Rezumat Dreptul transporturilor unitatea IV

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea IV

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea IV

Rezumat unitatea 4

Transportul feroviar reprezinta orice deplasare de persoane si de bunuri, realizata cu vehicule feroviare de catre operatori de transport pe infrastructura feroviara. 
Transportul feroviar de marfuri în trafic intern revine societatii nationale de transport feroviar de marfa (S.N.T.F.M.), iar cel de persoane revine societatii nationale de transport feroviar de calatori (S.N.T.F.C.). S.N.T.F.M. si S.N.T.F.C. sunt, practic, carausii în transportul feroviar.
Societatea Nationala a Cailor Ferate Române este în prezent reorganizata, din ea tacând parte:

a)Compania Nationala de Cai Ferate - „C.F.R.”, cu statut de societate comerciala,

 b)Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa „C.F.R. - Marfa”, cu statut de societate comerciala.

 c)Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori - „C.F.R. - Calatori”, cu statut de societate comerciala,

d) Societatea de Administrare Active Feroviare - „S.A.A.F.”, cu statut de societate comerciala. 

Infrastructura feroviara reprezinta ansamblul elementelor necesare circulatiei si manevrei materialului rulant, cladirile statiilor de cale ferata, cu facilitatile aferente, precum si celelalte cladiri si facilitati destinate desfasurarii transportului feroviar si este compusa din infrastructura feroviara proprietate publica a statului, precum si cea aflata în proprietate privata. Siguranta si proiectia infrastructurii feroviare se asigura, printre altele, prin instituirea unei zone de siguranta si a unei zone de

protectie a infrastructurii feroviare publice. Cu privire la infrastructura feroviara, legea reglementeaza, expres sau implicit, trei categorii de contracte speciale, respectiv contractul de concesiune, contractul de acces si contractul de activitate. Contractul de concesiune are ca obiect infrastructura feroviara publica si se încheie între C.N.C.F.R., în calitate de concesionar, si Ministerul Transporturilor, în calitate de concedent, în numele statului. Contractul de acces se încheie de operatorul licentiat (respectiv, cei doi carausi, S.N.T.F.M. si S.N.T.F.C.) cu C.N.C.F.R. si permite accesul si circulatia pe infrastructura publica operatorilor de transport feroviar detinatori ai unei licente eliberate de Ministerul Transporturilor. Transportul feroviar intern este reglementat în principal de Regulamentul de transport pe caile ferate din România aprobat prin O.G. nr. 41/1997, act normativ care utilizeaza pentru documentul de transport denumirea de „scrisoare de trasura”, în executarea contractului de transport pe calea ferata retin atentia trei aspecte, respectiv, plata tarifului de transport (care revine în principiu expeditorului, si doar prin exceptie destinatarului), obligatia de transport al marfii într-un anumit termen (care revine carausului) si obligatia de eliberare a marfii catre destinatar (care revine, de asemenea, carausului). Carausul va trebui sa restituie si parte din tariful de transport, taxe vamale, precum si alte cheltuieli auxiliare transportului corespunzator marfii pierdute/avariate. Pentru angajarea culpei carausului feroviar, cel îndreptatit la despagubiri este obligat sa formuleze o reclamatie administrativa, înainte de introducerea actiunii în instanta. Neîndeplinirea acestei proceduri prealabile duce la respingerea actiunii contra carausului ca inadmisibila. Cu privire la partile contractului de transport feroviar de marfuri în trafic international, CJM contine norme referitoare la  transportator, transportatori succesivi si transportatori substituiti, în privinta efectelor contractului, retin atentia obligatia de plata a tarifului (care revine ca regula expeditorului), eliberarea marfii catre destinatar (ce trebuie facuta de catre caraus la termenul stabilit), precum si posibilitatea de modificare unilaterala a contractului (drept al destinatarului si, prin exceptie, si al expeditorului). Limitele de raspundere a carausului sunt strict prevazute în C.I.M.: în caz de pierdere (totala/partiala) sau avarie, valoarea marfii pierdute/avariate se calculeaza la maximum 17 unitati de cont (DST) pe fiecare kg lipsa din masa bruta, iar în caz de întârziere, despagubirea nu poate depasi de 4 ori pretul transportului. Aceste limite pot fi depasite ca regula generala, în cazul unui prejudiciu ce rezulta dintr-o actiune, o omisiune savârsita de transportator, fie cu intentia de a provoca acest prejudiciu, fie în mod temerar si în cunostinta de cauza ca ar putea rezulta un astfel de prejudiciu (culpa grava sau dol), precum si în situatia declararii valorii marfii sau a unui interes special la livrare/eliberare. si S.N.T.F.C.) cu C.N.C.F.R. si permite accesul si circulatia pe infrastructura publica operatorilor de transport feroviar detinatori ai unei licente eliberate de Ministerul Transporturilor. Transportul feroviar intern este reglementat în principal de Regulamentul de transport pe caile ferate din România aprobat prin O.G. nr. 41/1997, act normativ care utilizeaza pentru documentul de transport denumirea de „scrisoare de trasura”, în executarea contractului de transport pe calea ferata retin atentia trei aspecte, respectiv, plata tarifului de transport (care revine în principiu expeditorului, si doar prin exceptie destinatarului), obligatia de transport al marfii într-un anumit termen (care revine carausului) si obligatia de eliberare a marfii catre destinatar (care revine, de asemenea, carausului). Carausul va trebui sa restituie si parte din tariful de transport, taxe vamale, precum si alte cheltuieli auxiliare transportului corespunzator marfii pierdute/avariate. Pentru angajarea culpei carausului feroviar, cel îndreptatit la despagubiri este obligat sa formuleze o reclamatie administrativa, înainte de introducerea actiunii în instanta.

Neîndeplinirea acestei proceduri prealabile duce la respingerea actiunii contra carausului ca inadmisibila. Cu privire la partile contractului de transport feroviar de marfuri în trafic international, CJM contine norme referitoare fa transportator, transportatori succesivi si transportatori substituiti, în privinta efectelor contractului, retin atentia obligatia de plata a tarifului (care revine ca regula expeditorului), eliberarea marfii catre destinatar (ce trebuie facuta de catre caraus la termenul stabilit), precum si posibilitatea de modificare unilaterala a contractului (drept al destinatarului si, prin exceptie, si al expeditorului). Limitele de raspundere a carausului sunt strict prevazute în C.I.M.: în caz de pierdere (totala/partiala) sau avarie, valoarea marfii pierdute/avariate se calculeaza la maximum 17 unitati de cont (DST) pe fiecare kg lipsa din masa bruta, iar în caz de întârziere, despagubirea nu poate depasi de 4 ori pretul transportului. Aceste limite pot fi depasite ca regula generala, în cazul unui prejudiciu ce rezulta dintr-o actiune, o omisiune savârsita de transportator, fie cu intentia de a provoca acest prejudiciu, fie în mod temerar si în cunostinta de cauza ca ar putea rezulta un astfel de prejudiciu (culpa grava sau dol), precum si în situatia declararii valorii marfii sau a unui interes special la livrare/eliberare. si S.N.T.F.C.) cu C.N.C.F.R. si permite accesul si circulatia pe infrastructura publica operatorilor de transport feroviar detinatori ai unei licente eliberate de Ministerul Transporturilor. Transportul feroviar intern este reglementat în principal de Regulamentul de transport pe caile ferate din România aprobat prin O.G. nr. 41/1997, act normativ care utilizeaza pentru documentul de transport denumirea de „scrisoare de trasura”, în executarea contractului de transport pe calea ferata retin atentia trei aspecte, respectiv, plata tarifului de transport (care revine în principiu expeditorului, si doar prin exceptie destinatarului), obligatia de transport al marfii într-un anumit termen (care revine carausului) si obligatia de eliberare a marfii catre destinatar (care revine, de asemenea, carausului). Carausul va trebui sa restituie si parte din tariful de transport, taxe vamale, precum si alte cheltuieli auxiliare transportului corespunzator marfii pierdute/avariate. Pentru angajarea culpei carausului feroviar, cel îndreptatit la despagubiri este obligat sa formuleze o reclamatie administrativa, înainte de introducerea actiunii în instanta. Neîndeplinirea acestei proceduri prealabile duce la respingerea actiunii contra carausului ca inadmisibila. Cu privire la partile contractului de transport feroviar de marfuri în trafic international, CJM contine norme referitoare fa transportator, transportatori succesivi si transportatori substituiti, în privinta efectelor contractului, retin atentia obligatia de plata a tarifului (care revine ca regula expeditorului), eliberarea marfii catre destinatar (ce trebuie facuta de catre caraus la termenul stabilit), precum si posibilitatea de modificare unilaterala a contractului (drept al destinatarului si, prin exceptie, si al expeditorului). Limitele de raspundere a carausului sunt strict prevazute în C.I.M.: în caz de pierdere (totala/partiala) sau avarie, valoarea marfii pierdute/avariate se calculeaza la maximum 17 unitati de cont (DST) pe fiecare kg lipsa din masa bruta, iar în caz de întârziere, despagubirea nu poate depasi de 4 ori pretul transportului. Aceste limite pot fi depasite ca regula generala, în cazul unui prejudiciu ce rezulta dintr-o actiune, o omisiune savârsita de transportator, fie cu intentia de a provoca acest prejudiciu, fie în mod temerar si în cunostinta de cauza ca ar putea rezulta un astfel de prejudiciu (culpa grava sau dol), precum si în situatia declararii valorii marfii sau a unui interes special la livrare/eliberare.

Teste de autoevaluare

1. Cu privire la infrastructura feroviara, legea reglementeaza expres sau implicit urmatoarele categorii de contracte speciale:

c)contractul de concesiune, contractul de acces si contractul de activitate.

2. Contractul de concesiune în transportul feroviar are ca obiect:

a)infrastructura privata si se încheie intre C.N.C.F.R. si Ministerul Transporturilor;

.

3. Pentru angajarea culpei carausului feroviar, cel îndreptatit la despagubiri:

b)formuleaza o reclamatie administrativa înainte de introducerea actiunii în instanta;

4. In interesul O.U.G. nr. 12/1998, modificata  si completata prin O.U.G

55/2011, transportul feroviar semnifica:

b)orice deplasare de persoane si bunuri realizata cu vehicule feroviare de

catre operatori de transport feroviar;

5. Activitatile care au ca obiect asigurarea desfasurarii în siguranta a

transportului feroviar constituie:

b)serviciile adiacente transportului feroviar;

6. Siguranta si protectia infrastructurii feroviare se asigura prin instituirea:

a)unei zone de siguranta a infrastructurii feroviare publice;

c)unei zone de siguranta si a unei zone de protectie a infrastructurii feroviare publice.

7. Contractul de concesiune care are ca obiect infrastructura feroviara se încheie pentru:

b)50 de ani;

8. In baza contractului de acces, C.N.C.F.R. pune la dispozitia carausului:

a)utilizarea caii ferate si a macazurilor, curentul electric de tractiune necesar, accesul la facilitatile din statii, magazii sau statii de depozitare, precum si accesul la telecomunicatiile speciale feroviare;

9. Contractele de activitate încheiate la nivel national cu Ministerului

Transporturilor, în numele statului, reglementeaza:

c)raporturile dintre gestionarul infrastructurii feroviare publice si operatorii de transport feroviar, pe de o parte si institutiile publice, pe de alta parte.

10. Contractele de activitate se aproba de catre Guvern si se încheie pentru o

perioada de:

c)4 ani.

11. Documentul de transport pe calea ferata este:

b)scrisoarea de trasura;

12. Termenele în transportul feroviar de stabilesc functie de:

b)felul vagoanelor;

13. Raspunderea carausului feroviar este angajata pentru urmatoarele forme de

încalcare a contractului de transport:

a)pentru pierderea totala sau partiala a marfii, pentru avarierea marfii,

pentru depasirea termenului contractului;

14. In caz de întârziere în efectuarea transportului, calea ferata este obligata sa

plateasca:

b)2% din tariful de transport pentru fiecare zi de întârziere, fara ca suma

totala sa depaseasca jumatate din tariful de transport;

15. Termenul general de prescriptie în transportul feroviar intern este de:

a)1 an si, prin exceptie, de 2 ani pentru unele dintre actiunile

determinate de regulamentul de transport pe caile ferate;

Unitatea IV

1. c; 2. a; 3. b; 4. b; 5. b; 6. c; 7. b; 8. a; 9. c; 10. c; 11. b; 12. b; 13. a; 14. b; 15.a.


#scrisoarea #trasura #document #transport #caleaferata #feroviar #prescriptie #termenul

Read More

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea III

                        Rezumat Dreptul transporturilor unitatea III

Rezumat unitatea 3

 

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea III

Expeditia, fiind o activitate de prestari de servicii în cadrul careia expeditionarul intermediaza între expeditor si caraus, poate fi inclusa în categoria întreprinderii de comision, agentie si oficii de afaceri, Ia care se refera art. 3 pct. 7 C.com. 

Expeditionarul faciliteaza perfectarea si derularea tranzactiilor comerciale în beneficiul clientelei sale: ei încheie, pe seama clientului, acte juridice, procura informatii comerciale sau parteneri contractuali si efectueaza, în general, operatiunile sau faptele de comert solicitate de clientul sau.

 In virtutea contractului de expeditie, clientul este obligat fata de expeditionar sa-l puna în posesia încarcaturii si sa garanteze ca el este proprietarul încarcaturii de transportat (sau agentul autorizat al proprietarului).

 De asemenea, clientul trebuie sa puna la dispozitia expeditionarului documentele necesare efectuarii transportului si instructiunile aferente, sa garanteze exactitatea si acuratetea datelor transmise si sa plateasca pretul serviciilor prestate de catre expeditionar (comision). Expeditionarul îsi asuma fata de client o obligatie de rezultat, iar nu o obligatie de mijloace, întrucât el trebuie sa garanteze ca încarcatura va ajunge în conditiile cele mai bune la destinatie. Obligatiile expeditionarului în cursul executarii, contractului sunt diferite dupa cum contractul se deruleaza în conditii uzuale sau în circumstante ori împrejurari neprevazute. Pentru asigurarea încasarii creantei sale constând în comision, expeditionarul beneficiaza de garantii având ca obiect însasi marfa a carei deplasare s-a angajat sa o organizeze: privilegiul expeditionarului (denumit si gaj tacit în unele clauze standardizate)si dreptul de retenție. Daca lucrurile mandantului au fost vândute de catre mandatar, privilegiul subzista asupra prețului. Pe planul raspunderii, expeditionarul detine o pozitie independenta de cea a transportatorului.

Expeditionarul raspunde fata de client (comitent), atât, pentru fapta proprie, cât si pentru caraus, care este un tert în raport cu contractul de expeditie. Spre deosebire de raspunderea carausului, raspunderea expeditionarului pentru acoperirea prejudiciului stabilita sub forma de daune compensatorii este integrala, daca partile nu au stabilit altfel prin contract. Pentru întârziere în executarea obligatiilor contractuale, daunele moratorii se cumuleaza cu executarea efectiva de catre expeditionar a însarcinarii de a organiza deplasarea marfii convenite. In vederea stabilirii raspunderii expeditionarului, înainte de a intenta actiunea în instanta împotriva acestuia clientul trebuie sa introduca o reclamatie administrativa, asemanatoare celei din transportul feroviar, reclamatie impusa printr-o clauza contractuala tip existenta în Conditiile generale USER.

 Expeditia marfurilor uzuale se realizeaza, în general, în baza unor contracte tipizate de expeditie, care pot fi calificate drept contracte de adeziune. 

Marfurile cu regim special, însa. presupun conditii specifice: este vorba de marfuri periculoase care necesita mijloace de transport si precautii speciale, date fiind riscurile inerente tipului respectiv de marfa sau de marfuri perisabile unde trebuie luat în calcul riscul prezumat de degradare a marfii. Conditiile specifice sunt stabilite de normele internationale si în cazul expeditiilor de marfuri în trafic combinat si expeditiilor de marfuri in containere.

Teste de autoevaluare

1. Expeditia de marfuri este o operatiune de intermediere intre:

a) furnizor si caraus;

2. In virtutea contractului de expeditie, clientul este obligat sa plateasca:

c) pretul serviciilor  prestate  de  catre  expeditionar, precum  si  spezele suportate pentru îndeplinirea contractului.

3. Pentru plata comisionului, expeditionarul beneficiaza de:

c) un drept de retentie si de un privilegiu asupra marfii transportate.

4. Expeditionarul garanteaza clientului:

b) sosirea încarcaturii la destinatie,conservarea bunei stari a marfurilor

pe parcurs si executarea corecta a obligatiilor de catre comisionarul substituit;

5. Expeditionarul are ca obiectiv esential în organizarea transportului:

a) realizarea deplasarii cat mai rapid si economic;

6. Expeditia de marfuri are ca obiect:

a) asigurarea   de   catre   expeditionar   în   beneficiul   expeditorului   a circuitului marfii de la expeditor la destinatar, adica tot ce este necesar pentru a face posibila deplasarea marfii;

7. Expeditia constituie o activitate:

a) de prestari servicii;

8. Expeditionarul  îsi asuma fata de client o obligatie:

a) de rezultat;

Unitatea III

1. a; 2. c; 3. c; 4. b; 5. a; 6. a;7. a, 8. a.

#expeditia  #comisionar #prestariservicii  #rezultat  #caraus  #destinatie  #marfuri

Read More

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea II

                    Rezumat Dreptul transporturilor unitatea II

 

Rezumat Dreptul transporturilor unitatea II

Efectele oricarui contract constau în drepturile si obligatiile ce rezulta,din acest contract. In cazul efectelor contractului de transport de marfuri, se identifica patru faze ale transportului, în functie de care efectele contractului sunt diferite: - faza precontractuala, la punctul de pornire, în cursul deplasarii/transportului, la destinatie. 

Obligatiile partilor capata accente specifice în transporturile deficitare sau în cazurile îti care conditiile initiale ale contractului de transport sunt modificate unilateral de expeditor ori de catre destinatar, situatii în care efectele contractului se vor modifica corespunzator.

 In cursul transportului, carausul devine titular al unor drepturi asupra încarcaturii, în virtutea contractului de transport. 

Aceste drepturi sunt influentate atât de raporturile juridice între expeditor si destinatar, cât si de raporturile juridice între acestia si creditorii lor. 

Carausul este un detentor al marfii aflate în curs de transport, fiind asimilat de Codul civil cu un depozitar în cadrul unui depozit necesar. Având în vedere specificul regimului juridic al marfurilor transportate, precum si situatia carausului de-a lungul transportului, riscurile la care este supus pe parcursul calatoriei, carausului i se recunosc o serie de drepturi asupra marfurilor transportate, respectiv: dreptul de retentie asupra marfurilor; privilegiul asupra marfurilor; posibilitatea de a sechestra marfurile; posibilitatea de a vinde marfuri le în anumite conditii pentru a-si recupera creantele rezultate din contractul de transport. Desi este titular al dreptului de retentie si al unui privilegiu asupra marfurilor transportate obligatiile ce incumba carausului în cadrul raportului juridic si a caror neîndeplinire poate determina angajarea raspunderii acestuia sunt obligatii comerciale, chiar daca este vorba de o raspundere delictuala (extracontractuata), întrucât sunt obligatii ce rezulta din exercitiul comertului unui comerciant (art. 4 C. corn. instituie o prezumtie de comercialitate pentru toate aceste obligatii ce rezulta din activitatea comerciantului). 

Raspunderea contractuala a carausului consta în obligatia de a acoperi prejudiciul rezultat din încalcarea îndatoririlor sale contractuale. 

Conditiile generale ale raspunderii contractuale, aplicabile raspunderii carausului, sunt cele din dreptul comun, si anume: - fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu; - vinovatia autorului; - prejudiciul suferit de creditor; - legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, în anumite conditii, autorul prejudiciului raspunde chiar si în cazul în care faptei îi lipseste caracterul ilicit. 

Raspunderea carausului pentru fapta altuia poate interveni atât în cazul raspunderii delictuale, cât si al celei contractuale. Acelasi transport poate sa angajeze raspunderea carausului pentru alta persoana, atât pe plan delictual, cât si pe plan contractual. 

Raspunderea delictuala poate interveni pentru situatia în care un prepus al carausului comite o fapta prejudiciabila în dauna unui tert. In aceasta situatie se aplica integral regulile de drept comun. Raspunderea comitentului pentru fapta prepusului sau decurge dintr-un principiu general de raspundere care are la baza ideea de garantie a comitentului pentru riscul de activitate a prepusului sau. Carausul poate fi facut responsabil, însa, de fapta altuia, si pe plan contractual. Stabilirea întinderii obligatiei de dezdaunare implica evaluarea despagubirilor, evaluare care poate fi judiciara, legala sau conventionala; în ceea ce priveste evaluarea legala, raspunderea carausului doar la damnum emergem, exceptând cazurile de culpa grava si doi, când carausul raspunde pentru întregul prejudiciu provocat, fara limite legale. Odata constatata neexecutarea corespunzatoare a contractului de transport de catre caraus, cel îndreptatit trebuie sa-si poata exercita dreptul la actiune împotriva acestuia pentru recuperarea pagubelor suferite. De cele mai multe ori actiunea în instanta este conditionata de o procedura prealabila.

Neîndeplinirea acestei proceduri duce la inadmisibilitatea actiunii împotriva carausului.

Teste de autoevaluare

1. Conditiile de suspendare sau de anulare a atestatelor, certificatelor, licentelor

sau brevetelor acordate sunt stabilite de:

a)transportatori;

2. Contractul de transport de marfuri este acel contract în care:

a)o parte, în calitate de caraus, se obliga în schimbul unei sume de bani sa transporte sub paza sa si înauntrul uni termen o anumita cantitate de marfuri pe care se obliga sa le predea destinatarului indicat de expeditor;

3. Calitatea de debitor al pretului contractului de transport apartine, în principiu:

a)destinatarului;

b)expeditorului;

c)carausului.

4. Contractul de transport se considera, din punct de vedere practic, ca are

deplin efect:

a)din momentul aplicarii stampilei carausului pe document;

5. In caz de transport deficitar expeditorul poate:

c)sa mentina contractul sau sa rezilieze unilateral contractul.

6. Executarea obligatiei caracteristice carausului are loc în momentul:

a)sosirii marfii la destinatie si receptia acesteia de catre destinatar;

7. Eliberarea mijlocului de transport dupa predarea marfii este una din

obligatiile:

c)destinatarului;

8. In controlul calitativ si cantitativ al marfurilor, daca se constata urme de

violare, avarie, sustragere:

c)se încheie proces-verbal de constatare pentru înlaturarea prezumtiei de

raspundere a carausului.

9. La ajungerea marfii la destinatie, carausul poate cere sechestrul:

a)daca destinatarul nu poate fi gasit sau exista neîntelegeri în privinta

marfii transportate;

10. Pentru ca instanta sa autorizeze sechestrul asupra marfii la cererea unui

creditor al expeditorului sau al destinatarului, cel interesat trebuie:

c)sa dovedeasca ca a formulat actiune contra debitorului si sa achite o

cautiune.

11. Raspunderea civila (delictuala sau contractuala) a carausului ara caracter:

a)reparatoriu;

12. In transportul de marfuri carausul raspunde:

c)atât pentru paguba efectiva, cat si pentru beneficiul nerealizat.

13. Daca întârzierea transportului este de doua ori mai mare decât termenul în

care acesta trebuia efectuat, carausul poate:

b)pierde întreg pretul transportului;

14. Raspunderea carausului poate interveni:

a)atât în cazul raspunderii delictuale cat si în cazul raspunderii contractuale;

contractuale;

15. Transporturile succesive sunt transporturi care se executa de doi sau mai

multi carausi si se întâlnesc, în special, în transporturile:

a)feroviare;

Unitatea II

1. a; 2. a; 3. b; 4. a; 5. c; 6. a;7. c, 8. c, 9. a,10. c,11. a,12. c,13. b,14. a,15. a.

Read More

Rezumat Dreptul Transporturilor unitatea I

Rezumat  Dreptul Transporturilor unitatea I

Rezumat  Dreptul Transporturilor unitatea I

Transportul, ca obiect al dreptului transporturilor, reprezinta activitatea de deplasare în spațiu a unor persoane sau bunuri prin intermediul unui mijloc de transport și prin utilizarea unei cai de transport adecvate. 

Transportul presupune, deci, o deplasare în spațiu; obiectul acestei deplasări îl reprezinta persoanele sau bunurile; deplasarea se realizează cu un mijloc de transport (vehicul); deplasarea se realizează pe o cale de transport. 

Transporturile pot fi diferențiate după mai multe criterii, cum ar fi: obiectul transportului; calea/mijlocul de transport folosite; itinerarul parcurs; interesul servit; periodicitatea deplasării. 

Transporturile, atât cele de persoane, cât si cele de marfuri, sunt activități reglementate; ele au loc sub îndrumarea si controlul unor autorități si organisme specializate si într-un cadru institutional determinat atât de legislatia interna, cât si internațională, astfel încât organizarea si desfășurarea traficului sa se efectueze în conditii normale si de siguranta.

 Dreptul transporturilor reprezinta ansamblul de reglementari privitoare la activitatea profesionala organizata de cărăuși, cu vehicule corespunzătoare, pentru a deplasa, pe baze contractuale si în conditii legale, persoane si/sau bunuri.

 Având în vedere volumul din ce în ce mai mare de reglementari exclusiv consacrate raporturilor dintre expeditor si caraus (transportator), în doctrina recenta s-a considerat dreptul transportului ca fiind o ramura de drept distincta si nu o subramura de drept a dreptului comercial. In ceea ce priveste sistemul national de transport, reglementarea generala este data de O.G. nr. 19/1997, cu modificarile ulterioare. 

Conform ordonanței, bunurile din sistemul național de transport cunosc o clasificare generala în retele de transport si mijloc de transport. 

Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri apartine în principal statului, bunurile la care face referire ordonanta fiind bunuri din domeniul public al statului.

 Cat priveste persoanele, ordonanta introduce termenii de operatori de transport (carausul), operatori ai activitatilor conexe transporturilor si utilizatori de transporturi (calatorii, pasagerii). 

Fiecare mod de transport are în compunere infrastructura, mijloacele de transport, operatorii de transport si activitatile conexe acestora, în toate activitatile generale de activitatea de transport, un caracter prioritar revine protectiei vietii si mediului înconjurator. determinat atât de legislatia interna, cât si internationala, astfel încât organizarea si desfasurarea traficului sa se efectueze în conditii normale si de siguranta.

 Dreptul transporturilor reprezinta ansamblul de reglementari privitoare la activitatea profesionala organizata de carausi, cu vehicule corespunzatoare, pentru a deplasa, pe baze contractuale si în conditii legale, persoane si/sau bunuri. 

Având în vedere volumul din ce în ce mai mare de reglementari exclusiv consacrate raporturilor dintre expeditor si cărăuș (transportator), în doctrina recenta s-a considerat dreptul transportului ca fiind o ramura de drept distincta si nu o subramura de drept a dreptului comercial. 

In ceea ce priveste sistemul national de transport, reglementarea generala este data de O.G. nr. 19/1997, cu modificarile ulterioare. Conform ordonantei, bunurile din sistemul national de transport cunosc o clasificare generala în retele de transport si mijloc de transport.

Dreptul de proprietate asupra acestor unuri apartine în principal statului, bunurile la care face referire ordonanța fiind bunuri din domeniul public al statului.

 Cat priveste persoanele, ordonanta introduce termenii de operatori de transport (carausul), operatori ai activitatilor conexe transporturilor si utilizatori de transporturi (călătorii, pasagerii). 

Fiecare mod de transport are în compunere infrastructura, mijloacele de transport, operatorii de transport si activitatile conexe acestora, în toate activitatile generale de activitatea de transport, un caracter prioritar revine protectiei vietii si mediului înconjurator. determinat atât de legislația interna, cât si internationala, astfel încât organizarea si desfasurarea traficului sa se efectueze în conditii normale si de siguranta. 

Teste autoevaluare

1. Transportul, ca obiect al dreptului transporturilor, reprezinta:

b)activitatea de deplasare in spatiu a unor persoane sau bunuri prin intermediul unui mijloc de transport si prin utilizarea unei cai de transport adecvate;

2. Dreptul transporturilor reprezinta:

a)ansamblul de reglementari privitoare la activitatea profesionala organizata de carausi, cu vehicule corespunzatoare, pentru a deplasa,pe baze contractuale si in conditii legale, persoane si/sau bunuri;

3. Transportul e clasificat in transport de persoane si transport de bunuri in

functie de:

b)obiectul transportului;

4. Fiecare mod de transport are in compunere:

a)infrastructura si mijloacele de transport;

5. Prin transportatori se înțelege:

a)persoanele fizice sau juridice autorizate sa efectueze transporturi, interne sau internationale, de persoane sau bunuri, in interes public sau in interes propriu, cu mijloace de transport detinute in proprietate sau in chirie, precum si in leasing;

6. Prin modificarea art. 9 alin.1 din O.G. nr.17/1997, survenita ca urmare a adoptarii Legii nr. 51/2002, infrastructurile de transport sunt calificate ca fiind:

a)de interes national sau european;

7. Mijloacele de transport sunt definite in cuprinsul art. 9 alin.2 din O.G. nr.17/1997 ca fiind:

b)mijloace mobile amenajate pentru transportul de persoane sau bunuri, cu sau fara propulsie, special destinate da se deplaseze pe o cale de comunicatie rutiera, navala, feroviara sau aeriana;

Unitatea I

1.b; 2.a; 3.b; 4.a; 5.a; 6a;7b.

Read More

Particularităţi ale răspunderii juridice civile în dreptul mediului.

                     Particularităţi ale răspunderii juridice civile în dreptul mediului.

Particularităţi ale răspunderii juridice civile în dreptul mediului.

"Particularităţi ale răspunderii juridice civile în dreptul mediului.În dreptul mediului, faptele generatoare de raspundere includ fie conduite ilicite prin carese produc pagube mediului si reprobabile prin ilicitatea lor, fie o seama de activitati curente,normale, licite per se, dar care pot constitui uneori cauze ale vatamarilor produse mediului.

Daca prima categorie de fapte atrage raspunderea pe temeiul culpei (răspunderea

subiectiva), cea de a doua, în afara oricarei culpe, angajeaza raspunderea pe temeiul riscului

(raspunderea obiectiva).

În ceea ce priveste cauzele care duc la înlaturarea caracterului ilicit al faptei din dreptul

civil si anume: starea de legitima aparare, starea de necesitate, îndeplinirea unei îndatoriri de

serviciu, consimtamântul victimei si într-o oarecare masura exercitarea unui drept, atunci când

fapta este în legatura sau are drept consecinta prejudicierea unor componente ale mediului sau

mediul în ansamblul sau, pot fi luate în consideratie starea de necesitate, consimtamântul dat în

mod valabil de catre victima, culpa grava a victimei care a actionat gresit sau a omis sa

actioneze, forta majora si, în domeniul pagubelor nucleare actele de conflict armat, razboi civil

sau insurectie armata.

Potrivit Codului penal, o fapta este considerata a fi savârsita în stare de necesitate, daca se

comite în scopul de a salva de la un pericol iminent si care nu ar putea fi altfel înlaturat,

persoana faptuitorului sau a altuia, un bun al sau sau al altuia ori un interes public.

Se retine din text, ca pentru a exista starea de necesitate se cer întrunite cumulativ,

urmatoarele conditii: sa fie vorba de un pericol iminent; pericolul sa nu poata fi înlaturat prin alte

mijloace; pericolul sa ameninte viata, integritatea corporala ori sanatatea unei persoane sau un

bun important al unei persoane ori un interes public.

Nu se considera în stare de necesitate persoana care în momentul când a savârsit fapta si-a

dat seama ca va cauza urmari vadit mai grave decât cele ce s-ar fi putut produce daca pericolul

nu era înlaturat. De exemplu, în caz de inundatie, se scot produsele si substantele periculoase

din depozitul special amenajat, amenintat de inundatie si se depun pe un teren (cultivat sau nu)

creând astfel posibilitatea sustragerii sau împrastierii lor, a producerii riscului de intoxicatii la

om si animale, precum si poluarea mediului sau în cadrul aceluiasi exemplu, cu acelasi mijloc de

transport cu care s-au scos substantele periculoase din depozit, se transporta pentru a fi salvate

persoane, alimente, animale sau diferite materiale. Existând pericolul de contaminare,

prejudiciul este mai mare decât în cazul în care s-ar fi lasat ca depozitul sa fie inundat sau luat

de viitura. Consecintele actiunii de înlaturare a pericolului sunt în aceasta situatie mai grave

decât acelea pe care le-ar fi provocat pericolul însusi, iar persoana care si-ar fi putut da seama de

aceste urmari, nu se poate considera în stare de necesitate.

Ca urmare, consideram ca fapta persoanei, chiar daca în unele situatii de stare de necesitate

trebuie socotita licita, nu poate exonera de raspundere pentru prejudiciul cauzat mediului

înconjurator. "

Bibliografie : CONSIDERAłII GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI Prof. univ. dr. Daniela Marinescu, Facultatea de Ştiinte Juridice şi Administrative, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

#dreptulmediului #particularitati #juridice

Read More

Omorul calificat (art. 189)

                             Omorul calificat (art. 189)

Omorul calificat

Omorul calificat - Art. 189 Omorul calificat
(1) Omorul savârșit în vreuna dintre urmatoarele împrejurari:
a. cu premeditare;
b. din interes material;
c. pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la raspundere penala sau de la executarea unei pedepse;
d. pentru a înlesni sau a ascunde savârșirea altei infracțiuni;
e. de catre o persoana care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativa la infracțiunea de omor;
f. asupra a doua sau mai multor persoane;
g. asupra unei femei gravide;
h. prin cruzimi, se pedepsește cu detențiune pe viața sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepsește.

COMENTARIU
Spre deosebire de reglementarea anterioara infractiunea de omor are o singura forma calificata si nu doua, fiind eliminat omorul deosebit de grav (art. 176 C. pen. 1969). De la aceasta infractiune au fost pastrate unele circumstante, fie în forma în care se regaseau în legislatia anterioara, fie într-o forma diferita. Acelasi lucru s-a întâmplat si cu unele dintre circumstantele de la omorul calificat (art. 175 C. pen. 1969).                                                              
În ceea ce priveste analiza acestei infractiuni, cele discutate la infractiunea de omor, sunt valabile si pentru aceasta infractiune, astfel ca aici ne vom ocupa strict de analiza circumstantelor ce dau acestei fapte caracterul calificat.                                                                                
a) Omorul comis cu premeditare. În sensul obisnuit al cuvântului, o fapta premeditata înseamna o actiune îndelung gândita sau desfasurata pe baza unei deliberari anterioare, a unei chibzuinte anticipate[1].            
În doctrina penala[2], premeditarea este considerata ca o reactie pur subiectiva, constând într-o chibzuire mai îndelungata si într-o stare de relativ calm cu privire la actiune (inactiune), timpul, locul si modul de comitere a faptei precum si trecerea unei perioade de timp de la luarea hotarârii pâna la punerea ei în executare,  pentru a exista cât mai multe sanse sa se produca urmarea dorita.                                        
tinând cont de cele prezentate, putem spune ca pentru a exista premeditarea trebuie îndeplinite cumulativ trei conditii:                                                                                            
1) trecerea unui interval de timp din momentul luarii hotarârii de a comite omorul si pâna la momentul propriu-zis al comiterii. Durata acestui interval de timp nu este fixa si nici nu poate sa fie stabilita anterior, deoarece în fiecare caz concret se va stabili daca este îndeplinita conditia, organele tinând cont si de faptuitor, deoarece, de la caz la caz, persoanele pot avea nevoie de mai mult sau mai putin timp pentru a pune la cale comiterea infractiunii.                                  
În orice caz, acest interval de timp trebuie sa fie suficient de mare pentru a se putea stabili ca este vorba de o deliberare anterioara a persoanei si nu de o decizie luata pe moment.
Practica judiciara a considerat ca este îndeplinita aceasta conditie în situatia inculpatului care, în urma unui conflict avut cu victima, a mers acasa si, dupa ce   s-a înarmat cu un cutit, a revenit  la locul unde stia ca se afla aceasta, a pândit-o o ora si la aparitia acesteia, i-a aplicat o lovitura cu cutitul în inima[3].                                                              
În sens contrar, s-a statuat ca intervalul de timp nu a fost suficient pentru a se putea retine premeditarea în situatia în care inculpatul, dupa ce s-a insultat si îmbrâncit reciproc cu victima aflata în stare de ebrietate, fiind despartiti de cei prezenti, inculpatul a plecat spre casa, unde a luat un par si s-a deplasat în apropierea locuintei victimei pe care a asteptat-o 20-30 minute, iar la sosirea acesteia i-a aplicat o lovitura în regiunea capului si mai multe în zona picioarelor, cu consecinta decesului acesteia[4].          
2) efectuarea unor acte de pregatire materiala în vederea comiterii faptei. Actele trebuie sa constea în procurarea instrumentelor necesare comiterii actiunii (achizitionarea pistolului, ascutirea lamei toporului), strângerea de informatii în legatura cu victima (pândirea victimei) etc.
Aceste acte trebuie realizate în intervalul de timp cuprins între momentul luarii rezolutiei infractionale si momentul savârsirii faptei[5].                                                                          
3) activitatea psihica a faptuitorului de gândire asupra modului în care va comite infractiunea. Faptuitorul, în intervalul de timp dintre momentul luarii rezolutiei infractionale si momentul comiterii infractiunii, trebuie sa mediteze, sa se gândeasca la cea mai buna metoda de a comite omorul.                            
Instanta Suprema a considerat ca sunt îndeplinite conditiile premeditarii atunci când amenintarea repetata a unei persoane cu moartea, o durata mai mare de timp, este urmata de deplasarea inculpatului înarmat cu topor si cutit la domiciliul victimei si uciderea acesteia[6].
Premeditarea nu poate fi retinuta în situatia în care faptuitorul nu a putut sa mediteze, sa cântareasca posibilitatile de realizare a hotarârii luate[7].                                        
În practica, s-a stabilit ca nu poate fi retinuta ca omor comis cu premeditare fapta inculpatilor care, în urma unui incident cu victima, produs întâmplator la întâlnirea lor cu aceasta, în afara localului unde se aflasera împreuna, folosind ciomegele si cutitul care le aveau asupra lor, deoarece inculpatii nu au fost în situatia de a medita cu privire la savârsirea infractiunii, asupra timpului, locului si mijloacelor de realizare a faptei[8].                  
Pentru a se putea retine premeditarea, cele trei conditii trebuie îndeplinite cumulativ. În caz contrar, agravanta va fi înlaturata, iar fapta comisa va constitui infractiunea de omor în forma simpla.          
Premeditarea poate fi retinuta chiar daca s-a retinut în aceeasi cauza si provocarea, sau daca se stabileste ca faptuitorul era în stare de betie completa voluntara si chiar si în situatia în care faptuitorul s-a aflat în eraore cu privire la identitatea victimei.                                  
În literatura de specialitate, pe lânga teoria prezentata, denumita si teoria obiectiva, sustinuta de majoritatea doctrinei, a mai aparut o teorie- teoria subiectiva.                            
Adeptii acesteia[9], au sustinut ca pentru a se putea premeditarea sunt suficiente doua conditii:                  
- existenta unui interval de timp între luarea rezolutiei infractionale;            
- stabilirea existentei actului de chibzuinta în acest interval de timp.          
În favoarea acestei opinii s-a argumentat ca actele preparatorii nu constituie elemente componente ale premeditarii, ele fiind elemente de proba cu ajutorul carora se poate dovedi premeditarea.            
Adeptii acestei teorii preiau sensul literal al cuvântului premeditare si anume gândire anticipata asupra unei activitati viitoare.                                                                              
În ceea ce ne priveste nu suntem de acord cu aceasta opinie si consideram ca premeditarea, în sens juridic înseamna mai mult decât o gândire anticipata si de aceea, nu este suficient sa se stabileasca doar faptul ca infractorul s-a gândit sa actioneze într-un anume fel într-un anumit interval de timp, ci trebuie sa efectueze si anumite acte de pregatire, adica hotarârea infractionala sa se transpuna într-o activitate concreta.                                                  
Numai astfel se poate stabili fara dubiu ca faptuitorul a premeditat fapta de omor.
b) Omorul comis din interes material.  Legiuitorul penal a considerat ca cel care ucide o persoana pentru a dobândi un avantaj patrimonial denota o periculozitate crescuta, reprezinta un pericol pentru societate, astfel ca a introdus între circumstantele care agraveaza fapta de omor si omorul comis din interes material.                                                                          
Interesul material îl constituie orice avantaj patrimonial pe care faptuitorul îl poate avea de pe urma mortii victimei.                                                                                                        
El poate consta în bunuri, bani, avantaje la locul de munca, stingerea unei datorii, s.a. si, faptuitorul le dobândeste pe cale aparent legala.                                                                
În practica s-a statuat ca în cazul omorului savârsit din itneres material, autorul actioneaza cu convingerea ca, savârsind omorul, interesele sale materiale vor fi satisfacute pe cale aparent legala, ori ca banii sau lucrurile victimei îi vor reveni de drept[10].                    
Într-o alta situatie s-a stabilit ca fapta inculpatului de a-si ucide sotia, hotarârea de divort nefiind definitiva, s-a comis cu premeditare si din interes material, întrucât autorul a reflectat asupra curmarii vietii victimei, a gândit asupra ascunderii urmelor infractiunii si ca el a fost preocupat ca în urma partajului va ramâne fara o parte din bunuri, despre care afirma ca îi apartine în totalitate, sotia neavând nici o contributie[11].                                                    
Nu este necesar ca folosul material ce îl urmareste faptuitorul prin comiterea infractiunii sa fie realizat ci este suficient ca la momentul comiterii omorului mobilul sa fi existat.
Omorul se va considera ca fiind comis din interes material atunci si când actiunea inculpatului care urmarea uciderea unei persoane în realizarea unor interese materiale nu a dus la uciderea acelei persoane ci a alteia[12].                                                                                
Cu alte cuvinte, agravanta poate fi retinuta si în cazul infractiunii deviate, atât în cazul erorii asupra identitatii persoanei (error in personam), cât si în cazul mânuirii defectuoase a instrumentului vulnerant (aberratio ictus), deoarece mobilul este cel care a stat la baza luarii rezolutiei infractionale.              
Agravanta nu va putea fi retinuta daca omorul este comis din alte motive, precum razbunarea sau gelozia, chiar daca moartea victimei i-ar aduce faptuitorului un avantaj material[13].
Aceasta circumstanta este personala, ea priveste latura subiectiva a infractiunii si, prin urmare nu se rasfrânge asupra participantilor la infractiune decât în masura în care se stabileste ca si ei au comis fapta din acelasi motiv ca faptuitorul, deci, din interes material.          
c) Omorul comis pentru a se sustrage sau a sustrage pe altul de la tragerea la raspunderea penala sau de la executarea unei pedepse. În ceea ce priveste agravanta prevazuta de art. 189 lit. c) NCP, se poate observa o diferenta fata de legislatia anterioara în sensul ca circumstanta avea urmatoarea forma: „pentru a se sustrage ori a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse”.                                        
Raspunderea penala poate fi definita ca fiind o institutie juridica ce cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile juridice, care formeaza obiectul dreptului penal si, care se nasc în sfera activitatii de tragere la raspundere penala a tuturor celor care încalca sau ignora ordinea de drept, savârsind infractiuni.                                                          
Aceasta activitate se desfasoara de autoritatile publice în temeiul legii si este guvernata de principii proprii având drept scop apararea valorilor sociale esentiale, în vederea promovarii ordinii juridice si a binelui public        .                                                                      
Tragerea la raspundere penala reprezinta un fenomen complex, care în practica se concretizeaza în câteva etape: arestarea, începerea urmaririi penale, dobândirea calitatii de inculpat a învinuitului, pronuntarea hotarârii de condamnare, executarea pedepsei si expirarea termenului antecedentului penal.                
Se poate deci, observa ca noua reglementare este binevenita, ea fiind mult mai detaliata decât cea actuala, care cuprinde urmarirea, arestarea si executarea pedepsei.              
d. Omorul comis pentru a înlesni sau a ascunde savârșirea altei infracțiuni. Agravanta este conditionata de scopul pe care faptuitorul îl urmareste, adica înlesnirea comiterii unei infractiuni sau ascunderea unei infractiuni pe care acesta a comis-o.                        
În textul legal nu se face nicio limitare în privinta infractiunilor care ar putea fi ascunse sau a caror comitere ar putea fi înlesnita prin comiterea omorului, astfel ca putem concluziona ca se încadreaza în dispozitiile acestui articol orice infractiune.      
Nu are nicio relevanta împrejurarea  daca faptuitorul a participat sau nu la comiterea infractiunii pe care a ascuns-o sau a carei comitere a înlesnit-o uciderea persoanei. Nu conteaza nici calitatea pe care acesta o are în cadrul infractiunii ascunse sau a carei comitere a fost înlesnita.
Nu prezinta importanta nici daca scopul a fost atins sau nu sau daca infractiunea s-a consumat sau a ramas în faza de tentativa[14].                                                                            
De asemenea, daca infractiunea a carei înlesnire s-a urmarit a fost comisa de autorul omorului, se aplica regulile de la concursul de infractiuni[15].                                          
e. Omorul comis de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune de omor sau o tentativa la infractiunea de omor. Agravanta exista atunci când subiectul activ este calificat, acesta fiind o persoana care anterior a mai comis un omor.          
Agravanta se justifica prin aceea ca faptuitorul da dovada de persistenta în activitatea infractionala, el având un antecedent pentru  acelasi tip de infractiune, dovedindu-se astfel, ca prezinta un o periculozitate sporita pentru societate.                                                                  
Pentru retinerea agravantei nu conteaza calitatea pe care faptuitorul a avut-o când a comis primul omor. De asemenea nu intereseaza nici daca a fost reabilitat[16] si nici daca a intervenit amnistia, prescriptia sau daca exista circumstante atenuante sau vreo cauza care înlatura caracterul penal al faptei.                                                                                                      
Nu vor intra în continutul notiunii „alt omor” faptele care nu sunt incriminate în legea penala sub denumirea de omor si anume: uciderea din culpa, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte,etc.[17].                                                                                                
Circumstanta este personala astfel încât ea nu se va rasfrânge asupra celorlati participanti la comiterea infractiunii decât în situatia în care si acestia au mai comis anterior o infractiune de omor sau o tentativa la aceasta infractiune.                                                                
Trebuie mentionat si faptul ca odata cu adoptarea acestei forme a agravantei s-a pus capat si controverselor iscate în doctrina si practica în reglementarea anterioara, când o parte întelegea sa aplice agravanta atât pentru forma consumata a infractiunii cât si pentru tentativa, iar cealalta parte, nu o aplica decât pentru forma consumata.                                                                  
f. Omorul comis asupra a doua sau mai multor persoane. Agravanta este conditionata de numarul de victime ale infractiunii.                                                                      
Astfel, pentru a putea fi retinuta, trebuie sa fie doua sau mai multe victime ale omorului comis de catre faptuitor. Pericolul social foarte ridicat al faptei deriva în acest caz din numarul persoanelor ucise si din temerea pe care o inspira persoana faptuitorului.                        
Daca uciderea unei persoane constituie ea însasi o fapta grava, este firesc ca uciderea mai multor persoane sa constituie o fapta deosebit de grava care prezinta un grad de pericol social sporit[18].                                                                                                                    
Aceasta agravanta se refera la pluralitatea de victime ale infractiunii si ia în considerare omorul comis asupra a doua sau mai multe persoane comis prin aceeasi actiune sau prin diferite, daca s-a produs cu aceeasi ocazie, în aceeasi împrejurare.
Circumstanta este reala si se rasfrânge asupra participantilor în masura în care acestia au cunoscut-o sau au prevazut modul în care va actiona autorul.  
Textul legal nu ofera mai multe detalii în legatura cu aceasta agravanta, astfel ca s-au format doua curente de opinie.                                                                                  
1. O parte a teoreticienilor[19] a statuat ca moartea a doua sau mai multe persoane trebuie sa fie rezultatul unei singure actiuni, cum ar fi punerea de otrava în mâncare, sau folosirea unei explozii care cauzeaza moartea a doua sau mai multe persoane.                                      
2. O alta parte a teoreticienilor considera ca agravanta poate fi retinuta si daca moartea a doua sau mai multe persoane se produce prin actiuni diferite însa în aceeasi împrejurare.          
În ceea ce ne priveste suntem de acord cu cea de-a doua opinie. Aceasta o  consideram a fi corecta, deoarece, prin interpretarea in extenso a textului legal concluzionam ca trebuie sa se retina agravanta si daca faptuitorul ucide doua sau mai multe persoane prin actiuni diferite însa în aceeasi împrejurare, altfel, s-ar ajunge ca acestuia sa nu îi fie aplicata o justa sanctiune, proportionala cu rezultatele faptei sale.                                                                          
În plus facând aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus- unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem, statuam ca deoarece legiutorul nu a prevazut în textul legal în ce mod se va aplica agravanta, putem sa o aplicam si pentru cazurile în care moartea a doua sau mai multe persoane se produce prin actiuni diferite., cu scopul de a acoperi o paleta mai larga de încalcari ale legii penale.                                                      
De altfel, si fostul Tribunal Suprem, printr-o decizie de îndrumare a recomandat instantelor sa aplice textul legal în acest sens[20].
g. Omorul comis asupra unei femei gravide. Circumstanta agravanta se refera de aceasta data la subiectul pasiv al infractiunii, femeia gravida. Gradul de pericol social este unul sporit, deoarece prin uciderea unei femei gravide se suprima viata acesteia si, în acelasi timp produsul de conceptie.                                                                                                
Cu toate ca fatul, în legislatia noastra nu este considerat o persoana în viata, putem considera ca acesta reprezinta o „viata în devenire[21]”, astfel ca faptuitorul prezinta o periculozitate crescuta si da dovada de lipsa de respect pentru viata umana.                          
Starea de graviditate trebuie sa fie reala. În situatia în care faptuitorul a crezut ca femeia este gravida, însa în realitate aceasta nu era, agravanta nu se va  putea retine.                
De asemenea, pentru a se putea retine, faptuitorul trebuia ca la momentul comiterii faptei sa fi cunoscut ca victima este o femeie gravida.                                                          
Cunoasterea de catre faptuitor a acestei circumstante se va stabili în concret, în functie de împrejurarile concrete ale fiecarei cauze.
h. Omorul comis prin cruzimi. Aceasta sintagma nu a fost explicata de legiuitor, astfel ca a revenit doctrinei si a practicii judiciare sarcina de a o defini.                          
Omorul se considera savârsit prin cruzimi atunci când faptuitorul a conceput si executat fapta în asa fel încât a produs victimei suferinte mari, prelungite în timp, care depasesc cu mult suferintele inerente actiunii de ucidere[22].                                                                                  
Fostul Tribunal Suprem, a stabilit prin cruzimi trebuie sa se înteleaga nu numai provocarea de suferinte fizice victimei, dar si aspectul de ferocitate, iesit din comun, cu care infractorul comite omorul, trezind în constiinta cxelor ce iau la cunostinta de aceasta fapta un sentiment de oroare[23].                                                                                                        
Într-o alta decizie, aceeasi instanta a statuat ca prin cruzimi se întelege o actiune violenta savârsita într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate, care inspira oroare, groaza, atât victimei, cât si persoanelor în a caror prezenta se savârseste ori care afla pe alte cai de comiterea ei[24].                                                                                                                            
În practica s-a stabilit ca reprezinta infractiunea de omor deosebit de grav savârsita prin cruzimi, uciderea victimei prin lovituri aplicate cu pumnul[25], prin lovituri cu o curea pe tot corpul[26], sau  fapta inculpatilor de a lovi cu totprul si cu parul cu o deosebita intensitate, pe o durata mare de timp si pe aproape toata suprafata corpului si lasarea victimei pe timpul noptii în zapada[27].                                                                                                          
Suferintele victimei pot fi atât de natura fizica cât si psihica. Nu prezinta importanta daca suferintele au dus la moartea victimei sau doar au fost folosite pentru a chinui victima[28], ele trebuind totusi sa fie anterioare omorului.
1. TENTATIVA sI CONSUMAREA.                                                                
1.1 Actele preparatorii sunt posibile, dar legiuitorul a ales sa nu le pedepseasca.  
1.2 Tentativa este posibila si se pedepseste în conformitate cu dispozitiile art. 189 alin. (2).                                                                                                                                            
1.3 Consumarea are loc în momentul producerii mortii victimei sau victimelor.    
2. SANCtIUNE. Omorul calificat este pedepsit cu detentiune pe viata alternativ cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.            
3. ASPECTE PROCESUALE. Actiunea penala se pune în miscare din oficiu. Competenta de judecata în prima instanta revine, conform art. 36 alin. (1) lit. a), tribunalului.  

Bibliografie

[1] Vasile DOBRINOIU, Drept penal. Partea speciala, vol. I, Teorie si practica judiciara, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p.84.
[2] Matei BASARAB, Drept penal, partea generala, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1976, p. 50
[3] Trib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 862/1985, în Constantin SIMA, Codul penal adnotat cu practica judiciara 1969-1995, Ed. Atlas Lex, Bucuresti, 1996, p. 287.
[4] C.A. Iasi, sect. pen. dec. nr. 89/1999, în Buletinul Jurisprudentei. Culegere de practica judiciara pe anul 1999, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, pp. 89-90
[5] Tudorel TOADER, Drept penal. Parte speciala, ed. a 3-a revazuta si adaugita, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008, p. 40.
[6] Î.C.C.J. sect. pen., dec. nr. 4582/2005, www.scj.ro.
[7] Gheorghe ALECU,  Institutii de drept penal. Partea generala si partea speciala, Ovidius University Press, Constanta, 2010, p. 303.
[8] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 2997/1974, , în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI, Repertoriu alfabetic de practica judiciara în materie penala pe anii 1969-1975, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977, p. 308
[9] Oliviu Augustin STOICA, Drept penal special, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, p. 70.
[10] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 1321/1977, Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI, Repertoriu alfabetic de practica judiciara în materie penala pe anii 1976-1980, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982, p. 283.
[11] Î.C.C.J. sect. pen., dec. nr. 2047/06.06.2008 www.scj.ro.
[12] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 1721/1981, în Constantin SIMA, op.cit., p.288.
[13] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 1004/1987, în R.R.D. nr. 3/1988, p.71.
[14] Trib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 388/1979, în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1982, p. 281.
[15] Trib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 216/1979, în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1982, p. 282.
[16] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 2899/1976, în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1982, p. 289.
[17] Ruxandra RaDUCANU, Drept penal. Partea speciala, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p. 59.
[18] Vintila DONGOROZ, Siegfried KAHANE, Ion OANCEA, Iosif FODOR, Nicoleta ILIESCU, Constantin BULAI, Rodica STaNOIU, Victor ROsCA, Explicatii teoretice ale Codului penal român, vol III, Partea speciala, Ed. Academiei, Bucuresti, 1971, p.198.
[19] Vintila DONGOROZ, s.a., op. cit., p. 198, Octavian LOGHIN, Tudorel TOADER, Drept penal român. Partea speciala, ed. a IV-a revazuta si adaugita, Ed. Casa de editura si Presa „sansa” SRL, Bucuresti, 2001, p. 104.
[20] Plenul Trib. Suprem, dec. de îndrumare nr. 4/1970, în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1977, p. 309.
[21] Ruxandra RaDUCANU, op.cit., p. 61.
[22] Octavian LOGHIN, Tudorel TOADER, op. cit., p. 104.
[23] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 9/1970, în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1977, p. 309.
[24] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 18/1980, în Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1982, p. 284.
[25] C.S.J., sect. pen., dec. nr. 3765/17.10.1999, în Buletinul Jurisprudentei, culegere de decizii pe anul 1999, Ed. Juris Argessis, Curtea de Arges, p.225.
[26] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 29/1975, în  Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1977, p. 309.
[27] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr.986/19.05.1977, în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1977, Editura stiintifica, Bucuresti, 1978, pp. 259-260.
[28] Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 3696/1973, în  Vasile PAPADOPOL, Mihai POPOVICI,  op. cit., 1977, p. 310.

#omorul #omorulcalificat #tentativa #dreptpenalspecial #drept #penal #dreptpenal

Read More

Tema nr.2 drept civil contracte anul3 sem.1 partea-a-2-a -speta nr.2- mandatar

                    Tema nr.2 drept civil contracte anul3 sem.1 partea-a-2-a -speta nr.2- mandatar                                                     

Tema nr.2 drept civil contracte anul3 sem.1 partea-a-2-a -speta nr.2- mandatar

                            Speta nr. 2

mandatar - A l-a împuternicit pe B pentru vânzarea unui autoturism, proprietatea lui A, la pretul minimum7.000 Euro. B, la rândul sau, l-a împuternicit pe C pentru vânzarea maşinii, fara a preciza un pret minim al vânzarii. În consecinta, maşina a fost vânduta lui D pentru pretul de 6.000 Euro, pretul fiind achitat integral, iar maşina predata cumparatorului. 

A l-a chemat în judecata pe B şi C pentru obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 1000 Euro, aratând ca nu au fost respectate conditiile contractului şi ca nu a fost autorizata prin contract substituirea lui B cu C. B s-a aparat aratând ca, deşi a cunoscut substituirea, A nu s-a opus acesteia, iar C a aratat ca nu a cunoscut prevederile contractului principal.

a.       Care este natura contractului încheiat între parti?

b.      În ce conditii este posibila substituirea mandatarului în executarea contractului?

c.       Aratati solutia instantei.

Rezolvarea spetei

a) În speta detaliata mai sus, contractul care a fost încheiat atât între A și B, cât și între B 

și C, este un contract de mandat.

b) În principiu, mandatul trebuie sa fie executat personal de catre mandatar. Totuși, prin 

clauza expresa, partile pot stabili posibilitatea mandatarului de a-și substitui o alta persoana în  îndeplinirea obligatiilor, caz în care mandatarul nu va fi tinut sa raspunda pentru faptele persoanei  substituite, cu exceptia situatiei în care persoana substituita era incapabila sau insolvabila în mod  notoriu. Daca nu a avut acordul mandantului, mandatarul va raspunde pentru toate faptele  substituitului ca și cum le-ar fi îndeplinit el însuși.

Chiar în absenta unei autorizari exprese, mandatarul își poate substitui un tert daca: 

-împrejurari neprevazute îl împiedica sa aduca la îndeplinire mandatul; 

-îi este imposibil sa îl înștiinteze în prealabil pe mandant asupra acestor împrejurari; 

- se poate prezuma ca mandantul ar fi aprobat substituirea daca ar fi cunoscut împrejurarile ce o justifica.

În aceste situatii mandatarul este obligat sa îl înștiinteze de îndata pe mandant cu privire la 

substituire.

c) Conform art. 2023 alin.4 din Codul Civil, Daca substituirea nu a fost autorizata de 

mandant, mandatarul raspunde pentru actele persoanei pe care și-a substituit-o ca și cum le-ar fi îndeplinit el insuși. În aceasta situatie consider ca instanta va decide plata sumei de 1000 de euro de catre mandatarul B mandantului A întrucât substituirea nu a fost autorizata prin clauza expresa.

Speta nr1. aici 

#speta #contracte #dreptcivil #an3 #sem1 #mandatar #imputernicire #tert #instanta #decide 

Read More