatea de calcul al prețului și toate costurile suplimentare de transport, de livrare, taxele poștale ori de orice altă natură, sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate din timp în mod rezonabil, menționarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator. În cazul unui contract pe durată nedeterminată sau al unui contract care include un abonament, prețul total va include costurile totale pe perioada de facturare. În cazul în care aceste contracte sunt taxate la un tarif fix, prețul total va cuprinde și costurile lunare totale. În cazul în care costul total nu poate fi calculat din timp, trebuie indicată modalitatea de calcul al prețului;
    f) costul de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanță în vederea încheierii contractului, atunci când acesta este calculat pe baza unui alt tarif decât tariful de bază;
    g) modalitățile de plată, livrare, executare, data până la care sau termenul în care comerciantul se angajează să livreze  produsele sau să presteze serviciile și, acolo unde este cazul, procedura de soluționare a reclamațiilor derulată de comerciant;
    h) în cazul în care există un drept de revocare, condițiile, termenul şi procedurile de exercitare a dreptului respectiv conform art. 10 alin. (1), precum şi formularul-tip de revocare prevăzut în anexa nr. 1;
    i) acolo unde este cazul, faptul că consumatorul va trebui să suporte costul aferent returnării produselor în caz de revocare și, pentru contractele la distanță, dacă  produsele, prin însăși natura lor, nu pot fi, în mod normal, returnate prin poștă, costul aferent returnării produselor;
    j) în cazul în care consumatorul își exercită dreptul de revocare după formularea unei cereri în conformitate cu art. 6 alin. (3) şi art. 7 alin. (10), informația potrivit căreia consumatorul este obligat să achite comerciantului costuri rezonabile în conformitate cu art. 13 alin. (6);
    k) în cazul în care dreptul de revocare nu este prevăzut în conformitate cu art. 15, informația conform căreia consumatorul nu va beneficia de un drept de revocare sau, acolo unde este cazul, circumstanțele în care consumatorul își pierde dreptul de revocare;
    l) o mențiune referitoare la existența unei garanții legale privind conformitatea produselor;
    m) acolo unde este cazul, existența și condițiile de asistență după vânzare acordată consumatorului, serviciile prestate după vânzare (inclusiv adresa sediului la care se prestează şi cine suportă cheltuielile de transport, dacă acestea sunt aplicabile) și garanțiile comerciale;
    n) existența codurilor de conduită relevante, astfel cum sunt definite de Legea nr. 105-XV din 13 martie 2003 privind protecţia consumatorilor, şi modalitatea în care pot fi obținute copii ale acestora, după caz;
    o) acolo unde este cazul, durata contractului sau, dacă contractul este încheiat pe o durată nedeterminată ori urmează să fie reînnoit în mod automat, condițiile de reziliere a contractului;
    p) acolo unde este cazul, durata minimă de valabilitate a obligațiilor care revin consumatorului conform contractului;
    q) acolo unde este cazul, existența și condițiile aferente avansurilor (cauțiunile, inclusiv blocarea unor sume pe contul de card al consumatorului) sau altor garanții financiare care trebuie plătite sau oferite de consumator la cererea comerciantului;
    r) acolo unde este cazul, funcționalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri tehnice de protecție pentru conținutul digital;
    s) acolo unde este cazul, orice interoperabilitate pertinentă a conținutului digital cu componentele hardware și software despre care comerciantul deține informații sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că acesta deține informații;
    t) acolo unde este cazul, posibilitatea şi modalitatea de a recurge la o procedură extrajudiciară de depunere şi soluționare a reclamațiilor, căreia i se supune comerciantul.

1.3. Relatați condițiile de formă stabilite de Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011pentru contractele negociate în afara spațiilor comerciale şi contractele încheiate la distanță.

Articolul 7
Condiții de formă pentru contractele negociate în afara spațiilor comerciale
(1)   În cazul contractelor negociate în afara spațiului comercial, comerciantul transmite informațiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) consumatorului pe suport de hârtie sau, în cazul în care consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil. Aceste informații sunt lizibile și redactate într-un limbaj simplu și inteligibil.

(2)   Comerciantul furnizează consumatorului o copie a contractului semnat sau confirmarea contractului pe suport de hârtie sau, dacă consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil, inclusiv, dacă este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al consumatorului în conformitate cu articolul 16 litera (m).

(3)   În cazul în care consumatorul dorește ca prestarea unor servicii sau furnizarea de apă, gaz sau electricitate, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau cantitate prestabilită, sau de încălzire centralizată să înceapă în timpul perioadei de retragere prevăzute la articolul 9 alineatul (2), comerciantul solicită consumatorului să formuleze o astfel de cerere expresă pe un suport durabil.

(4)   În ceea ce privește contractele negociate în afara spațiilor comerciale, unde consumatorul a solicitat expres serviciile comerciantului pentru a efectua lucrări de reparație sau de întreținere, iar comerciantul și consumatorul își îndeplinesc imediat obligațiile contractuale care le revin, iar suma care trebuie plătită de consumator nu depășește 200 EUR:

-(a) comerciantul furnizează consumatorului informațiile menționate la articolul 6 alineatul (1) literele (b) și (c) și informații referitoare la preț sau la maniera de calculare a prețului, împreună cu o estimare a costului total, pe suport de hârtie sau, dacă consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil; comerciantul furnizează informațiile menționate la articolul 6 alineatul (1) literele (a), (h) și (k), dar poate opta să nu le furnizeze pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil dacă consumatorul își dă acordul expres;

-(b) confirmarea contractului furnizată în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol conține informațiile menționate la articolul 6 alineatul (1);

Statele membre pot decide să nu aplice prezentul alineat.

(5)   Statele membre nu impun alte condiții suplimentare de formă referitoare la informarea precontractuală pentru îndeplinirea obligațiilor de informare prevăzute în prezenta directivă.

Articolul 8

Condiții de formă pentru contractele la distanță

(1)   În cazul contractelor la distanță, comerciantul transmite informațiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) sau pune la dispoziția consumatorului respectivele informații într-un mod adecvat mijlocului de comunicare la distanță utilizat, folosind un limbaj simplu și inteligibil. În măsura în care respectiva informație este prezentată pe un suport durabil, aceasta este lizibilă.

(2)   Dacă un contract la distanță care urmează să fie încheiat prin mijloace electronice obligă consumatorul să plătească, comerciantul aduce la cunoștința consumatorului de o manieră clară și foarte vizibilă, imediat înainte ca acesta să facă comanda, informațiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) literele (a), (e), (o) și (p).

Comerciantul se asigură că consumatorul confirmă explicit, atunci când face comanda, că această comandă implică o obligație de a plăti. Dacă pentru a face comanda este necesar să se activeze un buton sau o funcție similară, butonul sau funcția similară sunt etichetate de o manieră lizibilă doar cu mențiunea „comandă ce implică o obligație de plată” sau o formulare neambiguă corespunzătoare, care să indice că a face comanda implică obligația de a plăti comerciantului. Dacă comerciantul încalcă prezentul paragraf, consumatorul nu are nicio obligație în temeiul contractului sau al comenzii.

(3)   Site-urile comerciale indică clar și lizibil, cel mai târziu la începutul procesului de formulare a comenzii, dacă se aplică vreo restricție în ceea ce privește livrarea și care sunt mijloacele de plată acceptate.

(4)   În cazul în care contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare la distanță ce permite un spațiu sau un timp limitat pentru afișarea informației, comerciantul furnizează prin mijlocul de comunicare respectiv, înaintea încheierii contractului, cel puțin informațiile precontractuale referitoare la principalele caracteristici ale bunului sau serviciului, identitatea comerciantului, prețul total, dreptul la retragere, durata contractului și, în cazul contractelor pe durată nedeterminată, modalitățile de reziliere a contractului, prevăzute la articolul 6 alineatul (1) literele (a), (b), (e), (h) și (o). Celelalte informații menționate la articolul 6 alineatul (1) sunt furnizate consumatorului de comerciant într-un mod adecvat, în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol.

(5)   Fără a aduce atingere alineatului (4), în cazul în care comerciantul îi telefonează consumatorului în vederea încheierii unui contract la distanță, comerciantul își declină identitatea la începutul conversației cu consumatorul și, dacă este cazul, declină identitatea persoanei în numele căreia telefonează și specifică scopul comercial al apelului.

(6)   În cazul în care urmează să se încheie un contract la distanță prin intermediul telefonului, statele membre pot dispune că comerciantul trebuie să confirme oferta consumatorului, al cărui angajament începe doar după ce a semnat oferta sau după ce și-a trimis consimțământul scris. Statele membre pot dispune și că aceste confirmări trebuie făcute pe un suport durabil.

(7)   Comerciantul transmite consumatorului confirmarea încheierii contractului, pe un suport durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului la distanță și cel târziu la momentul livrării bunurilor sau înainte de începerea prestării serviciului solicitat. Respectiva confirmare include:

-(a) toate informațiile menționate la articolul 6 alineatul (1), cu excepția cazului în care comerciantul a transmis deja informațiile respective consumatorului, pe un suport durabil, înaintea încheierii contractului la distanță; și

-(b)  acolo unde este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al consumatorului și confirmarea în conformitate cu articolul 16 litera (m).

(8)   În cazul în care consumatorul dorește ca prestarea unor servicii sau furnizarea de apă, gaz sau electricitate, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau cantitate prestabilită, sau de încălzire centralizată să înceapă în timpul perioadei de retragere prevăzute la articolul 9 alineatul (2), comerciantul solicită consumatorului să facă o cerere expresă în acest sens.

(9)   Prezentul articol nu aduce atingere dispozițiilor privind încheierea prin mijloace electronice a contractelor și comenzile prin Internet, astfel cum sunt stabilite la articolele 9 și 11 din Directiva 2000/31/CE.

(10)   Statele membre nu impun alte condiții suplimentare de formă referitoare la informarea precontractuală pentru îndeplinirea obligațiilor de informare prevăzute în prezenta directivă.


Subiectul I: Protecţia consumatorilor în Uniunea Europeană

Definiți contractul la distanță și contractul negociat în afara spațiului comercial conform prevederilor Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.

7.„contract la distanță” înseamnă orice contract încheiat între comerciant și consumator în cadrul unui sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanță organizat, fără prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță, până la și inclusiv în momentul în care este încheiat contractul;

8.„contract negociat în afara spațiului comercial” înseamnă orice contract dintre un comerciant și un consumator:

(a)încheiat în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului, într-un loc care nu este spațiul comercial al comerciantului;

(b)pentru care consumatorului i s-a făcut o ofertă în aceleași circumstanțe ca cele menționate la litera(a);

(c)încheiat în spațiile comerciale ale comerciantului sau prin orice mijloace de comunicare la distanță, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod personal și individual, într-un loc care nu este spațiul comercial al comerciantului, în prezența fizică simultană a acestuia și a consumatorului; sau

(d)încheiat în cursul unei deplasări organizate de comerciant cu scopul sau efectul de a promova și a vinde consumatorului bunuri sau servicii;

Menționați informațiile pe care comerciantul trebuie să le furnizeze consumatorului înainte de încheierea contractelor la distanță și celor negociate în afara spațiilor comerciale stabilite de Directiva 2011/83/UE.
Articolul 5

Cerințe în materie de informare pentru alte contracte decât contractele negociate în afara spațiilor comerciale și contractele la distanță

(1)   Înainte ca un contract, altul decât un contract la distanță sau un contract negociat în afara spațiilor comerciale, sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii asupra consumatorului, comerciantul trebuie să îi furnizeze consumatorului următoarele informații în mod clar și inteligibil, în cazul în care respectivele informații nu reies în mod evident din context:

(a)principalele caracteristici ale bunurilor sau serviciilor, în mod corespunzător cu mediul de comunicare și cu bunurile sau serviciile în cauză;

(b)identitatea comerciantului, cum ar fi denumirea sa socială, adresa geografică la care este stabilit și numărul său de telefon;

(c)prețul total al bunurilor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care prețul nu poate fi calculat în avans în mod rezonabil dată fiind natura bunurilor sau a serviciilor, modalitatea de calcul al prețului și, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare sau taxele poștale sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate în avans în mod rezonabil, menționarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator;

(d)acolo unde este cazul, modalitățile de plată, livrare și executare, data până la care comerciantul se angajează să livreze bunurile sau să presteze serviciile și politica comerciantului de soluționare a reclamațiilor;

(e)în plus față de o mențiune a existenței unei garanții legale de conformitate pentru bunuri, existența și condițiile privind serviciile post vânzare și garanțiile comerciale, după caz;

(f)durata de valabilitate a contractului, după caz, sau, în cazul unui contract pe durată nedeterminată sau al unui contract care urmează să fie prelungit în mod automat, condițiile de reziliere a contractului;

(g)acolo unde este cazul, funcționalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri tehnice de protecție pentru conținuturile digitale;

(h)acolo unde este cazul, orice interoperabilitate pertinentă a conținuturilor digitale cu componentele hardware și software de care comerciantul are cunoștință sau se poate presupune în mod rezonabil că are cunoștință.

(2)   Alineatul (1) se aplică și contractelor de furnizare a apei, gazelor sau energiei electrice, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau cantitate prestabilită, a încălzirii centralizate sau a conținuturilor digitale care nu sunt livrate pe un suport material.

(3)   Statelor membre nu li se va cere să aplice alineatul (1) contractelor care implică tranzacții de la o zi la alta și care sunt puse în execuție imediat, în momentul în care sunt încheiate.

(4)   Pentru contractele care fac obiectul prezentului articol, statele membre pot adopta sau menține cerințe precontractuale suplimentare în materie de informare.

Expuneți condițiile de formă pentru contractele la distanță stabilite de Directiva 2011/83/UE.
Articolul 8
Condiții de formă pentru contractele la distanță
(1)   În cazul contractelor la distanță, comerciantul transmite informațiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) sau pune la dispoziția consumatorului respectivele informații într-un mod adecvat mijlocului de comunicare la distanță utilizat, folosind un limbaj simplu și inteligibil. În măsura în care respectiva informație este prezentată pe un suport durabil, aceasta este lizibilă.
(2)   Dacă un contract la distanță care urmează să fie încheiat prin mijloace electronice obligă consumatorul să plătească, comerciantul aduce la cunoștința consumatorului de o manieră clară și foarte vizibilă, imediat înainte ca acesta să facă comanda, informațiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) literele (a), (e), (o) și (p).
Comerciantul se asigură că consumatorul confirmă explicit, atunci când face comanda, că această comandă implică o obligație de a plăti. Dacă pentru a face comanda este necesar să se activeze un buton sau o funcție similară, butonul sau funcția similară sunt etichetate de o manieră lizibilă doar cu mențiunea „comandă ce implică o obligație de plată” sau o formulare neambiguă corespunzătoare, care să indice că a face comanda implică obligația de a plăti comerciantului. Dacă comerciantul încalcă prezentul paragraf, consumatorul nu are nicio obligație în temeiul contractului sau al comenzii.
(3)   Site-urile comerciale indică clar și lizibil, cel mai târziu la începutul procesului de formulare a comenzii, dacă se aplică vreo restricție în ceea ce privește livrarea și care sunt mijloacele de plată acceptate.
(4)   În cazul în care contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare la distanță ce permite un spațiu sau un timp limitat pentru afișarea informației, comerciantul furnizează prin mijlocul de comunicare respectiv, înaintea încheierii contractului, cel puțin informațiile precontractuale referitoare la principalele caracteristici ale bunului sau serviciului, identitatea comerciantului, prețul total, dreptul la retragere, durata contractului și, în cazul contractelor pe durată nedeterminată, modalitățile de reziliere a contractului, prevăzute la articolul 6 alineatul (1) literele (a), (b), (e), (h) și (o). Celelalte informații menționate la articolul 6 alineatul (1) sunt furnizate consumatorului de comerciant într-un mod adecvat, în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol.
(5)   Fără a aduce atingere alineatului (4), în cazul în care comerciantul îi telefonează consumatorului în vederea încheierii unui contract la distanță, comerciantul își declină identitatea la începutul conversației cu consumatorul și, dacă este cazul, declină identitatea persoanei în numele căreia telefonează și specifică scopul comercial al apelului.
(6)   În cazul în care urmează să se încheie un contract la distanță prin intermediul telefonului, statele membre pot dispune că comerciantul trebuie să confirme oferta consumatorului, al cărui angajament începe doar după ce a semnat oferta sau după ce și-a trimis consimțământul scris. Statele membre pot dispune și că aceste confirmări trebuie făcute pe un suport durabil.
(7)   Comerciantul transmite consumatorului confirmarea încheierii contractului, pe un suport durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului la distanță și cel târziu la momentul livrării bunurilor sau înainte de începerea prestării serviciului solicitat. Respectiva confirmare include:
(a)
toate informațiile menționate la articolul 6 alineatul (1), cu excepția cazului în care comerciantul a transmis deja informațiile respective consumatorului, pe un suport durabil, înaintea încheierii contractului la distanță; și

(b)
acolo unde este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al consumatorului și confirmarea în conformitate cu articolul 16 litera (m).
(8)   În cazul în care consumatorul dorește ca prestarea unor servicii sau furnizarea de apă, gaz sau electricitate, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau cantitate prestabilită, sau de încălzire centralizată să înceapă în timpul perioadei de retragere prevăzute la articolul 9 alineatul (2), comerciantul solicită consumatorului să facă o cerere expresă în acest sens.
(9)   Prezentul articol nu aduce atingere dispozițiilor privind încheierea prin mijloace electronice a contractelor și comenzile prin Internet, astfel cum sunt stabilite la articolele 9 și 11 din Directiva 2000/31/CE.
(10)   Statele membre nu impun alte condiții suplimentare de formă referitoare la informarea precontractuală pentru îndeplinirea obligațiilor de informare prevăzute în prezenta directivă.



Subiectul I: Protecţia consumatorilor în Uniunea Europeană
Expuneți modalitatea exercitării dreptului de retragere prevăzut de Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

Articolul 9 Dreptul de retragere

(1)   Cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 16, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanță sau dintr-un contract negociat în afara spațiului comercial, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la articolul 13 alineatul (2) și la articolul 14.

(2)   Fără a aduce atingere articolului 10, perioada de retragere menționată la alineatul (1) din prezentul articol expiră în termen de 14 zile de la:

(a)în cazul contractelor de prestări servicii, ziua care urmează datei de încheiere a contractului;

(b)în cazul contractelor de vânzare, ziua în care consumatorul sau o parte terță alta decât transportatorul și care este indicată de consumator intră în posesia fizică a bunurilor sau:

(i)în cazul în care consumatorul comandă printr-o singură comandă bunuri multiple care vor fi livrate separat, ziua în care consumatorul sau o parte terță alta decât transportatorul și care este indicată de consumator intră în posesia fizică a ultimului bun;

(ii)în cazul livrării unui bun care constă din mai multe loturi sau piese, ziua în care consumatorul sau o parte terță alta decât transportatorul și care este indicată de consumator intră în posesia fizică a ultimului bun sau piesă;

(iii)în cazul contractelor pentru livrarea periodică de bunuri pe o perioadă de timp determinată, ziua în care consumatorul sau o parte terță alta decât transportatorul și care este indicată de consumator intră în posesia fizică a primului bun;

(c)în cazul contractelor pentru furnizarea de apă, gaz sau electricitate, atunci când acestea nu prevăd vânzarea într-un volum limitat sau cantitate stabilită, de încălzire centralizată sau de conținuturi digitale care nu sunt livrate pe un suport material, data încheierii contractului.

(3)   Statele membre nu împiedică părțile contractante să își îndeplinească obligațiile contractuale pe parcursul perioadei de retragere. Cu toate acestea, în cazul contractelor negociate în afara spațiului comercial, statele membre pot menține în vigoare legislația națională existentă prin care comerciantului i se interzice încasarea plății de la consumator pe o anumită perioadă ulterioară încheierii contractului.

Stabiliți obligațiile care revin comerciantului şi consumatorului în cazul retragerii stabilite de Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011.

Articolul 13
Obligațiile care revin comerciantului în cazul retragerii
(1)   Comerciantul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului în conformitate cu articolul 11.
Comerciantul rambursează sumele menționate la primul paragraf folosind aceleași modalități de plată ca și cele folosite de consumator pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată și cu condiția ca consumatorul să nu trebuiască să plătească comisioane în urma rambursării.
(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), comerciantul nu este obligat să ramburseze costurile suplimentare în cazul în care consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită de comerciant.
(3)   Cu excepția cazului în care comerciantul s-a oferit să recupereze el însuși bunurile, în cazul contractelor de vânzare, comerciantul poate amâna rambursarea până la data recepționării bunurilor care au făcut obiectul vânzării sau până la momentul primirii unei dovezi din partea consumatorului conform căreia acesta a trimis bunurile către comerciant, luându-se în considerare data cea mai apropiată.
Articolul 14
Obligațiile consumatorului în cazul retragerii
(1)   Cu excepția cazului în care comerciantul s-a oferit să recupereze el însuși bunurile, consumatorul returnează bunurile sau le înmânează comerciantului sau unei persoane autorizate de comerciant să recepționeze bunurile, fără întârziere nejustificată și în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta a comunicat comerciantului decizia sa de retragere din contract în conformitate cu articolul 11. Termenul este respectat dacă bunurile sunt trimise înapoi de consumator înainte de expirarea perioadei de 14 zile.
Consumatorul suportă doar costurile directe legate de returnarea bunurilor, cu excepția cazului în care comerciantul acceptă să suporte acele costuri sau în care comerciantul nu a informat consumatorul că aceste costuri trebuie suportate de consumator.
În cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale, în cazul cărora bunurile au fost livrate la domiciliul consumatorului la momentul încheierii contractului, comerciantul preia bunurile pe cheltuiala sa dacă bunurile, prin natura lor, nu pot fi returnate în mod normal prin poștă.
(2)   Consumatorul este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii bunurilor care rezultă din manipularea bunurilor, altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării bunurilor. Indiferent de situație, consumatorul nu este responsabil pentru diminuarea valorii bunurilor în cazul în care comerciantul a omis să îl informeze cu privire la dreptul de retragere în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (h).
(3)   Atunci când consumatorul își exercită dreptul de retragere după transmiterea cererii în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) sau cu articolul 8 alineatul (8), consumatorul plătește comerciantului o sumă proporțională cu ceea ce s-a furnizat până la momentul în care consumatorul a informat comerciantul cu privire la exercitarea dreptului de retragere, în raport cu acoperirea totală a contractului. Suma proporțională care trebuie plătită comerciantului de către consumator este calculată pe baza prețului total convenit în contract. Dacă prețul total este excesiv, suma proporțională este calculată pe vaza valorii de piață a ceea ce s-a furnizat.
(4)   Consumatorul nu suportă costurile pentru:
(a)
prestarea serviciilor sau furnizarea de apă, gaze sau energie electrică, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau cantitate prestabilită, sau încălzirea centralizată furnizată, în totalitate sau parțial, în cursul perioadei de retragere, dacă:
(i)
comerciantul nu a furnizat informații în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (h) sau (i); sau

(ii)
consumatorul nu a cerut expres ca prestarea să înceapă în timpul perioadei de retragere în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) și cu articolul 8 alineatul (8); sau

(b)
furnizarea, în totalitate sau parțial, de conținut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă:
(i)
consumatorul nu și-a dat acordul prealabil expres cu privire la începerea prestării înainte de sfârșitul perioadei de 14 zile menționate la articolul 9;

(ii)
consumatorul nu a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își pierde dreptul de retragere în momentul în care își dă consimțământul; sau

(iii)
comerciantul nu a furnizat confirmarea în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) sau cu articolul 8 alineatul (7).
(5)   Cu excepția celor prevăzute la articolul 13 alineatul (2) și la prezentul articol, exercitarea dreptului de retragere nu atrage răspunderea consumatorului.



Relatați excepțiile de la dreptul de retragere, stabilite de Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011.

Exceptări de la dreptul de retragere

Statele membre nu asigură dreptul de retragere prevăzut la articolele 9-15 în ceea ce privește contractele la distanță și contractele negociate în afara spațiilor comerciale pentru:

(a)contractele de prestări servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragere după executarea completă a contractului de către comerciant;

(b)furnizarea de bunuri sau servicii al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piața financiară pe care comerciantul nu le poate controla și care pot avea loc pe parcursul perioadei de retragere;

(c)furnizarea de bunuri confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar;

(d)furnizarea de bunuri care sunt susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid;

(e)furnizarea de bunuri sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator;

(f)furnizarea de bunuri care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;

(g)furnizarea de băuturi alcoolice al căror preț a fost convenit în momentul încheierii contractului de vânzare, a căror livrare nu poate fi efectuată înainte de 30 de zile și a căror valoare reală depinde de fluctuațiile de pe piață pe care comerciantul nu le poate controla;

(h)contractele în cazul cărora consumatorul a solicitat în mod specific comerciantului să se deplaseze la domiciliul său pentru a efectua lucrări urgente de reparație sau de întreținere. Dacă, cu ocazia unei astfel de vizite, comerciantul prestează alte servicii în afara celor solicitate în mod expres de consumator sau furnizează alte bunuri decât piesele de schimb indispensabile pentru executarea lucrărilor de întreținere sau de reparație, dreptul de retragere se aplică respectivelor servicii sau bunuri suplimentare;

(i)furnizării de înregistrări audio sau video sigilate sau de programe informatice sigilate care au fost desigilate după livrare;

(j)furnizării de ziare, periodice și reviste, cu excepția contractelor de abonament pentru furnizarea de astfel de publicații;

(k)contracte încheiate în cadrul unei licitații publice;

(l)prestarea de servicii de cazare, pentru alt scop decât cel rezidențial, transport de mărfuri, închiriere de mașini, catering sau în legătură cu agrementul, în cazul în care contractul prevede o dată sau o perioadă de executare specifică;

(m)furnizarea de conținut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragere.


Subiectul II: Protecția consumatorilor în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, precum și la contractele de revânzare și de schimb.

Definiți contractul privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată.

„contract privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată” înseamnă un contract cu durata mai mare de un an, prin care consumatorul dobândește, cu titlu oneros, dreptul de a utiliza una sau mai multe unități de cazare peste noapte, pentru mai mult de o perioadă de ocupare;

Statele membre garantează prezentarea în formă scrisă a contractului, pe suport de hârtie sau alt suport durabil, precum și că acesta este redactat, la alegerea consumatorului, în limba sau într-una din limbile statului membru în care consumatorul își are reședința sau al cărui resortisant este, cu condiția ca aceasta să fie o limbă oficială a Comunității.
Cu toate acestea, statul membru în care consumatorul își are reședința poate solicita următoarele:
(a)
contractul pus la dispoziția consumatorului să fie redactat, în orice caz, în limba sau într-una din limbile statului membru respectiv, cu condiția ca aceasta să fie o limbă oficială a Comunității;

(b)
în cazul unui contract privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată care are ca obiect un singur bun imobil specific, comerciantul pune la dispoziția consumatorului o traducere autorizată a contractului în limba sau într-una din limbile statului membru în care se află bunul imobil, cu condiția ca aceasta să fie o limbă oficială a Comunității.
Statul membru în care comerciantul își desfășoară activitatea poate impune ca acesta să pună la dispoziția consumatorului contractul, în toate cazurile, în limba sau într-una din limbile statului membru respectiv, cu condiția ca aceasta să fie o limbă oficială a Comunității.
(2)   Informațiile menționate la articolul 4 alineatul (1) fac parte integrantă din contract și nu pot fi modificate decât în cazul în care părțile decid altfel în mod expres sau în cazul în care modificările decurg din anumite circumstanțe neobișnuite și neprevăzute, independente de voința comerciantului și ale căror consecințe nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile necesare.
Aceste modificări sunt comunicate consumatorului, pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil ușor accesibil acestuia, înaintea de încheierea contractului.
Contractul menționează în mod expres astfel de modificări.
(3)   În plus față de informațiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1), contractul include:
(a)
identitatea, locul de reședință și semnătura fiecărei părți; precum și

(b)
data și locul încheierii contractului.
(4)   Înainte de încheierea contractului, comerciantul atrage atenția consumatorului într-o manieră explicită asupra existenței dreptului de denunțare unilaterală a contractului, a termenului de denunțare unilaterală a contractului prevăzut la articolul 6, precum și asupra interzicerii plăților în avans în termenul de denunțare unilaterală a contractului prevăzut la articolul 9.
Clauzele contractuale corespondente sunt semnate separat de către consumator.
Contractul include un formular standard separat de denunțare unilaterală, prevăzut în anexa V, care are drept scop facilitarea exercitării dreptului de denunțare unilaterală a contractului în conformitate cu articolul 6.
(5)   Consumatorul primește cel puțin un exemplar din contract la momentul încheierii acestuia.

1.2. Menționați informațiile precontractuale pe care comerciantul trebuie să le furnizeze consumatorului până la încheierea unui contract privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată stabilite de Directiva 2008/122/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția consumatorilor în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, precum și la contractele de revânzare și de schimb.

Informații precontractuale

(1)   Comerciantul furnizează consumatorului, în timp util și înainte ca acesta să încheie un contract sau să accepte o ofertă, într-un mod clar și inteligibil, informații exacte și suficiente:

(a)în cazul unui contract privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată: prin intermediul unui formular standard de informații prevăzut în anexa I și informațiile enumerate în partea 3 a formularului respectiv;

(b)în cazul unui contract privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung: prin intermediul unui formular standard de informații prevăzut în anexa II și informațiile enumerate în partea 3 a formularului respectiv;

(c)în cazul unui contract de revânzare: prin intermediul unui formular standard de informații prevăzut în anexa III și informațiile enumerate în partea 3 a formularului respectiv;

(d)în cazul unui contract de schimb: prin intermediul unui formular standard de informații prevăzut în anexa IV și informațiile enumerate în partea 3 a formularului respectiv.

(2)   Informațiile menționate la alineatul (1) sunt puse la dispoziția consumatorului de către comerciant, cu titlu gratuit, pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil ușor accesibil consumatorului.

(3)   Statele membre se asigură că informațiile prevăzute la alineatul (1) sunt redactate, la alegerea consumatorului, în limba sau într-una din limbile statului membru în care consumatorul își are reședința sau al cărui resortisant este, cu condiția ca aceasta să fie o limbă oficială a Comunității.


 1.3. Analizați informațiile precontractuale pe care comerciantul trebuie să le furnizeze consumatorului până la încheierea unui contract privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung stabilite de Directiva 2008/122/CE.

           
„contract accesoriu” înseamnă un contract în temeiul căruia consumatorul dobândește servicii legate de un contract privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată sau produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, aceste servicii fiind furnizate de un comerciant sau de un terț, pe baza unei înțelegeri între acel terț și comerciant; Pentru a calcula durata contractului privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată sau a contractului privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, definite la alineatul (1) literele (a) și (b), se ține seama de orice dispoziție a contractului care permite reînnoirea tacită sau prelungirea. În cazul în care consumatorului îi este oferit personal un contract privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, un contract privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, un contract de revânzare sau un contract de schimb în cadrul unui eveniment de promovare sau al unui eveniment comercial, comerciantul precizează în mod clar, pe invitație, scopul comercial și natura evenimentului. În cazul unui contract privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung: prin intermediul unui formular standard de informații prevăzut în anexa II și informațiile enumerate în partea 3 a formularului respectiv; Pe lângă căile de atac puse la dispoziția consumatorului în conformitate cu dreptul intern în caz de încălcare a dispozițiilor prezentei directive, statele membre garantează că acesta dispune de un termen de paisprezece zile calendaristice pentru a-și exercita dreptul de denunțare unilaterală a contractului privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, a contractului privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, a contractului de revânzare sau a contractului de schimb, fără să ofere o justificare. Statele membre se asigură că, în ceea ce privește contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, contractele privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung și contractele de schimb, sunt interzise orice plăți în avans, acordarea de garanții, rezervarea de bani prin intermediul conturilor, recunoașterea explicită a datoriilor, precum și orice alte plăți efectuate de consumator către comerciant sau către orice alt terț înainte de sfârșitul termenului de denunțare unilaterală a contractului în conformitate cu articolul 6. În cazul contractelor privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, plata se efectuează conform unui calendar fix de plăți. Sunt interzise orice plăți ale prețului specificat în contract care nu sunt efectuate conform calendarului fix de plăți. Plățile, inclusiv plata cotizației de membru, sunt eșalonate în rate anuale, fiecare dintre acestea având aceeași valoare. Comerciantul trimite o solicitare scrisă de plată, pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil, cu cel puțin paisprezece zile calendaristice înainte de data scadenței. Statele membre se asigură că, în cazul în care consumatorul își exercită dreptul de denunțare unilaterală a contractului privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată sau a contractului privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, orice contract de schimb care depinde de acesta sau orice alt contract accesoriu este reziliat în mod automat, fără costuri pentru consumator. Fără a aduce atingere articolului 15 din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori (10), în cazul în care prețul este acoperit în întregime sau parțial de un credit acordat consumatorului de către comerciant sau de un terț, pe baza unei înțelegeri încheiate între acel terț și comerciant, contractul de credit este reziliat fără costuri pentru consumator, în cazul în care acesta își exercită dreptul de denunțare unilaterală a contractului privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, a contractului privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, a contractului de revânzare sau a celui de schimb.


Subiectul I: Contractul de agenție
Relatați noțiunea agentului comercial prin prisma prevederilor Directivei din 18 decembrie 1986 privind coordonarea legislației statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți.

În sensul prezentei directive, „agentul comercial” reprezintă intermediarul care desfășoară o activitate independentă și care este în permanență autorizat să negocieze vânzarea sau cumpărarea produselor în numele altei persoane, denumită în continuare „comitent”, sau să negocieze și să încheie astfel de tranzacții pentru și în numele comitentului în cauză.

Stabiliți obligațiile părților în contractul de agenție.
Articolul 3
(1)   În exercițiul activității, agentul comercial trebuie să promoveze interesele comitentului său și să acționeze loial și de bună credință.
(2)   Agentul comercial trebuie, în special:
(a)
să depună eforturile necesare pentru negocierea și, după caz, încheierea tranzacțiilor de care a fost mandatat să se ocupe;

(b)
să comunice comitentului său toate informațiile necesare pe care le deține;

(c)
să respecte instrucțiunile rezonabile primite de la comitentul său.
Articolul 4
(1)   În relațiile sale cu agentul comercial, comitentul trebuie să acționeze loial și de bună credință.
(2)   Comitentul trebuie, în special:
(a)
să îi furnizeze agentului comercial documentația necesară referitoare la produsele în cauză;

(b)
să obțină pentru agentul său comercial informațiile necesare pentru executarea contractului de agenție și, în special, să îl înștiințeze pe agentul comercial într-o perioadă de timp rezonabilă în cazul în care anticipează că volumul tranzacțiilor comerciale va fi cu mult mai mic decât cel la care s-ar fi așteptat în mod normal agentul comercial.
(3)   În plus, comitentul trebuie să îl informeze pe agentul comercial, într-o perioadă de timp rezonabilă,



Evidențiați particularitățile încheierii unui contract de agenție în Uniunea Europeană.
Încheierea și rezilierea contractului de agenție
Articolul 13
(1)   Fiecare parte are dreptul să primească de la cealaltă parte, la cerere, un document scris, în care sunt stabilite clauzele contractului de agenție, inclusiv toate clauzele convenite ulterior. Renunțarea la acest drept nu este permisă.
(2)   Fără să aducă atingere dispozițiilor alineatului (1), fiecare stat membru poate prevedea că un contract de agenție nu poate fi valabil dacă nu este încheiat în scris.
Articolul 14
Contractul de agenție pentru o perioadă fixă care continuă să fie derulat de ambele parți după expirarea perioadei respective este considerat contract de agenție pe o perioadă nedeterminată.






Subiectul II: Contractele de credit pentru consumatori în Uniunea Europeană
Definiți contractul de credit prin prisma prevederilor Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului.
Articolul 3 (c) „contract de credit” înseamnă un contract prin care un creditor acordă sau promite să acorde unui consumator un credit sub formă de amânare la plată, împrumut sau alte facilități financiare similare, cu excepția contractelor pentru prestarea de servicii în mod continuu sau pentru furnizarea de bunuri de același fel, atunci când consumatorul plătește pentru acestea în rate, pe durata furnizării lor;

Stabiliți informația standard care trebuie inclusă în publicitatea referitoare la contractele de credit.
Informații standard care trebuie incluse în publicitate
(1)   Orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit care indică o rată a dobânzii sau orice alte cifre referitoare la costul creditului pentru consumator cuprinde informații standard în conformitate cu prezentul articol.
Această obligație nu se aplică în situațiile în care legislația națională prevede indicarea dobânzii anuale efective în cazul publicității privind contractele de credit în care nu se menționează rata dobânzii și nici alte cifre referitoare la orice cost al creditului pentru consumator în sensul primului paragraf.
(2)   Informațiile standard specifică, în mod clar, concis și vizibil, prin intermediul unui exemplu reprezentativ, următoarele:
(a)
rata dobânzii aferente creditului, fixă și/sau variabilă, împreună cu informații privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;

(b)
valoarea totală a creditului;

(c)
dobânda anuală efectivă; în cazul unui contract de credit de tipul celor prevăzute la articolul 2 alineatul (3), statele membre pot decide că nu este necesară specificarea dobânzii anuale efective;

(d)
dacă este cazul, durata contractului de credit;

(e)
în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, prețul actual și valoarea oricărei plăți în avans; și

(f)
dacă este cazul, valoarea totală plătibilă de către consumator și valoarea ratelor.
(3)   În cazul în care la încheierea unui contract referitor la un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, în special o asigurare, este obligatorie pentru obținerea creditului sau pentru obținerea creditului conform clauzelor și condițiilor prezentate, iar costul acelui serviciu nu poate fi determinat în prealabil, obligația de a încheia un asemenea contract este, de asemenea, menționată în mod clar, concis și vizibil, împreună cu dobânda anuală efectivă.
(4)   Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere Directivei 2005/29/CE.


2.3. Analizați informațiile prevăzute în Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 care trebuie incluse în contractul de credit. 

Informații care trebuie menționate în contractele de credit
(1)   Contractele de credit trebuie redactate pe hârtie sau pe un alt suport durabil.
Toate părțile contractante primesc câte un exemplar al contractului de credit. Prezentul articol nu aduce atingere niciunei norme naționale privind valabilitatea încheierii de contracte de credit care respectă legislația comunitară.
(2)   Contractul de credit specifică în mod clar și concis:
(a)
tipul de credit;

(b)
identitățile și adresele părților contractante, precum și, dacă este cazul, numele și adresele intermediarilor de credit implicați;

(c)
durata contractului de credit;

(d)
valoarea totală a creditului și condițiile care reglementează tragerea creditului;

(e)
în cazul unui credit acordat sub forma unei amânări la plată pentru un anumit bun sau serviciu sau în cazul contractelor de credit legate, bunul sau serviciul respectiv și prețul actual al acestuia;

(f)
rata dobânzii aferente creditului, condițiile care guvernează aplicarea acestei rate și, atunci când este disponibil, orice indice sau rată de referință aplicabilă ratei inițiale a dobânzii aferente creditului, precum și perioadele, procedurile și condițiile în care variază rata dobânzii aferente creditului și, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanțe diferite, informațiile sus-menționate privind toate nivelurile aplicabile;

(g)
dobânda anuală efectivă și valoarea totală plătibilă de către consumator, calculate la momentul încheierii contractului de credit; se menționează toate ipotezele folosite pentru calcularea acestei rate;

(h)
suma, numărul și frecvența plăților care urmează să fie efectuate de către consumator și, dacă este cazul, ordinea în care plățile vor fi alocate, pentru rambursare, diferitelor solduri restante fixate la rate diferite ale dobânzii aferente creditului;

(i)
în cazul amortizării de capital a unui contract de credit pe durată determinată, dreptul consumatorului de a primi, la cerere și gratis, în orice moment pe toată durata contractului de credit, un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare.
Tabelul de amortizare indică ratele scadente, precum și perioadele și condițiile privind plata acestor sume; tabelul conține o detaliere a fiecărei rambursări care să indice amortizarea de capital, dobânda calculată pe baza ratei dobânzii aferente creditului și, dacă este cazul, costurile suplimentare; în cazul în care rata dobânzii nu este fixă sau costurile suplimentare pot fi modificate în baza contractului de credit, tabelul de amortizare indică în mod clar și concis că datele cuprinse în tabel vor rămâne valabile numai până la schimbarea următoare a ratei dobânzii aferente creditului sau a costurilor suplimentare în conformitate cu contractul de credit;

(j)
în cazul în care costurile și dobânzile trebuie suportate fără amortizarea capitalului, un extras care arată perioadele și condițiile pentru plata dobânzii și a oricăror costuri recurente și nerecurente asociate;

(k)
unde este cazul, costurile de administrare ale unuia sau mai multor conturi care înregistrează atât operațiunile de plată, cât și tragerile din credit, cu excepția cazului în care deschiderea unui cont este opțională, costurile pentru utilizarea unui mijloc de plată atât pentru operațiuni de plată, cât și pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultând din contractul de credit, precum și condițiile în care aceste costuri pot fi modificate;

(l)
rata dobânzii, în cazul plăților restante, aplicabilă la data încheierii contractului de credit și măsurile pentru ajustarea acesteia și, dacă este cazul, orice penalități datorate în caz de neplată;

(m)
o avertizare privind consecințele neefectuării plăților;

(n)
după caz, o declarație potrivit căreia este necesară plata unor taxe notariale;

(o)
garanțiile și asigurările necesare, dacă există;

(p)
existența sau inexistența unui drept de retragere, termenul în care acel drept poate fi exercitat și alte condiții pentru exercitarea acestuia, inclusiv informații privind obligarea consumatorului de a plăti capitalul tras și dobânda în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) litera (b) și cuantumul dobânzii plătibile pe zi;

(q)
informații privind drepturile care rezultă din articolul 15, ca și condițiile pentru exercitarea acestor drepturi;

(r)
dreptul de rambursare anticipată, procedura de rambursare anticipată, precum și, dacă este cazul, informații privind dreptul creditorului la compensație și modul în care va fi determinată această compensație;

(s)
procedura care trebuie urmată în exercitarea dreptului de a cere rezilierea contractului de credit;

(t)
dacă există sau nu posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară de contestare și la o cale de atac pentru consumator și, în caz afirmativ, modalitățile de acces la acestea;

(u)
după caz, alte condiții și clauze contractuale;

(v)
după caz, denumirea și adresa autorității de supraveghere competente.
(3)   În cazul în care se aplică alineatul (2) litera (i), creditorul pune la dispoziția consumatorului, în mod gratuit și în orice moment pe întreaga durată a contractului de credit, un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare.
(4)   În cazul unui contract de credit în care plățile efectuate de consumator nu duc la o amortizare aferentă imediată a valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a constitui capital în timpul perioadelor și în condițiile stabilite în contractul de credit sau într-un contract accesoriu, informațiile cerute conform alineatului (2) cuprind o declarație clară și concisă potrivit căreia aceste contracte de credit nu prevăd o garanție de restituire a valorii totale a creditului tras în baza acestuia, cu excepția cazului în care se oferă o astfel de garanție.
(5)   În cazul contractelor de credit sub forma unei facilități de tip „descoperit de cont” de tipul celor menționate la articolul 2 alineatul (3), următoarele informații se specifică în mod clar și concis:
(a)
tipul de credit;

(b)
identitățile și adresele părților contractante, precum și, dacă este cazul, identitatea și adresa intermediarului de credit implicat;

(c)
durata contractului de credit;

(d)
valoarea totală a creditului și condițiile care reglementează tragerea;

(e)
rata dobânzii aferente creditului, condițiile care guvernează aplicarea acesteia și, unde este cazul, orice indice sau rată de referință aplicabilă ratei inițiale a dobânzii aferente creditului, precum și termenele, procedura și condițiile pentru modificarea ratei dobânzii aferente creditului și, în cazul în care se aplică rate ale dobânzii aferente creditului diferite în circumstanțe diferite, informațiile menționate anterior în privința tuturor ratelor aplicabile;

(f)
dobânda anuală efectivă și costurile totale ale creditului pentru consumator, calculate la momentul încheierii contractului de credit; se menționează toate ipotezele folosite pentru calcularea respectivei rate, astfel cum este menționat la articolul 19 alineatul (2), coroborat cu articolul 3 literele (g) și (i); statele membre pot decide că nu este necesară specificarea dobânzii anuale efective;

(g)
o mențiune conform căreia consumatorului i se poate solicita în orice moment rambursarea integrală a creditului;

(h)
condițiile referitoare la exercitarea dreptului de retragere din contractul de credit; și

(i)
informații cu privire la costurile aplicabile încă de la momentul încheierii contractului de credit, precum și, dacă este cazul, condițiile în care pot fi modificate aceste costuri.



Subiectul II. Practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori
2.1.Relatați cazurile, stabilite de Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi al Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a unor directive, în care o practică comercială este considerată neloială.

2.2.Caracterizați practicile comerciale agresive conform prevederilor Directivei 2005/29/CE.
2.3. Analizați practicile comerciale înșelătoare conform prevederilor Directivei 2005/29/CE.

Subiectul I: Protecţia consumatorilor în Uniunea Europeană

1.1. Expuneți consecințele omisiunii informațiilor privind dreptul de retragere stabilite de Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
1.2. Menționați informațiile pe care comerciantul trebuie să le furnizeze consumatorului înainte de încheierea contractelor, altele decât contractele la distanță și cele negociate în afara spațiilor comerciale stabilite de Directiva 2011/83/UE.
1.3. Relatați excepțiile de la dreptul de retragere, stabilite de Directiva 2011/83/UE.


  Subiectul II: Pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate.
2.1. Definiți serviciile de călătorie și pachet conform Directivei UE 2015/2302 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, de modificare a Regulamentului CE nr.2006/2004 și a Directivei 2011/83/UE ale Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 90/314/CEE a Consiliului.
2.2.Expuneți informațiile pe care comerciantul este obligat să le furnizeze călătorului înainte de încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie stabilite de Directiva UE 2015/2302.
2.3.Analizați condițiile în care poate fi modificat contractul privind pachetul de servicii de călătorie prevăzute de Directiva UE 2015/2302.

Subiectul II: Contractele de credit pentru consumatori în Uniunea Europeană
2.1. Definiți contractul de credit prin prisma prevederilor Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului.

Articolul 3 (c) „contract de credit” înseamnă un contract prin care un creditor acordă sau promite să acorde unui consumator un credit sub formă de amânare la plată, împrumut sau alte facilități financiare similare, cu excepția contractelor pentru prestarea de servicii în mod continuu sau pentru furnizarea de bunuri de același fel, atunci când consumatorul plătește pentru acestea în rate, pe durata furnizării lor;

2.2. Stabiliți informațiile precontractuale prevăzute în Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 care trebuie comunicate consumatorului înainte de încheierea contractelor de credit.
Articolul 5 Informații precontractuale

(1)   Cu o perioadă rezonabilă de timp înainte ca un consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă, creditorul și, unde este cazul, intermediarul de credit furnizează consumatorului, pe baza termenilor și a condițiilor de creditare oferite de către creditor, precum și, dacă este cazul, a preferințelor exprimate și a informațiilor furnizate de către consumator, informațiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit. Aceste informații, furnizate pe hârtie sau pe alt suport durabil, sunt furnizate prin intermediul formularului „Informații standard la nivel european privind creditul de consum” care figurează în anexa II. Se consideră că creditorul a respectat cerințele de informare prevăzute la prezentul alineat și la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2002/65/CE în cazul în care a furnizat „Informații standard la nivel european privind creditul de consum”.

Aceste informații menționează:

(a)tipul de credit;

(b)identitatea și adresa creditorului, precum și, dacă este cazul, identitatea și adresa intermediarului de credit implicat;

(c)valoarea totală a creditului și condițiile care guvernează tragerea;

(d)durata contractului de credit;

(e)în cazul unui credit acordat sub forma unei amânări la plată pentru un anumit bun sau serviciu și în cazul contractelor de credit legate, bunul sau serviciul respectiv și prețul actual al acestuia;

(f)rata dobânzii aferente creditului, condițiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului și, unde este cazul, orice indice sau rată de referință aplicabilă ratei inițiale a dobânzii aferente creditului, ca și termenele, procedurile și condițiile în care variază rata dobânzii aferente creditului; în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanțe diferite, informațiile sus-menționate privind toate ratele aplicabile;

(g)dobânda anuală efectivă și valoarea totală plătibilă de către consumator, ilustrate prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menționează toate ipotezele folosite pentru calculul ratei respective; în cazul în care consumatorul a informat creditorul în legătură cu una sau mai multe componente ale creditului preferat, precum durata contractului de credit și valoarea totală a creditului, creditorul trebuie să ia în considerare aceste componente; în cazul în care un contract de credit prevede modalități de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobânzii aferente creditului diferite, și creditorul folosește ipoteza din anexa I partea II litera (b), acesta trebuie să indice faptul că aplicarea altor mecanisme de tragere pentru acest tip de contract de credit poate avea drept rezultat aplicarea unei dobânzi anuale efective mai mari;

(h)suma, numărul și frecvența plăților care vor fi efectuate de către consumator și, dacă este cazul, ordinea în care plățile vor fi alocate, pentru rambursare, diferitelor solduri restante fixate la rate diferite ale dobânzii aferente creditului;

(i)unde este cazul, costurile de administrare ale unuia sau mai multor conturi care înregistrează atât operațiunile de plată, cât și tragerile din credit, cu excepția cazului în care deschiderea unui cont este opțională, costurile pentru utilizarea unui mijloc de plată atât pentru operațiuni de plată, cât și pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultând din contractul de credit, precum și condițiile în care aceste costuri pot fi modificate;

(j)după caz, orice taxe pe care consumatorul trebuie să le plătească notarului la încheierea contractului de credit;

(k)orice obligație referitoare la încheierea unui contract privind un serviciu accesoriu aferent unui contract de credit, în special o poliță de asigurare, în cazul în care obținerea creditului sau obținerea creditului conform clauzelor și condițiilor prezentate este condiționată de încheierea unui contract privind acest serviciu;

(l)rata dobânzii aplicabilă în cazul ratelor restante, măsurile pentru ajustarea acesteia, și, unde este cazul, orice penalități în caz de neplată;

(m)o avertizare privind consecințele neefectuării plăților;

(n)unde este cazul, garanțiile solicitate;

(o)existența sau lipsa dreptului de retragere;

(p)dreptul de rambursare anticipată, dacă există, și, dacă este cazul, informații privind dreptul creditorului la compensație și modul în care aceasta va fi stabilită în conformitate cu articolul 16;

(q)dreptul consumatorului de a fi informat de îndată și gratuit asupra rezultatului consultării bazei de date pentru evaluarea bonității sale, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2);

(r)dreptul consumatorului de a primi la cerere și gratuit un exemplar din proiectul de contract de credit. Această dispoziție nu se aplică în cazul în care, în momentul cererii, creditorul nu dorește să încheie contractul de credit cu consumatorul; și

(s)dacă este cazul, termenul pe parcursul căruia informațiile precontractuale au forță obligatorie pentru creditor.

2.3. Analizați modalitatea în care consumatorul are dreptul la rambursarea anticipată a creditului, stabilită de Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008.
Articolul 16

Rambursarea anticipată

(1)   Consumatorul trebuie să aibă dreptul să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale în baza unui contract de credit, în orice moment. În aceste cazuri, acesta trebuie să aibă dreptul la o reducere a costului total al creditului, care constă în dobânda și în costurile aferente duratei restante a contractului.

(2)   În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație rezonabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.

O astfel de compensație nu poate fi mai mare de 1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și rezilierea convenită a contractului de credit este mai mare de un an. În cazul în care perioada nu este mai mare de un an, compensația nu poate depăși 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat.

(3)   Nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în cazul în care:

(a)rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată;

(b)contractul de credit este acordat sub forma unei facilități de tip „descoperit de cont”; sau

(c)rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.

(4)   Statele membre pot prevedea că:

(a)o astfel de compensație poate fi solicitată de creditor numai cu condiția ca suma rambursată anticipat să depășească pragul definit de legislația națională. Pragul în cauză nu poate depăși suma de 10 000 EUR pe orice perioadă de douăsprezece luni;

(b)creditorul poate pretinde în mod excepțional o compensație mai mare dacă poate dovedi că prejudiciul suferit ca urmare a rambursării anticipate depășește suma stabilită în conformitate cu alineatul (2).

În cazul în care compensația solicitată de creditor depășește prejudiciul suferit în mod efectiv, consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare.

În acest caz, prejudiciul constă în diferența dintre rata dobânzii convenită inițial și rata dobânzii la care creditorul poate da cu împrumut pe piață suma rambursată anticipat la momentul rambursării anticipate și ia în considerare efectul rambursării anticipate asupra costurilor administrative.

(5)   Orice compensație nu depășește cuantumul dobânzii pe care consumatorul ar fi plătit-o în perioada dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit.


Subiectul II: Clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
2.1. Definiți clauzele abuzive conform prevederilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Articolul 4
(1)   Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.

(2)   Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil


2.2. Menționați clauzele considerate abuzive în sensul Directivei 93/13/CEE.

Articolul 2 În sensul prezentei directive:

(a)„clauzele abuzive” înseamnă clauzele contractuale definite la articolul 3;

(b)„consumator” înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale;
(c)„vânzător sau furnizor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională, publică sau privată.
Articolul 3
(1)   O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
(2)   Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune.
Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune.
În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.
(3)   Anexa conține o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive.

2.3. Argumentați criteriile de apreciere a caracterului abuziv al unei clauze contractuale stabilite de Directiva 93/13/CEE.
Sursa https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Modalitati%20de%20apeciere%20a%20caracterului%20abuziv%2057_62.pdf
Absenţa negocierii individuale
Voinţa şi comuna intenţie a părţilor joacă un rol fundamental la formarea contractului, chiar dacă pot exista în diferite sisteme juridice legi de ordine publică care nu permit părţilor să se abată de la conţinutul acestora. O precauţie esenţială trebuie respectată la negocierea şi elaborarea unui contract, conservând ideea că principalele sisteme juridice din lume supraveghează asigurarea libertăţii şi sincerităţii voinţei contractanţilor, adică contractele negociate cu bună-credinţă. Această voinţă ar trebui să se exprime pe parcursul Modalităţi de apreciere a caracterului abuziv în cazul unei clauze contractuale de consum negocierilor, astfel încât actul final să fie redactat într-o formă clară, precisă şi completă . Principiile fundamentale care guvernează materia contractelor sunt reprezentate de principiul libertăţii contractuale şi principiul consensualismului, reguli care au ca scop garantarea formării libere a contractelor, pentru ca natura şi conţinutul acestora să oglindească, în mod exact, voinţa părţilor contractante. Efectul acestor garanţii este anihilat prin existenţa unei clauze abuzive, de esenţa căreia este lipsa negocierii directe, definită în art.1 alin. (18) din Legea nr. 105-XV din 13.03.2003, dată fiind imposibilitatea consumatorului de a influenţa natura acelui contract.

Încălcarea bunei-credințe

 Ideea de bună-credință contractuală este pusă în aplicare pentru a justifica anularea anumitor clauze de iresponsabilitate sau de neexecutare, care creează un dezechilibru semnificativ în relațiile contractuale.

 Dezechilibrul semnificativ dintre drepturile şi obligațiile părților
Prevederile noțiunii de clauză abuzivă, definite de toate trei sisteme de drept, precizează că unul dintre elementele comune ale caracterului abuziv ale unei clauze contractuale este dezechilibrul semnificativ dintre drepturile şi obligațiile părților. Însă, în acest context, se poate de observat că definiția expresă de dezechilibru este omisă de legiuitori. După opinia doctrinară, dezechilibru semnificativ este, de fapt, absența prestațiilor echivalente, drept urmare a executării obligațiilor contractuale de către părți, indiferent dacă acest dezechilibru se produce efectiv sau acesta există doar în mod virtual.
Deci, una şi aceeaşi clauză se poate dovedi abuzivă într-un contract concret, pentru a nu fi astfel într-un alt contract de consum, prin care consumatorului i-au fost recunoscute, de pildă, drepturi care să compenseze concesiile contractuale făcute agentului economic. Prin urmare, o clauză prin care este suprimată posibilitatea consumatorului de a invoca excepţia de neexecutare a contractului, cerându-i-se să procedeze la executare chiar şi în ipoteza în care agentul economic nu-şi execută obligaţiile ori clauza prin care consumatorul răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor asumate, inclusiv în caz de forţă majoră, reprezintă stipulaţii contractuale abuzive în mod explicit.
În ceea ce priveşte natura dezechilibrului, aceasta este una dublă. Chiar dacă prevederile legale stipulează un dezechilibru între „drepturile şi obligaţiile părţilor”, fapt ce va avea ca o consecinţă calificarea acestui criteriu ca fiind unul juridic, trebuie de avut în consideraţie scopul clauzelor abuzive de a afecta interesele economice ale consumatorului, ceea ce are ca efect şi lărgirea sferei dezechilibrului, incluzând aici şi caracterul economic.






           


duminică, 5 mai 2019

Speță master - jurisdicția internațională penala


Speță master - jurisdicția internațională penală
Speță master- Jurisdicția internațională penală

Din 1980 până în prezent Republica Socialistă Areal și Republica Democrată Olimpia se află în conflict armat. în urma atentatului asupra prim-ministrului al celui din urmă stat, soldat cu decesul lui. Pe parcursul acestei perioade de timp. nu au fost înregistrate careva încălcări ale legilor și obiceiurilor de purtare a războiului ori ale dreptului internațional umanitar. Dar odată cu schimbarea comandantului suprem al forțelor armate din Areal, care a avut loc relativ recent, a avut loc o modificare a practicii, acesta recurgând la tehnici de purtare a războiului în privința căror au apărut discuții aprinse și controversate la nivelul comunității internaționale.
Bunăoară, în 2015 în orașul Kolt din Olimpia o femeie, aparent însărcinată și aflată în travaliu, a chemat în calitate de ajutor niște soldați olimpieni. și de îndată ce aceștia s-au apropiat pentru a-i acorda asistența necesară aceasta a detonat un exploziv. Incidentul respectiv s-a soldat cu moartea a 3 soldați, inclusiv a femeii, iar o terță persoană aflată în apropiere a fost rănită.
Un alt incident a fost înregistrat în același an în capitala Olimpiei. In urma circulației unui autovehicul purtând semnul Crucii Roșii, au fost colectați copii, aparent în vederea protejării acestora. în urma operațiunilor date, acești copii au fost declarați de autoritățile locale dispăruți fără urmă. iar CICR nu cunoaște nimic despre această operațiune.
În 2016, în timpul zborului deasupra câmpiei Medrin, aflată pe teritoriul Republicii Socialiste Areal, 2 soldați olimpieni au sărit cu parașuta pentru a-şi salva viața, întrucât aceștia au pierdut controlul asupra aeronavei defecte. în timpul coborârii ei au fost împușcați de militarii areali.
De asemenea în 2016, într-o zonă aglomerată din orașul Birga, al doilea după numărul de locuitori în Republica Democrată Olimpia, dintr-un autovehicul purtând numere de înmatriculare diplomatice şi drapelul de stat al Elvețium[1] au ieșit un grup de persoane care au declanșat ostilități în zona respectivă, menținându-le timp de câteva ore. Potrivit serviciilor secret ale Olimpiei, persoanele date nu sunt nici cetățeni, şi nici rezidenți ai Elvețium, ori ai celor două state în conflict, dar au fost remunerate într-un mod foarte generos pentru declanșarea ostilităților, în urma acestei tragedii au fost rănite 89 de persoane, dar au decedat în număr de 197. Există probe precum că guvernul Areal a angajat în mod particular pe acești indivizi, anume în scopul haosului ce a avut loc.
In urma tuturor incidentelor date, comandantul suprem al forțelor armate olimpian şi-a mobilizat întregul contingent militar concentrat în Republica Socialistă Areal, ordonând ca în următoarea luptă din regiunea Krimen să nu fie lăsat nimeni în viață, astfel fiind pedepsit guvernul Areal pentru toate atrocitățile cauzate în Olimpia în mod nejustificat.
Identificați 5 încălcări ale Protocolului adițional la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate internaționale.
Jurisdicția internațională penală

Descarcă Protocolului adițional la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate internaționale.


[1] 1 Elvețium reprezintă un stat peninsular situat pe continentul Majestic, aflându-se în sud-vestul acestuia. Forma de guvernământ a țării respective este monarhia constituțională, iar regimul politic este, prin excelență, cel democratic. Elvețium şi-a stabilit relațiile diplomatice cu Republica Democrată Olimpia de îndată ce s-a constituit în calitate de stat suveran, pe când cu Republica Socialistă Areal şi-a stabilit aceste raporturi abia în 1975. în același an Elvețium şi-a declarat statalitatea la nivel mondial.


luni, 14 ianuarie 2019

Solicitări de informaţii şi acte extrajudiciare. Obţinerea de informaţii referitoare la dreptul străin

Solicitări de informaţii şi acte extrajudiciare. Obţinerea de informaţii referitoare la dreptul străin.

Care este rolul părţilor şi al judecătorului?

◼Aplicarea dreptului străin într-un raport juridic cu element de extraneitate poate fi invocată, atât din oficiu de către instanţa de judecată, cât şi de partea interesată.
◼Astfel, pe de o parte, instanţa de judecată, în temeiul rolului activ poate invoca din oficiu şi pune în discuţia părţilor aplicarea unei legi străine, în cazul în care norma conflictuală trimite la ea. În cazul în care norma conflictuală este imperativă, instanţa este chiar obligată să invoce dreptul străin, atunci când norma conflictuală trimite la el.
◼Pe de altă parte, orice parte interesată poate invoca în faţa instanţei un drept străin, în temeiul principiului disponibilităţii. În aplicarea acestuia principiu, părţile, prin acordul lor (sau partea care are interesul), pot (poate) renunţa la aplicarea dreptului străin, atunci când norma conflictuală care trimite la el nu este imperativă. Astfel, de exemplu, dacă părţile au inserat în contractul lor „o clauză de alegere a legii aplicabile” (pactum de lege utenda), în favoarea dreptului străin, ele pot renunţa la beneficiul acesteia, rămânând în sfera dreptului naţional.
◼În concluzie, rezultă că dreptul, de obicei, îmbină, sub aspectul invocării legii străine, principiul rolului activ al judecătorului, cu cel al disponibilităţii părţilor. Sarcina probei legii străine se împarte între judecător şi părţi.
◼Astfel, instanţa de judecată, datorită caracterului obligatoriu al aplicării dreptului străin, precum şi în temeiul principiului rolului activ al judecătorului, va trebui să depună toate diligenţele pentru aflarea conţinutului şi înţelesului, corecte şi complete, ale legii străine, în cazul în care norma conflictuală naţională trimite la ea. În acest scop, instanţa poate dispune, chiar şi din oficiu, toate mijloacele de probă pe care le consideră pertinente.
◼Sub acest aspect, există o deosebire importantă între dreptul străin şi cel naţional, constând în aceea că, pentru cel dintâi, nu se aplică prezumţia că „judecătorul cunoaşte legea” (jura novit curia). Ca urmare, sarcina probei legii străine nu incumbă exclusiv judecătorului, ci această sarcină este împărţit între acesta şi părţi.
◼Din formularea textului rezultă că apelarea de către judecător la sprijinul părţilor pentru determinarea conţinutului dreptului străin aplicabil nu este o obligaţie, ci o facultate pentru acesta, de care va uza, practic, mai ales în cazul în care dreptul străin este mai dificil de probat.

Prin ce mijloace poate fi dovedită legea străină?

◼Este de dorit, pentru veridicitatea documentării, ca legile străine să fie probate prin surse scrise directe, precum culegeri de legi, de jurisprudenţă etc.
◼Astfel, de exemplu, ca mijloace de probă provenite de la autorităţile statului străin, s-au utilizat certificate eliberate de ministrul justiţiei al statului străin, certificat de cutumă (cu valoare de raport de expertiză, eliberat de un specialist recunoscut din ţara respectivă, avocat pledant la instanţa supremă) sau alte atestări provenind de la notarii publici, de la Camera de Comerţ etc. Partea adversă îl poate combate prin atestări contrare.
◼Dintre sursele de documentare privind legea străină, procurate pe plan intern, menţionăm certificatele eliberate de ambasadele sau consulatele statelor respective, informaţii de la organizaţiile de cult corespondente etc.
◼În ceea ce priveşte forţa probantă a mijloacelor de dovadă provenind din străinătate, în principiu, ea trebuie asimilată celei prevăzute de legea naţională. Astfel, dacă proba utilizată are caracter oficial, ea face dovadă irefragabilă, dar dacă îi lipseşte acest caracter ea va fi crezută juris tantum, putând fi combătută prin dovada contrară.
◼Instanţele judecătoreşti naţionale nu sunt abilitate, în principiu, să ia legătura directă cu instanţele statului străin, şi nici cu ambasadele sau alte organisme de reprezentare ale acestor state, din Republica Moldova, ci trebuie să ceară sprijinul, în acest scop, al Ministerului Justiţiei, prin direcţia de specialitate, care va contacta direct aceste instituţii sau organisme prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

◼ Care sunt consecinţele în cazul în care legea străină nu poate fi dovedită?

◼ În cazul imposibilităţii de a stabili conţinutul legii străine, se aplică legea naţională.
◼Pentru a se aplica dreptul naţional, ca lex fori, este necesar să existe realmente o situaţie de imposibilitate de dovadă a legii străine, în ciuda diligenţelor făcute de instanţă, cu sprijinul părţilor, în acest sens. Aceste diligenţe trebuie să rezulte din probatoriile dispuse şi din demersurile efectuate de instanţă în dosarul cauzei. O simplă dificultate de probare a legii străine, generată de depărtarea geografică a statului străin faţă de Republica Moldova, de necunoaşterea (chiar totală) a dreptului său în Republica Moldova, de lipsa izvoarelor scrise în respectivul sistem de drept etc., nu justifică aplicarea imediată şi necondiţionată a legii naţionale.
◼Aşadar, aplicarea legii forului apare ca un subsidiar (succedaneu), justificată numai de imposibilitatea evidentă de probare a legii străine.
◼În sprijinul aplicării, ca succedaneu, a legii forului, se pot aduce cel puţin următoarele argumente:
◼litigiul nu poate rămâne nejudecat, prin respingerea acţiunii reclamantului sub motivul că legea străină nu este cunoscută (pe baza principiului că „este acelaşi lucru a nu fi cu a nu proba”– idem est non esse et non probari), deoarece, în acest caz, judecătorul ar fi culpabil de denegare de dreptate.
◼în cazul în care legea străină nu poate fi dovedită se aplică prezumţia (simplă) exprimată prin adagiul „cine alege instanţa alege şi dreptul” (qui eligit judice, eligit jus).

Articolul 1578. Cod civil RM Stabilirea conţinutului normelor de drept străin

(1) La aplicarea legii străine, instanţa de judecată stabileşte conţinutul normelor ei prin atestări obţinute de la organele statului străin care au editat-o, ţinînd cont de interpretarea ei oficială şi de practica aplicării ei în statul străin respectiv.
(2) În scopul stabilirii conţinutului normelor de drept străin, instanţa de judecată poate cere interpretarea lor de către organele competente din Republica Moldova sau cele din străinătate ori poate cere avizul unor experţi în domeniu.
(3) Partea care invocă o lege străină poate fi obligată de către instanţa de judecată să facă dovada conţinutului ei.
(4) În cazul imposibilităţii de a stabili conţinutul legii străine, se va aplica legea Republicii Moldova.

Articolul 13. Cod procedură civilă RM Aplicarea legislaţiei altor state
(1) La judecarea pricinilor civile, instanţa judecătorească aplică legislaţia unui alt stat în conformitate cu legea sau cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(2) În scopul constatării existenţei şi conţinutului legii sau al unui alt act normativ străin, instanţa solicită, în modul stabilit, asistenţa organelor competente ale Republicii Moldova.
(3) În cazul imposibilităţii de a obţine informaţia necesară despre o lege sau un alt act juridic străin, deşi a întreprins măsurile de rigoare, instanţa aplică legea naţională.

LEGE Nr. 13 din 17.02.2012 pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare

LEGE Nr. 13  din  17.02.2012 pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare  și extrajudiciare în materie civilă sau comercială
Publicat : 15.05.2012 în Monitorul Oficial Nr. 92 art Nr : 288

    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art. 1. – Republica Moldova aderă la Convenția privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga la 15 noiembrie 1965, cu următoarele rezerve:
    1.  În conformitate cu articolul 5 alineatul 3 din convenție, notificarea sau comunicarea actului pe teritoriul Republicii Moldova va fi permisă doar dacă documentul ce urmează a fi notificat sau comunicat este redactat sau tradus în limba de stat a Republicii Moldova.
    2. Republica Moldova declară că se opune modalităților de transmitere a actelor pe teritoriul său indicate la articolul 8 alineatul 1 din convenție, cu excepția cazului în care actul trebuie să fie notificat sau comunicat unui cetățean al statului de origine, și modalităților de transmitere a actelor indicate la articolul 10 din convenție.
    3. În conformitate cu articolul 15 alineatul 2 din convenție, Republica Moldova declară că instanțele de judecată ale Republicii Moldova pot hotărî asupra cauzei, deși nu a fost primită nicio dovadă privind notificarea sau comunicarea actelor pârâtului, dacă sunt întrunite toate condițiile menționate la acest alineat.
    4. În conformitate cu articolul 16 alineatul 3 din convenție, Republica Moldova declară că cererea depusă în condițiile articolului 16 din convenție va fi inadmisibilă dacă este formulată după expirarea unui an de la pronunțarea hotărârii.
    Art. 2. – În conformitate cu articolul 2 din convenție, în calitate de autoritate centrală este desemnat Ministerul Justiției.
    Art. 3. – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va pregăti şi va remite depozitarului instrumentul de aderare.

CONVENȚIE privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială


CONVENȚIE privind notificarea și  comunicarea în  străinătate a actelor  judiciare și  extrajudiciare în  materie civilă sau comercială
(adoptată la 15 noiembrie 1965)

STATELE SEMNATARE  ALE PREZENTEI CONVENȚII,
DORIND să creeze mijloacele corespunzătoare  pentru  ca actele judiciare și extrajudiciare care trebuie notificate sau comunicate în străinătate să fie cunoscute de destinatarii lor în timp util,
PREOCUPATE să îmbunătățească în acest scop asistența judiciară reciprocă prin simplificarea și accelerarea procedurii,
AU HOTĂRÂT să încheie o convenție în aceste scopuri și au convenit asupra următoarelor dispoziții:

Articolul 1
Prezenta convenție se aplică, în materie civilă sau comercială, în toate cazurile în care un act judiciar ori extrajudiciar trebuie să fie transmis în vederea notificării sau comunicării în străinătate.
Convenția nu se aplică dacă adresa destinatarului actului nu este cunoscută.

CAPITOLUL I
ACTE JUDICIARE
Articolul 2
Fiecare stat contractant desemnează o autoritate centrală care își asumă sarcina de a primi cererile de notificare sau de comunicare provenind de la un alt stat contractant și de a le da curs în conformitate cu prevederile art. 3-6.
Autoritatea centrală este organizată potrivit normelor prevăzute de statul solicitat.

Articolul 3
Autoritatea sau funcționarul ministerial competent potrivit legilor statului de origine înaintează autorității centrale a statului solicitat o cerere conformă cu formularul-model anexat la prezenta convenție, fără să fie nevoie de supralega­ lizarea actelor și nici de o altă formalitate echivalentă.
Cererea trebuie să fie însoțită de actul judiciar sau de copia sa, ambele în câte două exemplare.

Articolul 4
Dacă autoritatea centrală apreciază că dispozițiile prezentei convenții nu au fost respectate, aceasta informează imediat solicitantul, precizând obiecțiile pe care le are cu privire la cerere.

Articolul 5
Autoritatea centrală a statului solicitat îndeplinește sau transmite spre îndeplinire actul de către o instituție competentă:
a)  fie potrivit modalităților prevăzute de legislația statului solicitat pentru notificarea sau comunicarea actelor întocmite în această țară și care sunt destinate persoanelor care se af lă pe teritoriul său;
b) fie potrivit modalității speciale cerute de solicitant, cu condiția ca aceasta să nu contravină legii statului solicitat. În afara cazului prevăzut la alin. 1 lit. b), actul poate fi oricând înmânat destinatarului care îl acceptă de bunăvoie.
Dacă actul trebuie să fie notificat sau comunicat conform alin. 1, autoritatea centrală poate solicita ca actul să fie redactat ori tradus în limba sau în una dintre limbile oficiale ale țării sale.
Partea cererii, conformă formularului-model anexat la prezenta convenție, care conține elementele esențiale ale actului este înmânată destinatarului.

Articolul 6
Autoritatea centrală a statului solicitat sau oricare autoritate pe care o va desemna în acest scop întocmește o dovadă potrivit formularului-model anexat la prezenta convenție.
Dovada menționează îndeplinirea cererii, indică forma, locul și data îndeplinirii, precum și persoana căreia i-a fost înmânat actul. După caz, aceasta precizează împrejurarea care ar fi împiedicat executarea.
Solicitantul poate cere ca dovada care nu este întocmită de către autoritatea centrală sau de către o autoritate judiciară să fie avizată de către una dintre aceste autorități.
Dovada este înaintată direct solicitantului.

Articolul 7
Mențiunile din formularul-model anexat la prezenta convenție sunt redactate în mod obligatoriu fie în limba franceză, fie în limba engleză.  Ele pot fi redactate, în plus, în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului de origine.
Spațiile albe corespunzătoare acestor mențiuni sunt completate fie în limba statului solicitat, fie în limba franceză, fie în limba engleză.

Articolul 8
Fiecare stat contractant are facultatea să notifice sau să comunice acte judiciare fără constrângere, prin grija agenților săi diplomatici sau funcționarilor săi consulari, persoanelor care se af lă în străinătate.
Orice stat poate declara că se opune folosirii acestei facultăți pe teritoriul său, cu excepția cazului în care actul trebuie să fie notificat sau comunicat unui cetățean al statului de origine.

Articolul 9
Fiecare stat contractant are în plus facultatea de a folosi calea consulară pentru transmiterea, în vederea notificării sau comunicării, a actelor judiciare autorităților unui alt stat contractant pe care acesta l-a desemnat.
Dacă circumstanțe  excepționale o  cer, fiecare stat  contractant  are  facultatea de  a  folosi în  aceleași scopuri  calea diplomatică.

Articolul 10
Prezenta convenție nu împiedică, cu condiția ca statul de destinație să nu declare că se opune la aceasta:
a)  libertatea de a transmite actele judiciare direct, prin poștă, persoanelor care se af lă în străinătate;
b) libertatea, pentru  funcționarii ministeriali, funcționari sau alte persoane competente ale statului de origine, de a proceda la notificarea sau comunicarea actelor judiciare direct prin grija funcționarilor ministeriali, funcționarilor sau altor persoane competente ale statului de destinație;
c)  libertatea, pentru orice persoană interesată într-o acțiune judiciară, de a îndeplini notificarea sau comunicarea de acte judiciare prin grija funcționarilor ministeriali, funcționarilor sau altor persoane competente ale statului de destinație.

Articolul 11
Prezenta convenție nu împiedică statele contractante să convină asupra acceptării, în scopul notificării sau comunicării actelor  judiciare, a  unor  căi  de  transmitere,  altele decât  cele prevăzute  de  articolele precedente, și, în  special, a comunicării directe dintre autoritățile din statele respective.

Articolul 12
Notificările și comunicările de acte judiciare care provin dintr-un stat contractant nu pot da loc la plăți sau rambursări de taxe ori cheltuieli pentru serviciile statului solicitat.
Solicitantul va plăti sau va rambursa cheltuielile prevăzute de:

a)  intervenția unui funcționar ministerial sau a unei persoane competente potrivit legii statului de destinație;
b) folosirea unei forme speciale.

Articolul 13

Îndeplinirea unei cereri de notificare sau de comunicare, conform dispozițiilor prezentei convenții, nu poate fi refuzată decât dacă statul solicitat consideră că această executare este de natură să aducă atingere suveranității sau securității sale.
Îndeplinirea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că legea statului solicitat impune competența judiciară exclusivă în cauza în speță sau nu permite acțiune în justiție pentru obiectul pe care se întemeiază cererea.
În caz de refuz, autoritatea centrală îl informează imediat despre aceasta pe solicitant și indică motivele.

Articolul 14

Dificultățile care apar cu ocazia transmiterii, în vederea notificării sau comunicării, de acte judiciare vor fi reglementate pe cale diplomatică.

Articolul 15

Dacă un act de chemare în judecată sau un act echivalent a trebuit să fie transmis în străinătate în vederea notificării ori comunicării, potrivit dispozițiilor prezentei convenții, și când pârâtul nu se prezintă, judecătorul nu se va pronunța până când nu se stabilește că:
a)  actul a fost notificat sau comunicat potrivit formelor prevăzute de legislația statului solicitat pentru notificarea ori comunicarea de acte întocmite în această țară și care sunt destinate persoanelor care se af lă pe teritoriul său; sau
b) actul a fost înmânat efectiv pârâtului ori la locuința acestuia, conform unei alte proceduri prevăzute de prezenta convenție, și că, în fiecare dintre aceste cazuri, fie notificarea sau comunicarea, fie înmânarea a avut loc în timp util, pentru ca pârâtul să se poată apăra.

Fiecare stat contractant are facultatea să declare că judecătorii săi, cu toate dispozițiile alin. 1, pot hotărî, deși nu a fost primită nici o  dovadă care să ateste fie notificarea, fie comunicarea, fie înmânarea, dacă următoarele condiții sunt întrunite:
a)  actul a fost transmis potrivit uneia dintre modalitățile prevăzute de prezenta convenție;
b) un  termen pe care judecătorul îl va aprecia în fiecare caz și care va fi de cel puțin  6  luni s-a scurs de la data transmiterii actului;
c)  deși s-au făcut toate demersurile necesare pe lângă autoritățile competente ale statului solicitat, nici o dovadă nu a putut fi obținută.
Prezentul articol nu se opune ca, în caz de urgență, judecătorul să dispună orice măsură provizorie sau de conservare.

Articolul 16

Dacă un act de chemare în judecată sau un act echivalent a trebuit să fie transmis în străinătate în scopul notificării ori comunicării, potrivit dispozițiilor prezentei convenții, și o hotărâre judecătorească a fost dată împotriva unui pârât care nu  a  fost  prezent,  judecătorul are  facultatea de  a  pune  în  vedere pârâtului  decăderea care  rezultă  din  expirarea termenelor de exercitare a căilor de atac, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a)  pârâtul, fără să aibă culpă, nu a luat cunoștință în timp util de actul respectiv pentru a se apăra de hotărâre prin exercitarea unei căi de atac;
b) mijloacele de apărare ale pârâtului nu apar lipsite de orice temei.

Cererea vizând înlăturarea decăderii din termen este inadmisibilă dacă nu  a fost formulată într-un termen rezonabil începând din momentul în care pârâtul a avut cunoștință de hotărâre.
Fiecare stat contractant are facultatea să declare că această cerere este inadmisibilă dacă este formulată după expirarea unui termen pe care acesta îl va preciza în declarația sa, cu condiția ca acest termen să nu fie mai mic de un an calculat de la pronunțarea hotărârii.
Prezentul articol nu se aplică hotărârilor privind statutul persoanelor.

CAPITOLUL II

ACTE EXTRAJUDICIARE
Articolul 17

Actele extrajudiciare emise de autoritățile și funcționarii ministeriali ai unui stat contractant pot fi transmise în scopurile notificării sau  comunicării  într-un  alt  stat  contractant,  potrivit  modalităților  și  condițiilor  prevăzute  de  prezenta convenție.

CAPITOLUL III

DISPOZIȚII  GENERALE
Articolul 18

Orice stat contractant poate desemna, în afara autorității centrale, alte autorități, stabilind competențele acestora. Cu toate acestea, solicitantul are întotdeauna dreptul să se adreseze direct autorității centrale.
Statele federale au facultatea să desemneze mai multe autorități centrale.

Articolul 19

Prezenta convenție nu se opune ca legea internă a unui stat contractant să permită alte forme de transmitere care nu sunt prevăzute în articolele precedente, în scopurile notificării sau comunicării pe teritoriul său a actelor provenind din străinătate.
Articolul 20

Prezenta convenție nu se opune ca statele contractante să convină pentru a deroga de la prevederile:
a)  art. 3 alin. 2, în ceea ce privește cerința dublului exemplar al documentelor transmise;
b) art. 5 alin. 3 și art. 7, în ceea ce privește folosirea limbilor;
c)  art. 5 alin. 4;
d) art. 12 alin. 2.

Articolul 21

Fiecare stat contractant va notifica Ministerului Afacerilor Externe al Olandei fie în momentul depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, fie ulterior:
a)  desemnarea autorităților prevăzute la art. 2 și 18;
b) desemnarea autorității competente pentru stabilirea dovezii prevăzute la art. 6;
c)  desemnarea autorității competente pentru primirea actelor transmise pe cale consulară, potrivit art. 9. Acesta va notifica, după caz, în aceleași condiții:
a)  opunerea sa la folosirea căilor de transmitere prevăzute la art. 8 și 10;

b) declarațiile prevăzute la art. 15 alin. 2 și la art. 16 alin. 3;
c)  orice modificare a desemnărilor, opunerilor și declarațiilor menționate mai sus.

Articolul 22

Prezenta convenție va înlocui în raporturile dintre statele care au ratificat-o art. 1-7 ale convențiilor privind procedura civilă, semnate la Haga la 17 iunie 1905 și, respectiv, la 1 martie 1954, în măsura în care statele menționate sunt părți la una sau la cealaltă dintre aceste convenții.

Articolul 23
Prezenta convenție nu aduce atingere aplicării art. 23 al Convenției privind procedura civilă, semnată la Haga la 17 iunie
1905, nici art. 24 al Convenției privind procedura civilă, semnată la Haga la 1 martie 1954.
Aceste articole nu sunt totuși aplicabile decât dacă se folosesc modalități de comunicare identice celor prevăzute de convențiile menționate.

Articolul 24

Acordurile adiționale la convențiile menționate din 1905  și, respectiv, din 1954, încheiate de statele contractante, sunt considerate, de asemenea, aplicabile la prezenta convenție numai dacă statele interesate nu convin altfel.

Articolul 25

Fără a se aduce atingere aplicării art. 22 și 24, prezenta convenție nu derogă de la convențiile la care statele contractante sunt sau vor fi părți și care conțin dispoziții în materiile reglementate de prezenta convenție.

Articolul 26
Prezenta convenție este deschisă spre semnare statelor reprezentate la a 10-a sesiune a Conferinței de la Haga de drept internațional privat.
Aceasta va fi ratificată și instrumentele de ratificare vor fi depuse la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.

Articolul 27

Prezenta convenție va intra în vigoare în a 60-a zi după depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare prevăzut la art. 26 alin. 2.
Pentru fiecare stat semnatar care ratifică ulterior, prezenta convenție va intra în vigoare în a 60-a zi după depunerea instrumentului său de ratificare.

Articolul 28

Orice stat nereprezentat la cea de-a 10-a sesiune a Conferinței de la Haga de drept internațional privat va putea adera la prezenta convenție după intrarea sa în vigoare în baza art. 27 alin. 1. Instrumentul de aderare va fi depus la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.
Prezenta convenție va intra în vigoare pentru acel stat cu condiția ca un stat care a ratificat convenția înaintea acestei depuneri să nu se opună în termen de 6 luni începând de la data la care Ministerul Afacerilor Externe al Olandei îi va notifica această aderare.
În lipsa opunerii, prezenta convenție va intra în vigoare pentru statul care aderă în prima zi din luna care urmează expirării ultimului dintre termenele menționate la alin. 2.

Articolul 29

Orice stat, în  momentul  semnării, ratificării sau aderării, va putea  declara că prezenta  convenție se va extinde la ansamblul teritoriilor pe care le reprezintă pe plan internațional sau la unul ori mai multe dintre ele. Această declarație va avea efect din momentul intrării în vigoare a convenției pentru statul respectiv.
Ca urmare, orice extindere de această natură va fi notificată Ministerului Afacerilor Externe al Olandei.
Prezenta convenție va intra  în  vigoare pentru  teritoriile la care se referă extinderea în  a  60-a  zi după  notificarea menționată la alin. 2.

Articolul 30
Prezenta convenție va avea o durată de 5 ani începând de la data intrării sale în vigoare conform art. 27 alin. 1, chiar pentru statele care o vor ratifica sau care vor adera ulterior la aceasta.
Prezenta convenție va fi reînnoită în mod tacit din 5 în 5 ani, dacă nu există denunțare.
Denunțarea va fi notificată Ministerului Afacerilor Externe al Olandei cu cel puțin 6 luni înaintea expirării termenului de 5 ani.
Ea va putea să se limiteze la unele dintre teritoriile la care se aplică prezenta convenție.
Denunțarea nu va avea efect decât față de statul care a notificat-o. Prezenta convenție va rămâne în vigoare pentru celelalte state contractante.

Articolul 31
Ministerul Afacerilor Externe al Olandei va notifica statelor la care se referă art. 26, precum și statelor care vor adera conform dispozițiilor art. 28:
a)  semnăturile și ratificările prevăzute la art. 26;
b) data la care prezenta convenție va intra în vigoare conform dispozițiilor art. 27 alin. 1;
c)  aderările vizate la art. 28 și data la care acestea vor avea efect;
d) extinderile prevăzute la art. 29 și data la care acestea vor avea efect;
e)  desemnările, opunerile și declarațiile menționate la art. 21;
f)   denunțările vizate la art. 30 alin. 2.
Drept care subsemnații, legal împuterniciți, am semnat prezenta convenție.

Adoptată la Haga la 15 noiembrie 1965,  în limbile franceză și engleză, cele două texte având aceeași valoare, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Guvernului Olandei și a cărui copie certificată pentru conformitate va fi comunicată pe cale diplomatică fiecărui stat reprezentat la a 10-a sesiune a Conferinței de la Haga de drept internațional privat.