Tema nr.2 drept civil contracte anul3 sem.1 prima parte -speta nr.1-locatiune

                                   Speta nr. 1 

speta 1 drept civil contracte locatiune

locatiune - La 01.03.1996 între A şi B s-a încheiat un contract de #locatiune având ca obiect un autoturism.
Contractul a fost încheiat pentru o perioada de doi ani. Dupa expirarea termenului, locatarul a
continuat sa foloseasca autoturismul, iar locatarul sa primeasca pretul folosintei. În august 1998, A a
introdus actiune în instanta solicitând restituirea maşinii. În motivarea cererii, A arata ca l-a somat pe
pârât, anuntându-i concediul, însa acesta a refuzat sa-i restituie bunul. Pârâtul s-a aparat, motivând ca
termenul în care locatorul ar fi trebuit sa  faca înştiintarea prealabila pentru concediul locatiunii este
de un an şi oricum, a operat tacita relocatiune, fapt ce conduce la reînnoirea contractului pentru
perioada de întelegere initiala.

a.      Care sunt cauzele de încetare a locatiunii?
b.      Este valabil contractul încheiat între parti?
c.       Ce efecte juridice produce termenul în cazul contractului de locatiune?
d.      În ce conditii functioneaza tacita relocatiune?
e.       Ce va decide instanta?

Rezolvarea spetei :


a) Pe lânga încetarea conventionala a contractului, au fost prevazute și urmatoarele clauze de încetare a locatiunii:
 Denuntarea unilaterala a contractului de locatiune (concediul);
 Expirarea termenului;
 Rezilierea contractului de locatiune;
 Pieirea lucrului închiriat;
 Desfiintarea titlului locatorului.
b) Ramane valabil contractul încheiat între partile contractante intrucat locatarul a continuat sa foloseasca autoturismul, iar locatorul a continuat sa primeasca pretul folosintei, în aceste conditii intervine tacita relocatiune.
c) Contractul de locatiune înceteaza de drept la expirarea termenului convenit de parti sau,
dupa caz , prevazut de lege, fara a fi necesara o înștiintare prealabila (C. Civ. Art. 1809). Locatarul
este obligat sa restituie bunul la aceeași data.
d) Tacita relocatiune funcționează în situatia în care, daca dupa îndeplinirea termenului,
locatarul continua sa detina bunul și sa-și îndeplineasca obligatiile fara vreo împotrivire din partea
locatorului. În acest caz se considera încheiata o noua locatiune, în conditiile celei vechi, inclusiv în
privinta garantiilor. Noua locatiune va fi însa pe durata nedeterminata, daca prin lege sau conventia
partilor nu se prevede altfel (C. Civ. Art. 1810).

e)  Deoarece reclamantul nu a anunțat in timp util incetarea locatiunii instanta va decide respingerea cererii reclamantului ca evident nefondata.
Pentru a decide astfel, instanta de apel a reținut ca potrivit C.civ., locatiunea facuta pentru un timp determinat, inceteaza la momentul expirarii termenului, fara a fi necesara o prealabila instiintare, ori in speta contractul de inchiriere a fost incheiat pentru doi ani de zile, incepand cu data de 01.03.1996, expirand la data de 01.03.1998. In situatia in care dupa expirarea termenului, locatarul ramane in folosința imobilului, iar locatorul nu se opune, conform C.civ. se considera contractul de locatiune ca fiind innoit prin tacita relocatiune, care insa nu opereaza in situatia in care anterior implinirii termenului stipulat, locatorul a notificat concediul, chiar si in conditiile in care locatarul a continuat sa folosească bunul si dupa îndeplinirea termenului.
In cauza, locatarul nu a notificat concediul, anterior împlinirii termenului si nici nu si-a exprimat opozitia la continuarea folosintei imobilului.

Speta nr. 2 aici

#dreptcivil  #contracte  #locatiune  #reclamant  #instanta

Read More

Tema nr.1 Drept International an 2 sem. 1

                     Tema nr.1 Drept International an 2 sem. 1

                    Tema nr.1 Drept International an 2 sem. 1

Redactează un eseu cu titlul „Regula relativității efectelor tratatului”, care să aibă 4-5 pagini, format A4, Times New Roman, 12 pct. spaţiere la 1,5 rânduri, toate marginile 2 cm, note de subsol 10 pct.

Lista bibliografică se prezintă în ordine alfabetică la sfârşitul eseului, în funcţie de iniţiala numelui autorilor şi de anii de apariţie a lucrărilor, în cazul în care sunt citate mai multe lucrări ale aceloraşi autori.

Eseul, în format word.doc sau pdf., trebuie încărcat pe platforma Danubius online, la secţiunea Teme din cadrul site-ului de curs DD2105 ID.

Pentru evaluare vor conta si aspectul grafic si expunerea logică şi coerentă a ideilor, argumentarea opiniilor ştiinţifice cu referinţe la operele doctrinarilor, utilizarea propriilor argumente în baza documentării individuale, cu formularea de concluzii originale, nivelul lingvistic al expunerii (utilizarea corectă a terminologiei juridice, stilul etc.)
Toate temele vor fi verificate cu programul antiplagiat Ephorus!!!!!!!

Pentru întrebări şi discuţii referitoare la această temă, puteți utiliza secţiunile Chat, Mesaje şi Forumuri, pe care le găsiţi în meniul din coloana stângă a acestei pagini.

Rezolvarea aici

Daca link-ul nu funcționează lasati un comentariu

Read More

Tema nr.1 Drept International sem. 2 an 2

                Tema nr.1 Drept International sem. 2 an 2

Redactează un eseu cu titlul „Afacerea Personalului diplomatic şi consular al S.U.A. la Teheran”, în care să argumentezi angajarea răspunderii Iranului.Poţi folosi pentru documentare şi adresa: http://www.icj-cij.org/docket/index.php?p1=3&p2=3&code=usir&case=64&k=c9.Eseul trebuie să aibă 4-8 pagini, format A4, Times New Roman, 12 pct. spaţiere la 1,5 rânduri, toate marginile 2 cm, note de subsol 10 pct. Lista bibliografică se prezintă în ordine alfabetică la sfârşitul eseului, în funcţie de iniţiala numelui autorilor şi de anii de apariţie a lucrărilor, în cazul în care sunt citate mai multe lucrări ale aceloraşi autori.Eseul, în format word.doc sau pdf. trebuie încărcat pe platforma Danubius online, la secţiunea teme din cadrul site-ului de curs, până la data ce va fi precizată la secţiunea Anunţuri.

                        Tema nr.1 Drept International sem. 2 an 2

In noiembrie 1979  a început așa-numita "criza ostaticilor", unul dintre evenimentele care au cel mai mult influențat relațiile dintre SUA și Iran. La câteva luni după Revoluția Islamică condusa de ayatollahul Ruhollah Musavi Khomeini , câteva sute de studenți au atacat ambasada SUA și a luat ostatici 52 de angajați. Eliberarea ostaticilor a avut loc doar 444 zile mai târziu, după negocieri îndelungate, iar criza a ajutat să se scufunde președinția Jimmy Carter și a năruit speranțele sale de realegere. Ambasada Statelor Unite din Teheran a fost atacata, in consecința directa a discursului politic expus de Imamul Khomeini. Pe durata crizei, acesta din urma a respins afirmațiile presei internaționale ca ar avea control asupra ocupanților ambasadei. In cele din urma, grupul de militanți a fost „convins“ de Khomeini sa elibereze ostaticii in schimbul unor revendicări financiare înaintate de guvernul iranian. In concluzie, grupul de militanți nu a acționat in baza unei ideologii, ci in baza unor ordine exprese ale Imamului .Ostaticii au fost eliberați 20 ianuarie 1981: in acele ore Ronald Reagan a fost învestit în funcția de președinte.

Acei ani

Contextul în care a început această poveste a fost puternicul anti-americanism prezent în Iran în timpul Revoluției Islamice, care a început cu fuga din țara a șahului Mohammad Reza Pahlavi, în ianuarie 1979. Guvernul autoritar al șahului a fost început datorită unei lovituri de stat organizată de CIA în 1953, care a răsturnat guvernul ales de prim-ministru Mohammad Mosaddegh. Demonstrațiile anti-americane au început atunci când șahului i-a fost permis intrarea în Statele Unite pentru tratamentul unei limfom grave, în octombrie 1979: decizie luata de Jimmy Carter, după multă incertitudine și, după spusele lui, din motive in primul rând "umanitare" și nu din rațiuni politice. Nimeni până atunci nu părea să-si dea seama de ceea ce urma sa se întâmple. Intr-o nota din august 1978   CIA a definit  Iranul ca fiind o: "tara ce nu se afla într-o situație revoluționară sau pre-revoluționară"

Atacul asupra ambasadei și ostaticii

În jurul orei de 06:30 din data de  04 noiembrie 1979 câteva sute de studenți și activiști islamici (numărul variază în funcție de sursă) au atacat ambasada SUA din Teheran. Soldații implicați în serviciul de securitate au încercat să țină piept demonstranților, dar după aproximativ trei ore au trebuit să cedeze. Studenții au intrat în posesia clădirii în care se aflau in interior cetățenii americani care lucrau acolo. Unii dintre ei, ce nu erau prezenți în momentul atacului au fost depistați, capturați și duși mai târziu în interiorul ambasadei.

Ostaticii, legați la ochi, au fost prezentați la televizor. Au fost înaintate câteva cereri pentru eliberarea lor: studenții iranieni au cerut mai întâi că cei care fac parte guvernul SUA sa-l predea pe șahul detronat autorităților iraniene și sa-si ceara scuze pentru amestecul în treburile interne ale Iranului. Planul inițial a fost ocuparea ambasadei pentru o perioadă scurtă de timp, dar lucrurile s-au schimbat după ce Khomeini a dat sprijin ocupării ambasadei - din cauza marelui sprijin popular - și, după alți analiști, după reacția președintelui Jimmy Carter de a impune sancțiuni economice, inclusiv un embargou asupra petrolului iranian. Ulterior, toti imigranții ilegali de origine iraniana au fost expulzați de pe teritoriul Statelor Unite

Treisprezece ostatici, femei și oameni de culoare, au fost eliberați la mijlocul lunii noiembrie, considerați ca fiind membri ai "minorități oprimate", așa cum au fost definiți de către studenții islamici care ii țineau captivi. În iulie, a fost eliberat si Richard Queen, un om alb care in timpul detenției s-a îmbolnăvit de scleroza multipla. Cei 52 de ostatici rămase au fost ținuți captivi până în ianuarie 1981 cumulând un total de 444 zile în captivitate. Spre mijlocul verii anului 1980 ostaticii au fost dispersați pe întreg teritoriul țării; apoi cei mai mulți dintre ei au fost transferați la închisoarea din Teheran pentru a preveni încercările de a scăpa sau de salvare, precum și pentru a îmbunătăți sistemul de paza și de  distribuție a produselor alimentare. Ostaticii au fost declarați "oaspeți" și au fost asigurați că vor fi tratați ca atare. Mai târziu, situația s-a dovedit a fi fost foarte diferita. Condițiile în care aceștia au fost ținuți au fost foarte dure: bătăi, execuții simulate, cu mâinile legate zile sau săptămâni, perioade lungi de izolare, interdicția de luni de zile de a vorbi unul cu altul sau de a sta, interdicția de a se deplasa sau de a lăsa spațiul unde erau deținuți, cu excepția de a merge la baie. Din diferitele mărturii strânse rezulta că toată lumea a descris senzația de o amenințare iminentă de execuție. Un ostatic, un medic al armatei americane, a stat în greva foamei pentru câteva săptămâni ,in semn de protest . Se pare, de asemenea, că doi ostatici au încercat sa se sinucidă: unul dintre ei a încercat să-si taie venele cu cioburile unui pahar, un altul a  încercat să-si spargă capul de o ușă. Patru ostatici în cele din urmă au încercat să fugă: au fost descoperiți și pedepsiți cu perioade lungi de izolare. Șase persoane, printre care, din cei ce la momentul atacului erau în interiorul ambasadei au reușit să scape și sa găsească refugiu, după ce s-au ascuns timp de câteva zile, la domiciliul ambasadorul canadian Ken Taylor având parte și de ajutorul diplomatului John Sheardown.

In 28 ianuarie 1980 au fost capabili sa părăsească Iranul, cu ajutorul ambasadorului și diplomatului, care le-au furnizat documentele false. Cei șase au pretins ca sunt o echipa de filmare ce a intenționat să facă un film. După ce au fost extrădați John Sheardown a fost decorat cu Ordinul din Canada, cea mai mare onoare de stat rezervat pentru civili. Istoria acestor șase ostatici a fost ecranizata în filmul Argo. John Sheardown,  ce nu se regăsește în film, a murit în Ottawa în decembrie 2012; avea 88 ani.

Încercările de  salvare ale ostaticilor

În aprilie 1980, după ce a respins îndelung această opțiune, preferând negocieri "precaute și prudente", președintele american Carter a autorizat acțiuni militare pentru a încerca să elibereze ostaticii din ambasada: negocierile, de fapt , s-au purtat luni de zile si nu au dus la nimic. Operațiunea, pregătita de luni de zile, a fost un dezastru total. Militarii aveau baza lor în deșertul iranian și unele probleme tehnice au împiedicat elicopterele sa ajunga la punctul de colectare, iar misiunea a fost anulată. În timp ce soldații plecau din Iran, un elicopter s-a izbit la decolare de un avion de transport, omorând opt soldați. Khomeini a spus că acest lucru a fost o intervenție divină venita în sprijinul revoluționarilor. Televiziunea iranian a povestit eșecul operațiunii de salvare in tonuri triumfaliste  și Carter a pierdut 20 de puncte în sondajele electorale în decurs de câteva zile. De luni de zile nu s-a întâmplat atunci, practic nimic, deși Carter luptat până în ultima sa zi in funcția de președinte, pentru asigurarea eliberării prin negocieri. De asemenea, se prefigurează o a doua încercare de salvare, dar atunci când a venit momentul pentru punerea sa în aplicare , la Casa Albă era un alt președinte.

Punctul de cotitură

Evenimentul decisiv pentru rezolvarea crizei a fost începutul războiului dintre Iran și Irak, în septembrie 1980. De fapt, guvernul iranian a început să cântărească sancțiunile economice și miliarde de dolari blocate de Statele Unite în diferite conturi bancare din întreaga lume. Între timp, șahul a murit în Statele Unite, și așa a căzut o șansă de a satisface cererea guvernului iranian pentru repatrierea fostul șef al statului . Această fază a negocierilor, cu toate acestea, a fost lenta și complicata, și a efectuat prin intermediul Algeriei. În cele din urmă în Statele Unite au fost de acord cu o nouă condiție prezentată de Iran pentru eliberarea ostaticilor: deblochează multe proprietăți iraniene și inițiază discuții tehnice lungi cu băncile americane si europene. Anunțul unui acord a fost găsit de către Carter la puțin timp înainte de ora cinci dimineața de 19 ianuarie 1981: la două luni după ce a pierdut alegerile, chiar înainte de a părăsi Casa Albă in favoarea lui Ronald Reagan.

Din punctul de vedere al relatiei bilaterale dintre Iran si SUA, criza s-a produs intr-un moment extrem de nefavorabil. Fostul lider iranian, Sahul Reza Pahlavi, s-a internat in SUA pentru tratarea cancerului de prostata. Profitand de acest lucru, Imamul Khomeini s-a intors din exil si a coordonat procesul de transformare a Iranului in stat Islamic. Discursul politic al noului lider iranian s-a axat pe purificarea religioasa a teritoriilor ocupate de musulmani, pe de o parte, si pe blocarea influentei vestului asupra traditiilor si culturii iraniene, pe de alta parte. Pe acest fond, atacarea ambasadei SUA poate fi inteleasa nu ca un accident, ci ca un act determinat de o comanda religioasa. In raspuns, Statele Unite au inghetat toate resursele financiare ale Iranului, aflate sub control american. Ulterior, toti imigrantii ilegali de origine iraniana au fost expulzati de pe teritoriul Statelor Unite

Ambasada Statelor Unite din Teheran a fost atacata, in consecinta directa a discursului politic expus de Imamul Khomeini. Pe durata crizei, acesta din urma a respins afirmatiile presei internationale ca ar avea control asupra ocupantilor ambasadei. In cele din urma, grupul de militanti a fost „convins“ de Khomeini sa elibereze ostaticii in schimbul unor revendicari financiare inaintate de guvernul iranian. In concluzie, grupul de militanti nu a actionat in baza unei ideologii, ci in baza unor ordine exprese ale Imamului

Surse care abordeaza criza din Teheran furnizeaza date diferite in legatura cu numarul atacatorilor – intre 300 si 2000 de „studenti“. Privind dotarea acestora, toate sursele ii descriu pe militanti ca fiind dotati cu armament automat de provenienta ruseasca (Kalasnikov).

Tipologia cererilor

Militantii iranieni au solicitat extradarea in Iran a Sahului si abtinerea Statelor Unite de a se amesteca in viata statului iranian.

Studentii aveau 4 revendicari :

 I. Extradarea Sah-ului in Iran pentru proces.

 II. Toata averea Sah-ului sa fie returnata poporului Iranian

 III. Promisiunea SUA ca aceasta nu va mai interveni in afacerile interne

 ale Iranului.

 IV. Scuze oficiale din partea oficialilor SUA pentru actiunile si faptele sale din trecut pe teritoriul Iranului.

Respingând aceste conditii, Carter a aprobat planul - gresit conceput inca din faza initiala - al unei misiuni secrete de salvare a ostaticilor, cunoscut sub denumirea "Operatiunea Gheara Vulturului".In noaptea de 24 spre 25 aprilie 1980, un numar de avioane de transport C-130, la bordul carora se afla un grup special de commando, s-a intalnit cu 9 elicoptere de tipul RH-53, undeva intr-o zona de aterizare situata in Marele Desert din estul Iranului. Din pacate, inca inainte de aterizare, doua dintre elicoptere, prinse intr-o furtuna de nisip, au fost nevoite sa coboare la sol, iar un al treilea s-a avariat in momentul aterizarii. Misiunea a fost anulata, dar, in momentul in care avioanele de transport s-au ridicat din nou in aer, unul dintre ele s-a ciocnit cu un elicopter si s-a prabusit. Opt militari americani si-au pierdut viata, alti cativa fiind raniti. O parte dintre cadavre au fost purtate de  revolutionari si aratate pe strazi multimii care demonstra impotriva incercarii de invazie americane. Secretarul de stat, Cyrus Vance, care se opusese acestei operatiuni, si-a inaintat demisia.

Comportamentul teroristilor pe timpul crizei

Trecand de la cereri la comportament, se observa ca militantii implicati in criza din Teheran au utilizat armele de foc numai in scop de intimidare. Asadar, se poate spune ca acestia au fost preocupati de eventualele consecinte politico-diplomatice ale actiunii lor. Prin acelasi rationament se poate explica eliberarea femeilor, bolnavilor si a cetatenilor americani de origine africana. Potrivit religiei musulmane, femeile sunt considerate inferioare barbatilor, in consecinta nefiind potrivite pentru transmiterea unui mesaj politic credibil. Eliberarea americanilor de origine africana s-a facut in scopul scindarii opiniei publice americane, stiute fiind incidentele rasiale din anii 70. In ziua urmatoare esecului operatiei EAGLE CLAW, ostaticii au fost separati in mai multe locatii din Teheran, in scopul crearii unui climat nefavorabil pentru o noua, eventuala, operatie de salvare. Desi operatia militara a esuat, un alt ostatic a fost eliberat pe motive medicale. La sase luni dupa respectiva eliberare, cei 52 ostatici au fost predati partii americane in schimbul obtinerii unor concesii financiare.

Evenimentul, fara precedent in istoria relatiilor diplomatice moderne, a produs o vie emotie in intreaga America, fiind socotit expresia cea mai spectaculoasa a Revolutiei fundamentaliste iraniene, dupa alungarea Sahului de la putere, si a avut ca efect infrangerea in alegeri a presedintelui SUA Jimmy Carter. Criza s-a declansat in ziua de 4 noiembrie 1979 si a durat pana la 20 ianuarie 1981.

Vreme indelungata, SUA au fost, alaturi de Marea Britanie, unul dintre principalii sustinatori ai regimului Sahului, motiv pentru care adversarii acestuia nutreau profunde resentimente la adresa americanilor.

Studentii revolutionari si-au justificat gestul prezentantu-l ca o actiune de represalii impotriva azilului acordat de SUA Sahului detronat, Mohammad Reza Pahlavi, si au cerut ca acesta sa fie predat Iranului pentru a fi judecat.

In realitate, noile autoritati revolutionare au dorit sa demonstreze ca sunt capabile sa sfideze Statele Unite, denuntate de catre Khomeini ca fiind "Marele Satan" si "dusmanul Islamului".

Presedintele din acea perioada al Americii, Jimmy Carter, a adoptat imediat masuri economice si diplomatice de retorsiune: toate importurile de titei din Iran au fost sistate, un numar de aproape 2.000 de iranieni rezidenti in America au fost expulzati si au fost inghetate bunuri ale Iranului in valoare de 8 miliarde dolari.

Captivii au fost eliberati la 20 ianuarie 1981, in baza unui acord indirect Washington-Teheran, mediat de Algeria. Evenimentul, facilitat de moartea sahului, la 27 iulie 1980, si declansarea razboiului Iran-Irak, a coincis cu investirea pentru un prim mandat a presedintelui Ronald Reagan, succesor al lui Jimmy Carter, care nu reusise sa mai convinga electoratul, dupa ce nu rezolvase criza ostaticilor. Ei au fost transportati, mai intai, la baza aeriana americana de la Frankfurt pe Main, fiind intampinati de fostul presedinte Carter personal. De aici, au ajuns la Washington, unde au fost primiti ca adevarati eroi.

Curtea Internationala de Justitie: Cazul privind personalul diplomatic si consular al Statelor Unite la Teheran

La 4 noiembrie 1979, cateva sute de studenti iranieni si alti demonstranti au ocupat prin forta Ambasada Statelor Unite la Teheran.Acest act a fost realizat ca protest fata de admiterea în Statele Unite, pentru tratament medical,a fostului sah. Demonstrantii nu au fost opriti de fortele de ordine iraniene care “pur si simplu au disparut de la locul faptei”.

 De asemenea, consulatele Statelor Unite de pe teritoriul Iranului au fost ocupate. Arhivele si documentele au fost retinute si 52 de persoane au fost retinute ca ostatici (femeile si persoanele de culoare au fost eliberate), dintre care 50 erau membri ai personalului diplomatic si consular si doua erau persoane private.

Printr-o prima hotarare, Curtea a dispus masuri provizorii, la solicitarea Statelor Unite. Într-o a doua hotarare, Curtea s-a pronuntat asupra solicitarii Statelor Unite de a declara ca Iranul a încalcat anumite tratate internationale, inclusiv “Conventia de la Viena asupra relatiilor diplomatice din 1961” si “Conventia de la Viena asupra relatiilor consulare din 1963”.

 Cele doua hotarari ale Curtii (15 decembrie 1979 si 24 mai 1980) constituie adevarate pledoarii pentru respectarea dreptului diplomatic. În hotararea din 15 decembrie 1979, Curtea evoca istoria dreptului diplomatic, aratand ca “de-a lungul istoriei, în scopul asigurarii inviolabilitatii diplomatilor si ambasadelor,natiunile de orice credinta si de orice cultura au respectat anumite obligatii”.

Curtea noteaza, de asemenea, ca “în conducerea relatiilor între state nu exista exigenta mai fundamentala ca ceea a inviolabilitatii agentilor diplomatici si a misiunilor diplomatice, în temeiul careia institutia diplomatiei, cu privilegiile si imunitatile care îi sunt atasate, a rezistat testului secolelor si s-a dovedit un instrument esential de cooperare eficienta în cadrul comunitatii internationale ”.

În ceea ce priveste relatiile consulare, de asemenea “stabilite între popoare din timpuri stravechi”, Curtea arata ca: “acestea nu sunt mai putin importante în contextul dreptului international contemporan, în conditiile în care ele favorizeaza dezvoltarea relatiilor amicale între natiuni si asigura protejarea si acordarea de asistenta strainilor avand resedinta în alt stat.Nici un stat nu este obligat sa întretina relatii diplomatice sau consulare, însa nu poate sa omita a recunoaste obligatiile imperative pe care acestea le antreneaza si care sunt în prezent codificate în Conventiile de la Viena din 1961 si 1963”.

“Hotararea din 24 mai 1980, referitoare la încalcarea Conventiei de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice si a Conventiei de la Viena din 1963 cu privire la relatiile consulare”:

  ”Aceasta nu înseamna ca Iranul nu este, în consecinta, liber de orice responsabilitate în ceea ce priveste aceste atacuri; deoarece chiar atitudinea sa a fost în contradictie cu obligatiile asumate pe plan international.Printr-un numar de dispozitii ale Conventiilor din 1961 si 1963, în sarcina Iranului au fost impuse cele mai categorice obligatii, în calitate de stat de resedinta, de a lua toate masurile necesare pentru a asigura protectia Ambasadei si consulatelor Statelor Unite, a personalului acestora, a arhivelor, a libertatii de comunicare si a libertatii de miscare a membrilor personalului acestora.

Art 61.În opinia Curtii, obligatiile guvernului iranian în discutie nu sunt numai obligatii de natura conventionala, stabilite prin Conventiile de la Viena din 1961 si 1963, ci si obligatii rezultate din dreptul international general[dreptul international cutumiar].

Art 62.Faptele retinute de Curte arata ca la 4 noiembrie 1979, guvernul iranian a omis sa ia masurile necesare pentru a proteja localurile, personalul si arhivele misiunii Statelor Unite de atacurile manifestantilor, sau sa ia orice fel de masuri fie pentru prevenirea acestui atac fie pentru oprirea acestuia înainte de a fi ajuns în punctul final. De asemenea, la 5 noiembrie 1979 Guvernul iranian a omis sa ia masurile necesare pentru protejarea consulatelor Statelor Unite din Tabriz si Shiraz. În plus, faptele releva, în opinia Curtii, faptul ca omisiunea Guvernului iranian de a lua aceste masuri nu a fost datorata numai simplei neglijente sau lipsei de mijloace adecvate.

Art 67. Aceasta inactiune a Guvernului iranian constituie în sine o violare evidenta si serioasa a art.22, par.2 si a art.24,25,26,27,29 din Conventia de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice si a art.5 si 36 din Conventia de la Viena din 1963 cu privire la relatiile consulare. În mod similar, inactiunea Guvernului iranian în ceea ce priveste ocuparea consulatelor din Tabriz si Shiraz, antreneaza încalcari serioase si evidente ale mai multor articole ale Conventiei din 1963.

Art 74. Aprobarea pe care Ayatolahul Khomeini si alte organe de stat iraniene au acordat-o acestei situatii de fapt si decizia de a o perpetua, a transformat continuarea ocuparii Ambasadei si a detinerii de ostatici în acte ale statului. Militantii, autori ai invaziei si rapitori ai respectivilor ostatici, au devenit astfel agenti ai statului iranian, care este raspunzator pe plan international pentru actele lor.

Art 77. Aceste fapte constituie, prin urmare, încalcari suplimentare celor comise deja în raport cu prevederile Conventiei de la Viena din 1961 si Conventiei de la Viena din 1963.

Pentru aceste motive, Curtea,..., cu treisprezece voturi contra doua, decide ca Republica Islamica Iran a încalcat obligatiile sale catre SUA în virtutea conventiilor în vigoare între cele doua state, precum si în virtutea regulilor îndelung stabilite ale dreptului international general.“

 Încalcarea unei norme internationale de catre un stat are drept consecinta stabilirea unui raport juridic între statul lezat si statul vinovat.

 Raspunderea internationala  constituie, asadar, o institutie juridica în temeiul careia statul sau alt subiect de drept international care a savarsit un fapt international ilicit este obligat sa repare prejudiciile cauzate altui stat ori cetatenilor altui stat sau comunitatii internationale prin acel fapt ilicit.

Prin urmare, statul Iran trebuie sa raspunda pentru nerespectarea angajamentelor juridice pe care si le-a asumat, pentru nesocotirea normelor precum si pentru  încalcarea unor obligatii rezultate din dreptul international general.

 Existenta raspunderii internationale a statului Iran se fundamenteaza pe teoria culpei , întrucat acesta a încalcat diverse obligatii internationale, cum ar fi: inviolabilitatea agentilor diplomatici si a misiunilor diplomatice.

Relatiile diplomatice  apar definite ca fiind “conducerea,prin intermediul organelor reprezentative si prin mijloace pasnice, a relatiilor externe ale unui subiect de drept international cu oricare alt subiect sau subiecte.”

 Prin relatii consulare se înteleg raporturile stabilite între doua state ca urmare a exercitarii functiilor consulare de catre organele unuia dintre acestea pe teritoriul celuilalt.

Criza ostaticilor ambasadei S.U.A din Teheran (1979-1981), duce la ruperea relatiilor diplomatice americano-iraniene (7 aprilie 1980). Dupa moartea imamului Khomeiny (3 iunie 1989), persoanele care s-au succedat la conducere Iranului au continuat si continua politica de distantare fata de statele occidentale si de sprijinire a miscarilor islamice militante din lume.

În dreptul international luarea de ostatici este reglementata prin "Conventia Internationala împotriva luarii de ostatici", adoptata de Adunarea Generala ONU la 17 decembrie 1979. În sensul conventiei mentionate, savarseste infractiunea de luare de ostatici oricine rapeste libertatea unei persoane sau o retine si o ameninta cu moartea, cu ranirea sau continua sa o detina, în scopul constrangerii unei terte parti (stat, organizatie internationala, interguvernamentala, persoana juridica sau fizica) sa îndeplineasca un anumit act sau sa se abtina de la aceasta.

Constrangerea de actiune sau omisiune din punct de vedere juridic apare ca o conditie explicita a libertatii persoanei.

Conventia prevede ca o conditie – sine qua non – ca statele semnatare sa demareze în mod urgent o cooperare internationala privind eliberarea si adoptarea unor masuri eficace în scopul prevenirii, combaterii si sanctionarii tuturor actelor de luare de ostatici.Potrivit Conventiei luarea de ostatici este un act de terorism international. Masurile eficace de prevenire/combatere/sanctionare sunt implementate în toate  resursele juridice si judiciare penale.Teroristii sau agresorii care executa asemenea acte de constrangere vor fi urmariti, prinsi, sanctionati si extradati .

Nota:

Rezolvarea acestei teme s-a bazat in special pe cartea d-nei profesoare Jana Maftei (2010). Drept international public II. Galati: Editura Universitara Danubius.Carte pe care v-o recomand sa o cumparati.Este utila si pentru examene si faciliteaza procesul de cumparare.Se poate cumpara de la casieria Universitatii.

Bibliografie :

Maftei, Jana (2010). Drept international public II. Galati: Editura Universitara Danubius. pp.43-52

Nastase,A.,Aurescu, B.,Galea, I., (2002).Drept diplomatic si consular.Bucuresti: Editura ALL Beck. Pp.13,20-22,175-177

#tema #sem2 #an2 #dreptinternational #janamaftei #nr1

Read More

Tema nr.2 an 2 Drept Civil sem. 1

Tema nr.2 an 2 Drept Civil sem. 1

Tema nr.2 an 2 Drept Civil sem. 1

SUBIECTUL NR. 1 (10 p.)

Proprietatea lui Primus este delimitată în mod natural de cea a lui Secundus, printr-un râu cu un debit mic de apă. În anotimpurile ploioase acesta se umflă şi devine adânc şi periculos, apele sale fiind tulburi şi greu de trecut dacă nu există un pod sau ceva improvizat în acest sens. După topirea bruscă a zăpezii, acesta s-a umflat şi a inundat proprietăţile celor doi riverani. După retragerea apelor între aceştia a izbucnit un litigiu, care a fost dedus judecăţii instanţei competente. Conflictul de interese adus în faţa instanţei constă în următoarele:

- la momentul retragerii râul şi-a schimbat cursul, cu alte cuvinte a lăsat o porţiune de teren în plus pe proprietatea lui Secundus şi a ocupat o porţiune corespunzătoare pe proprietatea lui Primus; în această situaţie, Primus a revendicat de la Secundus partea din terenul cu care proprietatea lui Secundus a crescut, respectiv proprietatea lui Primus s-a diminuat;

-  de asemenea, în momentul umflării râului, din porţiunea de teren proprietatea lui Secundus s-a desprins o bucată însemnată de teren care s-a alipit la proprietatea lui Primus; Secundus a reclamat această porţiune de teren, dar Primus a refuzat, considerând c, prin situaţia creată, pretenţiile părţilor au fost compensate;

- în această stare de neînţelegere, Primus a prins de multe ori în capcanele sale o serie de animale de casă ale lui Secundus, acesta din urmă solicitând despăgubiri pentru animalele prinse şi ucise. Primus a recunoscut că acestea au fost prinse de el, dar nu le-a ademenit, ci au venit singure şi nu vede de ce să le mai restituie. Instanţa a dat dreptate atât lui Secundus, dar şi lui Primus.

Probleme de soluţionat:

1. Ce instituţie de drept civil este incidentă în speţă?

2. De câte feluri este aceasta, stabilind si exemple pentru fiecare caz.

3. Definiţi modalitatea şi arătaţi sediul materiei.

4. Câte tipuri ale instituţiei identificaţi în speţă?

5. Cum soluţionaţi speţa? 

SUBIECTUL NR. 2 (5 p.)

Analizaţi comparativ uzucapiunea pornind de la prevederile acestora în Vechiul Cod civil şi actuala reglementare.

Rezolvarea aici

Daca link-ul nu functioneaza specificati in comentariu

#dreptcivil #tema2 #an2 #sem1

Read More

Tema nr.1 dreptul mediului an 3 sem 1

                           Tema nr.1 dreptul mediului an 3 sem 1

Titlul temei: Reglementări naţionale şi europene referitoare la dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic

                   Tema nr.1 dreptul mediului an 3 sem 1

În elaborarea temei vă rugăm să aveți în vedere următoarele aspecte:

*în introducere trebuie să se facă referire la: actualitatea şi importantă temei; scopul şi obiectivele propuse în lucrare; gradul de investigație a temei (expunerea autorilor şi a literaturii din domeniu);
conținutul propriu-zis al lucrării – maximum 15 pagini;
*concluzii (rezumatul rezultatelor obţinute şi valoarea elaborărilor propuse, se menţionează modalitățile de realizare a obiectivelor formulate în introducere şi se expun opiniile şi contribuţia personală în studierea şi elucidarea problemei abordate);
*bibliografie (în lista bibliografică se inserează doar lucrările consultate; bibliografia se redactează în ordinea alfabetică a numelor autorilor, iar în lipsa menţionării lor, în ordinea alfabetică a titlurilor).
*Autorul temei este obligat să facă în textul lucrării referinţe la sursele utilizate în elaborarea lucrării. Referinţele se numerotează prin cifre şi se prezintă în subsolul fiecărei pagini. Notele de subsol se tehnoredactează cu Font Times New Roman, caractere de mărimea 10 la 1 rând. Autorul lucrării trebuie să citeze în mod corect toate sursele prezentate, inclusiv figuri, tabele, ilustraţii, diagrame. Se citează nu doar preluarea unor fraze de la alţi autori, dar şi parafrazarea şi sumarizarea ideilor exprimate de aceştia. Încălcarea acestor norme etice poartă numele de plagiat.    

Toate sursele bibliografice incluse în lucrare trebuie să se regăsească în lista bibliografică finală, după cum toți autorii incluşi în lista bibliografică trebuie să fie inserați în textul lucrării. Preluarea identică a unei fraze sau paragraf va fi citată prin indicarea inclusiv a paginii din sursa utilizată, dar şi prin ghilimele şi forma italică a literelor.



Rezolvare

In Constitutia Romaniei se stipuleaza

Dreptul la mediu sănătos

ARTICOLUL 35 (1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.

Atât  la  nivel  mondial  cât  și  la  nivel  european  și  național,necesitatea recunoașterii unui drept uman nou și fundamental,dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic,s-a prefigurat treptat.
Principala problema care interesează este in ce măsura indivizii pot invoca dreptul subiectiv
la un mediu sănătos,cu obligația corelativa ce revine statelor in fata unui organ jurisdicțional
international.
Dreptul la mediu a fost consacrat în jurisprudența europeană „prin ricoșeu”,   adică prin
interpretarea  extensivă  a  domeniului  de  aplicație  a  unor  drepturi  prevăzute  expres  de
dispozițiile  Convenției.Cu toate  ca nu  exista  nici  o prevedere în  cadrul Convenției  şi  în
protocoalele sale adiționale care să facă referire în mod expres la dreptul la un mediu sănătos
si  echilibrat  ecologic,Curtea  Europeană  a  Drepturilor  Omului  a  recunoscut  atât  prin
intermediul jurisprudenței sale cât şi a Comisiei Europene ,că anumite tipuri de deteriorări
ale mediului cu consecințe grave pentru indivizi, sau chiar eșecul autorităților publice de a
furniza informații despre riscurile ecologice şi la care indivizii sunt expuși, pot constitui o
încălcare a altor drepturi protejate de Convenție, ca de exemplu dreptul la viata,consacrat de
Art.2 din Convenție,dreptul la respectarea vieții private şi de familie,consacrat de Art.8(1),
ori dreptul la proprietate,stipulat in Art.1 din Protocolul Adițional nr.1.la Conventie.
Tratatele comunității  nu prevăd în mod expres dreptul la un mediu sănătos sau la
calitatea vieții. În apărarea unor astfel de drepturi fundamentale, Curtea Europeană de Justiție
s-a inspirat  frecvent  din tradițiile constituționale  comune ale  statelor  membre  ale Uniunii
precum şi  din tratatele  internaționale  la care  acestea  au contribuit  sau la care  sunt  parte.
Tratatul cheie în acest sens îl constituie Convenția Europeană a Drepturilor Omului
.
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii  Europene din 2001,  stabilește la art.  37
referitor la protecția mediului că,  un nivel înalt de protecție a mediului şi de îmbunatățire a
calității  trebuie  să  fie  integrată  în  politica  Uniunii  Europene  şi  să  fie  garantate  potrivit
principiului dezvoltării durabile.  Aceste prevederi au fost criticate însa de către Parlamentul
European, pe motiv că  nu acordă indivizilor un drept la un mediu curat
Până la Actul Unic European, nu au existat  prevederi  exprese si clare în cuprinsul
Tratatelor referitoare la protecția mediului,  principala activitate a Comunității  fiind dirijată
inițial, către construirea pieței interne iar atunci când erau adoptate directive, erau invocate ca
temei  juridic Preambulul Tratatului de la Roma precum şi art.  2 din TCE. Primele acte ale
instituțiilor comunitare pentru protecția mediului au fost adoptate la sfârșitul anilor ’60 ,iar ca
urmare a Consiliului European de la Paris, în 1972, au fost elaborate  programe de acţiune
succesive, bazate pe probleme ecologice
Activitatea de legiferare a continuat dupa prima Conferința mondiala despre mediu
din 1972 de la Stockholm,precum si ca urmare a Conferinței  privind mediul si dezvoltarea de
la  Rio  de  Janeiro  din  1992,fiind  în  vigoare  peste  200  de  instrumente  juridice  specifice
legislaţiei secundare, conform C .E.
Dreptul  european  consacra norme  generale  distincte  pentru  protecția
mediului,  spre  exemplu,in  Titlul  XVI  (XIX)  intitulat  „Protecția  Mediului”  a  Tratatului
instituind Comunitatea Europeană, semnat la Roma, la 25 martie 1957.
Ţinând cont de existenţa unor situaţii diferite în regiunile Uniunii, politica de mediu
pune un accent  deosebit  pe un nivel  ridicat  de protecţie si  conservare durabila,astfel  incat
obiectivul  principal  urmărit  îl  constituie  „adoptarea  de  măsuri  adecvate,  care  să  asigureeficienţa necesară în acţiunea de combatere a poluării”

#dreptulmediului #an3 #sem1 #mediu #ecologic #sanatos

Read More

Tema nr. 1 drept financiar anul 3 sem. 1

Tema nr. 1 drept financiar anul 3 sem. 1

                                    Tema nr. 1 drept financiar anul 3 sem. 1

1. Printr - un contract de închiriere încheiat la data de 01.09.2005 , A închiriază societății B un imobil. La pct. 7 din contract se prevede faptul ca" toate impozitele si taxele se plătesc de către chiriaș".
La 15.09.2007, A este trimis în judecata pentru infracțiunea prevazuta de art.9.alin.1 lit.a din Legea nr.241/ 2005 cu modificările și completările in vigoare, reținându-se faptul ca pentru anii 2005 si 2006 nu a declarat venitul din cedarea folosinței bunului închiriat si nu a plătit impozitul pe venitul aferent.
A se apară invocând clauza din contract, potrivit căreia aceste obligații reveneau chiriașului.

rezolvarea speței

Sunteți judecător, soluția și motivarea.


Indicații pentru rezolvarea speței :


Se va tine cont de CAP. IV VENITURI DIN CEDAREA FOLOSINȚEI BUNURILOR la ART. 61 intitulat "Definirea veniturilor impozabile din cedarea folosinței bunurilor" -din Codul Fiscal
Judecătorul va hotărâ ca proprietarul este bun de plata.Pentru a rezolva speța citiți art.61 din Codul Fiscal

Il giudice e pronto con la sentenza :)

#dreptfinanciar #speta #speța

Read More

Tema nr.1 drept administrativ an 1 sem 1

Tema nr.1 drept administrativ an 1 sem 1

1.   Argumentează necesitatea codificării normelor administrative, pornind de la proiectul Codului de procedură administrativă.

2.   Rezumă într-o pagină elementele esenţiale ale descentralizării şi  deconcentrării, moduri de organizare a administraţiei publice.

Argumentează necesitatea codificării normelor administrative, pornind de la proiectul Codului de procedură administrativă.

 Codul de procedură administrativă reprezintă cadrul normativ principal de înfăptuire a activităţii administraţiei publice şi are ca scop realizarea competenţei autorităţilor publice cu respectarea interesului public şi a drepturilor subiective/intereselor legitime ale persoanelor fizice sau juridice, precum şi a regulilor statului de drept. Codificare a procedurilor administrative ar oferi avantaje multiple cum ar fi evitarea repetărilor şi contradicţiilor dintre reglementările administrative,existenţa unei concepţii unitare care sa stea la baza tuturor reglementărilor, reducerea şi simplificarea numărului de proceduri existente şi nu in ultimul rând o mai puternică apărarea drepturilor cetățenești. În concluzie, realizarea unei codificări concrete a procedurilor administrative, ar simplifica, sistematiza, unifica si normaliza activitățile administraţiei publice. Anumite aspecte de procedură privind domenii specifice de activitate pot fi reglementate diferit prin lege specială, numai dacă această reglementare derogatorie este absolut necesară şi numai dacă nu este contrară principiilor prezentului cod. Prevederile Codului se aplică, în completare, şi în cazul unor proceduri administrative specifice, stabilite prin lege specială. Prin cod se înţelege un corp coerent de texte înglobând, conform unui plan sistematic, ansamblul regulilor referitoare la o materie. Imperativul coerenţei legislaţiei presupune ca un domeniu de activitate să fie reglementat în ansamblul său de un singur act normativ. De asemenea, claritatea legislaţiei, un alt aspect indispensabil unei administraţii moderne, nu poate fi asigurată doar prin calitatea redacţională a actelor normative, ci presupune şi accesibilitatea acestor acte, în pofida modificărilor ce le sunt aduse. Pe de altă parte, principiul legalităţii - un adevărat postulat constituţional - presupune la rândul său reguli sistematizate, clare şi coerente care să guverneze activitatea autorităţilor administraţiei publice, în aşa fel încât sistemul normativ să fie înţeles de toţi şi, prin urmare, în mod facil controlabil. Destinatarii legii trebuie să poată cunoaşte fără ambiguitate drepturile şi obligaţiile care le sunt conferite, respectiv impuse prin lege, iar legea trebuie să fie previzibilă.

 Rezumă într-o pagină elementele esenţiale ale descentralizării şi deconcentrării, moduri de organizare a administraţiei publice. 

 Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică. Caracteristicile centralizării administrative se menţin, cu excepţia faptului că în teritoriu nu mai există simpli agenţi executanţi ai voinţei centrului, ci autorităţi administrative propriu-zise, care dispun de competenţe proprii. Aceste structuri sunt numite şi revocate de centru, faţă de care sunt subordonate şi răspunzătoare. Ele servesc interesul unic al statului, dar pentru anumite chestiuni de interes local (de mai redusă importanţă) au competenţe proprii. Modul în care se realizează partajarea competenţei între centru şi autorităţile administrative deconcentrate reflectă gradul de deconcentrare administrativă. În toate situaţiile însă, structurile teritoriale deconcentrate au obligaţia de a raporta centrului situaţia din teritoriu şi de a executa ordinele acestuia. În concluzie, şi acest sistem de organizare administrativă menţine o administraţie unitară, care însă nu mai păcătuieşte prin uniformitate, autorităţile deconcentrate putând adapta la specificul local măsurile şi ordinele transmise de la centru. Deconcentrarea administrativă menţine puterea ierarhică în detrimentul autonomiei locale.

#dreptadministrativ

Read More

Tema nr.2 drept civil an 1 sem. 1

Tema nr.2 drept civil an 1 sem. 1

tema rezolvata

tema-nr-2-drept-civil-anul-1-sem-1

1. Identificați natura actului juridic concret. Actul juridic concret - contractul de vânzare cumpărare privind imobilul înstrăinat de către reclamant către fiica soţiei sale din cea de-a doua căsătorie - este un act juridic bilateral, oneros, de dispoziţie cu caracter patrimonial. Acesta este un act juridic obligaţional, natura acestuia rezultând din obligaţiile pe care şi le asumă părţile prin semnarea lui, şi anume : vânzătorul să-i vândă casa cumpărătoarei, iar aceasta să achite preţul tranzacţiei şi să îl întreţină pe vânzător, întrucât acesta are o vârstă înaintată, după cum este precizat în acţiunea introductivă.

 2. Identificați subiectele actului juridic.

 Subiectele actului juridic sunt :

reclamantul, care este atât subiect activ, în calitatea sa de vânzător – titularul dreptului de proprietate asupra imobilului , cât şi subiect pasiv din cauză că acesta are obligaţia de a preda imobilul, după efectuarea plăţii;

 fiica soţiei reclamantului din cea de-a doua căsătorie care este atât subiect pasiv din cauză că aceasta are obligaţia de efectuare a plăţii precum şi de îngrijire a reclamantului, şi de asemeni  de subiect activ, în calitatea sa de titular de drepturi de creanţă, îndreptățit să pretindă subiectului pasiv, debitorului, îndeplinirea prestaţiei la care s-a obligat, respectiv predarea bunului aflat în litigiu, după achitarea obligaţiilor care îi revin.

 3. Enumerați condițiile prevăzute de lege pentru validitate ale actului juridic civil. Analizați aceste condiții prin raportarea comparativă la Codul civil abrogat la 1 octombrie 2011 și Codul civil în vigoare.

 Condițiile prevăzute de lege pentru validitate ale actului juridic civil sunt:

 a) Condiţii de fond: - capacitatea de a contracta; „Art. 29 . Limitele capacităţii civile1 (1) Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

(2) Nimeni nu poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu.”

Vânzătorul are o vârstă înaintată, deci îndeplineşte condiţia impusă de a avea vârsta minimă de 18 ani şi printr-o concluzie logică, deşi nu este precizat în acţiunea introductivă, fiica soţiei reclamantului din cea de-a doua căsătorie are de asemeni vârsta minimă de 18 ani. Rămâne tot de concluzionat logic din cele prezentate că aceştia doi îndeplinesc şi condiţiile de sănătate mintală necesare. consimţământul; un obiect determinat şi licit; o cauză licită şi morală; Consimţământul este liber exprimat prin semnarea de catre părţi a contractului de vânzare cumpărare. Obiectul determinat şi licit al actului juridic este imobilul. Cauza licită şi morală a actului juridic este vânzarea cumpărarea imobilului.

 b) Condiţii de formă;

1.Legea 287/2009 privind Noul cod civil republicat in Monitorul Oficial 505/201, aplicabil din 1.10.2011

2 .Întrucât actul juridic concret - contractul de vânzare cumpărare privind imobilul înstrăinat de către reclamant către fiica soţiei sale din cea de-a doua căsătorie – este un contract de vânzare cumpărare cu clauză, acesta se încadrează în categoria actelor juridice atipice, drept pentru care nu au o formă prestabilită de lege, aşa cum ar fi fost cazul unui contract de vânzare cumpărare fără clauză care este un act juridic tipic a cărui formă este stabilită legal.

4. Enumerați și analizați comparativ (vechea legislație și cea în vigoare) viciile de consimțământ.

 „SECŢIUNEA a 3-a Încheierea contractului Art. 1206 Cazuri (1) Consimţământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violenţă. (2) De asemenea, consimţământul este viciat în caz de leziune.”2 „Art. 953 Consimțământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violentă, sau surprins prin dol.”

 Tip viciu de consimţământ

1. Eroare Art. 954 Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei.

Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care sa contractat, afară numai când partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esenţială poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă parte ştia sau, după caz, trebuia să ştie că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esenţial pentru Art. 1207 Eroarea Cod civil vechi Cod civil nou.

2. Legea 287/2009 privind Noul cod civil republicat in Monitorul Oficial 505/201, aplicabil din 1.10.2011

3. Codul Civil actualizat 2011 – pana la data de 8.05.2011

consideraţia persoanei este cauza încheierea contractului. principală, pentru care s-a făcut convenţia.

 Eroarea este esenţială: 1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului; 2. când poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat; 3. când poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat.

Eroarea de drept este esenţială atunci când priveşte o normă juridică determinantă, potrivit voinţei părţilor, pentru încheierea contractului.

4.Eroare neesenţială

 Eroarea care priveşte simplele motive ale contractului nu este esenţială, cu excepţia cazului în care prin voinţa părţilor asemenea motive au fost considerate hotărâtoare.

5. Eroarea nescuzabilă

Art. 1208 Eroarea nescuzabilă

 Contractul nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligente rezonabile.

 Eroarea de drept nu poate fi invocată în cazul dispoziţiilor legale accesibile şi previzibile.

6. Eroarea asumată 

  Art. 1209 Eroarea asumată Nu atrage anularea contractului eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta.

7. Eroarea de calcul

Art. 1210 Eroarea de calcul Simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului, ci numai rectificarea, afară de cazul în care, concretizându-se într-o eroare asupra cantităţii, a fost esenţială pentru încheierea contractului. Eroarea de calcul trebuie corectată la cererea oricăreia dintre părţi.

8. Eroarea de comunicare sau de transmitere

Art. 1211 Eroarea de comunicare sau de transmitere Dispoziţiile privitoare la eroare se aplică în mod corespunzător şi atunci când eroarea poartă asupra declaraţiei de voinţă ori când declaraţia a fost transmisă inexact prin intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare la distanţă.

 9.Dolul

Art. 960 Dolul este o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi, sânt astfel, încât este evident că, fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune

Art. 1214 Dolul (1) Consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie. (2) Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care sa aflat nu a fost esenţială. (3) Contractul este anulabil şi atunci când dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părţi. (4) Dolul nu se presupune.

10. Violenţa

Art. 956 Este violenţă totdeauna când, spre a face pe o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raţionabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unul rău considerabil şi prezent. Se ţine cont în această materie de etate, de sex şi de condiţia persoanelor. Art. 957 Violenta este cauză de nulitate a convenţiei şi când s-a exercitat asupra soţului sau a soţiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor

Art. 1216 Violenţa (1) Poate cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fără drept, de cealaltă parte sau de un terţ. (2) Există violenţă când temerea insuflată este de aşa natură încât partea ameninţată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent. (3) Violenţa poate atrage anularea contractului şi atunci când este îndreptată împotriva unei persoane apropiate, precum soţul, soţia, ascendenţii ori descendenţii părţii al cărei consimţământ a fost viciat. (4) În toate cazurile, existenţa violenţei se apreciază ţinând seama de vârsta, starea socială, sănătatea şi caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violenţa, precum şi de orice altă împrejurare ce a putut influenţa starea acestuia la momentul încheierii contractului.

5. Evidențiați diferențele în ce privește reglementarea viciilor de consimțământ în Codul civil în vigoare .

 Diferențele în ceea ce privește reglementarea viciilor de consimțământ în Codul civil în vigoare faţă de Codul Civil abrogat la 01.10.2011 se referă la introducerea noţiunilor de eroare nescuzabilă, asumată de calcul şi de comunicare sau de transmitere, precum şi aceea a dolului comis de un terţ: „Art. 1215 Dolul comis de un terţ (1) Partea care este victima dolului unui terţ nu poate cere anularea decât dacă cealaltă parte a cunoscut sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască dolul la încheierea contractului. (2) Independent de anularea contractului, autorul dolului răspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta.”

6. Indicați sancțiunea conform noului Cod civil pentru fiecare dintre cele două cauze de ineficacitate invocate de reclamant .

 Sancțiunea conform noului Cod civil pentru fiecare dintre cele două cauze de ineficacitate invocate de reclamant, şi anume : - neplata preţului, o cauză posterioară încheierii contractului;  - nulitatea pentru viciu de consimţământ, cauză contemporană cu încheierea contractului, nu este de nulitate relativă, conform art. 1256, plurilateral:

Legea 287/2009 privind Noul cod civil republicat in Monitorul Oficial 505/201, aplicabil din 1.10.2011 Art. 1.256 Nulitatea contractului plurilateral

În cazul contractelor cu mai multe părţi în care prestaţia fiecărei părţi este făcută în considerarea unui scop comun, nulitatea contractului în privinţa uneia dintre părţi nu atrage desfiinţarea în întregime a contractului, afară de cazul în care participarea acesteia este esenţială pentru existenţa contractului.

7. Există în speță cu violența ca viciu de consimțământ? Care e sancțiunea în acest caz (conform noului Cod civil)? Argumentați. Nu există în speță violența ca viciu de consimțământ, întrucât din analiza speţei reiese că nu se poate dovedi că starea de sănătate, vârsta, starea socială caracterul şi sexul pârâtei ar conduce la concluzia de violenţă asupra reclamantului. Pe de altă parte, în cazul în care acestea ar fi dovedite cu martori sau alte dovezi, sancțiunea în acest caz ar fi aceea de anulare a contractului,  conform art.1216 - Cod Civil.

Speța nr. 2.

Încheiere de autentificare nr. XXXX

Anul 2011, luna septembrie, ziua 05

În fața mea, ....................................., notar public s-au prezentat: D.D. cetățean român identificat prin C.I. seria G.K. nr. 127089 eliberat la data de 10.12.1995, M.A. cetățean român, identificat prin C.I. seria D.E. nr. 147685, eliberat la data de 03.04.1993, care după citirea actului au consimțit la autentificarea prezentului înscris și au semnat toate exemplarele lui.

În temeiul legii se declară autentic prezentul înscris.

Notar public,

Semnat X

Probleme de soluționat:

1.      Ce formă îmbracă acum actul? (1 punct)

 autentic

2.      Care este justificarea formei mai sus relevată? (1 punct)

Activitatea notarilor publici din România este reglementată de Legea nr.36/ 1995 şi de Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi.

Spre deosebire de actele făcute sub semnătură privată, actele autentice au o forţă probantă mai importantă conferind prin aceasta garanţii pe care alte acte nu le pot oferi.

Actul autentic se bucură de prezumţia de validitate, ceea ce dispensează pe cel care-l foloseşte de orice dovadă suplimentară, revenind celui care-l contestă să facă proba contrarie, pe calea procedurii înscrierii în fals.

Forţa probantă deosebită a actului autentificat de notarul public este dată de faptul că acesta are obligaţia să verifice cerinţele de legalitate ale actului, respectiv capacitatea părţilor de a încheia actul, consimţământul acestora pentru autentificare, dacă obiectul este determinat şi dacă cauza este licită. În acest fel se evită autentificarea unor acte care ar putea fi anulate ulterior, cu consecinţe grave pentru dobânditor.

În cazul bunurilor imobile, notarul public va verifica la Biroul de carte funciară dacă înstrăinătorul este proprietarul acestora şi dacă nu sunt grevate de sarcini cum ar fi de exemplu o ipotecă, efectuând toate formalităţile privind intabularea dreptului de proprietate.

În întreaga lui activitate profesională, notarul public trebuie să-şi exercite din plin rolul activ pentru stabilirea raporturilor juridice reale dintre părţi şi să aibă o poziţie imparţială, apărând deopotrivă drepturile şi interesele părţilor din actul juridic.

3.      Enumerați din legea data cel puțin 3 aplicații ale formei de mai sus și analizați comparativ reglementarea acestora cuprinsă în vechiul și respectiv noul cod civil.(2 puncte)

4.   Identificați cel puțin câte trei acte juridice civile pentru care condiția formei este cerută potrivit Codului civil în vigoare: ad validitatem;ad probationem; pentru opozabilitatea față de terți

- ad validitatem;

prin forma pentru valabilitatea actului juridic civil se înţelege acea condiţie de validitate, esenţială şi specială, care constă în necesitatea îndeplinirii formalităţilor prestabilite de lege, în lipsa cărora actul juridic civil nu s-ar putea naşte în mod valabil.

Forma cerută ad validitatem prezintă următoarele caractere:

- reprezintă un element constitutiv (esenţial) al actului juridic civil, în lipsa căruia actul juridic va fi lovit de nulitate absolută;

- este incompatibilă cu manifestarea tacită de voinţă, deci presupune manifestarea expresă de voinţă;

- este exclusivă, în sensul că, pentru un anumit act juridic civil solemn, trebuie îndeplinită o anumită formă, de regulă, forma autentică [de la acest caracter există însă şi excepţii, precum testamentul (art. 1041 Cod civil.), fideiusiunea (art. 2282 Cod civil.) etc.].

Cerinţele care trebuie respectate pentru asigurarea formei ad validitatem sunt următoarele:

- toate clauzele actului juridic civil trebuie să îmbrace forma cerută pentru valabilitatea sa, ceea ce înseamnă că, în principiu, nu este admisibil aşa-numitul act per relationem, adică actul în care, pentru determinarea conţinutului său, se face trimitere la o sursă externă (în cazul în care convenţia, pentru care legea pretinde forma ad validitatem, este încheiată prin corespondenţă, atât oferta de a contracta, cât şi acceptarea ofertei trebuie să îndeplinească cerinţele de formă. De asemenea, potrivit art. 7 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică este considerat a îndeplini condiţia de formă ad validitatem (sau, după caz,
ad probationem) dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă (art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001), bazată pe un certificat calificat (art. 4 pct. 12, art. 18 şi art. 20 din Legea nr. 455/2001) şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii (art. 4 pct. 8 din Legea nr. 455/2001).);
- actul juridic aflat în interdependenţă cu un act juridic solemn trebuie să îmbrace şi el forma solemnă. Spre pildă: mandatul dat pentru încheierea unui act juridic solemn trebuie constatat printr-o procură autentică; atât pactul de opţiune, cât şi declaraţia de acceptare trebuie încheiate în forma prevăzută de lege pentru contractul pe care părţile urmăresc să îl încheie [art. 1278 alin. (5) Cod civil.], deci, dacă este cazul, forma cerută ad validitatem; cesiunea contractului şi acceptarea acesteia de către contractantul cedat trebuie încheiate în forma cerută de lege pentru validitatea contractului cedat (art. 1316 Cod civil.) etc.;

Concluzie:  In exemplul nostru exista toate condițiile necesare pentru îndeplinirea  formalităților stabilite de lege.

- ad probationem;

Arată că o anumită condiție de formă a unui act juridic este prevăzută de lege numai pentru a se putea face dovada actului, nu pentru însăși validitatea lui. Fiind facut in fata unui notar acest act îndeplinește acesta condiție, deci poate fi probata existenta sa.

- pentru opozabilitatea față de terți. (3 puncte)

Un act juridic nu poate genera, în principiu, drepturi subiective şi obligaţii pentru un terţ, în schimb drepturile şi obligaţiile părţilor din acel act juridic trebuie respectate şi de către terţi.

Opozabilitatea actului juridic faţă de terţi înseamnă dreptul părţii de a invoca acel act juridic împotriva terţului care ar ridica pretenţii în legătură cu un drept subiectiv, dobândit de parte prin actul juridic respectiv.

Doctrina şi practica judiciară mai foloseşte noţiunile de opozabilitate sau inopozabilitate în sensul existenţei dreptului, respectiv lipsa acestuia, de a cere executarea obligaţiei sau obligaţiilor la care actul a dat naştere, de către părţi sau succesorii acestora.

Din punctul de vedere al terţilor, atunci când se pune problema opozabilităţii, actul juridic apare ca un fapt juridic stricto sensu.( în sens restrâns, propriu-zis; strict)

Într-o altă formulare, opozabilitatea este calitatea unui contract sau a unui alt act juridic, a situaţiei juridice create prin acestea ori a unui drept civil subiectiv de a produce efecte faţă de părţile raportului juridic respectiv şi de a se impune respectului şi altor persoane decât cele care au calitatea de părţi (subiecte) ale acestui raport. Astfel, un contract poate fi opus nu numai părţilor care l-au încheiat si succesorilor lor în drepturi (care dobândesc calitatea de subiecte ale raporturilor juridice în care se afla autorul lor), dar şi creditorilor chirografari ai părţilor (care suferă consecinţele măririi sau micşorării patrimoniului debitorului lor, deci a gajului general al creditorilor) precum şi terţilor propriu-zişi (împotriva cărora contractul poate fi invocat ca mijloc de probă, ori ca just titlu în cadrul uzucapiunii etc.). Uneori opozabilitatea este condiţionată de îndeplinirea unor forme de publicitate (ex.: transmiterea ori constituirea unor drepturi reale, cesiunea de creanţă etc.) sau de existenţa unei date certe. Pe de altă parte, şi terţii pot să opună contractul uneia dintre părţile care l-au încheiat (ex.: rudele victimei unui accident petrecut în timpul tunul transport, pot invoca existenţa contractului de transport, deşi sunt terţi faţă de acesta, ca un temei al răspunderii civile delictuale a cărăuşului.

Actul care este consemnat in exemplu este un act juridic,prin urmare este precedat de efectul opozabilității si poate fi opus atât parților cat si altor persoane decât cele care au calitatea de parti (terțe persoane).

5.      Care sunt caracterele juridice ale formei actului juridic civil? Prezentați comparativ vechea legislație cu prevederile Codului civil în vigoare. (2 puncte)

      Caracterele juridice ale formei ad validitatem sunt următoarele:

- este un element constitutiv al actului juridic, lipsa acestuia fiind sancţionată cu      nulitatea absolută a actului;implică manifestarea expresă de voinţă, ceea ce exclude manifestarea tacită a voinţei părţilor;

      - este exclusivă, deoarece nu permite părţilor să opteze pentru o anumită formă decât în situaţia în care legea prevede posibilitatea unei opţiuni, ca, de exemplu, cazul testamentului, care, potrivit art.859 Cod civil, poate fi autentic, olograf sau mistic.

6.      Care este sancțiunea nerespectării acestei forme, atunci când aceasta este impusă pentru însăși valabilitatea actului. (1 punct)

      Codul civil  Cartea întâi - dispoziţii generale (art.1-283) 

Articolul 213. Efectele nerespectării formei autentice

 (1) Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic.

 (2) Dacă una dintre pârti a executat total sau parţial actul juridic pentru care se cere forma autentică, iar cealaltă parte se eschivează de la autentificarea lui notarială, instanţa de judecată are dreptul, la cererea părţii care a executat total sau parţial actul juridic, să îl declare valabil dacă el nu conţine elemente care contravin legii. In cazul acesta, nu se cere autentificarea notarială ulterioara a actului juridic.

(3)   Partea care s-a eschivat neîntemeiat de la autentificarea notarială a actului juridic este obligată sa repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat prin întârzierea autentificării.

1. Consecinţa nerespectării formei autentice a actului juridic civil atrage nulitatea lui absolută (art. 217), survenind efectele prevăzute de lege (art. 219). Dispoziţiile prezentului articol se aplică atât în cazurile când legea cere expres forma autentică, cât şi atunci când aceasta rezidă în acordul părţilor.

Dispoziţiile alineatului 2 sunt similare cu cele care erau stipulate în art. 49 al Codului Civil din 1964 şi au ca scop apărarea intereselor părţii de bună credinţă a actului juridic în cazul în care cealaltă parte se eschivează de la autentificarea lui notarială. Partea care a executat total sau parţial actul juridic în cauză poate cere instanţei de judecată să îl declare valabil, cu condiţia ca actul să nu conţină elemente care contravin legii. În acest caz hotărârea instanţei de judecată va înlocui autentificarea notarială a actului juridic.

Alineatul 3 conţine o prevedere nouă, care nu era cunoscută Codului Civil anterior: partea care s-a eschivat neîntemeiat de la autentificarea notarială este obligată să repare părţii de bună credinţă prejudicial cauzat prin întârzierea autentificării. Acest prejudiciu va include şi cheltuielile de judecată pe care le-a suferit partea de bună credinţă în legătură cu declararea actului juridic valabil de către instanţa de judecată.

#dreptcivil #tema1 #anul1 #danubius

Read More